Pretenţii

Sentinţă civilă 281 din 15.04.2021


ECLI:RO:TBCVN:……………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ……….

 

SENTINŢA CIVILĂ NR. 281

Şedinţa publică de la 15.04.2021

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: …….

ASISTENT JUDICIAR: ……..

ASISTENT JUDICIAR: ……….

GREFIER: …………

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul N.Z.. în contradictoriu cu pârâta …………………. SA BRAŞOV, având ca obiect pretenţii.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 18 martie  2021 când mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de azi 01 aprilie 2021 şi pentru data de azi 15.04.2021.

Tribunalul, în urma deliberării, a pronunţat hotărârea de mai jos:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra prezentei cauze, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus şi precizată la filele 11, 101, 124 şi 153, partea reclamantă N.Z. a  chemat în judecată partea pârâtă  ……………………. S.A. Braşov şi a solicitat următoarele:

- constatarea nulităţii Actului Adiţional întocmit la data de 31.01.2019 la contractul individual de muncă nr. 602/2007, de către pârâtă, unilateral, în mod netemeinic şi nelegal cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 17 coroborat cu prevederile art. 41 respectiv art.57 alin. 7  din Legea nr. 53/2003 republicată cu consecinţa obligării părţii pârâte la :

- acordarea salariului în cuantum de 6068 lei corespunzător funcţiei deţinute anterior datei întocmirii actului adiţional lovit de nulitate absolută pentru încălcarea normelor imperative reglementate de Codul muncii, reprezentând diferenţa dintre salariul legal cuvenit pentru perioada 01.02.2019 până la data de 20.05.2019 conform funcţiei de conducere deținută  începând cu data de 01.10.1998  şi salariul acordat de pârâtă prin retrogradarea părţii reclamante din funcţia de conducere, fără niciun motiv, în mod netemeinic şi nelegal prin actul adiţional întocmit în data de 31.01.2019.

- acordarea sumei de 4551 lei reprezentând diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite ce trebuia să-i fie acordate conform, contratului colectiv de muncă, respectiv 3 salarii brute la data pensionării, conform funcţiei deţinute şi suma acordată, conform salariului diminuat unilateral ca urmare a retrogradării din funcţie a părţii reclamante fără un motiv legai şi temeinic prin actul adiţional atacat prin prezenta acţiune.

- precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor taxelor şi contribuţii lor sociale obligatorii pentru diferenţele de drepturi salariale.

În motivare s-au arătat următoarele :

Partea reclamantă a  fost angajat al pârâtei în perioada 15.02.1990 - 20.05.2019 şi din 1998 a fost Şef de Centru, sef al secţiei de distribuţie a energiei electrice din localitatea Târgu Secuiesc din judeţul Covasna.

Din motive care ţin de dificultatea activităţii timp de 29 de ani, începând din anul 2018 luna noiembrie partea reclamantă a intrat în concediu medical şi în acest sens realitatea şi gravitatea bolii le dovedeşte cu faptul că s-a  prezentat în faţa Comisiei Medicale de pe lângă Spitalul Judeţean Covasna, care a confirmat că este grav bolnav şi a prelungit concediul său medical până la data de 14 mai 2019.

Cu ocazia prezentării la locul de muncă partea reclamantă a  primit INFORMAREA nr. 7000/8186/30.01.2019 a ………………….. SA, anexată, în data de 20. 05.2019 document care prevede că începând cu data de 01.02.2019 partea reclamantă a fost retrogradat din funcţia de Şef Centru în funcţia de Specialist Operaţiuni Reţea SR ca simplu inginer.

Aceasta informare (eventual Decizie pe care nu a  primit-o) a fost emisă în situaţia în care partea reclamantă era  în concediu medical şi potrivit Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă pe această perioadă de concediu medical, contractul său de muncă în care figura de 20 ani în funcţie de conducere - Sef Centru - şi salariu corespunzător, era suspendat.

Consecinţa juridică este că nu se putea modifica contractul său de muncă în timp ce partea reclamantă era  în concediu medical.

 La data plecării în concediu medical partea reclamantă era Şef Centru cu salariul corespunzător Clasei 40 de salarizare.

În acest sens partea reclamantă solicită să fie obligată partea pârâtă să depună la dosar contractul său de muncă individual valabil în noiembrie 2018, la plecarea în concediu medical.

Prin " INFORMAREA " anexată, nelegală se modifica practic unilateral, abuziv, în timpul  concediului medical contractul său de muncă suspendat, locul de muncă şi se micşora salariul său.

Regula de bază privind modificarea contractului individual de muncă al salariatului este aceea că modificarea poate fi făcută prin acordul părţilor, mai exact prin încheierea unui act adiţional la contractul de muncă  aflat în derulare şi însuşit de către părţi prin semnătură.

La 20.05.2019, fără să-i fi adus la cunoştinţă modificarea contractului de muncă, partea reclamantă  a primit Actul adiţional emis de pârâtă, prin care aceasta decisese trecerea din funcţia de şef centru, în funcţia de specialist operaţiuni reţea. Urmarea acestui act a fost trecerea într-o clasă de salarizare inferioară, cu diminuarea considerabilă a salariului de bază.

Partea reclamantă a refuzat semnarea și primirea actului, arătând că urmează să se adreseze instanţei de judecată.

 În drept s-au invocat prevederile imperative ale art. 17 coroborat cu prevederile art. 41 respectiv art.57 alin. 7  din Legea nr. 53/2003 republicată.

Partea pârâtă ………………… S.A. Braşov legal citată,  nu a depus întâmpinare  dar a depus o cerere intitulată „Note de şedinţă” şi mai multe cereri completatoare la aceste Note şi  aflate la filele 114 ,134 şi 161 şi nu a solicitat respingerea acţiunii ci doar ca instanţa să aprecieze asupra legalităţii şi temeiniciei cererii de chemare în judecată, prin prisma probelor administrate.

În motivarea notelor de şedinţă s-au arătat următoarele:

- În data de 01.10.2007 partea pârâtă a  încheiat cu dl N., contractul individual de muncă, pentru funcţia de Sef Centru, în data de 01.01.2014 adiţionându-l cu menţionarea felului muncii angajatului, respectiv subinginer principal specialist şi precizând numirea ca Şef centru până în 31.12.2014.

- Contractul de muncă a fost modificat de mai multe ori prin acte adiţionale, atât cu privire la majorări salariale, dar mai ales cu prelungirea periodică pe poziţia de Şef Centru, ultima fiind până la data de 31.01.2019.

- Menţionăm că (începând cu data de 01.02.2019, dl N. a revenit pe funcţia deţinută, respectiv- specialist operaţiuni reţea SR, cod COR 215105

- În perioada 10.09.2018-17.05.2019 dl N. s-a aflat în concediu de odihnă, intrând apoi în concediu medical, până la data pensionării

- În data de 20.05.2019, raporturile de muncă cu societatea au încetat ca urmare a pensionarii acestuia, conform art. 56 alin. 1 lit. c din Codul muncii

- La data revenirii din concediu a semnat actele adiţionale, deciziile întocmite în acest sens;actele adiţionale vizează modificări ale contractului individual de muncă, atât în ceea ce priveşte funcţia cât şi salariul, cu care reclamantul a fost confortabil a le semna

- Dintre toate aceste înscrisuri, nu a semnat un singur înscris (deși se observă că toate celelalte au fost semnate fără obiecțiuni la data de 20.05.2019-data revenirii din CM si CO) este vorba de actul adiţional din data de 01.02.2019 care vizează reîncadrarea în funcţia avută ca urmare a încetării perioadei în care a fost numit Sef Centru.

Prin cererea de la fila 161 partea pârâtă ………….. SA BRAŞOV a arătat faptul că instanţa trebuie să ia act de  schimbarea numelui datorită fuziunii prin absorbţie astfel că societatea pârâtă se numeşte ……………….. S.A.

În probaţiune s-au depus înscrisuri. 

 Din actele si lucrările dosarului,instanţa constată următoarele :

În fapt:

 Între  partea pârâtă ………………… S.A. Braşov şi partea reclamantă N.Z. s-a  încheiat contractul individual de muncă cu nr.602/01.10.2007, pentru funcţia de Sef Centru.

 În perioada 10.09.2018-17.05.2019 dl N. s-a aflat în concediu de odihnă, intrând apoi in concediu medical, până la data pensionării.

 În data de 20.05.2019, raporturile de muncă cu societatea au încetat ca urmare a pensionării acestuia, conform art. 56 alin. l lit. c din Codul muncii.

Contractul de muncă al părţii reclamante a fost modificat de mai multe ori prin acte adiţionale atât cu privire la majorări salariale , dar mai ales cu prelungirea periodică pe poziţia de Şef Centru, ultima fiind până la data de 31.01.2019, iar partea reclamantă le-a semnat cu excepţia Actului Adiţional întocmit la data de 31.01.2019 la contractul individual de muncă nr. 602/2007 prin care partea reclamantă în locul vechii funcţii de Şef Centru a fost încadrat pe funcţia de specialist operaţiuni reţea.

Partea reclamantă a primit astfel informarea nr. 7000/8186/30.01.2019 a ……………………SA, în data de 20. 05.2019, document care prevede că începând cu data de 01.02.2019 partea reclamantă a fost retrogradat din funcţia de Şef Centru în funcţia de Specialist Operaţiuni Reţea SR ca simplu inginer.

Aceasta informare a fost emisă în condiţiile în care partea reclamantă era  în concediu medical şi  conform art.50 lit. b din  Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă pe această perioadă de concediu medical, contractul său de muncă era suspendat.

La data plecării în concediu medical partea reclamantă era Şef Centru cu salariul corespunzător Clasei 40 de salarizare, pentru un salariu de 6068 lei iar după întoarcerea sa la muncă a fost încadrat cu salariul corespunzător clasei 20 de salarizare pe un salariu de 4900 lei.

Astfel, tribunalul constată că partea reclamantă N.Z. a fost în mod evident  retrogradat fără motiv  de pe poziţia iniţială avută în cadrul societății pârâte, descrisă mai sus la una în mod evident inferioară .

 În  drept, în ce priveşte chestiunea nulităţii Actului Adiţional întocmit la data de 31.01.2019 la contractul individual de muncă nr. 602/2007, de către pârâtă, instanţa reține că în drept, sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 coroborat cu prevederile art. 41 respectiv art.57 alin. 7  din Legea nr. 53/2003 republicată  - Codul muncii care arată următoarele :

 ART. 17

(1) Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării ori, după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

(2) Obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adiţional, după caz.

(3) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puţin următoarele elemente:

a) identitatea părţilor;

b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;

c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;

d) funcţia/ocupaţia conform specificaţiei Clasificării ocupaţiilor din România sau altor acte normative, precum şi fişa postului, cu specificarea atribuţiilor postului;

e) criteriile de evaluare a activităţii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;

f) riscurile specifice postului;

g) data de la care contractul urmează să îşi producă efectele;

h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;

i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;

j) condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;

k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum şi periodicitatea plăţii salariului la care salariatul are dreptul;

l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi şi ore/săptămână;

m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condiţiile de muncă ale salariatului;

n) durata perioadei de probă.

(4) Elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.

 

(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. (3) în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adiţional la contract, anterior producerii modificării, cu excepţia situaţiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege sau în contractul colectiv de muncă aplicabil.

 

(6) La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părţi poate fi asistată de terţi, conform propriei opţiuni, cu respectarea prevederilor alin. (7).

(7) Cu privire la informaţiile furnizate salariatului, prealabil încheierii contractului individual de muncă, între părţi poate interveni un contract de confidenţialitate.

 

ART. 41

(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.

(2) Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod.

(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:

a) durata contractului;

b) locul muncii;

c) felul muncii;

d) condiţiile de muncă;

e) salariul;

f) timpul de muncă şi timpul de odihnă.

ART. 57*)

(1) Nerespectarea oricăreia dintre condiţiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia.

(2) Constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor.

(3) Nulitatea contractului individual de muncă poate fi acoperită prin îndeplinirea ulterioară a condiţiilor impuse de lege.

(4) În situaţia în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabileşte drepturi sau obligaţii pentru salariaţi, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispoziţiile legale sau convenţionale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.

(5) Persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu.

(6) Constatarea nulităţii şi stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul părţilor.

(7) Dacă părţile nu se înţeleg, nulitatea se pronunţă de către instanţa judecătorească.

Instanţa,faţă de cele ce preced  constată că partea pârâtă  se face  vinovată de încălcarea dispoziţiilor art. 17 coroborate cu prevederile art. 41 alin 1 şi 3 lit. b,c,d,e din Legea nr. 53/2003 republicată  la încheierea Actului Adiţional întocmit la data de 31.01.2019 la contractul individual de muncă nr. 602/2007  iar în temeiul art.57 alin.1,2,4, 7  din Legea nr. 53/2003 republicată  se impune anularea acestui act adiţional.

Pe cale de consecinţă, faţă de aceste dispoziţii legale, făcând aplicarea principiului de drept restitutio in integrum care guvernează efectele nulităţii unui act juridic civil instanța va dispune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii  actului adiţional care este nul.

 Astfel, tribunalul va dispune  în ce priveşte petitul 2 admiterea acestuia şi obligarea părţii pârâte la acordarea salariului în cuantum de 6068 lei corespunzător funcţiei deţinute anterior datei întocmirii actului adiţional lovit de nulitate pentru încălcarea normelor imperative reglementate de Codul muncii, reprezentând diferenţa dintre salariul legal cuvenit pentru perioada 01.02.2019 până la data de 20.05.2019 conform funcţiei de conducere deținută  începând cu data de 01.10.1998  şi salariul acordat de pârâtă prin retrogradarea părţii reclamante din funcţia de conducere, fără niciun motiv, în mod netemeinic şi nelegal prin actul adiţional întocmit în data de 31.01.2019 .

De asemenea, tribunalul va dispune în ce priveşte petitul 3 admiterea acestuia şi obligarea părţii pârâte la acordarea sumei de 4551 lei reprezentând diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite ce trebuia să-i fie acordate conform, contratului colectiv de muncă, respectiv 3 salarii brute la data pensionării, conform funcţiei deţinute şi suma acordată, conform salariului diminuat unilateral ca urmare a retrogradării din funcţie a părţii reclamante fără un motiv legal şi temeinic prin actul adiţional atacat prin prezenta acţiune.

 Totodată, tribunalul va dispune  în ce priveşte petitul 4 obligarea părţii pârâte la plata tuturor taxelor şi contribuţii lor sociale obligatorii pentru diferenţele de drepturi salariale.

Având în vedere argumentele de fapt şi de drept expuse mai sus, tribunalul va admite în totalitate cererile părţii reclamante şi va dispune conform cu dispozitivul de mai jos .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

 

Admite acţiunea civilă  formulată de partea reclamantă N.Z. cu domiciliul în localitatea …………………., C.N.P. ………………  în contradictoriu cu partea pârâtă ……………. S.A. cu sediul în ………….., având CUI …………. , prin reprezentant legal,în prezent cu denumirea de ……………… S.A.  cu sediul in ………………..cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în cu sediul în …………………….. şi în consecinţă:

Constată nulitatea Actului Adiţional întocmit la data de 31.01.2019 la contractul individual de muncă nr. 602/01.10.2007, de către pârâtă, unilateral, în mod netemeinic şi nelegal cu încălcarea prevederilor imperative ale art. 17 coroborat cu prevederile art. 41 din Legea nr. 53/2003 republicată cu consecinţa obligării părţii pârâte la :

1.Acordarea salariului în cuantum de 6068 lei corespunzător funcţiei deţinute anterior datei întocmirii actului adiţional lovit de nulitate pentru încălcarea normelor imperative reglementate de Codul muncii, reprezentând diferenţa dintre salariul legal cuvenit pentru perioada 01.02.2019 până la data de 20.05.2019 conform funcţiei de conducere deținută  începând cu data de 01.10.1998  şi salariul acordat de pârâtă prin retrogradarea părţii reclamante din funcţia de conducere.

2. Acordarea sumei de 4551 lei reprezentând diferenţa dintre drepturile băneşti cuvenite ce trebuia să-i fie acordate conform, contratului colectiv de muncă, respectiv 3 salarii brute la data pensionării, conform funcţiei deţinute şi suma acordată, conform salariului diminuat unilateral  ca urmare a retrogradării din funcţie a părţii reclamante fără un motiv legal şi temeinic prin actul adiţional atacat prin prezenta acţiune.

3. Obligarea pârâtei la plata tuturor taxelor şi contribuţii lor sociale obligatorii pentru diferenţele de drepturi salariale.

Cu drept de apel în termen de 10  zile de la comunicare .

Pronunţată în şedinţa publică azi, 15 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE, ASISTENŢI JUDICIARI,

GREFIER