Uzucapiune imobiliară

Uzucapiune imobiliară. Viciul discontinuităţii posesiei. Acte materiale care nu determină dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Decretul Lege nr. 115/1938, art. 28 alin. 1 Vechiul Cod civil: art. 1847.

Cererea de chemare în judecată prin care se solicită constatarea debitoarei unui drept de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren, având destinaţia de păşune.

Cu privire la viciul discontinuităţii posesiei, prevăzut de art. 1847 din vechiul Cod civil, instanţa a constatat următoarele:

Continuitatea posesiei constă în starea de fapt realizată prin  succesiunea, dacă nu permanentă, cel puţin regulată, şi în strânsă legătură cu natura bunului, a actelor de deţinere materială.

Practic, continuitatea trebuia să rezulte dintr-o serie de acte îndeplinite la intervale normale, astfel cum le-ar face orice bun gospodar diligent, dornic să realizeze întreaga utilitate a bunului.

Faptul de a cosi o dată pe an iarba de pe terenul  ce are natura unei păşuni şi de a culege fructele celor aproximativ 8 meri şi 4 peri (conform declaraţiei martorului Tăuş Marius), nu reprezintă acte care să constituie o activitate de realizare a întregii utitlităţi a bunului, astfel cum ar proceda un gospodar diligent.

Realizarea acestei utilităţi, în cazul unei păşuni montane presupune valorificarea fânului cosit  sub forma hranei pentru animale sau a vânzării acestuia. Instanţa  constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantul a valorificat terenul astfel cum ar fi făcut un proprietar diligent al unei păşuni.

S-a luat în examinare recursul declarat de către apelantul-pârât SR prin Ministerul FP împotriva sentinţei civile nr. X pronunţată de către JR în dosarul nr. X/Y/Z în contradictoriu cu  intimatul-reclamant PA şi cu intimatul-pârât UATBN prin P.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care instanţa constată că dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare iniţială a pronunţării din data de 04.02.2021, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care, având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea cu 14 zile.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. X  JR a respins  excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul UAT CB. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul PA, în contradictoriu cu pârâtul UATBN şi SR prin MFP.

A constatat că reclamantul a dobandit prin uzucapiune proprietatea imobilului înscris în CF X BN, nr.top Y G în suprafaţa de 1457 mp.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta UATCB, motivată de lipsa îndeplinirii condiţiilor pentru constatarea vacanţei succesorale ca urmare a neintroducerii în cauză a SR ca pârât, instanţa a respins-o având în vedere că pentru invocarea uzucapiunii nu este necesară constatarea vacanţei succesorale, raportat la dispoziţiile art.28 al.1 din DL 115/1938. În mod constant în practica judiciară la nivel naţional s-a statuat în sensul în care calitate procesuală pasivă în litigiile având ca obiect uzucapiune, trebuie să aibe persoanele care ar putea invoca un drept cu privire la imobil respectiv, în special pentru considerente de opozabilitate a hotararii, nefiind necesară constatarea vacanţei succesorale. Efectele posesiei de lungă durată se produc indiferent de persoana moştenitorilor, atât timp cât această posesie este caracterizată de atributele necesare a uzucapa.

Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat să se constate că a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în  CF 3X BN, nr.top Y G în suprafaţa de 1457 mp, ca urmare a posesiei de lungă durată exercitată asupra acestui imobil, invocând dispoziţiile art.28 din Decretul Lege nr.115/1938.

Raportat la data de început a posesiei reclamantului, respectiv anul 1990-1992 (aşa cum rezultă din declaraţia martorului CD), în materia uzucapiunii sunt aplicabile dispoziţiile DL 115/1938 în regiunile de carte funciară, aşa cum rezultă şi din considerentele Deciziei nr.19/05.10.2015 a ICCJ pronunţată de completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit dispoziţiilor art.28 al.1 din DL 115/1938 Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Din textul legal ante-citat se reţine că pentru a opera uzucapiune se cer a se verifica daca sunt întrunite următoarele condiţii:

-Să existe o posesie care să întrunească exigenţele prevăzute de Codul Civil, respectiv să fie vorba de o posesie pasnică, continuă, neechivocă şi sub nume de proprietar;

-Posesia să fie exercitată cel puţin 20 de ani de la data decesului proprietarului înscris în cartea funciară;

Cu privire la cererea pentru constatarea vacanţei succesorale de pe urma defuncţilor HS şi VF, instanţa apreciază că reclamantul nu justifică un interes pentru formularea acestui capăt de cerere strict raportat la demersul de constatare a dobandirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, sens în care instanţa va respinge acest capăt de cerere.

Pe fondul cauzei prima instanţă a reţinut că proprietarii înscrişi în CF(f.11) sunt HS şi VF. Potrivit înscrisurilor de la filele 13 şi 14, care se coroborează cu extrasele de uz oficial al certificatelor de deces (f.49 şi 50), HS a decedat la data de 06.07.1935, iar VF a decedat la data de 14.03.1964.

Martorul CD a arătat că reclamantul foloseşte terenul aproximativ din anul 1990, 1991, 1992 rezultând de asemenea că şi în prezent reclamantul foloseşte terenul. Din declaraţia  martorilor audiaţi în cauză a rezultat că reclamantul este cunoscut în localitate că este proprietarul terenului şi că aceştia nu cunosc ca posesia proprietarul să fi fost tulburată de alte persoane.

Din raportul de expertiza efectuat în cauza, a rezultat că în prezent imobilul se află în folosinţa numitului PA şi există semne de folosinţă exterioară a imobilului, acesta fiind împrejmuit cu plasă de sârmă.

Instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia posesie de 20 de ani reglementată de dispoziţiile art.28 din DL 115/1938, fără a fi necesar ca reclamantul să mai invoce joncţiunea posesiei cu privire la acest imobil.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, pârâtul SR prin MFPF, solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea Sentinţei civile nr. X, ca fiind netemeinica si nelegală.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de chemare în judecata în contradictoriu cu SR si dobândirea dreptului de proprietate, apelantul a arătat că se impune a fi analizata în prealabil existenta succesiunii vacante, constatata potrivit legii, aspect dovedit de certificatul de vacanta succesorala, pe care însă reclamantul nu 1-a depus, aspect ce duce la concluzia ca acţiunea în justiţie în vederea constatării vacantei succesorale este inadmisibila.

In al doilea rand, ca si o consecinţa directa, capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapine este formulata împotriva unei entităţi care nu are calitate procesuala pasiva in cauza.

Funcţia dreptului procesual consta, în principal, în a asigura sancţiunea dreptului civil material, ceea ce inseamna că poziţia de reclamant în cadrul litigiului aparţine titularului dreptului subiectiv civil afirmat, în timp ce calitatea procesuala pasiva o are cel obligat în acelaşi raport juridic(subiectul pasiv al dreptului)

Întrucât reclamantul declanşează procedura jurisdictionala, lui ii revine sarcina de a demonstra atat legitimarea sa procesuala, cat si pe cea a paratului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătura cu un raport juridic de drept material în care părţile litigiului au calitatea de titular al dreptului si, în mod corespunzător, al obligaţiei corelative.

La rândul ei, instanţa are obligaţia verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezenta părţilor în proces.

Astfel, statului nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii şi nu se afla intr-o poziţie de interese fata de reclamant pentru a i se legitima poziţia de parat în cadrul litigiului.

Potrivit dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 36/1995, republicata în M. O. al României nr. 92/16.05.1995, potrivit cărora „ în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constata ca succesiunea este vacanta, eliberând certificat de vacanta succesorala, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii"

Rezultă ca în absenţa unui certificat de vacanta succesorală a cărui eliberare ar putea semnifica nesocotirea drepturilor moştenitorilor, în ipoteza în care aceştia exista si nu au fost exheredati sau chiar exheredati fiind, dacă sunt în acelaşi timp si moştenitori rezervatari, statului nu-i poate fi justificată prezenta în proces în asemenea litigii.

O vocaţie succesorală generală, abstractă a statului nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nicio legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicţională a unei părţi căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat şi nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamant.

Aşadar, pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigii de genul celor analizate este necesar să fi fost eliberat certificat de vacanţă succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moştenitorului legal rezervatar (cel care se pretinde unic succesor), fie să existe vacanţă succesorală pentru parte din moştenire, atunci când defunctul, deşi lasă moştenitori (legali sau testamentari), aceştia nu au vocaţie la întreaga moştenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moştenire vacantă.

Sub acest aspect, trebuie observat că statul poate avea vocaţie succesorală concretă nu doar în cazul lipsei totale a moştenitorilor legali sau testamentari, ci şi atunci când, de exemplu, prin testament s-au instituit unul sau mai mulţi legatari cu titlu particular, având în vedere că aceşti legatari nu au vocaţie la patrimoniul succesoral ci doar la bunurile care fac obiect al legatului. De asemenea, vocaţia statului poate subzista şi alături de legatarii cu titlu universal dacă aceste legate nu epuizează masa succesorală şi chiar în prezenţa moştenitorilor legali rezervatari care au fost exheredati (având în vedere că aceştia culeg rezerva, iar statului îi revine cotitatea disponibilă).

Deci, statului nu îi poate fi legitimată poziţia procesuală de pârât în astfel de litigii decât în măsura în care pe seama acestuia a fost emis certificat de vacanţă succesorală pentru tot sau parte din moştenire, în sensul dispoziţiilor art. 680 din Codul civil, cererea de constatare a calităţii de unic moştenitor având în acest caz şi valoarea de contestare a valabilităţii unui asemenea certificat şi asigurând astfel interesul atragerii în proces a statului (iar legat de acest interes, calitatea procesuală pasivă).

În absenţa unui asemenea certificat, nu există conflict între părţi aflate pe poziţii de contrarietate juridică şi deci statului nu i se poate opune, în calitate de pârât, pretenţia reclamantului asupra unei moşteniri faţă de care statul este terţ.In această situaţie, devin incidente dispoziţiile art. 680 Cod civil potrivit cărora „în lipsa de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de către defunct trec în proprietatea statului."

Apelanta arată că, constatarea existenţei succesiunii vacante şi a componenţei acesteia se face de către notarul public, în condiţiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, fie în mod direct de către instanţa de judecată, în lipsa certificatului de vacanţă succesorală.

În drept, invocă art. 466-482 Cod procedură civilă.

La data de 21.10.2020, intimatul PA a formulat întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca fiind netemeinic şi nelegal, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că în materia uzucapiunii sunt aplicabile dispoziţiile DL nr. 115/1938 în regiunile de carte funciară, aşa cum rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 19/05.10.2015 a ICCJ pronunţată de completul competent să judece recursul în interesul legii. Potrivit dispoziţiilor art. 28 al. 1 din DL nr. 115/1938 cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

Din acest  text de lege se reţine  faptul că pentru a opera uzucapiune se cer a se verifica dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

-să existe o posesie care să întrunească exigenţele prevăzute de Codul Civil, respectiv să fie vorba de o posesie paşnică, continuă, neechivocă şi sub nume de proprietar;

-posesia să fie exercitată cel puţin 20 de ani de la data decesului proprietarului înscris în cartea funciară.

Pentru invocarea uzucapiunii nu este necesară constatarea vacanţei succesorale, aşa cu susţin pârâtele din acest dosar, raportat la dispoziţiile art. 28 al. 1 din DL nr. 1 15/1938.

Intimatul arată că proprietarii înscrişi în Cartea Funciară (adică proprietarii tabulari) sunt HS şi VF. Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, mai exact prin extrasele de uz oficial al certificatelor de deces s-a dovedit că HS a decedat la data de 06.07.1935, iar VF a decedat la data de 14.03.1964.

 De asemenea, intimatul arată că  martorul CD a arătat în faţa Instanţei de fond că el foloseşte terenul respectiv din anul 1990, 1991, 1992, însă  de atunci avea cunoştinţă de acest aspect, deoarece în realitate familia intimatului foloseşte terenul dinante de Revoluţie, iar martorii audiaţi în cauză au arătat că intimatul este cunoscut în localitate ca fiind proprietarul terenului şi că posesia sa nu a fost tulburată de alte persoane niciodată.

Intimatul mai arată că din raportul de expertiză efectuat în cauza, a rezultat că

în prezent imobilul se află în folosinţa sa şi există semne de folosinţă exterioară a imobilului,

acesta fiind împrejmuit cu plasă de sârmă şi fiind îngrijit. Astfel, este îndeplinită condiţia posesie de 20 de ani reglementată de dispoziţiile art. 28 din DL nr. 115/1938, fără a fi necesar să mai invoce joncţiunea posesiei cu privire la acest imobil.

Intimatul susţine că  imobilul în cauză nefiind cuprins în bunurile ce aparţin domeniului public (reglementat prin Legea nr. 213/1998) în mod evident se află în domeniul privat al Statului. In această situaţie consideră că poate opera uzucapiunea atâta timp cât Statul nu s-a interesat niciodată de soarta imobilului respectiv, deşi proprietarii tabulari sunt decedaţi de peste 50 de ani.

În drept, invocă  art. 205 din CPC, pe dispoziţile art. 28 din DL nr. 1 15/1938, cât şi pe dispoziţiile art. 477 şi art. 680 din Cod civil din 1864 precum şi pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 213/1998.

Instanţa, analizând legalitatea sentinţei apelate, constată întemeiat apelul, pentru următoarele considerente:

Având în vedere momentul de început al posesiei arătat de reclamant, anul 1960, constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 28 alin. 1 din DL 115/1938 şi condiţia continuităţii posesiei.

Continuitatea posesiei constă în starea de fapt realizată prin  succesiunea, dacă nu permanentă, cel puţin regulată, şi în strânsă legătură cu natura bunului, a actelor de deţinere materială.

Practic, continuitatea trebuia să rezulte dintr-o serie de acte îndeplinite la intervale normale, astfel cum le-ar face orice bun gospodar diligent, dornic să realizeze întreaga utilitate a bunului.

Faptul de a cosi o dată pe an iarba de pe terenul  ce are natura unei păşuni şi de a culege fructele celor aproximativ 8 meri şi 4 peri (conform declaraţiei martorului TM), nu reprezintă acte care să constituie o activitate de realizare a întregii utitlităţi a bunului, astfel cum ar proceda un gospodar diligent.

Realizarea acestei utilităţi, în cazul unei păşuni montane presupune valorificarea fânului cosit  sub forma hranei pentru animale sau a vânzării acestuia. Instanţa  constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada că reclamantul a valorificat terenul astfel cum ar fi făcut un proprietar diligent al unei păşuni.

Pentru aceste considerente, instanţa în baza art. 480 Cod proc.civ., urmează să admită apelul formulat de către pârâtul SR prin MFP împotriva sentinţei civile nr. X pronunţată de către JR în dosarul nr. X/Y/Z, va schimba  în totalitate sentinţa apelată în sensul că:

Va respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul PA în contradictoriu cu pârâţii UAT BN şi SR prin MFP.

Admite apelul formulat de către pârâtul SR prin MFP împotriva sentinţei civile nr. X pronunţată de către JR în dosarul nr. X/Y/Z, schimbă în totalitate sentinţa apelată în sensul că:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul PA în contradictoriu cu pârâţii UAT BN şi SR prin MFP.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.02.2021.

Domenii speta

Spete similare