Menţinerea greşită a stării de recidivă în contextul aplicării legii penale mai favorabile, nefiind îndeplinite condiţiile art.41 alin.1 Noul Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 242 din 3 februarie 2014 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată ca urmare a sesizării din oficiu de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Baia Mare cu privire la condamnatul Vlonga Ştefan.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că în privinţa condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 422/17.12.2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă prin nerecurare la data de 06.01.2014 s-a arătat, că numitul Vlonga Ştefan a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare pentru comiterea unei pluralităţi de infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal din 1969.

 Această pluralitate este formată din pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin.2 din Codul penal din 1969 şi pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 – 82 Cod penal  care se compune din:

- pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 alin.1 Cod penal

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal 

- 300 lei amendă pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal.

Aplicând regulile art. 83 alin.1 din Codul penal din 1969, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare şi a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 luni închisoare, în final condamnatul având de executat o pedeapsă totală de 1 an şi 3 luni închisoare.

S-a mai arătat că potrivit noului Cod penal infracţiunea de lovire sau alte violenţe este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă, infracţiune de ameninţare prevăzută de art. 206  este pedepsită cu  închisoare de la 3 luni  la 1 an sau amendă, infracţiunea de furt  calificat prevăzută de art. 229 lit. b, d  este pedepsită cu închisoare de la 1  la 5 ani, iar pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 253 alin.1 pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Raportat la infracţiunea pentru care a fost aplicată pedeapsa de 1 an  închisoare, comisia a apreciat că nu este aplicabil art. 41 alin.1 Cod penal corespondent al art. 37 lit. a Codul penal din 1969 întrucât pedeapsa aplicată trebuia să fie mai mare de 1 an închisoare astfel s-a solicitat a fi reţinută starea de pluralitate intermediară prevăzută de art. 44 alin.1 Cod penal şi nu cea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 41 alin.1 Cod penal şi, în consecinţă, aplicându-se regulile art. 44 alin.2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, pedepsele să fie contopite, iar pedeapsa aplicată să fie de 1 an şi 1 lună închisoare.

S-a mai arătat că acesta a început executarea pedepsei la data de 09.01.2014.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului instanţa a constatat că aceasta a rezultat în urma aplicării unui tratament sancţionator special prevăzut de art. 83 Cod penal.

Mai mult, potrivit art. 15 din acelaşi act normativ, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal şi, de asemenea, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei inclusiv sub aspectul revocării şi anulării acestuia este cel prevăzut de Codul din 1969.

Având în vedere că pentru aplicarea dispoziţiilor art. 6 noul Cod penal prezintă relevanţă doar modificările limitelor de pedeapsă nu şi alte condiţii de care depinde sancţionarea infractorului şi constatând că în speţa de faţă pedepsele aplicate pentru infracţiunile săvârşite nu depăşesc limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă, instanţa a respins sesizarea comisiei.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe au formulat contestaţie condamnatul şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Contestatorul-condamnat a arătat în cuprinsul contestaţiei sale că această comisie i-a dat „aviz favorabil” cu privire la legea penală mai favorabilă, iar în şedinţa publică din 11 martie 2014 a solicitat a i se aplica legea mai favorabilă, a fi pus în libertate, a i se aplica o amendă şi a arătat că susţine motivele din contestaţie ale parchetului.

În cuprinsul motivelor care au stat la baza contestaţiei formulate de parchet acesta a solicit a se reduce pedeapsa de la 1 an 3 luni închisoare la 1 an o lună sau a se constata că acesta nu a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, ci de pluralitate intermediară ceea ce are efecte asupra situaţie sale juridice (eventuală graţiere, etc.).

Parchetul şi-a motivat contestaţia cu aceea este greşită reţinerea ideii potrivit căreia nu sunt pedepse în considerarea stării de recidivă sau de pluralitate intermediară cele rezultante în cazul persoanelor cărora li s-a revocat suspendarea condiţionată. Starea de pluralitate trebuie reţinută numai că vechiul Cod penal a instituit un regim mai sever – regim care potrivit noului cod se aplică recidivei postcondamnatorii. În cazul pluralităţii intermediare noul cod prevede o modalitate de calcul mai blândă şi a modificat-o şi în cazul revocării suspendării sub supraveghere (singura suspendare a pedepsei pe care a păstrat-o).

Normele de drept material cu privire la care se aplică legea mai favorabilă trebuie interpretate ca norme autonome (se încadrează aici pluralităţile de infracţiuni – recidivă, concurs, pluralitate intermediară şi revocările de suspendări).

Pentru aplicarea legii mai favorabile în faza de executare trebuie comparată situaţia condamnatului definitivă ca urmare a aplicării vechilor norme de drept material cu cea a aceleiaşi persoane aplicând normele de drept  material noi în mod autonom (maximul sancţiunilor pe care instanţa i le-ar fi putut aplica dacă situaţia sa juridică s-ar fi născut după intrarea în vigoare a noilor coduri, atât primul termen al pluralităţii, cât şi al doilea ar fi fost comise după 1 februarie 2014). Deşi situaţiile tranzitorii nu sunt avute în vedere, iar comparaţia amintită de instanţă trebuie făcută între art. 83 din vechiul Cod penal şi pluralitatea aplicabilă fiecărei situaţii juridice după caz.

Art. 15 din Legea nr. 187/2012 reglementează o situaţie tranzitorie (a persoanelor care la 1 februarie 2014 s-au aflat înăuntrul termenului de încercare al unei pedepse suspendate condiţionat) deci se aplică doar pentru situaţiile de lege mai favorabilă din timpul procesului avute în vedere de art. 5 din Cod penal. Acest text are în vedere doar suspendările condiţionate ce vor fi revocate, nu şi cele care au fost definitiv judecate şi revocate. Acest fapt rezultă din aceea că art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 face trimitere expres şi limitativ la alin. 1, limitând sfera de aplicare a situaţiilor tranzitorii. Doar prin analogie s-ar putea extinde acest articol şi la situaţiile prevăzute de art. 6 Cod penal. Analogia e permisă doar „in favorem” astfel că prin extinderea acestei interpretări nu se poate ajunge la o concluzie defavorabilă condamnatului.

În cazul persoanelor cu o pedeapsă care a fost suspendată condiţionat ce constituie primul termen al pluralităţii de maximum 1 an prin interpretarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 în sens neconvenţional şi deci neconstituţional se poate ajunge la concluzii diferite în situaţii aparent identice. Astfel dacă se aplică regimul revocării suspendării condiţionate în situaţiile tranzitorii se generează o inechitate faţă de persoanele care prin excluderea de la art. 6 Cod penal raportat la art. 15 din Legea nr. 187/2012 sunt judecate definitiv înainte de 1 februarie 2014  cărora li se aplică art. 44 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal. Această inechitate trebuie rezolvată prin aprecierea alin. 2 al. art. 15 din Legea nr. 187/2012 în favoarea celor care se află în situaţiile tranzitorii menţionate. 

Şi în cazul situaţiilor tranzitorii prevăzute de art. 15 din Legea nr. 187/2012 alin. 2 trebuie interpretat în sensul că se referă doar la regimul suspendării, nu la cel al revocării. Suspendările începute înainte de 1 februarie 2014 îşi menţin regimul cu privire la motive şi condiţiile de revocare, nu şi cu privire la calculul pluralităţii de infracţiuni într-o atare situaţie specială.

Acest calcul se face în mod obişnuit cu privire la fiecare pluralitate intermediară sau recidivă, modalitate de calcul care este în concepţia noul Cod penal şi prevăzută pentru situaţii mai grave decât cea a suspendării condiţionate sau în cazul persoanelor care sunt condamnate la o pedeapsă de maximum 1 an înainte de 1 februarie 2014, se sustrag de la executarea pedepsei, înăuntrul termenului de prescripţie mai comite o faptă, fiind apoi condamnate definitiv pentru cele două infracţiuni.

Nu se poate interpreta extinctiv art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru agravarea situaţiilor din art. 6 Cod penal.

În caz de revocare a suspendării condiţionate trebuie aplicate regulile generale de la pluralitatea de infracţiuni altfel art. 15 din Legea nr. 187/2012 se aplică şi art. 6 Cod penal pentru a echivala două situaţii juridice aparent identice, însă această echivalare e în defavoarea condamnatului definitiv - fapt nepermis de jurisprudenţa C.E.D.O.

Mai mult, dacă ar fi de acord cu aplicarea regimului suspendării condiţionate în şi în ceea ce priveşte regimul de calcul special al pedepselor, în caz de revocare a suspendării condiţionate, situaţiile juridice sunt doar aparent identice, fiind însă distincte. Mai exact, norma tranzitorie are în vedere situaţia aplicării legii mai favorabile în timpul judecăţii (art. 5 Cod penal), iar situaţia similară condamnatului Vlonga Ştefan din sesizare, este apreciabilă sub imperiul art. 6 Cod penal, acesta fiind în faza executării deci după o condamnare definitivă. Se reaminteşte că în situaţia art. 6 Cod penal trebuie făcută o comparaţie între sancţiunile ce se execută definitiv şi situaţia persoanei căreia i se aplică noile norme de drept material cu privire la întreaga sa situaţie juridică, adică ca şi cum ar fi comis toate faptele sub auspiciile noii legi (atât primul termen cât şi al doilea termen al pluralităţii – lege care în cazul de faţă nu prevede pedepse cu suspendare ci doar amânarea aplicării pedepsei sau pedeapsa cu suspendarea sub supraveghere, în ambele cazuri fiind o modalitate de calcul a pluralităţii mai blândă decât cea propusă prin interpretarea art. 15 din Legea nr. 187/2012).

Cu toate că prin interpretarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 se poate ajunge la ideea că se aplică cumulul aritmetic situaţiilor tranzitorii, creându-se o situaţie de tratament distinct între persoanele cărora li se aplică art. 5 Cod penal şi cele cărora li se aplică art. 6 Cod penal, această diferenţiere este şi era permisă şi nici nu este sau nu va fi singura. Însăşi modalitatea de apreciere a celor două situaţii este distinctă ca şi algoritm, raportat la aceste două faze ale procesului penal, existând mai multe elemente care nu pot fi avute în vedere în cazul art. 6 Cod penal şi care sunt deduse judecăţii în cazul art. 5 Cod penal (circumstanţiere, existenţa plângerii prealabile, existenţa cauzelor justificative etc.).

În consecinţă, aplicând regulile art. 44 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopind cele două pedepse de 1 an închisoare şi 3 luni închisoare executabile, se ajunge la o pedeapsă de 1 ani şi o lună închisoare.

Observând că pedeapsa efectiv aplicată în executarea căreia se află Vlonga Ştefan este de 1 ani şi 3 luni, deci mai mare decât limita de 1 an şi o lună calculată conform regulilor autonome prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, în cauză trebuie făcută aplicarea art. 6 alin. 1 Cod penal.

Examinând sentinţa penală contestată, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 422 din 17 decembrie 2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus contestatorului-condamnat Vlonga Ştefan i s-a aplicat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 83 Cod penal, i s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare ce i s-a aplicat prin sentinţa penală nr. 13/11.01.2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cumulată de 1 an 3 luni închisoare în regim de detenţie în condiţiile prevăzute de art. 71, 64 lit. a Cod penal.

Această sentinţă a rămas definitivă prin nerecurare.

Infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din vechiul Cod penal se regăseşte în prezent în art. 193 alin. 2 din noul Cod penal pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de 6 luni – 5 ani închisoare sau amendă. Întrucât pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată de judecătorie nu depăşeşte maximul special, nu poate fi redusă.

Având în vedere faptul că, potrivit art. 41 alin. 1 din noul Cod penal, primul termen al recidivei îl poate constitui doar o infracţiune pentru care pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă este mai mare de 1 an, iar, în speţă, contestatorului-condamnat i s-a aplicat prin sentinţa penală nr. 13/2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus pedeapsa de 1 an închisoare, starea de recidivă urmează a fi înlăturată.

Conform art. 15 din Legea nr. 187/2012, măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza vechiului Cod penal se menţine şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, iar regimul ei (inclusiv cu privire la revocarea sau anularea ei ) este cel prevăzut de vechiul Cod penal.

Faţă de acest text legal, văzând şi faptul că Judecătoria Vişeu de Sus a dispus executarea pedepsei de 1 an închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 13/2012 a aceleiaşi instanţe nu ca urmare a aplicării instituţiei recidivei, ci a altei instituţii – cea a revocării suspendării condiţionate a executării ei, în mod legal prima instanţă a menţinut dispoziţia Judecătoriei Vişeu de Sus privind revocarea suspendării condiţionate a executării acestei pedepse. Prin urmare, s-a menţinut pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 422/2013 a Judecătoriei Vişeu de Sus.

Pentru toate aceste considerente contestaţiile parchetului şi ale  condamnatului au fost admise potrivit dispozitivului acestei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina sa, iar onorariu avocatului numit din oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare