Discutarea cererii de intrare în faliment. Discutarea raportului cu propunere de închidere a procedurii depus de către lichidatorul judiciar

Sentinţă civilă 453 din 16.07.2020


Pe rol fiind derularea procedurii insolvenţei privind pe debitoarea SC ST SRL, prin lichidator judiciar S.C.P. H IPURL, având ca obiect discutarea cererii de intrare în faliment formulată de D.G.R.F.P. – A.J.F.P. Iaşi şi discutarea raportului cu propunere de închidere a procedurii depus de către lichidatorul judiciar.

Prin încheierea nr. 83/31.03.2016  pronunţată în dosarul nr. X/99/2016 al  Tribunalului Iaşi, s-a deschis procedura  generală  a  insolvenţei  asupra debitorului  ST SRL, fiind numit administrator  judiciar SCP H IPURL .

După  definitivarea tabelului de creanţe, la data de  30.08.2016 debitorul a propus un plan de reorganizare a activităţii sale, plan care a fost confirmat prin sentinţa civilă nr. 1486/13.10.2016.

La data de 17.02.2020, administratorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenţei, în temeiul art. 175 alin.1 teza 1 din Lg.85/2014, întrucît obligaţiile de plată către creditori asumate prin planul de reorganizare au fost îndeplinite integral.

Au fost citaţi creditorii pentru  a se lua în discuţie închiderea procedurii şi  pentru a se soluţiona eventualele obiecţiuni.

Nu au fost formulate obiecţiuni, nu s-a contestat raportul final, însă anterior, la data de 26.11.2019, creditoarea DGRFP-AJFP Iaşi  a solicitat intrarea societăţii în procedura generală a falimentului  întrucât, la data formulării cererii, debitoarea înregistra obligaţii fiscale către bugetul consolidat al statului în cunatum de 49.955 lei – obligaţii curente cu scadenţa cuprinsă în perioada 25.10.2016 – 25.10.2019.

Se subliniază că activitatea desfășurată de debitor aduce pierdere averii sale, iar gradul de îndatorare este în continuă creștere. Suma propusă de către debitor în planul de reorganizare nu acoperă debitele totale, societatea acumulând obligații noi în cursuri organizării judiciare. Având în vedere că, până la data formulării cererii, debitorul a acumulat debite noi de o valoare semnificativă care nu au fost achitate în cursul procedurii, creditoarea consideră că planul de reorganizare nu acoperă toate obligațiile creditorilor, astfel încât solicită să se dispună aplicarea prevederilor articolului 143 al 3 din Legea 85/2014 și să se pronunțe o hotărâre de trecere în faliment a debitorului întrucât continuarea activității duce la pierderi în avea din averea debitorului iar reușita planului de reorganizare și achitarea creanțelor din tabelul definitiv este condiționată de rezultatul net al exercițiului financiar. Învederează faptul că debitorul înregistrează lunar obligații suplimentare la bugetul consolidat al statului, întinderea planului de reorganizare pe intervalul stabilit conducând la apariția stării de incapacitate de plată pentru obligațiile curente astfel încât la data ultimei rate din grafic, de fapt debitoarea atinge plafonul pentru o nouă cerere de insolvență creanța fiind certă lichidă și exigibilă și cu o scadență mai mare de 90 de zile. La data de 21.01.2020 (f 100), creditoare a depus precizări prin care susţine că obligaţiile fiscale a le debitoarei sunt în sumă de 43.845 lei

Administratorul judiciar a formulat întâmpinare (f 86) prin care a învederat faptul că datoriile curente scadente se situează sub valoarea prag de 40.000 lei nefiind indeplinite condițiile articol 143 alin 3 din Legea 85/2014. La data de 8.07.2020 a precizat că  a solciitat creditoarei fişa sintetică simplificată din care rezultă că la data de 6.07.2020, societatea are debite de 118 409 lei (suma incluzând şi cuantumul de 92.279 lei redus prin planuld e reorganizare), ceea ce înseamnă că suma pe care de fapt o datorează debitoarea este de 20.409 lei care a fost şi aceatsa achitată la data de 7.07.2020

Examinând cererea cu care a fost investită prin prisma actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă,  instanţa reţine:

Câteva din criticile aduse de creditoarea DGRFP privesc planul de reorganizare (durata acestuia, cuantumul plăţilor stabilite) aspecte ce nu mai pot fi puse în discuţie odată de planul a fost confirmat prin sentinţa judecătorului sindic, rămasă definitivă .

Conform prevederilor art. 143 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită. (3) Titularul unei creanţe curente, certă, lichidă şi exigibilă mai veche de 60 de zile şi un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligaţiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenţie de plată cu acest creditor.

Potrivit art. 145 alin. 1 lit. C) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 71, intrarea în faliment în următoarele cazuri:: (…)obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;(…).

Potrivit art. 145 alin. 1 lit. E) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 71, intrarea în faliment în următoarele cazuri:: în cazurile prevăzute la art 75 alin 4 şi art. 143 alin 3 .

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, instanța reține că, pentru a se dispune intrarea în faliment, în situația în care a fost aprobat un plan de reorganizare, este necesar fie ca obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate să nu fie  îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale să aducă  pierderi averii sale, fie ca să se depăşească valoarea prag a unei creanţe curente, certe , exigibile şi mai vechi de 60 zile.

În susținerea cererii, creditoarea a invocat faptul că societatea debitoare a acumulat debite noi de valoare semnificativă care nu au fost achitate în cursul procedurii.

Instanţa reţine că, în privința sumei acceptate prin planul de reorganizare, plățile au fost efectuate conform planului, iar în privinţa debitelor noi, valoarea acestora se situează sub pragul prev de art 5 pct 72 din Legea 85/2014 şi nici nu s-a făcut dovada că ar avea o vechime mai amre de 60 zile.

Pe cale de consecință, în raport de cele arătate anterior, instanța urmează să rețină că nu sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 143 alin. 1, 3  și ale art. 145 alin.1 lit. C), lit E) din Legea nr. 85/2014 pentru a se dispune intrarea în faliment a debitoarei, motiv pentru care instanța urmează să respingă cererea de intrare în faliment a debitoarei  SC ST SRL, formulată de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte raportul propunerea de închidere a procedurii insolvenţei, văzând că programul de plăţi şi planul de reorganizare a fost respectat, că nu s-au formulat obiecţiuni la raport şi nici nu a fost contestat, că până la data de 6.07.2020 au fost achitate şi creanţele scadente curente, în temeiul art. 175 alin. 1 teza 1 din Legea  85/2014, instanţa  va dispune închiderea procedurii  insolvenţei  deschisă faţă de societatea debitoare.

Se va descărca administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsa¬bilităţi, conform art.180 din Legea85/2014, urmând a se face  şi notificările impuse de lege.

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de intrare în faliment a debitoarei  SC ST SRL, formulată de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, ca neîntemeiată.

Aprobă raportul  întocmit de  administratorul judiciar SCP H IPUR şi în consecinţă:

În temeiul art. 175 alin. 1 teza 1 din Legea  85/2014 dispune închiderea procedurii  insolvenţei debitorului  SC ST SRL, prin continuarea activităţii.

În temeiul art.180 din Legea 85/2014, descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii insolvenţei, prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Executorie.