Omor

Sentinţă penală SP27/2007 din 31.03.2009


ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA-SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. 27/2007 DOSAR NR. 49/97/2005

(5977/2005)

Şedinţa publică din 01 februarie 2007

PREŞEDINTE…………….. -judecător

…………….. -grefier

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de d-na procuror ……………….

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul P.M. trimis în judecată pentru infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 174 Cod penal.

Se constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile orale ale părţilor au fost consemnate în încheierile de şedinţă din data de 18 ianuarie 2007 şi respectiv 26 ianuarie 2007, încheieri care fac parte integrantă din prezenta sentinţă.

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul nr. 506/P/2005, al parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, înregistrat la acest tribunal sub nr. 49/97/2005, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.M. pentru infracţiunile de omor, prev. şi ped. de art. 174 Cod penal, profanare de morminte, prev. şi ped. de art. 319 Cod penal şi distrugere, prev. şi ped. de art. 217 al. 4 Cod penal, săvârşite prin aceea că în noaptea de 06/07 iulie 2005, prin sufocare, a cauzat decesul victimei Câmpean Ana Maria, fosta sa soţie, după care a incendiat apartamentul unde se afla cadavrul victimei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, tribunalul reţine următoarele:

În perioada 2000-2005 inculpatul a fost căsătorit cu victima C. A. M., căsătorie din care a rezultat minora P.K. D., născută la 13 aprilie 2001.

Pe parcursul căsătoriei, între părţi s-au ivit neînţelegeri, din cauza acceselor de gelozie ale inculpatului, acestea aprofundându-se după ce victima a fost plecată o perioadă în Spania şi i-a mărturisit inculpatului că a întreţinut relaţii intime cu alţi bărbaţi pe perioada cât a fost plecată din ţară.

Datorită acestor neînţelegeri, părţile au divorţat în luna februarie 2005, minora fiind încredinţată victimei.

Victima reîntorcându-se în Spania la lucru, a făcut o înţelegere cu inculpatul ca pe timpul plecării ei din ţară, minora să rămână în  întreţinerea lui şi a părinţilor lui. Ulterior inculpatului, pe baza acţiunii în instanţă i-a fost reîncredinţată minora K.D.

În 28 iunie 200, victima s-a reîntors acasă pentru a ataca cu recurs sentinţa prin care minora i-a fost reîncredinţată inculpatului, întrucât în baza primei hotărâri definitive nu şi-a putut lua fetiţa de la inculpat. Cu acea ocazie, între părţi a avut loc un scandal, ocazie cu care inculpatul a ameninţat-o cu moartea şi focul.

În zilele următoare, cei doi s-au mai întâlnit, pentru a discuta în legătură cu întreţinerea minorei, având discuţii contradictorii pe această temă.

În 06 iulie 2005, în jurul orelor 21.00, victima l-a apelat pe inculpat, pentru a-i face nişte cumpărături întrucât ea urma să gătească şi apoi l-a invitat să servească masa cu ea. Cum în zilele anterioare cei doi s-au mai întâlnit şi au întreţinut şi relaţii intime, inculpatul a fost de acord şi în jurul orelor 23.00, acesta s-a deplasat la domiciliul victimei cu cumpărăturile făcute.

După un timp, împreună au servit masa apoi au servit şi o cafea,. în această perioadă continuând discuţiile în legătură cu minora.

La un moment dat, victima după ce avusese două convorbiri telefonice, a constatat că nu mai are credit pe telefonul mobil şi trebuind să trimită un mesaj, i-a relatat inculpatului că trebuie să coboare să reîncarce cartela, astfel că împreună cu părăsit apartamentul, victima s-a deplasat la o alimentară din apropiere, încărcându-şi cartela, iar când a revenit, inculpatul aşteptând-o la colţul blocului, au urcat împreună în apartament.

În apartament au continuat discuţiile obişnuite, la un moment dat inculpatul propunându-i să îi facă un  masaj, lucru ce obişnuiau să îl facă şi în timpul căsătoriei, victima acceptând.

În timpul masajului, au reînceput discuţiile în legătură cu viaţa ei din Spania şi în legătură cu fetiţa, victima spunându-i inculpatului că intenţionează să o ducă pe fetiţă în Spania.

Inculpatul auzind ce intenţionează să facă victima cu fetiţa şi gândindu-se că aceasta nu îi poate oferi condiţii materiale şi morale şi-a pierdut controlul pe moment şi profitând de faptul că victima era cu faţa pe pernă, a sufocat-o producându-i moartea.

Constatând ce s-a întâmplat, pentru a-şi acoperi urmele, a aprins o ţigară şi a pus-o în mâna victimei, ştiind că aceasta urma să ardă iar lenjeria patului să ia foc, după care a părăsit apartamentul, în jurul orelor 04.00 dimineaţa.

Pe traseu, a oprit în staţii de taximetrie, la gară în Hunedoara , unde s-a întâlnit cu alţi colegi şi a purtat discuţii banale pentru a avea alibi în cazul în care va fi suspectat de moartea victimei.

În dimineaţa zilei de 07 iulie 2005, în jurul orelor 07.00, poliţia Hunedoara a fost sesizată telefonic că apartamentul nr. 13 ce aparţinea victimei este incendiat , astfel că au intervenit poliţia şi pompierii pentru a stinge focul, fiind pericol de propagare a incendiului.

Cu ocazia cercetărilor a fost găsit cadavrul victimei îmbrăcat cu o pereche de chiloţi gen bikini, pe patul din dormitor, incendiat, iar la uşa de acces din apartament nu s-au descoperit urme de forţare, fiind ridicate mai multe bunuri pentru expertizare, în vederea aflării adevărului.

  Fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, inculpatul a revenit asupra declaraţiei de recunoaştere a faptelor sale, motivând că a declarat în acel sens la propunerea organelor de poliţie pentru ca în schimbul acestei declaraţii de recunoaştere să primească o pedeapsă mai uşoară şi condiţii mai bune în timpul executării pedepsei.

Revenirea la declaraţia de recunoaştere faţă de cele invocate de inculpat nu poate fi luată în considerare, având în vedere că din întregul material probator administrat în cauză, a rezultat cu certitudine vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor.

De altfel, tribunalul apreciază că sunt suficiente probe administrate în cauză care dovedesc vinovăţia inculpatului, respectiv mobilul- custodia fiicei sale, prezenţa în apartament în intervalul orar în care raportul medico legal de autopsiere situează decesul victimei, expertizele biocriminalistice efectuate în cauză, declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, date în prezenţa procurorului, redactate de acesta, precum şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului pe suport video, ambele declaraţii date de bună voie de inculpat în prezenţa apărătorului său ales.

Pentru a-şi acoperi fapta săvârşită, respectiv uciderea victimei, inculpatul a procedat la incendierea apartamentului, după care a fugit abandonând locuinţa, astfel că s-a creat un pericol public prin faptul că focul se putea extinde şi la alte apartamente, punând în pericol şi viaţa altor locatari.

Faptele aşa cum au fost arătate  mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de omor, săvârşită în condiţiile art. 174 Cod penal şi distrugere săvârşită în condiţiile art. 217 alin. 4 Cod penal.

La aplicarea pedepselor se vor avea în vedere toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 şi 52 Cod penal, respectiv pericolul social al faptelor săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările concrete în care faptele au fost comise, limitele şi scopul pedepsei.

Aşa fiind, tribunalul va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisori de :

-15 ani cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cod penal, pe timp de 4 ani, pentru infracţiunea de omor prev. şi ped. de art. 174 Cod penal şi

-4 ani închisoare pentru infracţiunea de distrugere,. prev. şi ped. de art. 217 al. 4 Cod penal.

Faptele fiind concurente, potrivit art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 Cod penal, se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a,b Cod penal pe timp de 4 ani.

Totodată, inculpatului i se va aplica şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal.

Cu privire la infracţiunea de profanare de morminte, tribunalul va dispune, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a şi 10 lit. d Cod proc. penală, achitarea inculpatului pentru această infracţiune, presupusă a fi comisă în condiţiile art. 319 Cod penal.

Pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 319 Cod penal, comisă în modalitatea profanării unui cadavru, atât teoria cât şi practica judiciară au statuat că este necesar ca acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii, de vătămare, degradare, distrugere, suprimare, etc. trebuie să fie comise cu intenţia de a leza sentimentul de respect datorat morţilor şi amintirea acestora.

În speţă, elementele acestei infracţiuni nu sunt întrunite întrucât inculpatul nu a comis nici unul din actele materiale ale infracţiunii prev. de art. 319 Cod penal, cu intenţia arătată mai sus, acestea fiind comise cu intenţia de a şterge urmele infracţiunii de omor, săvârşită de inculpat asupra victimei.

Conform art. 350 Cod proc. penală, starea de arest a inculpatului se va menţine, iar potrivit art. 88 Cod penal, din pedeapsa aplicată acestuia se va deduce reţinerea şi arestarea preventivă de la 07 iulie 2005 la 01 februarie 2007.

Se va constata că, coletele cu îmbrăcămintea inculpatului şi de damă precum şi 16 plicuri înregistrate la poziţia nr. 13/2006 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara, constituie mijloace materiale de probă, nefiind supuse confiscării speciale sau distrugerii.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, se constată că părinţii victimei, C. V. şi A., s-au constituit în cauză părţi civile cu sumele de 5375 lei, despăgubiri civile materiale constând în cheltuieli de înmormântare, pomeni şi parastase şi cu 100.000 lei daune morale.

Părţile civile, prin probele administrate în cauză, constând în facturi, chitanţe, bonuri precum şi declaraţiile martorilor audiaţi pe latura civilă a cauzei, au dovedit că într-adevăr despăgubirile civile materiale se ridică la suma de 5375 lei şi acestea reprezintă cheltuielile cu înmormântarea, priveghi şi parastase astfel că inculpatul –potrivit art. 14 şi 346 Cod proc. penală, va fi obligat la plata acestor despăgubiri către cele două părţi civile.

Cu privire la daunele morale, tribunalul constată că părţile civile au suferit un prejudiciu moral prin moartea fiicei lor, de natură a fi acoperit prin echivalent bănesc, apreciindu-se că suma de 75.000 lei cu titlu de daune morale este atât necesară cât şi suficientă pentru acoperirea integrală a acestuia, astfel că inculpatul va fi obligat şi la plata acestei sume.

Având în vedere că de pe urma victimei a rămas minora P.K.D., care a suferit o vătămare de natură a fi reparată, potrivit textelor de lege mai sus arătate, precum şi disp. art. 17 şi 18 Cod proc. penală, tribunalul urmează a dispune obligarea inculpatului la plata unei rente lunare în favoarea minorei, în sumă de 70 lei, calculată de la 07 iulie 2005 şi până la majoratul minorei.

Părţile civile C. V. şi C. A. au dovedit că în prezenta cauză au cheltuit suma de 700 lei, astfel că potrivit art. 193 Cod proc. penală, inculpatul va fi obligat la plata acestei sume către părţile civile, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Văzând şi disp. art. 191 Cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Condamnă pe inculpatul P.M., fiul lui Ion şi Georgeta, născut la … în Hunedoara, cetăţenie română, studii şcoala profesională, stagiul militar satisfăcut, ….., divorţat, are un copil minor, cu domiciliul în Hunedoara, ………………., fără antecedente penale, arestat preventiv în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Bârcea Mare Deva, la:

-15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal pe timp de 4 ani pentru infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 174 Cod penal;

-4 ani închisoare pentru infracţiunea de distrugere, prev. şi ped. de art. 217 alin. 4 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b şi 35 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, pe timp de 4 ani.

Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d Cod proc. penală, achită pe inculpat pentru infracţiunea de profanare de morminte, prev. şi ped. de art. 319 Cod penal.

În baza art. 350 Cod proc. penală, menţine starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 07 iulie 2005 la 01 februarie 2007.

Constată că, coletele cu îmbrăcămintea inculpatului şi de damă precum şi 16 plicuri înregistrate la poziţia nr. 37/2006 în registrul de corpuri delicte al Tribunalului Hunedoara constituie mijloace materiale de probă nefiind supuse confiscării speciale sau distrugerii.

În baza art. 14 şi art. 346 Cod proc. penală, obligă pe inculpat să plătească părţilor civile C.V. şi C. A. sumele de:

-5375 lei despăgubiri civile materiale;

-75.000 lei daune morale.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 70 lei rentă lunară în favoarea minorei P.K.D., născută la 13 aprilie 2001, calculată de la 07 iulie 2005 şi până la majoratul minorei.

În baza art. 193 Cod proc. penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către părţile civile.

În baza art. 191 Cod proc. penală obligă pe inculpat la plata sumei de 2300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1000 lei reprezintă contravaloarea expertizei medico legală efectuată în cauză de IML Mina Minovici Bucureşti.

Cu apel în 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi de la pronunţare cu celelalte părţi.

Pronunţată în şedinţa publică din 01 februarie 2007.

PREŞEDINTE,

Preşedintele tribunalului

GREFIER,

MA/CC/3 ex.

22.03.2007