Acţiune principală având ca obiect evacuare. Cerere reconvenţională având ca obiect obligarea reclamanţilor la plata sporului de valoare adus locuinţei. Respingerea acţiunii principale ca fiind rămasă fără obiect şi admiterea cererii reconvenţionale....

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr.200/R din 29 ianuarie 2010

Prin sentinţa civilă nr. nr. 516/14.05.2009, a Judecătoriei Huedin  , s-a respins ca rămasă fără obiect acţiunea civilă, având ca obiect evacuare, formulată de reclamanţii M.A. şi M.S., în contradictoriu cu pârâţii R.V. şi R.M.; s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali R.V. şi R.M., în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi reconvenţionali M.A. şi M.S. şi, în consecinţă, a obligat reclamanţii-pârâţi reconvenţionali M.A. şi M.S. la plata către pârâţii-reclamanţi reconvenţionali R.V. şi R.M. a sumei de 14.300 lei reprezentând spor de valoare adus imobilului; s-au respins alte pretenţii ale pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali; reclamanţii-pârâţi reconvenţionali M.A. şi M.S. au fost obligaţi la plata către pârâţii-reclamanţi reconvenţionali R.V. şi R.M. a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compensând celelalte cheltuieli efectuate de părţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că la data de 07.10.2001 între pârâţii R.V. şi R.M. şi numita G.E. s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în loc. Aghireş, jud. Cluj.

Prin decizia civilă nr. 2945/R/16.12.2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de reclamanţii din prezenta cauză – M.A. şi M.S. -  împotriva deciziei civile nr. 2660/23.12.2004 a Curţii de Apel Cluj şi s-a admis acţiunea formulată de reclamanţi, dispunându-se constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii cumpărători R.V. şi R.M. şi vânzătoarea G.E., decedată, a cărei moştenitoare este C.D., cu privire la imobilul situat în loc. Aghireş, jud. Cluj. Totodată, s-a dispus rectificarea în CF  în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor R.V. şi R.M..

În CF s-au operat rectificările cuvenite, fiind înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea reclamanţilor M.A. şi M.S..

Urmare a faptului că pârâţii R.V. şi R.M. au refuzat să părăsească de bună-voie imobilul în litigiu, reclamanţii au promovat acţiunea de faţă prin care, în baza art. 480 C. civil, au solicitat evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul proprietatea lor.

Pe cale reconvenţională, pârâţii reclamanţi-reconvenţionali R.V. şi R.M. au invocat un drept de retenţie asupra imobilului, până la plata de către reclamanţi a sumei de 150.000.000 lei reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului.

Prin răspunsurile la interogatoriu administrat, pârâţii au arătat că lucrările de introducere a apei potabile la baie şi bucătărie au fost realizate în perioada noiembrie-decembrie 2001 şi pentru îmbunătăţirile pretinse deţine înscrisuri doveditoare, dar pot proba şi cu martori susţinerile lor.

Prin răspunsurile la interogatoriu administrat, reclamanţii au arătat că lucrările pe care pârâţii pretind că le-au efectuat existau la momentul mutării acestora în imobilul în litigiu.

Din declaraţia martorului N.M. rezultă că înainte de mutarea pârâţilor R.V. şi R.M. în imobilul în litigiu, într-o cameră situată la drum exista o sobă de teracotă, exista un gard de fier pe latura dinspre stradă şi o poartă de fier, care era defectă. De asemenea, exista o anexă compusă dintr-o încăpere şi o altă anexă reprezentând coteţ. Martorul nu a putut preciza alte elemente care să-i fi atras atenţia la imobil.

Martorul K.I. a declarat că în anul 2001 a efectuat la imobilul în litigiu lucrări de instalaţii sanitare la imobilul în litigiu, aparţinând familiei R., respectiv, a montat un caza baie cu focar, vană, wc, lavoar faianţă, lavoar inox în bucătărie şi a efectuat şi lucrări de canalizare  de la casă până la fosa septică săpată în spatele casei. Martorul a mai declarat că, la acea dată, baia nu era amenajată şi nu existau în casă obiecte sanitare şi nici canalizare, iar pentru manoperă a primit de la fam. R. suma de 4.000.000 lei. De asemenea, a precizat că fosa septică nu exista, fiind săpată personal de pârâtul R.V., exista doar încăperea destinată a fi baie, care nu era însă amenajată. Toate obiectele sanitare şi ţevi pvc au fost achiziţionate de fam. R. şi au costat în jur de 50.000.000 lei.

Din declaraţia martorului N.D. rezultă că în luna septembrie sau octombrie 2001 a efectuat la imobilul în litigiu, contactat fiind şi plătit de pârâţii R., următoarele lucrări: tencuit pereţi acolo unde necesita, repararea pereţilor cu ipsos şi lucrări de zugrăvit, fiind plătit cu suma de 5.000.000 lei. Martorul a arătat că la data la care a efectuat lucrări nu exista în imobil o baie amenajată şi nu existau nici sobe de teracotă. La momentul efectuării lucrărilor, în imobil s-au efectuat lucrări la instalaţia electrică o altă persoană, respectiv înlocuia cabluri, schimba prize şi întrerupătoare. Martorul a mai declarat că duşumea era în multe locuri putredă, necesitând a fi înlocuită, se observau urme de fum, respectiv urme că ar fi existat o sobă doar în bucătărie, la stradă exista gard metalic şi o poartă metalică ce necesita reparaţii, tocăria era din lemn însă necesita reparaţii întrucât nici uşile şi nici geamurile nu se închideau. De asemenea, trecând pe la imobilul în litigiu a observat că s-au efectuat lucrări de săpături pentru un decantor/fosă septică.

Martora M.V. a declarat că a locuit în imobilul în litigiu, înainte de anul 2000, o perioadă de câteva luni şi a închiriat o singură cameră din imobil, restul fiind încuiate, astfel că nu a observat niciodată starea în care se aflau acestea. În camera închiriată exista o sobă de teracotă, geamurile şi uşa erau din lemn, în stare bună, exista instalaţie electrică, iar întrerupătoarele şi prizele se puteau folosi. Martora a menţionat că în curte exista o lemnărie, era construit un wc, pe partea dinspre stradă exista gard metalic şi o poartă metalică, aceasta însă nu se închidea bine. În aceeaşi perioadă mai locuia în imobil o altă familie, în acea cameră neexistând sobă,  însă geamurile şi uşa erau în stare bună

Din declaraţia martorului S.D. rezultă că acesta a efectuat la imobilul în litigiu lucrări de sudură la poarta de la intrare în curte şi garduri, care erau rupte, a executat un ţarc la coteţul de porci şi armătura de fier de la decantor. Potrivit declaraţiei martorului, care cunoştea imobilul înainte de mutarea fam. R., acesta a necesitat reparaţii, respectiv refacerea tencuielii şi zugrăvit, înlocuirea ţiglelor în proporţie de 15-20%. În imobil exista o încăpere cu destinaţia baie care nu era însă amenajată, toate lucrările fiind efectuate de pârâţi, care au cumpărat şi 2 sau 3 sobe de teracotă, au turnat beton la poiată şi au construit decantorul. Toate lucrările precizate s-au efectuat în cursul lunilor octombrie, noiembrie 2001, până prin anul 2002.

Prin raportul de expertiză efectuat de exp. B.V. şi prin răspunsul la obiecţiuni s-a stabilit că valoare îmbunătăţirilor aduse la imobilul în litigiu s-a ridicat la suma totală de 14.300 lei şi au constat în învelitoare din ţiglă profilată, montat geam simplu pe tâmplărie din lemn, împrejmuire din cherestea de răşinoase, sobe din plăci ceramice de teracotă, sobă de bucătărie cu plită din plăci ceramice, ţeavă de polietilenă, montat ţeavă PVC, ţeavă multistrat, montare cadă baie, cazan de baie pe sobă de fontă, lavoar faianţă, vas wc +rezervor, spălător inox, hidrofor şi decantor.

Având în vedere îmbunătăţirile la care s-a făcut referire în raportul de expertiză, instanţa a apreciat că acestea reprezintă un spor de valoare adus imobilului în litigiu, raportat şi la celelalte probe administrate în cauză, lucrările avut în vedere prin raportul de expertiză referindu-se în cea mai mare parte la lucrări de amenajare a băii din imobil, aducere a apei potabile în casă, precum şi la dotarea imobilului cu instalaţii de încălzire – respectiv sobe de teracotă.

În ceea ce priveşte cererea principală formulată de reclamanţii M.A. şi M.S., respectiv evacuarea necondiţionată, în baza art. 480 C. civil, a pârâţilor din imobilul în litigiu, instanţa a respins-o ca rămasă fără obiect, raportat la susţinerile părţilor prezente personal în şedinţa publică din data de 05.05.2009, atât reclamantul M.A., cât şi pârâtul R.V. susţinând că pârâţii au părăsit de bună-voie imobilul în litigiu, care se află la dispoziţia reclamanţilor.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa a avut în vedere că aceasta, la momentul formulării, a vizat două aspecte: un drept de retenţie şi obligarea pârâţilor reconvenţionali la plata îmbunătăţirilor aduse imobilului.

Instanţa a reţinut că dreptul de retenţie se prezintă ca un adevărat drept real de garanţie imperfect, în virtutea căruia cel care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină lucrul respectiv, să refuze deci restituirea, până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea, ori îmbunătăţirea lui.

Condiţia esenţială pentru invocarea dreptului de retenţie este aceea ca datoria pe care deţinătorul o pretinde să se afle în conexiune şi să aibă legătură cu lucrul, să fie prilejuită de acesta

În speţă, raportat la probele administrate, văzând poziţia părţilor la momentul dezbaterii cauzei pe fond, când pârâţii-reclamanţi reconvenţionali părăsiseră de bună-voie imobilul în litigiu, dar şi pentru a evita alte litigii între părţi şi a crea o îmbogăţire fără justă cauză în patrimoniul reclamanţilor, instanţa a admis în parte cererea reconvenţională, sens în care a obligat reclamanţii-pârâţi reconvenţionali M.A. şi M.S. la plata către pârâţii-reclamanţi reconvenţionali R.V. şi R.M. a sumei de 14.300 lei reprezentând spor de valoare adus imobilului, şi a respins alte pretenţii ale pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali R.V. şi R.M., instanţa a constatat că aceştia au efectuat cu purtarea acestui proces următoarele cheltuieli: 450 lei taxă timbru, 1125 lei onorariu expert, 1500 lei onorariu avocat .

Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., art. 276 şi art. 277 C. proc. civ., raportat la împrejurarea că cererea reconvenţională a fost numai în parte admisă, dar şi culpa pârâţilor în ivirea şi purtarea acestui proces, instanţa a acordat în parte cheltuieli de judecată pârâţilor, sens în care a obligat reclamanţii-pârâţi reconvenţionali M.A. şi M.S. la plata către pârâţii-reclamanţi reconvenţionali R.V. şi R.M. a sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, compensând celelalte cheltuieli efectuate de părţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M.S., care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei primei instanţe, în sensul de a nu fi obligat la plata sporului de valoare stabilit de expert la suma de 14.300 lei şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei.

Apreciază să sentinţa primei instanţe este nelegală, deoarece s-a dovedit reaua credinţă a pârâţilor R.V. şi R.M. la dobândirea imobilului în anul 2001. Pe de altă parte, consideră că pretenţiile solicitate de aceştia în faţa instanţei de fond au rămas nedovedite în sensul că nu au putut prezenta acte referitoare la investiţiile pe care le-au făcut în imobil. Apreciază că ei, respectiv reclamanţii M.S. şi M.A., au dovedit cu martori starea bună în care se afla imobilul în acea perioadă, respectiv anul 2000-2001, fiind completă din punct de vedere al instalaţiilor electrice, precum şi a celor sanitare, acoperiş, apă potabilă, sobe de teracotă etc. Mai invocă faptul că expertiza efectuată la fondul cauzei de d-nul expert B.V. este una părtinitoare şi nu reflectă realitatea.

În cauză a mai declarat apel şi reclamantul M.A., solicitând la rândul său admiterea apelului, respingerea cererii reconvenţionale formulate de R.V. şi R.M.. Invocă faptul că nu i s-a făcut dreptate, iar toate lucrările făcute de familia R. sunt abuzive şi pe acest considerent apreciază că nu trebuie să dea nici o sumă de bani familiei R..

Intimatul R.V. nu a depus întâmpinare, însă prezent în faţa instanţei de apel a declarat că solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 583/A/10.11.2009, pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii M.A. şi M.S., împotriva sentinţei civile nr. 516/14.05.2009, a Judecătoriei Huedin.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut în considerentele deciziei faptul că au fost expuse pe larg declaraţiile martorilor N.M., K.I., N.D., M.V., S.D., din declaraţiile acestora, coroborate, rezultând starea de fapt, pe care, de altfel, a expus-o în mod corect prima instanţă, şi anume, faptul că intimaţii R. au efectuat în perioada noiembrie–decembrie 2001 lucrări la imobilul situat în localitatea Aghireş, constând din învelitoare din ţiglă, montat geam simplu pe tâmplărie de lemn, împrejmuire din cherestea de răşinoase, sobe din plăci ceramice de teracotă, sobă de bucătărie cu plită, precum şi toate lucrările care necesitau construirea unei băi funcţionale. Martorii K.I. şi N.D. au fost martori direcţi, fiind cei care au efectuat lucrările la acest imobil şi au relatat fiecare în parte ce lucrări a făcut şi care era starea imobilului la momentul efectuării acestora, iar martorii N.M. şi M.V., martorii apelanţilor reclamanţi nu au reuşit să răstoarne starea de fapt expusă de ceilalţi martori, ci doar au arătat că în această casă existau anumite utilităţi, însă nici unul dintre aceştia nu a declarat, aşa cum susţin apelanţii, faptul că imobilul era într-o stare atât de bună încât să nu mai necesite nici o reparaţie.

Prin urmare, raportul de expertiză efectuat de expert B.V. nu a făcut altceva decât să confirme practic starea de fapt expusă de martori, acesta stabilind doar cuantumul valorii îmbunătăţirilor aduse acestui imobil, şi raportat la aceste îmbunătăţiri a calculat şi sporul de valoare adus imobilului.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă aceste cheltuieli nu pot fi încadrate decât în categoria cheltuielilor necesare şi utile, deoarece au sporit valoarea imobilului, fiind vorba de lucrări de amenajare a băii din imobil, dotarea acestuia cu instalaţii de încălzire, precum şi aducerea apei potabile în casă, neputând fi încadrate în categoria cheltuielilor voluptorii pentru simplul considerent că nu au transformat acest imobil într-unul cu dotări de lux.

Aşa fiind, faţă de faptul că imobilul a revenit în proprietatea apelanţilor, aceştia bucurându-se de acest imobil şi de confortul său, instanţa de apel a socotit ca fiind echitabil ca cheltuielile făcute de intimaţi pentru sporirea confortului acestuia să fie restituite acestora pe considerentul că s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză în patrimoniul apelanţilor reclamanţi.

Pe cale de consecinţă, hotărârea primei instanţe a fost apreciată ca legală şi temeinică, cuantumul despăgubirilor acordate fiind dovedit cu probele expuse anterior, iar pentru acest motiv, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a fost respins ca nefondat apelul declarat de M.A. şi M.S..

Intimatul R.V. nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii M.A. şi M.S., solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, obligarea lui R.V. să ridice şi să ducă din imobilul în litigiu toate bunurile care îi aparţin, reclamanţii nefiind de acord să-i plătească acestuia suma de 150 milioane lei vechi.

În motivarea recursului s-au arătat că reclamantul M.A. este un om în vârstă, de 76 de ani, are 11 copii, este pensionar, a lucrat în mină, de unde a contractat o boală de silicoză şi TBC, având o pensie de doar 500 lei. S-a mai arătat de către recurenţi că M.A. nu este de acord să-i plătească pârâtului R.V. suma de 150 milioane lei vechi, impunându-se obligarea acestuia să vină şi să-şi ridice improvizaţiile pe care le-a făcut fără autorizaţie de construcţie în casa reclamanţilor.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimaţii R.V. şi R.M. au solicitat să se menţină sentinţa Judecătoriei Huedin şi decizia Tribunalului Cluj.

La termenul de judecată din data de 29.01.2010 Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.proc.civ., rap. la art. 304 pct. 1 C.proc.civ. şi art. 2821 C.proc.civ., a invocat un motiv de recurs de ordine publică, şi anume, nelegala soluţionare a căii de atac de către Tribunalului Cluj, ca apel, iar nu ca recurs, având în vedere că raportat la valoarea obiectului litigiului calea de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe era exclusiv recursul.

Examinând recursul prin prisma acestui motiv de recurs de ordine publică, Curtea constată că recursul este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Obiectul cererii introductive de instanţă l-a constituit evacuarea pârâţilor R.V. şi Mariana din imobilul situat în localitatea Aghireş Sat, judeţul Cluj, valoarea acestui imobil nedepăşind plafonul impus de art. 2821 C.proc.civ., dovada în acest sens constituind-o expertiza întocmită în faţa primei instanţe de expert inginer B.V.

Oricum, ceea ce s-a apelat de către reclamanţi, şi ulterior a constituit şi obiectul recursului promovat de aceeaşi reclamanţi, nu a fost cererea principală în evacuare, care a rămas fără obiect întrucât pârâţii au părăsit de bună voie imobilul în litigiu, ci cererea reconvenţională.

Astfel, prin cererea reconvenţională pârâţii au solicitat obligarea reclamanţilor la plata sporului de valoare adus imobilului în litigiu ca urmare a investiţiilor şi lucrărilor de îmbunătăţire pe care pârâţii le-au făcut la respectivul imobil, valoarea totală a acestor îmbunătăţiri fiind în sumă de 14.300 RON.

Prin apelul pe care l-au promovat reclamanţii au criticat soluţia primei instanţe exclusiv sub aspectul soluţiei de admitere în parte a cererii reconvenţionale a pârâţilor, respectiv, sub aspectul obligării reclamanţilor la plata sumei de 14.300 lei, în favoarea pârâţilor, cu titlu de spor de valoare adus imobilului în litigiu de către pârâţi, prin lucrările de îmbunătăţire pe care aceştia le-au făcut.

În consecinţă, calificarea naturii juridice a căii de atac exercitate împotriva hotărârii primei instanţe de către reclamanţi trebuia să fie făcută prin raportare la ceea ce s-a criticat de către aceştia, respectiv, la valoarea pretenţiilor în sumă de 14.300 lei.

Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată la data de 14.05.2009, dată la care era în vigoare reglementarea adusă textului art. 2821 C.proc.civ., ca urmare a modificărilor aduse acestuia prin art. I pct. 40 din Legea nr. 219/2005, art. 282 1 C.proc.civ., în această reglementare prevăzând că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 RON, atât în materie civilă cât şi în materie comercială.

Raportat aşadar la valoarea de 14.300 lei care a format obiectul apelului reclamanţilor şi la textul art. 2821 C.proc.civ., este evident că împotriva sentinţei primei instanţe calea legală de atac ce putea fi exercitată era aceea a recursului, iar nu a apelului, aşa cum în mod eronat s-a apreciat de către Tribunal.

Soluţionând calea de atac promovată de reclamanţi ca apel, iar nu ca recurs, aşa cum ar fi fost legal, Tribunalul a pronunţat o soluţie nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 2821 C.proc.civ. şi ale art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, această soluţie intrând sub incidenţa art. 304 pct. 1 C.proc.civ.

Aşa fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 1 C.proc.civ., se va admitere recursul reclamanţilor, se va casa în întregime decizia recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare ca recurs, la Tribunalul Cluj.

Domenii speta

Spete similare