Anulare act administrativ

Decizie de impunere. Necomunicare. Contestarea semnăturii de pe recipisa de primire. Soluţionarea contestaţie împotriva deciziei pe baza excepţiei tardivităţii. Obligarea organului superior la soluţionarea contestaţie pe fond.

Necomunicarea Deciziei de impunere emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Arad, reprezentând obligaţiile de plată pe anii 2003, 2004, 2005, 2006, 2007. Admisibilitatea anulării de către instanţă a deciziei emise de fosta DGFP Arad prin care contestaţia împotriva deciziei de impunere a fost respinsă ca tardivă. Obligarea organului superior la soluţionarea contestaţie pe fond.

(Tribunalul Arad, Secţia contencios administrativ şi fiscal; sent.civ. nr. 6017/28.01.2014 a Tribunalului Arad, irevocabilă prin decizia civilă nr. 9840 din  02 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dos. nr.4454/108/2013)

Prin sent. civilă nr. 6017/28.01.2014 a Tribunalului Arad, irevocabilă prin decizia civilă nr. 9840/02.12.2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dos. nr.4454/108/2013, s-a dispus respingerea excepţiei tardivităţii; admiterea cererii precizată formulată de către reclamantul D. A. contra pârâtelor Casa de Asigurări de Sănătate Arad, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în sensul anulării  deciziei  nr.351 din 29.05.2013 emisă de fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad respectiv obligării pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara la soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantului împotriva deciziei nr.10613 din 24.07.2008 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Arad în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei.

Pentru a hotărî în acest sens; tribunalul a apreciat următoarele:

În conformitate cu art.11 alin.1 din Legea nr.554/2004 cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la între altele data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă iar coroborat cu art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală rezultă că termenul de 6 luni se calculează de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei reclamantului împotriva deciziei de impunere.

Or decizia de soluţionare a contestaţiei nr.351729.05.2013 a fost comunicată reclamantului la data de 29.05.2013 iar cererea de chemare în judecată în dosarul conexat a fost înregistrată la instanţă la data de 14.06.2013 şi ca atare reclamantul a respectat termenul de 6 luni prevăzut de art.11 alin.1 din Legea nr.55472004 iar excepţia invocată este nefondată şi va fi respinsă.

Reclamantul a invocat în esenţă că decizia de impunere  nu i-a fost comunicată  sub nici o formă, cu atât mai puţin prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire iar în ce priveşte copia recomandatei de la f.15 arată că semnătura nu-i aparţine.

Potrivit art. 45 Cod de Procedură Fiscală, „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii”.

Faţă de aceste reglementări, Tribunalul a reţinut că decizia de impunere nu poate produce efecte juridice decât după comunicarea ei către contribuabilul destinatar, în cazul de faţă reclamantul.

Cu privire la modalităţile de comunicare, Tribunalul a reţinut că  potrivit art. 44 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate”.

Totodată, conform art. 44 alin. 4 Cod de Procedură Fiscală, „dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.

Textul art. 44 alin. 3 lit. c) Cod de Procedură Fiscală impune ca în cazul comunicării prin poştă să se asigure „confirmarea primirii” actului administrativ fiscal. Astfel, textul permite comunicarea „prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia”. A se asigura confirmarea primirii impune o obligaţie în sarcina organului fiscal de a face toate demersurile legale necesare pentru obţinerea acestei confirmări a primirii actului de către contribuabil. Simpla transmitere poştală, efectuată în mod formal şi fără verificări suplimentare în cazul în care nu se obţine confirmarea primirii, nu poate fi considerată îndestulătoare în raport cu dispoziţiile textului legal citat, care impune ca orice comunicare prin poştă să asigure „confirmarea primirii” actului administrativ fiscal, iar asigurarea impune luarea tuturor măsurilor necesare pentru atingerea rezultatului prescris de lege.

Dată fiind aplicabilitatea dispoziţiilor Codului de procedură civilă în materie de citare, Tribunalul a considerat că obligarea autorităţii fiscale la comunicarea corespondenţei prin scrisoare recomandată subliniază importanţa pe care legiuitorul o acordă obligaţiei de înştiinţare a contribuabilului cu privire la actele fiscale care îl privesc. Date fiind consecinţele pecuniare importante pe care le au aceste acte,  în cazul comunicării unor astfel de acte către contribuabil se impune probarea dincolo de orice îndoială rezonabilă a împrejurării că organul fiscal şi organul poştal au făcut toate demersurile pentru a se asigura înştiinţarea contribuabilului cu privire la actul fiscal.

În acest sens, de vreme ce dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, transmiterea actelor fiscale prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu absolvă organele fiscale şi poştale de obligaţiile prevăzute de art. 100 Codul de procedură civilă în cazul în care confirmarea de primire nu este semnată de destinatarul corespondenţei. Or, conform art. 100 Codul de procedură civilă, „procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă:

 1. anul, luna şi ziua când a fost încheiat;

 2. numele celui care l-a încheiat;

 3. funcţiunea acestuia;

 4. numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, ori a fost afişat pe uşa acestei locuinţe.

 5. arătarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;

 6. arătarea înscrisurilor comunicate;

 7. numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea;

 8. semnătura celui care a încheiat procesul-verbal.

 Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.

Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii.

Procesul-verbal face dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat”.

Examinând decizia de soluţionare a contestaţiei reclamantului  prin prisma considerentelor teoretice şi a reglementărilor legale expuse mai sus, Tribunalul a reţinut  că reclamantul a formulat la 29.03.2013 o contestaţie împotriva deciziei de impunere  nr.10613/2008, contestaţie soluţionată prin Decizia nr. 351/29.05.2013 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad prin care contestaţia reclamantului a fost respinsă ca tardivă,  autorităţile pârâte susţinând că decizia de impunere  a fost comunicată reclamantului la data de 4.09.2008 conform recipisei de primire de la fila 15 din dosarul de fond, în timp ce reclamantul susţine că acest înscris nu confirmă primirea în condiţiile în care semnătura nu-i aparţine iar pe recipisă nu sunt menţionate numele şi prenumele primitorului în clar şi nici nu se indică datele actului de identitate.

În privinţa comunicării prin poştă cu confirmare de primire, Tribunalul a constatat că din confirmarea de primire, ataşată la fila 15 din dosarul de fond care are menţionată data de „4.09”, nu conţine informaţii care să permită identificarea înscrisului comunicat, date referitoare la persoana care a îndeplinit procedura de comunicare a corespondenţei la domiciliul reclamantului şi nici a persoanei care a semnat confirmarea de primire, iar pe recipisă nu sunt menţionate numele şi prenumele primitorului în clar şi nici nu se indică datele actului de identitate pentru a permite în cazul contestării acestor constatări, stabilirea răspunderii agentului procedural.

Absenţa acestor informaţii oficiale esenţiale determină Tribunalul să considere că procedura de comunicare a actului în litigiu către reclamant este viciată, impunându-se concluzia că organele fiscale nu au probat dincolo de orice îndoială rezonabilă a împrejurării că organul fiscal şi organul poştal au făcut toate demersurile pentru a se asigura înştiinţarea contribuabilului cu privire la actul fiscal.

În acest sens, Tribunalul reţine că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ şi fiscal a exprimat acelaşi punct de vedere în Decizia nr. 3401 din 13 octombrie 2006, în care s-a reţinut că „potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal se comunică prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Lipsa din confirmarea de primire, a arătării în clar a numelui şi prenumelui celui care a primit corespondenţa, precum şi a ştampilei societăţii comerciale la sediul căreia se menţionează că s-a făcut comunicarea, atrag o îndoială puternică asupra împrejurării că actele administrative fiscale au fost comunicate persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, aşa cum menţionează expres dispoziţiile art. 91 din Codul de procedură civilă. În acest caz, partea este îndreptăţită să solicite repunerea în termenul de depunere a contestaţiei, fiind împiedicată să acţioneze în termenul legal dintr-un motiv obiectiv, mai presus de voinţa ei”.

Raportat la această concluzie, Tribunalul  a apreciat că, în condiţiile în care reclamantului nu i s-a comunicat legal decizia de impunere nr. 10613/24.07.2008 a Casei de Asigurări de Sănătate Arad, nu se poate reţine tardivitatea contestării acesteia de către reclamant.

Astfel că în mod nelegal s-a reţinut că reclamantul nu a formulat în termen cererea, în condiţiile în care actul contestat nu i-a fost comunicat în mod legal.

În speţă, în raport  cu actele dosarului şi prevederile  legale anterior redate, instanţa  a reţinut  că reclamantul a luat cunoştinţă de emiterea actului contestat cel târziu la data de 22 martie 2013, dată la care a solicitat autorităţii emitente pârâte comunicarea deciziei de impunere. Ca atare, contestaţia înregistrată la 29 martie 2013 a fost formulată în termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) Cod procedură fiscală.

În aceste condiţii, cum organul fiscal competent s-a pronunţat numai asupra excepţiei  tardivităţii contestaţiei, a cărei incidenţă a fost greşit reţinută, în considerarea dispoziţiilor art. 218 Cod procedură fiscală,  s-a impus adoptarea  de către Tribunal având în vedere dispoziţiile art.18 din Legea nr.554/2004, Legea contenciosului administrativ a soluţiei de anulare a deciziei nr. 351 din 29.05.2013  cu consecinţa obligării organului respectiv la soluţionarea pe fond a  acesteia.

Soluţia adoptată se impune în considerarea dispoziţiilor art.218 alin.2 din Codul de procedură fiscală care prevede că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ este decizia de soluţionare a contestaţiei. Legalitatea deciziei de impunere cât şi a actelor premergătoare deciziei emisă în temeiul art.216 din Codul de procedură fiscală urmează a fi analizate în cadrul acţiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară în materie fiind cristalizată în sensul că instanţa se investeşte cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea a soluţionat contestaţia pe fondul său. În acest sens fiind decizia nr.1163 din 25.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Ca atare faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate în baza art.18 din Legea nr.55472004, a fost admisă acţiunea reclamantului,  anulată decizia nr.351 din 29.05.2013 emisă de fosta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad şi obligată Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, urmare a reorganizării ANAF  la soluţionarea pe fond a contestaţiei reclamantului împotriva deciziei nr.10613 din 24.07.2008 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Arad în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei.

Domenii speta

Spete similare