Contestaţie la executare. Competenţa materială în soluţionarea căii de atac.

Potrivit prevederilor art. 400 alin. 1 cod procedură civilă - contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare. Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face  executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum, în cauză, contestaţia la executare priveşte însăşi executarea silită , competenţa materială de soluţionare aparţine instanţei civile, de executare.

Drept urmare , calea de atac exercitată în materia contestaţiei la executare este de competenţa instanţelor civile de control judiciar , în speţă,  Secţia civilă a Tribunalului Dolj.

S. G. a formulat contestaţie la executarea pornită de executorul judecătoresc A. I. de pe lângă Judecătoria Caransebeş, în contradictoriu cu intimata SC D. & C. LTD Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1422 din 28 mai 1999 pronunţată de Judecătoria Caransebeş s-a respins contestaţia la executare, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul, invocând netemeinicia hotărârii atacate şi susţinând că în mod greşit s-a revenit asupra probei cu expertiza încuviinţată, probă necesară cauzei şi a cărei imposibilitate de administrare nu îi era imputabilă părţii.

Prin decizia civilă nr.77 din 25 ianuarie 2000 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin s-a admis apelul şi s-a schimbat sentinţa atacată, în sensul că s-a admis contestaţia la executare, anulându-se procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc de pe lână Judecătoria Caransebeş la data de 28 septembrie 1998.

Intimata SC D.& C. LTD Bucureşti a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând nelegalitatea şi netemeinicia  şi susţinând că instanţa de apel a procedat la o modificare a titlului executoriu.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 1590 din 18 mai 2000, a admis recursul, a casat decizia civilă nr.77 din 25 ianuarie 2000 şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Caraş-Severin, în vederea suplimentării probatoriului cu o nouă expertiză, pentru a se verifica ce sume au fost achitate de către contestator din titlul executoriu.

După casare, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de strămutare a procesului la Tribunalul Dolj prin încheierea nr. 4681 din 13.07.2001 pronunţată în dosarul nr.E/5275/2001 şi, ca urmare, Tribunalul Caraş-Severin a scos cauza de pe rolul său şi a înaintat dosarul Tribunalului Dolj,  prin încheierea din 24 august 2001.

Prin decizia nr.3 din 30 septembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Dolj  - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ s-a respins apelul formulat de contestatorul S. G. ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că debitul reţinut de expertul contabil este de 117.822.274 lei şi cheltuieli de judecată în cuantum de 12.346.540 lei. Chitanţele, facturile şi ordinele de plată de la filele 107 – 126 au fost emise anterior pronunţării titlului executoriu, astfel încât trebuiau invocate la fond. Ca urmare, contestatorul nu a făcut dovada stingerii obligaţiei după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul care a invocat nelegalitatea  în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc.civ., deoarece competentă în cauză era instanţa civilă şi a susţinut, totodată, că  potrivit art.402 alin. 2 C. proc.civ. hotărârea pronunţată în contestaţia la executare se dă fără drept de apel. Recurentul a invocat şi netemeinicia hotărârii atacate.

Recursul este fondat pentru următoarele motive:

Art. 402 alin. 2 C. proc.civ., invocat de către recurent, nu îşi găseşte aplicarea în cauză, nefiind în vigoare la data de 28 mai 1999, când Judecătoria Caransebeş a soluţionat contestaţia la executare formulată de către recurent, textul fiind introdus la data de 2 mai 2001, dată la care au intrat în vigoare dispoziţiile OUG nr. 138/2000, iar art. 725 alin. 4 C. proc.civ. (introdus  prin acelaşi act normativ de modificare a codului) statuează că „ hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate”.

De altfel, în speţă au fost deja exercitate ambele căi de atac prevăzute de lege la data pronunţării hotărârii de fond, decizia supusă în prezent recursului fiind dată ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare a apelului promovat de către contestator, astfel încât calificarea şi legalitatea căii de atac a apelului au fost dezlegate în mod irevocabil prin decizia Curţii de Apel Timişoara.

Cu privire la competenţa materială, Curtea reţine că art. 400 alin. 2 C. proc.civ. prevede expres competenţa instanţei civile, de executare, în soluţionarea contestaţiei ce vizează executarea silită însăşi.

Ca urmare, căile de atac exercitate în materia contestaţiei la executare intră în competenţa instanţelor civile de control judiciar, iar competenţa de soluţionare a apelului declarat de către contestatorul S. G. a fost deja stabilită în mod irevocabil prin decizia nr. 1590 din 18 mai 2000 a Curţii de Apel Timişoara care a trimis cauza spre rejudecarea căii ordinare de atac la aceeaşi instanţă (Secţia Civilă a Tribunalului Caraş-Severin, a cărui decizie nr. 77 din 25 ianuarie 2000 a fost casată).

În aceste condiţii, Curtea reţine că hotărârea atacată în cauză este nelegală potrivit art. 304 pct.3 C. proc.civ, fiind dată cu încălcarea normelor de ordine publică privind competenţa materială, astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului la Secţia Civilă a Tribunalului Dolj, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. 6 C. proc.civ.

Soluţia adoptată face inutilă examinarea celorlalte nemulţumiri exprimate în cererea de recurs, ce vor fi avute în vedere, în rejudecare, ca apărări de fond ale părţii.

Domenii speta

Spete similare