Civil - pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2021:051.000340

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ..../318/2019

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia civilă nr. 340/2021

Şedinţa publică din 12 Februarie 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol se află pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 05.02.2021 privind judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant T. C.L. împotriva sentinței civile nr. .../17.07.2020 pronunțată de Judecătoria T. J. în dosarul nr. .... şi în contradictoriu cu intimata-pârâtă T.N..

Procedura completă în ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 05.02.2021, când instanţa, pentru a da posibilitatea apărătorilor părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 12.02.2021.

Deliberând, instanţa pronunţă următoarea hotărâre.

TRIBUNALUL

Prin sentinţa civilă nr. ..../17.07.2020 pronunțată de Judecătoria T. J. în dosarul nr. ....., s-a constatat decăzută pârâta din dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune, a fost respinsă ca fiind tardiv formulată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T... C..L.., în contradictoriu cu pârâta T... N....

În temeiul disp. art. 451 alin.2 C.proc.civ. s-a dispus, din oficiu, reducerea onorariului apărătorului ales al pârâtei, avocat P.. M..., de la 3000 lei, la 2.000 lei.

A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2129,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul T... C... L... a conviețuit cu pârâta T...N... în perioada 2006-2017, la început la Craiova, în apartamentul familiei reclamantului, iar ulterior în Târgu Jiu, unde s-a produs și despărțirea celor doi.

În perioada în care părțile au conviețuit împreună, pârâta T... N... în calitate de cumpărătoare alături de cumpărătorul C.. V..D. au achiziționat de la vânzătorii M. M. și M. V.-M., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.../26.11.2010 de notarul public ., cota de 1/3 în favoarea pârâtei și 2/3 în favoarea celuilalt cumpărător din suprafața totală de 1133 mp. teren situat în extravilanul  Municipiului C., cartier C., identificat prin număr topografic și vecinătăți în înscrisul atașat la filele 47-49 din volumul I al dosarului cauzei, la prețul de 34.000 lei, pe care vânzătorii l-au primit de la cei doi cumpărători.

Ulterior, între pârâta ... și numitul  C..V. D., în calitate de coproprietari, a intervenit actul de dezmembrare și partaj autentificat sub nr. .../18.04.2011, prin care în lotul pârâtei a fost atribuită suprafața de 351 mp, iar în lotul cumpărătorului C...V...D..., suprafața de 782 mp.

În privința terenului mai sus menționat în suprafață de 351 mp., atribuit pârâtei T..N.. în urma actului de dezmembrare și partaj, autentificat sub nr. .../18.04.2011, precum  și a fundației de casă edificată pe respectivul teren, reclamantul T.. C.. L... a solicitat de la pârâtă restituirea respectivelor bunuri, apreciind acesta că i le-a dăruit pârâtei  în perioada logodnei în vederea încheierii căsătoriei, care de altfel nu a mai fost oficiată, părțile despărțindu-se în cursul anului 2018.

Temeiul de drept invocat de reclamant pentru pretențiile sale din cuprinsul cererii de învestire, îndreptate împotriva pârâtei, este dat de disp. art. 268 alin.1 și 2 C.civ.

Logodna, așa cum este definită aceasta de disp. art. 266 alin.1 C.civ.,  este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, iar în conformitate cu alineatul 3 al aceluiași articol, încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Potrivit disp. art. 268  alin.1 și 2 C.civ. în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii.

În cauza dedusă judecății se constată că terenul în suprafață de 351 mp a fost dobândit de pârâtă prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2328/26.11.2010 de notarul public D... D..F..., iar ulterior ca urmare a dezmembrării suprafeței totale dobândită prin actul mai sus menționat, suprafața de 351 mp. a fost înscrisă în cartea funciară nr. ... în favoarea pârâtei T.. N..., cu titlu de drept de proprietate, conform extrasului CF atașat la fila 129 din volumul III al dosarului cauzei.

Pentru a intra sub incidența disp. art. 268  alin.1 și 2 C.civ., reclamantul căruia îi revine sarcina probei în procesul civil, conform disp. art. 249 C.pr.civ. trebuie să dovedească existența unei relații de logodnă cu pârâta, ruperea acestei relații, dar și faptul că în perioada în care părțile au fost logodite, reclamantul a făcut pârâtei daruri, în considerarea logodnei sau pe durata acesteia, în vederea căsătoriei.

Martora B.. I.., în declarația dată în fața instanței a relatat că a cunoscut părțile în cursul anului 2013 când acestea locuiau într-un imobil în Tg-Jiu, iar martora era vecină de apartament cu ei. A mai precizat martora că în perioada 2013–2017 cei doi au conviețuit împreună, însă martora nu ştie ca aceştia să fie logodiţi, iar în această perioadă nu a auzit vreodată o discuție între cei doi legată de o eventuală căsătorie. 

Martorul P. I. L., propus de reclamant, a arătat că în perioada 2006–2016 sau 2017, nu-și aduce aminte cu exactitate anul, a fost vecin cu reclamantul, iar în această calitate cunoaște faptul că reclamantul a conviețuit împreună cu pârâta în apartamentul reclamantului, cei doi fiind logodiți. A mai precizat martorul că ambii i-au spus că doresc să se căsătorească, însă nu i-au spus o dată certă ca fiind data când urma să aibă loc căsătoria.  Martorul a relatat că în perioada în care cei doi au locuit împreună, reclamantul a achiziționat un teren în C., cu intenția de a construi un imobil, însă, martorul nu a auzit vreodată vreo discuție din care să rezulte că terenul despre care a făcut vorbire a fost dat ca şi dar de logodnă pentru pârâtă.

La rândul său, martorul C.V.D., a precizat faptul că îi cunoaște pe reclamant și pârâtă din anul 2006, sau 2007, nu-și aduce aminte cu exactitate, iar la data la care i-a cunoscut aceștia locuiau împreună în Craiova, iar ulterior s-au mutat în T. J.. Din relatările reclamantului, martorul a înțeles că acesta i-a dat pârâtei un inel, întrucât intenționau să se căsătorească, precizând martorul că el nu a văzut inelul, iar cu pârâta nu a discutat despre acest aspect.  A mai precizat martorul că cei doi au fost să achiziționeze un teren în Craiova, iar actul a fost făcut pe numele pârâtei, că cei doi aveau planuri de viitor, în sensul de a-şi face o casă pe respectivul teren. De asemenea, martorul a declarat că din discuțiile părților a înţeles că cei doi doreau să se căsătorească, însă nu știe dacă aceste discuții au fost înainte de achiziționarea terenului sau după respectivul moment.

De asemenea, martorul C.-Ș. L. D., a declarat că a fost cumnatul reclamantului, însă în prezent este despărțit de sora acestuia. A relatat martorul că la început părţile au locuit în apartamentul reclamantului din Craiova cu mama şi cele două surori ale reclamantului, însă martorul a declarat că cei doi nu au fost logodiți și nu i-a auzit niciodată orbind despre căsătorie. A mai precizat martorul că pârâta a achiziționat un teren la Craiova şi crede că intenția părților a fost să-şi construiască o casă şi a se muta împreună, însă ulterior cei doi s-au mutat la Tg-Jiu unde au locuit aproximativ doi ani, într-un apartament împreună cu martorul şi sora reclamantului.  De asemenea, martorul a precizat că în perioada de doi ani cât a locuit efectiv cu părțile în același apartament, niciodată nu i-a auzit pe aceștia că ar dori să se căsătorească.

Din coroborarea declarațiilor martorilor mai sus menționați, audiați în cauză, instanța a reținut că reclamantul și pârâta au locuit împreună aproximativ 10 ani, la început în Craiova, iar ulterior în Târgu Jiu, unde s-au și despărțit, locuința părților în Târgu Jiu fiind stabilită după data la care pârâta a achiziționat în cursul anului 2011 suprafața de 351 mp. teren în extravilanul Municipiului Craiova.

Singurul martor din cei patru audiați în cauză care a confirmat existența unei relații de logodnă dintre reclamant și pârâtă a fost martorul Popa Ion Laurențiu, propus de reclamant, iar martorii care au relatat despre intenția părților de-a se căsători sunt tot martorii propuși de reclamant, respectiv C V D și P I L.

Instanța reține că niciunul din martorii propuși de reclamant și pârâtă nu au relatat că terenul în suprafață de 351 mp. ce face obiectul litigiului de față a fost dăruit de reclamant pârâtei, fiind un dar, în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei.

De altfel, instanța a apreciat că, în ipoteza în care reclamantul dorea să o gratifice pe pârâtă cu un dar în timpul eventualei relații de logodnă în vederea încheierii căsătoriei, acesta realiza acte de dispoziție cu privire la bunuri care existau în patrimoniul reclamantului pe perioada logodnei părților, ori, terenul din litigiu nu a aparținut reclamantului, ci a fost cumpărat în cursul anului 2011 de pârâtă în nume propriu.

 În raport cu obiectul cererii de învestire, respectiv restituire bunuri imobile dăruite de reclamant pârâtei, în perioada logodnei părților, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu are relevanță care este sursa banilor cu care pârâta a achiziționat imobilele a căror restituire se solicită de către reclamant, dat fiind faptul că reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea sumei de bani pe care ar fi dat-o pârâtei cu titlu de dar pentru achiziționarea terenului, ci, acesta a solicitat restituirea terenului care a fost achiziționat de pârâtă în nume propriu.

Față de considerentele expuse, a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T. C.L., în contradictoriu cu pârâta T. N..

Referitor la notele de ședință depuse de apărătoarea pârâtei la data de 22.06.2020, prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că, potrivit art. 270 C.civ, dreptul la acțiune întemeiat pe dispozițiile art.268 şi 269 C.civ. se prescrie într-un an de la ruperea logodnei, instanța a reținut următoarele:

Potrivit disp. art. 2513 C.civ. prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întimpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată, ori, în cauza dedusă judecății se constată că pârâta nu a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune prin intermediul întimpinării formulate în cauză și nici la primul termen de judecată, motiv pentru care instanța a constatat decăzută pârâta din dreptul de a mai invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință, a respins ca fiind tardiv formulată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de aceasta, prin notele de ședință depuse la data de 22.06.2020.

Cu privire la cererea pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit disp. art. 453 alin.1 din C.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar potrivit disp. art. 451 alin.2 C.pr.civ. instanța poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaților, atunci când aceasta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama şi de circumstanțele cauzei.

În speța dedusă judecății, instanţa a constatat că pârâta a suportat cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3000 lei reprezentând contravaloare onorariu apărător și suma de 129,75 lei, cu titlu de contravaloare cheltuieli copiere acte, conform chitanțelor atașate la filele 181-184 din volumul III al dosarului cauzei.

Activitatea apărătoarei pârâtei în cauză a constat în redactarea unei întimpinări de nici două pagini și a unor note de ședință, precum și în asistarea reclamantei la 6 termene de judecată, în vederea administrării probelor încuviințate în cauză, astfel că în raport de activitatea desfășurată de avocat și de complexitatea cauzei, s-a apreciat de către instanță că suma de 3000 lei percepută de apărătoarea pârâtei este disproporționată, motiv pentru care, în temeiul disp. art.451 alin.2 C.pr.civ., a dispus, din oficiu, reducerea onorariului apărătorului ales al pârâtei, avocat Purdea Marilena, de la 3000 lei la 2.000 lei.

Reținând culpa procesuală a reclamantului, instanța, văzând disp. art. 453 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu disp. art. 451 alin.1 C.proc.civ., a obligat pe acesta  la plata către pârâtă a sumei de 2129,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu apărător, așa cum a fost redus și cheltuieli legate de copierea de înscrisuri potrivit chitanțelor atașate la filele 181-184 din volumul III al dosarului cauzei.

Împotriva sentinţei civile nr. 3.../17.07..... pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. ..., a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel, s-a arătat că Judecătoria Târgu Jiu a constatat decăzută pârâta din dreptul de a mai invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins ca fiind tardiv formulată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă şi a respins cererea de chemare în judecată. În temeiul dispoziţiilor art.451 alin.2 C.proc.civ. a dispus din oficiu reducerea onorariului apărătorului ales al pârâtei, avocat ... M.., de la 3000 lei la 2.000 lei. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2129,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelantul-reclamant a considerat că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul T. C. L. a convieţuit cu pârâta T N în perioada 2006-2017, la începutul relaţiei în C., iar ulterior în T. J. unde s-a şi produs despărţirea părţilor.

În perioada în care părţile au convieţuit împreună au cumpărat pe numele pârâtei T.N. de la vânzătorii M. M. şi M. V.-M. cota de 1/3 din suprafaţa totală de 1133 mp, teren situat în extravilanul M. C., cartier C., identificat prin număr topografic şi vecinătăţi în înscrisul aflat la dosarul cauzei, preţul vânzării întregului imobil fiind de 34.000 lei. Ulterior, întrucât părţile deţineau doar cota de 1/3 din teren, s-a făcut dezmembrarea imobilului şi partajarea acestuia, astfel încât a fost atribuită suprafaţa de 351 mp.

Cu privire la acest teren în suprafaţă de 351 mp atribuit ca urmare a dezmembrării în lotul pârâtei T. N., precum şi a fundaţiei de casă edificată pe respectivul teren, reclamantul a solicitat de la pârâtă restituirea bunurilor, apreciind că i-a dăruit aceste bunuri în perioada logodnei, în vederea încheierii căsătoriei, care de altfel nu a mai fost oficiată, părţile despărţindu-se în cursul anului 2018. 

Având în vedere că logodna este definită ca fiind „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria” conform art. 266 alin.1 C.civ., iar conform alin. 3 al aceluiaşi articol, încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, este evident că reclamantul a făcut dovada existenţei acestei stări de fapt între părţi.

În completarea declaraţiilor martorilor audiaţi la instanţa de fond, apelantul-reclamant a precizat că va ataşa la cererea de apel şi poze ce o prezintă pe pârâtă purtând un inel pe deget (cel descris de reclamant prin răspunsul la interogatoriu), fiind cunoscut faptul că în tradiţia populară, la legarea unei logodne bărbatul oferă în dar femeii un inel de aur în considerarea respectării promisiunii de căsătorie. Fotografia în care pârâta se află alături de sora reclamantului pe o bancă şi purta inelul de logodnă, a fost efectuată a doua zi după nunta surorii reclamantului cu C.-Ş. L. D. (martorul pârâtei), respectiv la data de 21.08.2008.

Astfel, având în vedere faptul că în cursul anului 2018 logodna s-a rupt, reclamantul a solicitat instanţei de judecată să oblige pârâta în temeiul art. 268 alin. 1 şi 2 C.civ. la restituirea darurilor pe care aceasta le-a primit în considerarea logodnei, tocmai pentru că terenul şi fundaţia ridicată pe acest teren nu constituie daruri obişnuite logodnei ce nu trebuie restituite. În Codul civil noţiunea de daruri obişnuite se regăseşte în mai multe domenii, ca de exemplu: art. 144 alin. (1) C.civ. potrivit căruia tutorele nu poate face donaţii în numele minorului, cu excepţia darurilor obişnuite, potrivite cu starea materială a minorului; art. 146 alin. (3) C.civ. care prevede că minorul nu poate face donaţii, cu excepţia darurilor obişnuite, potrivite cu starea sa materială; art. 346 alin. (3) C.civ. care dispune că darurile obişnuite fac excepţie de la regula „bunurile comune ale soţilor pot fi înstrăinate numai cu acordul ambilor soţi”; art. 1.091 alin. (3) C.civ. potrivit căruia rezerva succesorală se stabileşte fără a ţine seamă de darurile obişnuite; conform art. 1.150 alin. (1) lit. c) C.civ.  darurile obişnuite nu sunt supuse obligaţiei de raport a donaţiilor.

În cazul în care darurile sunt daruri obişnuite, simple cadouri de uzaj, întoarcerea lor nu mai poate avea loc, întrucât aceste daruri sunt exceptate de la restituire în mod expres de către legiuitor, însă, valoarea mare pe care o are terenul (11.000 lei) şi fundaţia (peste 25.000 lei) fac ca aceste daruri să nu poată fi considerate daruri obişnuite.

Apelantul-reclamant a precizat că în cauză au fost audiaţi 4 martori, doi pentru reclamant şi doi pentru pârâtă. Instanţa de fond a reţinut din depoziţiile acestora că părţile au locuit împreună aproximativ 10 ani, la început în C., iar ulterior în T.J., având locuinţa în .... după data la care s-a achiziţionat terenul în litigiu. De asemenea, a reţinut instanţa de fond că niciunul dintre martorii propuşi nu a relatat că terenul ce face obiectul litigiului de faţă a fost dăruit de reclamant pârâtei, fiind un dar, în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei. Ori, acest aspect a fost greşit înţeles de către instanţa de fond întrucât ambii martori ai reclamantului au arătat că terenul a fost achiziţionat şi fundaţia a fost edificată tocmai ca părţile să aibă unde să întemeieze o familie, să aibă o casă a lor. Este adevărat că martorii pârâtei au negat discuţiile legate de o eventuală căsătorie, însă trebuie avut în vedere faptul că martora B.. I... a cunoscut părţile abia în anul 2013, iar martorul C.-Ş. L. D.. este fostul cumnat al reclamantului (fiind părăsit de către sora reclamantului) şi probabil încă are sentimente de duşmănie faţă de reclamant, însă, chiar şi aşa, acesta recunoaşte că terenul achiziţionat de pârâtă în Craiova era pentru construirea unei case şi pentru ca părţile să se mute împreună în aceasta. Oricum, acest martor s-a referit la perioada iunie 2013-septembrie 2014, perioadă în care părţile au locuit împreună în Târgu Jiu şi nu la toată perioada logodnei. În concluzie, este evident că terenul a fost achiziţionat pe durata logodnei în vederea construirii unei case în care părţile să se mute împreună după căsătorie, în acest sens concluziile instanţei de fond fiind eronate.

Cu privire la faptul că instanţa de fond a apreciat că ar fi trebuit ca reclamantul să solicite restituirea banilor şi nu a terenului, întrucât gratificarea pârâtei a făcut-o cu suma necesară achiziţionării terenului, apelantul-reclamant a precizat că a arătat încă din acţiunea introductivă că a achiziţionat terenul pe numele pârâtei cu titlu de dar de logodnă în vederea încheierii căsătoriei. Terenul l-a achiziţionat direct pe numele acesteia întrucât a economisit astfel dările către stat, precum şi comisioanele notariale aferente unei donaţii. A menţionat că aceste aspecte le poate dovedi cu matorii A. D. şi S. R.. Mai mult decât atât, martorul S. R. cunoaşte faptul că reclamantul a achitat în totalitate materialele şi manopera pentru construirea fundaţiei casei cu privire la care instanţa de fond nu a făcut nicio referire şi nu prezintă niciun argument pentru care a dispus respingerea cererii de restituire şi cu privire la acest bun.

În dovedirea motivelor enunţate, apelantul-reclamant a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri şi de proba cu martorii A. D.şi S.C..

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În principal, a solicitat instanţei să pună în vedere apelantului-reclamant să semneze cererea de apel deoarece aceasta este semnată de avocat al cărui mandat (împuternicire avocaţială) nu acoperă redactarea şi semnarea cererii de apel, respectiv a solicitat respingerea probei cu martorii solicitaţi de reclamant în apel ca nefiind concludentă, pertinentă şi utilă cauzei. Aceşti martori nu au fost propuşi la fond şi respinşi de instanţa de fond pentru a putea fi solicitaţi în apel. Instanţa de fond a încuviinţat reclamantului martorii propuşi prin acţiune.

A arătat că prin teza probatorie cu martorii propuşi în apel, apelantul-reclamant încearcă să îşi modifice cererea introductivă de instanţă în calea apelului, în sensul de a dovedi că a gratificat pârâta cu bani pentru achiziţionarea terenului şi edificarea temeliei, fiind inadmisibilă modificarea în apel a cererii introductive de instanţă. De asemenea, a menţionat că se opune audierii martorului ...ca fiind prohibit de lege deoarece este unchiul apelantului, mărturia acestuia fiind subiectivă întrucât este influenţată de calitatea sa de rudă cu apelantul.

Intimata-pârâtă a precizat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, terenul solicitat de reclamant a fi restituit pe motiv că i-a fost dat pârâtei cu titlu de cadou de logodnă, este bunul său propriu achiziţionat cu banii săi, bani pe care i-a dovedit că îi primea în contul reclamantului de la prietenul său, M.. J.... Din probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că reclamantul urmăreşte o îmbogăţire fără justă cauză în detrimentul pârâtei.

Corect a reţinut instanţa de fond starea de concubinaj dintre părţi, acestea locuind împreună în perioada 2006-2017, la început în Craiova, în apartamentul mamei reclamantului, iar ulterior în Târgu Jiu, într-un apartament închiriat de pârâtă unde s-a produs şi despărţirea părţilor. A retinut instanţa de fond că în perioada în care părţile au convieţuit împreună, pârâta, în calitate de cumpărătoare, alături de cumpărătorul C...V.. D..., a achiziţionat de la vânzătorii M... M.. şi M..V..-M.., prin actul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2.../26.11.2010 de notarul public D... D...F..., cota de 1/3 în favoarea pârâtei şi 2/3 în favoarea celuilalt cumpărător din suprafaţa totală de 1133 mp teren situat în extravilanul M. C., Cartier C., identificat prin număr topografic şi vecinătăţi în înscrisul ataşat la filele 47-49 din volumul I al dosarului cauzei la preţul de 34.000 lei pe care vânzătorii l-au primit de la cei doi cumpărători, în speţă pârâta T. N. şi martorul reclamantului, C.V. D..

Din probatoriul administrat nu rezultă că preţul tranzacţiei părţii pârâtei din bun ar fi fost plătit de reclamant, ci că preţul l-a plătit aceasta care a dovedit şi provenienţa banilor. Reclamantul nu a dovedit nici că temelia a fost edificată cu banii săi, o persoană cu handicap grav de vedere, fără venituri şi întreţinut de pârâtă.

Ulterior, între pârâtă şi numitul C. V. D., în calitate de coproprietari, a intervenit actul de dezmembrare şi partaj autentificat sub nr. 748/18.04.2011 prin care în lotul pârâtei a fost atribuită suprafaţa de 351 mp, iar în lotul cumpărătorului C. V. D. suprafaţa de 782 mp.

Din probatoriul administrat nu rezultă că între părţi ar fi existat o logodnă, simplul fapt că reclamantul descrie în acţiune un inel pe care pârâta şi l-a cumpărat singură, susţinând că era dar de logodnă din partea sa, logodnă despre care nu ştia nimeni, nu dovedeşte presupusa logodnă. Faptul că apelantul şi-a ales să descrie dintr-o fotografie unul din inelele pe care pârâta le purta, bijuterii pe care şi le-a cumpărat singură (apelantul nu realiza venituri) nu dovedeşte existenţa unei logodne între părţi. Inelul în discuţie nu se regăseşte în toate planşele foto prezentate de apelant. Inelul în discuţie pârâta l-a dat cu mulţi ani în urmă la schimb pe o altă bijuterie.

S-a mai arătat că instanţa de fond a reţinut că în cauză se constată că terenul în suprafaţă de 351 mp a fost dobândit de pârâtă prin actul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2328/26.11.2010 de notarul public D. D.F., iar ulterior ca urmare a dezmembrării suprafeţei totale dobândită prin actul mai sus menţionat, suprafaţa de 351 mp a fost înscrisă în cartea funciară nr. 207282 în favoarea pârâtei cu titlu de drept de proprietate, conform extrasului CF ataşat la fila 129 din volumul III al dosarului cauzei. Temelia nu face obiectul unei intabulari. Pentru a intra sub incidenţa disp. art. 268 alin.1 şi 2 C.civ., reclamantul căruia îi revine sarcina probei în procesul civil, conform disp. art. 249 C.proc.civ., trebuia să dovedească existenţa unei relaţii de logodă, ruperea relaţiei, dar şi faptul că în perioada în care părţile au fost logodite, reclamantul i-a făcut pârâtei daruri, în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei aceste imobile.

Intimata-pârâtă a expus declaraţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond, precizând că niciunul dintre martorii propuşi de părţi nu a relatat că terenul în suprafaţă de 351 mp ce face obiectul litigiului de faţă a fost plătit de reclamant după care i l-a dăruit pârâtei în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei.

Corect instanţa de fond a apreciat că în ipoteza în care reclamantul dorea să o gratifice pe pârâtă cu un dar în timpul eventualei relaţii de logodnă în vederea încheierii căsătoriei, acesta realiza acte de dispoziţie cu privire la bunuri care existau în patrimoniul său pe perioada presupusei logodne şi că terenul din litigiu nu a aparţinut reclamantului, ci a fost cumpărat în decursul anului 2011 de către pârâtă în nume propriu.

A apreciat instanţa de fond că, în raport cu obiectul cererii de învestire, respectiv restituire bunuri imobile presupus dăruite de reclamant pârâtei în perioada presupusei logodne, în prezenta cauză nu are relevanţă care este sursa banilor cu care pârâta a achiziţionat imobilele a căror restituire se solicită de către reclamant, dat fiind faptul că reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea sumei de bani pe care ar fi dat-o pârâtei cu titlu de dar pentru achiziţionarea terenului, ci, acesta a solicitat restituirea terenului care a fost achiziţionat de pârâtă în nume propriu şi pentru care reclamantul nici măcar nu a dovedit că a plătit preţul achiziţionării şi nici al edificării fundaţiei. Prin martorul S. R., unchiul reclamantului, apelantul-reclamant intenţionează să dovedească că fundaţia de pe terenul pârâtei a fost edificată cu banii săi, acesta nerealizând venituri, fiind întreţinut de pârâtă.

Este nefondat motivul de apel prin care reclamantul a solicitat pârâtei să-i restituie bunurile deoarece a apreciat că i le-a cadonat în perioada presupusei logodne, din moment ce acesta nu a dovedit că bunurile au fost în patrimoniul său şi i-a transmis pârâtei proprietatea lor. Mai mult, apelantul-reclamant nu a dovedit că a avut resurse financiare să achiziţioneze bunurile şi că el este cel care a plătit preţul tranzacţiei pentru pârâtă.

Faptul că părţile au locuit împreună din 2006 până în 2017 nu dovedeşte logodna ci, cel mult, starea de concubinaj. Părţile nu s-au prezentat în societate ca logodnici ci ca şi concubini aşa cum rezultă şi din declaraţia martorilor.

De asemenea, intimata-pârâtă a precizat că este nefondată susţinerea apelantului-reclamant în sensul că din declaraţiile martorilor săi, audiaţi în faţa primei instanţe, rezultă că terenul şi fundaţia ar fi fost daruri de logodnă pe care i le-a cadonat pârâtei pe perioada presupusei logodne. Este nefondată susţinerea apelantului-reclamant că terenul a fost achiziţionat, fără să precizeze de cine, pe perioada logodnei în vederea construirii unei case, şi, chipurile, reclamantul a edificat personal fundaţia pe acel teren.

A mai arătat intimata-pârâtă că, aşa cum a susţinut şi dovedit în faţa instanţei de fond, a avut o relaţie de concubunaj cu reclamantul din luna noiembrie 2006 până în luna ianuarie 2017, iar pe toată această perioadă niciodată nu s-a adus în discuţie logodna sau căsătoria. Fiind îndrăgostită de reclamant, pârâta a acceptat să locuiască cu acesta în apartamentul mamei sale din Craiova, în condiţiile impuse de acesta. A acceptat condiţiile impuse de acesta chiar dacă reclamantul nu avea un venit, cu atât mai puţin ceva de oferit. Îndrăgostită fiind, pârâta a acceptat să îl întreţină pe reclaamnt şi să-i ofere ceea ce îşi dorea, pârâta având un venit stabil asigurat de prietenul său M. J., domiciliat O., care lunar îi trimitea bani din contul său bancar în contul deschis pe numele reclamantului aşa cum reiese din extrasele de cont, unde, la secţiunea detalii, prietenul pârâtei, M. Ja., îi menţionează prenumele, N., acesta trimiţând banii în contul reclamantului care şi-a dat acordul de folosinţă a contului său RO ........ 0051 2..., asumându-şi obligaţia de a da banii pârâtei după fiecare tranzacţie făcută de către M. Ja.... Între părţi nu a fost niciodată oficiată o logodnă, aceasta fiind urmarea unei cereri în căsătorie, care în cazul părţilor nu a avut loc, cu atât mai puţin discuţii legate despre o posibilă căsătorie. Între părţi nu s-a pus problema nici să procreeze copii, fapt dovedit prin aceea că în perioada de concubinaj părţile nu au avut copii.

După mai multe investiţii făcute în apartamentul familiei reclamantului din banii pârâtei, aceasta din urmă a decis că este momentul să aibă casa sa deoarece nu avea certitudinea că, alături de reclamant, va forma un cuplu legal.

La propunerea prietenului comun al părţilor, martorul C.V.D., pârâta a fost de acord să cumpărare împreună cu acest prieten un teren în suprafaţă de 1133 mp pe care ulterior l-au dezmembrat, pârâtei revenindu-i terenul în suprafaţă de 351 mp. Martorul C. V.D. avea cunoştinţă de situaţia financiară a pârâtei şi de la cine primea aceasta banii, sfătuind-o să cumpere terenul împreună pentru a fi vecini după dezmembrarea terenului şi ca să-şi investească banii într-un bun şi să nu mai risipească banii pentru plăcerile reclamantului.

Intimata-pârâtă a menţionat că în zona respectivă, tot cu banii săi, a cumpărat un teren de aproximativ 100 mp pe numele reclamantului. Aşadar, decizia şi banii de achiziţionare a terenului extravilan identificat cu nr. cadrastral provizoriu ....... în suprafaţă de 351 mp situat în ......., cât şi edificarea fundaţiei pe terenul menţionat au fost ai pârâtei.

A menţionat intimata-pârâtă că nu a primit cadouri bijuterii din aur sau alte bunuri de la reclamant, ci le-a cumpărat singură cu banii primiţi de la M.J.., în schimb reclamantul cerându-i pârâtei foarte multe cadouri, folosindu-i banii pentru a achiziţiona după bunul plac sisteme muzicale de peste 5000 de euro, haine, telefoane, etc.

În anul 2013, realizând că reclamantul, care nu avea niciun venit, doar stătea şi consuma banii pârâtei trimişi de către M... J..., pârâta a hotărât împreună cu reclamantul să deschidă o afacere în T...., mai exact o cafenea, investiţia fiind făcută în totalitate cu banii pârâtei trimişi de către M. J., afacerea nefiind profitabilă, mai mult păguboasă, chiria spaţiului comercial unde îşi desfăşura activitatea cafeneaua fiind plătită cu banii trimişi de către M. J..., fiind singurul venit.

Reclamantul,  având probleme cu vederea, insista să ţină funcţională cafeneaua. Acesta a refuzat o pensie de handicap pe motiv că l-ar face să se simtă „handicapat”. După despărţirea părţilor, reclamantul a apelat la pensia de handicat deoarece nu mai era pârâta ca să îl întreţină.

În anul 2015, reclamantul, la insistenţele pârâtei, nu a acceptat închiderea cafenelei care producea pierderi, reclamantul insistând în funcţionarea cafenelei, amăgind-o pe pârâtă cu speranţa că îşi va recupera ceva din investiţia iniţială de aproximativ 20.000 euro, banii pârâtei. Într-un final, în anul 2016, reclamantul a acceptat închiderea cafenelei. Părţile erau asociaţi cu dreptul egale, iar de partea administrativă se ocupa reclamantul. Ulterior, prin ianuari 2017, pârâta a aflat adevăratul motiv pentru care reclamantul nu vroia să închidă cafeneaua, acela fiind că, în luna iunie 2015, acesta a început o relaţie amoroasă cu angajata din cafenea, L... M.M., relaţia acestora consumându-se în cafenea în timpul programului, reclamantul luând bani de la pârâtă şi dându-i angajatei pentru a o ţine aproape.

În tot acesf timp comportamentul reclamantului faţă de pârâtă a fost josnic, acesta vorbându-i şi tratând-o urât, neacceptând-o în activitatea din cafeanea pe motiv că nu îi suportă prezenţa, că nu are rost să stea la cafenea, spunându-i zilnic să gătească, să stea acasă, nu să piardă timpul la cafenea. În ianuarie 2017, când pârâta a descoperit minciuna, trădarea şi că a fost înşelată cu L. M. M., a pus punct relaţiei cu reclamantul, părţile despărţindu-se. În luna februarie 2017 reclamantul a început să insiste ca pârâra să se împace cu el, să îl primească înapoi, recurgând la şantaj sentimental, ameninţări şi violenţă. În perioada 2017-2018 reclamantul a avut o relaţie oficială cu L. M. M., aceştia locuind împreună.

După despărţire, chiar dacă locuia cu altă femeie, reclamantul venea la pârâtă aproape zilnic ca să îl primească înapoi, că nu poate trăi fără pârâtă, chiar ameninţând-o pe aceasta că nu o va lăsa să fie fericită şi să aibă pace cât timp va trăi el, că pârâta nu va fi niciodată femeia altui barbat.

Intimata-pârâtă a precizat că singura dorinţă a fost să scape de reclamant, omul care a folosit-o, care s-a folosit de iubirea sa pentru a avea un trai bun. Reclamantul nu a avut venit financiar pe perioada relaţiei, a fost întreţinut şi îngrijit de pârâtă, fiind un om bolnav, având probleme de vedere şi probleme cardiologice. Banii din contul său prin care a încercat în faţa instanţei de fond să dovedească faptul că a achiziţionat terenul sunt de fapt banii pârâtei. În luna noiembrie 2018 a început să îi transmită mesaje pârâtei prin anumiţi prieteni ca să-i dea suma de 5000 euro, altfel o va acţiona în judecată, ca o formă de şantaj. După despărţirea de reclamant, relaţia pârâtei de prietenie strânsă cu M. J. a continuat, acesta continuând să-i vireze lunar bani în cont.

Din probatoriul pe care l-a administrat în faţa instanţei de fond, pârâta a dovedit că a fost cea care realizează venituri, reclamantul nerealizând venituri şi că acesta s-a folosit de banii primiţi în contul său pentru pârâtă ca şi cum ar fi fost ai lui.

În apărare, intimata-pârâtă a precizat că înţelege să se folosească de proba cu înscrisuri, de probele administrate în faţa instanţei de fond şi de proba cu înregistrarea şedinţelor de judecată în care a fost administrată proba cu interogatoriul părţilor şi când au fost audiaţi martorii părţilor.

Totodată, a solicit instanţei să emită o adresă la OCPI pentru a comunica actele cadastrale pentru terenul proprietatea pârâtei.

Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unui teren extravilan în suprafață totală de 351 mp şi fundației edificate pe terenul respectiv, bunuri despre care a susținut că le-a oferit pârâtei pe durata logodnei, iar în drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 268 alin. 1 și 2 C.civ.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta o logodnă și dat fiind faptul că au conviețuit împreună încă din anul 2006, a înțeles să-i ofere cadou în vederea și pentru confirmarea faptului că se vor căsători, în anul 2010, suma de bani necesară achiziționării unui teren dar și pentru edificarea fundației în vederea construirii unei case în care urma să locuiască  împreună.

Reclamantul a precizat că intenția sa a fost să-i ofere pârâtei cu titlu de cadou terenul, dar pentru a evita unele cheltuieli suplimentare s-au înțeles să încheie contractul de vânzare-cumpărare a terenului direct pe numele ei, el făcând plata, economisind astfel dările către stat precum și comisioanele notariale aferente unei donații şi, stabilind aceste detalii cu pârâta și identificând împreună terenul pe care urma să își construiască casa.

Analizând apelul formulat, precum și întâmpinarea, Tribunalul reține că în cauză nu este contestat faptul că părțile au conviețuit în perioada 2006-2017 și că în acest interval de timp, pârâta în calitate de cumpărătoare alături de cumpărătorul C. V.D. au achiziționat prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2328/26.11.2010 cota de 1/3 în favoarea pârâtei și 2/3 în favoarea celuilalt cumpărător din suprafața totală de 1133 mp. teren situat în extravilanul  municipiului C., cartier C. și că ulterior, între pârâtă și numitul C. V. D., în calitate de coproprietari a intervenit actul de dezmembrare și partaj, autentificat sub nr. ..../18.04.2011, prin care în lotul pârâtei a fost atribuită suprafața de 351 mp  pe care s-a edificat și o fundație de casă.

Prima instanță a avut în vedere că în privința acestui teren și a fundației de casă, reclamantul a solicitat restituirea respectivelor bunuri, apreciind acesta că i le-a dăruit pârâtei  în perioada logodnei în vederea încheierii căsătoriei, care de altfel nu a mai fost oficiată, părțile despărțindu-se în cursul anului 2018, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile  art. 268 alin.1 și 2 C. civ.

În acest context, Tribunalul reține că dispozițiile alin. 6 ale articolului 22 din Codul de procedură civilă stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Aceste dispoziții reglementează principiul disponibilității, principiu consacrat de art. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părților.

Părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenției supuse judecății, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului şi cauzei, precum şi a fazelor şi etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge.

În cererea de chemare în judecată reclamantul trebuie să indice, între altele, părțile din proces, pretenția pe care o supune judecății, precum şi motivarea în fapt şi în drept, iar instanța este obligată să statueze asupra celor solicitate de părțile din proces, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea, prin cererile şi apărările formulate în condițiile legii.

Față de cele expuse, cum prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unui teren şi a fundației edificate pe terenul respectiv, bunuri despre care a susținut că le-a oferit pârâtei pe durata logodnei, iar în drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiilor art. 268 alin. 1 și 2 C.civ., Tribunalul reține că, din perspectiva reclamantului finalitatea reală a cererii, prin raportarea la scopul urmărit și motivele invocate este obligarea pârâtei la restituirea către sine, în materialitatea lor, a acestor bunuri, instanța neputând extinde artificial limitele investirii sale.

Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 268  alin.1 și 2 C. civ. în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii.

Din analiza prevederilor legale mai sus expuse, Tribunalul reține că obiectul obligației de restituire îl reprezintă darurile de logodnă și cele făcute în vederea încheierii căsătoriei, care se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii.

Tribunalul apreciază că pentru a se admite o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268  alin.1 și 2 C. civ., reclamantul trebuie să dovedească, pe lângă existența unei relații de logodnă și ruperea acestei relații, în primul rând, faptul că în timpul logodnei, a făcut daruri, în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei.

Tribunalul își însușește fără rezerve, opinia primei instanțe, care a reținut că în ipoteza în care reclamantul dorea să o gratifice pe pârâtă cu un dar în timpul eventualei relații de logodnă în vederea încheierii căsătoriei, acesta realiza acte de dispoziție cu privire la bunuri care existau în patrimoniul său pe perioada logodnei părților, or, terenul din litigiu nu a aparținut reclamantului, ci a fost cumpărat în cursul anului 2011 de pârâtă în nume propriu.

De altfel, în speță, este necontestat faptul că terenul în suprafață de 351 mp a fost dobândit de pârâtă prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr...../26.11.2010, iar ulterior ca urmare a dezmembrării suprafeței totale dobândită prin actul mai sus menționat, suprafața de 351 mp. a fost înscrisă în cartea funciară nr. .... în favoarea pârâtei T. N., cu titlu de drept de proprietate, conform extrasului CF, atașat la fila 129 din volumul III al dosarului cauzei.

Astfel, este fără putință de tăgadă faptul că bunul achiziționat este un bun propriu al pârâtei conform contractului de vânzare cumpărare încheiat și al actului de dezmembrare.

În situația, în care s-ar accepta teza susținută de reclamant conform căreia acesta ar putea solicita direct contravaloarea bunurilor pe care susține că pârâta le-ar fi achiziționat cu banii oferiți de acesta, s-ar ajunge la situația de neacceptat conform căreia reclamantului i s-ar recunoaște calitatea de proprietar exclusiv al unui bun propriu al pârâtei, în condițiile în care prin instituirea dispoziției art. 268  alin.1 și 2 C. civ., intenția legiuitorului nu a fost aceea de consolida  pentru bunurile dobândite în timpul logodnei un regim juridic mai favorabil decât acela al bunurilor dobândite pe perioada concubinajului sau chiar a căsătoriei.

Astfel, deși regimul juridic al bunurilor achiziţionate de soţi în timpul căsătoriei este reglementat de art. 339 şi 340 din Codul Civil care stabilesc, ca regulă generală, principiul comunităţii de bunuri, concubinii sau logodnicii nu beneficiază de prezumţia de comunitate asupra bunurilor dobândite pe durata convieţuirii, instituită de prevederile menţionate, care se aplică numai în ceea ce priveşte regimul legal al bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

În consecință, chiar și în cazul în care s-ar reține dovedirea logodnei părților, în cazul în care un bun nu este dobândit împreună, ci dimpotrivă, este achiziţionat de un singur logodnic, iar în actul de dobândire figurează numai acesta, dreptul de proprietate aparţine exclusiv dobânditorului, chiar dacă la achiziţionarea lui ar fi contribuit şi celălalt concubin, aspect care, de altfel, nu poate face obiectul prezentei cauze în care nu s-a solicitat valoarea contribuției, ci bunurile în individualitatea lor.

 În consecință, faptul că o persoană ar pune la dispoziţia logodnicului o sumă de bani pentru cumpărarea unui bun, nu-i conferă un drept de proprietate asupra bunului, ci eventual, doar un drept de creanţă împotriva dobânditorului, drept de creanţă, ce trebuie dovedit în astfel de împrejurări. Cert este că până la proba contrară, operează prezumţia unui drept de proprietate exclusiv în favoarea concubinului sau fostului logodnic dobânditor.

Cu alte cuvinte, dacă unul dintre  logodnici  nu figurează ca parte în actul de dobândire a unui imobil, el nu devine coproprietar al bunului indiferent de durata convieţuirii, ci eventual creditor, în calitate de titular al unui drept de creanţă, în cazul în care a contribuit la achiziţionarea bunului respectiv.

Față de cele expuse, cum prin disp. art. 268  alin.1 și 2 C. civ., nu se creează pentru bunurile dobândite în timpul logodnei un regim juridic de natură a permite transmiterea dreptului de proprietate conform rațiunii prezentate de reclamant, Tribunalul reține că în mod corect a apreciat prima instanță că având în vedere că obiectul cererii de învestire, îl reprezintă restituirea unor bunuri imobile presupus dăruite de reclamant pârâtei, în prezenta cauză nu are relevanță care este sursa banilor cu care pârâta a achiziționat imobilele a căror restituire se solicită de către reclamant, dat fiind faptul că reclamantul nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea sumei de bani pe care ar fi dat-o pârâtei cu titlu de dar pentru achiziționarea terenului sau pentru edificarea, ci, acesta a solicitat restituirea terenului care a fost achiziționat de pârâtă în nume propriu și a fundației construite pe aceste teren.

Pentru aceleași considerente, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată,  nu pot fi primite nici susținerile reclamantului care a arătat că s-a înțeles cu pârâta să încheie contractul de vânzare-cumpărare a terenului direct pe numele ei, pentru a evita unele cheltuieli suplimentare, cu atât mai cu cât acesta își invocă propria culpă și susține că intenția sa a fost aceea de eluda dispoziții fiscale.

De asemenea, având în vedere argumentele mai sus expuse, Tribunalul a apreciat că și cererea de suplimentare a probatoriului nu este utilă soluționării cauzei, dat fiind petitul cererii de chemare în judecată, respectiv restituirea unor bunuri despre care a susținut că le-a oferit pârâtei pe durata logodnei și temeiul juridic invocat de reclamant.

Față de cele expuse, Tribunalul, în temeiul art. 480 alin.1 din Codul de procedură civilă urmează să respingă ca nefondat apelul formulat.

Totodată, Tribunalul reține că intimata a solicitat obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, iar la dosarul cauzei se află chitanța nr.43 din data de 15.10.2020 din cuprinsul căreia reiese faptul că intimata a achitat un onorariu avocațial în cuantum de 1000 lei, 2 bonuri fiscale și facturile aferente din data de 16.10.2019 și 31.10.2019 în valoare de 960 și 1735 lei, din cuprinsul cărora reiese că reprezintă contravaloarea unor traduceri.

Tribunalul observă că din cuprinsul acestor  bonuri fiscale nu rezultă ce documente au fost traduse sau câte pagini au fost traduse pentru a se analiza utilitatea efectuării acestor cheltuieli în prezenta cauză, ele putând fi încuviințate dacă instanța considera ca acestea sunt reale, necesare și rezonabile.

Totodată, având în vedere data acestor bonuri fiscale, Tribunalul reține că acestea sunt anterioare datei de 20.09.2020, când dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței de control judiciar, iar apelanta nu a formulat apel sau apel incident împotriva sentinței civile nr. ..../17.07.2020 pentru a-și eventuale nemulțumiri legate de modul de stabilire al cheltuielilor de judecată de către prima instanță.

Sub acest aspect și Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în nenumărate cazuri asupra temeiurilor acordării cheltuielilor de judecată. Astfel, s-a statuat că un reclamant nu poate obține rambursarea costurilor şi cheltuielilor decât în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (Lupaş si alţii împotriva României, Cauza Gavrileanu împotriva României, Cauza Cumpană şi Mazăre, Cauza Sabou si Pîrcalab împotriva României, cauza Nilsen si Jobnsen împotriva Norvegiei).

În consecință, Tribunalul urmează să dispună obligarea apelantei la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, nefiind motivată și dovedită necesitatea suportării acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant T. C. L., şi, împotriva sentinței civile nr. ..../17.07.2020 pronunțată de Judecătoria T. J. în dosarul nr. .... şi în contradictoriu cu intimata-pârâtă T. N., .

Obligă apelantul-reclamant să achite intimatei-pârâte 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care se depune la T. G..

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 12.02.2021, la T.G..

Preşedinte,

Judecător,

Grefier,

Domenii speta

Spete similare