Cont.adm. Contravenţie prevăzută de oug nr. 195/2002. Contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei pronunţate în recurs. Cerere de suspendare a deciziei în baza art. 319/1 Cod proc.civ.

Decizie din 22.12.2008


Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rm. Sărat sub nr. 2446/287/2007 din 13.12.2007, petentul F.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul IPJ Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria PCA nr.2747551 din 8.12.2007 în baza căruia a fost sancţionat cu 6 puncte amendă în cuantum de 234 lei şi reţinerea permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de conducere autovehicule pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzute la art.101 alin.3 lit.a) din OUG nr.195/2002 în referire la art.135 lit.f) din Regulamentul de aplicare a ordonanţei, motivând că nu a săvârşit o astfel de faptă.

Prin sentinţa civilă nr. 319 din 25.02.2008 s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut în baza  probatoriului administrat că petentul  se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art.101 alin.3 lit.a) din OUG nr. 195/2002 în referire la art.135 lit.f) din Regulamentul de aplicare a ordonanţei.

S-a avut în vedere în acest sens, că în timp ce se afla cu autoturismul B-63-ZSF pe aleea de acces situată între străzile Pr. Ferdinand şi Primăverii din municipiul Rm. Sărat, la punerea în mişcare a acestuia de pe loc, nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului B-46-EYE care circula regulamentar pe acea alee, producându-se coliziunea lor.

Prin decizia civilă nr.451 din 26.05.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a respins ca neîntemeiat recursul declarat de petiţionar.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut că instanţa fondului a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat în cauză, petentul fiind  vinovat de săvârşirea faptei contravenţionale astfel cum a fost descrisă prin procesul verbal contestat. Mai mult, petentul nu a motivat cererea de recurs şi nici nu s-a înfăţişat la proces pentru a expune motivele de nelegalitate şi netemenicie ale sentinţei atacate.

Împotriva deciziei, petentul a  formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317-321 Cod procedură civilă , invocând încălcarea dreptului său la apărare, dar şi la un proces echitabil, datorită neprezentării la instanţa de recurs a avocatului cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică nr.11 din 21.03.2008, depus în copie la dosar.

Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 451 din 26.05.2008 a fost înregistrată sub nr. 2546/114/2008 din 1.07.2008, fixându-se termen de judecată la 10.09.2008.

Prin cererea înregistrată sub nr. 2558/114/2008 din 1.07.2008, petentul F.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în temeiul art. 319/1 Cod procedură civilă să se dispună suspendarea executării deciziei civile nr.451 din 26.05.2008 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.2446/287/2007, până la soluţionarea contestaţiei în anulare.

În fapt, petentul a învederat că a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr.451/2008, întrucât recursul s-a soluţionat  fără ca el şi apărătorul său ales să fi fost prezenţi la proces, tribunalul nu a judecat pe fond recursul, iar intimatul l-a încunoştiinţat cu  privire la suspendarea exercitării dreptului de conducere autovehicul începând cu data de 20.06.2008.

Cu chitanţa seria  TS4A nr. 9206933 din 13.08.2008 emisă de Trezoreria Buzău a făcut dovada plăţii cauţiunii în sumă de 500 lei.

Prin decizia civilă nr. 594 din 13.08.2008, pronunţată de Tribunalul Buzău  s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei civile nr. 451 din 26.05.2008 împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare, dispunându-se restituirea cauţiunii consemnate de petent.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut:

Conform art.317-318 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare în cazul în care procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită legal, când hotărârea a fost dată cu  încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competentă sau când instanţa de recurs a omis din greşeală să  cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare a sentinţei atacate.

Potrivit art.319/1 din Codul de procedură, „Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiţia depunerii unei cauţiuni Dispoziţiile art.403 alin.(3) şi (4) se aplică în mod corespunzător”.

Prin art.403 alin.3 din acelaşi cod, incident cauzei, se face trimitere la art.403 alin.1 şi 2, prevăzându-se la alineatul 1 din textul citat, că: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.

În cauza dedusă judecăţii, motivul de critică invocat prin contestaţia în anulare vizează încălcarea dreptului la apărare de către instanţă, pe fondul judecării recursului în lipsa petentului şi a avocatului acestuia.

Acelaşi motiv de critică este invocat de petent şi prin cererea formulată în sensul suspendării executării deciziei a cărei anulare se cere.

Tribunalul a apreciat în raport de critica formulată, că nu se impune suspendarea executării deciziei civile nr.451 din 26.05.2008, reţinând că motivul invocat urmează să fie avut în vedere cu prilejul soluţionării contestaţiei în anulare.