Contencios administrativ. Anulare proces verbal de contravenţie.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ şi fiscal privind pe apelanta S.C. R S.R.L. şi pe intimata ANPC, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie ANPC nr..893260/31.10.2018.

Deliberând asupra apelului dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.1213, pronunţată la data de 18.06.2019, Judecătoria Paşcani a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC R SRL, în contradictoriu cu intimatul ANPC, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor seria ANPC nr. 893260/31.10.2018.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut:

„În fapt, prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ANPC nr. 893260/31.10.2018, petenta a fost sancţionată contravenţional pentru faptul că, în baza reclamaţiei înregistrate cu nr. 2476/04.09.2018, urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. 4 din OUG 34/2014, aplicându-se petentei amenda contravențională în cuantum de 2.000 lei. De asemenea, s-a mai constatat şi încălcarea art. 51 alin. 1 din OG  nr. 21/1992, aplicându-se petentei pentru cea de-a doua faptă amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei. A fost dispusă şi măsura rambursării de către societatea petentă a sumelor  primite drept plată către consumator, în temeiul art. 3 alin. 1 lit. j) din HG 700/2012.

Conform menţiunilor din procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ANPC nr. 893260/31.10.2018, în esenţă, s-a constatat că produsul returnat a fost preluat de vânzător la data de 12.07.2018, dar acesta nu  a restituit integral preţul achitat,  fiind încălcat dreptul consumatorilor de a se retrage dintr-un contract la distanță. S-a mai reţinut şi că prin răspunsul comunicat la data de 02.09.2018, SC R SRL a indus în eroare agentul constatator cu privire la situaţia reclamată de consumator, afirmând în mod fals că nu a primit produsul, deşi acesta fusese ridicat de la U încă din data de 12.07.2018.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, „procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea. ”

Conform art.17 din O.G. nr. 2/2001, în forma în vigoare la data încheierii procesului-verbal, „lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.”

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa constată că  acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiind încheiat de către un agent constatator competent (agent al poliţiei rutiere) care a inserat în cuprinsul actului calitatea în care a acţionat, toate menţiunile necesare individualizării persoanei trase la răspundere contravenţională, inclusiv codul numeric personal, a faptei reţinute în sarcina sa, a datei comiterii, aplicând şi semnătura, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Prin notele scrise depuse la data de 02.04.2019, petenta a arătat că punctul de vedere trimis de către CJPC Iaşi se referă la reclamaţia cu nr. 128/16.07.2018 şi nu la cea cu nr. 2476/04.09.2018, în baza căreia societatea a fost amendată.

Instanţa constată că au fost într-adevăr două reclamaţii, una înregistrată cu nr. 1289/16.07.2018 şi o a doua înregistrată cu nr. 2476/04.09.2018. Cele două reclamaţii priveau însă acelaşi comportament comercial al operatorului economic, cu referire la livrarea unui singur produs (fl. 25).

Sub aspectul temeiniciei actului, instanţa reţine că scopul plângerii contravenţionale este acela de a stabili, pe bază de probe apte să formeze convingerea judecătorului dincolo de orice îndoială rezonabilă dacă fapta imputată petentului există, a fost comisă cu vinovăţie şi a produs rezultatul socialmente periculos prevăzut de lege.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconstatată legislativ, este unanim acceptată, atât de doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Nicoleta Gheorghe contra României, orice sistem de drept recunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță.

În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării.

În prezenta cauză, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții.

În continuare, cele două contravenţii, vor fi analizate pe rând.

Mai întâi, va fi analizată fapta contravenţională privind  încălcarea disp. art. 13 alin. 4 din OUG nr. 34/2014.

Conform art. 13 alin. 4 din OUG nr. 34/2014, cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, în cazul contractelor de vânzare, profesionistul poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea consumatorului conform căreia acesta a trimis produsele către profesionist, luându-se în considerare data cea mai apropiată..

Art. 14 alin. 1 prevede următoarele: Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, consumatorul returnează produsele sau le înmânează profesionistului sau unei persoane autorizate de profesionist să recepţioneze produsele, fără întârziere nejustificată şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat profesionistului decizia sa de retragere din contract în conformitate cu art. 11. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Conform art. 13 alin. 1 și 2 Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu art. 11. Profesionistul rambursează sumele menţionate la alin. (1) folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că procesul-verbal contestat nu se poate înţelege în clar numele consumatorului şi nici produsul care fost returnat. Pe cale de consecinţă, atât petenta, care ar urma să facă o plată ca urmare a unui bun returnat, cât şi instanţa de judecată, s-ar afla astfel în imposibilitatea de a stabili care ar fi suma de returnat şi mai ales către cine ar urma să fie aceasta virată.

Analizând procesul-verbal contestat, instanţa constată că deşi agentul constatator nu are o scriere caligrafică, chiar dimpotrivă, se pot stabili menţiunile completate olograf de acesta. Se va reţine că procesul-verbal este lizibil. Se recomandă însă ca agentul constatator să depună mai multe eforturi în  sensul completării a proceselor-verbale pe care le întocmeşte cu o mai mare atenţie.

Este adevărat că în procesul-verbal este menţionat în mod expres doar numele de familie al consumatorului, respectiv B. Însă în procesul-verbal este identificată cu nr. şi dată de înregistrare petiţia depusă de consumator la OJPC Iaşi. Numele consumatorului este menţionat însă expres în înscrisurile anexate procesului-verbal, astfel că petenta a luat cunoştinţă de acuzaţia adusă şi a fost în măsură să formuleze argumente pe care le considera pertinente în sprijinul anulării procesului-verbal pe calea plângerii contravenţionale. Numele consumatorului, precum şi nr. de înregistrare a reclamaţiei este precizat expres şi în comunicările dintre petentă şi intimat, anterior încheierii procesului-verbal de contravenţie.

Contrar susţinerilor petentei, instanţa va stabili că numitul BN a urmărit restituirea preţului achitat iniţial şi nu înlocuirea produsului. Nu au fost depuse la dosar comunicările dintre părţi  în acest sens.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, se constată că nu s-a făcut dovada restituirii către consumator a sumei de bani reprezentând preţul produsului returnat.

Se mai constată că petenta  nu a făcut dovada contrară celor reţinute în sarcina sa, respectiv că ar fi fost vorba de o cerere de înlocuire a produsului şi nu una de restituire a preţului. În consecinţă, se reţine că situaţia de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realităţii în ceea ce priveşte prima faptă contravenţională.

Așadar, instanța constată că refuzul societății petente de a returna integral sumele de bani plătite de către consumatorul BN reprezintă o încălcare a obligațiilor impuse profesionistului prin dispozițiile art. 13 din OUG 34/2014, care obligă profesionistul să returneze sumele de bani în discuție nu mai târziu de 14 zile de la momentul la care a fost informat despre decizia consumatorilor de a se retrage din contractul la distanță.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate petentei, instanţa reţine că, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, după verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului verbal, hotărăşte asupra sancţiunii, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 3 din același act normativ, sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului.

Conform art. 28 alin. 5 lit. r) din OUG nr. 24/2014, nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) referitoare la obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii, precum şi ale art. 13 alin. (4) referitoare la amânarea rambursării se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.

Instanţa constată că amenda în cuantum de 2.000 lei, aplicată la minimul prevăzut de lege, este proporţională cu gradul de pericol social al faptei contravenţionale săvârşite de petentă, de a nu rambursa integral sumele de bani primite de la consumator.

În cele ce succed, va fi analizată cea de-a doua faptă contravenţională.

Conform menţiunilor din procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria ANPC nr. 893260/31.10.2018, s-a reţinut şi că prin răspunsul comunicat la data de 02.09.2018, SC R SRL a indus în eroare agentul constatator cu privire la situaţia reclamată de consumator, afirmând în mod fals că nu a primit produsul, deşi acesta fusese ridicat de la U încă din data de 12.07.2018.

Aşa cum rezultă cu claritate in răspunsul U de la fl. 30, la data de 14.06.2018 consumatorul BN a procedat la expedierea produsului către SC R SRL , produsul fiind livrat către destinatar la data de 12.07.2018. În consecinţă, răspunsul SC R SRL din data de 02.09.2018 adresat CJPC Iaşi conţinea date care nereale.

În consecinţă, se reţine că situaţia de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realităţii şi în ceea ce priveşte cea de-a doua faptă contravenţională.

În drept, conform art. 51 alin. 1 din OG nr. 21/1992, împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Instanţa constată că amenda în cuantum de 10.000 lei, aplicată la minimul prevăzut de lege, este proporţională cu gradul de pericol social al acestei fapte contravenţionale săvârşite de petentă. Nu se poate reţine un grad redus de pericol social având în vedere modalitatea concretă în care a fost realizată inducerea în eroare a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu.

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC R SRL, în contradictoriu cu intimatul ANPC, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC nr. 893260/31.10.2018.”

Împotriva acestei soluţii a formulat apel petenta S.C. R S.R.L., care a solicitat admiterea căii de atac, pentru următoarele motive:

În procesul-verbal de contravenţie nu se poate înţelege în clar numele consumatorului şi nici produsul ce a fost returnat. De asemenea, se susţine că apelanta a fost înştiinţată de 12 ori de către U în vederea ridicării coletului returnat, dar fără a se face dovada în acest sens. Pe cale de consecinţă, societatea apreciază că atât ea, cât şi instanţa se află în imposibilitate de a stabili care ar fi suma de returnat şi mai ales către cine. În aceste condiţii, nu se poate reţine săvârşirea vreunei contravenţii de către apelantă.

Se solicită instanţei să pună în vedere părţii adverse indicarea numelui persoanei care a formulat reclamaţia şi care este produsul returnat, pentru a se putea formula apărări corespunzătoare.

De asemenea, apelanta apreciază că procesul-verbal este încheiat nelegal deoarece societăţii i s-a încălcat dreptul la apărare prin omiterea unor elemente esenţiale la întocmirea acestuia.

Se mai precizează faptul că produsul nu s-a dorit a fi returnat, ci înlocuit, prin urmare în mod eronat se reţine de către intimată dorinţa cumpărătorului de a returna produsul. Acesta din urmă a trimis produsul la data de 04.07.2018, fiind livrat la 12.07.2018, în condiţiile în care comanda primită iniţial a fost la 13.06.2018. Prin urmare, coletul a fost returnat după împlinirea termenului legal de 14 zile.

Mai mult, din punctul de vedere al U rezultă că societatea apelantă ar avea obligaţia, printr-un reprezentant, de a ridica de la firma de curierat coletele ce îi sunt destinate, susţinere ce nu are, însă, nici un fundament, nici un înscris nestând la baza ei. De asemenea, se arată că punctul de vedere trimis de CJPC se referă la reclamaţia nr.128/16.07.2018, nu la cea cu nr.2476/04.09.2018, prin care societatea a fost amendată.

În subsidiar, se solicită înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

În drept nu au fost invocate dispoziţii legale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28.10.2019, intimatul ANPC a solicitat instanţei respingerea apelului, apreciind că sentinţa Judecătoriei Paşcani este legală şi temeinică.

În acest sens, se susţine faptul că motivele invocate în cererea de apel sunt doar o reiterare a celor expuse atât prin plângerea contravenţională, cât şi prin completările aduse acesteia, în primă instanţă. Cererea de apel nu cuprinde motive noi ori alte dovezi, care să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal. Mai mult, înlocuirea sancţiunilor contravenţionale aplicate, respectiv amenzile în cuantum de 10.000 lei şi 2.000 lei, cu sancţiunea avertismentului nu poate fi primită

În drept au fost invocate dispoziţiile legale cuprinse în C.proc.civ., OG nr.2/2001, HG nr.700/2012, OG nr.21/1992, OUG nr.34/2014, Directiva 2011/83/UE şi Legea nr.296/2004.

În apel nu au fost administrate noi mijloace de probă.

Analizând apelul formulat în cauză, în baza art.476 şi urm. C.proc.civ., tribunalul apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Verificând hotărârea judecătorească apelată, tribunalul apreciază că aceasta cuprinde motivele pe care i se întemeiază dispozitivul, motivarea nefiind contradictorie și necuprinzând motive străine de natura cauzei, iar din cuprinsul considerentelor rezultând că prima instanţă a analizat efectiv plângerea dedusă judecății, cu expunerea unui raţionament juridic întemeiat pe situaţia de fapt reţinută în urma administrării probelor aduse de organul intimat din care face parte agentul constatator în sprijinul susținerilor sale, prin aplicarea dispoziţiilor de drept substanţial incidente, a principiilor de drept şi a regulilor procedurale privind administrarea probelor.

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar constată că, prin cererea de apel cu care a fost învestită, apelanta s-a limitat la a reitera argumentele de nelegalitate şi netemeinicie a procesului-verbal de contravenţie contestat, apreciind că se impune modificarea hotărârii Judecătoriei Paşcani deoarece plângerea sa contravenţională a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Analizând procesul-verbal de contravenţie dedus judecății, instanţa de apel apreciază că actul sancţionator a fost întocmit cu respectarea cerinţelor de formă impuse prin dispoziţiile O.G. nr.2/2001, sub sancţiunea nulităţii absolute. După cum s-a constatat şi de către prima instanţă, actul sancţionator este lizibil, datele expuse pe larg în cuprinsul acestuia, de către agentul constatator, permiţând identificarea atât a persoanei care a formulat petiţia la ANPC, cât şi a acuzaţiei ce a făcut obiectul sesizării, inclusiv a bunului care a făcut obiectul contractului la distanţă. De altfel, tribunalul observă că societatea apelantă a fost în măsură, atât prin plângerea contravenţională dedusă judecăţii, cât şi în cadrul procedurii derulate în faţa Judecătoriei Paşcani, să-şi formuleze toate apărările în deplină cunoştinţă de cauză, ceea ce denotă informarea sa, încă de la data comunicării procesului-verbal de cunoştinţă, asupra tuturor acuzaţiilor ce i-au fost aduse. În acest sens, se observă că reprezentanţii societăţii aveau cunoştinţă, încă de la data întocmirii răspunsului din data de 02.09.2018, către intimat (filele 27-28 dosar de fond), de identitatea consumatorului, respectiv de numele complet al acestuia. De asemenea, prin adresa CJPC Iaşi nr.6872/29.10.2018, instituţia intimată a solicitat apelantei, anterior sancţionării contravenţionale a acesteia, prezenţa unui reprezentant al său în vederea finalizării reclamaţiei numitului BN (fila 26 dosar de fond).

Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenţie, tribunalul reţine că, din perspectiva jurisprudenței CEDO în materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul probei, art.6 paragraful 2 din Convenție nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept. Prin reglementarea acestor prezumții statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție în cauză, ca act administrativ având valoarea unui înscris autentic nu este, per se, contrară dispozițiilor art.6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nici o îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea acestui proces-verbal, iar într-o astfel de situație este firesc ca el să dovedească nelegalitatea ori netemeinicia procesului-verbal. Aceasta nu înseamnă o răsturnare a sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

 Reanalizând probatoriul administrat în fața instanței de fond, se constată că aceasta a apreciat corect mijloacele de probă administrate de organul constatator în dovedirea temeiniciei actului constatator al contravenției, respectiv înscrisurile depuse în susţinerea întâmpinării sale.

În acest sens, se observă că, în ceea ce priveşte prima contravenţie, cea reglementată de art.13 alin.4 din OUG nr.34/2014, încălcarea obligaţiilor impuse profesionistului, în sensul returnării sumei de bani achitate de consumator nu mai târziu de 14 zile de la data informării sale despre decizia consumatorului de a se retrage din contractul încheiat la distanţă, în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că societatea sancţionată nu a probat, prin depunerea corespondenţei invocate, dorinţa consumatorului de a înlocui şi nu de a returna produsul, astfel cum s-a susţinut în mod constant.

Mai mult, societatea nu a probat faptul că şi-a îndeplinit obligaţia legală, în sensul rambursării sumelor primite drept plată din partea consumatorului, invocând, în mod nefondat, faptul că acesta nu i-a returnat produsul în termen de cel mult 14 zile de la livrare, făcând confuzie între acest din urmă moment şi cel prevăzut de art.14 alin.1 din OUG nr.34, respectiv momentul la care consumatorul a comunicat profesionistului decizia sa de retragere. Or, simpla returnare a produsului este o manifestare neechivocă şi suficientă a intenţiei consumatorului de a se retrage din contract. Simpla negare a săvârşirii unei fapte contravenţionale nu atrage în mod automat exonerarea de răspundere a celui sancţionat.

Împrejurarea că punctul de vedere al consumatorului a fost înaintat de către intimat apelantei cu menţionarea nr.de înregistrare ca fiind 2476/04.09.2018 nu reprezintă, în nici un caz, un motiv de nulitate a actului sancţionator ori de netemeinicie a situaţiei de fapt consemnate în cuprinsul acestuia, având în vedere că persoana ce a formulat sesizarea a înaintat, iniţial, o petiţie înregistrată sub nr.1289/16.07.2018 la ANPC şi sub nr.1965/16.07.2018, la care societate a formulat un prim răspuns, la data de 31.10.2018, pentru ca, ulterior, să revină cu petiţia nr.2476/04.09.2018, ataşată în copie la adresa nr.6872/29.10.2018 (fila 26 dosar de fond), adresă ce cuprinde, altfel, toate aceste informaţii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua contravenţie, apelanta a invocat, în mod nereal, faptul că respectivul colet, expediat de consumator prin U, nu a ajuns la societate din culpa firmei de curierat şi că livrarea s-a efectuat abia la 25.09.2018. Or, înscrisurile depuse de intimat şi avute în vedere şi de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei sale de respingere a plângerii (filele 30-32 dosar de fond) confirmă faptul că persoana care a formulat sesizarea a expediat un colet la 28.06.2018, preluat sub nr.357901574, livrat abia la 12.07.2018 către destinatarul S.C. R S.R.L., firma de curierat precizând în mod expres că, în temeiul contractului de colaborare (prestări servicii) încheiat cu apelanta, livrarea coletelor returnate către R S.R.L. din partea diverşilor clienţi se face doar dacă respectivele colete sunt acceptate de către reprezentanţii destinatarului. Cu alte cuvinte, U încearcă livrarea tuturor coletelor ajunse în staţia Paşcani şi informează de fiecare dată clientul R S.R.L. de existenţa acestora, telefonic ori direct (faţă în faţă), însă livrarea efectivă este la latitudinea clientului, în acest sens fiind relevant print screen-ul din aplicaţia curierului, privind status-ul expedierii nr.357796224 (fila 32 dosar de fond).

Rezultă, aşadar, că operatorul economic a indus în eroare agentul constatator cu privire la situaţia reclamată de consumator, afirmând că nu a primit produsul, deşi acesta fusese ridicat de la U încă din 12.07.2018, ceea ce împiedicat agentul intimatului să soluţioneze în mod corect petiţia formulată de consumator.

Pe cale de consecință, contravențiile imputate apelantei au fost săvârșite în condițiile descrise de agentul constatator, actul constatator fiind încheiat în mod legal și temeinic.

Nu în ultimul rând, ca şi prima instanţă, tribunalul apreciază că sancţiunile pecuniare aplicate contravenientei, reprezentând minimul prevăzut de lege, pentru ambele contravenţii, corespund pericolului social concret al faptelor reţinute în sarcina societăţii, faţă de valorile sociale ocrotite prin reglementările încălcate de apelantă, enunţate în OUG nr.34/2004, şi anume respectarea drepturilor consumatorilor, în vederea protejării sănătăţii, a vieţii şi a intereselor economice ale acestora. În plus, apelanta, ce a manifestat în mod constant o atitudine de negare a săvârşirii contravenţiilor şi de neasumare a răspunderii pentru încălcarea dispoziţiilor legale incidente, nu a prezentat nicio dovadă în sensul lipsei mijloacelor financiare pentru a suporta sancţiunile pecuniare aplicate.

 Prin urmare, dat fiind caracterul vădit neîntemeiat al cererii de apel, față de considerentele anterior expuse, având în vedere legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în lumina art.480 alin.1 C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta S.C. R S.R.L. împotriva sentinței civile nr.1213, pronunțată de Judecătoria Paşcani la data de 18.06.2019, pe care o păstrează.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare