Neacordare spor de conditii vatamatoare pe perioada concediului de odihna

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2021:185.000035

Dosar nr. ....

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA Nr. 35/2021

Şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2021

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE ...

Grefier ...

Pe rol, judecarea cauzei privind pe reclamanta ...., în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr. 188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns pârâtul, reprezentat de consilier juridic  ...., lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare din care reiese şi faptul că acţiunea a fost precizată.

În baza dispoziţiilor  art. 254  C.pr.civ., instanţa acordă cuvântul asupra probatoriilor.

Consilier juridic ...., pentru pârât, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei.

Constatând că proba cu înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, în dovedirea celor susţinute, este utilă şi admisibilă şi poate sa ducă la soluţionarea procesului, în temeiul art. 255  raportat la dispoziţiile  art. 258 Cod proc.civ., o încuviinţează.

Nemaifiind alte cereri de formulat şi constatându-se dosarul în stare de judecată, instanţa acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic ....., pentru pârât, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi să se constate că reclamanta este funcţionar public, că acest spor este unul temporar, care se acordă efectiv pe perioada timpului de lucru efectuat la locul de muncă care a fost expertizat din punct de vedere a condiţiilor vătămătoare şi periculoase.

INSTANŢA

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanţei la data de 28 octombrie 2020, sub nr. ...., reclamanta .... a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Craiova solicitând să se dispună:

- obligarea angajatorului Primarul Municipiului Craiova să calculeze şi să restituie reclamantei indemnizaţia de concediu calculata în mod eronat de angajator, prin neincluderea în cuantumul indemnizaţiei de concediu si a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, începând cu data acordării sporului prin dispoziţia nr. .... si până la data promovării prezentei acţiuni;

- obligarea Primarului Municipiului Craiova să plătească reclamantei diferenţele salariale dintre indemnizaţia de concediu efectiv încasată si indemnizaţia de concediu calculată cu includerea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, suma actualizata cu dobânda legala si indicele de inflaţie calculate de la data exigibilităţii fiecărei sume si pana la data plăţii efective, începând cu data acordării sporului prin dispoziţia nr. ..... si până la data promovării prezentei acţiuni;

- obligarea Primarului Municipiului Craiova să plătească reclamantei în perioada concediilor viitoare indemnizaţia de concediu calculată cu includerea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare;

- acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii a susţinut că, în fapt, la data de 05.10.2018 prin Dispoziţia nr .... angajatorul Primarul Municipiului Craiova a aprobat Regulamentul de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare si locurile de munca, categoriile de personal si mărimea concreta a sporului pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare “Administraţie” utilizate in aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Craiova, precum si in cadrul serviciilor publice de interes local ale Municipiului Craiova.

Menţionează că, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare s-a acordat pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autorităţile abilitate în acest sens, prin act administrativ al primarului municipiului Craiova si prin decizia ordonatorilor de credite.

Beneficiarii sporului prevăzut la art. 1 din Capitolul I, lit. B şi art. 1 din Capitolul II, lit. I din Anexa VIII Ia Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din

fonduri publice, cu modificările ulterioare, sunt toate categoriile de personal care lucrează la locurile de muncă identificate ca urmare a determinărilor sau expertizărilor efectuate de compartimentul de specialitate din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică si Societatea Naţională de radiocomunicaţii SA- Sucursala Direcţia radiocomunicatii Timişoara,

Individual, prin Dispoziţia nr.  ...., reclamantei i-a fost acordat sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat, începând cu data de 01.10.2018.

Văzând punctul de vedere al Ministerului Muncii si Justiţiei Sociale care afirma faptul ca la plecarea in concediul de odihna, salariaţii din sistemul bugetar au dreptul la o indemnizaţie de concediu calculata in raport cu numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnica a salariului de baza si a sporurilor de care beneficiază potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihnă «Astfel, eventualele sporuri acordate conform legii sunt incluse in media zilnica pe baza căreia se calculează indemnizaţia de concediu.

Invocă disp. art. 150 din Codul muncii şi art. 7 din Hotărârea Guvernului României nr 250/1992, precum şi art. 22 alin 5 din Ordonanţa Guvernului României nr. 6/2007.

Instanţa de contencios constituţional, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 385/2007, a interpretat reglementarea legală anterior citată, în sensul că stabileşte nivelul  minim al indemnizaţiei pentru perioada concediului de odihnă, care nu poate fi mai mic decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pe perioada respectivă, calculată pe baza mediei zilnice a veniturilor, înmulţită cu numărul zilelor de concediu; textul aflat în discuţie nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţia României, republicată, care consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege; ca atare, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii, indemnizaţiei de concediu cuvenite.

O altă interpretare juridică ar conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, pentru că indemnizaţia de concediu înlocuieşte salariul (care devine scadent pe măsura prestării activităţii), motiv pentru care aceasta devine scadentă în aceeaşi modalitate. In caz contrar, salariatul aflat în activitate, ar obţine venituri salariale inferioare celor obţinute de salariatul care se află în concediu de odihnă în aceeaşi perioadă.

Pe aspectul supus analizei se impune a aminti faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie reglementează trei reguli de bază, şi anume: a) principiul respectării proprietăţii; b) privarea de proprietate în interes public şi condiţiile în care aceasta poate fi făcută; şi c) controlul folosinţei bunurilor.

In urma analizării jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu s-a identificat vreo cauză în care instanţa europeană să fi stabilit că "salariul" pentru o perioadă viitoare (prin asimilare, şi indemnizaţia de concediu) reprezintă un "bun".

De altfel, în jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg în care a fost analizată problema acordării drepturilor salariale au fost stabilite unele principii, după cum se va preciza în continuare.

În Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat următoarele:

" Convenţia nu conferă dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anume cuantum [...].

O creanţă poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudenţa bine stabilită a instanţelor de judecată." (paragraful 94 din hotărâre).

În Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, se precizează faptul că: " [...] este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata mor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuşi, dacă printr-o dispoziţie legală în vigoare se stabileşte plata unor sporuri şi condiţiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autorităţile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispoziţiile legale sunt în vigoare." (paragraful 23 din hotărâre).

Totodată, se reţine că politica salarială a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul său, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenţiei, de a stabili politica economică şi socială a ţării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii).

De asemenea, "speranţa legitimă", a fost reţinută de aceeaşi Curte europeană ca reprezentând un "bun", în sensul primei reguli a art. î din Protocolul nr. I la Convenţie, în special atunci când în favoarea particularilor a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanţă suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (Hotărârea din 15 iunie 2010, pronunţată în Cauza Mureşanu contra României) sau atunci când, din cauza frecventelor modificări legislative, în special prin intervenţia Guvernului prin ordonanţe succesive, s-a căutat să se contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la anumite politici ale statului (în acest sens, a se vedea şi: Hotărârea nr. 7 din 21 iulie 2005, pronunţată în Cauza Străin şi alţii împotriva României; Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României; Hotărârea din 20 iulie 2006, pronunţată în Cauza Radu împotriva României).

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că reclamanţii ar avea un "bun" în sensul Convenţiei, se apreciază că ingerinţa statului asupra bunului acestora este conformă celei de- a doua reguli statuate în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.

În analiza respectării regulii anterior amintite se reţine că în astfel de cauze ingerinţa statului nu este de tipul "privării de proprietate" (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei). Curtea nu analizează situaţia reducerii pensiilor sau salariilor ca şi cum ingerinţa ar fi o "privare de proprietate". în consecinţă, lipsa despăgubirii pentru ingerinţă nu conduce, ex ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

În plus, conform instrumentului european aflat în discuţie, ingerinţa statului asupra "proprietăţii" reclamanţilor trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporţionalitate a măsurii cu situaţia care a determinat-o.

Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie cere ca ingerinţa autorităţii publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală.

Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar şi, în special, dacă nu obligă reclamanţii să suporte o sarcină disproporţionată trebuie să se ia în considerare modalităţile de compensare prevăzute de legislaţia naţională. în această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat deja că fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă şi că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepţionale (Cauza Sfintele mănăstiri împotriva Greciei din 9 decembrie 1994; Cauza Ex-regele Greciei şi alţii împotriva Greciei, Cererea nr. 25.701/1994; Hotărârea din 22 iunie 2004, pronunţată în Cauza Broniowski împotriva Poloniei).

Învederează că, în caz contrar, după cum s-a pronunţat deja Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dacă o reformă radicală a sistemului politic şi economic al unei ţări sau situaţia sa financiară poate justifica, în principiu, limitări drastice ale despăgubirilor, atare circumstanţe nu pot fi formulate în detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Convenţie, cum ar fi principiul legalităţii şi cel al autorităţii şi efectivităţii puterii judecătoreşti (Cauza Broniowski, citată anterior). Cu atât mai mult, absenţa totală a despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în context excepţional, în prezenţa unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Convenţie- (Cauza Străin şi alţii împotriva României).

Mai arată că, în cauza de faţă, în raport cu modul de constituire a indemnizaţiei de concediu, nu se poate aprecia că angajaţii deţin un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizaţie de concediu într-un cuantum nediminuat.

Că, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie prin Decizia nr. 20/2011 privind completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 20/2011 a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava în sensul că: Stabileşte că dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente anului şcolar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.

În concluzie, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere de 25%, în acelaşi mod şi indemnizaţia de concediu cuvenită personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat pentru concediul efectuat după această dată (3 iulie 2010) se impune a fi diminuată proporţional, ca urmare a faptului că se calculează în raport cu media zilnică a veniturilor din fiecare lună în care se efectuează concediul.

Astfel, in perioada concediului, de odihna, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie care sa cuprindă salariul de baza si sporurile, contrar practicii angajatorului Primarul Municipiului Craiova care retine sporurile in perioada efectuării concediului de odihna. in contradicţie cu prevederile legale in materie.

Prin neacordarea aceluiaşi salariu pentru personalul salariat, sunt încălcate principiile constituţionale privind nediscriminarea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu pentru munca prestata, care se coroborează cu reglementările internaţionale in materie, respectiv, dispoziţiile art. 7 si 23 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecţie egala a legii împotriva oricărei discriminări si dreptul la o remuneraţie echitabila si satisfăcătoare.

Prestarea muncii se realizează in cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regula, raporturi juridice de munca.

In aceasta categorie intra raporturile de munca (de serviciu) ale funcţionarilor publici civili si raporturile juridice de munca născute in baza încheierii contractului individual de munca.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicata, principiul egalităţii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminării sunt esenţiale in exercitarea dreptului la munca, la libera alegere a ocupaţiei, la condiţii de munca echitabile si satisfăcătoare, la protecţia împotriva şomajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneraţie echitabila si satisfăcătoare.

Prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţa, pe baza de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, vârsta etc., precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori executării, in condiţii de egalitate, a drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau orice alte domenii ale vieţii publice.

Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela pentru munca egala sau de valoare egala, plata egala, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţie si art. 6 alin. (3) din Codul muncii.

Potrivit art. 451 din Codul Administrativ “(7) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim. (2) în cazul în care acţiunea se admite, plata daunelor se asigură din bugetul autorităţii sau instituţiei publice prevăzute la alin. (1). Dacă instanţa judecătorească constată vinovăţia funcţionarului public, persoana respectivă va fi obligată la plata daunelor, solidar cu autoritatea sau instituţia publică. (3) Răspunderea juridică a funcţionarului public nu se poate angaja dacă acesta a respectat prevederile legale şi procedurile administrative aplicabile autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. ”

Nulitatea de drept- art. 535 din Codul Administrativ fetele administrative întocmite cu nerespectarea dispoziţiilor art. 528-533 sunt nule de drept. Nulitatea se constată de instanţa de contencios administrativcompetentă,în condiţiile legii”, iar potrivit art. 536 din Codul Administrativ - „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe. ”

Văzând prevederile legale incidente, antementionate, apreciază ca cererea este întemeiata şi  solicită admiterea acesteia, cu consecinţa obligării Angajatorului Primarului Municipiului Craiova la aplicarea corecta a prevederilor normative.

În plus mai susţine că, a realizat procedura prealabila prevăzută de art. 7 din Legea nr 554/2004 prin intermediul Sindicatului ....” al cărui membru sunt, conform adresei nr. .....

In drept, invocă dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Codului administrativ, Codul de procedura civila, actele normative in materie antecitate.

In dovedire, solicita administrarea probei cu înscrisuri si alte înscrisuri care reies din dezbateri, utile dezlegării cauzei. Ca practica judiciara in speţa invocă Decizia nr 788/18.06.2019 pronunţată in dosarul nr 927/118/2018 de Curtea de Apel Constanta, Sentinţa nr 393/2019 pronunţată de Tribunalul Mureş in dosarul nr 530/109/2019, prin care a obligat pârâtul Penitenciarul Constanţa - Poarta Albă, respectiv Penitenciarul Tg Mureş, la recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă aferente perioadei 2013 - 2016, respectiv 2016-2018 prin includerea tuturor sporurilor de care au beneficiat recurenţii, precum şi la plata sumelor rezultate ca diferenţe în urma recalculării, actualizate cu rata inflaţiei, până la plata efectivă şi a dobânzii legale aferente acestor sume, cu începere de la data naşterii drepturilor până la plata efectivă a debitului principal.

Solicită judecarea cauzei in lipsa, conform art. 223 Cpc coroborat cu art. 411 alin. 1 pct. 2 Cpc.

Reclamantul a anexat cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri: adresa Sindicatului Naţional Finanţe Publice şi punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale; plângerea prealabilă a Sindicatului ....”; dispoziţiile nr.  .... şi ...., buletinul de determinare prin expertizare nr. ... emis de Direcţia de Sănătate Publică Dolj; hotărârea Consiliului Local Craiova nr. ....

Pârâtul Primarul Municipiului Craiova, în conformitate cu prevederile art. 109 coroborate cu dispoziţiile art. 154 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ şi în temeiul art. 205 şi următoarele din noul Cod Procedură Civilă a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei să o respingă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta arată că la data de 05.10.2018 prin Dispoziţia nr. ...., angajatorul Primarul Municipiului Craiova a aprobat Regulamentul de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare si locurile de munca, categoriile de personal si mărimea concreta a sporului pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare “Administraţie” utilizate in aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Craiova, precum si in cadrul serviciilor publice de interes local ale Municipiului Craiova.

Argumentele de fapt şi de drept invocate nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin dispoziţiile emise, pentru următoarele considerente:

Menţionează, urmare a celor expuse de către reclamantă şi chiar confirmate de către aceasta, că urmare acestui act administrativ, Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova nr. ..., a fost stabilit că începând cu data de 01.10.2018, cuantumul sporului să fie stabilit la 15% din salariul de baza, efectiv cu timpul lucrat, stabilind ca nu se acorda acest spor in perioada concediilor, a delegaţiilor, in perioada suspendării raporturilor de serviciu sau de muncă . Acest act  administrativ nu a fost contestat de către reclamantă, fiind de acord cu acordarea acestui spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare.

Mai mult, individual, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova din luna octombrie 2018, şi cele ulterioare acesteia, i s-a acordat reclamantei sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

Învederează că nici aceste dispoziţii emise individual către reclamantă nu au fost contestate, cu toate că se specifică foarte clar în aceste acte administrative că acest spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă corespunzător timpului lucrat.

De netăgăduit, este faptul că prin Dispoziţia Primarului Municipiului Craiova nr. .... s-a aprobat Regulamentul de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" utilizate in aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Craiova precum si in cadrul serviciilor publice de interes local ale Municipiului Craiova.

Prin acelaşi act administrativ au fost aprobate şi locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare a personalului care îşi desfăşoară activitatea in astfel de condiţii.

Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se acordă pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare a locurilor de muncă emise de către autorităţile abilitate în acest sens, prin act administrativ al primarului municipiului Craiova si prin decizia ordonatorilor de credite. Beneficiază de sporul prevăzut la art. 1 din Capitolul I, lit. B şi art. 1 din Capitolul II, lit. I din Anexa VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, toate categoriile de personal care lucrează la locurile de muncă identificate ca urmare a determinărilor sau expertizărilor efectuate de compartimentul de specialitate din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică si Societatea Naţionala de radiocomunicaţii SA- Sucursala Direcţia radiocomunicatii Timişoara.

In conformitate cu prevederile art. 6 din Regulamentul de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare se specifică foarte clar că „Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, se acordă proporţional cu timpul cât personalul respectiv a lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă respective, precum şi faptul că SPORUL pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, NU SE ACORDĂ IN URMĂTOARELE SITUAŢII:

a)pe perioada concediilor ;

b)pe perioada suspendării raportului de serviciu sau de muncă;

c)pe perioada delegaţiilor.

Sporul prevăzut în prezentul regulament se plăteşte cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat si cu respectarea prevederilor art. 25 alin 1 din legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările si completările ulterioare.

Sporurile pentru condiţii de muncă, prevăzute în Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, se acordă şi personalului nou încadrat, personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care şi-a reluat activitatea, numai în măsura în care acesta îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri.

Sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă pentru activitatea desfăşurată, conform contractului individual de muncă/raportului de serviciu, în cadrul programului normal de lucru.

Or, reclamanta solicită acordarea indemnizaţiei de concediu calculată în altă formă, conform Codului muncii, ceea ce ar fi contrară reglementărilor cu caracter special ale legislaţiei specifice autorităţii locale. In ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 150 alin. 1 şi 2 din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, arată că înlăturarea de la aplicare a legii generale ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată, nu trebuie să fie expresă, fiind de la sine înţeleasă, întrucât este consecinţa directă a principiului specialia generalibus derogant.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 417 din Ordonanţa de Urgenta nr. 57/2019 privind Codul Administrativ privind drepturile salariale şi alte drepturi conexe, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la salariu, prime şi alte drepturi, în condiţiile legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar potrivit prevederilor art. 421 din acelaşi act administrativ, funcţionarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii, în condiţiile legii.

Astfel în condiţiile în care are norme cu caracter special care reglementează modalitatea de plată a drepturilor salariale pe perioada concediilor de odihnă nu sunt incidente prevederile legii generale.

In speţă, reclamanta este funcţionar public iar salarizarea acesteia nu este reglementată de dispoziţiile Codului muncii.

Prin urmare, având în vedere că s-a prevăzut în mod expres că acest spor va fi acordat corespunzător cu perioada în care funcţionarul şi-a desfăşurat efectiv activitatea în aceste condiţii, aceeaşi interpretare se impune şi în ceea ce priveşte sporurile solicitate de reclamantă, respectiv că acele sporuri ce nu au un caracter permanent se acordă doar pe perioada în care funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii.

Ţinând cont de prevederile legale mai sus invocate si de faptul că in perioada concediului de odihnă salariatul nu se mai află la locul de muncă expertizat din punct de vedere al condiţiilor deosebite - vătămătoare, grele sau periculoase, apreciem că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a putea beneficia de aceste sporuri, aşa cum se solicită prin acţiune.

Având în vedere situaţia prezentată mai sus, consideră că Primarul Municipiului Craiova a calculat si achitat reclamantei drepturile salariale pe perioada concediilor de odihnă in conformitate cu dispoziţiile legale incidente.

Toate aspectele învederate, duc la concluzia ca acţiunea reclamantei este neîntemeiata întrucât din toate actele depuse la dosarul cauzei rezulta ca autoritatea locala a respectat întocmai prevederile legale ceea ce nu se poate spune in ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Solicită judecarea cauzei, şi în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 223 din noul Cod de Procedură Civilă.

În susţinerea celor afirmate  solicită  proba cu înscrisuri, precum şi orice mijloc de probă pe care instanţa îl va aprecia ca fiind util, concludent şi pertinent cauzei.

In drept, întâmpinarea este întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele din noul Cod Procedură Civilă, precum şi pe textele legale anterior menţionate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta este funcţionar public în cadrul Primăriei Craiova. Începând cu data de 12.10.2018, conform dispoziţiei nr. ..., i s-a aprobat acordarea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15%.

Prin Dispoziţia nr. ..., Primarul Municipiului Craiova a aprobat Regulamentul de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie utilizate în aparatul de specialitate al Primarului Minicipiului Craiova precum şi în cadrul serviciilor publice de interes local ale Municipiului Craiova, fiind aprobate şi locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 şi 2 din Regulamentul de acordare a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, de până la 15% din salariul de bază, se acordă proporţional cu timpul cât personalul respectiv a lucrat în astfel de condiţii, la locurile de muncă respective şi  nu se acordă în următoarele situaţii: a) pe perioada concediilor; b)pe perioada suspendării raportului de serviciu sau de muncă; c) pe perioada delegaţiilor.

De asemenea, sporul prevăzut în prezentul regulament se plăteşte cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat si cu respectarea prevederilor art. 25 alin. 1 din legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările si completările ulterioare.

Dispoziţia nr. .... emisă de Primarul Municipiului Craiova este un act administrativ cu caracter individual şi  nu a fost contestată până în acest moment de reclamant, în condiţiile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, producând astfel efecte.

Potrivit art. 11 alin. 1 din Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice „pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor”.

Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 153/2017 „(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”.

De asemenea, conform art. 1 alin. 1  din Anexa VIII cap. I subcap. 2 Legea 153/2017, "funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat", iar art. 1 alin. 2 prevede că "locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de ordonatorul de credite, cu consultarea sindicatelor, sau, după caz, a reprezentanţilor funcţionarilor publici, în limita prevăzută de Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare, sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

Potrivit articolului unic al Anexei la Regulamentul din 4 august 2017 privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică locală, aprobat prin H.G. 569/2017, - „Mărimea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă:

a)Spor de până la 15% din salariul de bază pentru personalul din cadrul administraţiei publice locale care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 4 din regulament.

De asemenea potrivit art. 6 din H.G. 569/2017, personalul altor instituţii, precum şi personalul din alte compartimente din aceeaşi instituţie, care îşi desfăşoară activitatea la unul dintre locurile de muncă prevăzute la art. 2 alin. (1), beneficiază de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă prevăzut la locurile de muncă respective, proporţional cu timpul cât prestează activitate la aceste locuri de muncă. În aceleaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 7 din H.G. 569/2017.

Instanţa mai arată şi faptul că nu se poate substitui ordonatorului de credit în  stabilirea modului de acordare a sporului de condiţii vătămătoare/periculoase, cât timp legea acordă acestuia din urmă dreptul de a stabili sporul, în vederea încadrării  în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 150 alin. 1 şi 2 din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, instanţa arată că reclamanta este funcţionar public, astfel că în ceea ce priveşte determinarea indemnizaţiei pentru concediul de odihnă nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului Muncii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 22 alin. 5 din O.G. 6/2007, conform cărora funcţionarii publici beneficiază, pe perioada efectuării concediului anual de odihnă la care sunt îndreptăţiţi conform legii, de o indemnizaţie pentru concediul de odihnă, iar la determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii, nu sunt aplicabile în cauză în sensul de a conduce la un alt mod de calcul al sporului de condiţii periculoase.

Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, este un act normativ de forţă superioară, intrat în vigoare ulterior şi care prevede în mod expres pentru funcţionării publici din administraţia publică locală, un mod de stabilire a sporului de condiţii periculoase, corespunzător timpului lucrat, iar prerogativa stabilirii mărimii concrete a sporului, precum şi a condiţiile de acordare a acestora aparţine în exclusivitate ordonatorul de credite. Legiuitorul a prevăzut astfel autonomie ordonatorului de credite (administraţiei publice locale), stabilind un sistem nou de salarizare.

Instanţa arată că şi prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 385/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 24 mai 2007, invocată de reclamantă s-a arătat că  "(...)aceste reglementări nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte de lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite."

Instanţa arată că sunt relevante şi cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, în care a reţinut, în esenţă, că posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a anula prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi de a le înlocui cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii contravine principiului separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 61 alin. (1), conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Curtea a precizat că, "în virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective". Aceste argumente au fost reluate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 13 martie 2020.

Instanţa arată  că s-a statuat cu valoare de principiu de Curtea Constituţională că „stabilirea principiilor şi a condiţiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale (Decizia nr.706 din 11 septembrie 2007). De asemenea, prin Deciziile nr. 289 din 7 iunie 2005 şi nr. 339 din 28 iunie 2005, Curtea a statuat că „atât încadrarea prin lege a diferiţilor funcţionarilor publici în anumite categorii, clase şi grade profesionale cât şi salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou.”

Reclamanta, în raport cu modul de calcul al indemnizaţiei de concediu, nu se poate aprecia că deţine un "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, cu privire la o indemnizaţie de concediu într-un cuantum nediminuat.

Instanţa apreciază că în cauză nu sunt încălcate nici principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne sau de dispoziţiile convenţionale - art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie - întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "a distinge nu înseamnă a discrimina", iar, pentru a exista discriminare, în sensul acestor dispoziţii convenţionale, autorităţile statale ar trebui să introducă distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o "justificare rezonabilă şi obiectivă", statele contractante dispunând de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice diferenţele de tratament juridic aplicat.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, dar doar atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii - a se vedea în acest sens cauzele C-43/75 Defrenne II c. Sabena (1976); C-129/79 Macarthys (1980); C-96/80 Jenkins (1981); C-320/00 Lawrence (2002); C-256/01 Allonby (2004).

În cadrul instituţiei pârâte, în cadrul aceluiaşi ordonator de credite, nu s-a făcut dovada că dispoziţiile legale s-ar fi aplicat în mod discriminatoriu.

În ceea ce priveşte aplicarea în cauză a hotărârii pronunţate de C.J.U.E. în cauza C 155/10 (Williams şi alţii împotriva British Airways), instanţa arată că având în vedere sistemul de salarizare stabilit prin Legea 153/2017, conform căruia prerogativa stabilirii mărimii concrete a sporului, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia aparţine în exclusivitate ordonatorul de credite, care a aprobat regulamentul privind acordarea sporului prin act administrativ individual necontestat, nu poate înlătura acest act administrativ şi nici încălcate atribuţiile exclusive ale ordonatorului de credite.

În acest context nu poate fi vorba despre o înlăturare din oficiu a normelor naţionale contrare dreptului U.E. şi aplicarea din oficiu a dispoziţiilor comunitare contrare legislaţiei naţionale. Actul administrativ individual nu poate fi înlăturat din oficiu, în condiţiile în care persoana care se consideră vătămată avea posibilitatea contestării sale.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa va respinge acţiunea ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta .... în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUN. CRAIOVA....ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată azi, 14.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Domenii speta

Spete similare