Cod silvic

Decizie 1151 din 03.10.2008


Tip document-decizie penala

Titlu:cod silvic

Data spetei:03.10.2008

Autor:Tribunalul Vrancea

Domenii asociate:Procedura Civila si Penala Nr.document 1151

Prin decizia penala a Tribunalului Vrancea s-a admis apelului declarat de inculpatul M împotriva sentinţei penale pronunţată de  Judecătorie

S-au extins efectele acestuia şi asupra inculpatului G. S-a desfiinţat sentinţa penală şi pe fondul cauzei s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru  infracţiunea prev.de art. 108 lit.a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 C.pen. şi art. 37 lit.a C.pen.;  art. 110 lit.a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 C.pen. şi art. 37 lit.a C.pen. prin schimbarea încadrării juridice si  pentru infracţiunea prev.de art. 110 lit.a din  Legea 46/2008 cu aplicarea art. 13 C.pen. şi art. 37 lit.a C. pen., prin schimbarea încadrării juridice;  achitare în temeiul art. 11 pct.2 lit.a cu referire la art. 10 lit.b C.pr.pen.

S-au anulat mandatele de executare si s-a dispus punerea în libertate a inculpatuluiG.

Pentru a hotari astfel, s-a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt care vina in contradicţie cu probele administrate in cauză in apel, in legătură cu  infracţiunile prev. de art. 108, lit. a si art. 110, lit. a din Legea 46/2008.

Dând o nouă apreciere probelor administrate in cauză, conform art. 378, al. 2 C.pr.penală, instanţa de apel a  reţinut ca cei doi inculpaţi locuiesc in com. C.  si împreună s-au deplasat la date diferite (22.08.2006 si 23.08.2006) in loturile de pădure aparţinând părţiilor vătămate A si R (loturi aflate pe raza comunei) de unde au tăiat, fasonat si sustras 2 arbori de esenţă fag, nemarcaţi si respectiv un arbore nemarcat de la R.

Referitor la faptele inculpaţilor, instanţa din oficiu, in condiţiile art. 334 C.pr.penală a pus in discuţie schimbarea încadrării juridice, conform modificărilor survenite in  materia Codului silvic (legea 46/2008), reţinând si disp. art. 13 Cod penal si in raport de care s-au efectuat adrese la Direcţia Silvică in vederea cuantificării prejudiciului, potrivit noilor modificări de stabilire, evaluare a acestuia după factorul K.

Din adresa înaintată  rezultă că valoarea prejudiciului stabilit conform Legii 84/2007 este de 203,33 lei RON din care TVA= 32,46 lei RON. Se mai arată că la această dată preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, conform O 933/ 30.11.2007 este de 74 lei RON.

Cum valoarea prejudiciului depăşeşte de 2,3 ori preţul mediu, prin urmare fapta nu mai constituie infracţiune, încadrându-se la art. 1, lit. c din Legea 31/2000.

Faţă de această situaţie de fapt, se constată că faptele săvârşite de inculpaţi nu mai sunt incriminate de nici una din prevederile legii silvice, astfel încât, lipsind o trăsătură esenţială a infracţiunii – prevederea si legea penală -  nu există infracţiune.

Este raţiunea pentru care Tribunalul a admis apelul in condiţiile art. 379, pct. 2 C.pr.penală privind pe inculpatul M, procedând la  desfiinţarea sentinţei pe fondul cauzei, făcând aplicarea disp. art. 11, pct. 2, lit. a cu referire la art. 10, lit. b C.pr.penală.

Urmare a admiterii apelului inculpatului M si in raport de care s-a constatat lipsa caracterului penal al faptelor săvârşite de acesta, Tribunalul in condiţiile art. 373 C.pr.penală a procedat la examinarea  cauzei prin extindere si cu privire la inculpatul G, participant la faptele pentru care au fost trimişi in judecată penală.

Ca atare, s-a aplicat si faţă de acesta  dispoziţiile de achitare in sensul celor motivate.

Întrucât faţă de ambii inculpaţi s-au emis mandate de executare, inculpatul G aflându-se deja sub puterea  actului de procedură, in condiţiile art. 350 C.pr.penală s-a dispus anularea acestora si punerea de îndată in libertate a acestuia.