Plângere contravenţională

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 258 / 3 februarie 2011

Obiect: plângere contravenţională

Prin plângerea înregistrată la această instanţă, petenta SC X. SRL Tg.Neamţ a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ, anularea procesului verbal de contravenţie seria NT, nr. xxxxxxx/23.06.2010, prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 4 lit. a pct. 1 din H.G. nr. 984/2005, constând în aceea că a fost depistată că a încălcat legislaţia sanitar veterinară cu privire la efectuarea activităţilor de dezinfecţie şi neefectuarea testelor de potabilitate pentru aceste teste de apă utilizată în centrele de colectare lapte din localităţile D., T. şi V., aparţinând petentei.

În motivarea plângerii, petenta arată în esenţă că nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, contabila firmei, respectiv V.B., a fost obligată de agentul constatator să semneze procesul verbal de contravenţie, deşi nu era împuternicită în acest sens, astfel că acest proces verbal este lovit de nulitate absolută; tot un motiv de nulitate absolută este şi acela că înscrisul nu prevede expres care punct de colectare a laptelui nu ar fi fost igienizat şi modernizat şi nu s-au consemnat obiecţiunile reprezentantului legal al societăţii petente.

În dovedire, a ataşat la dosarul cauzei un memoriu, adresa nr. 7666/24.03.2010 emisă de intimată.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal de contravenţie.

Deşi iniţial petenta a solicitat administrarea probei testimoniale, respectiv audierea martorei V.B., pe parcursul judecăţii a renunţat la această probă.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Plângerea contravenţională este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

În fapt, prin procesul verbal de contravenţie contestat, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 2000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 4 lit. a pct. 1 din H.G. nr. 984/2005, constând în aceea că a fost depistată că a încălcat legislaţia sanitar veterinară cu privire la efectuarea activităţilor de dezinfecţie şi neefectuarea testelor de potabilitate pentru aceste teste de apă utilizată în centrele de colectare lapte din localităţile D., T. şi V., aparţinând petentei.

Agentul constatator a dispus sancţionarea contravenţională a petentei pe baza notei de inspecţie din data de 23.06.2010 (fila 11 din dosar) la centrele de colectare lapte din localităţile D. – T., T. – G. şi V. – B.; cu ocazia acestei inspecţii, s-a constatat că la centrele respective de colectare a laptelui nu s-au efectuat activităţi de dezinfecţie şi nici teste de potabilitate pentru apa utilizată.

Pentru cele reţinute s-a aplicat amenda de 2000 lei.

În drept, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanţa este datoare să verifice legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte legalitatea procesului-verbal evocat, instanţa reţine că acesta a fost legal întocmit, fiind evidenţiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17alin. din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate şi din oficiu.

Instanţa nu poate da eficienta juridica susţinerii petentei referitoare la nulitatea procesului verbal determinata de nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 180 alin. 5 din H.G. nr. 1391/2006 potrivit cărora, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct la rubrica ,, alte mentiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal”.

Astfel, instanţa apreciază că nerespectarea cerinţelor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativa a procesului-verbal care, pentru a produce efecte juridice trebuie sa fi produs petentului o vătămare care nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului-verbal. În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin Decizia nr. 22/2007 a stabilit ca nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menţionat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Pentru a pronunţa aceasta soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut ca în art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

În legătură cu instituirea obligaţiei agentului constatator de a aduce la cunoştinţa contravenientului dreptul de a face obiecţiuni, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii procesului-verbal, este de observat că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziţia înscrisă în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, o atare nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă.

În acest sens este de observat că şi în art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este adevărat, fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.

 Or, situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă. Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situaţii "nulitatea se constată şi din oficiu". În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului la conţinutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

În condiţiile în care potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă Decizia este obligatorie, instanţa reţine că nerespectarea acestei obligaţii prin neconsemnarea în mod distinct al acesteia astfel încât sa rezulte fără niciun dubiu faptul ca I s-a adus la cunoştinţa acest drept, atrage nulitatea procesului-verbal numai în situaţia în care I s-a produs petentului o vătămare care nu poate fi înlăturata altfel. Or, în condiţiile în care acesta a beneficiat de posibilitatea de a face cunoscute obiecţiunile sale şi de a fi analizate de o instanţa independentă şi imparţială prin promovarea plângerii contravenţionale, nu i s-a adus vreo vătămare dreptului său la aparare care să nu poată fi înlăturata în alt mod, instanţa apreciază ca nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a –şi produce efectele nulitatea relativă.

Susţinerile petentei cum că V.B., contabila societăţii, a fost forţată de agentul constatator să semneze procesul verbal de contravenţie sunt simple afirmaţii, fără suport probator şi oricum această persoană avea la dispoziţie ştampila societăţii, pe care a aplicat-o pe semnătura sa.

Nici apărările petentei cum că agentul constatator nu a prevăzut expres punctele de colectare nu pot fi primite, aceste puncte au fost înserate în cuprinsul procesului verbal de contravenţie contestat.

Analizând cel de-al doilea aspect propus de prevederile art. 34 alin. 1, se constată că procesul-verbal atacat îndeplineşte condiţiile de temeinicie pentru sancţionarea în mod valabil a contravenientei, după cum urmează:

 În primul rând, instanţa reţine că petentul beneficiază de garanţiile consacrate de prevederile art. 6 C.E.D.O., relative la dreptul la un proces echitabil.

În al doilea rând, astfel cum s-a stabilit în cauza Anghel împotriva României, jurisprudenţa curţii de contencios european al drepturilor omului fiind obligatorie pentru statele semnatare ale Convenţiei, pentru stabilirea faptului dacă o faptă are sau nu natură penală ( în vederea atragerii garanţiilor şi drepturilor corespunzătoare în favoarea persoanei care a săvârşit-o ), există trei criterii alternative:

-calificarea faptei în dreptul intern;

-natura faptei incriminate;

-natura şi gravitatea sancţiunii aplicate.

În dreptul românesc, domeniul contravenţional este unul situat în afara dreptului penal, dar cum, potrivit Curţii de la Strasbourg, acest prim criteriu are doar o valoare relativă, urmează a fi analizate celelalte două, pentru lămurirea caracterului sancţiunilor contravenţionale, prin prisma art. 6 din Convenţie.

Referitor la natura faptei incriminate, aceasta, pentru a fi calificată ca fiind penală, norma de incriminare trebuie să se adreseze tuturor, având o aplicabilitate generală, nu doar unui grup restrâns de persoane.

Ultimul criteriu, respectiv natura şi severitatea sancţiunii, este îndeplinit când sancţiunea are un caracter preventiv şi sancţionator, indiferent de cuantumul amenzii, dacă ea nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci vizează prevenirea săvârşirii altor fapte şi sancţionarea făptuitorului.

Mergând pe linia de raţionament a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa reţine că primul şi cel de-al doilea criteriu, menţionate în cele ce preced, nu sunt aplicabile speţei de faţă ( primul, evident, deoarece contravenţia în dreptul intern, se apropie cel mai mult de procedura civilă, iar cel de-al doilea, întrucât norma de incriminare, OG 37/2007, se adresează unui grup restrâns de persoane, format din indivizi cu o anumită calitate, anume aceea de transportatori rutieri de persoane sau mărfuri).

Totuşi, potrivit ultimului criteriu, fapta petentei poate fi asimilată uneia penale, în sensul evocat, având în vedere faptul că sancţiunea aplicată, respectiv amendarea cu suma de 2000 lei, are un caracter deopotrivă sancţionator şi preventiv, nefiind destinată acoperirii vreunui prejudiciu.

Aşa fiind, contravenienta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, pe care nu poate fi obligată să o răstoarne, sarcina probei revenind instituţiei al cărei angajat este agentul constatator, respectiv intimatei.

Sub acest aspect, se reţine că procesul-verbal, beneficiind de o prezumţie relativă de autenticitate şi veridicitate, face dovada deplină a celor reţinute de agentul constatator prin propriile simţuri. Relativ la prezumţiile evocate, instanţa aminteşte că, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios european al drepturilor omului, ar fi lipsit de logică să le fie recunoscut statelor parte la Convenţie dreptul de a învesti organe administrative cu competenţa de sancţionare a unor fapte minore (a se vedea în acest sens cauza Lauko împ. Slovaciei, hotărâre din 2 septembrie 1998, § 64), fiind conformă Convenţiei procedura de aplicare şi executare a unei sancţiuni contravenţionale pe baza unui act necontestat în faţa unei instanţe, având implicit şi valoare probatorie, iar în momentul formulării unei contestaţii judiciare împotriva unui alt act de acelaşi gen, acordarea unei relevante probatorii acestuia sa contravină CEDO.

În raport de atari menţiuni şi de situaţia reţinută în actul de sancţionare, instanţa constată că fapta petentei este contravenţie, după cum urmează:

Conform dispoziţiilor art. 4 lit. a pct. 1 din HG nr. , constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2000 lei la 10.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice, manipularea produselor alimentare şi a hranei pentru animale cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Prin urmare, instanţa reţine că fapta, pe deplin dovedită, constituie contravenţie.

Apărările societăţii petente nu au a fi avute în vedere, întrucât, ca simple afirmaţii, acestea nu sunt susţinute de nici un suport factual pentru a fi susceptibile de producerea unor repercusiuni juridice.

Mai mult decât atât, amenda aplicată este cea minimă prevăzută de dispoziţiile legale evocate anterior.

În atare situaţie, va fi respinsă, ca lipsită de temei, plângerea contravenientei.

Domenii speta

Spete similare