Comercial. Mandat tacit încredinţat unui acţionar (art. 1532 din Codul civil). Gestiune de afaceri (art. 987 din Codul civil). Incidenţa dispoziţiilor art. 129 alin.6 din Codul de procedură civilă

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub. Nr. 8098/301/2007 reclamantul Q.B.P. în contradictoriu cu pârâţii D.V. şi D.M. a solicitat să se dispună obligarea pârâtului D.V. la plata  către reclamant a sumei de 42.000 lei şi obligarea pârâtei D.M. la plata sumei de  21.000 lei, reprezentând sumele pe care reclamantul, ca mandatar al acestora, le- a achitat cu titlu de aport la capitalul social al SC „Z” SA Buzău, împreună cu dobânda legală, calculată de la data de 9.08.2006 până la achitarea integrală a debitelor.

În subsidiar, a solicitat ca în cazul în care instanţa va considera că aceste sume nu au fost achitate în baza unui mandat acordat de pârâţi, să dispună obligarea la restituirea sumelor pe baza gestiunii de afaceri.

În fapt, reclamantul a arătat că a efectuat plata întregului capital social al SC „Z” SA, în sumă de 210.000 lei, conform O.P. nr. 1/9.08.2006 din care 42.000 lei pentru D.V. şi 21.000 lei pentru D.M., aceştia având calitatea de acţionari ai societăţii comerciale.

Faptul că nici unul dintre acţionarii societăţii nu a achitat aporturile sociale pentru constituirea societăţii, reprezintă o recunoaştere a mandatului tacit acordat reclamantului în acest scop.

Reclamantul a arătat ca asociatul D.V. a fost cel care a efectuat formalităţile necesare înregistrării societăţii în registrul comerţului, dispunând de toate actele referitoare la constituirea societăţii inclusiv ordinul de plată nr. 1/9.08.2006, în baza căruia reclamantul a achitat întregul capital social, astfel că acesta a recunoscut implicit faptul că  i-a acordat reclamantului mandat pentru vărsarea aportului.

S-a solicitat ca în situaţia în care instanţa va constata că plata efectuată de reclamant a fost făcută fără ca pârâţii să aibă cunoştinţă de acest lucru şi fără ca reclamantul să aibă mandat, să i se admită acţiunea în temeiul dispoziţiilor art. 987 -991 Cod civil, referitoare la gestiunea de afaceri.

Prin sentinţa nr. 3200/30.05.2008 Judecătoria Buzău a admis acţiunea reclamantului şi în consecinţă a obligat pârâtul D.V. la plata către reclamant a sumei de 42.000 lei şi a pârâtei D.M. la plata sumei de 21.000 lei reprezentând pretenţii civile, suma la care se va adăuga dobânda legală calculată începând  cu data de 9.08.2006 şi a dispus obligarea pârâţilor la 2505 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut faptul că reclamantul, pârâţii şi alţi doi asociaţi au constituit împreună o societate comercială pe acţiuni: SC „Z” SA cu un capital social de 210.000 lei, prin aporturi în numerar, după cum urmează: 1) - Q.B.P. - 123.900 lei, reprezentând 59% din capital;  2) - D.V.-  42.000 lei, reprezentând 20% din capital; 3) - D.M. - 21.000 lei, reprezentând 10% din capital; 4) – Q.B.M. -2.100 lei, reprezentând 1% din capital; 5) – C.E. - 21.000 lei, reprezentând 10% din capital.

Reclamantul a arătat că ceilalţi acţionari nu aveau disponibilităţi băneşti, de aceea s-a convenit ca el să verse întreg capitalul social subscris, urmând ca asociaţii să îl restituie în cel mai scurt timp.

Vărsământul s-a efectuat prin O.P. nr. 1/9.08.2006, însă pârâţii nu i-au restituit sumele pe care le-a achitat pentru aceştia, cu titlu de aport la capitalul social, al SC „Z” SA.

Invocând în principal, regulile care guvernează mandatul tacit şi în subsidiar, pe cele care guvernează gestiunea de afaceri, reclamantul a solicitat ca pârâtul D.V. să fie obligat să –i restituie suma de 42.000 lei, iar pârâta D.M. suma de 21.000 lei plus dobânzile legale aferente, calculate de la data scadenţei (9.08.2006).

În răspunsurile date la interogatoriu, pârâţii au arătat că nu au achitat aportul la capitalul social al SC „Z” SA, deoarece nu aveau această obligaţie.

Au precizat că au vândut societăţii sus numite, imobilele identificate cu numerele cadastrale 1747/2, 1745/1, 1745/2, înscrise în cartea funciară nr. 2232 a Municipiului Buzău, iar în momentul încheierii actului, s-au înţeles cu reclamantul ca ei să vândă imobilele la un preţ sub valoarea de circulaţie a acestora, iar reclamantul să pună la dispoziţie sumele de bani necesare înfiinţării societăţii şi să asigure disponibilităţile băneşti pentru desfăşurarea activităţii acesteia.

Au arătat că imobilul a fost vândut la preţul de 525.000 Euro, iar la nivelul anului 2004, acesta fusese evaluat la suma de 2.228.558 USD. Aşa după cum s-a arătat, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe mandatul tacit şi în subsidiar pe gestiunea de afaceri. Mandatul este, de regulă, un contract consensual care se naşte prin simplul acord de voinţa al părţilor, fără a fi supus vreunei forme speciale. Mandatul poate fi dat în formă scrisă, verbală ori în mod tacit (1544 Cod civil). În speţă, nu s-a dovedit încheierea vreunei contract de mandat tacit.

Nu au fost dovedite împrejurări de fapt care să facă neîndoielnică intenţia părţilor în sensul conferirii şi acceptării mandatului tacit cu privire la plata aportului la constituirea capitalului social. Dimpotrivă, în tot cursul procesului, pârâţii au susţinut că nu l-au mandatat pe reclamant să plătească în numele lor, ci acesta nu şi-a îndeplinit o obligaţie proprie.

De asemenea, instanţa a apreciat că nu sunt întrunite nici toate condiţiile prevăzute de art. 987 şi următoarele Cod civil, referitoare la gestiunea de afaceri.

Una dintre condiţiile gerării interesului altuia priveşte atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune. Sub acest aspect, geratul trebuie să fie complet străin de operaţia pe care gerantul o săvârşeşte în interesul său, ori din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul a plătit sumele consemnate cu O.P. nr.1/9.08.2006, fără ştirea pârâţilor.

Cum încheierea contractului de mandat şi condiţiile gestiunii în afaceri nu au fost dovedite, instanţa considera că raporturile dintre părţi urmează a fi soluţionate după regulile îmbogăţirii fără justă cauză. Părţile au încheiat un contract de societate prin care s-a convenit ca pârâţii să participe cu 20%, respectiv 10%, la constituirea capitalului social al SC „Z” SA Buzău.

Pârâţii şi-au asumat obligaţia de aport prin subscrierea la capitalul social, dar nu au făcut dovada că şi-au îndeplinita obligaţia prin vărsarea la capitalul social a sumelor, potrivit stipulaţiilor din actul constitutiv. Întreg capitalul social subscris a fost vărsat de reclamant. Astfel, patrimoniul pârâţilor s-a mărit fără temei pe seama patrimoniului reclamanţilor.

Susţinerile pârâţilor în sensul că au convenit cu reclamantul ca ei să vândă societăţii un imobil la un preţ mai mic decât cel real, iar reclamantul să asigure disponibilităţile băneşti necesare înfiinţării societăţii, sunt neîntemeiate deoarece o asemenea clauza nu se găseşte în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 890/23.08.2006 la BNP V.R. Buzău.

Pârâţii au solicitat în dovedirea acestor susţineri proba cu martori. Instanţa a respins cererea întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 1191 al.2 Cod civil nu se poate primi dovada cu martori în contra sau peste ceea ce cuprinde actul.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa a apreciat că acţiunea este întemeiată, obligând pârâtul D.V. la plata către reclamant a sumei de 42.000 lei şi pârâta D.M. la plata sumei de 21.000 lei, reprezentând pretenţii civile, sume la care se va adăuga dobânda legală, calculată în baza OG nr. 9/2001, începând cu data scadenţei (9.08.2006).

Prin decizia nr. 955 din 4.12.2008, s-a admis ca întemeiat recursul declarat de pârâţi, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul Q.B.P. a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor sume de bani: 42.000 lei, respectiv 21.000 lei, pe care acesta, în calitate de mandatar al celor 2 pârâţi le-a achitat cu titlu de aport la capitalul social al SC „Z” SA Buzău, împreună cu dobânda legală.

Temeiul de drept al acţiunii, invocat de reclamant, se regăseşte la art. 1532, 1547, 1533 din Codul civil referitoare la mandatul tacit acordat de pârâţi reclamantului, şi în subsidiar la art. 987 din Codul civil, referitoare la gestiunea de afaceri.

Instanţa de fond, după ce a analizat atât gestiunea de afaceri, cât şi mandatul tacit, prin prisma prevederilor legale, a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru niciuna din ele.

Cu toate acestea, în motivarea hotărârii, instanţa a recalificat natura raporturilor dintre părţi apreciind că este vorba de o îmbogăţire fără justă cauză.

Procedând în acest fel, instanţa fondului a încălcat  prevederile art. 129 al. 6 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţa s-a pronunţat asupra unui temei juridic cu care nu fusese investită şi pe care nu l-a pus în discuţia părţilor pentru a le da posibilitatea să-şi pregătească apărarea în funcţie de noua calificare.

În contextul expus, s-a încălcat dreptul la apărare al recurenţilor-pârâţi, drept garantat atât de Constituţia României, cât şi de normele CEDO, aspect de natură să conducă în mod vădit la nelegalitatea hotărârii pronunţate de prima instanţă.

Pentru considerentele expuse, reţinând că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv de casare ce se regăseşte la art. 304 pct.6 din Codul de procedură civilă, tribunalul a casat sentinţa atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare şi sub motivarea că se impune administrarea de noi probe în completare, în vederea lămuririi raporturilor juridice deduse judecăţii.

Domenii speta

Spete similare