Plângere la contraventie

Decizie 233/R din 05.03.2014


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 233/R 

Şedinţa publică din data de 5 martie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE – S.O.

JUDECĂTOR – A. O.

JUDECĂTOR – R. A. A.

GREFIER – C. S.

 Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursurilor formulate de recurenta intervenientă G. M. I. şi de recurenta intimată U. Ţ. B.S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7988/08.05.2013 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. XXX/197/2012, în contradictoriu cu intimatul petent COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR BRAŞOV, având ca obiect „alte cereri”.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 7 februarie 2014 în sensul celor consemnate prin încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsa de timp pentru deliberare,  a amânat pronunţarea cauzei pentru data de 12 februarie 2014, iar pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată a amânat pronunţarea la 19 februarie 2014, 26 februarie 2014 şi 5 martie 2014.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursurilor de faţă, reţine că:

Prin sentinţa civilă nr.7988 din data de 08.05.2013, Judecătoria Braşov a  dispus următoarele:

-a admis sesizarea formulată de petentul A.N.P.C.-Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, referitoare la procesul verbal de constatare a contravenţie seria ANPC 0508451/25 07 2012, întocmit operatorului economic intimata U. T. B.

 SA:

-a menţinut procesul verbal de constatare a contravenţiei seria ANPC 0508451/25 07 2012;

-a constatat că art.3 pct.3.1 din contractul de credit nr.32736/30 01 2006 încheiat de intimata Bancă cu împrumutaţii G. M. I. şi G.R. constituie o clauză abuzivă în sensul art.4 alin.1 şi 2 din Legea 193/2000;

-a constatat că fapta intimatei U. T. B. SA (fost HVB B. R. SA de a insera în contractul de credit anterior menţionat, la articolul anterior indicat, clauze abuzive, constituie contravenţia prevăzută de art.16 alin.1 din Legea 193/2000;

A aplicat intimatei U. T. B. SA sancţiunea amenzii contravenţionale de 800 lei pentru contractul încheiat cu consumatorii G. M. I. şi G. R.;

-a dispus în sarcina intimatei U. T. B. SA să procedeze la înlăturarea clauzei abuzive din contractul anterior menţionat şi să procedeze la modificarea dobânzii după prealabilă negociere şi numai de comun acord cu consumatorii, conform dispoziţiei contractuale inserate la art.9 pct.9.2. din contractul de credit nr.32736/30 01 2006;

-a constatat că împrumutaţii G. M. I. şi G. R., consumatori, prejudiciaţi prin contractul încheiat cu încălcarea de către Bancă a dispoziţiilor art.1 din Legea 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti conform art.14 din Legea 193/2000;

-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de împrumutata consumatoare G. M. I..

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut urmatoarele:

Între intervenienţii consumatori G. M. I. şi G. R. şi intimata U. T. B. SA a fost încheiat contract de credit 32736/30 01 2006.

Cu referire la procesul verbal de contravenţie ANPC 0508451/25 07 2012 instanţa constată că sub aspectul legalităţii, conţine toate elementele prevăzute de art.17 din OG 2/2001, fiind aşadar legal întocmit.

Cu referire la temeinicia sa, referitor la clauzele contractuale, cu verificarea cărora instanţa a fost investită, cele prevăzute de art.3, 3.1, în raport cu prevederile L 193/2000, instanţa va reţine că prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt: - art. 1 al. 3 - se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; - art. 4 al. 1 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; - art. 4 al. 2 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre formulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv; - art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Se constată că prevederile contractuale referitoare la dobândă nu au fost negociate direct cu consumatorii G., în sensul dispoziţiilor legale de mai sus.

În ce priveşte dobânda, contractul examinat cuprinde sintagma „art.3 , 3.1 Banca are  dreptul de a modifica rata dobânzii în funcţie de costurile de refinanţare de pe piaţa monetară de capital cât şi în funcţie de costurile surselor de finanţare proprii” prin urmare, clauza referitoare la dobânda este prestabilită de Bancă, clientul nu participă la stabilirea ei, ci o acceptă prin semnarea contractului, în speranţa că Banca va avea în vedere dispoziţia contractuală conform căreia “contractul poate fi modificat numai cu acordul ambelor părţi prin acte adiţionale”, aşa cum se prevede la art.9, 9.2 din contract.

Din textele sus-amintite reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere la aprecierea clauzei contractuale.

 Sintagmele şi clauzele amintite pun probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a revizui rata dobânzii, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat. Aşa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa constată că motivul întemeiat prevăzut în contract se referă doar la starea Băncii, nicidecum (şi) la starea clientului consumator. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi majorată. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar şi determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de majorare a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanţa învestită cu verificarea legalităţii acestei clauze şi a aplicării ei. Or, pentru Bancă motivul constă exclusiv în costul resurselor de creditare. Cel care se află într-o poziţie în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii este clientul. Pe de altă parte atâta timp cât banca a fost în măsură să stabilească necesitatea majorării dobânzii şi a cuantificat procentul de majorare este evident că a avut în vedere anumite criterii. Deci, dacă determinarea acestora a fost posibilă la momentul majorării dobânzii, este evident că puteau fi cuprinse şi în contractul încheiat pentru a fi clar cunoscute şi acceptate ori refuzate de consumator.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate a rezilierii este prevăzută doar parţial în contract, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este abuzivă.

Astfel, Banca a prevăzut că „dacă împrumutatul nu este de acord cu noua rată acesta are dreptul de a denunţa unilateral, şi toate obligaţiile devin scadente şi exigibile”. Or, aceasta nu ar face decât să îi îngreuneze situaţia, clientul din nou este în poziţie total defavorabilă, determinată de atitudinea Băncii care decide unilateral şi intempestiv mărirea dobânzii.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a constatat că procesul verbal a fost temeinic încheiat.

În ce priveşte cererea de restituire a sumelor de bani, formulată de către intervenientă, instanţa a constatat că sesizarea adresată Judecătoriei de către petentul C.J.P.C. BRAŞOV, conform art.12 din Legea 193/2000 priveşte doar clauzele referitoare la calculul şi perceperea dobânzii de către bancă.

Faţă de considerentele expuse, instanţa a dispus conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs în termen legal atât intervenienta în interes propriu G.M.I., cât şi intimata U.T.B. SA.

Recurenta G.M.I. a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate  şi pe cale de consecinţă:

-admiterea cererii de intervenţie şi înlăturarea clauzei abuzive inserate în contractul de credit nr.32736/30.01.2006, cap.3, art.3.1.;

-restituirea către intervenient a sumelor plătite în plus, nejustificat, ca urmare a aplicări clauzei abuzive, cu dobânda legală aferentă, calculate până la data restituirii efective.

În motivele de recurs, recurenta a arătat în esenţă următoarele:

În mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a respins cererea de intervenţie, fără a argumenta această soluţie.

Având în vedere că instanţa a constatat clauzele abuzive cuprinse în art.3 pct.3.1, soluţia corectă ar fi fost aceea de a înlătura acele clauze şi de a restabili dobânda iniţială, respectiv cea negociată şi acceptată la data încheierii contractului de credit, respectiv rata dobânzii de 10,95% pe an.

În ceea ce priveşte solicitarea intervenientei de a-i fi restituite sumele de bani, recurenta arată că cererea sa este fondată şi dovedită.

Recurenta U.T.B. SA. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, respingerea ca neîntemeiată a cererii de sesizare a instanţei de judecată şi pe cale de consecinţă anularea procesului-verbal de constatare nr.0508451/25.07.2012.

În motivele de recurs, recurenta a arătat în esenţă următoarele:

Sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală.

Astfel, instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere buna-credinţă a Băncii, care a ţinut cont de situaţia personală a intimatei-interveniente, respectiv pierderea locului de muncă de către aceasta.

La pronunţarea sentinţei nu s-a observat faptul că intimata intervenientă a semnat Actul Adiţional nr.1, prin care s-a acordat o perioadă de graţie de 4 luni la plata debitului principal şi a dobânzii.

În ceea ce priveşte nenegocierea clauzelor contractuale, reţinută de instanţa de fond, recurenta arată că prevederile art.1 lit.a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, din Legea nr.193/2000,  nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii sau alte speze bancare, plătibile de către consumator ori datorate acestuia din urmă, sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând celelalte părţi contractante iar acestea au posibilitatea rezilierii contractului.

Aşadar, câtă vreme în contract a fost prevăzută posibilitatea rezilierii din iniţiativa intimatei, chiar şi parţial prevăzute în contract, nu se poate reţine caracterul abuziv al acestei clauze.

Prima condiţie pentru ca instanţa de fond să poată invoca caracterul abuziv al unei clauze este aceea de a-i fi fost refuzată intervenientei de către Bancă derularea procedurii negocierii, or Banca a trimis în atenţia intervenientei în luna septembrie 2009 adresa nr.2440563 prin care a fost informată despre posibilitatea de a alege una dintre două variante de dobândă.

Conform prevederilor legale de la acea dată-OUG nr.50/2010-Banca a propus intervenientei semnarea unui act adiţional, dar aceasta nu a fost de acord cu propunerea Băncii, motivând că notificarea a fost expediată tardiv şi că dobânda a fost majorată la 16,96% pe an, motiv pentru care Banca a procedat conform legii şi a efectuat setările pentru dobânda variabilă.

Ca urmare a fluctuaţiei indicelui ROBOR la şase luni, rata aplicabilă soldului creditului s-a modificat corespunzător, variind între 15,14% şi 16,64%.

Prin documentele semnate-grafice de rambursare-până în luna septembrie 2010, intervenienta acceptase nivelul dobânzii de 16,95%, modificările având loc cu acordul acesteia.

Examinând sentinţa recurată în raport de actele si lucrările dosarului, de motivele de recurs invocate, având în vedere şi dispoziţiile art.304 indice 1 Cod procedură civilă privind examinarea cauzei sub toate aspectele, instanţa constată că recursurile sunt nefondate,  pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a respins în mod corect cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienta G.M.I., întrucât, potrivit art.14 din Legea nr.193/2000,  „  Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.”

În procedura instituită de actul normativ susmenţionat, calitate procesuală activă are organul de control, în speţă Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, intimată fiind contravenienta intimată U.T.B. SA. Comisariatul petent întocmeşte proces-verbal de contravenţie pe care îl înaintează judecătoriei, iar aceasta din urmă, în cazul în care constată  existenţa clauzelor abuzive în contract, aplică sancţiunea contravenţională şi dispune, sub sancţiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în fiinţă, sau desfiinţarea acelui contract, cu daune interese, după caz. Partea contractantă, prejudiciată prin inserarea clauzei abuzive în contract, are posibilitatea de a-şi repara prejudiciul suferit doar pe cale separată, în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.

Instanţa de fond a procedat conform dispoziţiilor Legii nr.193/2000, atunci când a constatat  caracterul abuziv al clauzei inserate în contractul de credit nr.32736/30.01.2006, încheiat între părţi, şi, pe cale de consecinţă, a obligat intimata să modifice dobânda după prealabilă negociere şi numai de comun acord cu consumatorii.

Faţă de toate aceste aspecte, recursul declarat de intervenienta G.M.I. nu este întemeiat, urmând a fi respins.

În ceea ce priveşte recursul declarat de intimata U.T.B. SA, instanţa constată următoarele:

Prin contractul dintre părţi nr.32736/30.01.2006, cap.3,art.3.1 rata dobânzii este de „10.95% pe an, până la notificarea ulterioară din partea băncii, calculată la suma nerambursată. Banca are  dreptul de a modifica rata dobânzii în funcţie de costurile de refinanţare de pe piaţa monetară/de capital, cât şi în funcţie de costurile surselor de finanţare proprii şi va notifica împrumutatul despre o asemenea modificare”.

Se constată astfel că modificarea dobânzii este lăsată la latitudinea exclusivă a băncii, consumatorul neavând posibilitatea să negocieze cu banca noua dobândă, ci doar să denunţe unilateral contractul.

Ca urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că dobânda de 10,95% pe an a fost prestabilită de bancă, nefiind negociată direct cu consumatorii, aşa cum nici modificarea acestei dobânzi, potrivit prevederii contractuale menţionate anterior, nu poate face obiectul negocierii.

Banca nu a inserat în contract motivele clare, acceptate de consumator, care să-i dea dreptul de a modifica unilateral rata dobânzii, invocarea generală a faptului că modificarea dobânzii va depinde de costurile de finanţare proprii,  nerăspunzând cerinţei bine stabilite în anexa 1 lit.a la Legea nr.193/2000.

În ceea ce priveşte posibilitatea rezilierii imediate a contractului, în cazul în care consumatorul nu este de acord cu dobânda majorată unilateral de bancă, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că, prin inserarea clauzei conform căreia, la data denunţării unilaterale, toate obligaţiile împrumutatului vor deveni imediat scadente şi exigibile, se creează  un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

În consecinţă, sesizarea petentului intimat Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov este întemeiată, instanţa de fond procedând  în mod temeinic şi legal la menţinerea procesul-verbal de contravenţie, la constatarea caracterului abuziv al clauzei în litigiu, la aplicarea amenzii contravenţionale şi la obligarea băncii să modifice dobânda după prealabilă negociere şi numai de comun acord cu consumatorii.

Susţinerea recurentei U.T.B. SA potrivit căreia a fost de bună-credinţă, prin faptul că i-a  acordat numitei G.M.I. o perioadă de graţie de 4 luni la plata debitului principal şi a dobânzii, nu poate fi reţinută de instanţă, pentru următoarele motive:

Părţile au încheiat, de comun acord, Actul adiţional nr.1/08.07.2009, prin care Banca, la solicitarea consumatorilor G.M.I. şi Gal Roland, având în vedere pierderea locului de muncă de către G.M.I., a acordat împrumutaţilor o perioadă de graţie de 4 luni. (filele 17,18, dosar fond)

După întocmirea şi semnarea acestui act adiţional, Banca a emis graficul de eşalonare a ratelor, în care este inserată dobânda anuală de 16,95% (fila 25, dosar fond), în condiţiile în care în actul adiţional nr.1/08.07.2009 nu se făcea nicio menţiune cu privire la majorarea dobânzii de 10,95% pe an, prevăzută în contractul iniţial.

Se constată astfel că, nu numai că banca nu a fost de bună-credinţă, dar a şi profitat de situaţia materială dificilă în care se aflau consumatorii şi, sub aparenţa unui ajutor acordat consumatorilor sub forma acordării unei perioade de graţie, au majorat dobânda contractuală,  fără să aducă la cunoştinţa consumatorilor acest fapt, o dată cu semnarea actului adiţional.

Instanţa reţine şi faptul că Banca susţine comunicarea modificării ratei dobânzii anterior încheierii actului adiţional nr.1/08.07.2009, cu adresa nr.R-AR 2553667/20.06.2008, însă nu face dovada acestei comunicări, la dosar existând doar o singură filă de comunicare semnată de  consumatoare, la data de 03.07.2008, conţinutul acestei comunicări nefiind dovedit.

Faţă de considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, instanţa urmează să respingă recursurile declarate de recurentele G. M.-I. şi U.T.B. S.A., împotriva sentinţei civile nr.7988 din data de 08.05.2013, pronunţată de Judecătoria Braşov, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursurile declarate de recurentele G. M.-I. şi U.T.B. S.A., împotriva sentinţei civile nr.7988 din data de 08.05.2013, pronunţată de Judecătoria Braşov, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată in şedinţă publică azi, 05.03.2014.

PREŞEDINTE  JUDECĂTOR JUDECĂTOR

S. O.   A. O.   R. A. A.

GREFIER

C. S.

Red.A.O.-2.04.2014

Dact. C.S.-  3.04.2014

2 ex.

Judecător fond – M. A.