Plangere contraventionala

Sentinţă civilă 5575 din 06.09.2010


R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

SENTINTA  CIVILA NR. 5575

Sedinta publica de la 06 Septembrie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE: RAMONA BIANCA TUFAN

GREFIER :ELENA CIORTAN

Pe rol fiind judecarea plângerii contraventionale formulata de petenta .......... împotriva procesului-verbal de contraventie nr.  ........ în contradictoriu cu intimata .......

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns consilier juridic ... pentru petenta si martorul  .., lipsa fiind reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, se  constata  depusa la dosar întâmpinare  din partea intimatei  însotita  de  adresa  nr.  2293/25.05.2010, copia procesului  verbal  contestat  si  confirmare de  primire,  dupa care,  s-a procedat la audierea martorului ..., declaratia acestuia  fiind  consemnata si atasata la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri  de formulat sau probe de administrat, instanta  constata  cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe  fond.

Consilier juridic .....  pentru petenta a solicitat admiterea plângerii pentru motivele expuse prin plângere,  exonerarea de la plata amenzii aplicate.

JUDECATA

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 8759/318/2010,  petenta ...... a solicitat ca în contradictoriu cu intimata ......, prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie  nr. .......  si  exonerarea de la plata  amenzii aplicate  în cuantum de 4500 lei.

În motivarea plângerii s-a aratat ca la data de 19.05.2010, a fost sanctionata cu amenda contraventionala în cuantum de 4500 lei  pentru  neplata rovinietei  desi  nu era  obligatoriu sa  fie  achitata  întrucât  se  circula  în  interiorul Municipiului Tg-Jiu.

Petenta  a precizat  ca în data de ...., orele  10, 00 , autovehiculul  cu nr. de  înmatriculare .... (pompa beton) a fost oprit  în ......, în apropierea  depozitului  ..., de  catre  un agent constatator pentru  un control de  rutina si care  i-a  cerut  soferului sa  prezinte  actele autovehiculului  si care i-a  solicitat  sa  prezinte si rovinieta însa acesta  i-a  precizat agentului ca nu este  obligat sa  detina rovinieta  întrucât  se  afla în interiorul Municipiului ..... iar  legea  prevede acest  lucru.

A  aratat  petenta ca la data de 26.05.2010 a primit  procesul verbal prin posta  si  ca societatea a fost  amendata  în mod  ilegal pentru  neplata  rovinietei desi  se  circula  în interiorul municipiului .......

A mai sustinut  petenta  ca  procesul verbal a fost  încheiat în lipsa  contravenientului invocând  disp.  art. 16 pct. 7 din Ordonanta  2/2001 privind  regimul  juridic al  contraventiilor întrucât  agentul  constatator avea  dreptul  sa-i aduca  la cunostinta soferului  autovehiculului  ca  a fost  încheiat  un proces verbal de contraventie  cât  si  dreptul  de a face  obiectiuni, acest  fapt  fiind  sanctionat  cu  nulitatea procesului verbal de contraventie si , de asemenea, agentul constatator  a  facut  precizarea  ca nu  se  cunoaste  reprezentantul legal  al  firmei si de aceea  nu se fac  mentiuni,  si ca aceasta precizare nu  este  reala.

De asemenea, petenta a sustinut ca procesul verbal nu a fost întocmit cu respectarea disp.legale prevazute de  art.19 pct.1 din acelasi act normativ care prevede obligativitatea unui martor asistent.

S-a mai sustinut ca au fost încalcate disp.art.16 al.6 din  OG 2/2001 privind obligativitatea mentionarii numarul de înmatriculare in registrul comertului a contravenientului, precum si faptul ca au fost încalcate si disp.art.16 al.1 care prevede ca in procesul verbal trebuie indicat obligatoriu actul normativ in care se stabileste si care sanctioneaza contraventia.

În drept,  plângerea  a fost întemeiata pe dispozitiile OG 2/2001 si OG  15/2002.

Petenta a  depus la dosar, în dovedirea plângerii procesul verbal contestat, adresa  nr. 2293/25.05.2010, bon  fiscal privind  plata  rovinietei din data de  04.05.2010, întelegând  sa se  foloseasca  de proba  cu înscrisuri si proba  cu martorul ......, soferul  autovehiculului.

În cauza, intimata ...... a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contraventionale cu motivarea ca petenta este culpabila de contraventia retinuta în sarcina sa, iar pe de alta parte procesul verbal de contraventie a fost în tocmit cu respectarea dispozitiilor OG 2/2001,  întemeindu-si întâmpinarea  pe dispozitiile art. 115-119 Cpr.civ. si a  solicitat judecarea  cauzei în lipsa.

La  termenul  de  judecata din data de  28.06.2010,  reprezentantul petentei a solicitat încuviintarea probei testimoniale  cu martorul  ........  care este  soferul  autovehiculului, acesta  fiind audiat  la  termenul  de judecata  din data de  06.09.2010.

Analizând actele  si lucrarile  dosarului, instanta retine urmatoarele :

Prin procesul verbal  de contraventie nr. ...... încheiat de intimata ....., s-a dispus sanctionarea petentei cu amenda contraventionala în cuantum de  4500  lei în baza art. 8 alin. 2 din OG 15/2002, pe motiv ca pentru autovehiculului cu numarul de înmatriculare ......, nu avea achitata  rovinieta.

În ceea ce priveste legalitatea procesului verbal de contraventie, instanta apreciaza ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozitiilor legale în conditiile în care agentul constatator a mentionat motivele pentru care procesul verbal nu a fost semnat de catre martor asistent si motivul pentru care nu a putut fi consemnate eventualele obiectiuni, fiind respectate conditiile legale în care se poate încheia procesul verbal fara a fi semnat de catre un martor asistent.

Nu poate fi retinuta nici sustinerea ca nementionarea numarului de înmatriculare in registrul comertului al petentei atrage nulitatea procesului verbal întrucât acest viciu nu este prevazut ca motiv de nulitate absoluta in disp.art.17 din OG 2/2001, iar pe de alta parte nu se poate sustine ca aceasta omisiune ar atrage vatamarea drepturilor petentei  si, de asemenea, nici sustinerea petentei in sensul ca nu a fost indicat actul normativ in temeiul caruia s-a procedat la sanctionarea sa nu poate fi retinut de instanta în conditiile in care agentul constatator a procedat la descrierea faptei constatate si a indicat actul normativ , respectiv OG 15/2002, în temeiul caruia a procedat la sanctionarea petentei.

Instanta apreciaza ca procesul verbal de contraventie îndeplineste conditiile de forma prevazute de OG 2/2001 privind continutul si modul de întocmire, nefiind incidente disp.art.17 din OG 2/2001 ce prescriu cazurile de nulitate absoluta a procesului verbal de contraventie.

În ceea ce priveste fondul cauzei, instanta, analizând  actele  si  lucrarile  dosarului  constata  ca  plângerea nu  este  întemeiata si urmeaza  sa  o  respinga  cu  urmatoarea  motivare:

Astfel, prin OG 15/2002 s-a instituit in sarcina detinatorilor de certificate de înmatriculare responsabilitea achitarii tarifului de utilizare si detinerea rovinietei valabile in cazul utilizarii drumurilor nationale, obligatie care trebuie respectata inclusiv de catre petenta.

La  data sanctionarii petentei , autovehiculul cu nr. de înmatriculare ....... a fost supus controlului în  ....., localitate care este componenta a ......, împrejurare care rezulta fara echivoc atât din mentiunile procesului verbal de contraventie cât si din depozitia martorului audiat in cauza.

În conformitate  cu  disp  art. 7  din OG  15/2002, "responsabilitatea achitarii tarifului  de  utilizare  si  detinere  a rovinietei  valabile  revine  în exclusivitate în cazul  utilizatorilor români, detinatorilor  mentionati  în certificatul  de  înmatriculare  în  documentele vamale sau  în alte documente oficiale  iar  în cazul utilizatorilor  straini, acestea  revin  în exclusivitate  conducatorului  auto  al  vehiculului".

Din  analizarea normei  metodologice  a ordinului 1230/26.07.2005  pentru aplicarea  tarifului  de  utilizare a retelei de  drumuri nationale  din România,  art. 1  alin.3  rezulta  ca "prin exceptie  de la prevederile  al. 2, tariful  de  utilizare  nu se  aplica  pentru  sectoarele  de  drumuri  nationale  aflate  în intravilanul  resedintelor de  judet  si a  municipiilor"  ori  în prezenta  cauza,  autovehiculul  apartinând petentei  a  circulat  pe  un sector  de drum national  ce strabate  localitatea  si  administrativ  apartine  de resedinta de  judet, localitatea  ..... fiind  o  localitate  ce  apartine administrativ de  ...........

Întrucât petenta  nu a reusit  sa  dovedeasca  o  situatie  de fapt contrara  celei  retinute prin procesul verbal  de contraventie atacat, instanta  urmeaza  sa  respinga plângerea  si  sa  mentina actul  constatator  ca  temeinic  si legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Respinge  plângerea contraventionala formulata de petenta ...... , cu sediul  procesual  ales pentru  comunicarea  actelor în ........ si în contradictoriu cu intimata  ........, cu sediul în ............

Cu  recurs.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 06.09.2010,  la Judecatoria Târgu-Jiu.

Presedinte,

RAMONA BIANCA TUFAN Grefier,

ELENA CIORTAN

Red. T.R.B. tehnE.C.

09 Septembrie 2010/  3 ex.

1

Domenii speta