Pretentii

Dosar nr. 5126/333/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1240/A/2014

Şedinţa publică de la 15 Decembrie 2014

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol se află pronunţarea cererilor de apel formulate de apelantul - reclamant OE,  respectiv de către  apelanta – pârâtă AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ pentru AGENŢIA A.R.R. VASLUI,  împotriva sentinţei civile nr. 423/14.02.2014 pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 5126/333/2013, având ca obiect pretenţii.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 423/14.02.2014 Judecătoria Vaslui a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a A.R.R. Vaslui ca neîntemeiată. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române ca neîntemeiată. A admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul O E în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi ARR – Agenţia Teritorială Vaslui. A admis capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română la plată către O E a sumei de 1240 lei. A respins cererea reclamantului de obligare a ARR – Agenţia Teritorială Vaslui la plata sumei de 4 340 lei ca neîntemeiată. A compensat în parte cheltuielile de judecată, în limita sumei de 91,80 lei. A obligat reclamanta la plată către Autoritatea Rutieră Română a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

La termenul din 29.11.2013 instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei capacităţii de folosinţa a Autorităţii Rutiere Romane Agenţia Vaslui şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române Agenţia Bucureşti.

La termenul de dezbateri, părţile au precizat că de fapt  nu e vorba de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române Agenţia Bucureşti, fiind vorba de o eroare materială în cuprinsul răspunsului al întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepţiile absolute si peremptorii care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei conform art. 248 alin. 1 C.pr.civ. prin raportare la actele şi lucrările dosarului, instanţa a reținut următoarele:

In ce priveşte excepţia excepţia lipsei capacităţii de folosinţa a Autorităţii Rutiere Romane Agenţia Vaslui, instanţa a respins-o ca neîntemeiată. Astfel potrivit art. 56 alin. 2  Cod procedură civilă pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Având în vedere că în AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ - AGENŢIA VASLUI  a stat în judecată în calitate de pârâtă, aceasta fiind emitenta actului contestat,şi este constituită potrivit legii, instanţa va respinge excepţia ca neîntemeiată.

În ce priveşte excepţia lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Rutiere Române, instanţa a respins-o şi pe aceasta ca neîntemeiată. Potrivit art. 36 calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Având în vedere că AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ este cea ce a promovat recursul împotriva sentinţei civila nr.600/2011,recursul fiind respins ca fiind introdus de o persoană care nua făcut dovada calităţii de reprezentant. Astfel AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ  fiind subiectul activ al răspunderii civile delictuale pentru suma de 1240 lei reprezintă cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, instanţa va respinge excepţia ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:

In ce priveşte suma de 1240 lei reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant, reclamantul a exercitat în contradictoriu cu pârâtele  o acţiune în instanţa având ca obiect suspendare act administrativ, acţiune care a făcut obiectul dosarului civil nr. 2961/89/2011.  Judecata s-a finalizat cu o hotărâre, rămasa irevocabila prin anularea recursului, favorabila reclamantului din prezentul dosar, în concret fiind admisă acţiunea promovata de reclamant. În procesul de mai sus, care a făcut obiectul dosarului nr. 2961/89/2011, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată însă instanţa a omis să se pronunţe pe acestea. Astfel, la  fila 26 din dosarul 2961/89/2011 faza de recurs există chitanţa din data 10.02.2012 prin care se atesta plata către avocat a sumei de 1240 lei reprezentând onorariu avocat.

Asupra legii aplicabile instanţa a reţinut că având în vedere temeiul prezentei acţiuni, respectiv răspundere civilă delictuală, potrivit art. 6 alin. 2 Cod civil, legea aplicabilă răspunderii civile delictuale, este legea în vigoare la data producerii faptei ilicite. Având în vedere că  faptul producător de prejudicii s-a desfăşurat sub imperiul Codulul civil 2011. aceasta este legea aplicabilă, respectiv art. 1357 Cod civil.

Asa fiind, s-a retinut în primul rând ca, în baza art. 274 C.proc.civ. raportat la art. 1357 C.civ., pârâta datoreaza reclamantei cheltuieli de judecata. Aceste dispoziţii stabilesc principiul ca partea care pierde procesul este obligata, la cererea partii adverse, sa suporte cheltuielile de judecata, având la baza culpa procesuala. În cazul în care partea omite sa solicite cheltuielile de judecata în cursul procesului, ea este în drept sa le solicite pe cale separata, daca nu a renuntat la acest drept.

Astfel, în ce priveşte suma de 1240 lei reprezintă cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant,instanţa apreciază întemeiată pretenţia reclamantului fapt pentru care a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Autoritatea Rutieră Română la plată către O E a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ce priveşte suma de 4340 lei reprezintă onorariul de succes, instanţa a reţinut că pentru acordarea acestora, partea trebuie sa aducă dovezi asupra cheltuielilor făcute. Cu alte cuvinte, astfel cum precizează si CEDO, aceste cheltuieli trebuie sa fie efective.

Cu privire la aceste cheltuieli, reclamantul a depus la dosarul  menţionat doar chitanţă nr. 10 din 15.08.2012 ce atestă plata acestei sume către avocat. Instanţa a aratat ca nimic din cuprinsul înscrisurilor nu determina legătura cu desfăşurarea procesului din dosarul nr. 2961/89/2011  Prin urmare, instanţa nu putea retine ca suma de 4340 lei a fost achitata de către reclamanta pentru serviciile de asistenta juridica acordate în dosarul menţionat mai sus. Astfel cel ce face o pretenţie în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească. In cauză reclamantul nu a făcut dovada că acea sumă a fost achitată în temeiul contractului de asistenţă juridică încheiat, niciun act din cuprinsul dosarului nefiind de natură să facă legătura între această chitanţă şi litigiul purtat între părţi.

Într-adevar, Statutul profesiei de avocat reglementează dreptul avocatului de a stabili onorariu de succes, însa acest act normativ nu prevede obligaţia partii adverse de a achita acest onorariu si nici nu ar putea sa prevadă, deoarece partea adversa a clientului avocatului are calitatea de tert fata de acest contract prin care se stabileşte onorariul de succes.

Mai mult, cu privire la onorariul de succes, aceasta cheltuiala nu este imputabila parţii căzuta în pretenţii, constituind de fapt o recompensa suplimentara a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar, voluptoriu si de generozitate din partea clientului care l-a platit. Astfel, aceasta clauza are o cauza mediata, recompensatorie, si nu este echivalentul propriu zis al prestaţiei avocatului, fiind distincta de valoarea pricinii si munca depusa de avocat, din moment ce, în cunoştinţa de cauza, a fost caracterizata de parti „de succes”. Prin urmare, aceasta suma nu se impune a fi recuperata de la partea care a pierdut procesul (Decizia nr. 9043/09.11.2006, pronunţata de Sectia Civila si de proprietate intelectuala in dosarul nr. 1287/33/2006, publicata pe pagina de internet a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, www.scj.ro.).

Fata de cele arătate, instanţa a admis în parte pretenţiile reclamantei, şi a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română la plată către O E a sumei de 1240 lei reprezintă cheltuielile de judecată efectuate de către reclamant în dosarul 2961/89/2011 şi  a respins cererea reclamantului de obligare a ARR – Agenţia Teritorială Vaslui la plata sumei de 4 340 lei ca neîntemeiată.

În baza art. 453 C.proc.civ., fata de admiterea doar în parte a actiunii, a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Autoritatea Rutiera Română -ARR, pentru Agenţia ARR Vaslui, prin reprezentant legal Supuran Sorin - Director General, şi reclamantul O E.

………………………………………………………………………..

Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârea  atacată prin prisma motivelor  de apel şi a  dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Cu privire la apelul formulat de AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ – ARR pentru AGENŢIA ARR VASLUI, în privinţa căruia s-a invocat excepţia lipsei de interes, Tribunalul notează că apelul este mijlocul procesual prin care partea interesată, procurorul sau, în condiţiile legii, o terţă persoană interesată solicită schimbarea sau anularea sentinţei.

Pornind de la definiţia interesului, ca şi condiţie a acţiunii civile,  respectiv folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a acţiunii judiciare, Tribunalul reţine că particularitatea interesului declarării unei căi de atac constă în aceea că cel care o formulează trebuie să urmărească anularea sentinţei sau schimbarea ei în privinţa părţii din considerente sau din dispozitiv care îl defavorizează.

Analizând Sentinţa civilă nr. 423/14.02.2014 a Judecătoriei Vaslui, Tribunalul constată că acţiunea introductivă a avut două capete de cerere principale, distincte: de obligare a Agenţiei ARR Vaslui la plata sumei de 4.340 lei – daune materiale constând în cheltuieli de judecată generate de un proces anterior, şi de obligare a Autorităţii rutiere Române Bucureşti şi a Agenţiei ARR Vaslui la plata sumei de 1.240 lei – daune materiale constând în cheltuieli de judecată neacordate într-un proces anterior.

Examinând dispozitivul sentinţei atacate, Tribunalul constată că prima instanţă s-a pronunţat separat pe fiecare capăt de cerere, respectiv: (paragraful 5) a respins  cererea reclamantului O E de obligare a ARR- Agenţia Teritorială Vaslui la plata sumei de 4.340 lei ca neîntemeiată, (paragrafele 3 şi 4) a admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul OE în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi ARR – Agenţia Vaslui, (respectiv) a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea Rutieră Română la plata către O E a sumei de 1240 lei.

Deşi tehnica de redactare a minutei nu este corespunzătoare cadrului procesual sub aspectul obiectului (capătul de cerere principal având ca obiect pretenţiile asupra sumei de 1240 lei neavând la rândul său două capete de cerere în considerarea celor două pârâte, ci doar două pârâte – coparticipare procesuală pasivă), din perspectiva executării dispozitivului, modalitatea de formulare nu naşte echivoc.

Astfel, este evident că soluţia de admitere în parte priveşte capătul de cerere având ca obiect suma de 1240 lei, formulat în contradictoriu atât cu Autoritatea Rutieră Română, cât şi cu Agenţia Teritorială ARR Vaslui, în sensul că, din cele două pârâte a căzut în pretenţii doar Autoritatea Rutieră Română, în persoana sa găsindu-se îndeplinite condiţiile culpei procesuale pentru suportarea acestor cheltuieli de judecată (aşa cum rezultă din considerentele hotărârii primei instanţe). Agenţia Teritorială Vaslui nu a fost obligată la plata vreunei părţi din această sumă, în privinţa ei, capătul de cerere fiind implicit respins.

În aceste condiţii, folosul practic constând în evitarea diminuării patrimoniului cu suma de 1240 lei poate fi recunoscut doar AUTORITĂŢII RUTIERE ROMÂNE. Forma procesuală în care se concretizează valorificarea acestei evitări este, în speţă, apelul.

Este adevărat că, potrivit HG nr.625/1998, agenţiile nu au personalitate juridică. De asemenea, este adevărat că, în măsura în care o agenţie teritorială a căzut în pretenţii într-un proces civil (drept comun sau contencios administrativ), ea neavând capacitate de folosinţă, calea de atac va trebui exercitată pentru ea de Autoritatea Rutieră Română – prin Directorul General, dar aceste aspecte nu sunt incidente în cauză, întrucât nu s-a invocat că Agenţia Teritorială Vaslui trebuia să introducă ea însăşi apelul, fără intermedierea Autorităţii Rutiere Române, ci că Agenţia însăşi nu justifică un interes, respectiv folosul practic urmărit, şi că cea care era avea deschisă calea apelului era Autoritatea Română, ca fiind cea căzută în pretenţii prin sentinţa atacată.

Or, aşa cum se observă din redactarea apelului, acesta a fost formulat de Autoritatea Rutieră Română – ARR pentru Agenţia ARR Vaslui. Altfel spus, Agenţia ARR Vaslui a formulat apel prin Autoritatea Rutieră Română, respectiv prin reprezentantul legal Directorul General.

Deci cea care a formulat apel în cauză este Agenţia ARR Vaslui, neputându-se considera că alături de ea, a formulat un apel principal şi Autoritatea Rutieră Română. Manifestarea de voinţă în declararea apelului trebuie să fie expresă, ea neputând fi dedusă.

Ulterior invocării lipsei de interes de către intimatul OE, prin răspunsul la întâmpinare Autoritatea Rutieră Română – ARR (de asemenea pentru Agenţia ARR Vaslui) a menţionat că apelul este formulat şi pentru Agenţia ARR Vaslui (deşi a fost formulat de la început numai pentru Agenţia ARR Vaslui, neregăsindu-se vreo construcţie cu rol de conjuncţie), sugerând că titularul principal al apelului este Autoritatea Rutieră Română. Această menţiune poate fi interpretată cel mult ca o nouă cerere de apel, de asemenea, principal, cu privire la care s-ar pune problema introducerii lui în termen.

Însă, dat fiind caracterul echivoc al formulării lui, odată cu punerea în discuţie a excepţiei lipsei de interes, la primul termen de judecată a apelului, reprezentantul convenţional al apelantei a declarat că „apelul a fost declarat de ARR Agenţia Vaslui prin ARR Bucureşti” (fila 67 verso). Cu ocazia concluziilor pe motivele de apel, fiind interpelat expres de instanţă dacă Autoritatea Rutieră Română a formulat apel cu privire la obligarea sa la plata sumei de 1240 lei, reprezentantul convenţional al apelantei a arătat că „acesta este apelul declarat în cauză, formulat de ARR pentru Agenţia Vaslui şi priveşte cele două instituţii”.

Or, aşa cum s-a reţinut anterior, în lipsa unei manifestări exprese în acest sens şi fără a exista o locuţiune care îndeplineşte funcţia de conjuncţie între cele două, nu se poate reţine că apelul iniţial este formulat de Autoritatea Rutieră Română, în considerarea calităţii sale de parte.

Tribunalul remarcă faptul că şi prin Decizia nr.403/02.03.2012 a Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a anulat recursul formulat de Agenţia Vaslui a Autorităţii Rutiere Române declarat prin Autoritatea Rutieră Română, împotriva Sentinţei civile nr.600/CA/28.11.2011 a Tribunalului Vaslui, s-a pus problema confundării tutelei administrative a Autorităţii Rutiere Române cu noţiunea de reprezentare. S-a reţinut, că nu se poate considera că ARR şi Agenţia Vaslui este una şi aceeaşi structură sau că Autoritatea Rutieră Română se reprezintă pe sine atunci când promovează o cale de atac în numele organului subordonat, în condiţiile în care aceste două structuri sunt subiecte distincte de drept administrativ cu competenţe materiale exclusive, strict determinate de lege.

Concluzionând, având în vedere că prin sentinţa pe care a apelat-o, în sarcina  Agenţiei Teritoriale ARR Vaslui nu s-a născut nicio obligaţie civilă, dată fiind lipsa folosului practic urmărit prin declararea căii de atac, Tribunalul constată că excepţia lipsei de interes este întemeiată, apelul formulat de AGENŢIA ARR VASLUI prin AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, urmând a fi respins ca atare.

În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantul O E, Tribunalul îl apreciază ca nefondat pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.31 alin.(1) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. Potrivit art.132 din Statutul profesiei de avocat, onorariile vor fi stabilite în raport de dificultatea, amploarea sau durata cazului.

Obligaţia adversarului căzut în pretenţii de a suporta finalmente aceste cheltuieli constituie un raport juridic distinct de cel dintre avocat şi clientul său.

Având în vedere distincţia dintre cele două raporturi juridice, trebuie stabilită natura onorariului negociat de părţi şi regimul său juridic.

Potrivit art.134 alin.(1) din Statut, onorariile pot fi stabilite sub formă de onorarii orare, onorarii fixe (forfetare); onorarii de succes; onorarii formate din combinarea criteriilor anterioare. Statutul stabileşte expres că onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Prin urmare, este esenţial de stabilit dacă părţile au inserat un onorariu de succes care, prin însăşi natura lui, este stabilit pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.

De lege lata, cadrul intern nu permite aplicarea unei prezumţii legale absolute de caracter nenecesar, voluptuar al onorariului de succes, ca recompensă suplimentară ce nu ar putea fi, în nicio situaţie, considerată în sarcina părţii care a pierdut procesul, ci poate rezulta cel mult o prezumţie simplă.

Deşi în deciziile de speţă nr.9043/09.11.2006 şi nr.405/05.02.2010 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a apreciat că onorariul de succes nu trebuie considerat în sarcina părţii care a pierdut procesul, deoarece, asemenea cheltuială, nefăcută până la data judecăţii, nu este imputabilă părţii căzute în pretenţii, constituind recompensa suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluptuar şi voluntar al părţii promitente, trebuie menţionat că acest mod de abordare nu poate fi aplicat ab initio tuturor litigiilor în care s-a formulat o astfel de cerere, ci trebuie avută în vedere, în concret, situaţia de fapt pentru a se stabili dacă cheltuielile suportate de partea care a câştigat procesul sunt reale, necesare şi rezonabile.

În cazul în care se constată că onorariul de succes achitat avocatului are un caracter voluptuar, cu titlu de recompensă pentru avocat, care depăşeşte în valoare munca efectiv depusă, care depăşeşte prin cuantumul la care a fost stabilit limitele unei necesităţi procesuale rezonabile, el reprezintă un exerciţiu abuziv al drepturilor civile iar recunoaşterea sa prin hotărâre judecătorească ar fi lipsită de legitimare.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa în cauzele contra României (Hotărârea din 26 mai 2005 - Costin c.României, Hotărârea Străin ş.a.c României, Hotărârea din 27 iunie 2006 – Cauza Petre c.României): partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Realitatea cheltuielilor priveşte sarcina probei, ce revine întotdeauna reclamantului conform art.129 alin.(1) CPC iar necesitatea lor ţine de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din punctul său de vedere, spre a obţine serviciul avocatului în funcţie de calitatea acestuia, considerată ca o garanţie a succesului său. 

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport de natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenţa litigiului şi/sau reputaţia celui care acordă asemenea servicii, să nu fie exagerate. De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie şi previzibile, adică să fie la timp cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta şi combate.

Reţine Tribunalul că reclamantul a încheiat Contractul de asistenţă juridică seria Nr. /2011 cu Societatea Civilă de Avocaţi Vasile şi Liviu Zugravu, contract care prevedea exclusiv onorariul de succes pentru dosarele 2961/89/2011 şi 421/89/2011, la data de 15.08.2012, ulterior finalizării procedurii judiciare care a justificat această asistenţă juridică, dată la care au fost achitată şi suma de 4340 lei. Astfel, Tribunalul reţine că demersul judiciar corespunzător dosarului nr.2961/89/2011 s-a finalizat la data de 02.03.2012 prin Decizia nr.403/2012 a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă, iar cel aferent dosarului nr.421/89/2012 (fiind consemnat greşit în contract anul 2011, dosarul nr.421/89/2011 neavând nicio legătură cu părţile din prezenta cauză), s-a finalizat la data de 28.05.2012, prin Sentinţa civilă nr.559/CA/2012, prin nerecurare.

În atare condiţii, nu se poate aprecia că acest contract de asistenţă – care a avut ca unic obiect stipularea onorariului de succes – încheiat după finalizarea procedurii judiciare şi astfel distinct de serviciile propriu-zise  prezintă acea legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul (litigiul nemaifiind pendinte), a precedat sau a fost contemporan acestuia iar onorariul de succes a fost conceput de reclamantul O E ca având caracter indispensabil din perspectiva sa (dat fiind că deja obţinuse câştig de cauză), spre a obţine serviciul avocatului.

Aşa cum s-a arătat, onorariul de succes, permis de legislaţie, trebuie să fie inclus în contractul de asistenţă juridică iniţial, înainte sau în timpul procesului. Odată ce procesul a fost finalizat, suma pretinsă cu acest titlu nu se mai circumscrie noţiunii de onorariu, serviciile de asistenţă fiind deja acordate, raportul juridic specific încetând.

În această situaţie, nu se mai poate reţine natura sumei pretinse ca fiind a unui onorariu de succes cu caracter rezonabil, fiind evidentă aprecierea lui ca o recompensă, ca o cheltuială voluntară şi voluptuorie a reclamantului, fapt ce nu poate fi opus de acesta părţii adverse, cheltuiala rămânând exclusiv în sarcina celui ce a făcut, în considerarea respectării contractului încheiat cu avocatul său.

Drept pentru care, soluţia de respingere a capătului de cerere privind onorariul de succes este finalmente corectă, apelul formulat fiind astfel nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia lipsei de interes a apelului formulat de către  AGENŢIA ARR VASLUI prin AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, invocată de apelantul – reclamant O E.

Respinge apelul formulat de  AGENŢIA ARR VASLUI prin AUTORITATEA RUTIERĂ ROMÂNĂ, ca lipsit de interes.

Respinge ca nefondat apelul formulat de O E împotriva Sentinţei civile nr. 423/14.02.2014 a Judecătoriei Vaslui, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa , azi, 15 decembrie 2014.

Domenii speta

Spete similare