Somatie de plata

Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …………. sub dosar nr…………., creditoarea …………. a chemat în judecată pe debitoarea ………….., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea debitoarei la plata sumei totale de …………., actualizate în raport cu rata inflaţiei aplicabile la data plăţii efective, defalcată astfel: …………… lei reprezentând contravaloare marfă de achitat conform facturii fiscale nr.I000803/18.03.2008; suma de 296,86 lei reprezentând contravaloare marfă de achitat conform facturii fiscale nr.I000802/18.03……………………..; suma de ……….. lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, creditoarea a învederat că în baza raporturilor comerciale şi-a îndeplinit obligaţia de a livra mărfuri la locul, termenul şi în condiţii de calitate şi securitate către debitoare, conform facturilor fiscale depuse la dosar, principala obligaţie a debitoarei fiind aceea de a achita preţul în termen de 30 zile de la data emiterii facturii.

A mai arătat creditoarea că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale somaţiei de plată, respectiv creanţa sa este certă, lichidă şi exigibilă.

Totodată, creditoarea a mai menţionat că, având în vedere că debitoarea nu şi-a îndeplinit la termen obligaţia asumată contractual, în temeiul art.7 pct.3 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, a calculat penalităţi de întârziere în cuantum de …………… lei.

În drept, creditoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile OG nr.5/2001, art.43 şi art.46 din Codul comercial, art.1073 Cod civil şi dispoziţiile Legii nr.469/2002.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.

În dovedirea cererii sale, creditoarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: ………………..

În conformitate cu dispoziţiile art.242 al.2 Cod procedură civilă s-a cerut de către creditoare judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.

Debitoarea, deşi legal citată, nu a depus întâmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă pentru a propune probe şi a formula apărări.

În cauză, instanţa a încuviinţat în temeiul art.167 Cod procedură civilă proba cu înscrisuri, apreciind-o legală, pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între părţi s-a încheiat la data de ………… contractul de vânzare-cumpărare nr………. prin care, creditoarea, în calitate de vânzător, se obliga să vândă, iar debitoarea, în calitate de cumpărător, se obliga să achiziţioneze produse din gama de produse comercializate de către creditoare.

În drept, potrivit art.1 din OG nr.5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

Potrivit art.379 alin.3 C.pr.civ., creanţa are un caracter cert atunci când existenţa sa rezultă din însuşi actul de creanţă sau/şi din alte acte, chiar neautentice emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creanţa este lichidă atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puţin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin.4 C.pr.civ.. Creanţa este exigibilă (scadentă) dacă termenul prevăzut în favoarea ori şi în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în condiţiile legii - art. 263 si art. 382 C.pr.civ. - debitorul este decăzut din beneficiul termenului.

Analizând prezenta cerere de emitere a somaţiei de plată în raport de aceste cerinţe, instanţa constată că acestea nu sunt îndeplinite.

Potrivit art.4 pct.4.3 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, livrarea produselor de către vânzător se va face pe baza comenzilor ferme ale cumpărătorului, mărfurile fiind specificate cantitativ şi calitativ în factura fiscală însoţitoare.

Tot astfel, în art.7 pct.7.3 din contract se prevede că, cumpărătorul are obligaţia de a achita contravaloarea mărfii cumpărate în termenul menţionat în factură, moment de la care vor curge penalităţile de întârziere, precum şi cheltuielile aferente acţionării în justiţie comunicate în notificările trimise de către vânzător după expirarea termenului de plată.

Deşi reprezintă un înscris însuşit de părţi prin semnarea acestuia, contractul încheiat între părţi instituie doar cadrul general de derulare a relaţiei contractuale, executarea operaţiunilor prevăzute de acesta urmând a se concretiza în facturile fiscale emise de către creditoare, ca urmare a comenzilor efectuate de către debitoare. Rezultă, aşadar, că acest contract, nu probează, doar prin el însuşi, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Analizând factura fiscală emisă în temeiul contractului de către creditoare, instanţa constată că aceasta nu a fost acceptată de către debitoare, nefiind semnată de către aceasta, astfel încât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art.1 din OG nr.5/2001 privind existenţa unui înscris însuşit de părţi, care să releve o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Totodată, instanţa constată că nu s-a făcut dovada de către creditoare, conform art.1169 Cod civil şi art.129 al.1 teza finală, a livrării efective a produselor şi nici a comenzilor lansate de către debitoare, precum nici a faptului că obligaţia de plată a preţului ar fi fost însuşită de către debitoare printr-un înscris semnat de aceasta sau opozabil prin orice modalitate prevăzută de lege.

Cu privire la penalităţile de întârziere, având în vedere caracterul accesoriu al acestora faţă de debitul principal, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.1 din OG nr.5/2001 nici cu privire la acest capăt de cerere.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de către creditoare, faţă de soluţia pronunţată în cauză, respectiv respingerea cererii, instanţa, în temeiul art.274 Cod procedură civilă va respinge şi acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare