Somaţie de plată. Cerere în anulare. Inexistenţa căilor de atac în această materie. Inadmisibilitatea recursului

RIBUNALUL BRAILA

SPEŢE RELEVANTE ÎN MATERIE

 COMERCIALĂ

Somaţie de plată. Cerere în anulare. Inexistenţa căilor de

atac în această materie. Inadmisibilitatea recursului.

Potrivit dispoziţiilor art.8 alin.1 din OG nr.5/2001 privind

procedura somaţiei de plată, împotriva ordonanţei emisă în baza art.1

din acelaşi act normativ, debitorul poate formula cerere în anulare în

termen de 10 zile de la comunicare. Această cerere constituie o

acţiune în fond care potrivit art.8 al.5 din OG nr.5/2001 aprobată prin

Legea nr.295/2002 modificată prin Legea nr.195/2004 se soluţionează

printr-o hotărâre irevocabilă.

Aşa fiind, recursul în materia somaţiei de plată, ca o cale

extraordinară de atac, este inadmisibil.

Prin sentinţa civilă nr.2920/12 mai 2005 pronunţată de

Judecătoria Brăila în dosarul nr.3507/2005 s-a respins ca nefondată

acţiunea în anulare formulată de creditoarea SC X SRL  în contradictoriu 

cu debitoarea SC Y SRL.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr.3507/29.03.2005 SC X SRL

Galaţi a formulat în contradictoriu cu pârâta SC Y SRL  acţiune în anulare

împotriva somaţiei de plată emisă prin sentinţa civilă nr.947/09.02.2005 a

Judecătoriei Brăila. Împotriva aceleiaşi sentinţe creditoarea a formulat

acţiune în anulare şi prin cererea înregistrată sub nr.3682/04.04.2005,

cererile fiind conexate.

În motivarea cererii s-a arătat că între cele două părţi a existat o

"înţelegere verbală" ca marfa livrată să fie achitată pe măsură ce este

vândută de reclamantă. Mai arată creditoarea  că a achitat o parte din

suma datorată, respectiv 4.000.000 lei depunând chitanţe în acest sens, şi

va achita diferenţa după vânzarea mărfurilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că

prin sentinţa civilă nr.947/09.02.2005 a Judecătoriei Brăila s-a admis

cererea de emiterea somaţiei de plată formulată de creditoarea SC Y SRL 

şi a fost somată debitoarea SC X SRL  să achite creditoarei suma de

5.799.974 lei cu titlu de diferenţă de preţ. Pentru a pronunţa această

sentinţă instanţa a reţinut că, astfel cum rezultă din copia facturii fiscale

nr.F-4919152/28.04.2004 sunt îndeplinite condiţiile art.1 din OUG

nr.5/2001.

Analizând motivele expuse de reclamantă instanţa a apreciat 

că acestea nu sunt fondate. Astfel, factura fiscală nr.F-4919152/28.04.2004 

a fost acceptată de reclamanta debitoare din conţinutul facturii nerezultând 

condiţionarea plăţii de revânzarea mărfurilor de către reclamanta debitoare.

În lipsa altor probe instanţa a reţinut că între cele două părţi a intervenit un

contract de vânzare-cumpărare în formă simplificată, reclamanta debitoare

având obligaţia de plată a preţului, suma fiind certă, lichidă şi exigibilă. În

ceea ce priveşte chitanţele invocate de către reclamantă instanţa reţine că

s-a ţinut cont de plăţile efectuate aceste sume în privinţa căreia s-a emis

somaţia reprezentând diferenţa de preţ neachitată.

În consecinţă, faţă de prevederile art.8 din OG nr.5/2001,

instanţa a respins acţiunea în anulare ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea SC Y

SRL criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, motivat de faptul că

între părţi a intervenit doar o înţelegere verbală prin care s-au stabilit

raporturile comerciale.

Astfel, pe măsură ce marfa se vindea urmau a fi achitate

sumele de bani corespunzătoare, însă din octombrie 2004 creditoarea nu

s-a mai prezentat la sediul debitoarei pentru a ridica banii rezultaţi din

vânzări şi nici marfa rămasă, care a fost retrasă de la comercializare.

La termenul din  05.09.2005 instanţa a pus în discuţie excepţia

de inadmisibilitate a recursului declarat de debitoare, faţă de prevederile

exprese aplicabile în cauză.

Se reţine că potrivit dispoziţiilor art.8 alin.5din O.G. nr.5/2001

privind procedura somaţiei de plată, aprobată prin Legea nr.295/2002, aşa

cum a fost modificată prin Legea nr.195/2004, hotărârea prin care a fost

respinsă cererea în anulare este irevocabilă.

Împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată calea

de atac  a recursului, astfel încât tribunalul constată că excepţia invocată

este întemeiată, urmând s-o admită ca atare, potrivit art.137 Cod civil.

În consecinţă, tribunalul a respins ca inadmisibil recursul declarat de

debitoarea SC Y SRL  împotriva sentinţei civile nr.2920/12 mai 2005

pronunţată de Judecătoria Brăila, în temeiul dispoziţiilor  art.312 Cod

procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare