Pretentii

Sentinţă civilă 4510 din 10.06.2010


Dosar nr. .......

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR………………..

ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA ………………………

INSTANŢA COMPUSĂ DIN:

JUDECĂTOR: ……………………………

GREFIER: ……………………………………….

Pe rol se află soluţionarea cererii formulată de reclamanta ……………. prin curator ……………………… împotriva pârâtului ……………………………….  şi pârâtului – chemat în garanţie de pârâtul …………………………..  ………………………..  având ca obiect pretenţii.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns reclamanta prin avocat ………………… cu împuternicire avocaţială la dosar la fila 4, lipsind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Avocatul reclamantei depune la dosar un set de înscrisuri.

Instanţa acordă cuvântul asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti şi asupra fondului.

Avocatul reclamantei solicită instanţei respingerea excepţiei întrucât cererea a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 1337 şi 1345. Vânzătorul are obligaţia de garanţie pentru evicţiune. Pe fondul cauzei solicită instanţei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, să oblige pârâţii la restituirea valorii de piaţă a apartamentului conform raportului de expertiză efectuat în cauză cu privire la care solicită să fie omologat de către instanţă.  În subsidiar, în situaţia în care se apreciază că nu se impune restituirea preţului de piaţă să oblige pârâţii la plata preţului achitat pentru apartament la data vânzării cumpărării actualizat cu indicele de inflaţie. Solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar concluzii scrise şi dovada cheltuielilor de judecată.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ……………..  la data de ……………… astfel cum a fost completată la data de ……………., reclamanta …………….., prin curator …………………. a chemat în judecată pe pârâţii …………………… şi ……………………….. pentru ca instanţa, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâţii, în principal, la plata sumei reprezentând valoarea de piaţă a apartamentului nr. …………….. din imobilul situat în ………………, str. ………………….., nr. …………………, et. ……….., sector ………., iar în subsidiar, la plata preţului imobilul menţionat anterior, actualizat cu indicele de inflaţie aferent perioadei …………………….. şi până la plata efectivă.

În motivare, reclamanta a arătat în esenţă că a cumpărat imobilul menţionat în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ……………………., preţul fiind plătit integral, şi că prin decizia civilă nr. ………………… pron. de ………………… în dosarul nr. ………………..  a fost admisă acţiunea în revedincare  şi a fost obligată să lase imobilul în deplina proprietate şi posesie reclamanţilor.

Se apreciază incidente dispoziţiile art. 501 alin. 1  şi art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, art. 1337 C.civ., art. 1345 C.civ. privind restituirea valorii de piaţă a apartamentului, iar  pe cererea subsidiară, art. 50 alin. 2 din legea nr. 10/2001, modificată şi completată de Legea 1/2009.

În dovedirea cererii, reclamata a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară.

Acţiunea este scutită de taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, în temeiul art. 50 alin.2 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1 alin.2 din OG nr. 32/1995.

Pârâtul ………………….  a depus întâmpinare  şi cerere de chemare în garanţei a ………………..(f………………………….), prin care a ridicat excepţia prescripţie dreptului la acţiune, cu motivarea că dreptul de a solicita despăgubiri pentru evicţiune ia naştere pentru cumpărător din momentul pronunţării sentinţei civile nr. ……………………., prin care s-a declarat nul absolut contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei şi  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând în esenţă că preţul încasat constituie venit extrabugetar, aflat la dispoziţia …………….. Pe fondul cauzei, s-a  solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite cele două condiţii prevăzute de lege pentru existenţa evicţiunii. Pârâtul nu poate fi obligat să răspundă pentru evicţiune atâta timp cât Statul, prin legi succesive, l-a obligat să închirieze şi ulterior să vândă acele imobile preluate(tot prin acte normative emise  de stat) în mod abuziv în perioada ………………. Reclamanta a avut cunoştinţă de pericolul evicţiunii, încheind contractul de vânzare-cumpărare a acceptat acest risc şi problema răspunderii vânzătorului în caz de realizare a riscului nu se poate pune, contractul având caracter aleatoriu.

În apărare, s-au invocat dispoziţiile art. 501 alin.3 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, art. 60 şi art. 115-118 C.proc.civ..

Pârâtul ………………….. a depus întâmpinare (f……………..), prin care a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând în esenţă că din punctul de vedere al principiului relativităţii efectelor contractului, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât partea care are calitatea de vânzătoare a imobilului, ţinută de garanţia pentru evicţiune prin fapta unui terţ, respectiv Municipiul Bucureşti; că reclamanta nu a făcut dovada unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se constate buna sa credinţă, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă nici prin raportare la prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001. În subsidiar, s-a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la valoarea de circulaţie ca neîntemeiat, arătându-se că în speţă nu exisistă nicio hotărâre judecătorească prin care să se statueze faptul că reclamanta ar fi fost de bună credinţă, ci dimpotrivă a fost de rea-credinţă, nedepunând minime diligenţe anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

În apărare, s-au invocat disp. art. 1337 C.civ.,  Legea nr. 10/2001.

Prin notele de şedinţă depuse la fila 30, reclamanta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtul Municipiul Bucureşti şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, ca neîntemeiate. În motivarea a arătat că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune  începe să curgă din momentul producerii evicţiunii şi anume la data la care sentinţa civilă a devenit irevocabilă; pârâtul ………………………. are legitimitatea proceasuală pasivă, având în vedere raportul juridic special de drept substanţial creat de prevederile art. 50 alin. 21  şi alin. 3  din Legea nr. 10/2001; acţiunea este întemeiată în drept  şi pe dispoziţiile art. 1337 şi art. 1345 C.civ.

Prin încheierea pronunţată la termenul din ……………………., instanţa, în temeiul dispoziţiilor legale şi al considerentelor în fapt şi în drept reţinute prin acea încheiere, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de Mun. Bucureşti, prin Primar General, şi a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi în temeiul disp. art. 137 C.pr.civ. a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Mun. Bucureşti, prin Primarul General.

Încheierea pronunţată are caracter interlocutoriu, întrucât a soluţionat aspecte strâns legate de fondul cauzei, pregătind soluţionarea pricinii (art. 268 alin.3 C.pr.civ.).

În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanţa a încuviinţat pentru reclamantă administrarea probelor cu înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară, considerându-le pertinente, concludente şi utile pentru soluţionarea cauzei.

La dosar au fost depuse în copie următoarele înscrisuri:  Dispoziţia …………….. nr. ………………… de numire a curatorului ……………….. pentru  reclamantă(f. ……………),  contractul de vânzare-cumpărare nr. ……………………. (f……………, contract de închiriere nr. ………………..(f. ……………….), decizia civilă nr. ………………… pron. de ……………………(f……), decizia civilă nr. ………………… .(f. ………………..), sentinţa civilă nr. ………………….. pron. de Judecătoria ……………….. decizia civilă nr. …………………, pron. de ………………………….

 Expertiza efectuată de expert …………………. a concluzionat că: 1. valoarea de circulaţie a imobilului, la data efectuării expertizei este de ……………….. lei; 2.  preţul plătit de  reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. ……………………… are în prezent o valoare actualizată cu indicele de inflaţie aferent perioadei ……………………. de ……………….. lei (f. ………………).

Analizând  materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta ………………… a cumpărat imobilul situat în …………….., str. …………….., nr. ………. et. …….. ap. ……….., sector ……………., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. ………………….. încheiat cu Mun. Bucureşti, în calitate de vânzătoar, prin reprezentant ……………………..,  imobil deţinut anterior în calitate de chiriaş, în temeiul contractului de închiriere nr. ……………..(f. ………….).

Preţul imobilului a fost stabilit la suma de …………………… lei vechi, la data încheierii contractului fiind achitat integral, cu chitanţă nr. ……………………..

Prin sentinţa civilă nr. …………………. pron. de Judecătoria sectorului …………….., irevocabilă prin decizia nr. …………………….. ……………….. s-a admis acţiunea reclamanţilor ……………………….. s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. ……………….. În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut în esenţă că preluarea imobilului de către stat a fost realizată fără titlu valabil şi că pârâta …………………… a fost de rea-credinţă la încheirea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încât acest contract este lovit de nulitate absolută pentru caracterul ilicit al cauzei, ambele părţi contractante urmărind ocolirea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 112/1995 şi ale HG nr. 20/1996, republicată.

Prin decizia civilă nr. ……………………… irevocabilă, s-a admis recursul recurenţilor revizuienţi ………………………………….., împotriva deciziei civile nr. ………………… din …………………., pronunţată de ………………………….. şi pentru cauze privind Conflicte de muncă şi Asigurări Sociale, s-a modificat în tot decizia recurată, s-a admis cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. ……………………………. s-a schimbat în tot decizia revizuită şi s-a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi, fiind obligaţi pârâţii …………………………. să lase reclamanţilor  în deplină proprietate şi posesie  apartamentul nr. ……………. din str. ……………., nr. ……………, sector ....................

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut în esenţă că pârâta ……………….. nu opune reclamanţilor, în cadrul acţiunii în revendicare, un titlu de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare fiind constat nul, iar pârâtul ……………., de asemenea, nu deţine un titlu valabil asupra imobilului în litigiu, Decretul nr. 92/1950 neputând fi considerat un astfel de titlu.

Potrivit art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către ……………… din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Acest text de lege este aplicabil, pentru identitate de raţiune, şi în situaţia în care chiriaşii cumpărători au fost evinşi printr-o acţiune în revendicare, întrucât efectul substanţial, respectiv lipsirea acestora de exerciţiul prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat, este identic în situaţiile în care se admite acţiunea în revendicare a adevăraţilor proprietari, respectiv acţiunea în constatarea nulităţii contractului.

Mai mult, admiterea acţiunii în revendicare, pe motiv că chiriaşii cumpărători au dobândit imobilul de la un neproprietar, imobilul fiind preluat de stat fără titlu valabil,  dovedeşte prin ea însăşi atât eludarea Legii nr. 112/1995 prin încheierea contractului, întrucât potrivit art. 1 din această lege, intrau în domeniul de aplicare al legii şi puteau fi vândute chiriaşilor numai imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât şi ineficacitatea chiar între părţi (inter partes) a contractului, care nu a produs efectul translativ de proprietate, fiind anulabil pentru nevalabilitatea obiectului (lipsa calităţii de proprietar a vânzătorului) şi pentru eroarea cumpărătorului asupra unei calităţi esenţiale a vânzătorului, respectiv aceea de proprietar.

Rezultă că admiterea acţiunii în revendicare trebuie asimilată unei desfiinţări a contractului de vânzare-cumpărare, sub aspectul aplicabilităţii art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, având în vedere raţiunea acestui text, de a asigura despăgubirea efectivă şi promptă a chiriaşilor cumpărători care au fost evinşi.

Dispoziţiile speciale ale art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, care instituie în sarcina Ministerului Finanţelor Publice obligaţia de restituire a preţului actualizat, derogă în mod evident de la prevederile generale ale art. 1337 C.civ., potrivit adagiului legea specială derogă de la cea generală (specialia generalibus derogant), legiuitorul fiind competent să reglementeze modalitatea în care se va executa obligaţia statului, privit în sens larg, ca totalitate a administraţiei publice, de a răspunde pentru evicţiunea de care se face răspunzător, prin vânzarea lucrului altuia.

Având în vedere că prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile a fost desfiinţat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ea are dreptul la restituirea preţului, actualizat cu rata inflaţiei, iar obligaţia corelativă de plată incumbă Ministerului Finanţelor Publice (art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001). 

Obligaţia de restituire are ca obiect suma de ……………….lei,  stabilită prin raportul de expertiză imobiliară efectuat în cauză, reprezentând preţul actualizat cu indicele de  inflaţie  aferent perioadei ……………….(data achitării preţului, conform contractului de vânzare-cumpărare) – ……………………(data efectuării expertizei), actualizare care trebuie făcută până la momentul plăţii efective, care în mod evident nu poate fi anticipat prin  expertiză.

 Nefiind ţinut de obligaţia de restituire a preţului încasat, pârâtul …………………….., prin ………………., nu are calitate procesuală pasivă,  excepţia  lipsei calităţii procesuale pasive fiind întemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât urmând a fi respinsă ca atare.

Prin urmare, instanţa va respinge cererea principală şi va admite cererea subsidiară,  în temeiul art. 1341 pct. 1 Cod civil şi  art. 50 alin.3 din Legea nr.10/2001 şi va obliga ………………………… să plătească reclamantei suma de ……………… lei, reprezentând preţul actualizat cu indicele de inflaţie aferent perioadei ………………………. şi în continuare până la plata efectivă, al apartamentului nr. ………………. din imobilul situat în ………….. str. …………………, nr. 19, ………. P, ………..

 Va admite excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului ………………….. şi va respinge acţiunea faţă de acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât deşi acesta are calitatea de vânzător, obligaţia de restituire a preţului actualizat revine în temeiul legii speciale ………………………….

 Având în vedere soluţia pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ………………….., faţă de dispoziţiile art. 60 alin. 1 C.pr.civ., va constata cererea de chemare în garanţie formulată de acest pârât ca fiind rămasă fără obiect.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâtul ………………  la plata către reclamantă a sumei de …………………… lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expertiză şi onorariu de avocat, conform chitanţă nr. …………………………….

 PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

 HOTĂRĂŞTE:

 

Admite excepţia  lipsei calităţii procesuale a pârâtului ………………………………..

Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul ……………………………………. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Constată ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţei a ………………………. formulată de pârâtul …………………………………………..

Respinge cererea principală formulată de reclamanta ……………………, prin curator ……………………cu domiciliu ales la …………………………., cu sediul profesional în ………………………..nr. ………………………………………. în contradictoriu cu pârâţii ……………………………………….

Admite cererea subsidiară formulată de reclamanta …………………….., prin curator ………………………. cu domiciliu ales la ………………………. cu sediul profesional în ………………, nr. ……….. bl. ……, sc. …… et. …. ap. ….., sector …… în contradictoriu cu pârâţii ………………….cu sediul în …………………… str. …………….., nr. 17, sector ………… şi ………………………… cu sediul în Bucureşti, B-dul ……………………., nr. ……………., sector ……………..

Obligă pârâtul ………………………..  la plata către reclamantă a sumei de ……………..lei, reprezentând preţul actualizat cu indicele de inflaţie aferent perioadei …………………………… şi în continuare până la plata efectivă, al apartamentului nr. …………….. din imobilul situat în ……………….. str. ………………….., nr. 19, et. ………., sector …………………..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de ………………….. lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi data de .

PREŞEDINTE, GREFIER,

1

Domenii speta