Penal - cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.)

Hotărâre 45 din 20.01.2010


Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.6.2oo9, sub numărul de mai sus, petentul FLF a solicitat instanţei să pronunţe reabilitarea sa pentru condamnările pe care le-a suferit.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 488/12.3.1999 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 643/R/18.1o.2ooo pronunţată de Curtea de Apel a Târgu Mureş, pentru comiterea infracţiuni ide furt calificat.

A mai precizat că de la data condamnării şi până în prezent nu a mai suferit alte condamnări, a avut o bună conduită şi îşi câştigă existenţa prin mijloace oneste. A mai arătat că locuieşte, momentan, în Spania, unde lucrează la o firmă de construcţii.

Petentul nu a indicat temeiul de drept al acţiunii sale.

În dovedirea cererii sale petentul a depus la dosar acte traduse din limba spaniolă, cu privire la locul său de muncă din Spania [ff. 23 - 28]. De asemenea a solicitat ataşarea dosarului nr. 788/32o/2oo8 al acestei instanţe.

La solicitarea instanţei a fost primită la dosar copia sentinţei penale nr. 488/12.3.1999 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş [ff. 1o - 12], fişa de cazier judiciar a petentului [f. 19], adresă emisă de Biroul executări penale al acestei instanţe [f. 22],

De asemenea, a fost ataşat şi dosarul nr. 788/32o/2oo8 al acestei instanţe.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Petentul FLF a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 488/12.3.1999 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, definitivă prin decizia penală nr. 643/R/18.1o.2ooo pronunţată de Curtea de Apel a Târgu Mureş, pentru comiterea infracţiuni ide furt calificat.

Conform art. 133 alin. 1 C.p. reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.

Pentru a se pronunţa reabilitarea judecătorească legea stabileşte anumite condiţii care privesc condamnările pentru care se cere reabilitarea, termenul de reabilitare şi conduita condamnatului.

Potrivit art. 135 alin. 1 C.p. condamnatul poate fi reabilitat, la cerere […] în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate. Ca atare, termenul de reabilitare judecătorească în cauză este de 5 ani şi 6 luni.

Potrivit art. 136 alin. 1 C.p. termenele prevăzute în art. 134 şi 135 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Prin urmare, în prezenta cauză trebuie stabilit momentul de la care a început să curgă termenul de reabilitare de 5 ani şi 6 luni.

Conform art. 61 alin. 1 C.p. pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la eliberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit o nouă infracţiune.

Prin urmare, potrivit reglementărilor în vigoare, o persoană liberată condiţionat este considerată ca fiind încă în executarea pedepsei respective, pedeapsa urmând a fi considerată ca executată doar la data împlinirii restului de pedeapsă rămas neexecutat în penitenciar.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului [f. 19] precum şi din conţinutul sentinţei penale nr. 312/6.3.2oo8 a Judecătoriei Târgu Mureş pronunţate în dosarul nr. 788/32o/2oo8 rezultă că petentul a executat pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat, într-un loc de deţinere, în perioada 24.9.1998 – 5.1.1999 şi 31.1.2oo2 – 24.4.2oo3.

Cumulate, aceste perioade totalizează 1 an 6 luni şi 7 zile închisoare.

Ori, fiind liberat condiţionat la data de 24.4.2oo3, după executarea a 1 an 6 luni şi 7 zile închisoare, rezultă că petentul mai avea de executat un rest de pedeapsă de 1 an 5 luni şi 23 de zile închisoare. Până la împlinirea acestui rest de pedeapsă nu se poate considera că petentul şi-a executat în întregime pedeapsa aplicată. Adăugând restul de pedeapsă de 1 an 5 luni şi 23 de zile închisoare la data liberării condiţionate din 24.4.2oo3, rezultă că pedeapsa aplicată este considerată ca executată în întregime la data de 17.1o.2oo4, dată de la care a început să curgă termenul de reabilitare de 5 ani şi 6 luni închisoare menţionat mai sus.

Termenul de reabilitare urmează a se împlini la data de 16.4.2o1o, la momentul de faţă termenul nefiind încă împlinit.

Faţă de cele expuse rezultă că cererea de reabilitare formulată de către petent este prematur introdusă, motiv pentru care, în baza art. 497 alin. 1 lit. a C.p.p. coroborat cu art. 135 alin. 1 lit. a C.p. instanţa o va respinge ca atare.

În baza art. 349 raportat la art. 192 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 6o de lei cu titlu de cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Domenii speta