Plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu. Data de la care se acordă

Acte ale autorităţilor publice

Tribunalul Mehedinţi – sentinţă din 21.05.2015. Plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu. Data de la care se acordă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de Z reclamanta MI, a chemat în judecată pe pârâţii PF, NA, DC, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, sa fie obligaţi la plata dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii, pentru obligaţiile de plata, respectiv drepturile de natura salariala, ce i-au fost recunoscute prin hotărâri judecătoreşti si care formează obiect al reglementarii instituite prin O.U.G. nr. 71/2009, dobânda pe care o solicită de la data rămânerii definitive a titlurilor executorii si pana la data plaţii efective.

A motivat că, prin decizia nr. X, in dosarul nr. Y, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea privind obligarea paraţilor PF, NA, DC la plata suplimentului postului si suplimentului corespunzător treptei de salarizare, in procent de 25% fiecare, din salariul de baza.

Întrucât la 18 iunie 2009 a fost publicata O.U.G. nr. 71/2009, privind plata eşalonată a drepturilor de natura celor solicitate de reclamantă, pârâţii-debitori i-au comunicat ca, potrivit legii, vor proceda la plata obligaţiilor la termenele si in transele stabilite de către aceasta norma.

In condiţiile date, debitorii au început executarea obligaţiei cu anul 2012, trimestrial, potrivit transelor stabilite de norma.

Se mai arată că, deoarece plăţile efectuate au cuprins sumele actualizate doar cu indicele inflaţiei, evitând astfel deprecierea monetara, consideră ca, potrivit legii civile, debitorii sunt obligaţi si la plata dobânzii legale, pe care o pretinde sub forma daunelor-interese moratorii, atât pentru întârzierea in îndeplinirea obligaţiei, determinat de eşalonarea transelor plătite, cat si pentru neexecutarea obligaţiei ramase.

In argumentare, cele pretinse au la baza faptul ca, prin plata eşalonată a unei sume de bani (datorata de foarte mulţi ani), i s-a produs un prejudiciu care nu poate fi reparat in întregime prin simpla actualizare cu indicele de inflaţie, deoarece aceasta actualizare acoperă doar devalorizarea monetara, regăsindu-se in doctrina ca damnum emergens si, lipsind-o de beneficiul efectiv, recunoscut ca lucrum cessans, este necesar a i se acorda si dobânda sub forma daunelor-interese moratorii, având in vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

In aceste condiţii, susţine reclamanta că, este evident ca sunt incidente dispoziţiile art. 1082 si 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. (1) si (2) teza I si art. 1535 alin. (1) noul Cod civil, care consacra principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere de către debitor a obligaţiei, principiu conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferita de creditor, cat si beneficiul de care acesta este lipsit.

In acest sens, arată reclamanta că s-a pronunţat si Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, prin decizia nr. 2/17.02.2014, conform căreia, in aplicarea dispoziţiilor, art. 1082 si 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. (1) si (2) teza I si art. 1535 alin.(1) noul Cod civil,..., pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar in condiţiile art. 1 si 2 din O.U.G. nr. 71/2009.

Pentru a soluţiona astfel, a fost solicitata opinia specialiştilor recunoscuţi asupra problemei de drept ce formează obiectul prezentei spete. Potrivit acestora, titularii creanţelor ce intra in sfera de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, sunt îndreptăţiţi sa primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare - daune interese moratorii - pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eşalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi salariate personalului din sectorul bugetar.

Raţionamentul acestei opinii a fost argumentat in sensul ca daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele preturilor de consum, având in vedere finalităţile distincte ale acestor despăgubiri, si anume: menţinerea valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plaţii in cazul actualizării creanţei cu indicele preturilor de consum, care are caracter compensatoriu - damnum emergens, respectiv câştigul pe care creditorul l-ar fi obţinut ca urmare a investirii banilor, daca aceştia ar fi fost plătiţi la scadenta (fructele civile), in cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu - lucrum cessans.

Acordarea cumulata a acestor despăgubiri este impusa si de principiul reparării integrale a prejudiciului.

În ceea ce priveşte momentul de la care îi sunt datorate aceste daune moratorii, consideră ca opinia specialiştilor, potrivit căreia creanţele ce intra in domeniul de aplicare al ordonanţei de urgenta sunt certe, lichide si exigibile, iar obligaţiile de plata se nasc de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătoreşti, reprezintă si soluţia legala a acestei chestiuni de drept. Astfel, solicită ca debitorii sa fie obligaţi la plata dobânzii legale penalizatoare de la data rămânerii definitive a titlurilor noastre executorii.

De asemenea, a învederat ca termenul general de prescripţie privind realizarea drepturilor sale a început sa curgă cu data rămânerii definitive a titlurilor executorii (hotărâri judecătoreşti), respectiv anul 2009, iar in cursul prescripţiei, s-a făcut plata primei transe corespunzătoare anului 2012, astfel ca termenul de prescripţie a fost întrerupt si la data prezentei termenul de prescripţie nu s-a împlinit încă.

Totodată, învederează că, daunele moratorii, sub forma dobânzii legale, se cuvin atât pentru sumele plătite cu întârziere, cat si pentru sumele ramase neexecutate, din titlu, raportat la temeiul juridic al obligaţiei de plata, respectiv răspunderea civila delictuala. Or, paraţii au aceeaşi culpa, atât pentru neexecutarea obligaţiei care a mai rămas, cat si pentru executarea cu întârziere a obligaţiei, posibilitatea acordării de daune moratorii, in aceasta din urma situaţie, rezultând textual din chiar considerentele deciziei RIL nr. 2/2014 a I.C.C.J.

În acest sens se prevalează si de practica judiciara a Curţii de Apel Craiova, investita ca instanţa de apel, in concret Decizia nr. 4086/04.11.2014 pronunţata in dosarul nr. 2030/101/2014.

In drept, şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 1082 si 1088 din vechiul Cod civil, respectiv ale art. 1531 alin. (1) si (2) teza I si art. 1535 alin. (1) noul Cod civil, Decizia nr. 2/2014 a I.C.C.J, deopotrivă pe prev. Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici si prev. Legii nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

In probaţiune, înţelege sa se folosească de dovada cu înscrisuri, pe care le depune, precum si de orice alt mijloc de proba necesar soluţionării cauzei.

Menţionează ca, potrivit disp. art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu disp. art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, prezenta cerere este scutita de plata taxei judiciare de timbru si de timbrul judiciar.

A solicitat si judecarea cauzei in lipsa, in caz de neprezentare a părtilor.

A anexat prezentei următoarele înscrisuri: titlul executoriu - sentinţa civila nr. 462/19.02.2009 pronunţată în dosarul nr. 687/101/2009 al Tribunalului Mehedinţi; titlul executoriu - decizia nr. 2824/03.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr. 687/101/2009; dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu pârâţii - debitori.

Pârâta NA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Ca o chestiune prealabilă, a arătat că, aduce la cunoştinţa instanţei existenta unui incident procedural în cauză respectiv faptul că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie a fost înregistrată cauza ce formează obiectul dosarului nr. 16/1/2014/HP/C, în care Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi a fost învestit de Curtea de Apel Piteşti cu lămurirea asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin. l literele a) si b) si art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, raportat la dispoziţiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Fată de situaţia de fapt anterior relatată, sub imperiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă în cauză se susţine suspendarea soluţionării pricinii, până la dezlegarea problemelor de drept cu care a fost învestită înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Pe cale de excepţie, invocă lipsa calităţii procesuale pasive a NA.

În susţinerea acestei excepţii a învederat faptul că, faţă de consorţiul raportului juridic dedus judecăţii, prin care se pretinde realizarea efectelor raportului de serviciu al reclamantei in calitatea sa de funcţionar public in cadrul DC, NA nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.

În esenţă, în patrimoniul instituţiei, care nu justifică calitatea de angajator al reclamantei, nu se poate identifica nicio obligaţie corelativă drepturilor inerente raporturilor de serviciu.

Pentru identitate de raţiune, accesoriile pretinse pentru neîndeplinirea unor astfel de obligaţii, nu poate genera în sarcina instituţiei dobânzile pretinse prin prezenta cauză.

Faţă de cele mai sus arătate, confirmate în prealabil, prin hotărâre judecătoreasca, definitiva şi irevocabila, rezultă cu evidenţă faptul că chemarea în judecată a NA în prezenta cauză, nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cerute demersului sub aspectul justificării legitimităţii sale procesuale în raport de inexistenţa argumentării calităţii sale de debitor al drepturilor salariale ce constituie în speţă obligaţia principală a raportului juridic dedus judecăţii.

Totodată a solicitat a se avea în vedere şi faptul ca NA nu justifică legitimitate procesuală în cauză, implicarea sa în asigurarea fondurilor necesare stingerii creditelor pe care instituţiile subordonate le angajează, fiind intrinsecă mecanismelor specifice finanţării unor astfel de obligaţii de la bugetul general consolidat, în limitele dispoziţiilor legale, Legea finanţelor publice nr.500/2002, cu eventualele dispense prevăzute de Ordonanţa Guvernului 22/2002, pentru ipoteza complinirii condiţiilor prevăzute de acest instrument juridic.

Astfel, înţelege să reitereze faptul ca NA, neavând calitatea de angajator al reclamantei, nu poate fi obligata corelativ unor drepturi pretinse prin efectul unor raporturi de muncă sau serviciu.

În egală măsură, calitatea NA de ordonator secundar de credite nu poate susţine pertinenta angajării răspunderii patrimoniale a instituţiei.

În mod particular în speţă, cauza se află şi sub incidenţa dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, de care se prevalează şi partea adversă în speţă.

Pentru aceste considerente, solicită instanţei să retină lipsa calităţii procesuale pasive a NA în cauză si, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate.

De asemenea, invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea având ca obiect sume, reprezentând dobânzi, creanţe care nu au format obiectul cauzei primordiale.

În susţinerea acestei excepţii înţelege să arate următoarele:

Prin prezenta acţiune se pretinde dobânda legală calculata debitului principal determinat în favoarea reclamantei prin efectul Sentinţei civile nr. X pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în cauza ce a format obiectul dosarului nr. Y, rămasă definitivă si irevocabilă la 03.06.2009.

În cauza respectiva, reclamanta nu a înţeles să pretindă si accesoriile debitelor principale afirmate.

În analiza pretenţiilor deduse judecăţii în speţă, regimul lor juridic urmează a fi determinat în aplicarea accesorium sequitur principale.

Astfel, determinarea limitelor, întinderii şi exigibilităţii acestora se apreciază în raport de obligaţia principală.

Ca atare, susţine pârâta că, admisibilitatea lor, de principiu, este condiţionată de admisibilitatea debitului principal.

Astfel, arată că, aşa cum a precizat anterior, prin acţiunea iniţială, reclamanta nu a solicitat instanţei să se pronunţe asupra pertinenţei unei astfel de pretenţii, hotărârea judecătorească, ce reprezintă în speţă titlu executoriu, nu s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea, pertinenţa şi întinderea accesoriilor obligaţiei principale reţinută în sarcina pârâtului DC, acest lucru fiind solicitat, pentru prima dată, în cadrul prezentei acţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 1079 din Vechiul Cod Civil, ce îşi găsesc corespondent în textul art. 1522 din Noul Cod Civil, debitorul unei obligaţii este pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, ca atare, pretenţia afirmată în speţă a cărei întindere se apreciază de la data promovării acţiunii anterioare, este în afara limitelor legale, demersul îndeplinind condiţiile de admisibilitate, sub acest aspect, doar de la data promovării prezentei acţiuni.

Ca atare, orice apreciere asupra legalităţii pretenţiilor deduse judecăţii, dacă instanţa ar respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus rubricate, nu poate înfrânge principiile specifice punerii în întârziere, menţinute şi de legislaţia actuală în materie civilă şi care nu permit determinarea accesoriilor premergător demersului litigios, pentru ipotezele în care nu subzistă condiţiile unei puneri în întârziere de drept.

Revenind la analiza regimului juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, obligaţie de a face, prin remiterea unei sume de bani, a cărei exigibilitate este recunoscută creditorului, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi menţinute de prevederile art. 2500, 2501 şi 2517 din Noul Cod Civil, pentru un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a o pretinde, cererea de chemare în judecată, ce reclamă valorificarea unor accesorii pentru un drept principal născut la data 01.01.2007, este în mod evident prescrisă.

În esenţă, pretenţiile deduse judecăţii, puteau fi reclamate în termen prin acţiunile ce au format obiectul dosarului nr.687/101/2009, inacţiuni care au consolidat efectele prescripţiei extinctive, cu privire la valorificarea accesoriilor inerente debitului principal.

Se mai arată că, chiar şi în ipoteza în care s-ar da eficienţă unei interpretări care să susţină o eventuală întrerupere a prescripţiei dreptului de a pretinde accesoriile obligaţiei pecuniare principale prin demersul litigios iniţial, deşi o astfel de pretenţie ar fi reprezentat un petit suplimentar ale căror condiţii de admisibilitate reclamau aceleaşi criterii de analiză, faţă de momentul pronunţării soluţiei din recurs, respectiv 03.06.2009, se poate observa faptul că prezenta acţiune, promovată la 19.02.2015, a fost declanşată la aproape 6 ani de la data soluţionării cauzelor privind debitul principal.

În contextul celor de mai sus, rezultă cu evidenţă faptul că pretenţiile ce formează obiectul acţiunii în speţă, chiar dacă voliţional pot fi apropriate protecţiei intereselor urmărite în contextul amânării executării titlului primordial prin eşalonare, au fost reclamate cu depăşirea termenului general de prescripţie.

Nu în ultimul rând, arată pârâta că, cu privire la termenul de prescripţie înţelege să arate instanţei faptul că, raportat la regimul juridic procesual al cererii de chemare în judecată, calificată de chiar reclamanta pe tărâmul contenciosului administrativ, în interpretarea demersului primar ca reprezentând valorificarea recunoaşterii unui drept în materia dreptului administrativ, de natură a susţine ulterior teza recuperării unei pagube ori a beneficiului nerealizat, faţă de dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pretenţiile deduse judecăţii în speţă, în faţa instanţei de contencios administrativ, sunt formulate cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de sediul materiei litigiilor de gen.

Pentru considerentele anterior enunţate solicită instanţei să reţină pretenţiile deduse judecăţii ca fiind prescrise, urmând a le respinge în consecinţă.

Cu privire la incidenţa în speţă a Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, pentru dezlegarea unor probleme de drept generate de practica neunitară a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost confirmate drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, învederează instanţei faptul că acest instrument juridic, cu valoare de normă, în economia efectelor conferite de lege unei astfel de soluţii judecătoreşti, nu echivalează repunerii în termen pentru valorificarea accesoriilor aferente drepturilor salariale.

Valorificarea acestei Decizii în cadrul litigiilor declanşate în termenul de prescripţie, este evident recunoscută de lege, fiind consecinţa firească a demersului ce-şi găseşte sediul materiei în textul dispoziţiilor Noului Cod de Procedură Civilă la art. 514-518.

În acest sens, astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, litigiile respective reclamau neconformităţi privind punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti, titluri executorii, suspendate de la executare silită, ale căror obligaţii prestabilite sub imperiul autorităţii de lucru judecat, au evidenţiat obligaţii pecuniare certe, lichide şi exigibile.

Interpretând textul Deciziei nr. 2/2014, în economia dispoziţiilor legale având ca obiect de reglementare accesoriile, ca evaluare a beneficiilor nerealizate, instrumentul juridic prezintă eficienţă pentru hotărârile judecătoreşti care au prevăzut prin dispozitivul lor dobânzile legale aferente debitului principal, reprezentat de drepturi salariale recunoscute personalului din sectorul bugetar.

În esenţă recursul în interesul legii a prevăzut faptul că, executarea hotărârilor judecătoreşti, eşalonat, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate înfrânge exigibilitatea, chiar dacă afectată de termen, a obligaţiilor accesorii.

Cu alte cuvinte eşalonarea, trebuie să evidenţieze în regim de eficienţă, executarea titlurilor în limitele de dispoziţie, sens în care, în executare se impun a fi incluse, proporţional, accesoriile, al căror caracter cert, rezultă indubitabil dintr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, fie că dobânzile au fost pretinse, ab initio, prin acţiunea privind debitul principal, fie că ele au fost solicitate ulterior, în termenul de prescripţie, admisibilitatea lor se susţine, atât sub aspectul damnum emergens - recunoscut de dispoziţiile OUG nr. 71/2009 prin prevederile privind actualizarea sumelor eşalonate, cât şi sub aspectul lucrum cesans, deopotrivă admisibil, pentru recuperarea beneficiului nerealizat sub imperiul amânării executării prin eşalonare, circumstanţiat de exerciţiul disponibilităţii acţiunii civile.

În acest sens, înţelege să redea considerentele Deciziei ICCJ nr. 2/2014, astfel cum au fost expuse la fila 4, penultimul paragraf, ce redau opinia de specialitate a unor reputaţi practicieni şi doctrinari, apropiată de instanţă în silogismul aplicat actului de judecată, prin care s-a conchis asupra faptului că Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii şi nu se poate reţine neexigibilitatea creanţelor din moment ce cauza de amânare a plăţii a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convenţională) curge, creanţa fiind ab initio certă, lichidă şi exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanţei consfinţite prin titlul executoriu, iar nu existenţa ori întinderea şi nici exigibilitatea ei ca atare.

Mai arată că, a reţine faptul că, în interpretarea Deciziei de RIL, executarea eşalonată, presupune sine qua non, lucrum cesans, determinat atât pentru titlurile care au evidenţiat pretinenţa unor accesorii cât şi pentru cele care nu au prevăzut soluţii pentru astfel de petite, ar echivala consolidării anatocismului, ca operaţiune financiară de capitalizare a dobânzii, cu consecinţa reiterării accesoriilor în continuare, mecanism infirmat de legislaţie în cazul raporturilor de drept civil.

În realitate Decizia ICCJ nr. 2/2014, a statuat faptul că, sumele prevăzute de hotărârile judecătoreşti, eşalonate la plată, prin care nu s-a pretins valorificarea beneficiului nerealizat, sunt purtătoare de dobânzi în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, aşadar circumstanţiat de exerciţiul disponibilităţii acţiunii civile în termenele de prescripţie.

In speţă, susţine pârâta că, acţiunea a fost promovată cu depăşirea termenului de prescripţie, raţiuni pentru care eficienţa valorificării Deciziei de RTL prin care a fost omologată admisibilitatea pretenţiilor reprezentând lucrum censans pentru amânarea executării unor obligaţii pecuniare prin eşalonare, nu se susţine în speţă, cauza fiind imposibil de antamat pe fond.

Pentru toate aceste considerente a solicitat, în principal, respingerea acţiunii faţă de NA, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, şi totodată ca prescrisă.

Pe fond, a arătat că, resortul de jure al pretenţiilor deduse judecăţii în speţă nu îşi găseşte consacrare în nicio dispoziţie legală a cărei incidenţă se poate reţine în speţă.

În materia contenciosului administrativ, sediul materiei procesuale a litigiului, teza legală, pentru ipoteze de valorificare a demersurilor inerente recuperării prejudiciului cauzat prin acte administrative intrinseci inclusiv raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, reţinând admisibilitatea demersurilor ca fiind tributară certitudinii prejudiciului, criteriile sale de determinare, chiar dacă identificabile ulterior, fiind eminamente premergătoare.

In drept, a invocat art. 205 din Codul de procedura civila;

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei referitoare la fondul cauzei, a arătat că îşi rezervă dreptul de a formula apărări în cazul în care instanţa va respinge excepţia invocată.

A solicitat proba cu înscrisuri si orice alte mijloace de proba care se vor dovedi utile si pertinente in cauza.

AJFP Mehedinţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii fata de aceasta, din următoarele considerente:

A arătat că nu are capacitate de exerciţiu si nici calitate procesuala pasiva.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic. Or, in speţa, titlurile executorii in baza căruia se solicita plata dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii, respectiv sentinţele nr.1714/20.10.2008 si nr.1410/29.09.2008, au fost pronunţate împotriva PF, NA si DC (aceasta din urma fiind si angajatorul petentului).

Se mai arată că, AJFP Mehedinţi este o entitate fără personalitate juridica, înfiinţata in baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionalele de Administrare Fiscală si a Hotărârii Guvernului Nr. 520 din 24 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin aceste acte normative au fost înfiinţate direcţiile generale regionale ale finanţelor publice prin transformarea direcţiei generale a finanţelor publice a judeţului în care a fost stabilit sediul direcţiei generale regionale, prin fuziunea prin absorbţie a celorlalte direcţii generale judeţene ale finanţelor publice din aria de competenţă.

In speţa, DGFP Mehedinţi s-a reorganizat prin fuziune prin absorbţie in cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, pierzându-şi personalitatea juridica.

AJFP Mehedinţi s-a înfiinţat ca urmare a reorganizării Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Dr. Tr. Severin (art.23, alin.5 din HG nr.520/2013) si nu a avut si nu are raporturi juridice cu petentul, in privinţa drepturilor de natura salariala. In prezent calitatea de angajator al petentului o are Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova, care s-a subrogat in drepturile si obligaţiile DGFP Mehedinţi.

De asemenea, a solicitat să se constate prescripţia dreptului la acţiune al petentului.

Astfel, dreptul de a solicita dobânzi se naşte din ziua următoare rămânerii definitive/irevocabile a hotărârilor judecătoreşti ce constituie titlu executoriu. In acest caz se aplica termenul general de prescripţie de trei ani. Acest termen a început sa curgă de la data de 03.06.2009.

In acest sens invocă prevederile art.1, alin.2 din Decretul nr.167/1958 preluat de art.2503, alin. 1 din Codul civil; „Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afara de cazul in care prin lege s-ar dispune altfel".

Petentul invoca întreruperea cursului prescripţiei prin plata voluntara. Aceasta plata parţiala a fost efectuata in cursul anului 2012 după împlinirea termenului de prescripţie de trei ani de la data la care creanţa a devenit certa, lichida si exigibila.

Mai mult, susţine pârâta că, având in vedere faptul ca sumele acordate prin titlul executoriu sunt anterioare anului 2009, iar pe calea acţiunii principale nu s-au cerut si nu s-au acordat dobânzi, acţiunea in acordarea acestor dobânzi formulata la acest moment este evident prescrisa.

Mai arată pârâta că, prin cerea formulata petentul solicita plata dobânzii legale sub forma daunelor-interese moratorii.

In accepţiunea noului cod civil cele doua noţiuni(daune-interese si daune moratorii) sunt diferenţiate.

Astfel, art.1530 reglementează dreptul la daune-interese, legându-l de existenta unui prejudiciu: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei."

In speţa, prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr.71/2009 - Decizia nr. 190/2010 - Curtea Constituţionala a statuat ca: „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 are în vedere rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar şi derogatorii de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătoreşti. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Totodată, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata eşalonată a titlurilor executorii, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului, şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de acută criză economică naţională şi internaţională."

Prin aceasta argumentare, este practic respinsa teza neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei, nefiind astfel întrunite condiţiile acordării de daune-interese.

In ceea ce priveşte daunele moratorii, reglementate de art.1535 din noul cod civil, condiţia impusa este aceea ca plata sumelor datorate sa fie făcuta după scadenta.

Aceasta condiţie nu este îndeplinita, întrucât, prin OUG nr.71/2009 aprobata cu modificări prin Legea 230/2011 s-a stabilit ca plata acestor creanţe sa fie efectuata eşalonat, stabilindu-se termene de scadenta succesive, termene respectate de angajator pana in prezent.

Fata de cele arătate mai sus, a solicitat respingerea acţiunii fata de AJFP Mehedinţi, aceasta neavând capacitate de exerciţiu si nici calitate procesuala pasiva; de asemenea, dreptul la acţiunea in pretenţii al reclamantului este prescris, iar pe fond, acţiunea este neîntemeiata.

In drept, a invocat prevederile art.205-208 Noul Cod de procedura civila(NCPC).

In condiţiile art.223 NCPC solicită judecarea in lipsa.

Pârâta DC a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.

De asemenea, a arătat că, înţelege să invoce existenţa unui incident procedural în cauză.

În acest sens învederează instanţei faptul că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cauza ce formează obiectul dosarului nr. 16/1/2014/HP/C, în care Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curţi a fost învestit de Curtea de Apel Piteşti cu lămurirea asupra unor chestiuni de drept care fac obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 16 alin.1 literele a) şi b) şi art. 17 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, raportat la dispoziţiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Faţă de această situaţie, sub imperiul dispoziţiilor art. 520 alin. 4 din Noul Cod de Procedură Civilă, a arătat că, în cauză se impune suspendarea soluţionării pricinii, până la dezlegarea problemelor de drept cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceste informaţii rezultă de pe portalul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe cale de excepţie, a invocat:

1.  Prescripţia dreptului material la acţiunea având ca obiect sume, reprezentând dobânzi, creanţe care nu au format obiectul cauzei principale.

A arătat că, prin Sentinţa nr. X pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. Y rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. Z pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţa a obligat pârâţii PF, DC la plata către reclamanta pentru timpul efectiv lucrat ca funcţionar public in cadrul DGFP Mehedinţi a suplimentului corespunzător postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază pentru fiecare supliment, începând cu data de 10.12.2005.

Cererea de obligare a pârâţilor la plata dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentinţa civilă menţionată are un caracter accesoriu faţă de cererea de obligare la plata drepturilor băneşti( fie şi doar un rest al acestora, cum este cazul în speţă).

De aceea, această cerere este supusă aceloraşi dispoziţii legale privitoare la termenul de prescripţie ca şi în cazul drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte.

Fie că aceste temei este dat de art. 1 si 3 din Decretul lege nr. 167/1958 , fie de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, termenul de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune s-a împlinit în cazul tuturor drepturilor băneşti a căror actualizare se doreşte, deci şi în cazul sumelor rămase neachitate din aceste drepturi băneşti obţinute prin sentinţa menţionată.

Mai arată că, aşa cum a precizat anterior, prin acţiunea iniţială, reclamanta nu a solicitat instanţei să se pronunţe asupra pertinenţei unei astfel de pretenţii, hotărârea judecătorească, ce reprezintă în speţă titlu executoriu, nu a dezlegat cu privire la admisibilitatea, pertinenţa şi întinderea accesoriilor obligaţiei principale reţinută în sarcina pârâţilor, demersul litigios, având acest obiect, fiind deferit instanţelor judecătoreşti, pentru prima dată, în cadrul prezentei acţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 1079 din Vechiul Cod Civil, ce îşi găsesc corespondent în textul art.1522 din Noul Cod Civil, debitorul unei obligaţii este pus în întârziere prin cererea de chemare în judecată, ca atare, pretenţia afirmată în speţă a cărei întindere se apreciază de la data promovării acţiunii anterioare, este în afara limitelor legale, demersul îndeplinind condiţiile de admisibilitate, sub acest aspect, doar de la data promovării prezentei acţiuni.

Ca atare, orice apreciere asupra legalităţii pretenţiilor deduse judecăţii, dacă instanţa ar respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, nu poate înfrânge principiile specifice punerii în întârziere, menţinute şi de legislaţia actuală în materie civilă şi care nu permit determinarea accesoriilor premergător demersului litigios, pentru ipotezele în care nu subzistă condiţiile unei puneri în întârziere de drept.

Se mai susţine că, revenind la analiza regimului juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, obligaţie de a face, prin remiterea unei sume de bani, a cărei exigibilitate este recunoscută creditorului, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 şi menţinute de prevederile art. 2500, 2501 şi 2517 din Noul Cod Civil, pentru un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a o pretinde, cererea de chemare în judecată, ce reclamă valorificarea unor accesorii pentru un drept principal născut la data 03.06.2009, este în mod evident prescrisă.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar da eficienţă unei interpretări care să susţină o eventuală întrerupere a prescripţiei dreptului de a pretinde accesoriile obligaţiei pecuniare principale prin demersul litigios iniţial, deşi o astfel de pretenţie ar fi reprezentat un petit suplimentar ale căror condiţii de admisibilitate reclamau aceleaşi criterii de analiză, faţă de momentul pronunţării soluţiei din recurs, respectiv 03.06.2009 se poate observa faptul că prezenta acţiune, promovată la 19.02.2015, a fost declanşată la aproape 6 ani de la data soluţionării cauzelor privind debitul principal.

În contextul celor de mai sus, susţine pârâta că, rezultă cu evidenţă faptul că pretenţiile ce formează obiectul acţiunii în speţă, chiar dacă voliţional pot fi apropriate protecţiei intereselor urmărite în contextul amânării executării titlului primordial prin eşalonare, au fost reclamate cu depăşirea termenului general de prescripţie.

Mai arată pârâta că, nu în ultimul rând, cu privire la termenul de prescripţie înţelege să arate faptul că, raportat la regimul juridic procesual al cererii de chemare în judecată, calificată de chiar reclamanţi pe tărâmul contenciosului administrativ, în interpretarea demersului primar ca reprezentând valorificarea recunoaşterii unui drept în materia dreptului administrativ, de natură a susţine ulterior teza recuperării unei pagube ori a beneficiului nerealizat, faţă de dispoziţiile art. 19 din Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pretenţiile deduse judecăţii în speţă, în faţa instanţei de contencios administrativ, sunt formulate cu depăşirea termenului imperativ prevăzut de sediul materiei litigiilor de gen.

Pentru considerentele anterior enunţate, solicită instanţei să reţină pretenţiile deduse judecăţii ca fiind prescrise şi a le respinge în consecinţă.

Pe fondul cauzei, a arătat următoarele:

Cu privire la incidenţa în speţă a Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii, pentru dezlegarea unor probleme de drept generate de practica neunitară a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea litigiilor generate de modul de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost confirmate drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, învederează instanţei faptul că acest instrument juridic, cu valoare de normă, în economia efectelor conferite de lege unei astfel de soluţii judecătoreşti, nu echivalează repunerii în termen pentru valorificarea accesoriilor aferente drepturilor salariale.

Valorificarea acestei Decizii în cadrul litigiilor pendinte, declanşate în termenul de prescripţie, este evident recunoscută de lege, fiind consecinţa firească a demersului ce-şi găseşte sediul materiei în textul dispoziţiilor Noului Cod de Procedură Civilă la art. 514-518.

În acest sens, astfel cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, litigiile respective reclamau neconformităţi privind punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti, titluri executorii, suspendate de la executare silită, ale căror obligaţii prestabilite sub imperiul autorităţii de lucru judecat, au evidenţiat obligaţii pecuniare certe, lichide şi exigibile.

Se mai arată că, interpretând textul Deciziei nr. 2/2014, în economia dispoziţiilor legale având ca obiect de reglementare accesoriile, ca evaluare a beneficiilor nerealizate, instrumentul juridic prezintă eficienţă pentru hotărârile judecătoreşti care au prevăzut prin dispozitivul lor dobânzile legale aferente debitului principal, reprezentat de drepturi salariale recunoscute personalului din sectorul bugetar.

În esenţă recursul în interesul legii a prevăzut faptul că, executarea hotărârilor judecătoreşti, eşalonat, potrivit dispoziţiilor OUG nr. 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate înfrânge exigibilitatea, chiar dacă afectată de termen, a obligaţiilor accesorii.

Cu alte cuvinte eşalonarea, trebuie să evidenţieze în regim de eficienţă, executarea titlurilor în limitele de dispoziţie, sens în care, în executare se impun a fi incluse, proporţional, accesoriile, al căror caracter cert, rezultă indubitabil dintr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, fie că dobânzile au fost pretinse, ab initio, prin acţiunea privind debitul principal, fie că ele au fost solicitate ulterior, în termenul de prescripţie, admisibilitatea lor se susţine, atât sub aspectul damnum emergens - recunoscut de dispoziţiile OUG nr. 71/2009 prin prevederile privind actualizarea sumelor eşalonate, cât şi sub aspectul lucrum cesans, deopotrivă admisibil, pentru recuperarea beneficiului nerealizat sub imperiul amânării executării prin eşalonare, circumstanţiat de exerciţiul disponibilităţii acţiunii civile.

În acest sens, înţelege să redea considerentele Deciziei ICCJ nr. 2/2014, astfel cum au fost expuse la fila 4, penultimul paragraf, ce redau opinia de specialitate a unor reputaţi practicieni şi doctrinari, apropiată de instanţă în silogismul aplicat actului de judecată, prin care s-a conchis asupra faptului că Măsurile dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii şi nu se poate reţine neexigibilitatea creanţelor din moment ce cauza de amânare a plăţii a intervenit în faza executării silite. Pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare (voluntară, judiciară sau legală), dobânda (legală sau convenţională) curge, creanţa fiind ab initio certă, lichidă şi exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanţei consfinţite prin titlul executoriu, iar nu existenţa ori întinderea şi nici exigibilitatea ei ca atare.

Se mai susţine de către pârâtă că, a reţine faptul că, în interpretarea Deciziei de RIL, executarea eşalonată, presupune sine qua non, lucrum cesans, determinat atât pentru titlurile care au evidenţiat pretinenţa unor accesorii cât şi pentru cele care nu au prevăzut soluţii pentru astfel de petite, ar echivala consolidării anatocismului, ca operaţiune financiară de capitalizare a dobânzii, cu consecinţa reiterării accesoriilor în continuare, mecanism infirmat de legislaţie în cazul raporturilor de drept civil.

În realitate Decizia ICCJ nr. 2/2014, a statuat faptul că, sumele prevăzute de hotărârile judecătoreşti, eşalonate la plată, prin care nu s-a pretins valorificarea beneficiului nerealizat, sunt purtătoare de dobânzi în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, aşadar circumstanţiat de exerciţiul disponibilităţii acţiunii civile în termenele de prescripţie.

În speţă, arată pârâta că, acţiunea a fost promovată cu depăşirea termenului de prescripţie, raţiuni pentru care eficienţa valorificării Deciziei de RIL prin care a fost omologată admisibilitatea pretenţiilor reprezentând lucrum censans pentru amânarea executării unor obligaţii pecuniare prin eşalonare, nu se susţine în speţă, cauza fiind imposibil de antamat pe fond.

Pe fond, temeiul pretenţiilor deduse judecăţii în speţă nu îşi găseşte consacrare în nicio dispoziţie legală a cărei incidenţă se poate reţine în speţă. În materia contenciosului administrativ, sediul materiei procesuale a litigiului, teza legală, pentru ipoteze de valorificare a demersurilor inerente recuperării prejudiciului cauzat prin acte administrative intrinseci inclusiv raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, reţinând admisibilitatea demersului ca fiind tributară certitudinii prejudiciului, criteriile sale de determinare, chiar dacă identificabile ulterior, fiind eminamente premergătoare.

Pentru toate aceste considerente a solicitat admiterea excepţiei invocate si respingerea acţiunii ca prescrisă, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată.

În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.205 - 208 Cod procedură civilă.

În dovedirea susţinerilor a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta NA, instanţa urmează a o admite întrucât prin titlurile executorii depuse la dosar nu au fost stabilite obligaţii şi în sarcina acestui pârât şi în consecinţă va fi respinsă acţiunea formulată împotriva acestuia ca neavând calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi prin întâmpinarea depusă la dosar, se constată că prin cererea pendinte, reclamanta nu a înţeles să se judece în contradictoriu şi cu aceasta, motiv pentru care instanţa nu le va analiza având în vedere că aceasta nu are calitatea de parte în dosar.

Reclamanta MI, este funcţionar public în cadrul DC, iar prin titlurile executorii depuse la dosar, respectiv Sentinţa civilă nr. X a Tribunalului Mehedinţi, pronunţată în dosarul nr. Y, rămasă definitivă şi irevocabilă prin DC nr. Z a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în acelaşi dosar a fost recunoscut şi acordat  dreptul  privind  plata unor drepturi salariale reprezentând suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază,  pentru fiecare supliment, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, drepturi ce nu au fost achitate integral până în prezent, iar prin acţiunea dedusă judecăţii, solicită obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferente drepturilor băneşti acordate prin titlul executoriu menţionat.

Cu privire la fondul pretenţiilor instanţa constată următoarele:

Instanţa reţine că titulara creanţelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 este îndreptăţită să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eşalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din  sectorul bugetar.

În acest sens se  reţine că Înalta Curte de Casaţie si Justiţie constatând că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014  pronunţată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014  a statuat  că: „În aplicarea dispoziţiilor art.1082 şi art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I şi art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art.1 şi art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările şi completările ulterioare”.

Potrivit acestei decizii, s-a reţinut că, natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuşi conţinutul art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eşalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Cererile adresate instanţelor de judecată, ca şi cererea pendinte, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăseşte în cuprinsul cap. VII, intitulat „Despre efectele obligaţiilor”.

Această poziţionare în cuprinsul codului face ca dispoziţiile legale invocate să îşi găsească aplicarea doar în materia răspunderii contractuale sau delictuale.

Întrucât, pentru a se angaja răspunderea civilă contractuală se impune preexistenţa unui contract, ori de câte ori nu sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, sunt aplicabile regulile privind răspunderea civilă delictuală, care reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

Cum intrarea în vigoare a unui act normativ ce are ca efecte suspendarea executării silite nu poate fi analizată din punctul de vedere al răspunderii contractuale, urmează a se analiza în ce măsură acest fapt reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancţiunea civilă a daunelor-interese.

Executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract, găsindu-şi temeiul în dispoziţiile art. 1381 NCCP.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 şi 1088 din Codul civil nr. 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde  atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care aceasta este lipsit (lucrum cessans).Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul  dat, pierderea efectiv suferită de creditor,  ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin  măsura prevăzută de art.1 alin.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurile de consum.

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de –al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), repectiv daune- interese moratorii, sub forma dobânzii legale.

Astfel că, având în vedere dispoziţiile art.517 alin.4  Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţă de la data publicării deciziei  în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligaţiei cu rata inflaţiei, întrucât nu se ajunge  la o dublă reparare a prejudiciului.

In ceea ce priveşte data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligaţiei de plată a dobânzii legale prin prisma instituţiei răspunderii civile delictuale.

Cum obligaţiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie şi de îndată de către debitor, rezultă că momentul naşterii dreptului la reparaţie este data la care hotărârea pronunţată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.

Însă, potrivit dispoziţiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speţă având in vedere că prescripţia a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acţiune se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă,  instanţa urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acţiunii a operat prescripţia.

În raport de aceste dispoziţii, instanţa reţine că reclamanta  în calitate de creditor este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligaţiei de plată a creanţei, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622  al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin acte normative succesive, a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească.

Aşa fiind, se apreciază că reclamanta este îndreptăţită la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acţiunii respectiv, faţă de data introducerii cererii de chemare în judecată 19.02.2015, începând cu data de 19.02.2012.

Cât priveşte obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale anterioară datei de 19.02.2012, instanţa urmează a respinge acţiunea, ca fiind prescrisă.

Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acţiunii.

Astfel, din conţinutul acestei decizii rezultă în esenţă că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei iniţiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.

Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârşirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus în  întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reţinut în hotărârea primei instanţe.

Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă  de recunoaştere a obligaţiei principale şi implicit şi a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.

În cazul de faţă, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziţii legale care eşalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existenţa unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătoreşti.

Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripţie  de 3 ani.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa urmează a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei NA, a respinge acţiunea faţă de pârâta NA, aceasta neavând calitate procesuală pasivă, a admite în parte acţiunea formulată împotriva pârâţilor PF şi DC şi a obliga pârâţii să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor rămase neachitate din titlul executoriu reprezentat de sentinţa X pronunţată în dosar mr. Y a Tribunalului Mehedinţi, rămasă definitivă prin decizia Z pronunţată de Curtea de Apel Craiova în acelaşi dosar, calculată începând cu 19.02.2012 şi până la data achitării integrale a sumelor restante, respingând în rest acţiunea pentru perioada anterioară datei de 19.02.2012, ca fiind prescrisă.

Cauza de mai sus este irevocabilă prin respingerea recursului formulat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Mehedinţi

Domenii speta

Spete similare