Obligaţie de a face

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 5629/280/2012*

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 8437/2014

Şedinţa publică de la 17 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE M S

Grefier F N

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. C. R.  şi pe pârâţii C.I.A, C.P, C.A, S.C şi S.C.B, având ca obiect obligaţie de a face.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, au lipsit părţile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut în şedinţa publică de la data de 10.09.2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art. 260 C.proc.civ., a amânat pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 17.09.2014.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, constată că la data de 29.03.2012 a fost depusă cerere de chemare în judecată de către reclamanta SC B.C.R SA, în contradictoriu cu pârâţii: C.I.A, C.P, C.A, S.C, S.C.B, prin care s-a solicitat ca, în temeiul art. 10731 şi 10772 Codul civil în vigoare la momentul naşterii raporturilor juridice între părţile litigiului (în continuare Vechiul Codul civil sau V.C.C.), art. 15163 şi 15284 Noul Cod Civil (în continuare NCC) coroborat cu art. 9 ind. 3 lit. g) din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, coroborat cu art. 1662 alin. (1)6 şi art. 1664 alin. (1) şi alin. (2) Noul Cod Civil şi în temeiul principiului bunei-credinţe în negocieri consacrat în art. 1183 alin. (2) şi (3) Noul Cod Civil coroborat cu art. 15 din Noul Cod Civil, ca instanţa de judecată să dispună: obligarea pârâţilor la încheierea unui act adiţional la contractul de credit bancar nr. 2008750404/25.09.2008 potrivit ofertei 2349 propusă de petentă în data de 17.02.2012 prin care este reglementat preţul contractului în concordanţă cu prevederile legale şi cu respectarea utilităţii contractului pentru ambele părţi după cum urmează: a. dobânda curentă aplicabilă creditului în sold este variabilă şi se calculează în funcţie de cotaţia EURIBOR la 6 luni, la care se adaug 7 puncte procentuale marjă fixă pe an pe restul perioadei de creditare; în subsidiar, în cazul în care se va respinge primul petit menţionat, să se constate abuzul de drept al părţilor manifestat prin refuzul acestora de a încheia actul adiţional şi rea-credinţă în negocieri; să se constate, în temeiul art. 6 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive, din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori lipsa de utilitate a contractului, privind refuzul culpabil al pârâţilor, la încheierea actului adiţional; să se constate neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale, de către intimaţi, în temeiul art. 7.4 lit. h din contractul de credit şi declararea scadenţei anticipată a creditului contractat de aceştia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii sintetic s-a arătat: a încheiat cu pârâţii Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008750404 (în continuare Contractul de credit) prin care societatea a acordat împrumutaţilor un credit cu ipotecă în valoare de 100.000 EUR pentru nevoi personale; la data încheierii contractului dobânda curentă era de 7,4% pe an şi este fixă în primele 12 luni şi variabilă ulterior, dobânda fixă ce se menţine constantă pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8, iar după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale (art. 5 din Contractul de credit); în contextul reclamaţiei adresate de C.I.A Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - CRPC Argeş, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 4483/280/2010, Judecătoria Piteşti a soluţionat sesizarea formulată de ANPC în temeiul art. 11 - 13 din Legea 193/2000 şi a reţinut în cuprinsul sentinţei nr. 8499/29.10.2010 încă are dreptul să declare scadent prezentul credit împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele spezele şi oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte oricare din obligaţiile asumate prin antractele de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca"; împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, iar prin Decizia nr. 2340/01.07.2011, Tribunalul Argeş a respins recursul ca neîntemeiat; având în vedere faptul că prin clauza contractuală de la punctul 5 din Contract părţile au reglementat modalitatea de calcul şi mai important, preţul contractului, consecinţa firească pronunţării hotărârii mai sus citate a fost convocarea pârâţilor pentru încheierea unui act adiţional care să completeze contractul cu dispoziţiile esenţiale de care instanţa argeşeană îl lipsise; ca atare, prin adresa nr. 868/24.01.2012 (anexa 4) i-a invitat pe pârâţi la sediul unităţii bancare din Piteşti pentru renegocierea contractului şi încheierea actului adiţional prin care să aducem la îndeplinire dispoziţiile instanţei; prin Actul Adiţional nr. 1 propus de în 31.01.2012 (anexa 5) s-a supus criteriilor de transparenţă prevăzute de lege pentru calcularea dobânzilor în contractele de credit pentru consum şi cu bună credinţă a propus reclamanţilor ca: începând cu data intrării în vigoare a actului adiţional pentru creditul în sold se aplică un nivel de dobândă astfel: dobânda curentă aplicabilă creditului în sold este variabilă şi se calculează în funcţie de cotaţia Euribor la 6 luni care se adaugă 9,26 puncte procentuale marjă fixă pe an pe restul perioadei de creditare; dobânda se calculează în funcţie de cotaţia Euribor; propunerea a fost urmată de o corespondenţă între părţi din care a rezultat clar: refuzul pârâţilor de încheia actul adiţional şi intenţia de diminuare flagrantă a preţului contractului („vă solicit imperativ executarea sentinţei conform celor mai sus menţionate (Euribor + 1,5 pp) până când veţi avea o nouă hotărâre judecătorească de Stabilire a cuantumului dobânzii aplicabile contractului conform celor menţionate de dvs." - a se vedea adresa pârâtului C. înregistrată la BCR cu nr. 1274/26.01.2012, anexa 6), exercitarea abuzivă a dreptului acestora la încheierea contractului în forma care să respecte cerinţele de transparenţă a preţului contractului (pârâţii solicită returnarea sumelor achitate în plus peste nivelul Euribor + 1,5% până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească preţul contractului, cât şi reaua credinţă a pârâţilor în negocieri având în vedere ameninţările formulate în scris de către pârâţi şi pretenţiile iluzorii de diminuare a preţului contractului, toate acestea fiind dovezi ale faptului că au intrat în negocieri pentru adaptarea contractului fără intenţia de a contracta; prin adresa tir. 2349/17.02.2012, BCR a făcut pârâtului C. I. a nouă ofertă personalizata stabilind ca mod de calcul al dobânzii curente formula Euribor la 6 luni + marjă fixă de 7 puncte procentuale; oferta a fost luată la cunoştinţă de studiu la 17.02.2012; în ciuda acestei oferte, pârâţii au susţinut în continuare faptul că se impune aplicarea unei dobânzi calculate potrivit formulei Euribor + 1,5% - a se vedea Somaţia nr. 321/2011 din 06.12.2011 emisă de BEJ Vârgă Ioan către BCR; contractul încheiat între părţi este în prezent lipsit de unul dintre elementele esenţiale ale convenţiei: Preţul; Judecătoria Piteşti sau/şi Tribunalul Argeş nu a interzis stabilirea ulterioară a modalităţii de calcul al dobânzii şi comisioanelor; Judecătoria Piteşti a avut în vedere executorialitatea hotărârii pronunţate; din faptul că s-a limitat la a dispune: înlăturarea clauzelor din contract deduce/prezumă că raţionamentul instanţei a inclus necesitatea acordului ulterior de voinţă al părţilor cu privire la modalitatea de calcul al preţului pentru punerea în executare a sentinţei; pârâţii nu au respectat principiul bunei credinţe în negocieri; calificarea sancţiunii incidente în cazul constatării caracterul abuziv al unor clauze contractuale a fost subiect de dezbateri în literatura de specialitate.; în ipoteza analizată instanţa învestită cu soluţionarea sesizării ANPC a adâncit ambiguitatea deja existentă dispunând obligarea la înlăturarea clauzelor; chiar în aceste condiţii, a procedat la a se conforma dispoziţiilor instanţei prin încercarea de încheiere a unui Act Adiţional prin care clauza de la punctul 5 din Contractul de Credit, mai exact sintagma „dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR" să fie mai întâi înlăturată şi apoi înlocuită; în cazul de faţă clauza sancţionată se referă la Preţ şi ca atare, în lipsa lipsit de unul din elementele sale esenţiale; revizuirea/analiza clauzei contractuale efectuate de Judecătoria Piteşti prin sentinţa nr. 8499 a vizat exclusiv transparenţa mecanismului de calcul al dobânzii; în niciun moment în dezbaterea legalităţii clauzei de la punctul 5 din Contractul de credit nu s-a pus problema cuantumului dobânzii; de altfel, acest lucru ar fi fost imposibil instanţei învestite cu soluţionarea sesizării ANPC; analiza oportunităţii/justeţei preţului contractului de credit nu este permisă de legislaţia specială incidenţă în materia protecţiei consumatorilor; conform art. 3 litera g) şi i) din Directiva 2008/48, Dobânda anuală efectivă („DAE") reprezintă costul total al creditului care este format din „toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de creditor.."; în acelaşi sens, art. 2 lit. d) din Legea 289/2004 menţionează „costul total al creditului la consumator - toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda şi celelalte cheltuieli; ca atare, punerea în executare a sentinţei nr. 8499 presupune o nuanţare/adaptare a prevederilor contractuale amendate în sensul cerinţelor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 193/200 şi al celor reglementate la art. 9 ind. 3 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; necesitatea unui acord de voinţă ulterior între părţi pentru respectarea caracterului executoriu al sentinţei 8499/2010 justifică indirect admisibilitatea prezentei cereri; părţile au luat în considerare particularitatea sentinţei 8499 şi necesitatea unui acord de voinţe cu privire la Actul Adiţional prin care urma să fie pusă în executare hotărârea judecătorească în discuţie; Judecătoria Piteşti, limitându-se la a dispune înlăturarea clauzelor analizate a dat curs principiului intangibilităţii contractului cu privire la preţ; pârâţii au înţeles faptul că în vederea aplicării sentinţei 8499 se impune negocierea preţului contractului pentru ca acesta să poată fi executat în continuare; intenţiile părţilor în schimb au fost diferite, în timp ce a intenţionat doar executarea sentinţei nr. 8499/2010 şi agrearea asupra unei modalităţi transparente de calcul al dobânzii şi comisioanelor, pârâţii au intenţionat să se sustragă de la executarea obligaţiilor pe care şi le-au asumat prin contract, insistând în repetate rânduri ca dobânda contractuală să fie redusă drastic în sensul calculării valorii acesteia potrivit formulei Euribor +1,5%; nu s-a reclamat şi nici judecat legalitatea majorării cuantumului dobânzii pe parcursul executării contractului de către pârâţi, ci în mod exclusiv, lipsa elementelor obiective din algoritmul de calcul al preţului; prin Actul Adiţional a inserat un atare element obiectiv, care nu poate fi acuzat/suspectat de determinare subiectivă din partea creditorului, respectiv, indicele variabil EURIBOR; nefiind întrunit acordul părţilor cu privire la dispoziţiile care să reglementeze preţul contractului, instanţa poate obliga pârâţii la încheierea actului adiţional în aşa fel încât: contractul să poată fi executat în continuare şi să nu fie necesară anularea acestuia sau declararea anticipată a scadenţei creditului, contractul să-şi poată menţine utilitatea faţă de ambele părţi; ca atare, în cazul de faţă, instanţa învestită cu prezenta cerere are atât temeiul juridic/pârghia necesară stabilirii preţului contractului în mod indirect prin obligarea pârâţilor la încheierea contractului, precum şi criteriile de care urmează să se prevaleze în evaluarea legalităţii preţului în varianta şi cuantumul propus; preţul propus este cel practicat de petentă în mod obişnuit; preţul propus nu afectează voinţa comună a părţilor din momentul contractării; preţul propus respectă sentinţa 8499 prin transparentizarea algoritmului de calcul precum şi principiul obligativităţii contractului între părţi; preţul propus este reglementat prin respectarea concomitentă a drepturilor şi intereselor ambilor cocontractanţi; în faza precontractuală şi în cazul de faţă, în faza prealabilă acordului de voinţă cu privire la Actul Adiţional la Contractul de Credit, buna credinţă implică obligaţia de a nu negocia fără intenţia de a încheia contractul; în ceea ce priveşte negocierea fără intenţia de a încheia contractul, art. 2.1.15 pct. 3 din Principiile Unidroit prevede că „este de rea credinţă, în particular partea care începe sau continuă negocierile atunci când nu intenţionează să ajungă la o înţelegere cu cealaltă parte"; în prezent este în faţa unei situaţii de fapt în care, pârâţii au deturnat protecţia conferită de legiuitor în detrimentul reclamantei; instanţa nu poate lăsa nesancţionată nici reaua credinţă, de care aceştia au dat dovadă în timpul negocierilor pentru încheierea actului adiţional, şi nici de abuzurile de drept săvârşite de aceştia; de altfel, în jurisprudenţa franceză s-au înregistrat mai multe cazuri de deturnare a protecţiei consumatorilor; este lesne de înţeles faptul ca dobânda variază in funcţie de costul resurselor de creditare ale băncii în cazul în care s-a avut ca reper dobânda de referinţă a băncii, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcţie de indicele de referinţă, a cărei evoluţie este independentă de politica de creditare a băncii; ratele de dobândă interbancare sunt determinate de situaţia de lichiditate înregistrată pe piaţă; Banca Naţională a României prin instrumentele de politică monetară, în special prin rata de dobândă, influenţează în mod direct rata dobânzii pentru credite şi depozite; toate modificările ratei de dobândă de politică monetară implementată de BNR în timp, determină ajustarea ratelor de dobândă interbancară şi în final, prezintă impact asupra ratelor de dobândă la depozite şi credite la nivelul macro -sistemului bancar; pe de altă parte, lipsa temporară de lichiditate are de asemenea impact asupra ratelor de dobândă, motiv pentru care, pentru o anumită perioadă, dobânda din piaţă nu mai este corelată cu rata de dobândă de politică monetară a BNR, cauza principală fiind nivelul mai mare al primelor plăţi pentru atragerea resurselor rare; în condiţiile crizei financiare şi economice internaţionale, creşterea de către bănci a dobânzilor la credite cu dobânda variabilă, în funcţie de dobânda de referinţă a băncii s-a datorat impactului pe care criza l-a avut asupra creşterii costurilor cu rezerva minimă obligatorie (la baza căreia a stat decizia BNR) şi a costurilor de lichiditate; întotdeauna dobânda de referinţa a băncii este mai mare decât indicele de referinţă EURIBOR; de aceea, în practica bancară, atunci când dobânda variabilă se stabileşte în funcţie de dobânda de referinţă a băncii, marja este foarte mică (ca şi în speţă, doar 1,5 %); atunci când dobânda variabilă se stabileşte în funcţie doar de indicele de referinţă EURIBOR/LIBOR, marja este cu mult mai mare; instituţiile de credit sunt cele care stabilesc procentul de dobândă aplicabil împrumuturilor din oferta lor de creditare, pe care urmează să le acorde clienţilor săi, iar legiuitorul nu a impus o limitare a acestuia, astfel cum nu a impus nici o micşorare a costurilor creditelor aflate în derulare, inclusiv prin alinierea contractelor de credit aflate în derulare la prevederile OUG nr. 50/2010; pârâţii şi-au exercitat dreptul a adapta contractul de credit prin reglementarea transparentă a preţului în mod abuziv; încheierea adiţional în forma propusă de reclamantă este unica a utilităţii contractului în ceea ce o priveşte; ca urmare a pronunţării sentinţei nr. 8499/2010 a luat naştere dreptul pârâţilor de a încheia un act adiţional de nuanţare/reglementare transparentă a modalităţii de calcul al dobânzilor şi comisioanelor percepute; nu a contestat acest drept al pârâţilor, din contră, a încercat punerea în executare în mod voluntar a sentinţei şi i-a invitat la sediu pentru semnarea actului adiţional în forma mai sus descrisă; eşecul în a încheia actul adiţional derivă din exercitarea abuzivă a dreptului pârâţilor mai sus descris, din reaua credinţă de care au dat dovadă în timpul negocierilor şi din intenţia manifestată de a se sustrage de la executarea obligaţiilor de plată contractuale; unicul algoritm care menţine echilibrul contractual şi care pune în executare sentinţa 8499 ce sancţionează lipsă de transparenţă a clauzelor prevăzute la punctul 5 din Contractul de Credit este cel propus prin Actul Adiţional şi ulterior de cel propus prin oferta nr. 2349/17.02.2012; modificarea modului de calcul al dobânzii comerciale, prin trecerea de la criteriul dobânzii de referinţă variabilă a BCR la criteriul indicelui de referinţa independent EURIBOR nu se poate realiza prin menţinerea marjei fixe iniţiale astfel cum au solicitat pârâţii; dobânda de referinţă astfel cum era reglementată iniţial în contract reprezenta o reflecţie a costului resurselor de creditare pe care era nevoită a-l plăti în scopul obţinerii lichidităţilor necesare în vederea acordării de credite către populaţie; reglementarea cuprinsă în Actul Adiţional privitoare la dobândă trebuie să producă aceleaşi efecte juridice şi în consecinţă pecuniare ca şi clauza ce era reglementat la punctul 4 din Contractul de credit; în caz contrar, contractul se dezechilibrează în defavoarea sa; principiul proporţionalităţii tinde să devină un criteriu general pentru orice situaţie de conflict a unor interese contrare; astfel, obiectivul organelor judiciare în genere şi al instanţei în prezenta cauză trebuie să fie cel de a da satisfacţia cea mai adecvată intereselor rivale şi în final să se restabilească echilibrul dezirabil; respingerea prezentei cereri va echivala cu lipsa atingerii echilibrului contractual ca urmare a refuzului pârâţilor de a încheia actul adiţional; nu poate accepta propunerea ilicită a pârâţilor de a diminua cuantumul dobânzii prin calcularea acestuia după formula EURIBOR plus marja de 1,5%; o atare prevedere ar transforma contractul dintr-un contract oneros într-un contract cu titlu gratuit, şi astfel l-ar lipsi de cauză şi de utilitate, având în vedere faptul că scopul şi trăsătura principală a oricărui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum; or, sentinţa Judecătoriei Piteşti nr. 8499/2010 obligă/impune încheierea Actului Adiţional în forma propusă, o altă soluţie nu ar justifica dispozitivul sentinţei 8499 şi nu ar trece de exigenţele art. 6 din Legea nr. 193/2000; refuzul acestora de încheiere a actului adiţional are la baza următorul mobil: diminuarea preţului contractului şi prin aceasta, neexecutarea culpabilă a obligaţiei de plată izvorâte din contractul de credit; în conformitate cu prevederile art. 7.4. lit. h) din Contractul de Credit: „Banca are dreptul să declare scadent prezentul credit împreună cu toate dobânzile aferente, comisioanele spezele şi oricare alte sume datorate, în cazul în care împrumutatul nu îşi îndeplineşte oricare din obligaţiile asumate prin contractele de credit încheiate sau care se vor încheia cu banca"; ca atare, în ipoteza respingerii primului capăt de cerere, se solicită instanţei să constate lipsa de utilitate a contractului pentru Subscrisa în varianta propusă de pârâţi şi dreptul său de a declara scadent anticipat creditului în circumstanţele faptice descrise prin raportare la neexecutarea culpabilă a împrumutaţilor a obligaţiei de plată a preţului.

În drept, au fost invocate disp. art. 1073 şi 1077 Codul civil în vigoare la momentul naşterii raporturilor juridice între părţile litigiului, art. 1516 şi 1528 Noul Cod Civil, art. 9 ind. 3 lit. g) din Ordonanţa nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 1662 alin. (1) şi art. 1664 alin. (1) şi alin. (2) Noul Cod Civil; art. 1183 alin. (2) şi (3) Noul Cod Civil, art. 15 din Noul Cod Civil.

Anexat acţiunii s-a depus un set de înscrisuri (filele 17-58), iar la data de 18.05.2012 s-a depus de către pârâţi întâmpinare prin care s-a solicitat admiterea doar în parte a acţiunii formulată de reclamantă, în sensul calculării dobânzii în funcţie de cotaţia Euribor la 6 luni, iar cu privire la cererea privind majorarea marjei fixe din componenta dobânzii variabile solicitate de catre reclamantă, să se dispună respingerea ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei B.C.R. la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă.

În motivarea întâmpinării sintetic s-a arătat: in calitate de împrumutat, a încheiat cu BCR - Sucursala Piteşti in calitate de imprumutator convenţia de credit nr. 2008750404/25.09.2008, privind acordarea creditului in valoare de 100.000 euro; conform prevederilor articolului 5 din convenţia încheiata intre el, in calitate de împrumutat si parata in calitatea sa de imprumutator, dobânda aplicabila contractului pentru primele 12 luni începând cu data încheierii contractului a fost fixa, respectiv 7,4%/an; dupa aceasta perioada, dobânda urma să fie compusa din "dobânda de referinţa variabila, care se afişează la sediile BCR la care se adauga 1,5 puncte procentuale"; având in vedere caracterul abuziv al clauzei prin care in componenta dobânzii curente era inclusa "dobânda de referinţa variabila, care se afişează la sediile BCR", a înţeles sa se adreseze Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Argeş formulând reclamada nr. 2110/763, prin care a sesizat creşterea dobânzii in mod nejustificat; în baza reclamatiei astfel formulate, constatând ca în contractul de credit sus amintit exista clauze ce ar putea fi considerate abuzive, ce dau posibilitatea imprumutatorului de a modifica unilateral dobânda curenta din contactul de credit, ANPC a sesizat instanţa de judecata in baza dispoziţiilor art. 12 din Legea 193/2000 in vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de art. 13 din acelaşi act normativ; instanta investita cu soluţionarea cererii, a constatat ca exista elemente abuzive in clauza la care se referă, in sensul ca lasa posibilitatea băncii se a-si manifesta unilateral voinţa cu privire la modificarea ratei dobânzii curente in funcţie de dobânda de referinţa variabila afişată la sediile băncii; a constatat totodată ca prevederile contractuale vizate nu au fost negociate de către BCR, fiind vorba despre contracte standard, preformulate si ca eventualele diferente se datorează doar particularităţilor fiecărui tip de credit contractat; apreciind ca art. 5 din contractul de credit reprezintă o clauza abuziva prin prisma Legea 193/2000, întrucât creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, instanţa, prin Sentinţa Civila nr. 8499/29.10.2010 pronunţata in dosarul nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Piteşti, a admis acţiunea, a constatat abuziva clauza prevăzuta de art. 5 teza finala din contractul de credit bancar nr. 2008750404 incheiat la data de 25.09.2008 , sub aspectul sintagmei "dobânda de referinţa variabila care se afişează la sediile BCR", obligând totodată BCR sa modifice contractul de credit incheiat, in sensul inlaturării clauzei constatate ca fiind abuzive; aşadar, BCR este singura care are obligaţia modificării contractului de credit prin înlăturarea clauzelor abuzive; în sarcina lor nu s-a stabilit astfel de obligaţie; sentinţa astfel pronunţata a rămas definitiva si irevocabila prin Decizia 2340/01.07.2011 a Tribunalului Argeş prin care a fost respins recursul declarat de intimata BCR ca nefundat; în baza titlului executoriu astfel obţinut, s-a adresat paratei, solicitandu-i in repetate rânduri, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, sa puna in executare dispoziţiile instanţei de judecata, având in vedere faptul ca dobânda perceputa de banca este in continuare cea calculata in baza aceleiaşi clauze declarate abuzive, nesocotindu-se in acest fel dispoziţiile unei hotărâri irevocabile; toate demersurile iniţiate in acest sens au rămas fara niciun rezultat; în plus, parata a incearcat sa îi propună aplicarea unei dobânzi compuse din Euribor plus o marja de 6,75%, in aceeaşi maniera abuziva si profitând de poziţia dominanta pe care o are in relaţia cu clientul persoana fizica, precum si de faptul ca încasează in continuare contravaloarea ratelor stabilite prin graficul de rambursare intocmit in baza clauzei declarate abuzive; Normele BNR 11&20/2002 prevăd expres ca „dobânda de referinţa variabila" aplicabila contractelor in Eur este Euribor; având in vedere prevederile actelor normative sus amintite, si cunoscând faptul ca dobânda variabila nu poate fi compusa decât din rata Euribor (care este variabila) plus o marja fixa, care, in speta a fost stabilita la 1,5 p p., parata face totuşi o noua încercare de a-si menţine cuantumul ridicat al dobânzii prin majorarea marjei fixe (marja fixa reprezentând câştigul băncii) care este cuprinsa initial in contractul de credit deşi, instanţa prin hotărârea sus amintita, a făcut trimitere la conţinutul abuziv al clauzei sub aspectul sintagmei "dobânda de referinţa variabila care se afişează la sediile”; în mod evident punerea in executare a hotărârii judecătoreşti definitive si irevocabile, impune o adaptare a prevederilor contractuale in conformitate cu prevederile Legii 193/2000 si impune păstrarea unui echilibru intre drepturile si obligaţiile asumate; cu toate acestea, BCR si-a propus transferarea întregului risc, rezultat din fluctuaţiile pe care Euribor le poate înregistra, asupra pârâţilor, in calitate de împrumutat, perpetuând acelaşi dezechilibru contractual; cu privire la clauza abuziva, instanţa a avut in vedere tocmai faptul ca, desi s-a dispus eliminarea din contract a unei clauze, temeiul de drept adus ca argument in susţinerea soluţiei adoptate este evident in sensul posibilităţii continuării contractului; părţile si-au putut exprima in mod valabil consimţământul cu privire la elementul fix din componenta dobânzii variabile, respectiv marja de 4 care nu reprezintă altceva decât câştigul băncii; aşadar, BCR nu poate invoca faptul ca ar fi de utilitate convenţia încheiata intre părţi in condiţiile in care nu s-ar majora marja de câştig a băncii la 7 puncte procentuale; în plus, contrar susţinerilor reclamantei, contractul nu a fost lipsit de unul din elementele esenţiale respectiv preţul; o instanţa de fond si una de recurs au analizat acest aspect si au decis ca este posibila continuarea contractului, fiind evident faptul ca la soluţionarea cauzei s-au avut in vedere dispoziţiile art 13 alineatul 1 in sensul posibilităţii continuării lui si nu in sensul desfiinţării lui; daca soluţia ar fi fost cea prezentata de reclamanta BCR, s-ar fi aplicat dispoziţiile Legii 193/2000 art 13 alineatul 1 teza finala - in sensul desfintarii contractului si plaţii de daune interese; însa instanţa a avut in vedere aspectele evidenţiate respectiv faptul ca aceasta convenţie poate continua, nefiind lipsita de unul dintre elementele ei esenţiale; soluţia este aplicarea in continuare a elementului impunerea dobânzii, respectiv 1,5 puncte procentuale, iar dispoziţia abuziva se înlocuieşte cu prevederile legale in materie; nu este necesara, intervenţia unui tert in vederea determinării preţului, asa cum susţine reclamanta invocând dispoziţiile art. 1662 din Noul Cod Civil; cel mult prevederile art 1 din NCC pot fi avute in vedere, in sensul in care "preţul vânzării este suficient determinat”; cu privire la sustinerea conform căreia preţul propus de aceasta ar fi cel practicat in mod obişnuit (art. 1664 alin 2 NCC), că preţul practicat in mod obişnuit de catre reclamanta este unul calculat in baza unei clauze declarată ca fiind abuzivă, prea oneros pentru imprumutat; cu toate acestea, dispoziţiile citate de petentă nu sunt aplicabile in prezenta cauza, având in vedere prevederile art. 6 alineatul 2 Cod Civil, respectiv art. 102 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil; în plus, dispoziţiile referitoare la contractul de vânzare cumpărare nu sunt aplicabile contractului; susţinerile reclamantei evidenţiază insa, dorinţa reclamantei de a-si menţine preţul ridicat al contractului; BCR solicita la acest moment instanţei sa constate ca aceasta convenţie nu mai poate continua în condiţiile in care in fata instanţei investite cu aprecierea clauzei abuzive nu s-a invocat acest aspect; daca s-ar admite o astfel de cerere împreuna cu petitul subsidiar, ar însemna pe de o parte ca instanţa sa nesocotească dispozitiile unei hotărâri irevocabile, ori, la pronunţarea hotărârii Judecătoriei Piteşti, instanţa nu a avut in vedere desfiinţarea contractului cu plata interese; desfiinţarea prin instanţă a contractului, independent de acordul consumatorului, ar fi de natură să producă un dezechilibru şi mai mare decât cel iniţial, deoarece ar fi puşi în situaţia de a rambursa imediat creditul contractat sau de a pierde imobilul adus în garanţie; această soluţie ar contraveni scopului avut în vedere de legiuitor, motiv pentru care judecătorul a primit competenţa nu numai de a constata nulitatea clauzelor abuzive, dar şi de a le înlocui, dacă este necesar, cu alte clauze care să corespundă echilibrului contractual şi utilităţii pentru părţi; dobânda stabilita in contract, indiferent de cuantumul acesteia, este chiar preţul contractului de credit si, asa cum s-a susţinut in doctrina, "este suficient pentru existenţa cauzei, să existe contrapartida şi este suficient să existe contraprestaţia, pentru ca ea să fie considerată echivalenţa prestaţiei furnizate, făcându-se abstracţie faţă de proporţionalitatea lor; au achitat întotdeauna la timp ratele inclusiv dobânda şi comisioanele, chiar calculate şi percepute de BCR în baza unor clauze abuzive, tocmai pentru a evita un abuz din partea BCR: declararea scadenţei anticipate a creditului în condiţiile în care clauzele privitoare la dobândă şi comisioane sunt nule (ineficace) conform art. 6 din legea legea 193/2000; aşadar, partea care este în culpă nu poate pretinde rezilierea contractului; în mod evident, tocmai cuantumul ridicat al dobânzii - ca element declanşator al dezechilibrului contractual a fost avut in vedere de către instanţe la pronunţarea Sentinţei Civile irevocabile nr. 8499/29.10.2010 fapt ce contravine dispoziţiilor privitoare la caracterul juridic al contractului de împrumut, ca fiind unul comutativ în care existenta si intinderea obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de parti inca din momentul semnării, fara a depinde de un eveniment viitor si incert; aşadar instanţa tocmai acest dezechilibru l-a avut in vedere, acea clauza devenita prea oneroasă pentru imprumutat; cu privire la aceasta clauza, in condiţiile in care s-ar aplica dispoziţiile N.C.Civil ar fi sancţionată conform dispoziţiilor art 1271 privitoare la impreviziune; în condiţiile in care clauza ar fi fost doar netransparenta si nenegociata, dar nu ar fi creat un dezechilibru prin prisma cuantumului dobânzii, acţiunea privitoare la clauza abuziva ar fi fost respinsă ca lipsita de interes; nu este nevoie de un calcul foarte elaborat pentru a ajunge la concluzia ca banca si-a dublat dobânda in perioada in care a făcut aplicarea clauzei abuzive din contract, dealtfel, acest aspect reiese şi din documentele existente la dosarul acelei cauze, fiind depuse de către parti; în plus, contractul nu a rămas fara pret BCR prezintă situaţia de o maniera grava, in condiţiile în care incaseaza aceeaşi dobânda, calculata in baza clauzei ce a fost declarata abuziva si care trebuia eliminata din contract inca de la momentul rămânerii definitive si irevocabile a sentinţe 8499/29.10.2010; ceea ce încearcă BCR la acest moment sa obtina, nu este altceva decât sa înlocuiască o cu o alta clauza abuziva, insa, de acesta data, pentru ca nu mai poate impune in aceeaşi modalitate o dobandă împovărătoare, solicita girul instanţei; este evident ca înlocuirea cu cea care prevede ca dobânda va fi compusa din Euribor la 6 luni plus o marja de 7 p.p. conduce in final la plata de către imprumutat a aceluiaşi cuantum al dobânzii, pe care s-a apreciat in mod irevocabil ca fiind prea oneros pentru una din parti, in speţa împrumutatul; în plus , clauzele convenite de parti prin contractul iniţial nu pot fi modificate sau decât in condiţiile prevederilor contractului, respectiv prin acordul ambelor parti, manifestat prin incheierea unui act adiţional (art. 12 ); BCR pierde pur si simplu din vedere faptul ca rolul instanţei nu este unul pur formal, ci unul activ; dacă reclamanta face referire la un abuz de drept, acesta a fost săvârşit chiar de către aceasta; nu se poate discuta despre o negociere in sensul susţinerilor reclamantei, disp. legale in materie nu lasa loc unor negocieri; dobânda plătită in primele luni in care s-a aplicat dobânda variabila, cuantumul acesteia era considerabil mai mic decât cel ce se aplica in mod abuziv in momentul de fata; ceea ce solicita reclamanta presupune nesocotirea unei hotărâri irevocabile, a unei instanţe care a statuat faptul ca reclamanta a inclus in contract o clauza abuziva, care generează un dezechilibru important in cadrul unui contract; ignorând in totalitate dispoziţiile acestei hotărâri, bcr solicita girul instanţei pentru înlocuirea unei clauze abuzive si care - in mod evident trebuie înlăturata din contract, cu o alta clauza, de aceeasi natura; mai precis, cu o clauza în baza căreia bcr urmeza sa incaseze aceeaşi dobânda exorbitanta pe care a perceput-o si pana la acest moment şi care pretinde ca nu ar fi fost avuta in vedere de instanţa la pronunţarea sentinţei; în consecinţa, singura componenta a dobanzii asupra careia BCR, in calitate de împrumutător putea interveni, este marja, care in contractul încheiat intre parti a fost stabilita la 1,5 p.p. si cu privire la care nu au obiectiuni.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, iar instanţa, prin sentinţa civilă nr. 7594/17.09.2012 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să încheie actul adiţionat însă la o valoare de 1,5 p.p.

Pentru a se adopta această soluţie s-a reţinut că: „Între reclamanta reclamanta SC B.C. R.SA şi pe pârâţii C.I.A, C.P, C.A, S.C şi S.C.B, la data de 25.09.2008 s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008750404/25.09.2008, prin care a acordat împrumutaţilor un credit cu ipotecă în valoare de 100.000 euro pentru nevoi personale. La data încheierii contractului menţionat, dobânda curentă a fost de 7/4 % pe an, fiind fixată în primele 12 luni şi variabilă ulterior, dobânda fixă menţinându-se constant, pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8, dobânda curentă fiind formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale. Ulterior, urmare a unei reclamanţii formulate de către pârâtul C.I.A, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – CRPC Argeş, prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Piteşti, s-a soluţionat sesizarea acestuia, în temeiul art. 11-13 din Legea nr. 193/2000, pronunţându-se în sensul admiterii sesizării acestuia, şi constatarea ca abuzivă a clauzei prevăzută de art. 5 teza finală din contractul de credit bancar, menţionat mai sus, sub aspectul sintagmei „dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, obligă pe intimata BCR să modifice contractul, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive”, hotărâre care a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului de Tribunalul Argeş. Urmare a constatării clauzei contractuale de la pct. 5 din contract ca fiind abuzivă, reclamanta a convocat pe pârâţi la încheierea unui act adiţional, la sediul său din Piteşti, pentru renegocierea contractului şi încheierea unui act adiţional, care să cuprindă de la data intrării în vigoare a acestuia pentru creditul în sold, o dobândă curentă aplicabilă, calculată în funcţie de cotaţie EURIBOR la 6 luni, la care să se adauge 9,26 puncte procentuale marjă fixă/an pe restul perioadei de creditare, astfel încât dobânda să fie calculată în funcţie de cotaţia EURIBOR. Pârâţii au refuzat să încheie actul adiţional, nefiind de acord să-l încheie, conform ofertei reclamantei, astfel încât reclamanta a mai făcut o nouă ofertă, cu adresa nr. 2349/17.02.2012, prin care au stabilit ca mod de calcul al dobânzii curente formula EURIBOR la 6 luni + marjă fixă de 7 puncte procentuale, dar aceştia din nou au refuzat, pretinzând că se impune aplicarea unei dobânzi calculate potrivit formulei EURIBOR + 1,5%, sens în care au emis o somaţie cu nr. 321/2011 din 06.12.2011 emisă de BEJ Vârgă Ioan. Instanţa reţine, conform prevederilor articolului 5 din convenţia încheiata intre părţi, respectiv între pârâtul C.I.A, in calitate de împrumutat si reclamantă, in calitatea sa de imprumutator, dobânda aplicabila contractului pentru primele 12 luni începând cu data încheierii contractului a fost fixa, la 7,4%/an. Dupa aceasta perioada, dobânda urma sa fie compusa din "dobânda de referinţa variabila, care se afişează la sediile BCR la care se adaugă 1,5 puncte procentuale". Având in vedere faptul că s-a constatat caracterul abuziv al clauzei prin care in componenta dobânzii curente era inclusa " dobânda de referinţa variabila, care se afişează la sediile BCR", ca urmare a pronunţării sentinţei irevocabile, menţionate mai sus, s-a constatat că in contractul de credit sus amintit exista clauze ce ar putea fi considerate abuzive, ce dau posibilitatea imprumutatorului de a modifica unilateral dobânda curenta din contactul de credit, ANPC-ul sesizând instanţa de judecata in baza dispoziţiilor art. 12 din Legea 193/2000 in vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de art. 13. din acelasi act normativ. Prin hotărârea irevocabilă pronunţată de Judecătoria Piteşti, respectiv sentinţa civilă nr. 8499/21.10.2010 pronunţată în dosarul nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Piteşti, s-a constatat că există elemente abuzive in clauza menţionată mai sus, în sensul ca reclamanta avea posibilitatea de a-si manifesta unilateral voinţa cu privire la modificarea ratei dobânzii curente in funcţie de dobânda de referinţa variabila afişată la sediile băncii. Totodată, s-a constatat ca prevederile contractuale vizate nu au fost negociate de către reclamanta BCR, fiind vorba despre contracte standard, preformulate si ca eventualele diferente se datorează doar particularităţilor fiecărui tip de credit contractat. În acest context, s-a constatat că art. 5 din contractul de credit reprezintă o clauza abuziva prin prisma dispoziţiilor ari 4 alin.1 din Legea 193/2000, întrucât creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârâţilor. Aşadar, instanţa, prin Sentinţa Civila nr. 8499/29.10.2010 pronunţata in Dosarul nr. 14483/280/2010 al Judecătoriei Piteşti, ca urmare a admiterii acţiunii, a constatat de fapt, abuziva clauza prevăzuta de art. 5 teza finala din contractul de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008 , sub aspectul sintagmei "dobânda de referinţa variabila care se afişează la sediile BCR", obligând totodată intimata BCR sa modifice contractul de credit încheiat cu titularul acestuia, in sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzive. Or, reclamanta BCR este singura care are obligaţia modificării contractului de credit prin înlăturarea clauzelor abuzive., iar în sarcina pârâţilor nu a fost stabilită o astfel de obligaţie. Mai mult, sentinţa pronunţata a rămas definitiva si irevocabila prin Decizia 2340/01.07.2011 a Tribunalului Argeş prin care a fost respins recursul declarat de intimata BCR ca nefondat. Hotărârea judecătorească menţionată, intrată în puterea de lucru judecat, a devenit titlu executoriu, pârâţii adresându-se reclamantei, solicitându-i in repetate rânduri, inclusiv prin intermediul executorului judecătoresc, sa puna in executare dispoziţiile acesteia, pentru ca dobânda perceputa de banca este in continuare cea calculata in baza aceleiaşi clauze declarate abuzive, nesocotindu-se in acest fel dispoziţiile unei hotărâri irevocabile. Din înscrisurile depuse de către părţi, rezultă că toate demersurile iniţiate de titularul contractului, în acest sens au rămas farà niciun rezultat. Reclamanta BCR a încercat, conform adreselor depuse la dosar, sa propună aplicarea unei dobânzi compuse din Euribor plus o marja de 6,75%, ceea ce nu corespundea celor constatate prin hotărârea irevocabilă, profitând de poziţia dominanta pe care o are în relaţia cu pârâţii, in calitate de clienţi persoane fizice. Astfel, rezultă din înscrisurile aflate la dosar că,  ulterior pronunţării hotărârii irevocabile, aceasta a încasat in continuare contravaloarea ratelor stabilite prin graficul de rambursare întocmit in baza clauzei declarate abuzive. Normele BNR 1120/2002 prevăd expres ca „dobânda de referinţa variabila" aplicabila contractelor in Eur este Euribor. Având în vedere prevederile actelor normative sus amintite, si cunoscând faptul ca dobânda variabila nu poate fi compusa decât din rata Euribor (care este variabila) plus o marja fixa, care, în speţa a fost stabilita la 1,5 p.p., reclamanta a făcut totuşi o noua încercare de a-si mentine cuantumul ridicat al dobânzii prin majorarea marjei fixe (marja fixa reprezentând câştigul băncii) care este cuprinsa iniţial in contractul de credit, desi, instanţa prin hotărârea sus amintita, a făcut trimitere la conţinutul abuziv al clauzei sub aspectul sintagmei "dobânda de referinţa variabila care se afişează la sediile BCR". In mod evident punerea in executare a hotărârii judecătoreşti definitive si irevocabile, presupune o adaptare a prevederilor contractuale in conformitate cu prevederile Legii 193/2000 si presupune păstrarea unui echilibru intre drepturile si obligaţiile asumate. În această situaţie, este cert că nu există rea-credinţă din partea pârâţilor, reclamanta nereuşind să răstoarne prezumţia bunei-credinţe, pentru că aceasta si-a propus transferarea întregului risc, rezultat din fluctuaţiile pe care Euribor le poate înregistra, asupra lor, in calitate de împrumutaţi, perpetuând acelasi dezechilibru contractual. Cu privire la clauza abuziva, instanţa a avut in vedere tocmai faptul ca, desi s-a dispus eliminarea din contract a unei clauze, temeiul de drept adus ca argument in susţinerea soluţiei adoptate este evident in sensul posibilităţii continuării contractului — art 13 alineatul 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori "instanţa, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, aplica sancţiunea contravenţionala conform art. 16 si a dispus, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, in măsura in care contractul ramane in fiinţa, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune interese, dupa caz". Hotărârea judecătorească nu mai poate fi interpretată sub aspectul celor statuate, pentru că s-a stabilit irevocabil modificarea clauzei abuzive, in sensul aplicării dispoziţiilor legale respectiv aplicarea Euribor in locul sintagmei " dobânda care se afişează la sediile BCR" , iar aspectul folosirii acestei sintagme, instanţa a considerat clauza abuziva, restul clauzei urmând a ramane in vigoare, nefiind un element asupra căruia sa fi putut plana vreun dubiu la momentul încheierii contractului. Se reţine că părţile si-au putut exprima in mod valabil consimţământul cu privire la elementul fix din componenta dobânzii variabile, respectiv marja de 1,5 p.p., care nu reprezintă altceva decât câştigul băncii, iar reclamanta BCR nu poate invoca faptul ca ar fi lipsita de utilitate convenţia încheiata intre noi părţile in condiţiile in care nu s-ar majora marja de castig a băncii la 7 puncte procentuale. In plus, contrar susţinerilor reclamantei, contractul nu a fost lipsit de unul din elementele esenţiale respectiv preţul, pentru că s-a decis irevocabil, ca este posibila continuarea contractului, fiind evident faptul ca la soluţionarea cauzei, instanţele au avut in vedere dispoziţiile art. 13 alineatul 1 in sensul posibilităţii continuării contractului si nu in sensul desfiinţării lui. Susţinerile reclamantei, sunt înlăturate şi pentru că, daca soluţia ar fi fost cea prezentata de reclamanta BCR, s-ar fi aplicat dispoziţiile Legii 193/2000 art. 13 alineatul 1 teza finala - in sensul desfiinţării contractului si plaţii de daune interese. Insă, hotărârea irevocabilă a avut in vedere faptul ca aceasta convenţie poate continua, nefiind lipsita de unul dintre elementele ei esenţiale,  aşa cum s-a menţionat şi mai sus, soluţia fiind  aplicarea in continuare a elementului fix din compunerea dobânzii, respectiv 1,5 puncte procentuale, iar dispoziţia abuziva se înlocuieşte cu prevederile legale in materie. Nu este necesara, intervenţia unui tert in vederea determinării preţului, asa cum susţine reclamanta invocând dispoziţiile art. 1662 din Noul Cod Civil. Cel mult prevederile art 1664 alineatul 1 din NCC pot fi avute in vedere, in sensul in care "preţul vânzării este suficient determinat". Cu privire la susţinerea conform căreia preţul propus de aceasta ar fi cel practicat in mod obişnuit ( art 1664 alin 2 NCC), nu poate fi admisibil, riscul de a repeta cele expuse mai sus, ca preţul practicat in mod obişnuit de catre reclamantă să fie calculat in baza unei clauze constatate ca fiind abuzive, prea oneros pentru împrumutat În speţă, dispoziţiile citate de catre reclamanta nu sunt aplicabile in prezenta cauza, având in vedere prevederile art. 6 alineatul 2 din noul Cod Civil, respectiv art 102 din Legea de punere in aplicare a Noului Cod Civil. In plus, dispoziţiile referitoare la contractul de vânzare cumpărare nu sunt aplicabile contractului de împrumut, iar susţinerile reclamantei evidenţiază insa, dorinţa acesteia de a-si menţine preţul ridicat al contractului. Reclamanta BCR solicita la acest moment instanţei sa constate ca aceasta convenţie nu mai poate continua, in condiţiile in care in fata instanţei investite cu aprecierea clauzei abuzive nu s-a invocat acest aspect Daca s-ar admite o astfel de cerere împreuna cu petitul subsidiar, ar însemna pe de o parte ca instanţa sa nesocotească dispoziţiile unei hotărâri irevocabile, ori, la pronunţarea hotărârii nr. 8499/29.10.2010 a Judecătoriei Piteşti, instanţa nu a avut in vedere desfiinţarea contractului cu plata de daune interese. Este de subliniat că, sub imperiul autorităţii de lucru judecat, prin hotărârea irevocabilă, prin care s-a constatat clauza abuzivă, instanţa are în vedere nu numai dispozitivul hotărârii, ci şi considerentele care explică dispozitivul acesteia, în acelaşi sens fiind şi CEDO, Lindon Otchakovsky-Laurens şi July contra Franţei, hotărârea din 22.10.2007, cererea nr. 21279/2002. Totodată, instanţa reţine că desfiinţarea prin instanţă a contractului, independent de acordul consumatorului, ar fi de natură să producă un dezechilibru şi mai mare decât cel iniţial, deoarece pârâţii ar fi puşi în situaţia de a rambursa imediat creditul contractat sau de a pierde imobilul adus în garanţie. O asemenea soluţie ar contraveni scopului avut în vedere de legiuitor, motiv pentru care nu se poate pronunţa o soluţie, de a constata nulitatea clauzelor abuzive, dar şi de a le înlocui, cu alte clauze care să corespundă echilibrului contractual şi utilităţii pentru părţi a contractului. De asemenea, dobânda stabilita in contract, indiferent de cuantumul acesteia, este chiar preţul contractului de credit si, asa cum s-a susţinut in doctrina, "este suficient pentru existenţa cauzei, să existe contrapartida şi este suficient să existe contraprestaţia, pentru ca ea să fie considerată echivalenta prestaţiei furnizate, făcându-se abstracţie faţă de proporţionalitatea lor." Pârâţii au achitat întotdeauna la timp ratele, inclusiv dobânda şi comisioanele, chiar dacă erau calculate şi percepute de BCR în baza unor clauze abuzive, tocmai pentru a evita un abuz de genul acesta din partea BCR: declararea scadenţei anticipate a creditului în condiţiile în care clauzele privitoare la dobândă şi comisioane sunt nule (ineficace) conform art. 6 din legea 193/2000. Aşadar, partea care este în culpă, respectiv reclamanta, nu poate pretinde rezilierea contractului, pârâţii fiind de acord cu admiterea în parte a acţiunii formulate de reclamantă, în sensul de a încheiat actul adiţional la contractul de credit bancar nr. 2008750404/25.09.2008, în condiţiile calculării dobânzii, în funcţie de cotaţia Euribor la 6 luni, care a fost stabilită în contract la valoarea de 1,5 p.p. Văzând şi disp. art. 274 Cpc, instanţa va respinge cheltuielile de judecată ca fiind nedovedite de către pârâţi.”.

Împotriva sentinţei de mai sus a fost formulată calea de atac a apelului de către reclamantă, cale admisă de Tribunalul Argeş prin decizia nr. 186/24.09.2013 prin care s-a respins acţiunea.

Împotriva acestei hotărâri a fost formulată calea de atac a recursului de către părţi, admise prin decizia nr. 887/24.04.2014 a Curţii de Apel Piteşti, hotărârile anterioare fiind casate, iar cauza trimisă spre rejudecare la Judecătoria Piteşti.

Pentru a se adopta această soluţie s-a reţinut: „Aşa după cum rezultă din acţiunea cu care recurenta-reclamantă a învestit instanţa de judecată, aceasta a solicitat obligarea pârâţilor la încheierea unui act adiţional la contractul de credit bancar nr.2008750404/25.09.2008 potrivit ofertei nr.2349 propusă de reclamantă, în sensul aplicării creditului în sold a unei dobânzi curente variabilă, calculată în funcţie de cotaţia Euribor la 6 luni la care să se adauge 7 puncte procentuale, marja fixă pe an pe restul perioadei de creditare, iar în subsidiar, în cazul în care nu se va admite acest capăt de cerere a solicitat să se constate abuzul de drept al pârâţilor manifestat prin refuzul încheierii actului adiţional şi în consecinţă, să se constate neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâţi, ca urmare a declarării scadenţei anticipate a creditului. Instanţa de fond, a admis în parte acţiunea, prin aceea că a obligat pe pârâţi să încheie actul adiţional la contractul de credit, în condiţiile calculării dobânzii în funcţie de cotaţia Euribor, la 6 luni, la care se adaugă marja fixă care a fost stabilită în contract la 1,5 puncte procentuale. Procedând în acest mod, judecătoria nu a analizat practic fondul cauzei deduse judecăţii. Această instanţă trebuia să examineze acţiunea cu care a fost învestită, respectiv trebuia să administreze probele necesare pentru a putea conchide dacă marja fixă cerută de către reclamantă poate fi sau nu stabilită la 7 cote procentuale, aceasta, în condiţiile în care pârâţii, pe parcursul soluţionării cauzei, nu au învestit instanţa cu vreo cerere prin care să se dispună luarea în considerare a unei marje fixe de 1,5 puncte procentuale. Această situaţie de fapt a fost sesizată şi de către instanţa de apel, numai că aceasta a considerat, în mod greşit, că instanţa de fond s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut, încălcându-se principiul disponibilităţii, deşi nu se analizase fondul cauzei, raportat la obiectul acţiunii introductive de instanţă. Mai mult, prin modalitatea de soluţionare a apelurilor şi de respingere a acţiunii, cu îndrumarea pentru părţi de a proceda la noi negocieri până vor ajunge la o înţelegere, în condiţiile în care, în mod constant pârâţii nu au fost de acord cu încheierea unui act adiţional la contractul de credit în care să se prevadă o marjă fixă de 7 puncte procentuale, iar reclamanta nu a agreat o altă cotă procentuală, s-a încălcat şi principiul accesului liber la justiţie, care este o componentă fundamentală a dreptului la un proces echitabil, principiu care este reglementat prin legea fundamentală română, în art.21, cât şi prin art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanţă. În consecinţă, în baza dispoziţiilor art.312 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură civilă, urmează să se admită ambele recursuri şi să se dispună casarea sentinţei şi deciziei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în vederea soluţionării pe fond a acţiunii, astfel cum aceasta a fost formulată. Cu ocazia rejudecării, urmează a fi analizate şi criticile invocate de părţi, în recurs, ca apărări de fond.”.

În faţa acestei din urmă instanţe la termenul de judecată din data de 17.09.2014 părţile au precizat prin apărători că nu mai doresc administrarea de alte probatorii şi au formulat concluzii asupra fondului cauzei.

Având în vedere proba administrată se va admite în parte acţiunea, pentru următoarele considerente:

Din înscrisurile depuse în primul ciclu procesual de către reclamantă se reţine că între aceasta şi pârâţi a fost încheiat contractul de credit bancar cu nr. 2008750404/25.09.20008 (fila 17), convenţie prin care aceasta a acordat un împrumut în sumă de 100.000 euro.

În urma unui litigiu între părţi s-a pronunţat de către Judecătoria Piteşti sentinţa civilă nr. 8499/29.10.2010, în dosarul nr. 14483/280/2010 (fila 30), prin care s-a constatat abuzivă clauza prevăzută de art. 5 teza finală din convenţia de credit. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Tribunalul Argeş (fila 33).

Pentru a se adopta această din urmă soluţie s-a reţinut: „La data de 25.09.2008 s-a încheiat,  între Banca Comercială Română  S.A., prin BCR România S.A. - Sucursala Piteşti în calitate de împrumutător şi C.I.A, în calitate de împrumutat, convenţia de credit nr.2008750404 prin care s-a acordat un credit în suma de 100.000 euro, calitate de coplătitor având C.P şi C.A( f. 7-9). Potrivit art. 5 din aceasta convenţie ,,La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 7,4%/an şi este fixă  în primele 12 luni şi variabilă ulterior. Dobânda fixă se menţine constantă pe o perioada de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8. După aceasta data , dobânda curentă este formata din dobânda de referinţa variabilă, care se afişează la sediile BCR,  la care se adăuga 1,50”. La data de 27.05.2010 s-a înregistrat la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Argeş reclamaţia nr.2110/763  prin care intimatul C.I.A a sesizat creşterea dobânzii în mod nejustificat, arătând totodată că în contract la art. 5 există o clauza abuziva respectiv cea care face trimitere la dobânda de referinţă variabila afişata de BCR, ce îl defavorizează întrucât banca nu se raportează la dobânda variabilă Euribor. În baza reclamaţiei mai sus menţionate la data de 12.07.2010 Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor-Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Argeş a încheiat procesul-verbal seria ANPC nr.0019269 şi înregistrat sub nr. 60/501/12.07.2010 prin care a constatat că în contractul de împrumut încheiat de părţi sunt prevăzute clauze ce pot fi considerate abuzive, respectiv la art. 5 întrucât cuprinde o manifestare de voinţa unilaterală a băncii de a interveni cu privire la revizuirea ratei dobânzii curente. A fost sesizata instanţa în temeiul dispoziţiilor art.12 din Legea nr.193/2000 în vederea aplicării dispoziţiilor art.13 din acelaşi act normativ, prin dispunerea sancţiunii contravenţionale şi a măsurii complementare. Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Argeş invocata de către BCR prin întâmpinare se constata ca potrivit art. 12 din Lg. nr. 193/2000 rep. [Procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârşit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul.] Raportat la acest text de lege rezultă cu claritate că legiuitorul a conferit intimatului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Argeş calitate procesuala activă fiind îndreptăţit să sesizeze instanţa şi să figureze ca parte în proces, excepţia fiind  neîntemeiată cu consecinţa respingerii acesteia. Analizând sesizarea prin prisma înscrisurilor depuse la dosar instanţa constată că: Potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, ,,O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, iar conform alin.(2) al aceluiaşi articol, ,,o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”. Conform art.1 alin.(3) din Legea nr.193/2000, ,,se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”. În Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000, alin.(1) lit. a) se prevede că ,,sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”. Din analiza convenţiei de credit nr. 2008750404/25.09.2008, reiese că la art.5 se prevede că  după primele 12 luni ,,dobânda curentă este formata din dobânda de referinţa variabilă, care se afişează la sediile BCR la care se adăuga 1,50”. Se constata astfel că aceasta clauza cuprinde elemente abuzive în sensul că lasă la manifestarea de voinţa unilaterală a băncii posibilitatea de a interveni la modificarea ratei dobânzii curente în funcţie de dobânda  de referinţa variabilă fără a fi rezultatul de voinţa a ambelor parţi. Împrumutatul este astfel prejudiciat în drepturile sale în măsura în care nu se inserează niciun fel de element concret privind referinţa la care se face trimitere atunci când este vorba de dobânda variabilă. Sub acest aspect împrumutatul ajunge să susţină că ar trebui aplicat indicele Euribor ,  iar împrumutantul susţine că este vorba de dobânda variabilă pe care o practică aceasta şi care sete afişata la sediul său. Cele prezentate converg spre concluzia că prevederile contractuale vizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, având în vedere că aceste contracte sunt preformulate, standard, eventualele diferenţe datorându-se particularităţilor fiecărui tip de credit contractat sau al particularităţilor fiecărui client în parte. Nu poate fi reţinută apărarea intimatei  BCR potrivit căreia motivul întemeiat pentru majorarea ratei dobânzii s-a fundamentat din punct de vedere economic şi contractual, întrucât clauza vizată ca fiind abuzivă nu cuprinde în mod clar şi concis  elemente obiective de raportare , care să nu dea posibilitatea unor dubii în interpretarea lor. Nu s-a prevăzut în contract în mod expres că dobânda afişată la sediul BCR este cea practicată de această instituţie bancară. Or, pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. De asemenea, prin necircumstanţierea în niciun mod a elementelor care permit Băncii modificarea unilaterală a dobânzii şi neindicarea niciunui criteriu previzibil  în acest sens, lăsând la aprecierea Băncii posibilitatea majorării dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale în materie, fiind de natură a produce clienţilor grave prejudicii materiale. Totodată, din modul de redactare al clauzelor contractuale se deduce cu uşurinţă că operatorul bancar înţelege să utilizeze anumite terminologii, considerate esenţiale, fără a lua în calcul şi puterea de înţelegere a consumatorului persoană fizică, luat individual. În raport de disp. alin.(1) din Anexa nr.1 la Legea nr.193/2000, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut şi în contract şi cu condiţia informării clientului care să aibă libertatea de a rezilia contractul. În speţă, motivul prevăzut în contract este cel privind costul resurselor de creditare, însă nu poate fi interpretat  ca având natura unui motiv întemeiat , întrucât prin ,,motiv prevăzut în contract” în sensul dispoziţiilor legale se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a şti de la început criteriile în raport de care  dobânda va fi majorată, situaţie care nu se regăseşte în speţa de faţă. Chiar în situaţia în care s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia ,,motivului întemeiat”, pentru a nu putea considera o clauză abuzivă, ar trebui, conform dispoziţiei legale mai sus menţionate, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia contractul. Or, o astfel de situaţie nu este prevăzută în cazul de faţă, astfel că instanţa apreciază ca fiind abuzivă clauza supusă analizei, (prevăzută de art. 5 teza finală din  Contractul  de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008), prin prisma dispoziţiilor art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, motivat de faptul că o astfel de clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp. art.13 raportat la art.16 din Legea nr.193/2000, instanţa va admite sesizarea, va constata ca abuzivă clauza prevăzută de art. 5 teza finală din  Contractul  de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008 cu intimatul Cravă Ionuţ Adrian, sub aspectul sintagmei „ dobânda de  referinţă variabilă care se afişează la sediile BCR”. Va aplica intimatei  amendă  contravenţională în cuantum de 200 lei şi va obliga intimata B. C. R.SA să modifice Contractul  de credit bancar nr. 2008750404 încheiat la data de 25.09.2008,  în sensul înlăturării clauzei constatate ca fiind abuzivă.”.

În urma declarării respectivei clauze ca fiind abuzivă s-au demarat de către reclamantă negocieri în privinţa stabilirii unei noi dobânzi şi în special a modului în care aceasta se va determina (fila 43 şi urm.); s-a propus formula Euribor la 6 luni + 9,25 puncte procentuale („marja băncii”), pentru ca ulterior să se propună 7 p.p.

Aceste oferte au fost refuzate de către pârâtul C. A. (fila 57).

De asemenea, instanţa, la termenul din 17.09.2014, a propus o modalitate de soluţionare a cauzei, însă părţile nu au ajuns la un acord; toţi pârâţii au apreciat (după cum rezultă şi din întâmpinare) că formula corectă ar fi Euribor la 6 luni + 1,5 puncte procentuale.

Analizând capetele de cerere din acţiune se constată că numai unul dintre acestea este întemeiat.

Astfel, pârâţii nu pot fi obligaţi la încheierea unui act adiţional în care să se menţioneze modalitatea de calcul agreată de reclamantă în lipsa unui probatoriu în acest sens.

Din înscrisurile depuse de părţi la dosar nu se poate în nici un mod stabili că marja corectă pe care banca ar trebuie să o primească este de 7 p.p., iar nu de 5 p.p. sau 9 p.p.

Nu există nici un element obiectiv ce ar putea fi avut în vedere de instanţă pentru a dispune o marjă fixă pe an de 7 p.p. Susţinerile petentei nu pot fi reţinute raportat şi la contestarea lor constantă de către pârâţi.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici susţinerea acestora din urmă cum că marja fixă ar trebui să fie de numai 1,5 p.p. pentru că aceasta era prevăzută în contractul iniţial.

Dobânda iniţială era formată din dobânda de referinţă variabilă a băncii (stabilită unilateral de aceasta) şi cele 1,5 p.p., iar nu din Euribor + 1,5 p.p.

Nu se poate stabili un cuantum al marjei fixe de numai 1,5 p.p. atât timp cât acesta se stabilise şi raportat la o dobândă de referinţă variabilă şi care se determina de petentă raportat la activitatea sa, iar nu în funcţie de un criteriu independent (cum ar fi Euribor-ul).

În mod evident o marjă de numai 1,5 p.p. ar fi dăunătoare reclamantei, chiar împovărătoare pentru aceasta, atât timp când cuantumul dobânzii, în acest caz, nu ar depăşi 2% pe an; nu există posibilitatea a se primi un credit cu o dobândă atât de mică de la nici o unitate bancară (la moneda euro).

Se reţine şi că nu există o identitate între dobânda de referinţă variabilă (cost de creditare stabilit exclusiv de reclamantă) şi Euribor.

În acelaşi timp nu se poate reţine un abuz de drept al pârâţilor rezultat din faptul că nu au fost de acord cu propunerea petentei (actul adiţional).

Nu a rezultat din proba cu înscrisuri administrată că aceştia ar fi acţionat ilicit, ci nu au acceptat propunerea băncii, apreciind că marja fixă trebuie să fie mult mai mică.

Faptul că un posibil client nu acceptă oferta formulată de unitatea bancară, neacceptând obligaţiile pe care ar trebui să şi le asume prin contract, nu poate fi apreciat ca un abuz de drept, ci un refuz de a contracta.

Se observă şi că propunerile efectuate de părţi în ceea ce priveşte completarea contractului sunt diametral opuse, nefiind posibilă aproprierea voinţelor acestora; sunt mult prea îndepărtate opţiunile.

De asemenea, instanţa, raportat şi la analiza de mai sus privind lipsa unui abuz de drept al pârâţilor, nu poate da eficientă clauzei din art. 7.4, lit. h din convenţia părţilor şi să declare scadent anticipat creditul, cu o posibilă ulterioară obligare a intimaţilor la plata de daune.

Neexistând o culpă a pârâţilor nu pot fi incidente disp. art. 7.4, lit. h din contract (fila 27); pentru aceştia nu se poate reţine o neîndeplinire a obligaţiilor asumate după cum se solicită prin clauza de mai sus. Numai în acest caz (culpă contractuală) se poate declara scadent anticipat creditul.

După cum s-a precizat şi mai sus, neacceptarea unei oferte a reclamantei nu poate fi reţinută ca şi culpă.

Cu toate acestea se observă că este întemeiat capătul trei din acţiunea petentei (pct. 2, lit. b), respectiv incidenţa în cauză a disp. art. 6 din Lg. 193/2000, respectiv: „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”.

După cum rezultă şi din motivarea de mai sus, în lipsa unei clauze privind modalitatea de determinare a dobânzii aplicabile creditului acordat, convenţia dintre părţi nu mai poate continua. Se pierde chiar o parte majoră din obligaţiile pârâţilor (aceştia ar mai restitui numai creditul, iar banca nu şi-ar mai realiza venitul).

În mod evident sunt incidente prevederile legale citate mai sus, în special teza finală, respectiv prin declararea abuzivă a clauzei privind determinarea dobânzii, convenţia de creditare nu mai poate continua în lipsa unui nou acord al părţilor.

În acelaşi timp se observă şi că prin stabilirea incidenţei disp. art. 6 din Lg. 193/2000 nu se aduce atingere hotărârilor judecătoreşti anterioare.

În acel litigiu, în mod evident (raportat la motivarea sentinţei şi a deciziei), nu s-a analizat şi posibilitatea sau nu a continuării convenţiei; în fapt instanţele nici nu au fost învestite cu un astfel de capăt de cerere.

Nu se poate interpreta obligaţia stabilită de instanţă în sarcina reclamantei de a modifica contractul în sensul înlăturării clauzei abuzive ca fiind o obligaţie de continuare a relaţiilor contractuale.

O astfel de interpretare ar putea duce la o apreciere a băncii că a fost autorizată să modifice contractul în modalitatea în care consideră necesar şi numai în interesul său.

În fapt, instanţa nu a dispus decât ca petenta de astăzi să înlăture din convenţie clauza abuzivă (să modifice contractul în acest sens).

De asemenea, o respingere a cererii petentei nu ar soluţiona impasul în care se află părţile; acestea nu ar cădea de acord în stabilirea dobânzii nici în viitor (litigiul este pe rolul instanţelor din 2012), iar obligaţiile nu ar mai fi executate atât timp cât nu se cunosc care sunt; chiar pârâţii au susţinut că în continuare plătesc dobânda din convenţia iniţială, deşi clauza a fost declarată abuzivă; în acest mod hotărârea anterioară a instanţei ar fi fără efect.

Pentru aceste motive, observând prevederile legale citate, cât şi imposibilitatea în care se află părţile în ceea ce priveşte un acord asupra modalităţii de determinare a dobânzii, urmează ca instanţa să constate imposibilitatea derulării în continuare a contractului de credit cu nr. 2008750404/25.09.2008.

În urma aceste soluţii se vor restitui pretenţiile de către părţi, fără a se reţine o culpă a pârâţilor şi, în consecinţă, fără ca pentru aceştia să existe o obligaţie de plată a daunelor.

În baza disp. art. 276 din C.proc.civ., observând că s-a admis numai unul dintre capetele de cerere din acţiune, se vor compensa în totalitate cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.C.R SA, în contradictoriu cu pârâţii: C.I.A, C.P, C.A, S.C şi S.C.B.

Constată imposibilitatea derulării în continuare a contractului de credit cu nr. 2008750404/25.09.2008.

Compensează în totalitate cheltuielile de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2014.

Preşedinte,

M S

Grefier,

F N

Domenii speta

Spete similare