Civil - pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. x/318/2020

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1209

Ședința publică din 23 Iunie 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de către apelantul-reclamant AAA împotriva sentinței civile nr. 1234 pronunțată de Judecătoria C în dosarul nr. X şi în contradictoriu cu intimatul-pârât BBB.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns apelantul-reclamant AAA, lipsă fiind reprezentantul intimatului-pârât.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată depusă la dosar prin serviciul registratură, la data de 07.06.2021, adresa nr. 33849;115163/31.05.2021 emisă de BBB însoţită de înscrisuri.

În prezenţa apelantului-reclamant s-a vizionat înregistrarea video din cadrul secţiei E3.2, intervalul 11.51-11.54, din data de 09.08.2019 şi s-a observat coridorul secţiei cu camerele de deţinere de o parte şi de alta a acestui coridor. Totodată, s-a observat că mai mulţi deţinuţi intrau în camerele destinate încarcerării, fiind închise uşile la aceste camere de către gardieni. Nu s-a observat interiorul camerelor de deţinere şi nici numărul de deţinuţi din fiecare cameră de deţinere.

În prezenţa apelantului-reclamant s-a vizionat şi înregistrarea video din cadrul secţiei E3.3 din data de 09.05.2019. S-a observat coridorul secţiei cu camerele de deţinere de o parte şi de alta a acestui coridor şi modalitatea în care s-a efectuat servirea mesei către deţinuţi de către deţinuţii care asigurau servirea mesei.

Apelantul-reclamant învederează că înregistrările video sunt din cadrul secţiei E3, la secţia  cu regim închis şi nu la secţia cu regim semideschis, care este o singură secţie, cu patru camere, izolată cu un grilaj faţă de celelalte camere.

Apelantul-reclamant lasă la aprecierea instanței necesitatea revenirii cu adresă la BBB pentru a înainta înregistrările video solicitate.

Instanța apreciază că este inutil a se reveni cu adresă către BBB pentru a înainta înregistrările video solicitate având în vedere răspunsul înaintat de BBB cu adresa nr. 33849;115163/31.05.2021.

Interpelat fiind, apelantul-reclamant învederează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, astfel că tribunalul declară deschise dezbaterile asupra apelului şi acordă cuvântul.

Apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Precizează că a fost supus la tratamente degradante, fiind discriminat față de ceilalţi deţinuţi din cadrul secţiei E3 cu regim semideschis care au stat cu uşa deschisă la cameră. Arată că timp de 28 de zile a stat cu ușa închisă la camera de deținere, din data de 23.08.2019 până în data de 19.09.2019. Mai precizează că prejudiciul moral l-a dovedit cu martorul audiat.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, tribunalul declară închise dezbaterile şi reține cauza spre deliberare şi pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față:

Prin sentinţa civilă nr. 1234 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. X, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul AAA, împotriva pârâtului BBB.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art.1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, răspunzând pentru cea mai uşoară culpă, iar art. 1381 Cod civil prevede că orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, drept ce se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă nu poate fi valorificat imediat, orice persoană având îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, conform art. 1349 Cod civil.

Din aceste reglementări se reţine că, pentru angajarea răspunderii,  este necesar a fi întrunite cumulativ condiţiile privind existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Sarcina probei revine reclamantului conform art. 249 Cod procedură civilă potrivit căruia „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, acesta fiind ţinut să dovedească existenţa cumulativă a  condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.

În cauză, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a încălcării art. 3 CEDO, art. 5, 6 și 37 alin.3 din Legea nr. 254/2013, art. 73 din HG nr. 157/2016, pe motiv că, deși i-a fost schimbat regimul de executare în cel semideschis i s-a aplicat același tratament ca la regimul închis, cu toate că deținuții cazaţi în alt sector au beneficiat de alt tratament, iar igiena celulei era precară, apreciind că i s-a produs un prejudiciu moral prin discriminare, tratament degradant şi diferenţiat.

Instanţa a reţinut că în executarea pedepselor privative de libertate se impune, ca principiu, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, cu limitările inerente naturii și conținutului acestor pedepse și măsuri, potrivit art. 6 din Legea nr. 253/2013, iar răspunderea penitenciarului pentru condițiile de detenție poate fi angajată în condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pentru a fi susceptibilă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, impunându-se îndeplinirea, printre altele, și a condiției obiective ca fapta să fie contrară legii sau obiceiului locului.

Din datele comunicate de BBB, la solicitarea instanţei şi din înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că reclamantul AAA a fost deținut în BBB în perioadă 10.09.2018–19.09.2019, acesta fiind cazat iniţial în secția de deținere E2, iar din data de 23.08.2019 reclamantului i s-a schimbat regimul de executare din regim închis în regim semideschis fiind mutat din cadrul secției E2 camera 23 în cadrul secției E1 camera 34, unde a fost cazat împreună cu alte persoane private de libertate cărora le fusese schimbat regimul de executare în regim semideschis, profilarea acestei noi camere de deţinere pentru regim semideschis impunându-se ca urmare a depăşirii, în acea perioadă, a capacităţii de cazare a celor 3 camere cu regim semideschis care existau în cadrul secţiei E3.

Camera în care a fost cazat reclamantul  a beneficiat de dotările uzuale  şi condiţiile de igienizare conforme, fiind alocate materiale necesare igienei zilnice.

Potrivit deciziilor directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,  BBB custodiază următoarele categorii de deținuți: bărbați majori arestați preventiv care execută pedeapsa în regim închis și de maximă siguranță şi, față de schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate aplicată reclamantului începând cu data de 23.08.2019, situația acestuia a fost analizată în cadrul Comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din data de 30.08.2019, dată la care a fost transmisă către ANP solicitarea cu propunere de transfer în alte unități, iar prin adresa directorului general al ANP nr. 51376/04.09.2019 s-a dispus măsura transferării reclamantului la Penitenciarul M.

Reclamantul a fost transferat la Penitenciarul M în data de 19.09.2019, după prezentarea acestuia la Tribunalul F, pe rolul căruia se afla dosarul în care fusese citat pentru data de 18.09.2019. 

Prin urmare, nu s-a putut reține ca fiind întemeiată susţinerea reclamantului că, în locul de deținere, ar fi fost supus unor tratamente inumane ori degradante în sensul art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și că astfel ar fi fost încălcate principiile consacrate de art. 5 și 6 din Legea nr. 254/2013, în situaţia în care camera în care a fost cazat a beneficiat de dotările necesare şi de condiţiile de igienă. Reclamantul a beneficiat, după schimbarea regimului de executare a pedepsei, de dreptul la vizită în modalitatea prevăzută de art.139 alin.3 din H.G. nr.157/2016.

Instanţa a constatat, faţă de starea de fapt expusă, că pârâtul nu a săvârşit fapta ilicită imputată de reclamant, nu i-a aplicat acestuia un tratament discriminator, acestuia asigurându-i-se plimbarea zilnică de 2 ore, iar lipsa posibilităţii de deplasare în zone prestabilite din afara camerei în orice perioadă a zilei, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 37  alin.3 din Legea nr. 254/2013 şi art. 73 din HG nr.157/2016, s-a datorat faptului că profilarea unităţii pârâte nu prevede custodia persoanelor private ce execută pedeapsa în regim semideschis, astfel încât uşa camerei nu putea fi ţinută deschisă pe durata zilei,  situație în care administrația locului de deținere a făcut propunere de transfer către un loc de deținere profilat pe custodierea acestei categorii de deținuți.

Până la luarea măsurii transferului şi executarea acesteia, reclamantul a fost cazat într-o cameră cu alţi deţinuţi aflaţi în executarea pedepsei privative de libertate în regim semideschis, care au beneficiat de aceleaşi condiţii de cazare, prin urmare nu se poate susţine că pârâtul i-ar fi aplicat reclamantului un tratament diferenţiat, transferul fiind realizat după prezentarea reclamantului la instanţa de judecată pe rolul căreia existau dosare în care era parte, astfel încât nu i se poate imputa pârâtului o perpetuare a acestei situaţii, penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate stabilindu-se de Administrația Națională a Penitenciarelor.

Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile  angajării răspunderii civile delictuale, în lipsa caracterului ilicit al faptei, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva sentinţei civile nr. 1234 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. X, a declat apel reclamantul AAA, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 lei pentru stresul, stările de anxietate şi disconfortul fizic şi psihic la care a fost supus prin tratamente degradante şi discriminare.

În motivarea cererii de apel a arătat că la pagina 9 a sentinţei apelate instanţa de fond a motivat un paragraf neconform cu realitatea şi anume că „...reclamantului i s-a schimbat regimul de executare din închis în regim semideschis, fiind mutat din cadrul secţiei E2 camera 23 în cadrul secţiei E1 camera 34, unde a fost cazat împreună cu alte persoane private de libertate cărora le fusese schimbat regimul de executare în regim semideschis, profilarea acestei noi camere de deţinere pentru regim semideschis impunându-se ca urmare a depăşirii în acea perioadă a capacităţii de cazare a celor 3 camere cu regim semideschis care existau în cadrul secţiei E3”.

A menţionat că această afirmaţie este falsă deoarece în secţia E3 nu erau ocupate toate locurile de cazare în perioada 23.08.2019-19.09.2019 şi a solicitat instanței să facă verificări în acest sens. Şi chiar dacă ar fi fost pline acele camere, a arătat că nu este o scuză pentru a i se îngrădi drepturile şi a fi discriminat faţă de ceilalţi deţinuţi cazaţi pe secţia E3 care au stat în regim semideschis şi cărora li s-a respectat regimul, reclamantului nefiindu-i respectat regimul, acesta beneficiind 28 de zile de regim închis, deşi în acte figura cu regim semideschis.

Apelantul-reclamant a mai precizat că o altă ilegalitate şi abuz pe care l-a comis instanţa de fond a fost faptul că a refuzat audierea martorului TI deţinut în BBB. Acest martor va confirma faptul că în camera E1.34  erau condiţii dezgustătoare de detenţie.

La pagina 10 a senţinţei apelate instanţa a considerat că apelantul-reclamant nu a fost discriminat faţă de alţi deţinuţi fiindcă nu a fost singur cazat în camera E1.34. Apelantul-reclamant şi colegii săi din această cameră au fost discrimaţi faţă de ceilaţi deţinuţi care aveau regim semideschis la secţia E3, care aveau uşile deschise toată ziua şi cărora li s-a respectat regimul semideschis, apelantul-reclamant şi colegii săi din camera E1.34 stând cu uşa închisă 22 ore pe zi la fel ca deţinuţii de la regim închis şi de maximă siguranţă.

De asemenea, a precizat că instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale în lipsa caracterului ilicit al faptei, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată acţiunea.

A considerat apelantul-reclamant că nu a avut parte de un proces echitabil la instanţa de fond, fiind încălcat art. 6 alin.1 din CEDO prin faptul că instanţa a fost de partea pârâtului, i-a respins audierea martorului, nu a ţinut cont de faptul că există multe hotărâri CEDO împotriva României pentru lipsa iluminatului şi ventilaţiei corespunzătoare la BBB, fiind de notorietate acest aspect, iar potrivit art. 255 alin.2 C.pr.civ., dacă un anumit fapt este de notorietate nici nu mai este necesară dovedirea lui. Instanţa de fond a luat în considerare informaţiile false cu care s-a apărat pârâtul. Lezarea demnităţii, afectarea valorilor precum sănătatea, integritatea fizică şi psihică, intimitatea vieţii persoanei se constituie în situaţii de prejudiciu moral care în mod direct nu pot fi dovedite însă probarea faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate.CEDO a decis că dificultăţile economice pe care le are o anumită ţară nu sunt de natură s-o absolve de obligaţiile ce-i revin.

La data de 10.12.1948 Adunarea Generală a ONU a adoptat şi proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, demnitatea umană fiind cuprinsă chiar în preambulul acestui act. Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a inclus demnitatea umană la art. 1. Statul Român a semnat în 1994 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi şi-a luat angajamentul să protejeze demnitatea oamenilor, iar art. 3 din CEDO interzice tortura, tratamentele inumane sau degradante. Încălcarea acestui articol de către o autoritate reprezintă un abuz contra demnitătţii umane. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat în sute de cazuri Statul Român pentru nerespectarea art. 3 din CEDO, respectiv zeci de încălcări la BBB. Constituţia României garantează dreptul la viaţă, integritate fizică şi psihică. Orice abuz împotriva integrităţii fizice sau psihice reprezintă un abuz împotriva demnităţii umane. Art. 255 alin.2 C.pr.civ prevede că nu mai este necesară dovedirea faptului când acesta este notoriu. În cererea nr. UUU/15 B. vs. România, CEDO a condamnat BBB, de fapt a condamnat Statul Român pentru că în BBB era sita metalică sudată peste gratii care obturează iluminatul natural şi împiedică ventilația.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică şi legală.

A invocat excepția decăderii apelantului-reclamant din dreptul de a motiva apelul, precizând că motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul sunt elemente a căror lipsă atrage decăderea apelantului din dreptul de a motiva apelul, caz în care instanța de apel se va pronunța în baza celor invocate în fața primei instanțe având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac. Neindicarea în cererea de apel a mijloacelor de probă de care apelantul înțelege să se folosească în dovedirea motivelor de apel, atrage sancțiunea decăderii apelantului din dreptul de a mai propune probe noi în faţa instanţei de apel. A menţionat că prin cererea de apel reclamantul reiterează motivele din cererea de chemare în judecată, nemotivând apelul în fapt şi în drept.

Intimatul-pârât a menţionat că se impune respingerea apelului pentru următoarele motive.

Afirmaţiile apelantului în sensul că instanţa de fond a crezut toate minciunile pârâtului sau a vrut să le creadă, iar pe reclamant nu l-a crezut pentru că nu poate dovedi, sunt făcute cu rea voinţă, întrucât sarcina probei revine victimei prejudiciului astfel cum prevede art. 249 Cod procedură civilă, aşa cum în mod corect şi legal a reţinut instanţa de fond la pagina 9 paragraf 4.

Susţinerile apelantului-reclamant în sensul că art. 255 alin.2 C.proc.civ. prevede că dacă un anumit fapt este de notorietate ori este necontestat, instanţa va putea decide ţinând seama de circumstanţe, că nu mai este necesară dovedirea lui, reclamantul prevalându-se de cauzele prin care România a fost condamnată la CEDO  pentru îcălcarea prevederilor art. 3 din CEDO, nu au relevanţă în prezenta cauză al cărui obiect este acţiune în răspundere civilă delictuală.

A solicitat ca instanţa de apel să aibă în vedere şi afirmaţiile defăimătoare ale apelantului cu privire la faptul că „înscrisurile ataşate” de pârât sunt „falsuri şi minciuni”, înscrisuri cu care pârâtul a dovedit că susţinerile reclamantului sunt nefondate şi nesusţinute cu probe şi făcute din dorinţa de îmbogăţire fără justă cauză.

Intimatul-pârât a apreciat că Judecătoria Tg-Jiu în mod corect a respins acţiunera reclamantului reţinând că în executartea pedepselor privative de libertate se impune ca principiu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cu limitările inerente naturii şi conţinutului acestor pedepse şi măsuri potrivit art. 6 din Legea nr. 254/2013.

Criticile apelantului în sensul că la pagina 9 a sentinţei instanţa de fond a motivat un paragraf neconform realităţii sunt nefondate raportat la întreg probatoriul administrat în cauză. Din înscrisurile comunicate de pârât la solicitarea instanţei de fond în data de 30.09.2020, rezultă faptul că atât reclamantul cât şi celelalte persoane cazate în perioada 23.08.2019-19.09.2019 împreună cu acesta  şi cărora le fusese schimbat regimul din închis în semideschis, au beneficiat de aceleaşi condiţii de cazare specifice deţinuţilor aflaţi în regim semideschis, fără posibilitatea deplasării în zone din afara camerei pentru a desfăşura activităţile prev. de art. 73 din HG 157/2016. Această situaţie s-a datorat unor motive care nu sunt impuitabile pârâtului, generate, aşa cum a reţinut instanţa de fond, de depăşirea în acea perioadă a capacităţii de cazare a celor 3 camere cu regim semideschis care existau în cadrul secţiei E3.

Având în vedere că pârâtul nu custodiază deţinuţi care execută pedeapasa privativă de libertate în regim semideschis, în BBB se pot regăsi în mod excepțional şi persoane private de libertate aflate în regim semideschis ca urmare a schimbării regimului de executare a pedepsei din închis în semideschis, situaţie în care s-a regăsit şi apelantul. Ca urmare a schimbării regimului de executare a pedepsei în regim semideschis ce a avut loc la data de 28.08.2019, acesta a fost mutat pe secţia E1. La data de 30.08.2019 apelantul a fost analizat în cadrul Comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate şi tot la aceeaşi dată a fost trimisă către ANP solicitarea cu propunerea de transfer a apelantului în alte unităţi, solicitare pentru care s-a primit răspuns la data de 05.09.2019.

În ceea ce priveşte criticile apelantului în sensul că „...ultima frază este falsă deoarece în secţia E3 nu erau maxim ocupate locurile de cazare în perioada 23.08.2019-19.09.2019”, precum şi faptul că, şi dacă ar fi fost acele camere ocupate, nu este o scuză pentru a i se îngrădi drepturile şi a fi discriminat faţă de ceilalţi deţinuţi, intimatul-pârât a arătat că sunt făcute cu intenţia de a induce instanţa în eroare.

Prin raportare la prevederile art. 37 din Legea 254/2010 şi HG 157/2016, se poate observa că legiuitorul indică posibilitatea efectuării unor activităţi zilnice fără supraveghere raportându-se totodată la programul stabilit de către adminiustraţia locului de deţinere.

S-a solicitat instanței de apel să observe că apelantul a beneficiat de toate prevederile legale cu privire la noul regim, cu excepţia celor prevăzute de art. 73 din HG 157/2016.

Aşa cum în mod corect a reținut instanţa de fond, transferul apelantului la Penitenciarul M a avut loc în data de 19.09.2019, după prezentarea acestuia la Tribunalul F pe rolul căruia se afla dosarul în care fusese citat.

A considerat intimatul-pârât că a asigurat apelantului condiţii umane de cazare, nefiind vorba despre supunerea la tratamente inumane sau degradante în sensul art. 3 din CEDO.

S-a menţionat că, pentru acordarea despăgubirilor, este necesar să fie îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Răspunderea civilă delicatuală i-a naştere în momentul în care, cu intenţie, din neglijenţă sau din imprudenţă, s-a comis o faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu altei persoane. În speţa de faţă, a precizat intimatul-pârât că nu i-a cauzat un prejudiciu apelantului-reclamant.

În ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite cauzatoare a unui prejudiciu cert în patrimoniul reclamantului, intimatul-pârât a solicitat instanţei să aibe în vedere faptul că fapta ilicită constă în acţiunea sau inacţiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista o faptă ilicită este necesar, aşadar, ca acţiunea sau inacţiunea să fie contrară ordinii sociale şi reprobată de societate, să fie consecinţa unor comportări interzise sau contrare unei norme juridice.

Intimatul-pârât a precizat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că nu se poate reţine ca fiind întemeiată susţinerea reclamantului că în locul de deţinere ar fi fost suspus la tratamente inumane în sensul art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că astfel ar fi fost încălcate principiile consacrate de art. 5 şi 6 din Legea nr. 254/2013 în situaţia în care camera în care a fost cazat a beneficiat de dotările necesare şi de condiţiile de igienă.

Cu privire la criticile apelantului în sensul că instanţa de fond a refuzat audierea martorului indicat, intimatul-pârât a solicitat respingerea acestora având în vedere că în mod corect şi în acord cu prevederile legale, instanţa a respins solicitarea reclamantului de încuviinţare a probei testimoniale, întrucât, după cum se poate observa, această probă nu a fost propusă prin cererea de chemare în judecată astfel cum prevăd disp. art. 254 alin.1 C.pr.civ.

Cu privire la criticile apelantului în sensul că la pagina 10 a sentinţei atacate instanţa a considerat că nu a fost discriminat faţă de alţi deţinuţi fiindcă nu a fost singurul cazat la E1.34, mai fiind şi alţii cazaţi, respectiv că reclamantul şi cu ceilalţi colegi au fost discriminaţi faţă de ceilalţi deţinuţi cu regim semideschis cazaţi la secţia E3 care aveau uşile deschise toată ziua şi cărora li s-a respectat regimul semideschis, intimatul-pârât a considerat că în mod temeinic, raportat la probatoriul administrat, instanţa a reţinut că reclamantul a fost cazat împreună cu alte persoane private de libertate cărora le fusese schimbat regimul de executare în regim semideschis, profilarea acestei noi camere de deținere pentru regim semideschis impunându-se ca urmare a depăşirii în acea perioadă a capacităţii de cazare a celor 3 camere cu regim semideschis care existau în cadrul secţiei E3.

Având în vedere că pârâtul nu custodiază deţinuţi aflaţi în executarea pedepsei privative de libertate în regim semideschis, precum şi raportat la regimul secţiei E1, coroborat cu disp. art. 76 alin.6 din HG 157/2016, se impunea ca uşa camerei de deţinere a celor care execută pedeapsa în regim semideschis să fie închisă pe durata zilei pentru a nu fi vulnerabilizată siguranţa locului de deţinere şi totodată activităţile zilnice din cadrul secţiei să se poată desfăşura în condiţii bune, nefiind vorba despre vreo discriminare în sensul legii.

Intimatul-pârât a precizat că apelantul nu a făcut dovada încălcării vreunui drept sau a existenţei unui prejudiciu. Cele relatate de acesta nu pot atrage răspunderea pârâtului şi plata unor despăgubiri care să îi acopere presupusul prejudiciu suferit întrucât pârâtul nu a săvârşit nicio faptă care să atragă răspunderea patrimonială.

A apreciat că nu poate fi probată existenţa vreunui prejudiciu care să fi fost cauzat apelantului de natură să justifice plata unor daune. Reclamantul nu a făcut dovada unei conduite licite a pârâtului, cererea sa fiind nefondată. Nu trebuie neglijat faptul că fundamentul răspunderii civile delictuale constă în acoperirea pagubei suferite şi nu în asigurarea unui câştig. Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală trebuie îndeplinite anumite condiţii, printre care şi vinovăţia, astfel că este necesar ca acţiunea sau inacţiunea să fie săvârşită cu vinovăţie de către cel care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

De asemenea, a arătat că nu vede cum poate considera reclamantul că a fost supus la tratamente inumane şi degradante în condiţiile în care pe perioada cât s-a aflat în BBB i-a fost asigurat un confort psihic constant, asistenţă medicală şi condiţii de detenţie corespunzătoare care în niciun caz nu poate fi asimilat cu rele tratamente, tratament inuman sau degradant.

În același context, intimatul-pârât a invocat prevederile deciziei nr. 1095/1994 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia Civilă. CEDO a reţinut cu privire la deţinuţi că statele contractante au obligaţia de a veghea ca fiecărui deţinut să-i fie asigurate condiţii care sunt compatibile cu respectul demnităţii umane şi cu adaptarea unor modalităţi de executare a pedepsei privative de libertate.

Intimatul-pârât a mai menţionat că privarea de libertate prin depunerea individului în penitenciar nu este urmarea unui act propriu de voinţă sau a unei obligaţii cetăţeneşti, ci reprezintă o formă de sancţionare aplicată de societate individului care s-a abătut de la normele ei morale şi juridice.

A apreciat că nu sunt întrunite cerinţele pentru atragerea răspunderii civile delictuale reglementată de Codul civil în ceea ce priveşte Penitencirul F, neexistând în cauză nicio faptă ilicită care să cauzeze prejudicii reclamantului.

În ceea ce priveşte solicitarea sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale, intimatul-pârât a solicitat instanţei să observe că acestea nu sunt în niciun mod dovedite, reclamantul nedepunând înscrisuri prin care să facă dovada acestora. A opinat că numai în situaţia în care afrontul adus elementelor personalităţii ar avea efecte prejudiciabile din punct de vedere material, adică dacă din actele ilicite ale administraţiei penitenciarului ar rezulta o pierdere financiară sau o declasare pe plan profesional sau social a reclamantului, ar fi admisibilă acordarea de daune compensatorii, or, din toate probele depuse de pârât, rezultă în mod cert că apelantului-reclamant i-au fost pe deplin respectate toate drepturile.

În drept, au fost invocate disp. art. 205 şi urm. C.pr.civ, precum şi dispoziţiile legale din cuprinsul întâmpinării.

Intimatul-pârât a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Apelantul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat cele susţinute prin cererea de apel.

Prin încheierea din 31.03.2021, instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantul-reclamant, acesta fiind scutit de plata taxei de timbru în cuantum de 50 lei aferentă cererii de apel.

La termenul de judecată din data de 07.04.2021, instanța a încuviințat pentru apelantul-reclamant probele solicitate prin cererea de apel.

S-a solicitat Penitenciarului F să pună la dispoziția instanţei, pe suport informatic, toate înregistrările video efectuate în zona din incinta penitenciarului în care se află camerele E1.34 şi secţia E3, din perioada 23.08.2019-19.09.2019 (28 zile).

La termenul de judecată din data de 12.05.2021, a fost audiat prin videoconferință, martorul propus de apelantul-reclamant, respectiv numitul TI.

Relațiile solicitate Penitenciarului F au fost înaintate instanţei cu adresele nr. 31000/DSDRP/PGGR/10.05.2021 şi nr. 33849;115163/31.05.2021.

La termenul de judecată din data de 23.06.2021 au fost vizionate în prezența apelantului-reclamant înregistrările video înaintate de BBB.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile invocate în temeiul art. 477 c.pr.cv, constată şi reține următoarea stare de fapt şi de drept.

Prin cererea introductivă de instanță, a solicitat reclamantul repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a încălcării art.3 din CEDO, art. 5, art. 6, art. 37 alin. 3 din Legea 254/2013, art. 73 din HG 157/2006, susținând în motivarea acțiunii că deşi i-a fost schimbat regimul de executare în cel „semideschis”, i s-a aplicat același tratament ca la regimul închis, cu toate că deținuții cazați în alt sector au beneficiat de alt tratament, că igiena celulei era precară, apreciind că i s-a produs un prejudiciu moral prin discriminare, tratament degradant şi diferențiat.

În urma administrării probatoriului cu înscrisuri, prin sentința ce face obiect de critică al prezentului apel a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, reţinând instanţa în considerentele hotărârii că faţă de starea de fapt expusă, pârâtul nu a săvârşit fapta ilicită imputată de reclamant, nu i-a aplicat acestuia un tratament discriminator, iar lipsa posibilității de deplasare în zone prestabilite din afara camerei în orice perioadă a zilei s-a datorat faptului că profilarea unității pârâte nu prevede custodierea persoanelor private de libertate ce execută pedeapsa în regim semideschis, ci în regim închis.

Apelantul reclamant aduce critici de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei, pe care instanța le apreciază ca fiind întemeiate, raportat la temeiul in drept invocat de catre reclamant răspunderea civila delictuala, ar. 3 din CEDO şi la probatoriul ce a fost administrat în apel.

Astfel, tribunalul reține că apelantul-reclamant se află în executarea mandatului JJ, nr. sentință KK emisă de Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a II a Penală, fiind condamnat în calitate de autor în temeiul Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane la pedeapsa detenției pe o durată de 18 ani.

În raportul cu nr.996/14.08.2019 depus la fila 22 a dosarului de fond se menționează că din pedeapsa de executat se scad 1771 de zile ca urmare a arestului preventiv, că pedeapsa a început a fi executată la data de 15.11.2013 şi expiră în termen de 08.01.2027, fiind pro pozabil pentru liberare condiționată la data de 02.11.2021.

Se menționează în mandat că în perioada noiembrie 2007-ocotmbrie 2008 împreună cu alte persoane a facilitat intrarea pe teritoriul Marii Britanii a mai multor tinere-cetăţeni români în scopul exploatării sexuale a acestora. A fost repartizat să execute pedeapsa privativă de libertate în regim închis, începând cu data de 30.08.2018.

Prin decizia nr.SSS/23.08.2019 de punere în executare a regimului de executare,  s-a dispus repartizarea apelantului în regim semideschis, începând cu data de 23.08.2019, situaţia deţinutului urmând a fi reanalizată în comisia pentru individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate în data de 13.08.2020.

Așadar, în data de 23.08.2019, reclamantului apelant i-a fost schimbat regimul de executare şi pe cale de consecință a fost mutat din cadrul secției E2, camera 23 în cadrul secției E1, camera 34, unde se aflau cazaţi şi alţi deţinuţi, cărora le fusese schimbat regimul de detenție din regim închis, în regim semideschis.

În apărare, prin întâmpinarea formulată BBB a susținut şi a dovedit cu înscrisuri că custodiază următoarele categorii de deţinuţi: deţinuţi bărbaţi majori arestaţi preventiv care execută pedeapsa în regim închis şi de maximă siguranţă, profilarea unităţii neprevăzând custodierea persoanelor privative de libertate ce execută pedeapsa în regim semideschis.

A afirmat pârâtul că în cadrul Penitenciarului F se pot regăsi în mod excepțional şi persoane private de libertate cărora le-a fost stabilit regimul semideschis, ca urmare a schimbării din cel închis, situație în care administrația locului de deţinere, de îndată face propuneri de transfer către alte locuri de deținere profilate pe custodierea acestor categorii de deținuți.

A făcut BBB demersuri pentru deținuții, al căror regim de detenție a fost schimbat, în acest sens adresele de la dosarul cauzei depuse la filele 25-26, fiind propus transferul către Penitenciarul ZZ-M, unitate profilată pe custodierea deținuților care execută pedeapsa privativă de libertate, în regim semideschis.

Şi în apel a susținut pârâtul că urmare a mutării reclamantului apelant în cadrul Secţiei E1, camera 34, unde se aflau cazaţi şi alţi deţinuţi cărora le fusese schimbat regimul de detenție din închis în semideschis, acestuia i-au fost respectate toate drepturile prevăzute de legea română şi CEDO.

Observând probatoriul administrat  se constată că în cadrul secției E1 există anumite camere de deținere profilate pentru deținuții arestaţi preventiv, pentru cei aflaţi în perioada de carantină şi  observare, pentru tinerii aflaţi în regimul de executare a pedepsei închis şi maximă siguranţă, pentru deţinuţii minori sau pentru persoanele condamnate cărora li s-a schimbat regimul în semideschis până la transferul acestora în unităţi profilate pe profil semideschis.

Apelantul-reclamant a beneficiat de șederea într-o astfel de cameră, deşi penitenciarul deținea alte  trei camere de cazare pentru regim semideschis, care existau în cadrul secției E3, șederea în secția E1 fiind justificată în aceea că s-a depășit capacitatea de cazare a celor trei camere cu regim semideschis în acea perioadă.

Din această perspectivă BBB invocă că situația s-a datorat unor motive neimputabile acestuia.

Prin adresa înaintată la solicitările instanței nr.33849/31.05.2021, pârâtul a menționat că în cadrul secției E3 (secţie profilată regim închis) au fost amenajate patru camere de deținere, în vederea custodierii deținuților cărora le-a fost schimbat regimul de executare regresiv, din regim închis în regim semideschis, astfel că în cadrul secției E3 a fost montat un grilaj de tronsoane care permitea separarea deţinuţilor, creându-se posibilitatea cazării deţinuţilor din regim semideschis, cu uşile deschise şi cu respectarea criteriilor de separarea prevăzute de lege.

Camerele din cadrul secției E3 destinate cazării în regim semideschis sunt E3.2, E3.3., E3.4, E3.33, care aveau o capacitate de 5 deținuți, respectiv 2 deținuți, iar uşile acestor camere au fost deschise în conformitate cu prevederile legale.

În cadrul secţiei E1, respectiv camera E1.34 (camera unde a fost cazat apelantul-reclamant) nu exista posibilitatea de a fi deschise uşile camerelor.

Practic, apelantului-reclamant deși i-a fost schimbat regimul de executare din regim închis, în regim semideschis, în perioada 23.08.2019-19.09.2019, nu a beneficiat de toate condițiile pe care le impune regimul de detenție semideschis, prevăzute de legea nr.254/2013.

Art. 37 din Legea nr.254/2013 definește regimul semideschis şi potrivit acestui articol:(1) Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani. (2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat superior ca grad de severitate, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. (3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. (4) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică. Supravegherea îndeplinirii obligaţiei de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere se face în condiţiile stabilite prin lege specială.

În regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este definit regimul semideschis, categoriile de deţinuţi cărora li se aplică acest regim, locul de executare, cazare şi amenajarea spaţiilor de deţinere, programul zilnic, munca şi

activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, astfel: art. 73 Noţiunea de regim semideschis: Regimul semideschis conferă deţinuţilor posibilitatea de a se deplasa neînsoţiţi în zone din interiorul locului de deţinere pe traseele stabilite de către administraţia penitenciarului şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere, cu respectarea programului stabilit de administraţie. Art. 75 Locul de executare: Regimul semideschis se execută în penitenciare anume destinate ori în secţii sau spaţii special amenajate. Art. 76 Cazarea şi amenajarea spaţiilor de deţinere: (1) Cazarea se realizează în comun, în conformitate cu art. 111, şi se face cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a tinerilor de ceilalţi majori. Alte criterii pentru separarea sau gruparea deţinuţilor din regimul semideschis sunt: a) compatibilitatea intelectuală şi de ordin cultural; b) interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă. (2) Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite prin ordinul ministrului justiţiei prevăzut de art. 48 alin. (5) din Lege. (3) Camerele de deţinere sunt deschise pe timpul zilei, după apelul de dimineaţă şi până cel mai târziu cu 30 de minute înainte de apelul de seară, în funcţie de condiţiile de vizibilitate. Din motive medicale, de siguranţa deţinerii şi pentru buna desfăşurare a unor activităţi, directorul locului de deţinere poate dispune închiderea şi asigurarea uşilor camerelor de deţinere. (4) În intervalul cuprins între apelul de seară şi apelul de dimineaţă, pe timpul servitului mesei şi în situaţia în care întregul efectiv din cameră participă la activităţi în afara acesteia, uşa este închisă şi asigurată. Art. 77 Programul zilnic: Deţinuţii din regimul semideschis îşi organizează timpul avut la dispoziţie şi desfăşoară activităţi administrativ-gospodăreşti, sub supraveghere, cu respectarea programului stabilit de administraţie; Art. 78 Munca: Munca prestată de deţinuţii din regimul semideschis se desfăşoară în interiorul şi exteriorul locului de deţinere, supravegherea fiind asigurată de personal neînarmat. Faţă de deţinuţii care desfăşoară activităţi în exteriorul penitenciarului se poate lua măsura supravegherii electronice în condiţiile art. 31 – 33; Art. 79 Activităţi educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială: Programele şi activităţile educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială cu deţinuţii din regimul semideschis se desfăşoară pe baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în grupuri, în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, precum şi în exteriorul locului de deţinere. Însoţirea şi supravegherea deţinuţilor din regimul semideschis în exteriorul locului de deţinere se fac cu personal neînarmat.

Argumentul pe care l-a prezentat pârâtul a fost acela că reclamantului i-a fost respectat regimul de executare, în sensul că i-a fost acordat ca drept de plimbare un număr de două ore, întrucât ușa camerei de la celula acestuia nu putea fi ţinută deschisă pe durata zilei din motive de siguranță şi de desfăşurare optimă a activităţilor zilnice, raportat la profilul secției E1, care custodiază atât deţinuţi din regim semideschis, cât şi deţinuţi arestaţi preventiv, tineri şi minori. De asemenea, a argumentat pârâtul că după schimbarea regimului de executare, apelantul a continuat să participe la cursuri educaţionale, iar în ceea ce priveşte condiţiile din camera de detenţie, acesta nu a fost cazat în condiţii improprii, fiindu-i asigurate materiale de curăţenie, mobilier iluminatul camerei, grup sanitar etc.

În apel, instanța a încuviințat şi administrat proba testimonială, si martorul TI audiat în ședința publică din data de 12.05.2021- videoconferinţă, a susținut că în perioada în care a locuit cu apelantul în aceiași cameră in cadrul  secţiei E1, nu a fost niciun incident major între deţinuţi, că în camera respectivă existau insecte, saltelele erau tăiate, rupte, deformate, serveau masa stând în picioare sau pe pat, pereții celulei erau plini de mucegai, igrasie, iar în perioada respectivă reclamantul apelant nu a prestat munci, nu a desfășurat activităţi educative, nu a fost la consiliere psihologică.

În ceea ce privește perioada în care erau lăsaţi liberi, a menţionat că două ore erau lăsați la plimbare, în restul timpului ușa camerei era închisă.

Întrucât pârâtul nu a prezentat probe prin care să dovedească apărările din întâmpinarea depusă, tribunalul apreciază ca nedovedite susținerile acestuia, relativ la împrejurarea că reclamantului i-au fost asigurate toate condițiile menționate în lege şi regulament, în ceea ce priveşte cazarea în spaţiul de deţinere, programul zilnic, munca, activităţi educative şi de asistenţă psihologică.

În acest context, tribunalul reține că deși i s-a schimbat regimul de executare în regim semideschis, apelantul-reclamant a avut aceleași condiții ca în regimul închis de executare pe toată perioada cuprinsă între 23.08.2019-19.09.2019, pe o perioadă de 28 de zile.

Astfel, reclamantul nu a participat la activități lucrative pe parcursul celor 28 de zile, în care a executat pedeapsa privativă de libertate, celula în care a fost cazat a avut ușa închisă pe tot parcursul zilei, nu a existat posibilitatea de deplasare permanentă între camerele de deținere şi curtea de plimbare.

Nu a fost dovedit de către pârât că în perioada respectivă au fost incidente în cadrul secției de cazare E1, care să impună ca o condiție de siguranță menținerea ușilor închise la celulele care au fost amenajate în acest scop  şi care să ofere cazarea deținuților în regimul semideschis.

Inclusiv BBB prin adresele înaintate instanței recunoaște că în cadrul secției E3, la camerele destinate regimului semideschis, ușile au fost deschise în conformitate cu prevederile legale.

Motivele de siguranță pentru care nu i s-a permis reclamantului să aibă posibilitatea de deplasare permanenta, specifica regimului de executare semideschis pe parcursul celor 28 de zile, nu au fost dovedite, motiv pentru care tribunalul reține ca întemeiate afirmațiile reclamantului expuse în apelul formulat.

Potrivit art. 1349 alin. 1 C.civ. orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile, ori inacțiunile sale drepturilor ori intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit art. 1349 alin. 2 C.civ. cel care având discernământ încalcă această îndatorire, răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1357 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție este obligat să-l repare.

Potrivit art. 1391 alin. 1 şi 2 C.civ., în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Potrivit art. 28 alin. 1 C.pr.pen. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecată acțiunea civilă, cu privire la existența faptei şi a persoanei care a săvârşit-o.

Potrivit art. 3 din CEDO nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

În jurisprudența sa constantă, referitoare la aplicarea art.3 din convenție, CEDO a stabilit că acesta impune statelor părți la convenție să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu demnitatea umană, că modalitățile de executare nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că ţinând seama de cerinţele practice din închisoare, sănătatea şi confortul prizonierul sunt asigurate în mod corespunzător.

Așadar, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciu, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

În cauză, urmează a se reține că toate elementele răspunderii delictuale ale pârâtei Administraţia Penitenciarului F sunt îndeplinite.

Condițiile de detenție în ceea ce-l privește pe deținutul apelant-reclamant nu au fost respectate şi opinia tribunalului are în vedere potrivit considerentelor de mai sus, faptul că acesta deși trebuia să beneficieze pe o perioadă de 28 de zile de un regim de executare semideschis, a fost ținut într-un regim de executare închis, ceea ce nu este permis.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea cu privire la reclamant de către Administrația Penitenciarului F a normelor obligatorii privind condițiile de cazare, a persoanelor privative de libertate, în regim de executare semideschis.

Pârâtul a acționat cu vinovăție, în sensul că îi revine responsabilitatea organizării condițiilor de detenție. Este real că situaţia penitenciarelor nu poate fi imputată în totalitate neglijenței Administrației Penitenciarului F, această instituție nefiind susținută corespunzător de bugetul de stat, însă această situație nu poate avea relevanţă asupra încălcării drepturilor unui deținut.

În ceea ce privește existența prejudiciului, ca element esențial al răspunderii delictuale, acesta constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite, săvârşite de o altă persoană.

Prejudiciul poate fi de ordin material, dacă este susceptibil de apreciere bănească, ori moral (nepatrimonial) dacă nu poate fi evaluat în bani.

Apelantul-reclamant a menționat  prin cererea introductivă de instanță că înțelege să invoce un prejudiciu de natură morală (nepatrimonială), în cuantum de 20.000 lei.

Altfel spus, invocă neplăcerile cauzate de condițiile de detenție, care i-au cauzat suferință pe perioada celor 28 zile.

Este recunoscut în doctrină faptul că prejudiciul moral nu poate fi apreciat direct în bani, întrucât nu sunt criterii sau repere legale şi obiective pentru a stabili care este valoarea suferinței de natură morală produsă de o faptă ilicită, unei persoane determinate.

Prejudiciul moral nu poate fi deci dovedit prin probe materiale, totuși pentru analiza acestui tip de prejudiciu, pot fi avute în vedere criterii variabile precum circumstanțele în care s-a produs fapta ilicită, circumstanțele particulare ale victimei, consecințele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea acțiunilor vătămătoare, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În speţă, urmează a se reține că fapta ilicită s-a produs în mediul penitenciar, inacțiunile făptuitorului se subscriu dificultăților întâmpinate în prezent de întregul sector bugetar privitoare la lipsa fondurilor necesare achiziționării şi dotării conform standardelor minime a locurilor de deținere. Condițiile de detenţie necorespunzătoare pot fi legate şi de probleme mai generale ale politicii în materie penală. Aşa cum a subliniat Curtea, chiar şi într-o situaţie în care aspecte distincte ale condiţiilor de detenţie sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de aşa natură încât să constituie un tratament inuman.

Guvernului îi revine sarcina de a-şi organiza sistemul penitenciar de aşa natură, încât să asigure respectarea demnității deţinuţilor.

Urmează a se avea în vedere că s-a dezvoltat o vastă jurisprudență a CEDO în ceea ce privește condițiile de detenţie, dinspre Statul Român venind o mulțime de plângeri din partea persoanelor private de libertate, care contestă condiţiile inumane şi degradante de care aveau parte în cursul detenţiei lor. Curtea a subliniat că problema constatată este un frecventă în sistemul penitenciar românesc şi că pentru ameliorarea situaţiei, România trebuie să ia măsuri noi, în special înfiinţarea unui sistem reparatoriu, adecvat de daune.

Judecătorii europeni au stabilit că legislația internă în materia despăgubirilor trebuie să reflecte existența prezumției că persoanele cazate în unităţile de detenţie necorespunzătoare au suferit un prejudiciu moral.

Convenția interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele şi pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei (cauza Labita împotriva Italiei). După cum a stabilit Curtea în repetate rânduri, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate, pentru a intra sub incidența art. 3 din Convenție.

Aprecierea acestui nivel minim de gravitate este relativă, depinde de toate circumstanțele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, urmările fizice şi psihice şi în unele cazuri sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei.

În speță, trebuie avute în vedere principiile stabilite de CEDO, prin hotărârea pronunțată în cauza Rezmiveş şi alţii contra României, o hotărâre pilot în care se analizează şi se emit recomandări Statului Român în ceea ce priveşte imbunătăţirea condiţiilor de detenţie în penitenciarele din România şi a căilor de atac puse la dispoziţia deţinuţilor, în contextul pronunțării mai multor hotărâri de condamnare a Statului Romând pentru încălcări ale art. 3 din CEDO, sub aspectul suprapopulării carcerale şi al condiţiilor materiale inadecvate de detenţie, atât în penitenciare, cât şi în centrele de deţinere şi arest preventiv.

Relevante pentru prezenta cauză sunt următoarele considerente din această hotărâre: „Curtea reamintește că deşi măsurile privative de libertate implică de obicei pentru persoana deținută unele inconveniente, suferinţa şi umilinţa survenite în cursul executării pedepsei închisorii nu trebuie totuşi să le depăşească în nici un caz pe cele pe care le presupune în mod inevitabil o anumită formă de tratament sau de pedeapsă legitimă...în acest context art.3 impune autorităților o obligație pozitivă care constă în a se asigura că orice persoană privată de libertate este deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care depăseşte nivelul inevitabil de suferinţă, inerent detenţiei şi că ţinând seama de cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi confortul persoanei sunt asigurate în mod corespunzător. Potrivit jurisprudenței sale pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie, relele tratamente trebuie să atingă un grad minim de gravitate. Aprecierea acestui grad minim este relativă în esență, ea depinde de ansamblul de circumstanțe ale cauzei, ca de exemplu durata tratamentului sau efectele lui fizice, ori psihologice. În fine în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie, Curtea ţine seama de efectele lor cumulative, precum şi de afirmațiile specifice ale reclamantului, în special perioada de timp în care o persoană a fost deținută, în condițiile denunțate, reprezintă un factor important care trebuie luat în considerare”.

Referitor la legislația internă privind despăgubirile, aceasta trebuie să reflecte existența prezumției, că respectivele condiții de detenție necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral.

În concret, în speța de față, condițiile de detenție din camera de cazare de la penitenciarul la care apelantul-reclamant a fost încarcerat au fost corespunzătoare unui regim de executare închis, în condițiile în care începând din data de 23.08.2019, apelantul-reclamant trebuia să beneficieze de condiții de detenție corespunzător regimului de executare semideschis.

Din această perspectivă este întemeiată critica apelantului reclamant, întrucât în regim semideschis, legea prevede că deținutul beneficiază de anumite drepturi şi libertăţi, de care nu beneficiază în regimul de executare închis.Cu titlu de exemplu, în regim semideschis se presupune obligativitatea asigurării unui volum de aer de 6 mc pentru fiecare persoană, etc.

În ceea ce privește despăgubirile ce vor fi acordate apelantului-reclamant, acestea trebuie să fie rezonabile, luând în considerare reparațiile echitabile acordate de instanțele naționale în cazuri similare.

În cazul încălcării art. 3 și în raport de aceste criterii și ținând seama de toate circumstanțele speței, reținând că apelantul-reclamant a fost cazat o perioadă de 28 zile într-o cameră ce nu a fost adaptată pentru un regim de executare semideschis, tribunalul va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 5000 lei, apreciind că această sumă este una rezonabilă.

Pentru considerentele de fapt şi de drept ce au fost mai sus expuse, tribunalul găsește ca întemeiat apelul formulat, urmând ca în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ. să fie admis, să fie schimbă sentința civilă nr. 1234 pronunțată de Judecătoria C în dosarul nr. X în sensul că va fi admisă acțiunea în parte, si va fi obligat pârâtul BBB la plata către reclamantul AAA, a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de către apelantul-reclamant AAA, împotriva sentinței civile nr. 1234 pronunţată de Judecătoria C în dosarul nr. X şi în contradictoriu cu intimatul-pârât BBB.

Schimbă sentința civilă nr. 1234 pronunțată de Judecătoria C în dosarul nr. X în sensul că admite acțiunea în parte.

Obligă pârâtul BBB la plata către reclamant AAA, a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj-Secţia I Civilă.

 Pronunțată azi, 23.06.2021, prin punerea soluției la dispoziția părţilor de către grefa instanţei, la Tribunalul Gorj.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Domenii speta

Spete similare