Anulare act

Sentinţă civilă 168 din 16.11.2011


Dosar nr. 2607/317/2011  Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 168/2011

Şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE NMP

Grefier ER

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii comerciale  formulate de reclamanta B.  I., domiciliată în oraşul  Tg-C, str. T., nr.116, judeţul G., în contradictoriu cu pârâta SC GDF Suez Energy  România SA-Direcţia  Regională Vest Craiova -Punct  de  lucru Tg-Jiu, cu sediul  în zona Gării, bloc  7, parter, judeţul G., având  ca obiect anulare act.

  La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns  reclamanta asistată de  avocat B.P., lipsă fiind pârâta.

  Procedura de citare legal îndeplinită.

  S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond: 

Avocat  B.P. pentru reclamantă a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

INSTANŢA :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbuneşti la data de 29.06.2011 sub nr…./317/2011, reclamanta B. I., în contradictoriu cu pârâta  SC GDF Suez Energy  România SA- Direcţia  Regională Vest Craiova Punct  de  lucru Tg-Jiu, a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună  anularea  actului intitulat  factură cu seria  GDF nr.1150012854 din data de 8.04.2011 emisă de pârâtă.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în fapt la data de  02.05.2011 a achitat contravaloarea  gazelor  naturale , cu chitanţa  la BRD  Tg-Cărbuneşti.

Cu toate  că termenul  scadent pentru plată  era 09.05.2011, doi lucrători  de la punctul  Tg-Cărbuneşti –operatori  gaze  care  nu şi-au  declinat identitatea  şi nici nu  aveau ecusoane , s-au prezentat pe data de 3.05.2011, somând-o să plătească şi în acelaşi timp  întrerupând gazele ,deşi reclamanta le plătise  şi avea o sumă de  bani plătită anticipat.

După circa două săptămâni a primit factura contestată  cu seria  şi numărul  de  mai sus în care era somată să plătească deschiderea robinetului  la gaze  în sumă de  51,57 lei  cu dobândă de 1,83 lei, total ilegal şi abuziv. 

A mai arătat reclamanta că în factură  este trecută  data de  2.05.2011  adresa  emisă de punctul de lucru  din Tg-Cărbuneşti , este datată 03.05.2011, deci acest act  este în totalitate ilegal şi abuziv  întocmit  fapt pentru  care a solicitat anularea  lui  şi exonerarea  de  plata sumei  ce este  precizată.

Dovada că a achitat o face  cu factura primită  ulterior.

În dovedirea acţiunii, reclamanta prin apărătorul său a depus la dosar în copie: factura seria GDF nr.11200220294  din data de  11.05.2011; factura seria GDF nr.11500121854 din data de 08.04.2011, adresa din data de 03.05.2011 emisă de  Direcţia regională VEST CRAIOVA- Punct de lucru Tg-Jiu, chitanţa  de plată  nr. 095826/20.05.2011 şi  dovada achitării  facturii  din 02.05.2011, chitanţa  privind  achitarea taxei  de  timbru în sumă  de  12 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei, copie  de pe testamentul  lăsat reclamantei defuncta  Dulămiţă Viorica, autentificat  sub nr.1339 din 31 octombrie 2007 şi certificatul de deces  al acesteia, împuternicire  avocaţială, copie de pe acţiunea  civilă.

Pârâta S.C.  GDF  SUEZ  Energy România  SA  nu a depus la dosar  întâmpinare până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată ,reclamanta a  solicitat anularea facturii  seria GDF nr. 1150012854 emisă de pârâtă la data de 08.04.2011. Deşi factura a fost emisă  pe numele clientului Dulămiţă  Viorica, din înscrisurile existente la dosar , rezultă că reclamanta are calitatea de moştenitor testamentar al acestei autoare.

Prin intermediul acţiunii în anulare se urmăreşte desfiinţarea unui act juridic ce este definit ca manifestarea de voinţa cu intenţia de a produce efecte juridice.

Factura nu este un act juridic, ci un simplu document fiscal, ce se întocmeşte în scopul înregistrării în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare , fiind un mijloc de probă, nesupusă cerinţelor art.948 Cod civil, menţiunile din factură neputând fi analizate pe calea unei acţiuni de sine stătătoare, ci ca apărări faţă de pretenţiile emitentului în legătură cu operaţia consemnată în document.

Faţă de natura facturii, aşa cum este aceasta precizată în Legea nr.82/1991 şi în legislaţia fiscală, precum şi în art.46 Cod comercial,  nu se poate cere pe cale de acţiune anularea acesteia , eventualele deficiente privind conţinutul facturii putând fi invocate ca apărări vizând forţa probantă a acesteia pentru pretenţiile înscrise în document de emitentul său.

Nici facturile  neînsuşite  de către cel căruia i se adresează nu pot fi considerate acte juridice unilaterale deoarece ele nu sunt rezultatul unei voinţe juridice cu intenţia de produce efecte juridice, reprezentând, în acest caz doar un înscris constatator prin care emitentul pretinde de la destinatarul facturii plata unei sume de bani determinata în baza unei convenţii verbale sau scrise. Aceasta din urma reprezintă contractul încheiat între părţi şi doar acesta poate fi supus desfiinţării prin intermediul acţiunii în anulare.

Pentru aceste considerente instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E :

Respinge acţiunea formulată  de reclamanta B.  I., domiciliată în oraşul  Tg-C, str. T., nr.116, judeţul G., în contradictoriu cu pârâta SC GDF Suez Energy  România SA- Direcţia  Regională Vest Craiova- Punct  de  lucru Tg-Jiu, cu sediul  în zona G., bloc  7, parter, judeţul G., având  ca obiect anulare act. 

 Cu drept de  recurs în  termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.11.2011.

 Pre?edinte,

Grefier,

Red. N.M.P/tehn DA/

4 ex/. 29 Noiembrie 2011