Întreruperea cursului prescripţiei operează atât în ceea ce priveşte dreptul principal cât şi drepturile accesorii

Domeniul: Litigii cu profesionişti. Aspecte de drept material

 Întreruperea  cursului prescripţiei operează atât în ceea ce priveşte dreptul principal cât şi drepturile accesorii, însă prevederea legală se aplică atunci când dreptul la acţiune este exercitat odată, atât cu privire la dreptul principal cât şi la drepturile accesorii printr-o singură acţiune.

Fiind exercitat pe cale separată, întreruperea cursului prescripţiei ce viza debitul principal nu avea cum să opereze în a doua acţiune, deoarece, întreruperea cursului prescripţiei presupune existenţa unui drept la acţiune  deja exercitat.

- Articolul 16  alin.1, lit. b din Decretul nr.167/1958

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

DECIZIA CIVILĂ NR.448 din 24.06.2015)

 Prin decizia civilă nr.1302/17.12.2014  pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr.8120/299/2013, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă I. E.G. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr.22392/19.11.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 8120/ 299/ 2013, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. C. S.R.L..A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Import E. G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta R. C. S.R.L.. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 25.539,95 de lei, reprezentând dobânda penalizatoare, şi a sumei de 4.640,77 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr.7182/ 3/ 2010. A respins cererea de chemare în judecată pentru rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.637,60 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

 Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de  apel a constatat  următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 22392/ 19.11.2013 pronunţată în dosarul nr. 8120/ 299/ 2013 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea privind pe reclamanta I. E. G. S.R.L. şi pe pârâta R. C. S.R.L. ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond a reţinut că părţile din prezenta cauza au încheiat contractele de subantrepriză având numerele 461/ 15.09. 2008 si contractul de antrepriza nr. 511/ 06.11. 2008 având ca obiect – cumpărarea de marfuri.

Instanţa a reţinut faptul ca reclamanta nu a facut dovada prin înscrisurile administrate in cauza a faptului ca parata datorează suma de 25.539,95 de lei, reprezentând dobânda penalizatoare aferenta sumelor restante.

S-a retinut faptul ca reclamanta face afirmatia ca partile si-au emis facturi reciproce care s-au compensat si in urma acestei compensări ar mai exista obligatia de plata a paratei.

Reclamanta nu face dovada prin inscrisurile administrate in cauza a modului in care a operat compensarea dintre sumele pe care partile si le datoreaza si nici a faptului ca in sarcina paratei a ramas de plata suma de 25.539,95 de lei.

Cu privire la garanţia de buna executie invocata de reclamanta in prezenta acţiune s-a retinut de instanţa faptul ca asa cum rezulta din continutul art. 18.4 din contractul incheiat de parti restituirea garantiei de buna executie de catre investitor catre antreprenorul general in baza unui proces verbal de receptie la terminarea lucrarilor, respectiv proces verbal de receptie finala intre investitor si reclamanta in calitate de antreprenor general, incheierea unui proces-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, antreprenorul general sa nu fi ridicat nici o pretentie asupra sumei constituite cu titlu de garantie si situatia finala de plata sa fi fost acceptata.

În speta s-a retinut faptul ca nu au fost incheiate intre cele doua parti procese-verbale de recepţie la terminarea lucrarilor si mai putin un o proces verbal de receptie finala care sa ateste executia lucrarilor de reclamanta si, mai mult, reclamanta nu face dovada acestor procese-verbale.

Cu privire la capătul de cerere privind dobânda penalizatoare s-a retinut faptul ca atâta vreme cat debitul nu este datorat nu poate fi datorata nici aceasta dobanda penalizatoare.

Cu privire la capatul de cerere privind plata onorariului de avocat solicitat instanta a retinut faptul ca nu s-a facut dovada acestei cheltuieli.

Pe cale de consecinta, instanta a apreciat ca reclamanta nu a făcut dovada temeiniciei susţinerilor sale.

Prin cererea de apel apelanta-reclamantă critică soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la suma de 25.539,95 de lei, solicitată cu titlu de dobândă penalizatoare.

Tribunalul apreciază această critică drept fondată, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa comercială nr. 2405/ 08.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială (în prezent Secţia a VI-a Civilă) intimata-pârâtă din prezentul dosarul, R. C. S.R.L., a fost obligată la plata către apelanta-reclamantă I.E.G.S.R.L., a sumei de 151.488,51 de lei, reprezentând contravaloare lucrări de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008 (filele 17 – 22 în dosarul primei instanţe). Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului.

Această sumă a fost achitată de intimata-pârâtă la data de 30.01.2012 (fila 28 în dosarul primei instanţe).

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la suma de 25.539,95 de lei, invocată de intimata-pârâtă, tribunalul reţine următoarele:

Prin prescripţia extinctivă se înţelege acel mod de înlăturare a răspunderii civile constând în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege.

Tribunalul reţine că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune în cauza dedusă judecăţii este termenul de drept comun, de 3  ani, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 teza I din Decretul nr. 167/ 1958, aplicabil speţei potrivit art. 5 şi 223 din Legea nr. 71/ 2011.

În privinţa momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru dobândă, tribunalul reţine incidenţa prevederilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/ 1958, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Pe de altă parte, tribunalul reţine şi incidenţa prevederilor art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/ 1958, potrivit cărora prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţa judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Cum prin Sentinţa comercială nr. 2405/ 08.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială (în prezent Secţia a VI-a Civilă) intimata-pârâtă R. C. S.R.L. a fost obligată la plata către apelanta-reclamantă I.E.G. S.R.L. a sumei de 151.488,51 de lei, reprezentând contravaloare lucrări de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008, tribunalul apreciază că prin această hotărâre judecătorească s-a întrerupt şi termenul de prescripţie cu privire la dreptul accesoriu, respectiv cu privire la dobânda penalizatoare aferentă sumei de mai sus, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) din Decretul nr. 167/ 1958.

Astfel, tribunalul are în vedere principiul accesorium sequitur principale, potrivit căruia întreruperea prescripţiei cu privire la capitalului (reprezentat de contravaloarea lucrărilor de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008), ca drept principal, duce şi la întreruperea prescripţiei privind dobânzile, ca drept accesoriu al acestuia.

Deşi prescripţia dreptului material la acţiune pentru dobânzi a început să curgă în anul 2009, aceasta a fost întreruptă prin pronunţarea sentinţei menţionate anterior. Ca atare, de la pronunţarea acesteia (08.03.2011) a început să curgă, potrivit art. 17 alin. 2 din Decretul nr. 167/ 1958, o nouă prescripţie de 3 ani.

Cum prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă la data de 14.02.2013 (fila 1 în dosarul primei instanţe), tribunalul reţine că aceasta a fost exercitată în cadrul termenului de prescripţie prevăzut de lege, fiind – deci – neprescrisă.

Prin contract nu a fost determinat cuantumul (procentul) penalizării ce trebuia plătit de către intimata-pârâtă. În consecinţă, tribunalul reţine că devin incidente prevederile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/ 2000.

În privinţa vinovăţiei, tribunalul reţine că aceasta este prezumată de lege, aşa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 1073, 1075, 1082 şi 1083 C. civ. din anul 1864.

Tribunalul constată existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a intimatei-pârâte şi prejudiciul suferit de apelanta-reclamantă, aceasta fiind prezumată de lege, aşa cum rezultă din prevederile art. 1082 C. civ. din anul 1864, potrivit cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

În consecinţă, tribunalul apreciază că se poate angaja răspunderea civilă contractuală a intimatei-pârâte cu privire la suma de 25.539,95 de lei, reprezentând dobândă penalizatoare.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că raportul juridic obligaţional între părţile litigante este dovedit cu privire la suma arătată mai sus.

2. Prin cererea de apel apelanta-reclamantă critică soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la suma de 116.690,95 de lei, reprezentând garanţia de bună execuţie, şi cu privire la dobândă penalizatoare pentru nereturnarea la termen a garanţiei de bună execuţie.

În cauza dedusă judecăţii, tribunalul reţine că intimata-pârâtă şi-a asumat prin contract obligaţia de plată a lucrărilor efectuate de către apelanta-reclamantă. De asemenea, potrivit art. 18 pct. 4 din contract, restituirea garanţiei de bună execuţie de către AG, respectiv intimata-pârâtă R. C. S.R.L., către SA, respectiv apelanta-reclamantă Import E. G. S.R.L., se va face funcţie de restituirea garanţiilor de către investitor către AG în baza unui proces-verbal, după cum urmează: 70% din suma constituită, în termen de 15 zile de la data încheierii de către B, respectiv beneficiarul lucrării, şi AG a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, în baza unui proces-verbal de recepţie între AG şi SA dacă AG nu a ridicat până la acea dată pretenţii asupra vreunei sume, iar riscul pentru vicii ascunse este minim şi situaţia finală de plată este acceptată; 30% din suma constituită, la expirarea duratei de garantare a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepţie finală încheiat între investitor şi AG, respectiv AG şi SA.

Din această clauză contractuală rezultă că pentru eliberarea garanţiei de bună execuţie reţinută de către intimata-pârâtă trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiţii. Astfel, pentru a se putea elibera 70% din valoarea garanţiei de bună execuţie trebuie încheiat atât un proces-verbal de recepţie între apelantă şi intimată, cât şi un proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor între intimată şi investitor (beneficiar). La fel, pentru se putea elibera 30% din valoarea garanţiei de bună execuţie trebuie încheiat atât un proces-verbal de recepţie finală între apelantă şi intimată, cât şi un proces-verbal de recepţie finală între intimată şi investitor (beneficiar).

Tribunalul constată că părţile din prezenta cauză nu au încheiat nici procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, nici procesul-verbal de recepţie finală.

Prin cererea de apel apelanta-reclamantă critică soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la cheltuielile de judecată ce au fost achitate în dosarul nr. 7182/ 3/ 2010.

Tribunalul apreciază această critică drept fondată în parte, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă respins în mod greşit, în totalitate, acest capăt al cererii de chemare în judecată.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, prin Sentinţa comercială nr. 2405/ 08.03.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială (în prezent Secţia a VI-a Civilă) intimata-pârâtă din prezentul dosarul, R.C. S.R.L., a fost obligată la plata către apelanta-reclamantă I. E. G. S.R.L., a sumei de 151.488,51 de lei, reprezentând contravaloare lucrări de construire conform contractului de subantrepriză nr. 461/ 15.09.2008 (filele 17 – 22 în dosarul primei instanţe). Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului.

Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate, tribunalul reţine că suma solicitată de apelanta-reclamantă este de 23.828,79 de lei. Această sumă este compusă din suma de 19.188,02 lei, reprezentând onorariu de avocat, şi suma de 4.640,77 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În speţa dedusă judecăţii, tribunalul constată că apelanta-reclamantă nu a dovedit că a achitat suma de 19.188,02 lei, cu titlu de onorariu de avocat, în cadrul dosarul civil nr. 7182/ 3/ 2010. Astfel, din factura fiscală nr. 0445/ 02.04.2012 (fila 48 în dosarul primei instanţe) nu rezultă că suma 19.188,02 lei a fost plătită pentru serviciile juridice ale avocatului prestate în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. 7182/ 3/ 2010 al Tribunalului Bucureşti. Mai mult, această sumă nu putea fi achitată de apelantă pentru faza primei instanţe sau a apelului cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 7182/ 3/ 2010, întrucât contractul de asistenţă juridică nr. 198823 a fost încheiat la data de 28.03.2012, după ce instanţele de judecată au pronunţat hotărârile din respectivele faze procesuale, la data de 08.03.2011 (primă instanţă) şi 05.03.2012 (apel).

Faţă de aceste considerente tribunalul apreciază că – în mod corect – prima instanţă nu a acordat această sumă.

Cu privire la suma de 4.640,77 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, tribunalul constată că aceasta a fost achitată de apelanta-reclamantă în dosarul nr. 7182/ 3/ 2010 al Tribunalului Bucureşti, aşa cum rezultă din cele reţinute de judecător (fila 20 în dosarul primei instanţe).

Relativ la temeiul juridic al formulării prezentei acţiuni, tribunalul reţine că acesta este art. 274 C. proc. civ. din anul 1865. De asemenea, fundamental acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa (vinovăţia) procesuală. Aşadar, partea care a pierdut procesul (în speţă, cel ce a pierdut procesul este intimata-pârâtă care a fost obligată la plata sumei de 151.488,51 de lei) suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât şi cheltuielile făcute de partea care a câştigat procesul, deoarece este în culpă procesuală, determinând, prin atitudinea sa în proces, aceste cheltuieli.

De asemenea, tribunalul reţine că, alături de art. 274 C. proc. civ. din anul 1865, temei al unei cereri prin care se solicită cheltuielile de judecată pe cale separată sunt şi prevederile art. 998 şi 999 C. civ. din anul 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta SC R. C. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civilă nr.1302 din data de 17.12.2014, respingerea apelului declarat de către apelanta reclamanta SC I. E. G. SRL împotriva sentintei civile nr.22392 din data de 19.11.2013 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucureşti in Dosarul nr.8120/299/2013, menţinerea ca fiind temeinica si legala a sentinţei civila nr.22392/19.11.2013 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucureşti in Dosarul nr.8120/299/2013, obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de către  recurentă.

În motivarea recursului s-a arătat că sunt îndeplinite motivele prevăzute de  articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă – hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii .

Astfel, în ceea ce priveşte capatul de cerere referitor la dobanda penalizatoare in cuantum de 25.539,95 lei, admis in mod greşit de către instanţa de apel, arată urmatoarele:

Avand in vedere perioada pentru care se solicita aceasta dobanda penalizatoare (6 august 2009 - 30 ianuarie 2012) si raportat la data inregistrarii acţiunii (14.02.2013),  recurenta  a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea pentru sumele solicitate, raportat la dispoziţiile art.7 din Decretul 167/1958 (aplicabile contractului avand in vedere dispoziţiile art.201 din Legea nr.71/2011 de punere in aplicare a Noului Cod Civil care prevăd „prescriptiuile începute si neimplinite la data intrării in vigoare a Codului Civil sunt si raman supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit").

Instanta de apel in mod nelegal a respins excepţia prescripţiei, motivat de faptul prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI a Civila s-a intrerupt si termenul de prescripţie cu privire la dreptul accesoriu, respectiv cu privire la dreptul accesoriu, respectiv cu privire la dobanda penalizatoare aferenta sumei de 151.488,51 lei, in temeiul art. 16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958.

Instanta de apel nu a făcut aplicarea corecta a dispoziţiilor Decretului nr.167/1958 in ceea ce priveşte intervenirea in cauza a prescripţiei dreptului material la acţiune al apelantei reclamante in ceea ce priveşte dobanda penalizatoare.

Prescripţia dreptului material la acţiune este sancţiunea civila constând in stingerea dreptului de a obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelative sau la recunoaşterea dreptului subiectiv contestat, ca urmare a neexercitarii sale in termenul prevăzut de lege. Apelanta reclamanta solicita dobanda penalizatoare pentru perioada 6 august 2009 - 30 ianuarie 2012 aferenta sumei 151.488,51 lei la care a fost obligata subscrisa prin faptul prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI a Civila. Instanta de apel in mod greşit a apreciat ca prin pronunţarea sentintei comerciale nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI a Civila, a inceput sa curgă o noua prescripţie de 3 ani, astfel ca si dreptul material la acţiune pentru dobânzi a fost intrerupta prin pronunţarea acestei sentinte.

Dispoziţiile art.6 din Decretul nr.167/1958 prevăd:

Art. 6. - Dreptul de a cere executarea silita in temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar in raporturile dintre organizaţiile socialiste, de un an.

La data pronunţării sentintei anterior mentionate, respectiv 08.03.2011, s-a născut dreptul apelantei reclamante de a solicita executarea silita a sumei de 151.488,51 lei la care a fost obligata subscrisa prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI a Civila, si nu ca ar fi inceput sa curgă un nou termen de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru dobanda penalizatoare. Termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru dobanda penalizatoare, ca si drept accesoriu, s a născut si s a implinit odata cu termenul de prescripţie al dreptului principal, respectiv cel pentru care a fost formulata acţiunea solutionata prin sentinta comerciala nr.2405/08.03.2011. Or, raportat la perioada pentru care se solicita aceasta dobanda penalizatoare ( 6 august 2009 - 30 ianuarie 2012) si la data înregistrării acţiunii (14.02.2013), este evident ca termenul general de prescripţie este implinit. Termenul de prescripţie este implinit si raportat la faptul ca facturile pentru care s-a calculat aceasta dobanda penalizatoare dateaza din anul 2009.

In ceea ce priveşte capatul de cerere referitor la cheltuielile de judecata aferente Dosarului nr.7182/3/2010, respectiv taxa de timbru de 4.640,77 lei admis in mod greşit de către instanta de apel, arătă urmatoarele:

Instanta de fond in mod corect a retinut faptul ca aceste cheltuieli nu sunt dovedite. Apelanta reclamanta putea sa solicite obligarea recurentei la plata taxei de timbru achitata in cadrul Dosarului nr.7182/3/2010, insa, avand in vedere ca nu a precizat ca va solicita cheltuielile de judecata pe care separata si instanta nu a luat act de vreo astfel de solicitare, este evident ca apelanta reclamanta a renuntat la acest drept, astfel ca instanta de apel in mod greşit a admis acest capat de cerere.

Intimata reclamanta SC I. E. G. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere următoarele:

In cauza, pretentia formulata de intimata reclamanta reprezentând dobanda penalizatoare este aferenta creanţei principale solicitate cu titlu de contravaloarea lucrărilor de construire in temeiul contractului de subantrepriza nr.461/15.09.2008, constatata certa, lichida,exigibila, prin sentinta civila nr.2405/08.03.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII a Comerciala definitiva si irevocabila. Prin urmare, termenul de la care incepe sa curgă prescripţia este cel prevăzut de art.7 alin.1 din Decretul 167/1958, este o pretentie cu caracter accesoriu debitului principal constatat cum s-a aratat, pentru ambele, nu pentru că nu a cerut  pe aceeaşi cale, intervenind întreruperea prescripţiei prin introducerea cererii de chemare in judecata admisa, potrivit art.16 alin. lit.b din Decretul nr.167/1958.

Cu privire la contestarea soluţiei pronuntata asupra cererii de cheltuieli de judecata aferente dosarului nr.7182/3/2010 respectiv taxa de timbru intimata reclamantă solicită a menţine soluţia instantei de apel.

O astfel de pretentie a intimatei reclamante este pe deplin justificata si legal întemeiata pe ideea de culpa procesuala, in temeiul art.274 Cod de procedura civila de la 1865 aplicabil in speţa. Aceasta se impune intrucat prin Sentinta Comerciala nr.2405/2011 a Tribunalului Bucureşti intimata reclamanta a obţinut castig de cauza fiind admisa cererea de chemare in judecata, iar cheltuielile de judecata, taxa judiciara de timbru, dovedite, pot fi pretinse pe cale separata, in cadrul răspunderii civile delictuale conform art.998 si art.999 Cod Civil de la partea ca a căzut in pretentii, potrivit art.274 Cod de procedura civila.

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate (articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă) Curtea a constatat că recursul este fondat sub aspectul capătului de cerere referitor la dobânda penalizatoare pentru următoarele considerente:

Potrivit articolului 1 din decretul 167/1958: „ Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege.

Odata cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acţiune privind drepturile accesorii. "

Este reală susţinerea potrivit cu care întreruperea cursului prescripţiei operează atât în ceea ce priveşte dreptul principal cât şi drepturile accesorii, însă prevederea legală se aplică atunci când dreptul la acţiune este exercitat „odată” atât  cu privire la dreptul principal cât şi cu privire la drepturile accesorii printr-o singură acţiune (în cazul de faţă, s-au exercitat două acţiuni – mai întâi cea cu privire  la debitul principal – soluţionat definitiv şi irevocabil şi pe cale separată – s-a exercitat dreptul la acţiune privind  dobânda penalizatoare aferente debitului  principal, astfel încât întreruperea a operat doar în cazul acţiunii  ce a avut ca obiect debitul principal .

Fiind exercitat pe cale separată, dreptul la acţiune privind dobânda penalizatoare (drept accesoriu), întreruperea cursului prescripţiei ce viza debitul principal nu avea cum să opereze în a doua  acţiune deoarece întreruperea cursului prescripţiei presupune existenţa unui drept la acţiune deja exercitat.

Ca urmare efectul întreruperii al cursului prescripţiei nu operează  decât dacă odată cu dreptul la acţiune privind debitul principal s-a exercitat şi dreptul la acţiune privind dobânda penalizatoare ca drept accesoriu.

Curtea constată că dreptul la acţiune privind  plata sumei de 25.539,25 lei reprezentând dobânda penalizatoare  aferente perioadei 6 august 2009 – 30 ianuarie, a fost exercitat separat la data introducerii acţiunii pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti, respectiv la data de 14 februarie 2013, deşi acest drept s-a născut la nivelul lunii august 2009 (06.08.2009) dată la care s-a cunoscut că pârâta datorează reclamantei suma de 151.488,51 lei în urma derulării raporturilor contractuale şi anume Contractul de Subantrepriză nr. 461 din 15 septembrie 2008, având ca obiect „Lucrări de reabilitare la Scoală Specială nr. 1”, contract în care Reclamanta are calitatea de subantreprenor şi Pârâta are calitatea de antreprenor general; şi 2) Contractul Cadru de Vânzare Cumpărare nr. 511A din 6 noiembrie 2008, având ca obiect vânzarea şi, respectiv, cumpărarea de mărfuri solicitate prin comenzi ferme pentru obiectivul „Şcoala Specială Nr. 1", contract în care Pârâta are calitatea de vânzător şi Reclamanta are calitatea de cumpărător.

În baza celor două Contracte, în perioada septembrie 2008 – august 2009, părţile şi-au emis reciproc facturi care s-au compensat permanent, ajungându-se ca în final pârâta să datoreze reclamantei la nivelul lunii august 2009 o diferenţă de 151.488,51 de lei (exclusiv în baza facturilor emise).

Pentru că pârâta nu a răspuns în niciun fel solicitărilor şi convocărilor emise de către reclamantă, s-a impus introducerea unei acţiuni în instanţă pentru recuperarea acestei sume (151.488,51 de lei), acţiune care a făcut obiectul dosarului nr. 7182/ 3/ 2010 soluţionat în fond de către Tribunalul Bucureşti, în apel de către Curtea de Apel Bucureşti şi în recurs de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie. În fond s-a dat câştig de cauză reclamantei, obligându-se pârâta la plata sumei de 151.488,51 de lei. Apelul pârâtei a fost respins în totalitate, menţinându-se obligaţia acesteia la plata sumei de 151.488,51 de lei. Recursul pârâtei a fost anulat ca netimbrat de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Încă după faza de fond, în urma procedurii de executare silită, pârâta a achitat reclamantei la data de 30 ianuarie 2012 suma de 151.488,51 de lei plus cheltuielile de executare, conform ordinului de plata existent la dosarul de fond.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere considerentele de mai sus şi dispoziţiile legale aplicabile (articolul 3 din Decretul 167/1958  potrivit cu care termenul de prescripţie are o durată de 3 ani), Curtea constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor articolului 16 alin. 1 lit.  b din Decretul 167/1958, efectul întreruptiv al cererii de chemare în judecată admisă, formulată  pentru debitul principal, neoperând în cazul introducerii acţiunii privind drepturile accesorii exercitate pe cale separată.

Ca urmare, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind dobânda penalizatoare şi va respinge ca prescris acest capăt de cerere.

Astfel, devine incident  motivul de modificare al deciziei prevăzut de articolul 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte al II - lea motiv de recurs referitor la obligarea pârâtei la plata  taxei de timbru aferentă dosarului 7182/3/2010 respectiv taxa de timbru în cuantum de 4640,77 lei, acest motiv de recurs este nefondat întrucât partea care a căzut în pretenţii poate fi obligată, pe cale separată la plata cheltuielilor de judecată ( desigur înăuntrul termenului de prescripţie).

Astfel, în mod corect, instanţa de apel a reţinut aplicarea dispoziţiilor articolului 274 Cod procedură civilă  şi ale articolelor 998- 99 Cod civil , împrejurarea că reclamanta nu a declarat în mod expres că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată nu echivalează cu renunţarea  la acest drept.

Ca urmare, sub acest aspect, Curtea va menţine dispoziţiile deciziei recurate.

Având în vedere că recurenta  a solicitat  obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului recurs, Curtea faţă de  soluţia pronunţată, va avea în vedere dispoziţiile articolului  274 Cod procedură civilă şi va  obliga intimata la plata sumei de 1299,7 lei reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs.

Faţă de toate considerentele expuse mai sus în baza articolului 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea  a admis recursul formulat de recurenta pârâtă SC R. C. SRL, a  modificat în parte decizia recurată în sensul că:  A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind dobânda penalizatoare. A respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea recurentei pârâte la plata dobânzii penalizatoare. A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate. A obligat intimata reclamantă la plata către recurenta pârâtă a sumei de 1299,7 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în recurs. 

Domenii speta

Spete similare