Condiţiile de admisibilitate a schimbării actului de identitate, pe motiv că a intervenit schimbarea faptică a domiciliului. Calitate procesuală activă

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1107/R din 7 mai 2010

Prin sentinţa civilă nr. 3696/22.05.2009, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Maramureş; s-a respins acţiunea formulată de reclamanta R.G., împotriva pârâtei Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Maramureş, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins acţiunea  formulată de aceeaşi reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul M.I., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că potrivit prevederilor art. 18 lit. c din O.G. nr. 97/2005, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor eliberează o nouă carte de identitate în cazul schimbării domiciliului, ipoteză în care titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite serviciului public eliberarea unei noi cărţi de identitate.

Art. 26 alin. 1 din O.G. nr. 97/2005 prevede că domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală, iar în condiţiile în care reclamanta a acceptat, în condiţiile art. 27 lit. b din acelaşi act normativ, ca pârâtul să îşi înscrie domiciliul la adresa apartamentului acesteia, iar pârâtul nu a înţeles să solicite schimbarea acestei menţiuni din actul său de identitate, acţiunea reclamantei se impune a fi respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta R.G., solicitând admiterea acţiunii sale astfel cum a fost formulată, cu motivarea că este deranjată de menţinerea domiciliului pârâtului la adresa sa, întrucât acesta primeşte multă corespondenţă şi este căutat de multe persoane care pretind că pârâtul le datorează bani, în timp ce pârâtul nici nu locuieşte în fapt la această adresă.

Tribunalul Maramureş, prin decizia civilă nr. 40/A/18.02.2010, a respins ca nefondat apelul reclamantei, invocând în considerentele deciziei prevederile art. 25 alin. 2 din Constituţie şi ale art. 26 alin. 1, art. 27, art. 18 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta R.G., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, întrucât aceasta a pronunţat hotărârea fără a administra probe.

În motivarea recursului a fost reprodusă soluţia primei instanţe, apoi soluţia instanţei de apel, cu precizarea că Tribunalul nu a menţionat dacă apelul se respinge ca nefondat sau netemeinic, arătându-se de către recurentă că nici Judecătoria şi nici Tribunalul nu au administrat nicio probă.

Tot în motivarea recursului a fost reprodusă starea de fapt a cauzei, arătându-se că pârâtul este fratele recurentei, iar în considerarea acestei relaţii de rudenie, în anul 2006, recurenta şi-a dat acordul ca pârâtul să îşi înscrie în cartea de identitate, ca adresă de domiciliu, adresa recurentei, însă imediat după acest moment acesta a plecat în străinătate şi nu a mai păstrat legătura nici cu recurenta şi nici cu familia părţilor. La scurt timp după plecarea pârâtului din ţară, recurenta a început să primească notificări de la bănci şi de la recuperatori de creanţe, întrucât pârâtul a contractat datorii impresionante şi a indicat ca adresă de domiciliu adresa recurentei. Deşi recurenta a adus acest fapt la cunoştinţa respectivelor persoane, în continuare primeşte notificări adresate pârâtului.

Chemarea în judecată a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Maramureş  a fost justificată pe considerentul că aceasta instituţie este un operator de date, care stochează informaţiile referitoare la evidenţa cetăţenilor români, impunându-se deci ca hotărârea ce se va pronunţa în cauză să-i fie opozabilă.

S-a mai arătat de către recurentă că instanţa de fond a respins acţiunea fără a indica temeiul legal care a stat la baza pronunţării acestei soluţii şi că, deşi acordul recurentei nu a fost unul limitat în timp, în condiţiile în care situaţia de fapt nu mai corespunde cu cea juridică, este firesc să se opereze modificările necesare, mai ales că acordul dintre recurentă şi pârât este o convenţie cu titlu gratuit. Perpetuarea acestei situaţii ar duce la o legătură contractuală perpetuă, ceea ce este interzis de lege, conform art. 1471 C.civ.

Recurenta a mai invocat afectarea exercitării dreptului său de proprietate, drept absolut şi inviolabil, deplin şi exclusiv, perpetuu şi transmisibil, decurgând din imposibilitatea sa de a obţine această radiere a menţiunii domiciliului pârâtului de la adresa sa.

Recurenta a mai arătat că potrivit doctrinei, domiciliul unei persoane este definit ca fiind locuinţa sa statornică, iar O.U.G. nr. 97/2005 arată că domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală. Deşi recurenta a încercat să probeze faptul că pârâtul nu mai are locuinţa statornică sau principală la adresa sa, proba i-a fost respinsă fără nicio motivare.

Menţiunea din cartea de identitate cu privire la domiciliul unei persoane nu are efect constitutiv cât priveşte determinarea acestuia, ci numai caracter de evidenţă a persoanei respective, din acest punct de vedere O.G. nr. 97/2005 este incompletă şi nu acoperă această situaţie, instanţa fiind ţinută să reglementeze situaţia intervenită.

S-a mai invocat de către recurentă motivarea lapidară a hotărârii instanţei de apel, precum şi lipsa oricărui material probator în pronunţarea hotărârilor din prezenta cauză.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Maramureş a solicitat respingerea recursului ca nelegal, invocând în susţinerea întâmpinării prevederile art. 25 alin. 2 din Constituţia României, ale art. 26 alin. 1, art. 27 şi art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005.

Recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte motivele de recurs prin care se reproduce starea de fapt a cauzei şi istoricul prezentului litigiu, Curtea constată că acestea se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.proc.civ., în prezent abrogate, nemaifiind admisibilă, în faza de judecată a recursului, analizarea acestor motive de netemeinicie.

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine şi motive de netemeinicie, prin reproducerea stării de fapt a cauzei,  prin expunerea istoricului litigiului şi prin precizarea argumentelor de fapt care, în opinia recurentei, ar justifica admisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, urmare a abrogării prevederilor art. 304 pct. 10 şi 11 C.proc.civ., în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie, ci doar de strictă nelegalitate a hotărârii recurate.

Pe cale de consecinţă, toate motivele de recurs referitoare la reproduceri ale stării de fapt, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.

 Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304  C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din  Legea nr. 219/2005, respectiv,  ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9  C. proc. civ.

În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate, Curtea constată că acestea ar fi în esenţă următoarele: greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Maramureş; respingerea acţiunii de către instanţa de fond fără indicarea unui temei legal care a justificat această soluţie; încălcarea dreptului de proprietate al recurentei; incidenţa în cauză a prevederilor art. 1471 C.civ.; admisibilitatea acţiunii prin prisma O.U.G. nr. 97/2005; nelegalitatea respingerii de către primele două instanţe a cererilor în probaţiune formulate de către reclamantă; motivarea lapidară a deciziei de către instanţa de apel.

Analizând toate aceste motive de aparentă nelegalitate a hotărârii recurate, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanţă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului M.I. să îşi reglementeze situaţia din cartea de identitate, în sensul de a-şi radia menţiunea privind domiciliul de la adresa din Baia Mare, B-dul R.

În analizarea petitului dedus judecăţii de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată instanţa era datoare să se raporteze la dispoziţiile legale care reglementează evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, şi care sunt conţinute în textul O.U.G. nr. 97/2005.

În conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 97 din 14.07.2005, actualizată până la data de 04.08.2009, această O.U.G. constituie cadrul legal care reglementează evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, şi prin care se asigură realizarea raporturilor juridice dintre persoanele fizice, juridice şi instituţiile statului de drept.

Art. 11 alin. 1 din acest act normativ reglementează actul de identitate, precizând că acesta este documentul care se eliberează, în condiţiile O.U.G. nr. 97/2005, cetăţeanului român şi care face dovada identităţii, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă a titularului acestuia, art. 13 din O.U.G. nr. 97/2005 prevăzând că actul de identitate se eliberează de către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor de la locul de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei fizice pe baza cererii scrise a acesteia.

În conformitate cu art. 13 alin. 4 din O.U.G. nr. 97/2005, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de către persoana care solicită eliberarea actului de identitate, în prezenţa lucrătorului Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi trebuie să fie însoţită de documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a domiciliului şi, după caz, a reşedinţei.

Din dispoziţiile legale anterior invocate se desprinde concluzia conform căreia singurul care poate solicita eliberarea actului de identitate este cel căruia urmează să i se elibereze acest act, cererea semnată personal de către cel care solicită eliberarea actului de identitate trebuind să fie însoţită în mod obligatoriu de documentele care, potrivit legii, fac dovada domiciliului respectivei persoane.

Art. 18 alin. 1 lit. a-l din O.U.G. nr. 97/2005 reglementează ipotezele în care se poate elibera o nouă carte de identitate, în speţă, interesând ipoteza prevăzută de litera c din acest text legal, ipoteză care are în vedere situaţia schimbării domiciliului titularului cărţii de identitate, însă, şi într-o atare ipoteză singura persoană care are îndrituirea legală să solicite eliberarea unei noi cărţi de identitate, pe motiv că a intervenit schimbarea domiciliului său, este exclusiv titularul respectivei cărţi de identitate.

Împrejurarea că pârâtul nu mai locuieşte faptic la domiciliul înscris în cartea sa de identitate, domiciliu situat la adresa apartamentului recurentei, poate constitui un temei legal pentru schimbarea cărţii de identitate a pârâtului, însă, pentru o atare finalitate, este necesar ca pârâtul însuşi să solicite eliberarea unei noi cărţi de identitate în favoarea sa, întemeiat pe faptul schimbării domiciliului său, reclamanta recurentă neavând recunoscută de lege o atare posibilitate.

Art. 25 alin. 2 din O.U.G. nr. 97/2005 reglementează dreptul cetăţenilor români de a-şi stabili, sau de a-şi schimba, în mod liber, domiciliul ori reşedinţa, desigur cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege, şi cu precizarea expresă, inserată în alin. 3 al art. 25, conform căreia cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu.

Art. 26 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede că domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală.

Art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005 arată că dovada adresei de domiciliu a celui care solicită eliberarea unui act de identitate se poate face cu declaraţia scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, însoţită de unul dintre documentele prevăzute la lit. a din acelaşi text legal, respectiv, acte încheiate în condiţiile de validitate prevăzute de legislaţia română în vigoare, privind titlul locativ.

În speţă, dovada domiciliului pârâtului, afirmativ situat la adresa apartamentului recurentei, a fost făcută, la momentul solicitării de eliberare a actului de identitate, în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005, împrejurare raportat la care, eventuala solicitare de schimbare a domiciliului din actul de identitate al pârâtului trebuie să parvină exclusiv de la pârât şi doar sub condiţia dovedirii de către acesta a existenţei unui alt domiciliu decât cel care a fost declarat în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005 la eliberarea actului său de identitate.

Art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice prevede că domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală, în timp ce art. 25 alin. 2 din Constituţia României prevede că fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară.

Coroborând aceste dispoziţii legale cu textul art. 25 din O.U.G. nr. 97/2005, rezultă cu evidenţă că fiecare persoană fizică nu poate avea în acelaşi timp decât un singur domiciliul şi că nu este permis de lege ca o persoană fizică să fie lipsită, chiar şi temporar, de un domiciliu.

În speţă, în condiţiile în care s-ar da curs favorabil solicitării recurentei, s-ar ajunge în situaţia în care pârâtul ar fi o persoană fără domiciliu, împrejurare de neacceptat prin prisma textelor legale mai sus invocate.

Raportat la faptul că singurul care poate solicita schimbarea menţiunilor referitoare la domiciliu, din actul său de identitate, respectiv, eliberarea unui nou act de identitate în condiţiile art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005, este exclusiv pârâtul, reclamantei recurente nefiindu-i recunoscută prin lege o atare posibilitate, Curtea constată că în mod legal a fost respinsă cererea în probaţiune formulată de reclamantă, şi prin care dorea să dovedească că pârâtul nu mai locuieşte faptic la domiciliul înscris în cartea sa de identitate.

Drept urmare, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Prin prisma art. 282 alin. 1, coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ., este evident că recurenta nu poate critica, prin prezentul recurs, în mod direct, sentinţa primei instanţe, un recurs prin care se atacă direct hotărârea pronunţată de instanţa fondului – deşi împotriva acestei hotărâri se putea exercita şi calea de atac a apelului -, apărând ca fiind inadmisibil.

Cu toate acestea, deşi criticile aduse de către recurentă direct hotărârii primei instanţe, apar ca fiind inadmisibile, prin prisma ar. 282 alin. 1, coroborat cu art. 299 alin. 1 C.proc.civ., Curtea constată că în considerentele sentinţei fondului s-au invocat în mod expres temeiurile legale care au fundamentat soluţia pronunţată de prima instanţă, respectiv, art. 18 lit. c, art. 26 alin. 1 şi art. 27 lit. b din O.U.G. nr. 97/2005.

Nu poate fi reţinută susţinerea recurentei, în sensul că i-a fost încălcat dreptul de proprietate şi i-a fost afectată exercitarea acestui drept prin imposibilitatea de a obţine radierea menţiunii domiciliului pârâtului de la adresa apartamentului aflat în proprietatea recurentei, câtă vreme, dreptul de proprietate al recurentei, afirmativ înscris în CF nr. 11512/58 Baia Mare, nr. top 2737/676, nu este afectat cu nimic prin faptul că în actul de identitate al pârâtului este menţionat ca domiciliu al acestuia adresa apartamentului proprietatea recurentei. Recurenta rămâne pe mai departe proprietara acestui apartament, putându-şi exercita liber toate prerogativele dreptului de proprietate asupra apartamentului, respectiv, posesia, folosinţa şi dispoziţia.

Este nefondată susţinerea recurentei, în sensul că, fiind încheiată între părţi o convenţie cu titlu gratuit, s-ar ajunge la o legătură contractuală perpetuă, câtă vreme, acordul pe care recurenta şi l-a dat, pentru înscrierea în actul de identitate al pârâtului, ca domiciliu al acestuia, a adresei la care este situat apartamentul proprietatea recurentei, nu îndeplineşte condiţiile unei convenţii în sensul art. 942-947, art. 969, art. 948 şi următoarele C.civ., fiind doar o simplă declaraţie unilaterală de primire în spaţiu, dată în condiţiile art. 27 alin. 1 lit. b şi art. 28 din O.U.G. nr. 97/2005.

Se constată de către Curtea că dispoziţiile art. 1471 C.civ. nu se referă la caracterul perpetuu al unei convenţii, aşa cum nefondat susţine recurenta, ci la locaţiunea lucrărilor, prevăzând că nimeni nu poate pune în serviciul altuia lucrările sale decât pentru o întreprindere determinată sau pe un timp mărginit.

Pe cale de consecinţă, Curtea urmează să respingă ca nefondat şi acest motiv de recurs.

Este adevărat că Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor este operator de date, cu atribuţii de evidenţă a persoanelor, în sensul art. 2 alin. 2 şi art. 5 din O.U.G. nr. 97/2005, dar nu este mai puţin adevărat că în cauză, aşa cum corect s-a reţinut de către instanţa de apel, care a menţinut astfel soluţia primei instanţe, aceasta nu justifică o calitate procesuală pasivă, dat fiind că, conform celor anterior precizate, singurul care poate solicita eliberarea unui nou act de identitate, întemeiat pe prevederile art. 18 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 97/2005, este exclusiv pârâtul.

Nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei, conform căreia, motivarea deciziei recurate ar fi una lapidară, motiv de recurs care s-ar circumscrie astfel dispoziţiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., câtă vreme, instanţa de apel a indicat pertinent şi concentrat toate temeiurile legale care au fundamentat soluţia adoptată.

Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.

Domenii speta

Spete similare