Pensie de urmaş în favoarea soţului supravieţuitor. Condiţie de acordare. Dovada căsătoriei.

Pensie de urmaş în favoarea soţului supravieţuitor. Condiţie de acordare. Dovada căsătoriei.

Legea nr. 263/2010: art. 85

Din acest texte de lege reiese cerinţa obligatorie de acordare a pensiei de urmaş în favoarea soţului supravieţuitor, doar în situaţia în care durata căsătoriei a fost de cele puţin 10 ani.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale -  Decizia civilă nr.655/10  septembrie  2015.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr…/107/2014  formulată  de reclamanta  D.L. împotriva pârâtei C.J.P.  A.  s-a solicitat:- obligarea pârâtei la emiterea deciziei privind acordarea pensiei de urmaş în favoarea sa, drepturi cuvenite după defunctul său soţ D.I., decedat la data de 16.12.1991.

În motivarea cererii sale contestatoarea arată, că s-a căsătorit religios cu defunctul său soţ în anul 1978, conform adeverinţei eliberată de Parohia G., an în care li s-a născut primul copil, iar în anul 1979 s-a născut al doilea copil. In fapt, cei  doi au format o familie în adevăratul sens al cuvântului, încă din anul 1978. Căsătoria civilă a încheiat-o la câţiva ani distanţă,  respectiv  în anul 1982.

Prin cererea înregistrată  la  Casa de Pensii a solicitat acordarea pensiei de urmaş după defunctul său soţ, întrucât a împlinit vârsta de pensionare şi nu realizează nici un fel de venituri din muncă. Consideră că sunt întrunite cerinţele art. 85 al. 2 din Legea nr.263/2010 în ceea ce priveşte durata căsătoriei, întrucât, aşa cum a arătat, din anul 1978 împreună cu defunctul  D.I. au trăit împreună şi s-au gospodărit ca o familie.

De altfel, în zona lor, la acea vreme, se practica efectuarea căsătoriei religioase înaintea celei civile, întrucât Codul penal din 1964 a dezincriminat penal pe preotul care săvârşeşte slujba bisericească înaintea căsătoriei civile. Abia, prin Legea nr.119/1996 privind actele de stare civilă, se va introduce sancţionarea contravenţională a „oficierii de către deservenţii cultelor a serviciului religios în cazul căsătoriei... fără a li se fi prezentat certificatul de căsătorie" (art. 62, alin. 1, lit. k). Prin urmare,  în anii '70  nimic nu oprea preotul paroh  să  efectueze slujba religioasă a căsătoriei, aceasta cu atât mai mult, cu cât, în cazul lor se născuse deja un copil şi în comunitatea locală erau percepuţi ca şi familie.

Tribunalul Alba, prin sentinţa civilă nr…/17.03.2015 pronunţată în cauză a respins contestaţia, reţinând cu referire la probele dosarului, că reclamanta nu se încadrează în prevederile  art.85 alin.2 din Legea nr.263/2010, pentru a putea beneficia de pensie de urmaş, respectiv ca durata căsătoriei să fie de cel puţin 10 ani.

A fost înlăturată susţinerea contestatoarei, cum că a fost căsătorită religios cu defunctul  D.I din anul 1978, cu motivarea că aceasta nu face dovada căsătoriei. La vremea respectivă, procedura încheierii căsătoriei şi a eliberării actului de căsătorie era prevăzută în secţiunea  IV a Decretului nr. 278/1960, care nu a fost respectată, în speţă, decât în anul 1982.

În acest sens prima instanţă, face referire şi la dispoziţiile din anexa 8 la H.G. nr.257/2011– privind normele de aplicare a Legii nr.263/2010–care reglementează tipizatul de cerere pentru acordarea pensiei de urmaş şi unde se prevede obligativitatea depunerii certificatului de deces şi a certificatului de căsătorie, tocmai pentru a se putea verifica dacă sunt întrunite condiţiile de acordare a pensiei de urmaş, stipulate la art.85 a  Legii nr.263/2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, apel, în termenul legal, reclamanta D.L., solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanta susţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 85  alin.2  din  Legea nr.263/2010. Astfel, susţine  apelanta aceste dispoziţii nu trebuie interpretate în sens restrictiv ci, în sensul în care produc efecte.

Apreciază că textul legal, respectiv raţiunea acordării pensiei de urmaş are în vedere nu doar căsătoria încheiată civil ci şi căsătoria ca fapt juridic complex pe care se întemeiază familia. Aceasta presupune convieţuirea şi gospodărirea împreună a soţilor,  precum şi îndatorirea de a asigura creşterea şi educarea copiilor.

Căsătoria fiind un fapt juridic, conform art.250  din  NCPC  poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, nu numai prin actul de stare civilă aşa cum a reţinut instanţa de fond.

În continuare, apelanta reia susţinerile din faţa primei instanţei, în sensul că în anul 1978 a avut loc căsătoria religioasă şi că în acea perioadă încheierea căsătoriei religioase în comunităţile de la ţară garanta cadrul pentru întemeierea unei familii. Faptul încheierii căsătoriei este dovedit şi de menţiunea privind numele mamei din certificatul de naştere al copiilor, ambii născuţi înainte de înregistrarea căsătoriei administrativ, la numele mamei menţionându-se D.L. iar, nu N.L. (numele de fată al reclamantei) din care s-ar deduce că erau consideraţi căsătoriţi şi de către autorităţi.

Apreciază că toate aceste aspecte  menţionate  mai  sus fac dovada faptului căsătoriei întrucât aceasta era practica la vremea respectivă, adică chiar dacă soţii erau căsătoriţi religios iar căsătoria nu era înregistrată administrativ la primări, aceştia erau percepuţi ca şi o familie şi se bucurau de toate consecinţele ce decurg dintr-o căsătorie încheiată administrativ.

În concluzie, apelanta apreciază că este îndreptăţită la acordarea pensiei de urmaş, întrucât consideră că a fost căsătorită cu defunctul  D.I.  încă din anul 1978 trăind şi gospodărindu-se cu acesta ca o familie şi nu realizează nici un fel de venituri din muncă.

În drept invocă art.466 şi urm. Cod de procedură civilă.

Intimata C.J.P. A.  a depus întâmpinare în această fază procesuală prin care solicită respingerea apelului ca netemeinic şi nelegal, reluând apărările din faţa primei instanţei în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele art.85 din Legea nr. 263/2010.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este nefondat.

Potrivit art. 85 din Legea nr.263/2010: (1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.

(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.”

Din acest texte  de lege reiese cerinţa obligatorie de acordare a pensiei de urmaş în favoarea soţului supravieţuitor, doar în situaţia în care durata căsătoriei a fost de cele puţin 10 ani.

În speţă, în mod corect instanţa de fond, raportându-se la data încheierii căsătoriei-31.03.1982, reieşită din certificatului de căsătorie  eliberat de Consiliul Popular al Comunei  G.S.  şi data decesului soţului contestatoarei-16.12.1991, reieşită din certificatul de deces a reţinut că durata căsătoriei este sub 10 ani.

Dovada încheierii căsătoriei se face cu actul de căsătorie şi cu certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului de căsătorie, potrivit art.292 din Codul Civil. Acest text legal trebuie coroborat cu prevederile art.13 din Legea nr.119/1996, republicată, conform cărora starea civilă se dovedeşte cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum şi cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora. Desigur, că legiuitorul a prevăzut şi situaţii de excepţie când căsătoria poate fi dovedită cu orice mijloc de probă,dar aceste situaţii sunt expres prevăzute de lege, şi nu sunt incidente în speţă.

Referirea apelantei la căsătoria religioasă, care ar fi avut loc, în anul 1978 nu are nici o relevanţă, faţă de data certă a încheierii căsătoriei civile, reieşită din actul de stare civilă depus la dosar, singura în măsură să producă toate efectele juridice în raporturile între soţi, inclusiv în materia dreptului de asigurări sociale, incidentă în cauză.

Că este aşa, reiese şi din dispoziţiile Legii pensiilor şi asigurărilor sociale nr.263/2010-art.103, Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice aprobate prin  H.G. nr.257/2011-art.76 lit.c) şi Anexa 8 la Norme, care prevăd ataşarea la cererea de acordare a pensiei de urmaş a actelor prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, în discuţie actul de stare civilă-certificat de căsătorie, respectiv certificatul de deces.

Şi în acea perioadă (anul 1978) exista reglementare legală privind procedura încheierii căsătoriei, înregistrarea acesteia în registrul de stare civilă şi întocmirea actului de căsătorie, respectiv Decretul nr.278/23.07.1960 cu privire la actele de stare civilă, aşa încât toate aspectele invocate de apelantă vizând căsătoria religioasă, menţiunile din certificatul de naştere a minorilor, obiceiul locului (etc.) nu au nici o relevanţă în verificarea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 85 din Legea nr.263/2010 privind durata căsătoriei.

Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul promovat în cauză păstrând ca legală şi temeinică sentinţa atacată.

Domenii speta

Spete similare