Principiul egalităţii de tratament între salariaţi

O.U.G. nr. 137/2000.

Potrivit prevederilor OUG nr. 137/2000, pentru a exista discriminare, trebuie să existe o diferenţă de tratament aplicată fără o justificare obiectivă sau rezonabilă unor situaţii analoage sau comparabile.

Reclamantul nu se află într-o astfel de situaţie nici faţă de ceilalţi salariaţi ai intimatei, care au semnat actele adiţionale şi au primit drepturile băneşti în discuţie în temeiul lor, nici faţă de situaţia particulară a colegului său, acesta semnând actul adiţional ulterior, datorită unor întârzieri, care nu aveau legătură cu refuzul de a accepta noua modalitate de stabilire a  salariilor.

Principiul egalităţii, invocat de apelant, nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situaţii care nu sunt diferite. Instituirea unor reglementări juridice diferenţiate în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unor categorii de cetăţeni, care se află în situaţii diferite, nu este contrară principiului egalităţii. Or, în situaţia reclamantului, nu putea să i se aplice altceva decât contractul individual de muncă,  astfel cum el era semnat de ambele părţi, de vreme ce refuzase aplicarea noilor reglementări la nivel de unitate.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 654 din 04.06.2015 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. xxx, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul I.D.C. în contradictoriu cu pârâta S.N.G.N.R. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că drepturile salariale ale reclamantului au  fost reglementate de contractul individual de muncă nr. 9500/01.07.2006 cu actele adiţionale ulterioare şi de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi înregistrat la ITM Sibiu sub nr. 8400/28.02.2012, care a fost aplicabil până la data de 31.07.2014, ulterior acestei date producându-şi efectele Actul adiţional nr. 4 la Contractul colectiv de muncă încheiat între Patronatul R. SA şi salariaţii R. SA reprezentaţi de Sindicatul Liber R. Mediaş la data de 31.07.2014, înregistrat la ITM Sibiu sub nr. 16485/01.08.2014.

Tribunalul a constatat că pentru a pune în aplicare noile prevederi ale contractului colectiv de muncă angajaţii pârâtei au semnat acte adiţionale la contractele individuale de muncă, reclamantul refuzând însă modificările propuse de către pârâtă, motiv pentru care în privinţa drepturilor salariale ale acestuia au rămas aplicabile prevederile contractului individual de muncă, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale, ce au fost semnate de ambele părţi.

Analizând situaţia de discriminare invocată de reclamant, Tribunalul a reţinut că nu se poate reţine în sarcina pârâtei vreo încălcare a principiului egalităţii de tratament faţă de salariaţii săi, reclamantul fiind tratat în mod egal cu ceilalţi salariaţi, prin aceea că şi acestuia i-au fost propuse spre semnare aceleaşi acte adiţionale ca şi colegilor săi, fiind alegerea sa liberă şi neconstrânsă în vreun fel, de a se supune în continuare efectelor contractului individual de muncă liber încheiat între părţi şi pe care pârâta l-a respectat.

S-a mai subliniat şi faptul că prin încheierea actului adiţional la Contractul colectiv de muncă la data de 31.07.2014, efectele fostului contract colectiv de muncă în privinţa drepturilor solicitate de către reclamant au încetat, iar prevederile acestuia nu mai pot constitui bază legală pentru acordarea lor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac promovate, apelantul a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât nesemnarea actului adiţional nu poate constitui temei pentru neacordarea salariului minimal de încadrare, împrejurare ce a determinat discriminarea acestuia, care nu poate fi confirmată printr-o hotărâre judecătorească.

Apelantul a arătat că a dovedit existenţă stării de discriminare, mai ales prin raportare la colegul său B.I., care deşi a semnat ulterior actul adiţional, a primit retroactiv toate drepturile salariale cuvenite, respectiv a adaosurilor introduse în noua clasă de salarizare.

În drept, apelantul a invocat dispoziţiile art. 470 şi urm. din C. pr. civ..

Intimata S.N.G.N.R. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, arătând că refuzul reclamantului de a semna actul adiţional este un abuz de drept, care nu poate da naştere unui drept la despăgubire.

Intimata a mai arătat că nu l-a tratat discriminatoriu  pe reclamant, ci, dimpotrivă, a tratat toţi angajaţii la fel, însă reclamantul a urmărit o altă modalitate de stabilire a salariului, cu includerea adaosurilor în salariul de bază, dar  nu şi a sporurilor.

Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat aspectele invocate în memoriul de apel, arătând că în luna ianuarie 2015 a semnat şi el actul adiţional la contractul individual de muncă, însă nu a primit retroactiv drepturile salariale aşa cum s-a întâmplat în cazul colegului său B.I..

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Între R. SA şi salariaţii acestei societăţi, reprezentaţi de Sindicatul Liber R. Mediaş, la data de 31.07.2014, s-a încheiat Actul adiţional nr. 4 la Contractul colectiv de muncă, înregistrat la ITM Sibiu sub nr. 16485/01.08.2014, prin care s-a stabilit că, începând cu această dată adaosurile, sporurile şi contravaloarea gazelor, prevăzute în contractul colectiv de muncă, au fost incluse în salariile de bază ale angajaţilor şi eliminate din contractul colectiv de muncă, astfel încât începând cu data de 01.08.2014 , în urma semnării unui act adiţional la contractul individual de muncă, salariul de bază al fiecărui angajat cuprindea, pe lângă sporurile prevăzute în contractul individual de muncă, sporurile, adaosurile şi contravaloarea gazelor prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Reclamantul a refuzat semnarea actului adiţional, motiv pentru care, în privinţa drepturilor salariale cuvenite acestuia, au rămas aplicabile prevederile contractului individual de muncă, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ce au fost semnate de ambele părţi. În ceea ce priveşte ajutorul material egal cu contravaloarea a 7500 mc gaze naturale, respectiv adaosurile de Paște, Crăciun şi Ziua Gazistului, nu mai exista temei legal pentru acordarea acestora, întrucât contractul colectiv de muncă, care le prevedea nu mai era aplicabil, acestea nemaifiind prevăzute ulterior, întrucât au fost incluse în salariile de bază. Prin urmare, angajatorul nu mai avea temei legal pentru plata acestora, neputând face o aplicare parţială a noii reglementări în privinţa reclamantului, pe care acesta oricum o contesta, combinată cu modalitatea de calcul a salariului în baza contractului individual de muncă existent.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a-i fi plătite aceste adaosuri salariale sub forma unor despăgubiri, ca urmare a discriminării acestuia, Curtea a constatat că, în mod legal prima instanţă a reţinut inexistenţa unei stări de discriminare în cauză.

Astfel, potrivit prevederilor OUG nr. 137/2000, pentru a exista discriminare, trebuie să existe o diferenţă de tratament aplicată fără o justificare obiectivă sau rezonabilă unor situaţii analoage sau comparabile.

În cauză, reclamantul nu se află într-o astfel de situaţie nici faţă de ceilalţi salariaţi ai intimatei, care au semnat actele adiţionale şi au primit drepturile băneşti în discuţie în temeiul lor, nici faţă de situaţia particulară a colegului său, B.I., pe care a invocat-o apelantul, acesta semnând actul adiţional în decembrie 2014, datorită unor întârzieri, care nu aveau legătură cu refuzul de a accepta noua modalitate de stabilire a  salariilor.

Principiul egalităţii, invocat de apelant, nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situaţii diferite. Principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situaţii care nu sunt diferite. Instituirea unor reglementări juridice diferenţiate în privinţa drepturilor şi obligaţiilor unor categorii de cetăţeni, care se află în situaţii diferite, nu este contrară principiului egalităţii. Or, în situaţia reclamantului, nu putea să i se aplice altceva decât contractul individual de muncă,  astfel cum el era semnat de ambele părţi, de vreme ce refuzase aplicarea noilor reglementări la nivel de unitate.

Faţă de cele reţinute anterior, instanţa, constatând că hotărârea apelată este legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din C. pr. civ. să a respins apelul declarat de reclamant, cu consecinţa păstrării hotărârii pronunţate, în cauză, de Tribunalul Mureş.

Domenii speta

Spete similare