Drept penal. partea generală. Fapta este prevăzută de legea penală. Înşelăciune.

a) Inducerea în eroare a cumparatorului, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumparare a imobilului, prin prezentarea unui certificat de mostenitor, obtinut pe baza unei declaratii false pe care a facut-o în fata notarului public, în care era trecut ca unic mostenitor, contrar adevarului, constituie infractiune de înselaciune prev. de art. 215 alin. 1 si 3 din Codul penal.

Prin sentinta penala nr.1451 pronuntata la data de 18 iunie 2003, în dosarul penal nr.1061/2001, Judecatoria Constanta:

A respins cererea de anulare a certificatului de mostenitor nr.143/22.09.2000 eliberat de notar public V.P., ca si chestiune prealabila, în cond.art.44 cod proc.penala.

A respins cererile de schimbare a încadrarii juridice a faptelor retinute în actul de sesizare a instantei, în sarcina inculpatului B.Gh.

A schimbat încadrarea juridica a faptei retinute în actul de sesizare a instantei în sarcina inc.C.N., din infractiune prev.de art.292 cod penal, în infractiune prev.de art.260 al.1 cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.”a” cod proc.penala, rap.la art.10 lit.”d” cod proc.penala, a achitat pe inculpatul B.Gh. privind savârsirea infractiunii de fals în declaratii prev.si ped.de art.292 cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.”a” cod proc.penala, rap. la art.10 lit.”b” cod proc.penala, a achitat pe inculpatul B.Gh. privind savârsirea infractiunii de înselaciune, prev.de art.215 al.1,3 cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.”a” cod proc.penala, rap.la art.10 lit.”a” cod proc.penala, a achitat pe inculpatul B.Gh. privind savârsirea infractiunii prev.de art.12 din Legea nr.87/1994.

În baza art.345 al.2 cod proc.penala, a condamnat pe inculpatul B.Gh. pentru savârsirea infractiunii de uz de fals prev.si ped.de art.291 cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare privativa de libertate, ce va fi executata în cond.art.57 cod penal, cu executarea pedepsei prin privare de libertate.

În baza art. 345 alin. 2 Cod procedura penala, a condamnat pe inculpatul C.N., cu antecedente penale, pentru savârsirea infractiunii de marturie mincinoasa, prev. si ped. de art. 260 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 1, 8 din Legea nr. 543/2002, modificata, a constatat gratiata pedeapsa aplicata inculpatului C.N.

Pe baza probelor administrate în cauza, instanta a retinut ca:

B.Gh., împreuna cu fratii sai B.C. si V.F., avea vocatie succesorala legala dupa parintii acestora, B.I.– decedat la 01.02.1989 si B.G. – decedata la 14.11.1999.

În masa succesorala se regaseau un imobil, constând în casa de locuit compusa din 3 camere, dependinte si 200 m.p teren, situate în municipiul Constanta, str.D.

De la decesul autorilor comuni si pâna în luna septembrie 2000, inculpatul si cei doi frati ai sai nu au efectuat cerere de dezbatere a succesiunii, stapânind în indiviziune bunurile din masa succesorala. În aceasta perioada ei au purtat discutii privind înstrainarea imobilului si împartirea de comun acord a pretului, discutii care însa nu s-au concretizat în realizarea unui acord de vointa comun.

În luna septembrie 2000, B.Gh., identificând prin intermediul unei agentii imobiliare  un cumparator pentru imobil, în persoana numitului C.V., a solicitat verbal la serviciul specializat din cadrul Primariei Municipiului Constanta, emiterea, în raport de fiecare defunct, a înscrisurilor oficiale intitulate „Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale” – anexa 1. Înscrisurile care i-au fost eliberate, conform „precizarilor facute de acesta”, aveau un continut nereal, respectiv prin omisiunea de înscriere la rubrica mostenitori legali si a numitilor B.C. si V.F.

Cu intentie directa, inculpatul a folosit aceste înscrisuri false, la dezbaterea succesiunilor legale, în fata notarului public V.P., urmarind si obtinând eliberarea certificatului de mostenitor nr.143 din 22.09.2000. Actul oficial a fost eliberat în baza unei cauze ilicite, constând în dovedirea, în conditiile legii, a calitatii de unic mostenitor al inculpatului B.Gh. în raport de succesiunile defunctilor B.I. si B. G.

Cu ocazia îndeplinirii procedurii dezbaterii succesorale, notarul public, pentru stabilirea calitatii de mostenitor, a masei succesorale si a cotei succesorale, a audiat în calitate de martor, dupa depunerea juramântului în cond.art.77 din Legea nr.36/1995, pe inculpatul C.N. si pe numita V.E.

Cu ocazia acestei audieri, C.N., cu intentie, a facut afirmatia mincinoasa potrivit cu care inculpatul B.Gh a fost unicul copil al autorilor a caror succesiune era dezbatuta.

În luna octombrie 2000, B.Gh. a vândut imobilul mostenit lui C.V. prin actul de succesiune nr.143/2000, cu pretul de 180.000.000 lei, dar în actul de vânzare-cumparare nr.2422/2000 autentificat de notar public M.M. a fost consemnat pretul de 100.000.000 lei. Din pretul încasat efectiv de la C.V., inculpatul nu a dat vreo suma de bani fratilor sai, succesori legali B.C. si V.F.

Fapta inculpatului B.Gh. de a folosi, cu intentie, cele doua înscrisuri emise de serviciul specializat din cadrul Primariei Constanta, având continut nereal, prin depunerea lor la notarul public P.V., în cadrul dezbaterii succesiunilor parintilor sai, întruneste elementele constitutive ale unei infractiuni de uz de fals, prev.si ped.de art.291 cod penal, urmând a atrage raspunderea penala a acestuia.

Întrucât fapta inculpatului B.Gh. de a înstraina un bun din masa succesorala, fara acordul fratilor sai, constituie o fapta ilicita de natura civila, în concret, un act juridic civil  afectat de conditia rezolutorie ca,în urma partajului succesoral, bunul sa cada în lotul atribuit inculpatului, instanta, în baza art.11 pct.2 lit.”a” cod proc.penala, art.10 lit.”b” cod proc.penala, a pronuntat achitarea inculpatului B.Gh. pentru savârsirea infractiunii prev.de art.215 al.1,3 cod penal.

Întrucât, în actul de sesizare a instantei fapta lui B.Gh. dedusa judecatii, a constat în inducerea în eroare a fratilor sai, B.C. si V.F., prin înstrainarea unui bun din masa succesorala fara ca acestia sa fie de acord, instanta a respins cererea de schimbare a încadrarii juridice a acestei fapte.

Întrucât, în conf. cu Legea nr.36/1995, simpla declaratie a unei persoane cu vocatie la succesiune, cu privire la faptul ca este unica persoana având aceasta vocatie, nu serveste la producerea unei consecinte juridice, respectiv la emiterea certificatului de mostenitor, potrivit art.77 din Legea nr.36/1995, calitatea de mostenitor si numarul acestora stabilindu-se de catre notarul public prin acte de stare civila si cu martori, instanta, în baza art.11 pct.2, lit.”a” cod proc.penala, rap.la art.10 lit.”d” cod proc.penala a achitat pe B.Gh. privind savârsirea infractiunii de fals în declaratii, prev.si ped.de art.292 cod penal, întrucât fapta acestuia nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii, lipsind cerinta esentiala din latura obiectiva, potrivit careia declaratia facuta serveste legii sau obiceiului, la producerea unei consecinte juridice.

Hotarârea primei instante a fost apelata de catre procuror, inculpatul C.N. si partea civila C.V, iar Tribunalul Constanta prin decizia penala nr.230 din 8 aprilie 2004 (dosar nr.1976/2003) le-a admis pe toate si a dispus:

În baza art.81 cod penal, suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an închisoare aplicata inculpatului B.Gh.

Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut ca, în raport de întreg materialul probator administrat, situatia de fapt stabilita este în deplina concordanta cu acesta, încadrarea juridica data faptelor este legala, iar vinovatia inculpatilor pentru infractiunile retinute cu privire la care s-a dispus condamnarea acestora, rezulta în mod neîndoielnic din actele dosarului.

Judicioasa apreciere a probelor a condus instanta fondului la concluzia corecta ca inculpatul B.Gh. s-a folosit de cele doua înscrisuri oficiale emise de Primaria Municipiului Constanta – Serviciul de Stare Civila – intitulate „Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale” (anexa nr.1) cu continut nereal, prin omisiunea înscrierii în rubrica mosteniri legale a numitilor B.C. si V.F., depunându-le la Biroul notarului public P.V., în contul dezbaterii succesiunii parintilor sai si ca fapta astfel savârsita întruneste elementele constitutive ale infractiunii de uz de fals prev.de art.291 cod penal.

În mod corect prima instanta a dispus achitarea aceluiasi inculpat pentru infractiunea de fals în declaratii, prev.de art.292 cod penal, fundamentându-si solutia de apreciere ca nu sunt îndeplinite elementele constitutive sub aspectul laturii obiective, deoarece simpla declaratie facuta în fata notarului public, precum ca este unicul mostenitor al defunctilor sai parinti, cu consecinta eliberarii certificatului de mostenitor nr.143/22.09.2000, desi mai are doi frati numitii B.C. si V.F., nu este de natura sa serveasca la producerea consecintei juridice, în lipsa mijloacelor de proba (acte de stare civila, martori), în baza carora notarul public stabileste calitatea de mostenitor.

Nu s-a putut retine comiterea infractiunii de înselaciune prev.de art.215 al.3 cod penal, în sarcina aceluiasi inculpat, constând în aceea ca dupa ce a obtinut certificatul de mostenitor, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.2422/octombrie 2000, a înstrainat imobilul situat în Municipiul Constanta str.D., partii civile C.V., inducându-l pe acesta în eroare cu privire la împrejurarea ca ar fi unicul mostenitor al defunctilor sai parinti si deci singurul detinator al bunului ce a format obiectul contractului.

Infractiunea de înselaciune presupune o actiune de inducere în eroare, care poate fi savârsita prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul, un folos material si daca s-a pricinuit o paguba.

În speta, cerintele acestor dispozitii legale nu sunt îndeplinite, deoarece la încheierea contractului de vânzare-cumparare, partile vatamate V.F. si B.C. nu au fost induse în eroare de catre inculpatul B.Gh., iar o eventuala întelegere cu privire la înstrainarea imobilului nu a fost dovedita.

Cum inculpatul nu a fost trimis în judecata pentru infractiunea de înselaciune fata de partea civila C.V., cererea de schimbarea încadrarii juridice, în sensul retinerii formei agravate prev.de art.215 al.2,3 cod penal, ca urmare a folosirii mijlocului fraudulos, constând în certificatul de mostenitor care atesta în fals calitatea de unic mostenitor, asa cum s-a solicitat în apelul formulat de parchet este nefondata.

În speta, este lipsita de temei solicitarea partii civile, facuta în calea de atac, în sensul de a fi angajata raspunderea penala a inculpatului B.Gh., pentru infractiunea de înselaciune deoarece inculpatul nu a fost trimis în judecata pentru savârsirea acestei infractiuni fata de partea civila C.V.

Potrivit art.317 cod proc.penala, judecata se margineste la fapta si persoana aratata în actul de sesizare si prin urmare, instanta a fost obligata numai cu privire la fapta retinuta în rechizitoriu si la persoana trimisa în judecata.

Ambele hotarâri au fost recurate de catre procuror, care le-a criticat pentru gresita achitare a inculpatului B.Gh. pentru infractiunile de înselaciune, fals în declaratii si evaziune fiscala, iar partea civila C.V. pentru gresita solutionare a actiunii civile (vezi practicaua deciziei).

Curtea, fata de probele administrate în cauza, constata întemeiate criticile, mai putin cea referitoare la existenta infractiunii de evaziune fiscala, (art.12 din Legea nr.87/1994), la care de altfel procurorul de sedinta a renuntat si, în consecinta va admite ca fondate recursurile.

Din certificatul fiscal, certificatul de cadastru si anexa 1 (filele 32, 43-44 dos.urm.pen.) rezulta ca B.Gh. a declarat organelor care au eliberat aceste documente, ca este unicul succesor al parintilor sai B.I. si B.G., decedati la 03.02.1989, respectiv 15.11.1999, desi mai erau în viata doi copii (B.C. si V. (B.) F.) la data solicitarii înscrisurilor mentionate.

Cel de mai sus a continuat sa faca declaratii false si la biroul notarial public V.P., unde a deschis dezbaterea succesiunii ce a format obiectul dosarului 157-158/2000. În fata notarului, inculpatul a facut declaratii necorespunzatoare adevarului, referitor la succesorii sotilor B.I. si B.G. Pentru a întari aceste declaratii false, inculpatul a solicitat ajutorul lui C.N. si V.E., care ascultati de notar, în conformitate cu art.77 Legea nr.36/1995, au declarat mincinos în cauza de dezbatere a succesiunii (dos.157-158 ).

Cum pe baza declaratiilor false si mincinoase facute în fata notarului public de cei nominalizati, inculpatul a obtinut certificatul de mostenitor nr.143/2000, fapta acestuia constituie infractiunea prev.de art.292 Cod pen.

Motivarea instantei de fond însusita de tribunal ca declaratiile false ale inculpatului constituie doar un ilicit civil si nu sunt de natura a produce consecinte juridice, este netemeinica atâta vreme cât aceste declaratii, coroborate cu afirmatiile mincinoase ale coinculpatului, au si codus la obtinerea certificatului de mostenitor nr.143/2000, numai pe numele sau, desi aveau calitatea de succesori legali si fratii sai B.C. si V.F.

Potrivit art.34 din Legea nr.36/1995, notarul public „este investit sa îndeplineasca un serviciu de interes public, iar actul îndeplinit de acesta este de autoritate publica”, ceea ce corespunde cerintelor textului incriminator amintit.

Cât priveste infractiunea de înselaciune în dauna lui C.V., Curtea constata ca în cursul urmaririi penale si al judecarii faptelor, au fost administrate probe cu privire la inducerea în eroare a partii civile cu ocazia cumpararii de catre aceasta a imobilului situat în str.Democratiei nr.80 Constanta. Este fara nici un dubiu faptul ca B.Gh. s-a prezentat lui C.V. ca unic mostenitor al imobilului în cauza, calitate sustinuta cu certificatul nr.143 din 22.09.2000 eliberat de notarul public V.P. (file 64-65 dos urm.pen.), prin fals în declaratii asa cum aratam anterior.

În contractul de vânzare-cumparare autentificat de notar public M.M. prin încheierea nr.2422/2000 dintre cei doi, a fost mentionat faptul ca vânzatorul a dobândit imobilul în baza certificatului de mostenitor nr.143/2000 eliberat de notar public V.P. (fila 69 dos.urm.pen.).

Sustinerea instantei de fond si a celei de apel, ca inculpatul n-a fost trimis în judecata pentru înselarea lui C.V. nu este fondata, deoarece în actul de sesizare a judecatoriei, procurorul a mentionat „La data de 22.09.2000 B.Gh. a obtinut certificatul de mostenitor nr.143, iar luna urmatoare a înstrainat imobilul partilor vatamate C.V. si M., contra sumei de 180.000.000 lei” (fila 101 dos urm.pen.). În acelasi act (pag.4) procurorul consemneaza „partile vatamate B.C. si V.F., precum si C.V. au învederat ca-si vor cuantifica pretentiile în fata instantei de judecata”.

În raport de sublinierile facute în rechizitoriu, în care procurorul a expus (descris) si modul cum inculpatul a vândut imobilul în litigiu, B.Gh. a fost trimis în judecata si pentru înselarea lui C.V., iar judecatoria si tribunalul trebuiau sa-l judece, potrivit art.317 Cod proc.penala si pentru aceasta fapta, mai ales ca a si administrat probe.

Astfel, în cursul cercetarii judecatoresti, martorii T.A., O.N., P.M., O.E., B.C. si V.F. (file 84-87 cod.inst.), respectiv inculpatul (file 113-114) au fost întrebati si au declarat ca B.Gh. a vândut singur  „casa ramasa dupa decesul sotilor B.I. si B.G.”, iar C.V. a fost ascultat ca parte vatamata (fila 151 dos.inst.).

De retinut este ca, desi martorii O.N. si P.M. l-au atentionat pe inculpat ca nu poate vinde singur imobilul, deoarece mai are doi frati, acesta a persistat în activitatea infractionala si  folosindu-se de certificatul de mostenitor, în care apare ca unic succesor al parintilor sai, l-a indus în eroare pe C.V. cu privire la proprietarul bunului ce a facut obiectul tranzactiei, pentru a obtine o suma de bani în interes propriu.

Se impunea judecarea lui B.Gh. si pentru aceasta înselaciune întrucât a fost sesizata instanta prin rechizitoriu, având în vedere si faptul ca, la termenul din 10.09.2001 prima instanta a pus în discutie calitatea procesuala a lui C.V., termen la care a hotarât ca acesta are calitatea de parte civila pentru suma de 180.000.000 lei, pretul imobilului cumparat de la B.Gh. În aceasta calitate, C.V. a facut cereri (filele 76-77 dos.inst.), si a pus concluzii cu ocazia dezbaterilor în fond si în apel. O asemenea calitate procesuala nu poate fi dobândita într-un proces penal decât în urma comiterii unei fapte penale cauzatoare de prejudicii, ceea ce a determinat tribunalul sa-l oblige pe inculpat la restituirea pretului vânzarii catre partea civila.

Deci, B.Gh. a savârsit infractiunea de înselaciune în conventii, în dauna lui C.V., infractiune prev. si ped.de art.215 al.1 si 3 cod penal.

Fata de expunerea facuta, Curtea va casa în parte hotarârile instante de fond si de apel în ce priveste solutionarea actiunii civile, în sensul ca va mentine ca valabil contractul de vânzare-cumparare dintre inculpat si partea civila  C.V., înlaturând din hotarârile amintite mentiunile privind anularea acestui act si obligarea lui B.Gh. la restituirea sumei de 100.000.000 catre partea civila.

Domenii speta

Spete similare