Sentinţă civilă **** din 15.04.2022

Dosar nr. ]]]]

ROMÂNIA

Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă

SENTINŢA CIVILĂ NR. 3154

Şedinţa publică din data de 27.06.2022

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC: ]]]]

GREFIER: ]]]

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamanţii ]]] în contradictoriu cu pârâţii ]]]. prin lichidatorul judiciar ]]] având ca obiect dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Dezbaterile şi luările de cuvânt au avut loc în şedinţa publică din data de 23.05.2022, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea data care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când, instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 06.06.2022, la data de 20.06.2022 şi ulterior la data de 27.06.2022 când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secţia a VII - a Civilă la data de 04.03.2015 sub nr. ]]]] reclamantele ]]]], în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ]]], şi ]]], au formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale împotriva pârâţilor ]]], în calitate de administratori ai debitoarei, solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare, în cuantum de 15.087.259,86 lei, în temeiul art. 138 alin. (1) lit. a), d) şi e) din Legea 85/2014, privind procedura insolvenţei.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că, prin hotărârea intermediara nr. 9099 din data de 04.11.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civila in dosarul nr. ]]]] a fost deschisă procedura de insolvenţă împotriva debitoarei ]]]] fiind desemnat administrator judiciar al debitoarei ]]].

Ulterior, prin hotărârea intermediara nr. 5311 din data de 26.05.2014 a fost deschisa procedura generala de faliment împotriva aceleiaşi debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar ]]]

Analizând înscrisurile puse la dispoziţie de debitoare a apreciat incidente dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a), d) si e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei împotriva pârâţilor ]]]

Societatea ]]] a fost înmatriculata la data de 05.04.2005 sub denumirea iniţiala ]]], fiind desemnaţi la data constituirii ca asociaţi si in acelaşi timp administratori ]]]]

La data de 20.10.2008, este desemnat administrator doamna ]]], care a deţinut aceasta calitate până la data de 20.04.2010 când a fost revocata. Aceasta a deţinut si calitatea de asociat începând cu data de 20.04.2010 si până la data la care debitoarea a intrat in procedura generala de insolvenţă. (04.11.2013)

Pârâtul ]]] a fost desemnat asociat cât şi administrator începând cu data de 29.07.2011, calitatea de asociat păstrând-o până la data intrării societăţii în insolvenţă, iar cea de administrator până la data de 31.10.2013 când acesta si-a dat demisia.

A arătat că acest scurt istoric este necesar întrucât în perioada în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea în cadrul societăţii au avut loc diversele operaţiuni frauduloase care atrag incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a), d) si e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvenţă, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului in situaţia in care a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.

S-a reţinut ca activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului societăţii debitoare în interesul propriu sau în cel al unei alte persoane, fizice sau juridice, presupune săvârşirea acelor faptele ilicite prin care se deturnează utilizarea bunurilor şi fondurilor băneşti ale societăţii de la scopul lor firesc, într-o utilizare frauduloasă, respectiv în interes propriu sau în interesul unei terţe persoane. Intră în această categorie de fapte ilicite: încheierea unui contract de închiriere referitor la un bun al persoanei juridice cu plata unei chirii reduse sub preţul pieţei, fără să existe pentru acest fapt motive justificative, plata unor dividende fictive, dobândirea repetată a acţiunilor aparţinând unei alte societăţi sau bunuri ale acesteia peste preţul pieţei, fără ca pentru aceasta să existe motive serioase.

A învederat că, potrivit extraselor de cont puse la dispoziţie de către ]]]au fost transferate sume considerabile către terţe persoane, fie în numele acestora, fără ca pentru aceste operaţiuni debitoarea sa primească vreo contraprestație, deci fără sa existe vreo justificare.

A menţionat că din extrasul de cont din data de 02.02.2011 se observă ca debitoarea a transferat către ]]] suma de 1.000.000 lei reprezentând avans teren. Însă s-a solicitat să se constate că in patrimoniul debitoarei nu a intrat niciun teren. Este evident ca dezechilibrul este vădit in condiţiile in care debitoarea a transferat o suma de bani considerabila fără ca aceasta in contraprestație sa primească ceva.

Cu privire la extrasul de cont din data de 04.02.2011 s-a observat debitoarea a transferat către ]]]] suma de 400.000 lei fără in schimb ca pe acest extras de cont sa existe vreo justificare pentru transferarea acestei sume de bani.

Coniventa dintre pârâta ]]] si reprezentantul legal al ]]] rezulta din aceea ca bilanţul prescurtat la data de 31.12.2010 a fost semnat de către ]]] (care la acel moment era doar asociat al debitoarei, calitatea de administrator a acesteia încetând din 20.04.2010) si ]]], care figurează in cuprinsul înscrisului menţionat ca fiind o alta persoana împuternicita potrivit legii.

De asemenea, studiind extrasele de cont solicitate de la ]]], a observat ca in perioada 13.10.2011-02.08.2012, debitoarea a achitat in numele societăţii ]]] o serie de facturi in suma de 2.625.886,73 lei.

De altfel, conform ordinelor de plata emise in perioada 10.02.2010-17.10.2011 debitoarea a transferat către ]]] suma totala de 2.198.000 lei.

S-a învederat ca in privinţa transferurilor efectuate conform anexelor 6, 7 si 8 a fost solicitată de către reclamantă anularea acestora, in acest sens fiind înregistrate dosarele nr. ]] si nr. ]]] pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civila.

Mai mult decât atât, susţinerile reclamantei sunt cu atât mai întemeiate cu cât soluţionând cauza ]], judecătorul-sindic a pronunţat următoarea soluţie: „Admite, în parte, cererea reclamanţilor ]]] în calitate de lichidator judiciar al debitorului ]]], în calitate de preşedinte al Comitetului creditorilor debitorului ]]], în contradictoriu cu pârâţii ]]] şi debitorul ]]] prin .administratorul special Silianovici Irina. Dispune anularea transferului în cuantum de 1.510.000 lei)efectuat de ]]] prin Ordinul de plata nr. 1/10.06.2010 către pârâta ]]]] Dispune anularea plaţilor efectuate de debitoarea ]]]] către şi în numele pârâtului ]]] în perioada 21.12.2010 - 02.08.2012, prin care debitoarea ]]] a transferat către pârâta S.C. Europencils S.A. şi pe seama acesteia către terţi suma de 3.378.886,73 lei. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că obligă pârâta ]]] să restituie debitorului ]]] suma de 4.888.886,73 lei. Respinge, ca fiind prescrisă, cererea de anulare a transferurilor în cuantum de 35.000 lei efectuate de debitorul ]]] prin Ordinele de plata nr. 3/10.02.2010 şi nr. 2/10.02.2010 către pârâta ]]]A".

S-a reţinut aşadar ca in perioada 10.02.2010-02.08.2012 a fost transferata suma totala de 6.223.886,73 lei către diverse entităţi, fără ca pentru transferarea acestora debitoarea sa fi primit vreo contraprestație, neexistând documente justificative in acest sens, cu atât mai mult cu cât nu exista nicio dispoziţie legala care sa îi permită debitoarei sa plătească din patrimoniul acesteia o datorie angajata de o alta persoana juridica.

Mai mult decât atât, anterior obţinerii extraselor de cont detaliate in anexele 6, 7 si 8 subscrisa am solicitat documente justificative cu privire la plăţile efectuate, in acest sens expediind către debitoare 6 notificări, respectiv Notificările nr. 3192/02.09.2014, 2812/24.07.2014, 1889/30.05.2014, 293/27.01.2014, 91/10.01.2014, 465/12.02.2014, ramase fără răspuns până in prezent.

De asemenea, in perioada acestor transferuri patrimoniale administratori in cadrul societăţii erau pârâţii ]]] (administrator in perioada 20.10.2008-20.04.2010, asociat începând cu data de 20.04.2010) si ]]] (administrator in perioada 29.07.2011-31.10.2013, asociat începând cu data de 29.07.2011).

S-a apreciat că sunt incidente aceste dispoziţii legale, respectiv art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, întrucât pârâţii ]]], in calitate de administratori si asociaţi in perioada transferului sumei de 6.223.886,73 lei, au permis efectuarea acestor operaţiuni in folosul si in numele societăţii ]]] si a ]]]

De altfel aceasta suma considerabila de bani a fost remisa acesteia din urma fără ca debitoarea sa primească o contraprestație, indiferent de obiectul acesteia, si fără ca ]]] sa remită reclamantei vreun document justificativ prin care sa arate legalitatea operaţiunilor si astfel motivele pentru care nu ar fi incidente aceste dispoziţii legale.

Faţă de toate cele de mai sus s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei in privinţa pârâţilor ]]]

Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvenţă, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului atunci când debitoarea a ţinut o contabilitate fictiva, a făcut sa dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea in conformitate cu legea.

Prin fapte de ţinere a unei contabilităţi fictive, dosirea unor documente contabile sau neţinerea contabilităţii în conformitate cu prevederile legale se înţelege săvârşirea acelor fapte ilicite prin care se încalcă reglementările imperative ale Legii contabilităţii, indiferent dacă acestea reprezintă infracţiuni, contravenţii sau simple delicte civile.

Aşadar se poate angaja răspunderea civila delictuala in măsura in care dovedeşte existenţa uneia dintre ipotezele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d), respectiv fie ţinerea unei contabilităţi fictive, fie dispariţia unor documente contabile, fie neţinerea unei contabilităţi in conformitate cu legea.

Reclamanta a primit din partea ]]] declaraţia de creanţa prin care a solicitat înscrierea la masa credala a debitoarei ]]] cu suma totala de 45.954.400 lei, compusa din: suma de 10.540.000 lei reprezentând debit conform facturii fiscale nr. 1698195 din data de 20.09.2010; suma de 35.414.400 lei reprezentând penalităţi conform facturii fiscale nr. 4 din data de 20.12.2013.

În cuprinsul acesteia arata faptul ca între debitoare in calitate de antreprenor si ]]], in calitate de executant a fost încheiat contractul de execuţie din data de 04.07.2008. Potrivit acestuia debitoarea s-a obligat la plata către executant a unor lucrări de infrastructura, suprastructura si arhitectura pentru 33 de blocuri si 64 de vile situate in complexul de locuinţe din str. ]]] Prin contractul de cesiune de creanţa nr. 144 din data de 01.07.2013 ]]] a cesionat către ]] întreaga creanţa deţinuta împotriva ]]] in valoare de 10.540.000 lei reprezentând debit conform facturii fiscale nr. 1698195 din data de 20.09.2010. S-a stabilit totodată prin intermediul acestuia cuantumul penalităţilor de întârziere in valoare de 0,3% din sumele exigibile pentru fiecare zi de întârziere.

Factura fiscala nr. 1698195 din data de 20.09.2010 este una fictiva, pentru următoarele argumente:

Având in vedere contractul de execuţie de lucrări din data de 04.07.2008 rezulta ca ]]] ar fi trebuit sa aibă cel puţin teoretic înregistrata in contabilitate creanţa in suma de 10.540.000 lei împotriva debitoarei ]]]

De asemenea, având in vedere contractul de cesiune încheiat in anul 2013 prin care a cesionat aceasta suma de recuperat rezulta ca ]]] ar fi trebuit sa figureze cu aceasta suma înregistrata in contabilitate, iar acest lucru sa se reflecte in cuprinsul bilanţului depus pentru anul 2012.

Însă, s-a solicitat să se constate că potrivit informaţiilor obţinute de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, aceasta societate figura cu suma de 4.457.007 lei reprezentând creanţe de recuperat, potrivit indicatorilor din situaţiile financiare la 31.10.2010. Ori, in contextul in care aceasta teoretic avea de recuperat de la debitoare o creanţa in suma de 10.540.000 lei începând cu anul 2008, debitul ar fi trebuit sa figureze menţionat potrivit înscrisului sus-precizat. Însă, din analiza acestuia se constata ca ]]] are de recuperat cu titlu de creanţe o suma de doua ori mai mica, in speţa doar 4.457.007 lei.

Drept consecinţa, aceasta este o suma fictiva, iar atât timp cat ]]] nu a avut de recuperat aceasta suma de bani de la debitoarea ]]] in mod firesc nu avea niciun drept sa cesioneze acest debit către ]] potrivit principiului de drept conform căruia nimeni nu poate sa transmită ceea ce nu are.

Faţă de aceasta împrejurare s-a apreciat că atât factura nr. 1698195 din data de 20.09.2010 in valoare de 10.540.000 lei este un înscris încheiat pro causa, întocmirea acesteia având exclusiv drept scop înscrierea ]]] cu suma totala 45.954.400 de lei la masa credala a debitoarei ]]]

De asemenea, s-a apreciat că întocmirea acestei facturi s-a realizat de către ]]]]care a fost de coniventa cu debitoarea ]]], iar acest aspect este confirmat si de următoarele aspecte:

Contractul de execuţie de lucrări din data de 04.07.2008 invocat in declaraţia de creanţa de către ]]] a fost completat cu nenumărate acte adiţionale.

Dintre acestea s-a precizat Actul Adiţional nr. 1 din data de 12.11.2008 încheiat intre debitoare prin reprezentând ]]], in calitate de antreprenor si ]]] in calitate de executant. Însă, s-a solicitat să se constate că potrivit istoricului eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, administratorului semnatar al actului, domnul ]]] s-a retras din societate in data de 20.10.2008, aşadar cu aproape o luna înainte de semnarea actului, prin urmare nu avea cum sa semneze in mod legal acest act adiţional.

Mai mult decât atât, Actul Adiţional nr. 7 încheiat in data de 27.12.2011 a fost încheiat între debitoarea prin reprezentant legal ]]] si ]]] in calitate de executant. De asemenea, potrivit aceluiaşi istoric menţionat mai sus domnul ]] a fost revocat din funcţia de administrator cu cinci luni si doua zile înainte de data încheierii acestuia, respectiv la data de 29.07.2011. Drept urmare, nici acesta nu a avut legitimarea legala in vederea semnării acestui act adiţional.

S-a apreciat că aceasta era o practica a debitoarea, respectiv ţinerea unei contabilităţi fictive dar si încheierea unor acte pro causa.

O alta împrejurare care confirma susţinerile reclamantei rezulta din următoarele: reclamanta a primit din partea ]]] o cerere de înscriere la masa credala a debitoarei ]]] cu suma de 2.502.430,41 lei, constituita din 964.941,68 lei reprezentând debit neachitat si 1.537.488,73 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Aceasta societate invoca un număr de trei contracte încheiate cu societatea debitoare, respectiv contractul nr. 28/01.11.2010, contractul nr. 23/01.11.2011 si contractul nr. 30/01.11.2012.

S-a solicitat să se constate că actul adiţional nr. 1 din data de 06.11.2012 si cel cu nr. 2 din data de 05.11.2012 la contractul nr. 30 din data de 01.11.2012 au aplicata stampila societăţii ]]] cu menţiunea "in insolvenţă" in condiţiile in care procedura generala de insolvenţă împotriva debitoarei a fost deschisa un an mai târziu, respectiv in data de 04.11.2013 pronunțându-se in acest sens hotărâre intermediară nr. 9099 din data de 04.11.2013.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din Legea 85/2006, după rămânerea irevocabila a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele şi corespondenţă emise de debitor vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, menţiunea in insolvenţă, in insolvency, en procedure collective. Prin urmare, numai după data deschiderii procedurii stampila societăţii debitoare trebuie sa poate si menţiunea "in insolvenţă", ceea ce înseamnă ca actul a fost încheiat după data deschiderii procedurii insolvenţei, însă datat cu un an înainte de aceasta data.

Se observă aşadar un tipar in toate aceste demersuri, înţelegând prin toate aceste activităţi faptul ca sumele solicitate de către aceşti creditori sunt fictive, neexistând de fapt niciun temei contractual pentru solicitarea acestora in baza art. 64 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

S-a învederat că reclamanta nu a înscris suma solicitata in tabelul obligaţiilor debitoarei, iar Ghedeon SRL a formulat contestaţie, cererea fiind înregistrata sub numărul ]]] pe rolul Secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti, fiind soluţionata prin sentinţa civila nr. 3522/31.03.2014 in sensul respingerii ca tardive a acesteia.

S-a reiterat faptul ca ţinerea unei contabilităţi fictive a reprezentat o practica in desfăşurarea activităţii debitoarei ]]], iar pentru aceasta nu poate fi răspunzător decât pârâtul Bălan Lucian, care a deţinut calitatea de administrator al debitoarei in perioada 29.07.2011-31.10.2013 si care a participat la întocmirea tuturor înscrisurilor despre care s-a făcut vorbire mai sus.

Aşadar, faţă de toate cele de mai sus s-a reţinut ca sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea 85/2006 in privinţa pârâtului ]]]

Dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei prevăd faptul ca judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvenţă, sa fie suportată de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului atunci când au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia.

Prin faptele de deturnare sau ascundere a unei părţi din activul persoanei juridice se vor înţelege acele fapte ilicite de natură contabilă prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinaţia lor normală ori sunt ascunse terţilor. Intră în această categorie faptele ilicite, prin care se realizează dispariţia unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinaţiei bunului sau al naturii bunului intrat în patrimoniul societăţii etc. Prin mărirea, în mod fictiv, a pasivului se înţeleg orice fapte ilicite de natură contabilă prin care se măreşte în mod fictiv pasivul patrimonial al persoanei juridice. Intră în această categorie de fapte ilicite: falsificarea registrelor contabile prin introducerea unor obligaţii inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite.

Ipoteza ascunderii unor active ale debitoarei este aplicabila activităţilor îndeplinite de către pârâtul ]]]

Administratorul special al debitoarei, doamna ]]], i-a predat in data de 16.01.2014 o serie de documente, printre care si Fisa mijlocului fix (decembrie) la data de 16.12.2013 (anexa 12). Studiind cuprinsul acestora rezulta ca debitoarea a înstrăinat in perioada 03.12.2012-04.04.2013 o serie de bunuri mobile (excavator, autogreder, buldozer, diverse autoturisme) precum si altele de natura incorporala (licenţa computer diverse tipuri). Toate aceste înstrăinări au fost făcute in perioada in care pârâtul ]]] era administrator, transferurile încadrându-se in perioada suspecta a celor trei ani de zile înainte de data deschiderii procedurii de insolvenţă. În aceste condiţii este evident ca singurul care are cunoştinţa cu adevărat de aceste înstrăinări este pârâtul ]]], care deţinea la acel moment calitatea de administrator al debitoarei.

Întrucât a avut nevoie de acte pentru a putea aprecia legalitatea acestor operaţiuni, reclamanta a efectuat o serie de notificări in vederea predării acestor facturi fiscale precum si o lista cuprinzând bunurile înstrăinate in ultimii 3 ani de zile înainte de data deschiderii procedurii împreuna cu documentele justificative (Notificarea nr. 3192/02.09.2014, nr. 2812/24.08.2014, nr. 1889/30.05.2014, nr. 293/27.01.2014, nr. 465/12.02.2014).

Însă, s-a solicitat să se constate că deși a insistat in predarea acestora, dovada fiind cele 5 notificări trimise in decursul a noua luni de zile, debitoarea, prin administrator, nu a înţeles sa îi predea aceste documente si nici sa îi ofere explicaţii cu privire la modul in care aceste bunuri au ieşit din patrimoniu, precum si destinaţia sumelor de bani presupus a fi încasate drept preț.

În aceste condiţii se naşte prezumţia relativa, nerăsturnata până la acest moment de către pârâtul ]]], ca aceasta din urma a ascuns o parte din activul persoanei juridice, fiind îndeplinita ipoteza a II-a a art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Ipoteza măririi in mod fictiv a pasivului debitoarei este aplicabila activităţilor întreprinse de către pârâta ]]]

Așa cum s-a analizat mai sus, ]]] a solicitat înscrierea la masa credala cu suma de 10.540.000 lei, care rezulta din cuprinsul Facturii 1698195/20.09.2010, creanţa fiind cesionata către ]]]de către ]]], potrivit contractului de cesiune de creanţa nr. 144 din data de 01.07.2013. Ori, reclamanta verificând pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, cedentul figura cu suma de 4.457.007 lei reprezentând creanţe de recuperat, potrivit indicatorilor din situaţiile financiare la 31.10.2010.

Ori, in măsura in care ]]] a cesionat suma de 10.540.000 lei, in mod firesc suma trebuia sa apară înregistrata in contabilitatea acesteia, lucru care nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă ca Factura 1698195/20.09.2010 încheiata cu debitoarea reflecta o suma fictiva.

Acesta lucru înseamnă ca debitoarea nu a datorat in mod real niciodată aceasta suma de bani, ceea ce înseamnă ca nici ]]], nu era îndreptăţită la recuperarea acesteia.

Ori, in măsura in care suma de bani nu a fost niciodată datorata potrivit celor de mai sus, rezulta cu certitudine ca prin încheierea Facturii 1698195/20.09.2010 in suma de 10.540.000 lei s-a urmărit in mod fictiv mărirea pasivului debitoarei. De toate aceste activităţi se face vinovata pârâta ]]]], care la acel moment deţinea calitatea de asociat al debitoarei.

Ipoteza deturnării unei părţi din activul persoanei juridice este aplicabila activităţilor întreprinse de către pârâta ]]]

Astfel, așa cum s-a detaliat si cu ocazia analizării art. 138 alin. (1) lit. a) in perioada 10.02.2010-02.08.2012 a fost transferata suma totala de 6.223.886,73 lei către diverse entităţi, fără ca pentru transferarea acestora debitoarea sa fi primit vreo contraprestație, neexistând documente justificative in acest sens, cu atât mai mult cu cât nu exista nicio dispoziţie legala care sa îi permită debitoarei sa plătească din patrimoniul acesteia o datorie angajata de o alta persoana juridica.

Întrucât am analizat detaliat operaţiunile efectuate in paginile 3-4 ale prezentei cereri de chemare in judecata, s-a arătat doar faptul ca transferarea sumei menţionate mai sus, fără nicio justificare, patrimoniul debitoarei neprimind vreo contraprestație, se încadrează ipotezei prevăzuta de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv deturnarea unei părţi din activul persoanei juridice.

Aceasta operaţiune a fost păgubitoare pentru societate întrucât in anul 2010, când a fost efectuata o parte din acest transfer, debitoarea înregistra datorii de 33.000.453 lei conform bilanţului depus de aceasta, ori este evident ca aceasta se afla in stare de încetare de plăţi si nu îşi permitea sa fie generoasa cu societatea ]]] in condiţiile in care ]]]] nu îşi putea achita propriile datorii.

S-a apreciat ca răspunzătoare pentru prejudicierea societăţii este pârâta ]]]] întrucât transferurile s-au făcut in perioada 10.02.2010-02.08.2012, in care aceasta era asociat al debitoarei.

A arătat că prejudiciul constă, pentru creditori, în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, respectiv în lipsa sumelor disponibile pentru plata obligaţiilor exigibile către aceştia. Această stare de fapt şi de drept este prejudiciabilă pentru creditori, întrucât, de regulă, aceasta presupune nu doar imposibilitatea temporară de plată a creanţelor, ci, aşa cum a rezultat din practica procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, şi imposibilitatea de satisfacere integrală a respectivelor creanţe.

Potrivit ultimului tabel întocmit in cauza, prejudiciul suferit de creditori se ridica la suma de 15.087.259,86 lei.

Or, este evident ca daca activitatea pârâţilor așa cum a fost descrisă mai sus, ar fi fost îndreptată înspre plata datoriilor şi intenţia de redresare a activităţii societăţii, debitoarea nu ar fi ajuns in încetare de plăţi.

Prejudiciul in suma de 15.087.259,86 lei a fost cauzat de faptele culpabile ale celor doi pârâţi din prezenta cauza.

Astfel, daca activitatea pârâţilor ]]]], ar fi fost îndreptată înspre achitarea datoriilor societăţii si nu înspre deturnarea unor sume considerabile de bani aparţinând debitoarei către diverse scopuri oculte, societatea şi-ar fi putut redresa activitatea si astfel nu ar fi intrat in insolvenţă.

De asemenea, toate aceste activităţi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie a intenţiei directe întrucât transferarea sumelor de bani in mod nejustificat către alte persoane juridice, ţinerea unei contabilităţi fictive, ascunderea unei parte din activul persoanei juridice ori mărirea in mod fictiv a pasivul acesteia așa cum au fost descrise mai sus au fost săvârşite cu intenţie directa, operaţiunile excluzând alta forma de vinovăţie.

Mai mult decât atât, interesul acestora a exclus interesul societar, urmând practic prin săvârşirea faptelor ca debitoarea sa ajungă in încetare de plăţi.

S-a precizat că in temeiul art. 77 din Legea 85/2006 prezenta cerere este scutita de taxa judiciara de timbru.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. g), art. 77, art. 138 alin. (1) lit. a), d) si e), art. 149 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, art. 194 si următoarele Cod procedura civila.

La data de 20.05.2015, reclamantele ]]] şi ]]] au formulat o cerere modificare a cererii de atragere a răspunderii civile patrimoniale împotriva pârâţilor identificaţi mai sus prin care au solicitat obligarea în solidar la suportarea întregului pasiv in cuantum de 15.087.259,86 lei astfel cum rezulta din tabelul definitiv consolidat al debitoarei ]]]

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin hotărârea intermediara nr. 9099 din data de 04.11.2013 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civila in dosarul nr. ]] a fost deschisa procedura de insolvenţă împotriva debitoarei ]]] fiind desemnat administrator judiciar al debitoarei ]]]

Ulterior, prin hotărârea intermediara nr. 5311 din data de 26.05.2014 a fost deschisa procedura generala de faliment împotriva aceleiaşi debitoare, fiind desemnat lichidator judiciar ]]]

S-a menţionat că deși au notificat debitoarea in repetate rânduri sa le pună la dispoziţie documente si informaţii necesare analizării activităţii debitoarei si transferurilor efectuate in ultimii 3 ani anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, niciun reprezentant al debitoarei nu i-a pus la dispoziţie documentele si informaţiile solicitate.

Aflându-se in imposibilitatea de a analiza activitatea societăţii si transferurile efectuate de debitoare in ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolvenţă, ca urmare a refuzului constant al debitoarei, in vederea intrării in posesia informaţiilor necesare, a formulat mai multe solicitări către ANAF - Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala Bucureşti, care efectua un control al activităţii debitoarei.

Urmare a solicitărilor sale in data de 15.04.2015 ANAF - Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala Bucureşti le-a pus la dispoziţie comunicate de debitoare, motiv pentru care au înţeles sa îşi precizeze prezenta cerere si cu privire la pârâţii ]]]

În data de 20.04.2015, lichidatorul judiciar a intrat in posesia întâmpinării formulate de ]]] in dosarul ]]], prin care i s-au mai comunicat o serie de documente de care nu a avut cunoştinţa la data formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale iniţiale.

Astfel ca din analizarea: notei explicative data de ]]] la ANAF - Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala Bucureşti; întâmpinării depuse de către ]]] in dosarul ]]] aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a Civila; înscrisurilor depuse in susţinerea întâmpinării de către ]]], respectiv: contractul de asistenţă juridica nr 443454/35.01.2011, prin care ]]] se angaja sa presteze in favoarea ]]]; promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare încheiata in data de 03.03.2011 între ]]] in calitate de promitent - vânzător si ]]] in calitate de promitent-cumpărător prin ]]], convenţia de rezoluțiune încheiata la data de 16.09.2011 între ]]] reprezentata prin așa-zisul ]]] si ]]] ce avea ca obiect rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiata in data de 03.03.2011, prin care se menţionează ca promitenta-vânzătoare achita către ]]] suma de 1.400.000 lei; antecontractul de vânzare - cumpărare nr 26/04.10.2010 încheiat între ]]] prin care aceasta a transferat in mod fraudulos suma de 2.500.000 lei către ]]]; notificările emise de ]]] către debitorii săi, răspunsurile primite de la aceştia si modalitatea de efectuare a plăţilor, Hotărârii Adunării Generale a asociaţilor ]]] din data de 7/11.06.2013, a reieşit ca in speţa dedusa judecaţii sunt vinovate in solidar cu persoanele menţionate in cererea de atragere a răspunderii patrimoniale iniţiale si următorii: ]]] - in calitate de director al ]]] si persoana care in fapt a condus activitatea debitoarei împreuna cu ]]]; ]]] - in calitate de administrator in fapt începând cu anul 2011 alături de ceilalți administratori in fapt si in drept; ]] - in calitate de administrator in fapt, cu ajutorul căruia ceilalţi administratori in fapt si in drept au folosit bunurile debitoarei in folosul propriu, au deturnat si ascuns bunurile de la urmărirea creditorilor; ]]], in calitate de administrator statutar in perioada 20.04.2010 - 29.07.2011 conform informaţiilor obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului, si care a ordonat plăţile reprezentând sumele deturnate in folosul pârâţilor ]]]], cu acceptul asociatului Popescu Joița, mama pârâtei ]]], ]]] - ca si persoana vinovata de ajungerea debitoarei in încetare de plaţi, in calitatea sa de beneficiar final a plăţilor in suma de 2.000.000 lei.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 132 alin (1) din Cod procedură civilă până la primul termen de judecata reclamantele au înţeles sa îşi precizeze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale personale iniţiale in sensul introducerii in cauza si a următorilor pârâţi: ]]]] care împreună cu ceilalţi asociaţi si administratori în drept, respectiv ]]] au săvârşit faptele prevăzute de art. 138 alin (1) lit a), d) si e) din Legea 85/2006, privind procedura insolvenţei, care au dus debitoarea in încetare de plăţi.

Societatea ]]] a fost înmatriculată la data de 05.04.2005 sub denumirea iniţiala ]]], fiind desemnaţi la data constituirii ca asociaţi si in acelaşi timp administratori ]]]

La data de 20.10.2008, este desemnat administrator ]]], care a deţinut aceasta calitate până la data de 20.04.2010 când a fost revocata. Aceasta a deţinut si calitatea de asociat începând cu data de 20.04.2010 si până la data la care debitoarea a intrat in procedura generala de insolvenţă. (04.11.2013)

Pârâtul ]]] a fost desemnat asociat cat si administrator începând cu data de 29.07.2011, calitatea de asociat păstrând-o până la data intrării societăţii in insolvenţă, iar cea de administrator până la data de 31.10.2013 când acesta şi-a dat demisia.

În fapt întreaga activitate a societăţii era coordonata de fiica asociatului ]]], ]]] care a deţinut atât calitatea de director in societate debitoare, conform propriei note explicative date in faţa inspectorilor ANAF - Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala Bucureşti, cât si calitatea de asociat in ]]] si funcţia de administrator in aceeaşi societate. A menţionat si calitatea acesteia de asociat si administrator la ]] nu întâmplător, ci motivate de faptul ca bunurile debitoarei, respectiv banii ]]] din ultimii 4 ani anteriori deschiderii procedurii de insolvenţă au fost folosiţi fie in interesul ]]] fie in interesul personal al acesteia.

Persoana care executa activitatea ilicita alături de ceilalţi asociaţi si administrator menţionaţi mai sus, a fost si este dl ]]], care in mod constând se face vinovat de săvârşirea faptelor prevăzute de art 138 din Legea 85/2006. Dovada ca si acesta a desfăşurat activitatea in fapt alături de ceilalţi paraţi menţionaţi mai sus, sunt documentele semnate de acesta începând cu anul 2011 in calitate de "reprezentant al ]]]": contractul de asistenta juridica nr 443454/35.01.2011, prin care ]]] se angaja sa presteze in favoarea ]]], reprezentata prin ]]]; convenţia de rezoluțiune încheiata la data de 16.09.2011 între ]]] reprezentata prin ]]]] si ]]], prin care dl ]]] a încasat suma de 1.400.000 lei; declaraţiile depuse la organul fiscal începând cu anul 2013 semnate in parte de ]]]] alături de ]]]

Si nu întâmplător au înţeles sa îşi precizeze acţiunea si împotriva dlui ]]], deoarece si acesta împreuna cu ceilalţi pârâţi menţionaţi mai sus au desfăşurat activitatea ilicita in cadrul debitoarei ]]], prin mijloace ruinătoare care au destabilizat societatea, in vederea obţinerii de unui folos personal atât pentru sine, cât si pentru societatea ]]], la care asociat majoritar este ]]], la care acelaşi pârât ]]] împreună cu soţia acestuia deţine calitatea de asociat majoritar cu peste 95%.

Dovada ca lucrurile au stat astfel este dovedita de înscrisurile de care înţeleg sa se folosească, respectiv: bilanţul aferent anului 2010 întocmit de către ]]]; contractul de asistenţă juridica nr 443454/35.01.2011, prin care ]]] se angaja sa presteze in favoarea ]]]], reprezentata prin ]]]; istoricul obţinut de la Oficiul registrului Comerţului din care reiese faptul ca ]]] este asociat majoritar al ]]] extras RECOM on line din care reiese structura asociaţilor ]]]

Din toate cele de mai sus reiese ca si acest pârât a desfăşurat in fapt activitatea de administrator prin întocmirea evidentelor contabile ale debitoarei si efectuarea de operaţiuni de dispoziţie specifice acestei funcţii.

Acest scurt istoric este necesar întrucât in perioada in care aceştia şi-au desfăşurat activitatea in cadrul societăţii au avut loc diversele operaţiuni frauduloase care atrag incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. a), d) si e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, Conform extraselor de cont puse la dispoziţie de către ]]]] au fost transferate sume considerabile către terţe persoane, fie in numele acestora, fără ca pentru aceste operaţiuni debitoarea sa primească vreo contraprestație, deci fără sa existe vreo justificare.

Studiind extrasul de cont din data de 02.02.2011 se observa ca debitoarea a transferat către ]]]] suma de 1.000.000 lei reprezentând avans teren. Însă s-a solicitat să se constate că in patrimoniul debitoarei nu a intrat niciun teren. Este evident ca dezechilibrul este vădit in condiţiile in care debitoarea a transferat o suma de bani considerabila fără ca aceasta in contraprestație sa primească ceva.

Cu privire la extrasul de cont din data de 04.02.2011 se observă ca debitoarea a transferat către ]]] suma de 400.000 lei fără in schimb ca pe acest extras de cont sa existe vreo justificare pentru transferarea acestei sume de bani.

Ca urmare a acţiunii in anulare formulate de reclamante in vederea anularii transferului fraudulos efectuat in suma de 1.400.000 lei, pârâtul ]]]] a depus întâmpinare, prin care a învederat instanţei următoarele:

]]]] a fost controlata, începând cu data de 20.09.2005 de ]]] - 71% din acţiuni si implicit de ]]] - acționar majoritar si administrator al ]]]. In 04.10.2007, ]]] îşi majorează aportul in ]]] la 99,91%, iar in 26.08.2008 devine unic asociat al debitoarei.

Pe fondul unor acţiuni ale Gărzii Financiare Bucureşti, la 20.10.2008 ]]]] cesionează partite sociale deţinute in ]]]] către ]]] –firma ofshore a aceleiaşi Radu Eugenia cu administrator ]]]] pentru ca, din 07.05.2010 ]]] sa devină acţionat majoritar cu 99%, iar din 29.07.2011 cu 95%."

"Mai exact, la biroul de avocatura a cunoscut-o pe ]]] - secretara cu care a convenit sa ii cumpere 2 terenuri, însă a motivat ca suma ce reprezintă avansul îi trebuie in şantier dar la perfectarea vânzării informa autentica ii va remite in întregime suma convenita.

În baza contractului de asistenta juridica nr 443454 din 25.01.02011 am încheiat cu ]]] promisiunea de vânzare - cumpărare nr 7/2011, banii ]]]fiind transferaţi in doua transe după cum se poate observa din extrasul de cont. Ei au fost ridicaţi in numerar si remiși numitului ]]] - director si om de încredere al numitei ]]]

Întrucât ]]] nu s-a ţinut de cuvânt la data de 16.09.2011 sub nr 40/2011 s-a încheiat convenţia de rezoluțiune a antecontractului, de la acea data banii trebuind sa fie înregistrați in contabilitatea firmei ]]. Daca acest lucru nu s-a întâmplat, vina o poarta ]]]."

Cu alte cuvinte pârâtul a recunoscut ca a intermediat încheierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 03.03.2011 prin care acesta in numele ]]] a achiziţionat de la secretara acestuia, dna ]]] terenul in suprafaţa de 23.300 mp situat in extravilanul comunei ]]]], pentru suma de 2.300.000 lei. De asemenea pârâtul a recunoscut ca in baza acestei promisiuni de vânzare-cumpărare, ]]] a efectuat cele 2 plaţi către Cabinetul sau de avocat, suma de 1.400.000 lei fiind remisa dlui ]]] ca urmare a convenţiei de rezoluțiune intervenita între părţi.

Tot pârâtul a recunoscut ca numita ]]] a convenit cu ]]] sa simuleze încheierea acestei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, scopul fiind deturnarea sumei de 1.400.000 lei din societate, suma ce nu constituia valoarea tranzacţiei, ci valoarea fraudei, toate părţile implicate având de la bun început reprezentarea ca prin simularea acestei promisiuni bilaterale se va deturna suma din societatea ]]]]], urmând a fi folosita in interesul personal al paraţilor ]]]]

Susţinerile pârâtului ]]] coroborate cu înscrisurile existente la dosar probează fără echivoc modalitatea ruinătoare in care administratorii in fapt si in drept au condus activitatea debitoarei spre starea de insolvenţă, aceştia in fapt neintenționând sa încheie un act translativ de proprietate, ci sa deturneze sumele respective de bani din patrimoniul societăţii in vederea folosirii acestora in interesul personal.

Dovada este ca in patrimoniul societăţii nu a intrat niciun bun, deși societatea a achitat o suma considerabila de 1.500.000 lei.

Studiind documentele existente la dosarul cauzei, respectiv: extrasul de cont din data de 02.02.2011 se observă ca debitoarea a transferat in data de 02.02.2011 către ]]] suma de 1.000.000 lei si in data de 04.02.2011 suma de 400.000 lei; extrasul de cont al pârâtului ]] se observă ca acesta a retras in numerar toate sumele încasate de la ]]], iar suma de 10.000 lei a fost retrasa cu titlu de onorariu, deși conform art 101 si 102 din Statutul profesiei de avocat "toate plăţile legate de activităţile fiduciare efectuate pentru acelaşi client trebuiau făcute din contul fiduciar," deschis numai pentru clientul ]]]]

Promisiunea bilaterala de vânzare - cumpărare din data de 03.03.2011 in baza căreia s-a deturnat suma de 1.500.000 lei din patrimoniul societăţii, așa cum reiese chiar din cuprinsul acesteia părţile convenind ca avansul de 1.500.000 lei a fost achitat, cu scopul ilicit de a folosi aceasta suma in interesul personal al părţilor implicate.

Convenţia de rezoluțiune încheiata in data de 16.09.2011, prin care pârâtului ]]]i s-a remis suma de 1.400.000 lei in cash, suma care nu mai ajunge in societatea ]]] dovada fiind extrasul de cont.

Or atât timp cât in patrimoniul societăţii nu a intrat niciun bun care sa aibă aceasta valoare si nici suma de bani achitata cu titlu de avans teren este evident ca toate părţile implicate la acea data in așa zisa tranzacţie au fost animate de interesul propriu care a primat celui societar.

Interesul pârâtului ]]] a fost încasarea sumei de 10.000 lei, suma ce reprezenta nu onorariul avocatului așa cum susţine pârâtul, ci un procent din suma deturnata din averea debitoarei.

Coniventa acestuia cu ceilalţi pârâţi reiese fără echivoc din modalitatea in care a înţeles sa efectueze plăţile, respectiv deși acesta avea obligaţia conform art 101 si 102 din Statutul profesiei de avocat, ca toate plăţile fiduciare sa se efectueze din contul deschis pe numele societăţii, acesta retrage in cash întreaga suma de bani din contul sau personal pentru a o remite pârâtului ]]]] tot in cash in baza unei convenţii de rezoluțiune. În măsura in care acesta nu era implicat in aceasta deturnare a fondurilor societăţii debitoare, acesta ar fi efectuat toate plăţile in mod transparent prin contul deschis pe numele debitoarei, urmând sa returneze suma către ]]] tot prin cont așa cum a primit-o si nu in cash către pârâtul ]]], care potrivit susținerilor pârâtului a remis-o mai departe către pârâta ]]]]

Interesul pârâtei Radu Eugenia, care conform notei explicative data in faţa organului de control fiscal, deţine calitatea de director a fost deturnarea sumei de 1.500.000 lei pentru a o folosi "pe şantier" așa cum susţine pârâtul ]]]

Este evident ca fără concursul pârâtului ]]] toate aceste operaţiuni nu ar fi fost posibile, acesta având rolul important de a angaja avocatul care sa simuleze încheierea unui promisiunii de vânzare - cumpărare si sa încaseze suma de 1.400.000 lei in folosul sau si al pârâtei ]]]

De asemenea toate aceste operațiuni nu ar fi fost posibile fără ordonarea celor 2 plăţi de 1.000.000 lei in data de 02.02.2011 si de 400.000 de lei in data de 04.02.2011 de către pârâtul ]]], care la acea data deţinea calitatea de administrator statutar al debitoarei si care deși a constatat si lipsa sumei de bani din averea societăţii si lipsa intrării in patrimoniu a bunului imobil antecontractat nu a efectuat niciun demers in vederea recuperării bunurilor debitoarei.

Tot din toate cele de mai sus reiese ca toate aceste plăţi si operaţiuni nu puteau fi efectuate fără acordul asociatului majoritar ]]], mama pârâtei ]]], care ar fi trebuit sa vegheze la apărarea interesului societar si nu la cel personal al fiicei sale.

Potrivit aceleaşi întâmpinări depuse de pârâtul ]]] in dosarul ]]], acesta a susţinut ca in data de 04.10.2010 "]]] a încheiat antecontractul nr 26/04.10.2010 cu ]]] (socrul fostului director general al ]]]) in baza căruia a fost virata suma de 2.500.000 lei, bani ridicaţi din ]]] in aceeaşi zi si remiși de către ]]] numitei ]]] - la ]]]

Niciunul dintre cele doua contracte nu a fost reziliat, iar banii astfel delapidaţi nu s-au mai in tors in cele 2 firme."

Analizând extrasele de cont ale debitoarei din perioada octombrie 2010 si antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între ]]] in calitate de promitent - vânzător si societatea debitoare in calitate de promitent - cumpărător, a constatat ca într-adevăr in data de 02.10.2010, a fost transferata suma de 1.000.000 lei din contul debitoarei in contul numitului ]]] cu titlu de avans.

Susţinerile de mai sus coroborate cu probele din dosar, respectiv antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat nr 26/04.10.2010, promisiunea bilaterala de vânzare - cumpărare încheiata in anul 2011, fără consecinţa intrării in patrimoniul debitoarei a bunurilor antecontractate probează intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor.

În susţinerea afirmaţiilor făcute anterior s-a învederat ca încheierea de antecontracte/promisiuni de vânzare - cumpărare cu plata unui avans considerabil de către debitoare, pentru ca ulterior sa se rezilieze pentru neplata, iar banii sa fie sustrași din societate era un modus operandi al societăţii, modus operandi care nu putea fi efectuat fără coniventa tuturor părţilor implicate.

Practic prin simularea acestei promisiuni de vânzare s-a urmărit numai obţinerea unui beneficiu de către pârâta ]]] cu implicarea administratorului statutar de la acea data, respectiv a pârâtului ]]], fără semnătura căruia nu putea fi efectuata plata si bineînțeles cu acordul asociatului majoritar ]]]

De altfel, conform ordinelor de plata emise in perioada 10.02.2010-17.10.2011 debitoarea a transferat către ]]] suma totala de 2.198.000 lei.

S-a învederat ca in privinţa transferurilor efectuate către ]]] a fost solicitata de către reclamanta anularea acestora, in acest sens fiind înregistrate dosarele nr. ]]] si nr. ]]]] pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VII-a civila.

Mai mult decât atât, anterior obţinerii extraselor de cont reclamanta a solicitat documente justificative cu privire la plăţile efectuate, in acest sens expediind către debitoare 6 notificări, respectiv Notificările nr. 3192/02.09.2014, 2812/24.07.2014, 1889/30.05.2014, 293/27.01.2014, 91/10.01.2014, 465/12.02.2014, ramase fără răspuns până in prezent.

Este evident ca sumele au fost transferate din contul societăţii debitoare in contul ]]]] si in contul altor entităţi in vederea achitării creanţelor ]]] in folosul: pârâtei ]]], fiica pârâtei ]]], care in perioada menţionata mai sus deţinea calitatea de asociat in aceasta societate, conform informaţiilor obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului; pârâtului ]]] care de asemenea deţinea si deţine calitatea de asociat in ]]], prin societatea ]]], la care împreuna cu soţia acestuia ]]] deţine pachetul majoritar de părţi sociale, respectiv de peste 95%.

Este evident ca in măsura in care administratorii mai sus menţionaţi, care s-au tot succedat la societatea debitoare, nu ar fi ordonat plăţile către ]]], acestea nu ar fi putut fi efectuate.

Așa cum s-a mai arătat, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea debitoarei, in vederea predării documentelor justificative, care au stat la baza transferurilor efectuate de debitoare, însă nici până la data prezentei, aceasta nu a procedat la predarea documentelor justificative. Dovada ca aceste transferuri au fost in fapt deturnări ale activului debitoarei in folosul propriu al paraţilor sau in folosul altor persoane, in condiţiile in care prin toate aceste deturnări societatea a fost destabilizata si a condus la ajungerea acesteia in încetare de plăţi încă din anul 2010.

A învederat că societatea începând cu anul 2010 era in încetare de plăţi deoarece potrivit bilanţurilor întocmite de debitoare, aceasta înregistra datorii in cuantum de 28.453.009 lei in anul 2010, in anul 2011 înregistra datorii in cuantum de 49.742.062 lei, iar in anul 2012 înregistra datorii in cuantum de 90.778.819 lei, datorii care nu au fost achitate si care la data prezentei se regăsesc înregistrate in ultimul tabel de creanţe întocmit in cadrul procedurii de faliment a debitoarei.

Așa cum se poate observa datoriile societăţii cresc in fiecare an, deși activul societăţii se micşorează prin toate aceste deturnări de fonduri, care daca ar fi fost utilizate in interesul societar si nu in cel personal al asociaţilor, administratorilor sau a altor persoane din anturajul acestora, ar fi acoperit datoriile societăţii, iar aceasta nu ar mai fi ajuns in încetare de plăţi.

Ca urmare a răspunsurilor primite de la debitorii ]]], s-au constatat următoarele: din cei 20 de debitori notificaţi, au răspuns in procent de 40% similar, respectiv ca in cursul lunii iulie 2013 (cu aproximativ 4 luni înainte de deschiderea procedurii), li s-a solicitat de către ]]] ca datoriile către aceasta sa nu mai fie plătite in contul societăţii debitoare ci către alte entităţi, in care ]]] sau membri ai familiei ]]] deţin calitatea de asociat cu un pachet majoritar, ]] are ca asociat unic pe dl ]]]] cu acelaşi domiciliul si nume cu ]]], directorul ]]]]; toate plăţile s-au efectuat după aceeaşi formula: aproximativ 24% către 4 societăţi din România si 76% către societatea olandeza ]]]; toate societăţile plătitoare, debitori ai ]]]]au aceeaşi structura a asociaţilor, respectiv fie este prezent numele de ]]] cu acelaşi domiciliu fie este prezent ]]]], fie ]]] împreună cu un off-shore din Cipru.

De aici reiese ca reprezentanţii in fapt si in drept ai societăţii au folosit bunurile societăţii, respectiv suma de 8.150.325,59 lei, suma ce ar fi acoperit mai mult de jumătate din masa credala pentru a servi interesele ]]] si familiei ]]]

S-a apreciat că sunt incidente aceste dispoziţii legale, respectiv art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, întrucât pârâţii ]]]] in calitate de administratori in drept sau in fapt si asociaţi in perioada 2010- 2013 au folosit bunurile societăţii si au permis folosirea acestora in folosul pârâtei ]]]] suma totala a prejudiciului ridicându-se la 14.414.430,52 lei.

Faţă de toate cele de mai sus s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei in privinţa tuturor pârâţilor din prezenta cerere.

Potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului atunci când debitoarea a ţinut o contabilitate fictiva, a făcut sa dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea in conformitate cu legea.

Aşadar se poate angaja răspunderea civila delictuala in măsura in care se dovedeşte existenţa uneia dintre ipotezele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d), respectiv fie ţinerea unei contabilităţi fictive, fie dispariţia unor documente contabile, fie neţinerea unei contabilităţi in conformitate cu legea.

Reclamanta a primit din partea ]]]] declaraţia de creanţa prin care a solicitat înscrierea la masa credala a debitoarei ]]] cu suma totala de 45.954.400 lei, compusa din: suma de 10.540.000 lei reprezentând debit conform facturii fiscale nr. 1698195 din data de 20.09.2010; suma de 35.414.400 lei reprezentând penalităţi conform facturii fiscale nr. 4 din data de 20.12.2013.

În cuprinsul acesteia arata faptul ca între debitoare in calitate de antreprenor si ]]], in calitate de executant a fost încheiat contractul de execuţie din data de 04.07.2008. Potrivit acestuia debitoarea s-a obligat la plata către executant a unor lucrări de infrastructura, suprastructura si arhitectura pentru 33 de blocuri si 64 de vile situate in complexul de locuinţe din ]]]] Prin contractul de cesiune de creanţa nr. 144 din data de 01.07.2013 ]]] a cesionat către ]]]] întreaga creanţa deţinuta împotriva ]]] in valoare de 10.540.000 lei reprezentând debit conform facturii fiscale nr. 1698195 din data de 20.09.2010. S-a stabilit totodată prin intermediul acestuia cuantumul penalităţilor de întârziere in valoare de 0,3% din sumele exigibile pentru fiecare zi de întârziere.

Factura fiscala nr. 1698195 din data de 20.09.2010 este una fictiva.

Din contractul de execuţie de lucrări din data de 04.07.2008 rezulta ca ]]]] ar fi trebuit sa aibă cel puţin teoretic înregistrata in contabilitate creanţa in suma de 10.540.000 lei împotriva debitoarei ]]]]

Din contractul de cesiune încheiat in anul 2013 prin care a cesionat aceasta suma de recuperat rezulta ca ]]]] ar fi trebuit sa figureze cu aceasta suma înregistrata in contabilitate, iar acest lucru sa se reflecte in cuprinsul bilanţul depus pentru anul 2012.

Însă, s-a solicitat să se constate că potrivit informaţiilor obţinute de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, aceasta societate figura cu suma de 4.457.007 lei reprezentând creanţe de recuperat, potrivit indicatorilor din situaţiile financiare la 31.10.2010. Ori, in contextul in care aceasta teoretic avea de recuperat de la debitoare o creanţa in suma de 10.540.000 lei începând cu anul 2008, debitul ar fi trebuit sa figureze menţionat potrivit înscrisului sus-precizat. Însă, din analiza acestuia se constată ca ]]] are de recuperat cu titlu de creanţe o suma de doua ori mai mica, in speţa doar 4.457.007 lei.

Drept consecinţa, aceasta este o suma fictiva, iar atât timp cât ]]] nu a avut de recuperat aceasta suma de bani de la debitoarea ]]]] in mod firesc nu avea niciun drept sa cesioneze acest debit către ]]], potrivit principiului de drept conform căruia nimeni nu poate sa transmită ceea ce nu are.

Faţă de aceasta împrejurare s-a apreciat că atât Factura nr. 1698195 din data de 20.09.2010 in valoare de 10.540.000 lei este un înscris încheiat pro causa, întocmirea acesteia având exclusiv drept scop înscrierea ]]] cu suma totala 45.954.400 de lei la masa credala a debitoarei ]]]]

De asemenea, s-a apreciat că întocmirea acestei facturi s-a realizat de către ]]]] care a fost de coniventa cu debitoarea ]]], iar acest aspect este confirmat si de următoarele aspecte:

Contractul de execuţie de lucrări din data de 04.07.2008 invocat in declaraţia de creanţa de către ]]] a fost completat cu nenumărate acte adiţionale.

Dintre acestea s-au precizat Actul Adiţional nr. 1 din data de 12.11.2008 încheiat între debitoare prin reprezentând ]]]], in calitate de antreprenor si ]]] in calitate de executant. Însă, s-a solicitat să se constate că potrivit istoricului eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, administratorului semnatar al actului, domnul ]]] s-a retras din societate in data de 20.10.2008, aşadar cu aproape o luna înainte de semnarea actului, prin urmare nu avea cum sa semneze in mod legal acest act adiţional.

Mai mult decât atât, Actul Adiţional nr. 7 încheiat in data de 27.12.2011 a fost încheiat între debitoarea prin reprezentant legal ]]]] si ]]] in calitate de executant. De asemenea, potrivit aceluiaşi istoric menţionat mai sus domnul ]]] a fost revocat din funcţia de administrator cu cinci luni si doua zile înainte de data încheierii acestuia, respectiv la data de 29.07.2011. Drept urmare, nici acesta nu a avut legitimarea legala in vederea semnării acestui act adiţional.

S-a apreciat că aceasta era o practica a debitoarea, respectiv ţinerea unei contabilităţi fictive dar si încheierea unor acte pro causa.

Reclamanta a primit din partea ]]]] o cerere de înscriere la masa credala a debitoarei ]]] cu suma de 2.502.430,41 lei, constituita din 964.941,68 lei reprezentând debit neachitat si 1.537.488,73 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Aceasta societate invoca un număr de trei contracte încheiate cu societatea debitoare, respectiv Contractul nr. 28/01.11.2010, Contractul nr. 23/01.11.2011 si Contractul nr. 30/01.11.2012.

S-a solicitat să se constate că Actul adiţional nr. 1 din data de 06.11.2012 si cel cu nr. 2 din data de 05.11.2012 la Contractul nr. 30 din data de 01.11.2012 au aplicata stampila societăţii ]]] cu menţiunea "in insolvenţă" in condiţiile in care procedura generala de insolvenţă împotriva debitoarei a fost deschisa un an mai târziu, respectiv in data de 04.11.2013 pronunțându-se in acest sens hotărâre intermediară nr. 9099 din data de 04.11.2013.

Ori, dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea 85/2006 sunt in sensul următor: după rămânerea irevocabila a hotărârii de deschidere a procedurii toate actele si corespondenţa emise de debitor vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, menţiunea in insolvenţă, in insolvency, en procedure collective.

Prin urmare, numai după data deschiderii procedurii stampila societăţii debitoare trebuie sa poate si menţiunea "in insolvenţă", ceea ce înseamnă ca actul a fost încheiat după data deschiderii procedurii insolvenţei, însă datat cu un an înainte de aceasta data.

S-a învederat că reclamanta nu a înscris suma solicitata in tabelul obligaţiilor debitoarei, iar ]]] a formulat contestaţie, cererea fiind înregistrata sub numărul ]]] pe rolul Secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti, fiind soluţionata prin sentinţa civila nr. 3522/31.03.2014 in sensul respingerii ca tardive a acesteia.

S-a reiterat faptul ca ţinerea unei contabilităţi fictive a reprezentat o practica in desfăşurarea activităţii debitoarei ]]], iar pentru aceasta nu poate fi răspunzător decât pârâţii ]]]] (administrator in perioada 29.07.2011-31.10.2013 ]]] (administrator in perioada 20.04.2010 - 29.07.2011), ]]]] (administrator in perioada 20.10.2008-20.04.2010), ]]] (director al societăţii debitoare conform notei explicative date in fata organul de control fiscal si administrator in fapt care a coordonat întreaga activitate a societăţii debitoare), ]]], care a întocmit bilanţul debitoarei si implicit a ţinut contabilitatea aferenta anului 2010, ]]] (administrator in drept începând cu data de 31.10.2013 si administrator in fapt începând cu data de ianuarie 2011 când semnează contractul de asistenta juridica cu ]]]] si convenţia de rezoluțiune din data de 16.09.2011.

Aşadar, faţă de toate cele de mai sus s-a reţinut ca sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea 85/2006 in privinţa tuturor pârâţilor menţionaţi mai sus.

Dispoziţiile art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei prevăd faptul ca judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvenţă, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului atunci când au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia.

Si ipoteza ascunderii unor active ale debitoarei este aplicabila activităţilor îndeplinite de către pârâţi.

Administratorul special al debitoarei, doamna ]]], i-a predat in data de 16.01.2014 o serie de documente, printre care si Fisa mijlocului fix (decembrie) la data de 16.12.2013. Studiind cuprinsul acestora rezulta ca debitoarea a înstrăinat in perioada 03.12.2012-04.04.2013 o serie de bunuri mobile (excavator, autogreder, buldozer, diverse autoturisme) precum si altele de natura incorporata (licenţa computer diverse tipuri). Toate aceste înstrăinări au fost făcute in perioada in care pârâtul ]]]] era administrator, transferurile încadrându-se in perioada suspecta a celor trei ani de zile înainte de data deschiderii procedurii de insolvenţă. În aceste condiţii este evident ca singurul care are cunoştinţa cu adevărat de aceste înstrăinări este pârâtul ]]] care deţinea la acel moment calitatea de administrator statutar al debitoarei, ]]] care deţinea calitatea de asociat majoritar, ]]]], care deţinea calitatea de director si administrator in fapt, care a coordonat toate activităţile ilicite menţionate, ]]] in calitate de administrator in fapt începând cu ianuarie 2011.

Întrucât a avut nevoie de acte pentru a putea aprecia legalitatea acestor operaţiuni, reclamanta a efectuat o serie de notificări in vederea predării acestor facturi fiscale precum si o lista cuprinzând bunurile înstrăinate in ultimii 3 ani de zile înainte de data deschiderii procedurii împreună cu documentele justificative (notificarea nr. 3192/02.09.2014, nr. 2812/24.08.2014, nr. 1889/30.05.2014, nr. 293/27.01.2014, nr. 465/12.02.2014).

Însă, s-a solicitat să se constate că deși a insistat in predarea acestora, dovada fiind cele 5 notificări trimise in decursul a noua luni de zile, debitoarea, nu a înţeles sa îi predea aceste documente si nici sa ofere explicaţii cu privire la modul in care aceste bunuri au ieşit din patrimoniu, precum si destinaţia sumelor de bani presupus a fi încasate drept preț.

În aceste condiţii se naşte prezumţia relativa, nerăsturnată până la acest moment de către pârâţi, ca aceştia au ascuns o parte din activul persoanei juridice, fiind îndeplinita ipoteza a II-a a art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Şi ipoteza măririi in mod fictiv a pasivului debitoarei este aplicabila activităţilor întreprinse de către pârâţi.

Așa cum s-a analizat mai sus, ]]]] a solicitat înscrierea la masa credala cu suma de 10.540.000 lei debit principal, care rezulta din cuprinsul facturii 1698195/20.09.2010si 35.000.000 lei accesorii, creanţa fiind cesionata către ]]]]de la ]]], potrivit contractului de cesiune de creanţa nr. 144 din data de 01.07.2013. Ori, reclamanta verificând pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, cedentul figura cu suma de 4.457.007 lei reprezentând creanţe de recuperat, potrivit indicatorilor din situaţiile financiare la 31.10.2010.

Ori, in măsura în care ]]]] a cesionat suma de 10.540.000 lei, in mod firesc suma trebuia sa apară înregistrata in contabilitatea acesteia, lucru care nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă ca Factura 1698195/20.09.2010 încheiata cu debitoarea reflecta o suma fictiva.

Acesta lucru înseamnă ca debitoarea nu a datorat in mod real niciodată aceasta suma de bani, ceea ce înseamnă ca nici ]]]], nu era îndreptăţită la recuperarea acesteia.

Ori, in măsura in care suma de bani nu a fost niciodată datorata potrivit celor de mai sus, rezulta cu certitudine ca prin încheierea facturii 1698195/20.09.2010 in suma de 10.540.000 lei s-a urmărit in mod fictiv mărirea pasivului debitoarei. De toate aceste activităţi se fac vinovaţi pârâţii care începând cu anul 2010 au deţinut calitatea de administratori in fapt sau in drept așa cum s-a arătat mai sus.

De asemenea ipoteza deturnării unei părţi din activul persoanei juridice este aplicabila activităţilor întreprinse de către pârâţi.

Astfel, așa cum s-a detaliat si cu ocazia analizării art. 138 alin. (1) lit. a) in perioada 10.02.2010-02.08.2012 a fost transferata suma totala de 7.323.886,73 lei către diverse entităţi, fără ca pentru transferarea acestora debitoarea sa fi primit vreo contraprestație, neexistând documente justificative in acest sens, cu atât mai mult cu cât nu exista nicio dispoziţie legala care sa îi permită debitoarei sa plătească din patrimoniul acesteia o datorie angajata de o alta persoana juridica.

Întrucât a analizat detaliat operaţiunile efectuate in paginile 3-4 ale prezentei cereri de chemare in judecata, s-a arătat doar faptul ca transferarea sumei menţionate mai sus, fără nicio justificare, patrimoniul debitoarei neprimind vreo contraprestație, se încadrează ipotezei prevăzuta de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv deturnarea unei părţi din activul persoanei juridice.

Potrivit art 138 alin (1) lit g) din Legea 85/2006, privind procedura insolventei, (....) „judecătorul - sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului," daca acesta „in luna precedenta încetării plaţilor, au plătit sau au dispus sa se plătească cu preferinţa un creditor, in dauna celorlalţi creditori."

În speţa sunt incidente si dispoziţiile art 138 lit g din lege, deoarece debitoarea prin ]]], sub supravegherea directorului ]]] si a asociatului ]]], au dispus efectuarea a doua plaţi in valoare de 1.059.781,8 lei in luna precedenta încetării plăţilor, mai exact in data de 31.10.2013, cu doar 5 zile înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei.

În data de 15.04.2015 ANAF - Direcţia regionala antifraudă fiscala Bucureşti a comunicat adresa nr A-AFR2194/09, reprezentând răspunsul acestei instituţii la solicitarea lichidatorului judiciar împreună cu o serie de facturi emise de ]]]] către diverşi beneficiari.

Având in vedere ca debitoarea nu colaborează cu lichidatorul judiciar si nu i-a pus la dispoziţie nici lista debitorilor si nici documentele justificative necesare recuperării creanţelor, deși a fost notificata in nenumărate rânduri, in calitate de lichidator judiciar a emis in conformitate cu dispoziţiile art 1014 Cod Civ mai multe somaţii către toți cumpărătorii menţionaţi in facturile comunicate de către ANAF - Direcţia regionala antifraudă fiscala Bucureşti.

Printre facturile fiscale emise de către ]]]] in calitate de furnizor se număra si factura fiscala seria TCB nr 365/31.10.2013, prin care ]]]] a vândut către ]]]] contravaloarea licenţei, iar suma de 205.119,06 lei contravaloarea TVA-ului aferent vânzării.

Ca urmare a somaţiei emise de reclamanta către ]]], aceasta i-a comunicat: „notificarea - instrucţiune de plata" (anexa 24) din data de 31.10.2013, prin care debitoarea ]]] „reprezentata prin ]]]" ii solicita beneficiarului ]]] sa efectueze plăţile astfel: 213.635 lei in numele si pe seama ]]] către ]]], înregistrata ala ORC sub nr ]]]]; 846.116 lei pe seama ]]]] către ]]], persoana juridica olandeza, CUI: ]]]] si 5 pagini de extras de cont (anexa 25), din care reiese faptul ca a efectuat următoarele plăţi: in data de 27.12.2013 suma de 8.612,79 lei către ]]]; in data de 29.01.2014 suma de 158.609,5 lei către ]]]]; in data de 23.07.2014 suma de 37.820,69 lei către ]]]]; in data de 27.12.2013 suma de 58.971 Euro către ]]], contravaloarea a 263.299,62 lei; in data de 20.12.2013 suma de 132.000 Euro către ]]] contravaloarea a 591.439,2 lei.

Din cele de mai sus reies următoarele: debitoarea ştiind ca se afla in încetare de plăţi si ca in data de 04.11.2013, urmează sa fie deschisa procedura de insolvenţă împotriva sa, a dispus efectuarea plaţii reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr 365/31.10.2013 in contul altor societăţi, astfel achitând cu prioritate ]]]] si ]]] in detrimentul celorlalți creditori înscriși la masa credala si cu încălcarea prioritarii prevăzute de art 123 din lege, la masa credala fiind înscris si creditorul bugetar ANAF, care in cazul in care banii nu ar fi fost deturnaţi din contul unic de lichidare ar fi beneficiat de încasarea acestor sume; debitoarea deși nu putea sa dispună decât de suma de 854.662,74 lei reprezentând contravaloarea licenţei, a dispus in mod nelegal si de contravaloarea TVA-ului aferent vânzării, TVA care nici pana la data prezentei nu a fost achitat, deși conform facturii nr 365, acesta era scadent in timpul procedurii de insolvenţă si trebuia achitat cu prioritate conform art 64 alin (6) din lege; a dispus efectuarea cu preferinţa a societăţilor ]]]] si ]]] in detrimentul creditorilor înscriși la masa credala si a creditorului bugetar ANAF; plata s-a dispus cu doar 5 zile înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă din data de 05.11.2013, respectiv in data de 31.10.2013, aşadar in luna precedenta încetării plăţilor.

Faţă de toate cele de mai sus reiese in mod evident ca sunt incidente dispoziţiile art 138 alin (1) lit g) din Legea 85/2006, împotriva dlui ]]], care a dispus efectuarea plăţilor astfel, cu concursul directorului ]]] si a asociatului ]]] care aveau obligaţia de a supraveghea activitatea debitoarei.

Prejudiciul constă, pentru creditori, în ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, respectiv în lipsa sumelor disponibile pentru plata obligaţiilor exigibile către aceştia. Această stare de fapt şi de drept este prejudiciabilă pentru creditori, întrucât, de regulă, aceasta presupune nu doar imposibilitatea temporară de plată a creanţelor, ci, aşa cum a rezultat din practica procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, şi imposibilitatea de satisfacere integrală a respectivelor creanţe.

Potrivit ultimului tabel întocmit in cauza, prejudiciul suferit de creditori se ridica la suma de 15.087.259,86 lei.

Ori este evident ca daca activitatea pârâţilor așa cum a fost descrisa mai sus, ar fi fost îndreptată înspre plata datoriilor si intenţia de redresare a activităţii societăţii, debitoarea nu ar fi ajuns in încetare de plăţi.

Prejudiciul in suma de 15.087.259,86 lei a fost cauzat de faptele culpabile ale celor doi pârâţi din prezenta cauza.

Astfel, daca activitatea pârâţilor ]]], ar fi fost îndreptata înspre achitarea datoriilor societăţii si nu înspre deturnarea unor sume considerabile de bani aparţinând debitoarei către diverse scopuri oculte, societatea si-ar fi putut redresa activitatea si astfel nu ar fi intrat in insolvenţă.

Mai mult decât atât, interesul acestora a exclus interesul societar, urmând practic prin săvârşirea faptelor ca debitoarea sa ajungă in încetare de plăţi.

S-a precizat că in temeiul art. 77 din Legea 85/2006 prezenta cerere este scutita de taxa judiciara de timbru.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. g), art. 77, art. 138 alin. (1) art. 149 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, art. 194 si următoarele Cod procedura civila.

La termenul de judecată din data de 18.05.2015, pârâtul ]]] a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale astfel cum a fost formulata de ]]], in calitate de administrator judiciar al ]]]

În motivare, a susţinut că cererea privind angajarea răspunderii in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu îndeplinește condiţiile formale, neavând un obiect determinat sub aspectul cuantumului sumei sub care se solicita angajarea răspunderii pârâtului, ținând cont şi de aspectul ca persoanele chemate în judecată au condus societatea sub mandate distincte ca si timp, neexercitând o conducere colectiva a societăţii.

În cadrul acţiunii de faţă nu s-a precizat in niciun fel care este pretinsul prejudiciu produs de pârât in patrimoniul debitoarei si care sa fi cauzat starea de insolvenţă a ]]]]

Mai mult, acest prejudiciu trebuie analizat luând in considerare si bunurile existente in patrimoniul societăţii debitoare si acţiunile formulate de lichidator.

Având in vedere ca in cadrul dosarelor : ]]]], lichidatorul ]]] a formulat cereri in anulare a unor acte sau transferuri patrimoniale, se impune suspendarea soluţionării prezentei cauze, raportat la dispoziţiile art. 244 alin 1 punctul 1 Cod proc. Civ, apreciind ca dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţia pronunţata in cadrul dosarelor menţionate mai sus aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, pretinsa răspundere a administratorilor putând fi discutata doar cu privire la pasivul rămas neacoperit.

De asemenea, s-a menţionat că sentinţa nr. 1761 pronunţată la data de 23.02.2015 în dosarul nr. ]]] al Tribunalului Bucureşti, nu este irevocabila împotriva acesteia fiind formulat recurs aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti cu termen de judecata la data de 26.05.2015.

Sub aspectul situaţiei de fapt, in speţa nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 in privinţa pârâtului.

Astfel, s-a arătat că pârâtul nu îndeplinește funcţia de administrator al ]]] si nu exista si nu s-a probat existenta unor fapte ilicite produse de pârât care sa fi cauzat starea de insolvenţă a ]]]

Lichidatorul ]]] a formulat cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtului pretinzând ca sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale referitoare la existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite si a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.

A susţinut că reclamanta nu arată şi nu probează faptele pârâtului si prejudiciul creat de acesta cu vinovăţie. Mai mult, dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun, ca si condiţie a atragerii răspunderii delictuale, condiţia ca persoana împotriva căreia s-a formulat cererea sa fi cauzat starea de insolvenţă a debitorului, deosebit de vechea reglementare care prevedea condiţia ca persoana vizata sa fi contribuit la ajungerea debitorului in starea de insolvenţă.

A susţinut că reclamanta motivează cererea sa pe o culpa prezumata, contrar principiilor răspunderii civile delictuale.

Deși invoca dispoziţiile art. 138 alin 1 lit.a, lit. d si lit. e, din Legea nr. 85/2006, reclamanta nu arată faptele pârâţilor, folosul obţinut si interesul personal din aceste fapte pretins a fi săvârşite de pârâţi cu vinovăţie.

Reclamanta a menţionat în cererea sa nepredarea bunurilor si documentelor contabile ale societăţii către lichidator, făcând referire la trimiterea unor notificări la sediul debitoare, deși cunoșteau ca la aceea adresa societatea nu mai funcţiona, pe ieşirea din patrimoniul societăţii a unor bunuri, coroborând aceste informaţii cu fapta de a continua activitatea societăţii in condiţiile instalării stării de insolvenţă, "prezumţia" sustragerii bunurilor de la urmărirea creditorilor. De asemenea in cuprinsul acţiunii, reclamanta face referire la anumite aspecte care exclud perioada in care am fost la conducerea societăţii.

Cu privire la existenţa unei pierderi înregistrata de societate, cât si cu privire la existenţa de debite nerecuperate, ca si dimensiuni, toate acestea sunt determinate de contextul economico -financiar existent la nivel naţional, aspecte ce se analizează de către asociaţi în primul trimestru al anului următor, odată cu aprobarea situațiilor financiare anuale. Mai mult, în situaţia în care nu se face proba ca pârâtul, în perioada în care a condus activitatea societăţii, a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi, se impune respingerea acţiunii, ca neîntemeiată. Faţă de acest aspect, s-a arătat că starea de incapacitate de plată se datorează în exclusivitate societăţii ]]]]si societăţii ]]], având in vedere ca aceste societăţi în interesul lor propriu, în loc să încheie direct contracte cu ]]]] au solicitat societăţii ]]] în calitate de subantreprenor al ]]], în anul 2010, respectiv 2011, încheierea contractelor de executare reţele utilităţi (apa, canal si drumuri) pentru a recupera direct contravaloarea serviciilor prestate de la ]]], ținând cont că antreprenorul general ]] se afla în dificultăţi financiare.

Mai mult, ]]] a introdus cu rea credinţă doua cererii de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva societăţii, procedura fiind deschisa in a doua cerere care nu i-a fost comunicata, in condiţiile in care prima cerere era suspendata pentru soluţionarea pe cale amiabila.

De asemenea, s-a arătat faptul ca societatea ]]]]la data intrării in insolvenţă avea în derulare contractul de subantreprenor al ]]] pentru proiectul rezidenţial ]]] iar prin cererea administratorului judiciar ]]] şi a creditorilor ]]] de intrarea in faliment s-au creat grave prejudicii având in vedere imposibilitatea societăţii ]]] de a continua lucrările in baza contractului de subantrepriza si de a recupera banii in etapa 2 a Şantierului Antiaeriana.

Interesul acestor societăţi este cu totul altul, si nicidecum recuperarea contravalorii serviciilor prestate, ci distrugerea societăţii noastre si implicit a societăţii ]]], sens in care se vor adresa instanţelor de judecata si organelor abilitate pentru recuperarea prejudiciului cauzat atât societăţii, asociaţilor si societăţii ]]]]

Efortul societăţii ]]] în anii 2012-2013 de a rămâne viabilă tocmai pentru a asigura recuperarea banilor şi plata acestor doi contractori s-a concretizat în încheierea si derularea unor contracte de comerţ şi prestări servicii cu scopul de a asigura un minim de venit societăţii pentru plata salariilor şi a altor cheltuieli curente necesare şantierului din Bucureşti ]]]]

Dispoziţiile art. 138 alin 1 lit. e din Legea nr. 85/23006 se refera strict la bunuri ce aparţin persoanei juridice şi pot fi urmărite şi valorificate de către creditori, iar răspunderea pârâtului nu poate fi discutata in condiţiile in care semnarea acestui act adiţional de cesiune a unui contract de leasing nu putea sa cauzeze/determine insolventa persoanei juridice.

Mai mult, potrivit interpretării data de practica si jurisprudența noţiunii de prejudiciu, ca si condiţie in cadrul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se apreciază in mod constant ca determinarea/cauzarea stării de insolvenţă înseamnă producerea unui prejudiciu in patrimoniul debitorului insolvent, iar nu in cel al creditorului, iar acest prejudiciu trebuie analizat luând in considerare si bunurile existente in patrimoniul societăţii debitoare si acţiunile formulate de lichidator.

Răspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii insolvenţei asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârşirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceştia au contribuit la ajungerea societăţii debitoare in stare de insolvenţă. Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolvenţei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumuta cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

Însă, pe lângă condiţiile generale, art. 138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, iar faptele enumerate in dispoziţiile art. 138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvenţă.

Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodată, nu sunt suficiente simplele afirmaţii ale creditoarei pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece părţilor le revine, sarcina de a-şi dovedi susţinerile, invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a înţeles sa instituie o prezumţie legala de vinovăţie si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii in stare de insolvenţă. Prin urmare, toate condiţiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumţie de culpa.

Faptele ilicite care pot atrage răspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.

Prin cererea formulata creditoarea solicita ca pasivul debitoarei ]]]]rămas neacoperit sa fie suportat de către pârât invocând incidenţa art. 138 lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006 si de către pârâta invocând prevederile art. 130 alin l lit d).

Trebuie observat ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societăţii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolvenţă in folos propriu sau in cel al unei alte persoane.

Simpla indicare a faptelor astfel cum sunt prevăzute de art. 138 al.l lit.a), d) si e) din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.

Răspunderea prevăzuta de art. 138 din lege nu este o răspundere contractuala in care culpa este prezumata, ci este o răspundere speciala care împrumuta din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.

Prin urmare, culpa nu este prezumata ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret ce bunuri au fost folosite in interes propriu sau in cel al unei alte persoane, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvenţă, nu poate fi reţinuta ca fiind dovedita fapta ilicita prevăzuta de art. 138 lit. a) din Legea 85/2006.

Nu poate fi reţinuta nici susţinerea creditoarei potrivit căreia in cauza ar fi incidente dispoziţiile art. 138 alin 1 lit. c) din Legea 85/2006.

Nu a fost indicata in concret nicio acţiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi. De asemenea, trebuie observat ca derularea unei activităţi economice este un aspect normal din timpul funcţionarii unei societăţi comerciale, in cadrul căreia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale. Imposibilitatea de a face faţă plăţilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea însăşi, un act imputabil administratorului, atâta timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de voinţa administratorului.

Faptul ca a fost continuata activitatea, deși societatea avea capitaluri negative si datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi atâta timp cat nu se dovedeşte interesul personal in continuarea activităţii si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolvenţă.

Împrejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenţa ipotezei reglementata de art. 138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăşi, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Deciziile reprezentanţilor unei societăţi se pot dovedi a fi greşite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul in funcţionarea normala a societăţii nu se încadrează printre faptele prevăzute de art. 138 din Legea nr.85/2006. Totodată, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenţa ipotezei reglementata de art. 138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăşi, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speţa.

Prin reglementările din art. 138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înţeles sa instituie o prezumţie legala de vinovăţie si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii in stare de insolvenţă. Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvenţă, nu poate fi reţinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi martori.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 115, art. 244 alin 1 punctul 1 Cod Procedura Civila, Legea 85/2006.

La termenul de judecată din data de 18.05.2022, pârâta ]]] a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale astfel cum a fost formulata de ]]]

În motivare, s-au invocat aceleaşi apărări ca cele formulate prin întâmpinarea depusă de pârâtul Bălan Lucian.

La data de 21.09.2019, pârâtul ]]] a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă cererea reclamantelor de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată, ca inadmisibilă sau, în cazul în care se va considera admisibilă ca neîntemeiată, constatând că nu sunt întrunite condiţiile legale şi nu există probe concludente pentru atragerea vreunei răspunderi a pârâtului; să se oblige reclamantele, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtului de prezentul litigiu, în temeiul art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865.

În motivarea în fapt a întâmpinării s-a arătat că prin cererea de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată, reclamantele l-au chemat în judecată cu scopul obligării pârâtului, în solidar cu ceilalţi pârâţi din cauză, în temeiul răspunderii civile delictuale, la suportarea întregului pasiv al debitoarei S]]]L, în cuantum de 15.087.259,86 lei, susţinând că pârâtul, ca administrator statutar al debitoarei anterior menţionate în perioada indicată de reclamante ca fiind 20.04.2010 - 29.07.2011, ar fi semnat acte, ar fi contribuit la deturnarea unor sume de bani în folosul unor terţe persoane, prin ordonarea de plăţi care au condus-o pe debitoare la insolvenţa, stare pretinsă a fi fost cauzată inclusiv de pârâtul prin fapte prevăzute de art 138 alin. (1) lit. a), d), e), g) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei (folosirea bunurilor sau creditelor debitoarei în folosul propriu sau cel al unei alte persoane; ţinerea unei contabilităţi fictive a debitoarei; deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul debitoarei şi mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia; efectuarea sau dispunerea de plăţi, în luna precedentă încetării plăţilor, cu preferinţă către un creditor, în dauna celorlalţi creditori).

În realitate, pârâtul a devenit în mod pur conjunctural administrator şi asociat „simbolic" al societăţii debitoare (cu un aport de 1% din capitalul social, dna. ]]] deţinând un procent de 99%) în perioada 15.04.2010 - 23.05.2011 şi nu 20.04.2010- 29.07.2011, cum au menţionat reclamantele (astfel cum rezultă din documentele obţinute de la Registrul Comerţului şi regăsite în anexa 2 la prezenta întâmpinare) şi angajat în domeniul vânzărilor în până la data de 04.01.2011 (astfel cum rezultă din Decizia de încetare a contractului său individual de muncă, regăsită în anexa 3 la prezenta întâmpinare), acceptând aceste calităţi cu bună-credinţă, la insistenţele unui prieten de familie, cunoscut al d-nei ]]]], fiica asociatei ]]]. Şi-a exercitat atribuţiile de administrator doar ocazional, la solicitarea expresă a reprezentanţilor legali în fapt ai societăţii, însă întotdeauna cu bună-credinţă,şi, totodată, bazându-se, fără a face niciun fel de verificări în acest sens, pe buna-credinţă a persoanelor din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a firmei şi supunându-se, în mod docil, deciziilor şi solicitărilor acestora. Nu a avut niciodată cunoştinţă şi nici nu a putut avea niciodată cunoştinţă despre eventuale prejudicii care ar fi putut fi cauzate societăţii prin actele şi/sau faptele sale - încheiate şi/sau efectuate nu din iniţiativa mea, ci numai la solicitarea persoanelor din conducerea efectivă a societăţii - întrucât, de facto, aşa cum s-a arătat deja, el nu s-a implicat în activitatea de conducere şi/sau administrare a societăţii debitoare, atribuţiile sale fiind, în general, exercitate de alte persoane (în speţă, ]]]]) - aspect precizat chiar de reclamante în cererea lor de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată (cerere prin care, de altfel, sunt făcut responsabil strict în vederea deţinerii calităţii de administrator statutar a debitoarei în perioada precizată şi nu pentru alte motive) şi reieşit şi din actele financiar-fiscale întocmite şi prin care aceste persoane îşi declară calitatea de administrator, respectiv alt împuternicit al societăţii debitoare şi regăsite în documentele depuse în probaţiune, ca anexe la acţiunea lor, de către reclamantele însele. Deci, pârâtul nu a avut ştiinţă despre ce se petrecea în interiorul ]]]] şi nu a beneficiat niciodată de o informare corectă şi completă asupra celor petrecute în cadrul societăţii din partea persoanelor din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a acesteia (pârâtul fiind în situaţia în care nici măcar o copie a actelor de numire şi destituire a sa din funcţia de asociat şi administrator al societăţii şi a contractului său de muncă nefiindu-i predate da persoanele abilitate din cadrul societăţii debitoare, în pofida insistenţelor sale, motiv pentru care, pentru a putea să îşi pregătească apărarea în prezenta cauză, a fost nevoit să se adreseze diverselor instituţii şi persoane juridice, în vederea obţinerii de documente, astfel cum reiese din înscrisurile regăsite în anexa 4 la prezenta întâmpinare). Întregul tablou al relaţiei sale cu societatea debitoare ]]]] şi cu persoanele din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a acesteia vor fi dovedite prin proba cu martori, a cărei administrare o va solicita prin prezenta întâmpinare şi la momentul discutării probelor în faţa instanţei.

Totodată, analizând strict documentele societăţii debitoare semnate de pârât şi activităţile efectuate de mine în cadrul acestei societăţi, se poate cu uşurinţă concluziona că acestea, privite individual, în afara unui eventual context anume (eventual context care îi este totalmente străin şi din care nu a făcut niciodată parte în mod intenţionat ori conştient), nu sunt lezionare pentru ]]]], ci fac parte din activitatea curentă a acesteia, ca o societate percepută de pârât - în puţinul contact avut cu aceasta - ca fiind activă, dinamică, cu scopuri de acumulare şi profit..

Restrânsa sa activitate ca asociat, administrator şi angajat „simbolic" al societăţii debitoare nu a fost niciodată realizată cu scopul de a aduce niciun fel de beneficii pentru pârâtul sau pentru vreo altă persoană, pârâtul neavând nici un avantaj care să îl motiveze să deţină aceste calităţi (neprimindu-i cu regularitate de la societatea debitoare nici măcar salariul şi neprimind niciodată dividende, nedeţinând alte societăţi aflate, în mod direct sau indirect, în legătură cu societatea debitoare şi neavând niciun fel de interese directe sau indirecte pentru aducerea în stare de incapacitate de plată a debitoarei, cu atât mai mult cu cât el era asociat şi angajat la aceasta şi, dacă avea vreun interes, acesta nu putea să fie decât ca societatea să funcţioneze şi să fie profitabilă, în vederea obţinerii de dividende şi a salariului). Tocmai pentru motivele care ţin de lipsa oricăror beneficii legale (neplata salariului cu regularitate, neplata dividendelor) a şi insistat verbal în nenumărate rânduri pentru încetarea oricăror funcţii deţinute în cadrul ]]]] imediat după numirea sa şi pe toată perioada de până la încetarea efectivă a calităţii sale de angajat, administrator şi asociat al societăţii debitoare.

S-a solicitat să se aibă în atenţie faptul că, din probatoriul anexat acţiunii reclamantelor - căreia îi revine sarcina probei, în temeiul principiului actori incumbit probatio -, rezultă că singurul act semnat de pârâtul în scurta sa perioadă în care a fost administrator al debitoarei, prin care această debitoare a fost angajată la plata unui avans de 2.500.000 lei pentru achiziţionarea unui teren + construcţie şi a încă două terenuri, a fost Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 26/04.10.2010, încheiat cu ]]]]. Nu există niciun fel de documente de plată depuse de reclamante şi comunicate pârâtului, din care să rezulte că el ar fi fost cel care a ordonat plăţi (inclusiv plata avansului în temeiul acestui antecontract) din patrimoniul debitoarei în patrimoniul vreunei ale persoane. Acest antecontract a fost încheiat cu bună-credinţă de către pârât, în considerarea solicitărilor persoanelor aflate, în fapt, în mod real la conducerea şi administrarea societăţii, cu unicul scop de a spori activitatea firmei. Pârâtul nu cunoaşte care a fost parcursul operaţiunilor juridice de după încheierea acestui antecontract, respectiv dacă s-a restituit avansul parţial de 1.000.000 lei pretins de reclamante a fi fost plătit în data de 02.04.2010 - cu două zile înainte de încheierea antecontractului, plată cu privire la are reclamantele nu depun nici un extras de cont în dovedire -, dacă s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, etc. De asemenea, alte acte, precum cele invocate de reclamante în cauză (ex.: Contractul de asistenţă juridică nr. 443454/25.01.2011, depus la dosarul cauzei de reclamante, încheiat de ]]]] - cu avocatul ]]]], Promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 03.03.2011, încheiată de aceeaşi societate cu ]]], acte ce înstrăinare ale unor mijloace fixe ale societăţii debitoare, documente de plată) nu au fost semnate de pârât (astfel cum reiese şi din probaţiunea reclamantelor, respectiv din lipsă unor dovezi aduse de acestea privind ordonarea de plăţi de către pârâtul), ci de persoanele aflate la conducerea şi administrarea reală, în fapt, a societăţii debitoare, unele din acestea fiind încheiate după data de 23.05.2011, când şi-a încetat calitatea de asociat şi administrator la această societate. De altfel, faţă de data încetării calităţii sale de asociat şi administrator la societatea debitoare (23.05.2011), pârâtul nu putea urmări sau dispune măsuri pentru resoluționarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 03.03.2011 şi/sau a altor acte şi nu putea urmări sau dispune reintrarea în societate a sumelor plătite în baza acestor acte.

S-a solicitat să se constate că, în cel mai sumbru scenariu posibil, pentru eventuala pasivitate, neglijenţă a sa ca administrator al societăţii debitoare şi/sau pentru eventuala neîndeplinire corespunzătoare a acestui mandat de administrator răspunderea sa ar fi putut fi atrasă, eventual, în trecut, doar de societatea debitoare, în baza Legii nr. 31/1990 r societăţilor comerciale, bineînţeles, dacă s-ar fi întrunit condiţiile legale necesare pentru atragerea unei astfel de răspunderi.

Răspunderea civilă patrimonială a pârâtului nu poate fi angajată în prezenta cauză, nu doar din motivele care ţin de starea de fapt din speţă, ci şi din următoarele considerente de ordin juridic:

A invocat faptul că reclamanta ]]]], preşedinte al comitetului creditorilor debitoarei ]]]] nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Astfel, potrivit art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2006: „dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţa a debite ului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credala".

În speţă, acţiunea privitoare la atragerea răspunderii civile patrimoniale a pârâtului a fost introdusă de lichidatorul judiciar, drept pentru care preşedintele comitetului creditorilor debitoarei S]]]]. nu mai are legitimare procesuală activă pentru introducerea unei asemenea acţiuni, cât timp legea specială prevede că aceasta legitimare îi aparţine numai dacă administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar nu o introduce.”

Pentru acest considerent, a invocat în baza art. 115 pct. 2-din Codul de procedură civilă din 1865, excepţia lipsei calităţii procesuale active a ]]]] preşedinte al comitetului creditorilor debitoarei ]]] - solicitând admiterea acesteia, cu consecinţa eliminării din prezenta cauză a reclamantei ]]]

A invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţa, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:”

Totodată, conform art. 20 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 85/2006, principalele atribuţii ale administratorului judiciar sunt: „examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţa, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art. 138.”

Conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2006: „administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la data desemnării lichidatorului, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţie insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă".

Aşadar, pentru ca o cerere de atragere a răspunderii civile patrimoniale să poată fi formulată, este necesar ca, în prealabil, să se identifice, în cadrul raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, persoanele cărora le este imputabilă apariţia stării de insolvenţa a debitorului.

În cauză, pârâtul nu a fost menţionat/identificat în cadrul rapoartelor administratorului şi lichidatorului judiciar ca fiind o persoană căreia i-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţa a debitoarei ]]]]. Mai mult:

În raportul întocmit de administratorul judiciar ]]]] în conformitate cu dispoziţiile art. 59 din Legea 85/2006 privind cauzele şi împrejurările care au dus debitoarea ]]]] în încetare de plăţi, depus la instanţă în data de 24.12.2013, în dosarul de insolvenţa nr. ]]], se menţionează expres, în cadrul concluziilor din capitolul IV, că: „apreciem că în cauză nu ar fi oportună formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale personale a administratorului statutar al debitoarei..." şi că: „până la această dată rezultă că împrejurările şi cauzele care au dus debitoarea în insolvenţa sunt, în principiu, de natură extrinsecă şi au ţinut în principal de profitul activităţii debitoarei şi de mediul economic actual de criză".

În raportul completat întocmit de lichidatorul judiciar ]]] în conformitate cu dispoziţiile art. 59 din Legea 85/2006 privind cauzele şi împrejurările care au dus debitoarea S]]]. în încetare de plăţi, depus la instanţă în data de 17.12.2014, în dosarul de insolvenţa nr. ]]], se precizează, printre altele, în mod generic, în cadrul capitolului III. privitor la cauzele şi împrejurările care au dus debitoarea la încetare de plăţi faptul că: „... motivele care au dus debitoarea la încetare de plăţi sunt: folosirea societăţii şi bunurilor acesteia în interesul personal al asociaţilor şi a altor persoane; au folosit bunurile sau creditele societăţii în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice orb au mărit în mod fictiv pasivul acesteia ".

Totodată, în cadrul concluziilor din capitolul IV, se menţionează că: „Faţă de toate cele de mai sus, apreciem că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 138 din Legea 85/20^6 împotriva organelor de conducere ale debitoarei ]]]]Motivele şi considerentele pe baza cărora ne-am exprimat opinia cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 138 din Legea 85/2006 urmează să le prezentăm pe larg în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale".

S-a solicitat să se constate că în raport nu se identifică nicăieri pârâtul - ca organ de conducere şi/sau administrare -, ca fiind o persoană căreia i-ar fi în vreun fel imputabilă insolvenţa debitoarei, la fel cum nu se indică nicio altă persoană în mod concret, întrucât formulările folosite sunt generice şi nu specifice: „... altor persoane", „... altei persoane", „au folosit ,,au făcut„au ţinut„au deturnat” în aceste condiţii, în care, pe de o parte, legea (art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006) cere în mod expres identificarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţa a debitorului (prin „identificare" înţelegându-se, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, „stabilirea identităţii unei persoane sau a unui lucru" - sens avut în vedere de legiuitor şi de cel care face interpretarea literală a normei juridice) şi în care, pe de altă parte, lichidatorul judiciar nu stabileşte în concret nicio persoană vinovată de insolvenţa debitoarei, s-a apreciat că nu se putea formula în cauză o acţiune de atragere a răspunderii civile patrimoniale a pârâtului, cât timp nu exista o bază de persoane stabilite în mod concret de lichidatorul judiciar a fi culpabile pentru incapacitatea de plată a societăţii debitoare.

Nu este deloc de neglijat, însă, faptul că raportul anterior menţionat al lichidatorului judiciar ]]]] (acelaşi cu administratorul judiciar desemnat de instanţă în cauza având ca obiect insolvenţa debitoarei) nu se impunea a fi întocmit şi, deci, nu poate fi avut în vedere, întrucât, potrivit art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, acest raport „asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţa, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 138" putea fi întocmit numai „dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar". Or, în speţă, administratorul judiciar ]]]] a întocmit, în conformitate cu dispoziţiile art. 59 din Legea 85/2006, raportul privind cauzele şi împrejurările care au dus debitoarea S.]]]. în încetare de plăţi şi l-a depus la instanţă în data de 24.12.2013, în dosarul de insolvenţa nr. 29817/3/2012. Faptul că în acest raport al administratorului judiciar nu s-a considerat că starea de insolvenţa şi cauzele acesteia ar fi imputabilă unor persoane din conducerea şi/sau supravegherea societăţii debitoare nu este de natură a justifica, în scop de eventuală corectare a raportului iniţial, depunerea, ulterioară a unui raport având acelaşi obiect, cât timp legea specială este expresă şi imperativă în sensul că un astfel de raport se depune de lichidatorul judiciar numai dacă nu a fost depus de administratorul judiciar (scopul şi spiritul legii fiind acela de a se asigura existenţa unui astfel de raport în cazul în care administratorul judiciar nu îşi exercită în mod corect, atribuţiile şi nu de a reface sau completa munca administratorului judiciar).

În plus, în cadrul procesului-verbal al adunării creditorilor debitoarei ]]]. - în faliment, in bankruptcy, en falite, încheiat în data de 24.07.2014 (depus la dosarul cauzei de reclamante şi regăsit şi în anexa 5 la prezenta întâmpinare) nu sunt menţionate nişte motive reale, în sensul art. 138 din Legea 85/2006, pentru oportunitatea formulări acţiunii de atragere a răspunderii civile patrimoniale personale, motivele pentru care preşedintele comitetului creditorilor debitoarei, ]]] creditor, la rândul său, nefiind specificate, iar motivele creditorului ]]]] -celălalt creditor participant la adunare prin punctul de vedere transmis - nu sunt unele veritabile, legate de cazurile prevăzute de Legea nr. 85/2006 pentru atragerea răspunderii personale, ci sunt unele legate de o pură intenţie de recuperarea a creditului său („Creditorul ]]] care deţine un procent de 28,89% din totalul masei credale, prin punctul de vedere comunicat, consideră că este oportună formularea cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere [nu şi de administrare] ai debitoarei, în cauză fiind incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, în sensul că averea societăţii debitoare a suferit un prejudiciu a cărui existenţă certă s-a stabilit de judecătorul sindic prin constatarea nu numai a faptului că societatea debitoare a ajuns în încetare de plăţi, ci şi a împrejurării că obligaţiile faţă de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitoarei, aspect ce impune formularea unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din Legea 85/2006"- a se vedea pagina a doua, paragraful al doilea din procesul-verbal al adunării creditorilor debitoarei ]]]] - în faliment, in bankruptcy, en falite, încheiat în data de 24.07.2014). Or, în cazul în care preşedintele comitetului creditorilor ar fi avut calitate procesuală activă pentru formularea unei astfel de cereri (a se vedea argumentele prezentate în cadrul secţiunii 1. a prezentei întâmpinări, legate de lipsa calităţii procesuale active a reclamantei ]]] acesta ar fi trebuit să aibă, în prealabil, o legitimare concretă, corectă şi legată strict de cazurile de atragere a răspunderii personale prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006 şi nu una legată doar de existenţa unei incapacităţi de plată a debitoarei şi de imposibilitatea plăţii de către debitoare a debitelor sale (aceste motive ţinând de starea de insolvenţa însăşi şi;nu de vreo răspundere pentru ajungerea debitoarei în insolvenţa).

Este important de sesizat, de asemenea, faptul că acţiunea reclamantelor nu putea să vizeze atragerea răspunderii civile patrimoniale pentru întreg pasivul societăţii debitoare, în valoare de 15.087.259,86 lei (astfel cum reiese din tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei, regăsit în anexa 6 la prezenta întâmpinare), ci numai pentru o parte a acestuia, potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2008, conform căruia: „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1), sunt identificate persoane cărora le-ar fi Imputabilă apariția stării de insolvenţa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţa, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadril societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţa a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: în lipsa unui ghidaj oferit de lege pentru stabilirea părţii din pasiv care este imputabilă persoanelor care au cauzat insolvenţa debitorului, în opinia sa, această parte se impune a fi stabilită în funcţie de faptele concrete săvârşite de persoanele culpabile, de împrejurările cauzei, inclusiv de perioada în care aceste persoane şi-au exercitat calitatea deţinută în cadrul persoanei juridice debitoare. În cazul pârâtului nu este de neglijat faptul că şi dacă, prin absurd, s-ar putea atrage răspunderea sa civilă patrimonială, aceasta ar trebui să vizeze doar o parte minoră a pasivului debitoarei, raportată strict la perioada scurtă în care a deţinut calitatea de asociat şi administrator la societatea debitoare (15.04.2010 - 23.05.2011), la actele pretinse a fi prejudiciabile semnate de pârâtul (Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 26/04.10.2010,- încheiat de societatea debitoare cu ]]] şi depus ia dosarul cauzei de reclamante, fiind singurul document de angajament, pentru avansul de 500.000 lei pentru cumpărarea unui teren + construcţie şi a încă două terenuri, care poartă semnătura sa), la intenţia cu care au fost încheiate aceste acte (în cazul pârâtului, singurul scop pentru încheierea actului anterior menţionat a fost acela de promovare, cu bună-credinţă, a activităţii debitoarei şi de respectare, cu bună-credinţă, a solicitărilor adresate sie de către persoanele din conducerea şi administrarea de fapt a societăţii), la beneficiile proprii sau ale altor persoane rezultate din încheierea actelor anterior menţionate (beneficii care, după cunoştinţa pârâtului, nu au existat), la împrejurarea ca aceste acte să fi dus la insolvenţa societăţii debitoarei - ceea ce nu s-a întâmplat -, etc.

Pentru aceste considerente, s-a invocat, în baza art. 136 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţia inadmisibilităţii cererii de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată, formulată în speţă şi modificată, excepţie cu privire la care a solicitat să se constate că se impune a fi soluţionată prioritar faţă de cercetarea în fond a procesului, fiind o excepţie de procedură, de ordine publică şi peremptorie, care, o dată admisă, face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

De asemenea, a susţinut că probele depuse de reclamante la dosarul cauzei, ca anexe la cererea de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată, sunt inadmisibile. S-a solicitat să se constate că dovezile anexate de reclamante acţiunii lor nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul, acestea fiind depuse sub format unor copii simple, pe suport electronic (CD).

S-a solicitat să se aibă în vedere că lipsurile invocate nu pot fi suplinite ulterior, întrucât depunerea la un moment ulterior a înscrisurilor probatoare în forma certificată pentru conformitate cu originalul ar fi tardivă şi ar atrage decăderea reclamantelor din dreptul de a mai depune aceste dovezi, în temeiul art. 112 pct. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, care, dacă este interpretat în mod literar şi logic, impune arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la momentul formulării şi depunerii acesteia şi nu după aceea.

Pârâtul a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru a se atrage răspunderea sa.

În acest sens, s-a susţinut că nu există nicio faptă ilicită a pârâtului, săvârşită prin încălcarea vreunor obligaţii legale soldate cu înscrierea în cazurile de atragere a răspunderii civile patrimoniale personale prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a), d), e), g) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Aşa cum s-a arătat şi în cadrul secţiunii „în fapt" a prezentei întâmpinări, din probatoriul anexat acţiunii reclamantelor, rezultă că singurul act semnat de pârâtul în scurta sa perioadă în care a fost administrator al debitoarei, prin care această debitoare a fost angajată la plata unui avans de 2.500.000 lei pentru achiziţionarea unui teren + construcţie şi a încă două terenuri, a fost Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 26/04.10.2010, încheiat cu ]]] (depus la dosarul cauzei de către reclamante). Acest antecontract a fost încheiat de mine cu bună-credinţă, în considerarea solicitărilor persoanelor aflate, în fapt, în mod real la conducerea şi administrarea societăţii, cu unicul scop de a spori activitatea firmei, iar încheierea lui în aceste condiţii nu constituie o faptă ilicită, conform niciunei prevederi legale. Pârâtul nu cunosşte care a fost parcursul operaţiunilor juridice de după încheierea acestui antecontract, respectiv dacă s-a restituit avansul parţial de 1.000.000 lei pretins de reclamante a fi fost plătit în data de 02.04.2010 - cu două zile înainte de încheierea antecontractului, dacă s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, etc. Această împrejurare denotă, încă o dată, faptul că pârâtul nu s-a ocupat, în fapt, de conducerea şi administrarea societăţii debitoare, ci alte persoane (]]]]). Pentru această pasivitate i se putea, cel mult, reţine răspunderea în temeiul Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, dacă exista o solicitare în acest sens din partea societăţii debitoare şi dacă erau întrunite condiţiile pentru atragerea vreunei astfel de răspunderi. În nici un caz, în acest context, pârâtul nu ar putea fi făcut răspunzător în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, care cere existenţa unor acţiuni prejudiciabile pentru debitoare, care să o conducă la starea de insolvenţa şi nu a unei pasivităţi...

Nu există niciun fel de documente de plată depuse de reclamante şi comunicate pârâtului, din care să rezulte că el aş fi fost cel care a ordonat plăţi (inclusiv plata avansului în temeiul acestui antecontract) din patrimoniul debitoarei în patrimoniul vreunei alte persoane. În aceste condiţii, în care probele lipsesc cu desăvârşire, nu se poate reţine vreo faptă ilicită a pârâtului legată de efectuarea sau ordonarea unor plăţi în detrimentul societăţii debitoare şi care să o conducă pe aceasta la starea de incapacitate de plată.

De asemenea, alte acte, precum cele invocate de reclamante în cauză (ex.: Contractul de asistenţă juridică nr. 443454/25.01.2011, depus la dosarul cauzei de reclamante, încheiat de ]]]] - cu ]]], Promisiunea de vânzare-cumpărare din data de 03.03.2011, încheiată de aceeaşi societate cu ]]], acte de înstrăinare ale unor mijloace fixe ale societăţii debitoare, documente de plată) nu au fost semnate de pârâtul (astfel cum reiese şi din probaţiunea reclamantelor, respectiv din lipsa unor dovezi aduse de acestea privind ordonarea de plăţi de către pârâtul), ci de persoanele aflate la conducerea şi administrarea reală, în fapt, a societăţii debitoare (în speţă, ]]], etc), unele din acestea fiind încheiate după data de 23.05.2011, când şi-a încetat calitatea de asociat şi administrator la această societate. De altfel, faţă de data încetării calităţii mele de asociat si administrator la societatea debitoare (23.05.2011), pârâtul nu putea urmări sau dispune măsuri pentru rezoluţionarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din data de 03.03.2011 şi/sau a altor acte şi nu puteam urmări sau dispune reintrarea în societate a sumelor plătite în baza acestor acte. Nici în acest context nu se poate identifica vreo faptă ilicită a pârâtului, care să poată atrage prejudicii pentru societatea debitoare şi, respectiv, să o plaseze pe aceasta în incapacitate de plată. În plus, rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 03.03.2011, încheiată de ]]]] - cu ]]] şi restituirea sumelor de bani achitate în legătură cu acest contract au avut loc prin reprezentanţii ]]]] (care a şi ridicat cash suma restituită) şi, deci, răspunderea privitoare la condiţiile rezoluţiunii şi la recuperarea sumelor de bani aparţine strict acestor persoane.

De asemenea, aşa cum s-a arătat tot în cadrul secţiunii „în fapt" a prezentei întâmpinări, pârâtul nu a urmărit, în timpul restrânsei sale activităţi ca asociat, administrator şi angajat „simbolic" al societăţii debitoare, atragerea a niciun fel de beneficii pentru subsemnatul sau pentru vreo altă persoană, pârâtul neavând niciun avantaj care să îl motiveze să deţină aceste calităţi (neprimindu-şi cu regularitate de la societatea debitoare nici măcar salariul şi neprimind niciodată dividende, nedeţinând alte societăţi aflate, în mod direct sau indirect, în legătură cu societatea debitoare şi neavând nici un fel de interese directe sau indirecte pentru aducerea în stare de incapacitate de plată a debitoarei, cu atât mai mult cu cât el era asociat şi angajat la aceasta şi, dacă avea vreun interes, acesta nu putea să fie altul decât acela ca societatea să funcţioneze şi să fie profitabilă, în vederea obţinerii de dividende şi a salariului). Motivat de lipsa oricăror beneficii legale (neplata cu regularitate a salariului, neplata dividendelor), pârâtul şi-a încetat orice funcţii deţinute în cadrul ]]]]după o perioadă atât de scurtă de timp (de aproximativ 1 an). Contrarietatea faptelor arătate anterior nu a fost demonstrată şi probată în niciun fel de reclamante, care s-au limitat în cadrul acţiunii lor doar la speculaţii implicite în ceea ce priveşte beneficiile pretinse a fi fost aduse unor alte persoane de pârâtul.

Cât priveşte pretinsa transferare, în perioada 10.02.2010 - 02.08.2012, a pretinsei sume totale de 6.223.886,73 lei către diverse entităţi (precum ]]]] - firmă pretinsă de reclamante a fi controlată de familia ]]] -, etc), fără ca pentru aceste transferuri de bani să se fi primit de către societatea debitoare o contraprestaţie, s-a solicitat să se constate că aceste pretinse transferuri au avut loc, pentru perioada de după 23.05.2011 (când pârâtul a plecat din societatea debitoare), în afara datelor în care deţinea vreo calitate la această societate - drept pentru care nu i se poate reţine niciun fel de răspundere aferent acestei perioade -, iar pentru perioada 10.02.2010 - 23.05.2011 (perioadă în care nu s-a probat de către reclamante că ar fi semnat vreun document sau ar fi dispus vreo plată), în condiţiile deja arătate, în care pârâtul nu avea cunoştinţă despre ceea ce se petrecea în cadrul societăţii debitoare, întrucât atribuţiile sale erau, de facto, efectuate de către alte persoane, iar pârâtului nu i se puneau la dispoziţie niciun fel de documente şi informaţii ale societăţii, ci doar i se adresau, ocazional, solicitări punctuale de către persoanele din conducerea şi administrarea reală, în fapt, a debitoarei.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat să se constate că pârâtul nu a săvârşit nicio faptă ilicită şi nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 (acelea de folosire a bunurilor sau creditelor debitoarei în folosul propriu sau cel al unei alte persoane).

Răspunderea pârâtului în temeiul art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 (pentru ţinerea unei contabilităţi fictive a debitoarei) nu poate fi reţinută, deoarece: reclamantele susţin prin acţiunea lor că în cadrul societăţii debitoare s-a ţinut o contabilitate fictivă, întrucât s-a înregistrat în contabilitatea acestei societăţi suma de 10.540.000 lei ca reprezentând debit către ]]]]] (care, ulterior a cesionat această creanţă către ]]]] în baza Contractului de cesiune creanţă nr. 144/01.07.2013), conform Contractului de execuţie încheiat de societatea debitoare cu ]]]]. în data de 04.07.2008, modificat prin acte adiţionale ulterioare şi conform Facturii fiscale nr. 1698195/20.09.2010, în condiţiile în care societatea ]]]]. nu şi-ar fi înregistrat în contabilitate creanţa deţinută împotriva societăţii debitoare anterior încheierii actului de cesiune de creanţă anterior menţionat. Concluzia reclamantelor este că suma facturată prin Factura fiscală nr. 1698195/20.09.2010 ar fi fictivă şi că ar fi existat o înţelegere între ]]]] şi actuala ]]]] efectuată cu scopul de a înscrie societatea cesionară, ]]]] la masa credală a societăţii debitoare, cu suma de 45.954.400 lei (din care face parte şi suma de 10.540.000 lei facturată).

S-a solicitat să se constate faptul că reclamantele însele, în cadrul acţiunii lor, îl menţionează ca persoană responsabilă pentru ţinerea unei contabilităţi fictive a debitoarei pe dl. Bălan Lucian (administrator statutar din data de 23.05.2011 şi nu de 29.07.2011, cum greşit reţin reclamantele) şi nu pe pârâtul.

De asemenea, s-a solicitat să se aibă în atenţie şi faptul că contractul de execuţie lucrări din data de 04.07.2008 a fost încheiat de societatea debitoare cu ]]]] prin reprezentantul legal de la acea dată, dar şi faptul că acest contract despre care fac vorbire reclamantele, precum şi restul actelor precizate de acestea (Contractul de cesiune creanţă nr. 144/01.07.2013 încheiat de S]]]] în calitate de cedent cu ]]] în calitate de cesionar, Factura fiscală nr. 1698195/20.09.2010, prin care se prevedea un debit al societăţii debitoare faţă de cedentul anterior menţionat, în valoare de 10.540.000 lei, Actul adiţional nr. 1/12.11.2008 la Contractul de execuţie lucrări din data de 04.07.2008, încheiat de societatea debitoare prin reprezentant ]]], Actul adiţional nr. 7/27.12.2011 la Contractul de execuţie lucrări din data de 04.07.2008, pretins a fi fost încheiat de debitoare prin pârâtul după data revocării sale din funcţia de asociat şi administrator al societăţii - act pe care nu îşi aminteşte să îl fi semnat vreodată -, Contractele nr. 28/01.11.2010, nr. 23/01.11.2011 şi nr. 30/01.11.2012, încheiate de societatea debitoare cu S]]]] Actele adiţionale nr. 1/06.11.2012 şi nr. 2/05.11.2012 la acest contract,) nu sunt depuse la dosarul cauzei şi comunicate pârâtului - motiv pentru care se poate concluziona că reclamantele nu îşi probează argumentele şi pretenţiile.

Nu trebuie ignorate faptele că: Contractul de cesiune creanţă nr. 144/01.07.2013 a fost încheiat de S]]], în calitate de cedent cu ]]] în calitate de cesionar, la o dată când pârâtul nu mai deţinea nicio calitate în societatea debitoare, că nu s-a probat că pârâtul ar fi avut cunoştinţă de Factura fiscală nr. 1698195/20.09.2010, că Actul adiţional nr. 7/27.12.2011 la Contractul de execuţie lucrări din data de 04.07.2008, a fost încheiat de debitoare prin pârâtul după data revocării sale din funcţia de asociat şi administrator al societăţii (23.05.2011) - act pe care nu îşi aminteşte să îl fi semnat vreodată -, că Contractele nr. 28/01.11.2010, nr. 23/01.11.2011 şi nr. 39/01.11.2012, respectiv Actele adiţionale nr. 1/06.11.2012 şi nr. 2/05.11.2012 la acest contract, încheiate de societatea debitoare cu ]]]]. nu au fost probate de reclamante ca fiind ordonate sau semnate de pârâtul (unele din acestea fiind încheiate după încetarea calităţii sale de asociat şi administrator al debitoarei), că pârâtul nu avea atribuţii contabile în societate (astfel cum reiese din actul constitutiv al societăţii debitoare din data de 15.04.2010, regăsit în anexa 2 la prezenta întâmpinare), că documentele financiar-fiscale ale societăţii obişnuiau să fie întocmite şi eliberate de alte persoane decât pârâtul (astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei de reclamante, care atestă faptul că documentele financiar-fiscale depuse la autoritatea fiscală de către societatea debitoare erau întocmite, semnate şi eliberate de alte persoane - în speţă, ]]]]). De asemenea, nu trebuie uitat nici faptul că pârâtul, aşa cum s-a arătat şi în cadrul secţiunii „în fapt" din prezenta întâmpinare, şi-a exercitat atribuţiile de administrator dcv ocazional (întrucât, de facto, el nu s-a implicat în activitatea de conducere şi/sau administrare a societăţii debitoare, atribuţiile sale fiind, în general, exercitate de alte persoane - în speţă, de ]]]]), la solicitarea expresă a reprezentanţilor legali în fapt ai societăţii, însă întotdeauna cu bună-credinţă, neavând niciodată cunoştinţă despre ceea ce se petrecea în interiorul ]]]şi nu a beneficiat niciodată de o informare corectă şi completă asupra celor petrecute în cadrul societăţii din partea persoanelor din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a acesteia (pârâtul fiind în situaţia în care nici măcar o copie a actelor de numire şi destituire a sa din funcţia de asociat şi administrator al societăţii şi a contractului său de muncă nefiindu-i predate de persoanele abilitate din cadrul societăţii debitoare, în pofida insistenţelor sale, motiv pentru care, pentru a putea să îşi pregătească apărarea în prezenta cauză, a fost nevoit să se adreseze diverselor instituţii şi persoane juridice; în vederea obţinerii de documente - astfel cum reiese din înscrisurile regăsite în anexa 4 la prezenta întâmpinare). Întreaga relaţie a sa cu societatea debitoare ]]]] şi cu persoanele din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a acesteia vor fi dovedite prin proba cu martori, a cărei administrare o va solicita prin prezenta întâmpinare şi la momentul discutării probelor în faţa instanţei.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat să se constate că pârâtul nu a săvârşit nicio faptă ilicită şi nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 (acelea de a fi ţinut o contabilitate fictivă pentru debitoare, de a fi făcut să dispară unele documente contabile ale acesteia sau de a nu fi ţinut contabilitatea acesteia în conformitate cu legea).

Răspunderea pârâtului în temeiul art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 (pentru deturnarea sau ascunderea unei părţi din activul debitoarei şi mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia) nu poate fi reţinută, deoarece: reclamantele susţin prin acţiunea lor că în cadrul societăţii debitoare s-a deturnat sau ascuns o parte din pasivul acesteia, prin înstrăinarea în perioada 03.12.2012 - 04.04.2013 a unor bunuri mobile corporale (excavator, autogreder, buldozer, diverse autoturisme) şi a unor bunuri mobile de natură incorporală (licenţă computer de diverse tipuri), prin transferarea în perioada 10.02.2010 -02.08.2012 a sumei totale de 7.323.886,73 lei către diverse entităţi, fără ca pentru aceste transferuri de bani să se fi primit de către societatea debitoare o contraprestaţie şi că s-a mărit în mod fictiv pasivul acesteia, prin înregistrarea în contabilitatea societăţii debitoare a sumei de 10.540.000 lei ca reprezentând debit către ]]]]. (care, ulterior a cesionat această creanţă către S]]] în baza Contractului de cesiune creanţă nr. 144/01.07.2013), conform Contractului de execuţie încheiat de societatea debitoare cu ]]]. în data de 04.07.2008, modificat prin acte adiţionale ulterioare şi conform Facturii fiscale nr. 1698195/20.09.2010, în condiţiile în care societatea S]]] nu şi-ar fi înregistrat în contabilitate creanţa deţinută împotriva societăţii debitoare anterior încheierii actului de cesiune de creanţă anterior menţionat - concluzia reclamantelor fiind că suma facturată prin Factura fiscală nr. 1698195/20.09.2010 ar fi fictivă şi că ar fi existat o înţelegere între ]]] şi actuala ]]]] efectuată cu scopul de a înscrie societatea cesionară, ]]] la masa credală a societăţii debitoare, cu suma de 45.954.400 lei (din care face parte şi suma de 10.540.000 lei facturată).

S-a solicitat să se constate, în primul rând, faptul că reclamantele însele, în cadrul acţiunii lor, îl menţionează ca persoană responsabilă pentru înstrăinarea bunurilor mobile corporale şi incorporale pe dl. ]]] (administrator statutar din data de 23.05.2011 şi nu de 29.07.2011, cum greşit reţin reclamantele) şi nu pe pârâtul.

De asemenea, s-a solicitat să se aibă în vedere cele arătate la punctul 4., litera A., punctul b) din prezenta întâmpinare, pe care le reiterează pentru a combate susţinerile reclamantelor privitoare la mărirea de către pârâtul, în mod fictiv, a pasivului societăţii debitoare, prin înregistrarea în contabilitatea societăţii debitoare a sumei de 10.540.000 lei ca reprezentând debit către ]]] (care, ulterior a cesionat această creanţă către ]]]]

Totodată, s-a solicitat să se constate că înstrăinarea unor bunuri mobile corporale (excavator, autogreder, buldozer, diverse autoturisme) şi a unor bunuri mobile de natură incorporală (licenţă computer de diverse tipuri) a avut loc după data plecării sale din societatea debitoare (23.05.2011), în perioada 03.12.2012 - 04.04.2013, drept pentru care pârâtului nu i se poate reţine niciun fel de răspundere pentru aceste operaţiuni.

În plus, s-a solicitat să se aibă în vedere că pretinsa transferare, în perioada 10.02.2010 - 02.08.2012,a pretinsei sume totale de 7.323.886,73 lei către diverse entităţi (precum S]]]]), fără ca pentru aceste transferuri de bani să se fi primit de către societatea debitoare o contraprestaţie a avut loc, pentru perioada de după 23.05.2011 (când pârâtul a plecat din societatea debitoare), în afara datelor în care deţinea vreo calitate la această societate - drept pentru care nu i se poate reţine niciun fel de răspundere aferent acestei perioade -, iar pentru perioada 10.02.2010 - 23.05.2011 (perioadă în care nu s-a probat de către reclamante că aş fi semnat vreun document sau aş fi dispus vreo plată), în condiţiile deja arătate, în care pârâtul nu avea cunoştinţă despre ceea ce se petrecea în cadrul societăţii debitoare, întrucât atribuţiile sale erau, de facto, efectuate de către alte persoane, iar pârâtului nu i se puneau la dispoziţie niciun fel de documente şi informaţii ale societăţii, ci doar i se adresau, ocazional, solicitări punctuale de către persoanele din conducerea şi administrarea reală, în fapt, a debitoarei.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat să se constate că pârâtul nu a săvârşit nicio faptă ilicită şi nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 (acelea de a fi deturnat sau ascuns o parte din activul debitoarei şi/sau de a fi mărit în mod fictiv a pasivului acesteia).

Răspunderea pârâtului în temeiul art. 138 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006 (pentru efectuarea sau dispunerea de plăţi, în luna precedentă încetării plăţilor, cu preferinţă către un creditor, în dauna celorlalţi creditori) nu poate fi reţinută, deoarece: reclamantele susţin prin acţiunea lor că în cadrul societăţii debitoare, prin ]]], sub supravegherea directorului ]]] şi a asociatului ]]] s-a dispus efectuarea a două plăţi în valoare de 1.059.781,80 lei în luna precedentă încetării plăţilor, mai exact în data de 31.10.2013, cu doar 5 zile anterior deschiderii procedurii de insolvenţa împotriva debitoarei. Astfel, spun reclamantele, debitoarea a încasat de la ]]] în urma vânzării unei licenţe către aceasta, în baza Facturii fiscale nr. 365/31.10.2013, suma de 1.059.781,80 lei, compusă din: suma de 854.662,74 lei reprezentând contravaloare licenţă şi suma de 205.119,06 lei TVA reprezentând aferent vânzării. Totodată, menţionează reclamantele, societatea debitoare, prin ]]], i-a solicitat ]]]., prin Notificarea - instrucţiune de plată regăsită în anexa 24 la acţiunea reclamantelor, să efectueze plăţile astfel: 213,635 lei, în numele şi pe seama ]]]] către ]]]] şi 846.116 lei în numele şi pe seama ]]]] către ]]]. Plăţile efectuate conform dispoziţiilor debitoarei au fost interpretate de reclamante ca fiind preferenţial direcţionate către societăţile anterior menţionate, în detrimentul altor creditori şi în considerarea prejudicierii A.N.A.F., având în vedere că prin instrucţiunea de plată s-a dispus şi cu privire la partea din sumă reprezentând T.V.A.-ul.

S-a solicitat să se constate că în secţiunea privitoare la atragerea răspunderii civile patrimoniale în temeiul art. 138 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006 reclamantele nu amintesc numele pârâtului, considerând că singurele persoane culpabile sunt ]]]] - drept pentru care nu se poate reţine vreo răspundere în sarcina acestuia în temeiul acestui text de lege, nefiind solicitat acest lucru.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că efectuarea plăţilor anterior menţionate a avut loc în anul 2013, la mult timp după plecarea subsemnatului din societatea debitoare (23.05.2011), drept pentru care, din nou, nu se poate angaja nicio răspundere în sarcina sa.

Relativ la pretinsul refuz al debitoarei de a pune la dispoziţia administratorului / lichidatorului judiciar de documente solicitate acesteia - invocat de reclamante în acţiunea lor, pentru a arăta rea-credinţă din partea reprezentanţilor societăţii debitoare, s-a solicitat să se constate că la data la care s-au solicitat aceste documente (2014) - dată reieşită din notificările depuse la dosarul cauzei de reclamante - pârâtul nu mai făcea parte din societatea debitoare, calitatea sa de asociat şi administrator încetând cu mult timp în urmă (din 23.05.2011) - drept pentru care nu se poate reţine reaua-credinţă a sa în legătură cu acest aspect.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat să se constate că pârâtul nu a săvârşit nicio faptă ilicită şi nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006 (acelea de a fi efectuat sau dispus plăţi, în luna precedentă încetării plăţilor, cu preferinţă către un creditor, în dauna celorlalţi creditori).

Nu există prejudiciul cauzat debitoarei ]]]] de către pârât, prin nerespectarea vreunor obligaţii legale proprii, întrucât actul semnat de pârâtul (Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 26/04.10.2010, încheiat cu ]]]), privit în mod singular, nu era de natură a o prejudicia pe debitoare, ci de a spori activitatea acesteia. În plus, sumele de bani prevăzute în acest antecontract (atât suma de 2.500.000 lei constituind avansul, cât şi suma de 4.500.000 lei constituind preţul vânzării) nu erau de natură a o destabiliza pe societatea debitoare din punct de vedere economic şi de a o aduce în situaţia de incapacitate de plată, respectiv în insolvenţa.

Cât timp nu există nici faptă ilicită şi nici prejudiciu, nu există nici un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită (inexistentă) a pârâtului şi prejudiciul (inexistent) cauzat de pârât

debitoarei ]]]]

Faptul că nu există în privinţa pârâtului o legătură de cauzalitate între pretinse fapte ilicite şi pretinsul prejudiciu pretins a fi adus creditorilor debitoarei rezultă, fără echivoc, chiar din afirmaţiile reclamantelor din cadrul acţiunii lor (a se vedea pagina 18, secţiunea „Analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat creditorilor, precum şi vinovăţia pârâţilor din prezenta cauză" din cadrul cererii de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată), prin care reclamantele însele specifică faptul că „prejudiciul în sumă de 15.087.259,86 lei a fost cauzat de faptele culpabile ale celor doi pârâţi din prezenta cauză [făcându-se referire la ]]]]]" şi faptul că „... dacă activitatea pârâţilor ]]] ar fi fost îndreptată înspre achitarea datoriilor societăţii şi nu înspre deturnarea unor sume considerabile de bani aparţinând debitoarei către diverse scopuri oculte, societatea şi-ar fi putut redresa activitatea şi, astfel, nu ar fi intrat în insolvenţa".

Nu există culpa (vinovăţia) pârâtului, întrucât pârâtul nu s-a regăsit într-o situaţie precum aceea de a încălca, cu vinovăţie, obligaţiile legale. Aşa cum s-a arătat şi anterior, în cadrul prezentei întâmpinări, pârâtul a acţionat întotdeauna cu bună-credinţă, doar la solicitarea punctuală a persoanelor care conduceau şi administrau în fapt societatea debitoare şi nu a avut în niciun moment cunoştinţă despre eventuala existenţă a unor eventuale substraturi ale vreunei acţiuni efectuate de pârât.

S-a solicitat să se constate că pretinsa sa culpă nu a fost dovedită în niciun fel de reclamante - care s-au rezumat la a îl incrimina pentru simplul fapt că a deţinut în perioada 15.04.2010 - 23.05.2011 calitatea de administrator statutar al societăţii debitoare şi nu pentru motive serioase, precum semnarea de acte, luarea de decizii, efectuarea de plăţi, etc.

De asemenea, faptul că nu există în privinţa pârâtului vreo formă de vinovăţie rezultă, fără echivoc, chiar din afirmaţiile reclamantelor din cadrul acţiunii lor (a se vedea pagina 18, secţiunea „Analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat creditorilor, precum şi vinovăţia pârâţilor din prezenta cauză" din cadrul cererii de atragere a răspunderii civile patrimoniale, modificată), prin care reclamantele însele specifică, în contextul unei referiri stricte la ]]] (nu şi la pârâtul) faptul că „... toate aceste activităţi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, întrucât transferarea sumelor de hani în mod nejustificat către alte persoane juridice, ţinerea unei contabilităţi fictive, ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia, aşa cum au fost descrise mai sus, au fost săvârşite cu intenţie directă, operaţiunile excluzând altă formă de vinovăţie".

În concluzie, astfel cum este sesizat şi în practica de specialitate (a se vedea în acest sens articolele şi jurisprudenţa regăsite în anexa 7 la prezenta întâmpinare), răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o răspundere personală cu un caracter special şl excepţional, care poate interveni numai atunci când, prin săvârşirea uneia sau a mai multor fapte dintre cele enumerate în articolul de lege anterior menţionat, s-a ajuns la starea de încetare de plăţi - stare din care societatea debitoare nu s-a putut redresa.

Răspunderea administratorului societăţii debitoare are o natură juridică specială şi excepţională, care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale, ceea ce înseamnă că, pentru a fi antrenată, trebuie îndeplinite toate condiţiile generale care reies din art. 1357 alin. (1) din Codul civil: existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei.

Invocarea generică a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu poate atrage, automat, răspunderea administratorului, legiuitorul neinstituind o prezumţie legală de vinovăţie şi de răspundere în sarcina acestuia, ci doar a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, apărând, deci, necesară, pentru antrenarea unei asemenea răspunderi, administrarea de către reclamant a unor dovezi pertinente şi concludente.

Potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului societăţii debitoare să fie acoperită de cei culpabili. Potrivit textului de lege anterior invocat, între faptă şi prejudiciu trebuie să existe o relaţie de tip cauză-efect. Astfel, răspunderea administratorului poate fi angajată numai dacă fapta sa a cauzat, cu vinovăţie, un prejudiciu de natură să ducă societatea în stare de insolvenţa.

Prin urmare, numai odată ce s-a stabilit şi probat existenţa uneia din faptele expres prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, existenţa, întinderea prejudiciului,, vinovăţia şi finalitatea acestor împrejurări - aceea de a fi dus societatea debitoare în insolvenţa -, poate fi atrasă răspunderea civilă patrimonială personală pentru o parte din pasivul societăţii debitoare, parte determinată prin raportare la gravitatea faptei ilicite, la întinderea prejudiciului, la circumstanţele relative la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu,, la gradul de vinovăţie, dar şi la împrejurările concrete, faptice, ale cauzei.

Aşa cum s-a arătat într-o manieră detaliată prin prezenta întâmpinare, răspunderea civilă patrimonială a pârâtului nu poate fi atrasă în cauză, întrucât faţă de acesta nu sunt îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv condiţiile de atragere a răspunderii personale a administratorului societăţii debitoare, prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi întrucât nu există probe concludente care să dovedească săvârşirea de către pârât, cu vinovăţie, a unor fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii care să o fi condus pe debitoare la o incapacitate de plată din care aceasta să nu se mai poată redresa.

Totodată, chiar în cazul absurd în care în speţă s-ar putea atrage răspunderea sa civilă patrimonială, aceasta nu ar putea să se ridice la valoarea prejudiciului solicitat în cauză, ci la o valoare semnificativ mai mică, raportată la o parte şi nu la întreg pasivul debitoarei ]]] dacă, raportat la numărul şi valoarea actelor semnate de pârâtul şi la perioada scurtă de timp în care a exercitat calitatea de administrator statutar al societăţii debitoare, acestea ar fi determinat intrarea în insolvenţa a societăţii - ceea ce nu s-a întâmplat datorită activităţii sale -.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 82 - 83, art. 112 pct. 5, art. 1141 alin. (2) - 118, art. 136, art. 167 alin. (1), art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865; art. 1349 alin. (1) - (2), art. 1357 alin. (1) din Codul civil; art. 20 alin. (1) lit. b) teza întâi, art. 59 alin. (1), art. 138 alin. (1) lit. a), d), e), g), alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu martori, din care să reiasă cele arătate în cadrul secţiunii „în fapt" a prezentei întâmpinări, respectiv: devenirea de către pârâtul, în mod pur conjunctural, de administrator şi asociat „simbolic" al societăţii debitoare şi angajat în domeniul vânzărilor până la data de 04.01.2011, acceptând aceste calităţi cu bună-credinţă, la insistenţele unui prieten de familie, cunoscut al d-nei ]]]], fiica asociatei ]]] a reprezentanţilor legali în fapt ai societăţii, însă întotdeauna cu bună-credinţă şi, totodată, bazându-se, fără a face niciun fel de verificări în acest sens, pe buna-credinţă a persoanelor din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a firmei şi supunându-se, în mod docil, deciziilor şi solicitărilor acestora; lipsa implicării pârâtului în activitatea de conducere şi/sau administrare a societăţii debitoare, atribuţiile sale fiind, în general, exercitate de alte persoane (în speţă, de ]]]); lipsa oricărei cunoştinţe a pârâtului şi imposibilitatea de cunoaştere de către acesta a eventualelor prejudicii care ar fi putut fi cauzate societăţii prin actele şi/sau faptele sale, având în vedere faptul că nu a avut ştiinţă despre ce se petrecea în interiorul ]]]] şi nu a beneficiat niciodată de o informare corectă şi completă asupra celor petrecute în cadrul societăţii din partea persoanelor din conducerea, supravegherea şi administrarea în fapt a acesteia.

La data de 30.09.2015, pârâtul ]]] a formulat întâmpinare la cererea de chemare in judecată formulată de reclamanţii ]]]], în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ]]] prin care a solicitat să se dispună: admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ]]] şi pe cale de consecinţă să se respingă cererea de chemare în judecată faţă de pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ]]] şi pe cale de consecinţă să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de aceasta ca fiind introdusă ce o persoană fără calitate procesuală; respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În prealabil, s-a solicitat să se pună in vedere reclamantelor sa depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înţeleg sa se folosească in prezenta cauza in format fizic si conformate cu originalul, conform art. 112 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ., potrivit căruia "daca dovada susţinerilor se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt (...); copiile vor fi certificate de reclamant ca sunt la fel cu originalul".

S-a învederat că pârâtului i s-au comunicat odată cu cererea de chemare in judecata doar doua CD-uri care cuprind mai multe înscrisuri scanate, care nu sunt conforme cu originalul. Prin urmare, reclamantele nu si-au îndeplinit obligaţia de a anexa cererii de chemare in judecata copii după înscrisurile depuse in dovedirea susţinerilor, certificate ca sunt conforme cu originalul. În condiţiile in care reclamantele nu se vor conforma cerinţelor art. 112 alin. 1 pct. 5 C.proc.ctv., s-a solicitat sa nu ia in considerare aceste înscrisuri ca probe.

S-a considerat că in persoana pârâtului nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 pentru formularea prezentei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale. Astfel, potrivit art. 138 alin. (1) din lege, "În cazul in care in raportul întocmit in conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabila apariţia stării de insolvenţa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvenţa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvenţa a debitorului."

Potrivit doctrinei, calitatea procesuala presupune, pe de o parte, existenţa unei identităţi intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecaţii (calitate procesuala activa) si, pe de alta parte, existenta unei identităţi intre persoana pârâtului si cel obligat in acelaşi raport juridic (calitate procesuala pasiva).

Având in vedere ca obiectul acestei cauzei îl constituie cererea de atragere a răspunderii patrimoniale atât a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, cât si a altor persoane, respectiv a pârâtului, s-a considerat că reclamanţii sunt obligaţi sa facă dovada existenţei raportului de juridic din care sa rezulte calitatea de pârâta a sa, pentru a proba existenţa unei identităţi intre pârâta si persoana oblicată, raportat la raportul juridic obligațional dedus judecaţii.

S-a solicitat să se constate că, din actele aflate la dosarul cauzei nu rezulta care este acest raport juridic obligațional in care sa fie implicata si pârâta.

Prin expresia "orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţa", folosită de art. 138 alin. (1) din lege, se înţelege în practica instanţelor de judecata persoana care, deşi nu este administrator de drept, acţionează ca un administrator de fapt. Or, din analiza dovezilor existente la dosar rezulta fără putinţa de tăgada ca ]]] nu a acţionat ca administrator de fapt al debitoarei si nu a participat niciodată la luarea unor decizii ale debitoarei, astfel încât sa se poată susţine ca pârâta ar controla activitatea acesteia.

Reclamanţii nu precizează in mod concret fapte ale pârâtei care ar fi condus la starea de insolvenţa a debitoarei, si aceasta pentru simplul motiv ca nu exista astfel de fapte. Este dealtfel fără putinţa de tăgada ca ]]]] nu a avut niciun raport juridic cu debitoarea ]]]care sa justifice chemarea in judecata in calitate de pârât a sade către reclamanţii din prezenta cauza ce are ca obiect atragerea la răspundere patrimoniala.

Atât in raportul întocmit in baza art. 59 din Legea nr. 85/2006, cât si in completarea acestui raport, singurele persoane menţionate ca ar fi contribuit la apariţia stării de insolvenţa a debitoarei sunt organele de conducere ale acesteia împotriva cărora a fost formulata cerere de atragere la răspundere. în art. 138 alin. (1) din lege se arata că o astfel de acţiune poate fi promovată doar dacă în raportul întocmit în baza art. 59 alin. (1) sunt identificate persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţa, or pârâta nu se numără printre persoanele identificate în raport.

De asemenea, în procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei ]]]] creditorul ]]] arata foarte clar ca votează pentru formularea cererii de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ai debitoarei iar creditorul ]]]considera de asemenea oportuna formularea unei astfel de cereri, fără a solicita formularea unei cereri împotriva oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţa a debitoarei. Prin urmare, chiar dacă ne-am afla în ipoteza prevăzută de art. 138 alin. (3) din lege (ceea ce nu este cazul, deoarece cererea a fost formulată de lichidator în baza raportului întocmit pe art. 59 alin. 1), şi în acest caz în adunarea creditorilor s-a aprobat formularea cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere, fără să se aprobarea formularea unei cereri împotriva pârâtei, care nu face parte din organele de conducere ale societăţii.

În aceste condiţii, s-a învederat că o astfel de cerere de atragere la răspundere a societăţii ]]] nu a fost aprobata in nicio Adunare a Creditorilor, în raportul si completarea acestui raport, ambele efectuate in baza art. 59 din Legea nr. 85/2006, pârâta nu a fost identificată de lichidatorul judiciar ca fiinndu-i imputabilă starea de insolvenţa a debitoarei şi mai mult decât atât, chiar în prezenta cerere de chemare în judecată nu este menţionată in mod concret vreo faptă ilicită a pârâtei care să fi condus la apariţia stării de insolvenţa a debitoarei.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ]]], a arătat că potrivit art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2005, dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţa a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. Din acest text de lege rezultă că o astfel de acţiune poate fi introdusă de ]]] doar în următoarele cazuri: a) lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţa a debitorului - această ipoteză nu este incidenţă în prezenta cauză, deoarece prin raportul întocmit pe art. 59 alin. (1) lichidatorul menţionează ca responsabile organele de conducere ale debitoarei; b) lichidatorul judiciar a hotărât că nu este cazul să formuleze o astfel de acţiune - nici această ipoteză nu este incidenţă în cauză, având în vedere că lichidatorul judiciar a promovat prezenta cerere.

Aşa cum s-a arătat, calitatea procesuala activă presupune existenta unei identităţi între persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului in raportul juridic dedus judecaţii".

Pe fondul cererii, s-a învederat că, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, raportate la dispoziţiile din Codul Civil, respectiv art. 219, 1349, 1357, ce reprezintă dreptul comun in materie de răspundere delictuala, trebuie să fie îndeplinite atât condiţiile generale ale răspunderii (existenţa unui prejudiciu, fapta ilicita, raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu si vinovăţia), cât si condiţiile sppeciale prevăzute de art. 138 alin. (1) din lege, respectiv săvârşirea de către pârâta a faptei ilicite menţionate de art. 138 litera (a) din Legea 85/2006, prin care să se fi cauzat starea de insolvenţa a debitoarei.

În prezenta cauza, s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru tragerea la răspundere a pârâtei în temeiul art. 138 din legea nr. 86/2005, reclamanţii aplicând in mod greşit dispoziţiile legale la împrejurări de fapt nedovedite.

S-a precizat că, aşa cum se arată în doctrina de specialitate "fapta ilicita nu este una generica, in sensul art. 998-999 C.civ. ci o lista circumstanțiată de fapte, enumerate de art. 138 alin. (1). Enumerarea legala a faptelor care atrag răspunderea este limitativa si, din acest motiv, ea nu poate fi extinsa prin analogie". S-a arătat că pârâta nu a folosit în niciun moment bunuri sau credite ale debitoarei şi în aceste condiţii nu se pune problema urmăririi de către pârâta a unui folos propriu sau al unei alte persoane.

Mai mult decât atât, condiţia esenţiala pentru ca o persoana sa răspundă pentru faptele prezentate la art. 138 alin. 1 lit a) este aceea ca aceste fapte trebuie sa conducă prin ele însele la insolvabilitatea societăţii, iar acest aspect trebuie dovedit cu probe concrete. S-a învederat că reclamanţii nu au precizat in mod concret nicio fapta de natura delictuala care sa atragă răspunderea pârâtei, aceştia limitându-se la a enumera o serie de împrejurări in care s-au desfăşurat anumite operaţiuni juridice perfect legale, la care a luat parte si pârâta, in calitate de debitor al societăţii ]]]]

Astfel, reclamanţii au menţionat ca pârâta a folosit bunurile societăţii, adică suma de 8.150.325,59 lei, prin plata acesteia către alte entităţi în care ]]] sau membrii ai familiei R]]]deţin calitatea de asociat, deși suma trebuia plătită către ]]]

În susţinerea cererii se aduc ca argumente faptul ca ]]] are ca asociat unic pe ]]] cu acelaşi domiciliu cu ]]], directorul ]]]; toate plăţile s-ar fi efectuat după aceeaşi formula: aprox. 24% către 4 societăţi din România şi 74% către ]]] (cu toate ca aceste societăţi nu sunt menţionate de reclamanţi in cuprinsul cererii de chemare in judecata); toate societăţile plătitoare au aceeaşi structura a asociaţilor, respectiv fie ]]], fie ]]

Din toate aceste împrejurări menţionate de reclamante nu rezultă vreo faptă ilicită săvârşită de pârâta, cu atât mai mult nu înţelege de unde deduc reclamantele că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 alin. (1) lit a) din lege. S-a arătat că nu există vreo legătură între doamna ]]] şi pârâta şi nici între pârâta şi ]]] sau debitoarea ]]a. Prin urmare, nu înţelege cum pârâta ar fi putut cauza starea de insolvenţa a debitoarei.

De altfel, reclamanţii nici nu arata in mod concret cum a cauzat pârâta starea de insolvenţa a debitoarei, aceştia susţinând doar la modul general, fără dovezi, ca sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei in privinţa tuturor pârâţilor din prezenta cerere.

De asemenea, la pagina 4 din Modificarea Cererii de Atragere a Răspunderii Civile Patrimoniale, reclamanţii susţin ca este vinovata si "]]]] ca si persoana vinovata de ajungerea debitoarei in încetare de plăţi, in calitatea sa de beneficiar final al plăţilor in suma de 2.000.000 lei". La pagina 11, reclamanţii menţionează ca suma folosita de subscrisa este de 8.150.325,59 lei.

S-a considerat că si aceasta confuzie a reclamanţilor referitor la pretinsul debit datorat de pârâta este o dovada in plus a faptului ca aceştia nu au indicat in mod concret care sunt faptele de care se face vinovata pârâta, fapte care ar fi dus la starea de insolvenţa a debitoarei.

Din toate documentele aflate la dosarul cauzei nu rezulta in mod cert nici faptele pârâtei si nici provocarea stării de insolvenţa a debitoarei prin aceste fapte.

S-a învederat că lichidatorul judiciar a afirmat in raportul întocmit in baza art. 59 din Legea nr. 85/2006 si publicat in Buletinul Procedurilor de Insolvenţa la data de 08.01.2014 privind cauzele apariţiei stării de insolvenţa următoarele: "având în vedere faptul ca debitoarea si-a exprimat intenţia de a-si reorganiza activitatea în baza unui plan de reorganizare, prin care debitoarea sa-si poată achita pasivul în termenul legal de 3 ani, apreciem ca în cauza nu ar fi oportuna formularea unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale personale a administratorului statutar al debitoarei, scopul Legii 85/2006 fiind potrivit art. 2 acoperirea pasivului debitoarei. Mai mult decât atât din analiza cauzelor care au dus la încetarea de plăţi a debitoarei, pe baza documentelor puse la dispoziţia administratorului judiciar în temeiul art. 28 din Legea 85/2006, până la aceasta data rezulta ca împrejurările si cauzele care au dus debitoarea în insolvenţa sunt în principiu de natura extrinseca si au ţinut în principal de imposibilitatea de recuperare a creanţelor şi de mediul economic actual de criza."

S-a precizat că lichidatorul judiciar a efectuat o completare a acestui raport, completare publicata la data de 17.12.2014 in BPI, unde la capitolul IV din aceasta completare se menţionează următoarele: "Concluziile lichidatorului judiciar cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 138 din legea 85/2006 împotriva organelor de conducere ale debitoarei –faţă de toate cele de mai sus (motivele care au condus la starea de insolvenţa) apreciem ca in cauza sunt incidente dispoziţiile art. 138 din legea 85/2006, împotriva organelor de conducere ale debitoarei ]]]] art. 138 din Legea 85/2006 urmează sa le prezentam pe larg in cererea de atragere a răspunderii patrimoniale. Având in vedere faptul ca in data de 24.07.2014 a fost desemnat Preşedintele Comitetului Creditorilor sa formuleze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, lichidatorul judiciar urmează sa depună cererea prevăzuta de art. 138 din Legea 85/2006 împreună cu Preşedintele Comitetului Creditorilor ]]]".

Astfel cum se poate observa in aceasta completare la raportul întocmit in baza art. 59 din Legea nr.85/2006, singurele persoane menţionate ca ar fi contribuit la apariţia stării de insolvenţa a debitoarei sunt organele de conducere ale debitoarei împotriva cărora va fi formulata cerere de atragere a răspunderii.

Mai mult, s-a învederat că o astfel de cerere de tragere la răspundere a societăţii Pan Management nu a fost aprobata in nicio Adunare a Creditorilor, iar in raportul si completarea acestui raport, ambele efectuate in baza art. 59 din Legea nr. 85/2006/nu a fost menţionata in nod concret nicio fapta a pârâtei care sa conducă la apariţia stării de insolvenţa a debitoarei.

S-a considerat că si acest aspect este o dovada, a lipsei probatoriului reclamanţilor, care încearcă prin simple susţineri sa obţină in mod neîntemeiat atragerea la răspundere a pârâtei pentru presupuse fapte ale acesteia.

S-a precizat că "probele in acţiunea in răspundere sunt in sarcina administratorului judiciar, a lichidatorului sau a comitetului creditorilor, aceştia având poziţia reclamantului, căruia, in condiţiile art. 1169 C.civ. ii incumba obligaţia de a proba cele afirmate". Astfel, reclamanţii au obligaţia sa dovedească cele susţinute in cererea de chemare in judecata. Se poate observa că, afirmaţiile reclamanţilor făcute cu privire la pârâta nu sunt însoţite de vreo dovada temeinica.

Prejudiciul cauzat creditorilor rezida in insolvabilitatea debitorului persoana juridica aflat in procedura insolvenţei, întrucât aceasta stare de insuficienta a activului a dus sau a putut duce la neîncasarea ori încasarea doar parţiala a creanţelor lor contra societăţii" . S-a precizat că nici acest aspect nu a fost dovedit de reclamanţi.

Referitor la plăţile menţionate in cuprinsul cererii de atragere la răspundere, plăţi realizate intre mai multe societăţi si debitoare, s-a arătat că acestea s-au realizat conform art. 1475 Cod civil care prevede că "plata trebuie făcută creditorului, reprezentantului său, legal sau convenţional, persoanei indicate de acesta ori persoanei autorizate de instanţă să o primească". Din analiza textului de lege rezulta ca aceasta este o norma imperativa care impune obligaţia debitorului de a plăti persoanei indicate de creditor, dacă există o astfel de indicaţie, or în cazul acestor societăţi a existat o astfel de indicaţie expresa din partea ]]]] de a plaţi debitele acesteia fata de alți creditori. Cu toate acestea, s-a învederat că reclamanţii nu precizează in mod exact nici aceste transferuri efectuate, astfel încât pârâta nu îşi poate formula apărări cu privire la aceste situaţii prezentate la modul general de reclamanţi.

S-a solicitat să se constate că suma in cuantum de 8.150.325,59 lei menţionata de reclamanţi nu a fost dovedita si nici nu reiese cu exactitate din conţinutul cererii de atragere la răspundere de unde provine aceasta suma. Din nou, reclamanţii se limitează doar la a menționa anumite aspecte fără a le detalia si de a preciza in mod concret faptele pârâtei.

De asemenea, s-a arătat că in mod greşit se afirma ca transferurile sumelor ar fi fost in beneficiul pârâtei având in vedere ca din actele înregistrate pe CD de reclamanţi rezulta ca aceste sume au fost transferate către alte societăţi.

Teza finala a art. 138 alin. (1) menţionează legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita si starea de insolvenţa a debitoarei.

S-a învederat că atât timp nu exista o fapta ilicita a pârâtei si niciun prejudiciu creat debitoarei ca urmare a unei astfel de fapte, nu poate exista nici o legătura de cauzalitate.

Ceea ce încearcă reclamanţii să facă este sa inducă ideea ca societăţile care fac parte dintr-un grup cu aceleaşi interese economice sunt frauduloase, dar aceştia sunt obligaţi sa demonstreze caracterul fraudulos al operaţiunilor derulate, ceea ce nu s-a întâmplat in prezenta cauza. De asemenea, s-a menţionat că simplul fapt ca unele societăţi ar face parte din acelaşi grup nu este o dovada a fraudei privind actele juridice încheiate. S-a învederat că fiecare societate are o structura proprie astfel încât nu se poate susţine ca activitatea debitoarei era controlata de alte persoane fizice sau juridice. De asemenea, s-a reamintit că nu există nicio legătură între pârâta si doamna ]]] sau firmele ]]]]

Mai mult, aceste afirmaţii ale reclamanţilor nu dovedesc decât reaua credinţa a acestora, care încearcă in lipsa unor dovezi pertinente si concludente sa inducă instanţei ideea greşita ca pârâta a folosit bunurile debitoarei in interes propriu. Reclamanţii nu dovedesc însă, si nici nu precizează in ce a constat "influenţa" exercitata de pârâta si care a fost "folosul" acesteia.

S-a învederat ca unul din petitele cererii de chemare in judecata este obligarea in solidar a pârâţilor la suportarea întregului pasiv in cuantum de 15.087.259,86 lei al debitoarei ]]]

Potrivit dispoziţiilor art. 1443 C. civ. "obligaţia este solidara între debitori atunci când toți sunt obligaţi la aceeaşi prestaţie, astfel încât fiecare poate sa fie ţinut separat pentru întreaga obligaţie, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi eliberează pe ceilalţi faţă de creditori".

Astfel cum rezulta din analiza textelor de lege, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a atrage solidaritatea între pârâţi.

S-a considerat că pârâta nu poate fi angajata in solidar cu ceilalţi pârâţi la plata sumei invocate de reclamanţi, atât timp cât aceasta nu se face culpabila de faptele descrise la art. 138 alin. 1 lit. a, susţinerile reclamanţilor fiind nedovedite. Pârâta nu a săvârşit nicio fapta ilicita care sa conducă la starea de insolvenţă a debitoarei si care ar putea atrage răspunderea ei in solidar cu ceilalţi pârâţi.

Luând in considerare cele menţionate anterior, s-a solicitat să se respingă aceasta solicitare a reclamanţilor ca nefondata. Dealtfel reclamanţii nici măcar nu indică în cererea de chemare în judecată temeiul legal al solidarităţii.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 115 si urm. vechiul C.pr.civ, art. 1475 Cod civil, 138 alin. 1 lit (a) din Legea nr. 85/2006.

În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri.

La data de 05.10.2015, pârâta ]]] a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale astfel cum a fost formulata de ]]], in calitate de administrator judiciar al ]]]

În prealabil, s-a învederat ca cererea privind angajarea răspunderii in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu îndeplineşte condiţiile formale, neavând un obiect determinat sub aspectul cuantumului sumei sub care se solicita angajarea răspunderii pârâtei, ținând cont si de aspectul ca persoanele chemate in judecata au condus societatea sub mandate distincte ca si timp, neexercitând o conducere colectiva a societăţii.

În cadrul acţiunii de faţă nu s-a precizat in nici un fel care este pretinsul prejudiciu produs de pârâta in patrimoniul debitoarei si care sa fi cauzat starea de insolvenţă a ]]]

Mai mult, acest prejudiciu trebuie analizat luând in considerare si bunurile existente in patrimoniul societăţii debitoare si acţiunile formulate de lichidator.

Având in vedere ca in cadrul dosarelor : ]]]]], lichidatorul ]]] a formulat cereri in anulare a unor acte sau transferuri patrimoniale, se impune suspendarea soluţionării prezentei cauze, raportat la dispoziţiile art. 244 alin 1 punctul 1 Cod proc. Civ, apreciind ca dezlegarea prezentei cauze depinde de soluţia pronunţata in cadrul dosarelor menţionate mai sus aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, pretinsa răspundere a administratorilor putând fi discutata doar cu privire la pasivul rămas neacoperit.

Sub aspectul situaţiei de fapt, in speţa nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 in privinţa pârâtei.

Astfel, s-a arătat că pârâta nu a îndeplinit funcţia de administrator al ]]] si nu exista si nu s-a probat existenţa unor fapte ilicite produse de pârâta care sa fi cauzat starea de insolvenţă a ]]]

Lichidatorul ]]] a formulat cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei pretinzând ca sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale referitoare la existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite si a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu.

Reclamanta nu arata si nu probează faptele pârâtei si prejudiciul creat de aceasta cu vinovăţie.

Mai mult, dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun, ca si condiţie a atragerii răspunderii delictuale, condiţia ca persoana împotriva căreia s-a formulat cererea sa fi cauzat starea de insolvenţă a debitorului, deosebit de vechea reglementare care prevedea condiţia ca persoana vizata sa fi contribuit la ajungerea debitorului in starea de insolvenţă.

Reclamanta motivează cererea sa pe o culpa prezumata, contrar principiilor răspunderii civile delictuale.

Deși invoca dispoziţiile art. 138 alin 1 li.a, lit. d si lit. e, din Legea nr. 85/2006, reclamanta nu arata faptele pârâtei si a pârâtului ]]], folosul obţinut si interesul personal din aceste fapte pretins a fi săvârşite de pârâţi cu vinovăţie.

Reclamanta motivează printre altele cererea sa pe nepredarea bunurilor si documentelor contabile ale societăţii către lichidator, făcând referire la trimiterea unor notificări la sediul debitoarei (deși cunoşteau ca la aceea adresa societatea nu mai funcţiona), pe ieşirea din patrimoniul societăţii a unor bunuri, coroborând aceste informaţii cu fapta de a continua activitatea societăţii in condiţiile instalării stării de insolvenţă, "prezumţia" sustragerii bunurilor de la urmărirea creditorilor.

Cu privire la existenţa unei pierderi înregistrata de societate, cât si cu privire la existenţa de debite nerecuperate, ca si dimensiuni, toate acestea sunt determinate de contextul economico-financiar existent la nivel naţional, aspecte ce se analizează de către asociaţi in primul trimestru al anului următor, odată cu aprobarea situațiilor financiare anuale. Mai mult, in situaţia in care nu se face proba ca pârâta, in perioada in care a condus activitatea societăţii, a dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit persoana juridica la încetare de plăţi, se impune respingerea acţiunii ca neîntemeiata. Faţă de acest aspect s-a arătat că starea de incapacitate de plata se datorează in exclusivitate societăţii ]]]] si societăţii ]]], având in vedere ca aceste societăţi in interesul lor propriu, in loc sa încheie direct contracte cu ]]] au solicitat societăţii ]]] in calitate de subantreprenor al ]]], in anul 2010, respectiv 2011, încheierea contractelor de executare reţele utilităţi (apa, canal si drumuri) pentru a recupera direct contravaloarea serviciilor prestate de ]]], ținând cont ca antreprenorul general ]]] se afla in dificultăţi financiare.

Mai mult, ]]] a introdus cu rea credinţa doua cereri de deschidere a procedurii insolventei împotriva societăţii, procedura fiind deschisa in a doua cerere care nu le-a fost comunicata, in condiţiile in care prima cerere era suspendata pentru soluţionarea pe cale amiabila.

De asemenea s-a arătat faptul ca societatea ]]], la data intrării in insolvenţă avea in derulare contractul de subantreprenor al ]]] pentru proiectul rezidenţial ]]] sector 5, iar prin cererea administratorului judiciar ]]] si a creditorilor ]]]] de intrarea in faliment s-au creat grave prejudicii având in vedere imposibilitatea societăţii ]]] de a continua lucrările in baza contractului de subantrepriza si de a recupera banii in etapa 2 a Şantierului Antiaeriana.

Efortul societăţii ]]] in anii 2012-2013 de a rămâne viabila tocmai pentru a asigura recuperarea banilor si plata acestor doi contractori s-a concretizat in încheierea si derularea unor contracte de comerţ si prestări servicii cu scopul de a asigura un minim de venit societăţii pentru plata salariilor si a altor cheltuieli curente necesare şantierului din Bucureşti ]]]

Dispoziţiile art. 138 alin 1 lit. e din Legea nr. 85/23006 se refera strict la bunuri ce aparţin persoanei juridice si pot fi urmărite si valorificate de către creditori. Mai mult, potrivit interpretării date de practica si jurisprudența noţiunii de prejudiciu, ca si condiţie in cadrul acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, se apreciază in mod constant ca determinarea/cauzarea stării de insolvenţă înseamnă producerea unui prejudiciu in patrimoniul debitorului insolvent, iar nu in cel al creditorului, iar acest prejudiciu trebuie analizat luând in considerare si bunurile existente in patrimoniul societăţii debitoare si acţiunile formulate de lichidator.

Însă, pe lângă condiţiile generale, art. 138 prevede si condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, iar faptele enumerate in dispoziţiile art. 138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvenţă. Ca atare, aceasta forma de răspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâta din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodată, nu sunt suficiente simplele afirmaţii ale creditoarei pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece pârtilor le revine sarcina de a-şi dovedi susţinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atragă in mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a înţeles sa instituie o prezumţie legala de vinovăţie si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii in stare de insolvenţă. Prin urmare, toate condiţiile răspunderii reglementate de procedura insolvenţei trebuie dovedite, neoperând nicio prezumţie de culpa.

Faptele ilicite care pot atrage răspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege.

Prin cererea formulata creditoarea solicita ca pasivul debitoarei ]]] rămas neacoperit sa fie suportat de către pârâta invocând incidenţa art.138 lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006.

Simpla indicare a faptelor astfel cum sunt prevăzute de art.138 al.l lit.a), d) si e) din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor.

Doar constatarea faptului ca debitorul avea înregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilităţi bănești/creanțe nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost însuşite de pârâta, in lipsa probării efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilităţi bănești/creanțe au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit aceste bunuri, daca preţul acestora de achiziţie a fost achitat, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor. Răspunderea prevăzuta de art.138 din lege nu este o răspundere contractuala in care culpa este prezumata, ci este o răspundere speciala care împrumuta din caracteristicile răspunderii delictuale, răspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.

Prin urmare, culpa nu este prezumata ca la răspunderea contractuala, ci trebuie dovedita împreuna cu îndeplinirea celorlalte condiţii cerute pentru antrenarea răspunderii delictuale.

Nu poate fi reţinuta nici susţinerea creditoarei potrivit căreia in cauza ar fi incidente dispoziţiile art. 138 alin 1 lit. c) din Legea 85/2006.

Faptul ca a fost continuata activitatea, deși societatea avea capitaluri negative si datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi atâta timp cat nu se dovedeşte interesul personal in continuarea activităţii si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolvenţă.

Împrejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenţa ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăşi, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Deciziile reprezentanţilor unei societăţi se pot dovedi a fi greşite din punct de vedere economic, însă managementul defectuos/dezinteresul in funcţionarea normala a societăţii nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006. Totodată, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenţa ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea însăşi, la angajarea răspunderii patrimoniale.

Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poată determina atragerea răspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedească ca acestea au determinat starea de insolvenţă, aspect care nu a fost probat in speţa.

Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a înţeles sa instituie o prezumţie legala de vinovăţie si de răspundere, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar după administrarea de dovezi care sa conducă la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societăţii in stare de insolvenţă. Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plaţi, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rând faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolvenţă, nu poate fi reţinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri si martori.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 115, art. 244 alin 1 punctul 1 Cod Procedura Civila, Legea 85/2006.

La data de 05.10.2015, pârâtul ]]] a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale astfel cum a fost formulata de ]]], in calitate de administrator judiciar al ]]

În motivare, a invocat aceleaşi apărări ca cele evidenţiate de pârâta ]]], în întâmpinarea despusă la dosar şi expusă anterior.

La data de 02.06.2016, ]]], in calitate de lichidator judiciar al debitoarei ]]], a formulat cerere de precizare a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale formulata în sensul că valoarea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006, la suma de 15,103.425,90 lei potrivit tabelului definitiv consolidat completat si modificat nr. 1.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că prin sentinţa civila din data de 04.11.2013 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII -a Civila in dosarul nr. ]]], instanţa a dispus deschiderea procedurii de insolventa împotriva debitoarei ]]] fiind desemnat in calitate de administrator judiciar, practicianul in insolvenţă ]]]

Ulterior, prin sentinţa civila din data de 04.11.2013 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII -a Civila in dosarul nr. ]]], instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei ]]], fiind desemnat in calitate de lichidator judiciar, practicianul in insolvenţă ]]

Având in vedere faptul ca potrivit raportului completat prevăzut de art. 59 din Legea 85/2006, a considerat ca in speţa sunt incidente dispoziţiile art. 138 din acelaşi act normativ împotriva ]]]] prin care a solicitat obligarea acestora la plata pasivului debitoarei ]]] in cuantum de 15.087.259,86 lei.

Ulterior, urmare a analizării declaraţiei de creanţa formulata de ]]] a procedat la completarea tabelului preliminar respectiv tabelul suplimentar de creanţe, precum si la întocmirea tabelului definitiv completat si modificat nr. 1 respectiv tabelul definitiv consolidat completat si modificat nr. 1 de creanţe.

Faţă de toate cele de mai sus, s-a învederat faptul ca înţelege sa îşi precizeze cererea de atragere a răspunderii patrimoniale prevăzuta de art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, in sensul ca solicita obligarea pârâţilor ]]]] la achitarea pasivului debitoarei ]]] in cuantum de 15.103.425,90 lei.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. Pr. Civ.

În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri.

La data de 30.09.2021, ]]], in calitate de lichidator judiciar al debitoarei ]]] SRL, a formulat cerere precizatoare prin care a înţeles sa se conformeze obligaţiilor instituite in sarcina sa prin încheierea de şedinţa din data de 31.05.2021, respectiv: cu privire la valoarea obiectului acţiunii, a menâionat faptul ca aceasta este in cuantum total de 15.103.425,90 lei astfel cum rezulta din tabelul definitiv consolidat completat si modificat nr.l.

Cu privire la acţiunile in anularea actelor frauduloase precum si legătura dintre soluţiile pronunţate si prezenta cauza, a înţeles să facă următoarele precizări:

Un prim aspect important este faptul ca lichidatorul judiciar şi-a întemeiat cererea ce formează obiectul dosarului nr.]]] aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti pe dispoziţiile art.138 alin.(l) lit. a), d) si e) din Legea 85/2006.

Potrivit dispoziţiilor art.138 alin.(l) lit.a) din Legea 85/2006 „judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvenţă, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului în situaţia în care a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.”

Aşa cum s-a arătat si in cererea de atragere a răspunderii, având in vedere faptul ca potrivit extraselor de cont puse la dispoziţie de către ]]] au fost transferate sume considerabile către terţe persoane, fie in numele acestora, fără ca pentru aceste operaţiuni debitoarea sa primească vreo contraprestație, deci fără sa existe vreo justificare, au fost formulate următoarele acţiuni in anularea transferurilor frauduloase, respectiv:

În data de 04.12.2014 lichidatorul judiciar împreuna cu ]]], in calitate de preşedinte al Comitetului Creditorilor, a formulat in temeiul dispoziţiilor art. 79 coroborat cu art.80 alin.(l) lit.b) si c) acţiune in anularea transferului patrimonial efectuat de debitoare ]]] către ]]] in suma de 1.000.000 lei reprezentând avans teren si 400.000 lei, conform extraselor de cont din data de 02.02.2011 si 04.02.2011, cererea formând obiectul dosarului nr. ]]] aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civila din data de 08.10.2018 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII -a Civila in dosarul nr. ]]] rămasa definitiva prin Decizia civila nr.18.02.2019, instanţa: a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii in anulare; a respins excepţia lipsei calităţii pasive a pârâtului ]]]]; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor ]]]; a admis in parte acţiunea in anulare si a dispus anularea transferurilor patrimoniale efectuate de către ]]]către pârâtul ]] în data de 2 februarie 2011 şi în data 4 februarie 2011 în baza contractului de asistenţă nr. 443454 din 25.01.2011, în suma totală de 1.400.000 lei reprezentând „avans teren"; a dispus repunerea părţilor in situaţia anterioara, in sensul ca a obligat pârâtul ]]] sa restituie debitoarei ]]] suma de 1.400.000 lei.

Ulterior, prin încheierea de şedinţa din data de 10.10.2018 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII - a Civila in dosarul nr. ]]] instanţa a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate in sentinţa civila din data de 08.10.2018, in sensul ca a admis in parte acţiunea in anulare formulata in contradictoriu cu pârâţii ]]], debitorului ]]]prin administratorul special, pârâţii Ludu ]]]

Astfel, având in vedere sentinţa civila nr. 5435 din data de 08.10.2018 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII - a Civila in dosarul nr. ]]] rămasa definitiva, in conformitate cu dispoziţiile art. 622 Cod de Procedura Civila, lichidatorul judiciar a formulat cerere de executare împotriva dlui. ]]], prin care a solicitat executarea silita a acestuia prin toate modalităţile de executare, simultan sau succesiv, asupra tuturor bunurilor mobile, imobile si prin poprire, cererea formând obiectul dosarului nr.]]] aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ]]]

S-a apreciat că aspectele reţinute in sentinţa civila nr.5435 pronunţata in data de 08.10.2018 de către Tribunalul Bucureşti in dosarul nr.]]] rămasa definitiva, (Sentinţa civila ce reprezintă titlu executoriu in dosarul de executare nr. ]]] aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc ]]]) conform cărora una din cauzele pentru ajungerea societăţii ]]]] in incapacitate de plaţi este însușirea, in mod ilicit, de către actualul pârât, ]]], cu concursul celorlalţi pârâţi, a sumei in cuantum de 1.400.000 lei, se impun cu putere de lucru judecat in prezenta cauza.

Coniventa acestuia cu ceilalţi pârâţi reiese fără echivoc din: modalitatea in care a înţeles sa efectueze plăţile, respectiv deși acesta avea obligaţia conform art 101 si 102 din Statutul profesiei de avocat, ca toate plăţile fiduciare sa se efectueze din contul deschis pe numele societăţii, acesta retrage in cash întreaga suma de bani din contul sau personal pentru a o remite paratului Frâncu Nicolae tot in cash in baza unei convenţii de rezoluțiune.

În măsura in care acesta nu era implicat in aceasta deturnare a fondurilor societăţii debitoare, acesta ar fi efectuat toate plăţile in mod transparent prin contul deschis pe numele debitoarei, urmând sa returneze suma către ]]] tot prin cont așa cum a primit-o si nu in cash către pârâtul ]]], care potrivit susținerilor pârâtului a remis-o mai departe către pârâta ]]]

Nota explicativa data de ]]], care deţinea calitatea de director, in faţa organului de control fiscal: din aceasta nota explicativa rezulta fără putinţa de tăgada faptul ca interesul pârâtei a fost deturnarea sumei de 1.500.000 lei pentru a o folosi "pe şantier" așa cum susţine pârâtul ]]]

Ordonarea celor 2 plăţi de 1.000.000 lei in data de 02.02.2011 si de 400.000 de lei in data de 04.02.2011 de către pârâtul ]], care la acea data deţinea calitatea de administrator statutar al debitoarei si care deși a constatat si lipsa sumei de bani din averea societăţii si lipsa intrării in patrimoniu a bunului imobil antecontractat nu a efectuat niciun demers in vederea recuperării bunurilor debitoarei.

Totodată, este evident ca fără concursul pârâtului ]]] toate aceste operaţiuni nu ar fi fost posibile, acesta având rolul important de a angaja avocatul care sa simuleze încheierea unui promisiunii de vânzare - cumpărare si sa încaseze suma de 1.400.000 lei in folosul sau si al pârâtei Radu Eugenia.

Din toate aspectele prezentate anterior rezulta fără putinţa de tăgada faptul ca pârâţii din prezenta cauza sunt responsabili pentru dezechilibrul societăţii ]]]]si ajungerea acesteia in incapacitate de plăţi, impunându-se astfel angajarea răspunderii in temeiul dispoziţiilor art.138 din Legea 85/2006.

A arătat că în data de 10.10.2014 lichidatorul judiciar a formulat acţiune in anularea transferului patrimonial fraudulos efectuat prin factura fiscala seria TCB nr. 287 din data de 30.04.2013, emisa de ]]] in calitate de vânzător si ]]] in calitate cumpărător, având ca obiect autovehiculul marca Land Rover, tip Range Rover număr identificare ]]] cererea formând obiectul dosarului nr. ]]] aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civila nr. 9613/27.11.2015 pronunţata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII - a Civila in dosarul nr. ]]], rămasa definitiva prin respingerea recursului, instanţa a admis acţiunea formulata de lichidatorul judiciar si a dispus anularea transferului patrimonial fraudulos efectuat prin factura fiscala seria TCB nr. 287 din data de 30.04.2013, emisa de ]]] in calitate de vânzător si ]]] in calitate cumpărător, având ca obiect autovehiculul marca Land Rover, tip Range Rover, număr de identificare ]]]

În data de 30.05.2015 lichidatorul judiciar a formulat, in temeiul dispoziţiilor art.79 raportat la art.80 alin.(l) lit.b) si c) din Legea 85/2006, acţiune in anularea transferului patrimonial efectuat prin Factura fiscala nr. 2TC din data de 03.12.2012 emisa de către debitoarea ]]] in calitate de vânzător si ]]] in calitate de cumpărător având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Volkswagen Jetta, nr. de identificare ]]] an fabricaţie 2007, culoare albastru, număr înmatriculare SC-08-ZOE, cererea formând obiectul dosarului nr.]]] aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civila nr.2257 pronunţata in data de 11.04.2016 de către Tribunalul Bucureşti, rămasa definitiva prin neformularea căii de atac a recursului, instanţa a admis cererea lichidatorului judiciar, a dispus anularea transferului patrimonial efectuat prin factura 2TC/3 decembrie 2012 emisa de către debitorul ]]] in calitate de vânzător si ]]] Emilian in calitate de cumpărător având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului marca Volkswagen Jetta, nr. de identificare ]]]5, an fabricaţie 2007, culoare albastru, număr înmatriculare ]]], a dispus repunerea părţilor in situaţia anterioara.

Un alt aspect important este faptul ca potrivit Procesului Verbal al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor debitoarei a fost desemnata in calitate de administrator special al debitoarei d-na ]]]

Astfel, lichidatorul judiciar, in considerarea atribuţiilor conferite de lege, a procedat la notificarea atât a administratorului special cât si a Direcţiilor de Impozite si Taxe Locale prin care a solicitat sa le comunice daca debitoarea ]]] este înregistrata in evidenţa instituţiei cu bunurile mobile sau imobile, iar in caz afirmativ care sunt acestea, sau informaţii referitoare la bunurile care au aparţinut debitoarei si pe care, eventual, le-a înstrăinat.

Cu toate acestea, debitoarea nu a înţeles sa dea curs solicitărilor lichidatorului judiciar de a preda documentele privind transferurile efectuate in ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolvenţă.

S-a menţionat faptul ca lichidatorul judiciar a luat cunoştinţa de transferurile frauduloase efectuate de către debitoare, in data de 15.04.2015, data la care a fost comunicata Adresa nr.A-ART2194/09.03.2015 de către ANAF- Direcţia Regionala Antifraudă Fiscala Bucureşti.

Analizând documentele comunicate, a constatat faptul ca toate aceste transferuri efectuate de către debitoare au avut drept unic scop sustragerea in mod fraudulos a bunurilor debitoarei de la urmărirea adevăraţilor creditor, a formulat cerere de repunere in termenul de depunere a acţiunilor in anulare.

Totodată, un aspect foarte important este întrebarea 10 din nota explicativa luata de inspectorii antifraudă directorului executiv al ]]]]. ]]]: „Precizaţi daca până la data de 27.10.2014 ați procedat la predarea documentelor de evidenta financiar-contabila aparţinând ]]] către lichidatorul judiciar ]]]

Răspunsul dat de directorul societăţii este edificator: ,, Încă nu, vom proceda întâi la expertiza financiar-contabilă, un expert contabil judiciar va proceda la analiza documentelor după care le vom preda conform procedurilor legale."

Aşadar la data de 27.10.2014, debitoarea prin dna ]]] recunoştea ca nu a predat documentele financiar-contabile lichidatorului judiciar invocând un motiv străin pricinii si care nu are o justificare legala, respectiv ca ar efectua o expertiza financiar-contabila, deși in fapt până la data prezentei nu i-a fost comunicata nicio expertiza si nici documentele contabile ale societăţii si informaţiile solicitate.

Mai mult, nota explicativa mai sus menţionata reiese ca dna ]]] la data de 27.04.2021 încă deţinea calitatea de director executiv al societăţii ]] si era singura persoana care putea sa depună toate documentele si informaţiile solicitate de către instituţie.

Totodată, s-a menţionat faptul ca pe rolul instanţelor de judecata au fost înregistrate mai multe dosare având ca obiect acţiune in anulare acte frauduloase.

Având in vedere similitudinea între situaţiile de drept din aceste cauze cu cele soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti (dosarul ]]] aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti) in care instanţa a apreciat ca nepredarea către lichidatorul judiciar a documentelor privind transferurile efectuate in ultimii 3 ani anteriori deschiderii procedurii nu ar putea justifica o repunere in termenul de formulare a acţiunii in anulare, lichidatorului judiciar a procedat la convocarea Adunării Creditorilor pentru data de 21.08.2017 cu următoarea ordine de zi: ,,1. Oportunitatea continuării/renunţării la judecata acţiunilor în anulare ce fac obiectul dosarelor nr. ]]] aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII - a Civila de către Preşedintele Comitetul Creditorilor, ]]]

Având in vedere votul exprimat de către creditorul ]]], care deţine un procent de 41,51 % din totalul masei credale, nu s-a considerat oportuna continuarea la judecata a acţiunilor in anulare ce fac obiectul dosarelor nr. ]]] aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII - a Civila de către Preşedintele Comitetul Creditorilor, ]]]

Prin încheierea din data de 20.12.2021, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului ]]] şi excepţia tardivităţii precizărilor depuse la data de 30.09.2021.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.02.2022, instanţa a dispus calificarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul ]]] şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ]]], ca fiind aspecte ce vizează fondul cauzei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba testimonială, constând în audierea martorilor ]]], declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (f. 25-26).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9099/04.11.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă, în dosarul nr. ]]], s-a admis cererea creditorului ]] şi, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva societăţii debitoare ]]], fiind desemnat administrator judiciar ]]]

A fost întocmit tabelul definitiv în data de 11.02.2014, totalul masei credale fiind în cuantum de 15.087.273,86 lei (f. 142-143 vol 1 dosar fond).

Prin sentinţa civilă nr. 5311/26.05.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă, în dosarul de fond, s-a dispus intrarea în faliment prin procedură generală a debitorului ]]]]

În tabelul definitiv consolidat afişat în data de 26.05.2016, totalul masei credale a fost stabilit la valoarea de 15.103.425,90 lei (f. 107-109 vol XII).

Faţă de imposibilitatea de achitare a creanţelor care au fost înscrisă în tabelul obligaţiilor, lichidatorul a înţeles să invoce răspunderea pârâţilor ]]] (în calitatea de moştenitori ai pârâtei ]]], decedată în cursul judecării cauzei), ]]]], solicitând obligarea acestora la suportarea pasivului societăţii în cuantum total de 15.103.425,90 lei.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 138 din Legea 85/2006: (1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori (…) (3) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Instanţa reţine că cererea privind atragerea răspunderii personale poate fi promovată de administratorul judiciar sau de lichidator ori, în baza hotărârii adunării creditorilor, de către preşedintele comitetului creditorilor, creditorul desemnat de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea creanţelor înscrise la masa credală. Întrucât, în toate cazurile, este promovată în interesul colectiv al creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedură, cererea nu poate fi formulată de orice creditor în scopul satisfacerii propriei creanţe.

Calitatea procesuală pasivă (calitatea de pârâţi) în cadrul acestei cererii aparţine membrilor organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului (aşa cum este situaţia administratorului de fapt).

Răspunderea patrimonială a pârâţilor este antrenată întrucât aceştia au cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin săvârşirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit. a) la lit. g) ale art. 138 alin. 1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenţei, au determinat insuficienţa ori lipsa lichidităţilor din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală şi la termen a datoriilor băneşti certe şi exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.

Prin dispoziţiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 se instituie o răspundere civilă delictuală faţă de creditori a persoanelor care au determinat incapacitatea debitorului ajuns în insolvenţă de a-şi plăti datoriile sale certe şi exigibile. Prin urmare, între prejudiciul creat creditorilor, constând în imposibilitatea de a-şi satisface integral creanţele, şi faptele ilicite enumerate limitative de lege, săvârşite de organele de conducere/supraveghere ale debitorului (având calitatea de pârâţi), există o legătură de cauzalitate mediată (indirectă), în sensul că pârâţii i-au prejudiciat pe creditori în mod indirect, respectiv: i) prin săvârşirea faptelor ilicite precizate de lege, au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, caracterizată prin lipsa ori insuficienţa lichidităţilor; şi ii) prin ajungerea debitorului în stare de insolvenţă au cauzat şi incapacitatea acestuia de a-şi plăti creditorii.

Cu prioritate, analizând susţinerea pârâului ]]], în sensul că premisa atragerii răspunderii patrimoniale rezidă în raportul administratorului/lichidatorului judiciar privind cauzele care au contribuit la apariţia stării de insolvenţă şi persoanele cărora le-ar fi imputabilă, fapt neîndeplinit în cauză, instanţa apreciază că aceasta este neîntemeiată.

În speţă, într-adevăr, prin raportul iniţial asupra cauzelor, publicat în BPI nr. ]]], întocmit în baza documentelor financiar-contabile depuse de societatatea debitoare conform art. 28 alin. 1 din Legea 85/2006, administratorul judiciar a concluzionat că împrejurările şi cauzele care au dus debitoarea în insolvenţă sunt în principiu de natruă extrinsecă şi au ţinut în principal de imposibilitatea de recuperare a creanţelor şi de mediul economic de criză. Ulterior, în BPI nr. ]]], lichidatorul judiciar a publicat raportul completat privind cauzele şi împrejurările care au dus debitoarea în încetarea de plăţi, având în vedere documentele ulterioare obţinute cu privire la activitatea debitoarei, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 din Legea 85/2006, împotriva organelor de conducere ale debitoarei. A menţionat că motivele şi considerentele pe baza cărora şi-a menţionat opinia cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 138 din Legea 85/2006, urmează a fi prezentate pe larg în cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.

Acest aspect nu poate conduce de plano, la respingerea unei astfel de acţiuni formulate de practicianul în insolvenţă, atâta timp cât nu s-a împlinit termenul de prescripţie, acesta putând să formuleze acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 138 din legea 85/2006, câtă vreme au apărut date şi informaţii noi cu privire la persoanele cărora, în opinia acestuia, le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă.

Mai mult, nu se poate reţine că din dispoziţiile legale mai sus menţionate, ar reieşi că o asemenea acţiune nu ar putea să fie formulată de către lichidatorul judiciar dacă la momentul întocmirii raportului pe cauze nu s-au identificat persoanele cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă, în condiţiile în care o asemenea acţiune ar putea fi formulată în aceleaşi condiţii de un creditor, conform alin. 3 al art. 138 din lege.

Instanţa reţine că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sarcina membrilor organelor de conducere, precum şi a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale (existenţa unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăţie).

Pe de altă parte, susţinerea pârâtului ]]] Nicu că legea limitează formularea cererii de tragere doar cu privire la o parte din pasiv nu este întemeiată, în condiţiile în care se dovedeşte un prejudiciu corespunzător valorii masei credale. Faptul că reclamanele au solicitat obligarea pârâţilor să suporte valoare înregului pasiv nu atrage respingerea cererii, în condiţiile în care instanţa este ţinută să analizeze şi să determine doar acel prejudiciu cert, în legătură de cauzalitate cu starea de insolvenţă a societatăţii debitoare.

Din informaţiile furnizate de ORC Bucureşti şi din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâţii au ocupat diferite poziţii în organigrama debitoarei.

Așadar, prin Hotărârea asociatului unic ]]] nr. 2/15.04.2010, acesta s-a retras din societate, prin cesiunea unui număr de 99 părţi sociale cu o valoare unitară de 10 lei fiecare, având un aport la capital, precum şi o participare la beneficii şi pierderi de 99 % pârâtei ]]]şi a unei părţi sociale în valoare unitară de 10 lei, având un aport la capital, precum şi o participare la beneficii şi pierderi de 1% pârâtului ]]] (f. 72 vol X). Prin actul constituiv al societăţii debitoarea întocmit la data de 15.04.2010, s-a convenit ca societatea să fie administrată de ]]], având puteri depline (f. 64-69 vol X).

Ulterior, între pârâtul ]]]] şi pârâta – defuncta ]]] s-a încheiat contractul de cesiune părţi sociale din data de 23.05.2011, prin care aceasta a preluat partea socială deţinută de pârât în cadrul societăţii debitoare (f. 77). Din cuprinsul actului constitutiv întocmit la data de 23.05.2011, rezultă că au dobândit calitatea de asociaţi, pârâta ]] – decedată, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 95 % şi pârâtul ]]] cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5 % (f. 77-84 vol X). Prin acelaşi act constitutiv s-a convenit ca societatea să fie administrată de Bălan Lucian, având puteri depline.

Prin hotărârea adunării generale a asociaţilor nr. 7/11.06.2013, s-a hotărât retragere din societate a pârâtului ]]], fiind cooptat în societate prin majorea capitalului social pârâtul ]]], care a preluat şi funcţia de administrator cu puteri depline (f. 120 vol V).

Aşadar, faţă de situaţia de fapt expusă, nu se pot reţine susţinerile pârâţilor ]]] în sensul că nu au deţinut funcţii de decizie în cadrul societăţii debitoare.

Totodată, din cuprinsul procesului-verbal de control nr. 7803/15.10.2015 întocmit de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti, depus în probaţiune de reclamanţi, rezultă că pârâta ]]] deţinea specimen de semnătură pentru operaţiunile bancare, împreună cu administratorii societăţii debitoare şi contabilul acesteia, fiind cea care a pus la dispoziţia organelor fiscale de control documentele contabile al societăţii, în calitate de director executiv (control desfăşurat în perioada 26.08.2014 – 15.10.2015 ulterior deschiderii procedurii falimentului împotriva societăţii debitoare) – f. 123-136 vol XI.

Faptele ilicite săvârşite de organele de conducere sunt expres şi limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Reclamanţii au invocat săvârşirea faptelor ilicite prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, d, e şi g din Legea 85/2006, susţinând că au fost transferate sume de bani către terţe persoane, fără a exista vreo contraprestaţie sau vreo justificare, că pârâţii au ţinut o contabilitate fictivă, că au deturnat o parte a activului persoanei juridice, că au dispus efectuarea de plăţi preferenţiale către anumiţi creditori în dauna celorlalţi.

În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuşi procedurii insolvenţei, se ajunge, în urma activităţii desfăşurate, la încetarea de plăţi, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situaţia în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al persoanelor responsabile sau al unor terţe persoane.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006, reclamanta a a evidenţiat transferurile efectuate către ]]] în perioada 02.02.2022-04.02.2022.

Instanţa reţine că aceste transferuri au făcut obiectul dosarului nr. ]]] înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti- Secţia a VII a Civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 5435/08.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII a Civilă, rămasă definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr. 144/18.02.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a dispus anularea transferurilor patrimoniale efectuate de către ]]] către pârâtul ]]] în data de 2 februarie 2011 şi în data 4 februarie 2011 în baza contractului de asistenţă nr. 443454 din 25.01.2011, în suma totală de 1.400.000 lei reprezentand „avans teren” şi repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că a fost obligat pârâtul ]]] să restituie debitorului suma de 1.400.000 lei.

Prin această hotărâre s-a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că la data de 25 ianuarie 2011, sub nr. 443454 s-a încheiat între ]]]] şi debitorul ]]] prin ]]], un contract de „consultanţă juridică + activităţi fiduciare constând în achiziţionarea din fondurile puse la dispoziţie de client de terenuri intravilane în zona ]]], pretabile unor construcţii pentru tabere şcolare de iarnă şi de vară”, iar în data de 02.02.2011 debitoarea ]]]] a transferat către ]]] suma de 1.000.000 lei reprezentand avans teren, iar în data de 04.02.2011, debitoarea a transferat catre ]]] Dumitru suma de 400.000 lei.

De asemenea, s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că la data la care a efectuat acest transfer patrimonial, debitoarea se afla în stare de insolvenţă iminentă, ca urmare a faptului că din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2011 a reieşit că aceasta avea datoriile în suma de 49.742.209 lei. Dezechilibrul este vădit întrucat debitoarea nu a primit niciun bun şi nu i s-a prestat niciun serviciu în schimbul transferului sumei totale de 1.400.000 lei. Rezultă faptul ca această sumă de bani a fost scoasă în mod ilicit din patrimoniul societatii, urmarindu-se de fapt golirea acesteia de active pentru ca debitoarea să nu mai aibă cu ce sa raspundă pentu datoriile contractate.

Sub aspectul persoanelor responsabile de efectuarea transferurilor respective în interesul pârâtului ]]], instanţa constată, coroborând declaraţiile martorilor ]]] (f. 25-26 vol XIV) cu procesul-verbal nr. 7803/15.10.2015 întocmit de Direcţia Regionlă Antifraudă Fiscală (f. 123-136 vol XI), nota explicativă dată de pârâta Radu Eugenia în faţa organelor fiscale (f. 135 vol VI) că activitatea societăţii era controlată de aceasta. Concluzia se reţine din faptul că pârâta ]]] s-a prezentat ca fiind directorul executiv al societăţii debitoare, deşi nu au fost depuse documente justificative pentru această funcţie, documenetele financiar contabile ale societăţii se aflau în posesia sa, deţinea alături de administratorii societăţii specimen de semnătură pentru operaţiuniile bancare.

În ceea ce priveşte cele două transferuri efectuate către ]]], din cuprinsul procesului verbal, rezultă că pârâta ]]] a declarat că aceste transferuri au fost efectuate în numele ]]] (societatea la care deţinea funcţia de administrator), având cunoştinţă de întreaga operaţiune economică ce a stat la baza efectuării acestor transferuri, astfel instanţa reţine că răspunderea apaţine pârâtei ]]]

Faţă de susţinerea reclamanţilor, în sensul că pentru aceste transferuri răspunde în egală măsură şi pârâtul ]]], care este semnatarul unor acte juridice ce au generat efectuarea acestor transferuri, instanţa reţine, faţă de situaţia de fapt prezentată mai sus, că în perioada 02.02.2011-04.02.2011, acesta nu deţinea vreo funcţie în cadrul societăţii, neavând putere de decizie, iar în condiţii normale, respectivele contracte semnate de acesta nu ar fi trebuit să producă efecte juridice. Pe de altă parte, deşi în perioada respectivă, calitatea de administrator era deţinută de ]]], reclamanţii nu au dovedit vreo implicare a acestuia în ceea ce priveşte relaţia contractuală cu ]]], mai mult acesta nu era singurul care deţinea dreptul de a efectua operaţiuni bancare din conturile societăţii debitoare, acest drept fiind acordat şi pârâtei Radu Eugenia.

Mai mult, contrar susţinerile reclamanţilor, evidenţiate în cererea modificatoare, nu s-a dovedit acordul asociatului societăţii ]]] pentru efectuarea acestor operaţiuni frauduloase, simplul fapt că aceasta era mama pârâtei ]]] nu este suficientă pentru a dovedi implicarea acesteia.

Astfel, instanţa, în privinţa acestor transferuri reţine întrunirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a din Legea 85/2006 şi răspunderea pârâtei ]]]. În ceea ce priveşte răspunderea pârâtului ]]], instanţa constată că acesta a fost deja obligat la restituirea sumei de 1.400.000 lei prin sentinţa civilă descrisă anterior, pe de altă parte simplul fapt că a beneficiat de sumele transferate nu este de natură a conduce la concluzia că această persoană a intenţionat/ a fost responsabilă de cauzarea stării de insolvenţă a societăţii debitoare.

Reclamanţii au invocat, de asemenea, sub aspectul săvârşirii faptei prevăzute de art. 138 lit. a din Legea 85/2014, transferurile efectuate de societatea debitoare către societatea ]]], în perioada 10.02.2011-02.08.2012.

Instanţa reţine că aceste transferuri au făcut obiectul acţiunii în anularea actelor frauduloase, înregistrată sub nr. ]]] pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII a Civilă, iar prin sentinţa civilă nr. 1761/23.02.2015, pronunţată în acest dosar, s-a dispus anularea transferului în cuantum de 1.510.000 lei efectuat de societatea debitoare prin Ordinul de plata nr. 1/10.06.2010 către pârâta ]]]., anularea plaţilor efectuate de debitoare către şi în numele pârâtului ]]]. în perioada 21.12.2010 - 02.08.2012, prin care debitoarea a transferat către pârâta ]]] şi pe seama acesteia către terţi suma de 3.378.886,73 lei. Totodată, s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că obligă pârâta ]]]. să restituie debitoarei suma de 4.888.886,73 lei. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia civilă nr. 393/02.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că prin ordinele de plata nr. 3/10.02.2010, nr 2/10.02.2010, 1/10.06.2010, s-a transferat de la debitorul ]]]suma de 1.545.000 lei catre ]]] Deşi lichidatorul judiciar ]]] a solicitat relaţii cu privire la aceste operaţiuni, atât debitorului ]]] cât şi pârâtului ]]]., aceştia nu au comunicat niciun răspuns. Că în perioada 21 decembrie 2010 - 2 august 2012 debitorul ]]] a efectuat un număr de 371 de operaţiuni în numele pârâtului ]]], către terţi, operaţiuni care însumate fac 2.725.886,73 lei. Tot în perioada 21 decembrie 2010 - 2 august 2012 debitorul ]]]] a virat direct către pârâtul ]]], prin intermediul a cinci ordine de plată suma de 653.000 lei.

Judecătorul sindic a statuat că „aceste transferuri au avut ca unic scop fraudarea intereselor creditorilor prin neacoperirea creanţelor acestora, intenţia pârâtelor fiind aceea de a diminua pe cât posibil activele din patrimoniul debitoarei şi nu de a desfăşura relaţii comerciale corecte, în vederea achitării datoriilor societăţii debitoare şi astfel redresarea societăţii. Nu există nicio dispozitie legala care sa îi permită debitoarei să platească din patrimoniul acesteia o datorie angajată de o altă persoana juridică. Având în vedere aceaste împrejurări apreciem că dezechilibrul este vădit întrucat debitoarea nu a primit niciun bun si nu i s-a prestat niciun serviciu în schimbul transferului sumei totale de 4.888.886,73 lei. Ori, faţă de aceste împrejurări rezultă cu certitudine faptul că aceste sume considerabile de bani au fost scoase în mod ilicit din patrimoniul societăţii, urmarindu-se de fapt golirea acesteia de active pentru ca debitoarea să nu mai aibă cu ce să raspundă pentu datoriile contractate.”

Astfel, rezultă cu putere de evidenţă, că aceste transferuri au fost efectuate cu rea- credinţă, în folosul unui terţ, răspunderea urmând a fi reţinută doar în sarcina pârâtei ]]] ce avea calitatea de administrator al societăţii ]]] şi faţă de considerentele expuse anterior, cu privire la conducerea în fapt a societăţii debitoare de către aceasta, astfel cum a rezultat din întregul probatoriu administrat în cauză. Din perspectiva celorlaţi pârâţi, ce s-au succedat în această perioadă, în calitate de administratori ai societăţii, instanţa constată că nu s-a dovedit că aceştia au efectuat tranferurile bancare în cauză, cu atât mai mult cu cât, şi pârâta ]]] deţinea dreptul de a efectua operţiunile bancare în numele societăţii debitoare.

În ceea ce priveşte transferurile efectuate către ]]] în octombrie 2010, instanţa constată că între numitul ]]], în calitate de promitent-cumpărător, şi societatea debitoare, reprezentată de pârâtul ]], în calitate de promitent - cumpărător s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 26/04.10.2010 (f. 96 vol V), având ca obiect vânzarea-cumpărarea a mai multor bunuri imobile situate în ]]] preţul imobilului fiind stabilit la suma de 4.500.000 lei. În considerarea acestui antecontract, din conturile societăţii debitoare a fost transferată suma de 1.000.000 lei, la data de 04.10.2010 (extras cont f. 56 vol 3), fără a fi dovedită realitatea operaţiunii juridice de vânzare-cumpărare, nefiind depuse dovezi cu privire la transferul proprietăţilor evidenţiate în antecontract în patrimoniul societăţii debitoare.

Astfel, cu privire la această sumă rezultă, în mod evident, că a fost transferată în interesul altei persoane. Sub aspectul persoanelor responsabile, instanţa constată răspunderea solidară a pârâtului ]]]. Contrar susţinerilor pârâtului ]]], acesta în calitate de administrator a semnat actul juridic ce a generat transferul sumei în contul terţului, operaţiune fraduloasă în dauna societăţii debitoare. Apărarea pârâtului în sensul că a semnat acest antecontract la solicitarea persoanelor aflate, în fapt, la conducererea societăţii nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere a acestuia. Din probele administrate în cauză această ipoteză nu poate fi reţinută, dar chiar dacă această împrejurare este reală, acceptând funcţia de administrator pârâtul ]]] şi-a asumat răspunderea legală pentru consecinţele juridice ale actelor semnate de acesta în numele societăţii, iar prin această conduită a permis funcţionarea societăţii în afara oricărui control cu privire la modul de utilizare a resurselor sau legalităţii operaţiunilor derulate.

Pe de altă parte, reţinând considerentele expuse anterior rezultate din înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile martorilor şi inclusiv apărările formulate de pârâţii ]]]] se impune atragerea răspunderii şi a pârâtei ]]] în solidar, aceasta fiind persoana ce conducea în fapt activitatea societăţii.

Totodată, instanţa constată, din înscrisurile depuse la filele 14-150 vol IV, 1-48 vol V, rezultă că, în luna iulie, respectiv octombrie 2013, în condiţiile în care deschiderea procedurii insolvenţei era iminentă, fiind înregistrată cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII a Civilă, din data de 30.07.2012, că societatea debitoare a dispus redirecţionarea plăţilor efectuate de anumiţi debitori ai săi către alţi creditori, cu preferinţă, dând instrucţiuni de plată specifice, în dauna celorlalţi creditori, fiiind efectuate în concret plăţi în cuantum de 4.758.371,94 lei. Or, la momentul notificării debitorilor de către lichidatorul judiciar, rezultă că aceştia au achitat, la ordinul reprezentanţilor societăţii debitoare, sumele datorate unor creditori indicaţi de aceştia, rezultând în mod evident intenţia de a-i favoriza, în condiţiile în care urma a fi deschisă procedura, iar suma de 4.758.371,94 lei nu a mai ajuns la masa credală a societăţii debitoare.

Sub aspectul persoanelor responsabile, instanţa reţine răspunderea solidară a pârâtului ]]], ce deţine calitatea de administrator la acea dată, împreună cu pârâta ]]], pentru considerentele expuse anterior.

Contrar susţinerilor reclamanţilor, instanţa constată că în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 138 din lege pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a societăţii ]]]. Faptul că această societate deţinea calitatea de asociat în cadrul creditorilor achitaţi cu preferinţă nu conduce la concluzia că aceasta a administrat în fapt societatea debitoare, astfel cum reclamanţii au afirmat. De asemenea, faptul că ar fi avut beneficii de pe urma acestor operaţiuni nu dovedeşte de plano responsabilitatea sa pentru cauzarea stării de insolvenţă a societăţii debitoare, în lipsa unor probe concrete în acest sens.

În ceea ce priveşte plăţile în valoarea de 1.059.781,8 lei, efectuate urmare a relaţiei contractuale dintre societatea debitoare şi ]]], în baza facturii fiscale emise de debitoare nr. 365/31.10.2013, instanţa reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 138 lit. g din lege, fiind achitaţi cu prioritate către ]]]] şi ]]], în detrimentul creditorilor înscrisţi la masa credală.

Judecătorul-sindic reţine aşadar că toate aceste contracte şi plăţi efectuate de pârâţi, în perioada conducerii activităţii societăţii debitoare, fie în interes personal sau a unor terţi, fiind sume retrase din societate pentru activităţi ce nu au adus beneficii societăţii sau efectuate în mod fraudulos, au cauzat printre altele, apariţia stării de insolvabilitate.

Creditorii societăţii debitoare au suferit prejudicii a căror existenţă certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns în încetare de plăţi, că împotriva acesteia a fost declanșată procedura falimentului, procedură în care nu şi-au recuperat creanţele totale cuprinse în tabelul definitiv consolidat.

În ceea ce priveşte valoarea prejudiciului aflat în legătură de cauzalitate cu fapta săvârşită, instanţa reţine că acesta rezultă din faptele ilicite reţinute anterior, ca parte a pasivului societăţii debitoare. Din cuprinsul raportului final de activitate întocmit de lichidatorul judiciar ]]] rezultă că sumele intrate în patrimoniul societăţii, în urma valorificării activelor acesteia, au fost distribuite pentru acoperirea cheltuielilor de procedură, măsurile lichidatorului nefiind contestate conform dispoziţiilor legii insolvenţei. Contrar susţinerilor pârâtului ]]]sumele recuperate în cadrul procedurii falimentului, în condiţiile în care nu au acoperit pasivul societăţii, nu au relevanţă asupra prejudiciului cauzat prin faptele ilicite săvârşite de pârâţi în condiţiile prevăzute de art. 138 din lege.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite ale pârâtului şi prejudiciul creat, instanţa apreciază că şi această condiţie este îndeplinită în speţă.

Raportul de cauzalitate este prezent în ipoteza în care există fapta generatoare de prejudiciu, care a constituit condiţia necesară, adică fapta în lipsa căreia dauna nu s-ar fi produs.

Este adevărat că, în concret, complexitatea vieţii unei societăţi comerciale implică succesiunea şi împletirea unor fapte şi împrejurări între care trebuie decelat care pot îndeplini condiţia de a fi considerate cauza insolvenţei.

Determinarea raportului cauzal specific implică identificarea acelor fapte care fie au declanşat punerea în mişcare a acestor cauze, fie că au favorizat desfăşurarea lor nestingherită, fie nu au împiedicat această desfăşurare, deşi intervenţia ar fi fost posibilă şi eficientă împiedicând apariţia consecinţelor nedorite, între care insolvenţa debitoarei care a fost şi cauza prejudiciului creditorilor.

Raportul cauzal nu trebuie să fie întotdeauna unul direct, putând fi şi unul mediat în sensul că fapta imputată a permis unor factori exteriori să acţioneze şi să producă prejudiciul.

În situaţia concretă a speţei, legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite imputate pârâtului şi probate în sarcina acestora şi determinarea stării de insolvenţă rezultă cu prisosinţă.

Dispunerea de bunurile societăţii în detrimentul acesteia, în interesul altor persoane, toate acestea au condus în mod inevitabil la insolvenţa societăţii debitoare şi la prejudicierea creditorilor societăţii, aflaţi în imposibilitatea de a-şi recupera creanţele.

Astfel, prin gravitatea consecinţelor acestor fapte asupra situaţiei patrimoniului debitoarei se poate concluziona asupra existenţei legăturii de cauzalitate.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea 85/2006, judecătorul-sindic reţine că aceasta cuprinde trei ipoteze. Primele doua ipoteze se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă şi a făcut să dispară unele documente contabile. Cea de-a treia ipoteza prevăzuta de lit. d) a art. 138 din lege se refera la faptul ca pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea.

Sub aspectul alegaţiilor reclamanţilor privind ţinerea unei contabilităţi fictive imputabilă pârâtului ]]], prin faptul că ar fi fost create raporturi juridice fictive între societatea debitoare şi societăţile ]]], ce au determinat formularea unor cereri de înscriere la masa credală, instanţa constată că acestea nu au produs un prejudiciu cert. În acest sens, instanţa constată, cum de altfel şi lichidatorul judiciar a arătat, că aceste cereri de înscriere la masa credală au fost respinse, motiv pentru care nu se poate reţine vreo consecinţă juridică a unei asemenea fapte, din prisma dispoziţiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006.

Susţinerea reclamanţilor că ţinerea unei contabilităţi fictive a reprezentat o practică în desfăşurarea activităţii debitoarei, imputabilă tututor pârâţilor, nu poate fi reţinută, în lipsa dovedirii, din această perspectivă, a faptelor concrete aparţinând fiecărui pârât în parte, cirsumscrise dispoziţiilor art. 138 lit. d şi a legăturii de cauzalitate dintre faptele acestora - de a ţine o contabilitate fictivă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.

Reclamanta a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 138 alin. 1 lit. e din Legea 85/2006, susţinând atât ipoteza ascunderii de active şi a măririi în mod fictiv a pasivului debitoarei, cât deturnarea unei părţi din activul societăţii.

Judecătorul sindic reţine că art. 169 alin. 1 lit. e) din lege impune necesitatea dovedirii faptului deturnării sau a ascunderii unei părţi din activul persoanei juridice şi a prejudiciului cauzat prin astfel de fapte.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, s-a susţinut faptul că debitoarea ar fi înstrăinat în perioada 03.12.2012 – 04.04.2013 o serie de bunuri mobile (excavator, autogreder, buldozer, diverse autoturisme), precum şi alte bunuri de natură incorporală, în perioada în care pârâtul ]]] a deţinut calitatea de administrator. Instanţa reţine că nu s-a făcut vreo dovadă a însuşirii acestora de pârâţi sau utilizarea în scopuri ce excedează intereselor debitoarei, reclamanţii având sarcina probei, sub acest aspect. Este necesar să se probeze în concret care bunuri au fost folosite, cum au fost folosite acestea în fapt şi cine a folosit aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizării lor. Mai mult, reclamanţii nu a indicat și nu a dovedit care este întinderea prejudiciului rezultat din înstrăinarea acestor active și nu a oferit minime elemente pentru stabilirea valorii prejudiciului, or sarcina probei le aparținea. Contrar susţinerilor lichidatorului judiciar, faptul că nu i-au fost predate documentele contabile cu privire la respectivele înstrăinări, nu este de natură a naşte o prezumţie cu privire la fapta prevăzută de art. 138 lit. e şi nu scutea reclamanţii de indicarea concretă a bunurilor apreciate a fi deturnate din patrimoniul societăţii debitoare, a prejudiciului cert, lichid şi exigibil în legătură cu o astfel de faptă.

Cu privire la mărirea în mod fictiv a pasivului debitoarei, se impun aceleaşi considerente expuse de instanţă în analiza dispoziţiilor lit. d a art.138 din lege, fiind indicate în concret aceleaşi fapte, respectiv raporturile juridice dintre societatea debitoare şi ]]], respectiv ]]], cererea de înscriere la masa credală formulată de societatea ]]] neproducând efecte juridice, fiind respinsă, astfel nu a fost dovedit vreun prejudiciu în legătură de cauzalitate cu această faptă.

Raportat la sumele transferate din patrimoniul societăţii debitoare, aflate în legătură cu starea de insolvenţă a societăţii debitoare, instanţa constată că acestea au fost deja analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 138 lit. a din lege.

În consecinţă, faţă de toate aceste considerente, instanţa va admite în parte acţiunea şi va obliga pârâta ]]] să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei ]]], respectiv suma de 6.288.886,73 lei, va obliga pârâta ]]], în solidar, să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei ]]], respectiv suma de 1.000.000 lei şi va obliga pârâţii ]]] în solidar, să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei ]]], respectiv suma de 4.758.371,94 lei. Totodată, va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite în parte cererea formulată de către reclamanţii ]]]] în contradictoriu cu pârâţii ]]]]]

Obligă pârâta ]]]] să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei ]]], respectiv suma de 6.288.886,73 lei.

Obligă pârâţii ]]]], să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei ]]], respectiv suma de 1.000.000 lei.

Obligă pârâţii ]]] în solidar, să suporte din averea personală o parte din pasivul debitoarei ], respectiv suma de 4.758.371,94 lei.

Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.06.2022.

PREŞEDINTE, GREFIER,

]]]] ]]]]

Red. Jud. S.I.G./Teh. S.I.G.

3 ex./13.09.2022

Domenii speta

Faliment

Atragerea răspunderii patrimoniale Art. 138 din Legea nr.85/2006

Domenii speta

Spete similare

Sentinţă civilă - 26.06.2018

Decizie - 13.01.2013

Sentinţă civilă - 11.09.2017

Hotărâre - 24.11.2010

Sentinţă comercială - 15.02.2016