Tulburare de posesie. Obiectul probaţiunii.

1.Prezentarea sesizării:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg.Mureş, petenta Xx,

a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr.1439/20 noiembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr.6702/320/2008.

Prin motivele de recurs depuse de către petenta Xx (filele 12-14) s-a solicitat admiterea recursului , casarea hotărârii atacate şi în rejudecare să se admită  plângerea formulată la primă instanţă, aşa cum aceasta a fost formulată.

În motivare s-a arătat că petenta este proprietară tabulară asupra imobilului, teren intravilan în suprafaţă de 1221 mp, înscris în c.f.nr.1840 Tg.Mureş, nr.cad.3308-12, împreună cu mama sa Pletl Irina şi fratele său Xx.

Suprafaţa de teren de referinţă este delimitată de proprietăţile vecine prin gard construit, respectiv gard viu, acesta din urmă fiind şi un semn de marcat a proprietăţilor învecinate.

La începutul lunii iulie 2006, făptuitorul, împreună cu o altă persoană, fără acordul petentei sau al unui alt proprietar tabular, au desfiinţat o parte din gardul viu – semn de marcare a proprietăţii -  şi au ocupat o porţiune din teren, prin amplasarea de noi ţăruşi şi stâlpi, construind un gard provizoriu.

La somaţia petentei cu privire la restabilirea situaţiei anterioare, făptuitorul a refuzat acest lucru, afirmând că terenul ocupat, în realitate îi aparţine, în contextul în care el are o suprafaţă de teren mai mică faţă de suprafaţa tabulară.

Faţă de cele de mai sus apreciază că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.3 Cod penal, sens în care a solicitat condamnarea penală a făptuitorului şi s-a constituit parte civilă cu suma de 1000,00 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului prin distrugerea gardului despărţitor.

Deşi organele de cercetare penală au fost legal sesizate, în termen, prin rezoluţia atacată, procurorul a confirmat propunerea organelor de urmărire penală de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor.

Motivarea rezoluţiei este extrem de sumară şi neconvingătoare, în condiţiile în care se face referire la un „proces civil” între persoana reclamată şi petentă – fără indicarea dosarului pendinte şi al obiectului acestuia – iar afirmaţiile „persoanei reclamate” „…..cum că gardul viu se află pe terenul proprietatea lui şi nu pe terenul petentei nu pot fi înlăturate în cadrul prezentului dosar….”.

În opinia sa, atât organele de cercetare penală cât şi instanţa de fond fac o enormă confuzie între starea de drept şi starea de fapt al imobilului în litigiu.

2. Prezentarea hotărârii atacate:

Prin sentinţa penală nr.1439 din 20.11.2008 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, în dosarul nr.6702/320/2008, în baza art.2781 alin.8 lit.a Cod procedură penală s-a respins plângerea formulată de petenta Xx, domiciliată în Tg.Mureş, , în contradictoriu cu intimatul Xx, domiciliat în Tg.Mureş,.

S-a menţinut soluţia pronunţată prin rezoluţia din 01.07.2008 pronunţată în dosarul nr.3322/P/2007 şi Rezoluţia din 17.07.2008 pronunţată în dosarul nr.1103/VIII/II/2/2008, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, că prin rezoluţia din 01.07.2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr.3322/P/2007, a fost confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul Xx, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie.

Procurorul  a arătat că la data de 31.07.2007 petenta Xx a sesizat organele judiciare cu o plângere solicitând efectuarea de cercetări faţă de numitul Xx (Xx), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prev. şi ped.de art.220 alin.3 Cod penal. Petenta a susţinut că este proprietara unui teren intravilan în municipiul Tg.Mureş în suprafaţă de 1221 mp, înscris în c.f. sub nr.1840 şi cu nr.cadastral 3308-12, iar la începutul lunii iulie 2006,persoana reclamată a desfiinţat, împreună cu o altă persoană, gardul viu ce delimita terenul susmenţionat de terenurile vecine. De asemenea, arată petenta în plângere, că persoana reclamată a ocupat o porţiune din terenul ei, prin amplasarea de noi ţăruşi şi stâlpi, construind un gard provizoriu şi afirmând ulterior că terenul ocupat îi aparţine lui.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că între persoana reclamată şi petentă există un proces civil asupra suprafeţei de teren în litigiu. De asemenea, afirmaţiile persoanei reclamate cum că gardul viu se afla pe terenul proprietatea lui şi nu pe terenul petentei, nu pot fi înlăturate în cadrul prezentului dosar şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art.10 lit.b Cod procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală) faţă de numitul Xx sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art.220 alin.3 Cod penal.

Petenta a formulat plângere împotriva acestei soluţii, ce i-a fost respinsă de Prim-procuror adjunct prin rezoluţia din 17.07.2008 dată în dosarul nr.1103/VIII/II/2/2008.

Instanţa de prim grad a apreciat  că plângerea  petentei  este neântemeiată aducând următoarele argumente.

Părţile deţin în coproprietate o suprafaţă de teren de 4842 m2, care însă a fost folosit pe parcele, de către fiecare parte, parcela petentei fiind delimitată de parcela intimatului (făptuitor) printr-un gard viu. Potrivit declaraţiei numitului Xx (fila 9) în cursul anului 1970 au avut loc alunecări de teren care au dus la deplasarea terenului pe care era amplasat gardul viu pe parcela aparţinând făptuitorului.

În cursul lunii iulie 2006, după ce anterior i-a solicitat petentei să se deplaseze la faţa locului pentru a restabili semnele de hotar, făptuitorul a distrus o parte din gardul viu, construind un gard despărţitor între cele două parcele.

Din actele dosarului nu rezultă că făptuitorul ar fi ocupat abuziv vreo suprafaţă de teren ce nu-i aparţinea, în contextul în care, astfel cum s-a arătat, juridic terenurile respective se află în indiviziune. În ceea ce priveşte distrugerea parţială a gardului viu, întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine cărei părţi îi aparţinea respectivul gard, având în vedere declaraţia martorului menţionat anterior, în favoarea făptuitorului operează principiul „in dubio pro reo”.

Raportat la starea de fapt prezentată, litigiul dintre părţi poate fi soluţionat printr-o acţiune civilă.

Aşadar, motivarea procurorului nu se bazează pe existenţa unui dosar civil pe rolul instanţei, ci pe natura civilă a cauzei, soluţia fiind aceeaşi, indiferent dacă părţile au promovat sau nu o acţiune civilă.

În cadrul procesual al prezentei cauze, stabilit în baza art.2781 Cod procedură penală nu se pot „compara” titlurile depuse (respectiv sentinţa civilă nr.5437/1991 – f.24), cu înscrisurile din care rezultă starea de indiviziune, aceasta fiind un atribut al instanţei civile.

3. Opinia instanţei  de control judiciar:

Analizând  recursul  declarat  prin prisma  motivelor  invocate,  a actelor  şi lucrărilor  dosarului nr. 6702/320/2008 al Judecătoriei Tg. Mureş (la care  este acvirat  dosarul  de urmărire  penală), a susţinerilor  părţilor şi ale  reprezentantului Ministerului  Public, dar  şi din oficiu, în limitele  stabilite  de lege, instanţa  apreciază  că acesta  este fondat.

Astfel, din actele  dosarului de urmărire penală, între terenurile (parcele) folosite  de  părţile în litigiu existau semne clare de demarcaţie, respectiv  un gard viu care a fost  desfiinţat  de către intimatul Xx.

Acesta  a construit  apoi  un  alt gard, fără a respecta  vechea delimitare.

În  cauză nu  prezintă relevanţă dacă gardul  viu  existent  iniţial  se afla pe terenul  proprietatea  petentei  sau  pe terenul  proprietatea  intimatului, întrucât prin  incriminarea  faptei  de  tulburare  de posesie  se apără  relaţiile  sociale  ce ţin  de posesia terenului, ca stare de fapt, şi  nu  proprietatea  ca, stare de drept.

Motivarea instanţei  de prim – grad referitoare  la  faptul  că,  din  punct de vedere juridic, terenurile se află în indiviziune şi că nu se pot  compara „titlurile” depuse  nu poate fi primită.

Tocmai din  acest considerent şi anume: că nu  ne aflam  în faţa  unei  acţiuni  în revendicare  care  să impună compararea  a  două  titluri, ci  în prezenţa unor norme juridice care ocrotesc  starea  de fapt  a  posesiei.

În  consecinţă, instanţa  de control judiciar va admite  recursul  declarat  de  recurenta petentă  Xx împotriva sentinţei  penale  nr. 1439/20.11.2008 a Judecătoriei  Tg. Mureş,  pe care  o va  casa  integral.

În rejudecare, va admite  plângerea formulată de petentă împotriva  rezoluţiei din 17.07.2008 dată în dosarul nr.1103/VIII/II/2/2008 şi nr. 3322/P/2007 din 01.07.2008 va desfiinţa  cele două  rezoluţii  atacate, referitoare  la  fapta de  tulburare  de posesie  prev. de art.  220 alin.  1, 2, 3 Cod penal.

Urmează ca această cauză  să  fie trimisă Parchetului  de pe lângă  Judecătoria Mureş pentru a se  proceda  la  începerea urmăririi penale faţă de  făptuitorul  intimat Xx.

În acest  scop  vor fi reaudiate  părţile (petenta şi intimatul) şi  se vor administra  probe  testimoniale cu privire  la  posesia  terenurilor (subliniem încă o dată: ca stare  de fapt,  care e posibil să nu  concorde  cu titlurile  părţilor), la existenţa semnelor  de  demarcaţie, naturale şi ridicate de om, şi  la condiţiile  în care  acestea au  fost  înlăturate (distruse)  de  făptuitor.

4. Cheltuieli judiciare:

Cheltuielile judiciare în primă instanţă, de 15 lei şi în recurs, de 10 lei, vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod procedură penală.

Se va respinge ca nefondată cererea intimatului de obligare a recurentei la cheltuieli judiciare avansate în recurs, în baza art.193 alin.6 Cod procedură penală.

Domenii speta

Spete similare