Insolvenţă. Anulare act fraudulos. Inadmisibilitatea anulării facturii fiscale. Natura juridică a facturii fiscale.

DOMENIUL – FALIMENT

Insolvenţă. Anulare act fraudulos. Inadmisibilitatea anulării facturii fiscale. Natura juridică a facturii fiscale.

Prin cererea iniţială, reclamanta debitoare, prin lichidator judiciar, a solicitat anularea facturilor nr... În mod greşit, prima instanţă a reţinut că obiectul cererii l-a reprezentat constatarea nulităţii operaţiunilor juridice constatate de aceste înscrisuri.

În faţa primei instanţe s-a invocat de către pârâta recurentă excepţia inadmisibilităţii cererii, raportat la obiectul acesteia, excepţie de ordine publică, care nu a fost soluţionată de prima instanţă.

Factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operaţiunea facturată, neavând calitatea de act juridic, nici chiar atunci când probează existenţa unui contract pentru care părţile nu au confecţionat un alt înscris constatator.

Faţă de natura juridică  a facturii, aşa cum este aceasta precizată în Legea nr. 82/1991 şi în legislaţia fiscală, în general, precum şi în art. 46 Cod comercial, nu se poate cere pe cale de acţiune în justiţie constatarea nulităţii absolute a acesteia pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic, astfel că o astfel de cerere nu poate fi primită.

 (CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1763 R din 13.10.2014)

Prin sentinţa civilă nr. 4168 din 15.04.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă în dosarul 47502/3/2012, s-a constatat, în baza art. 46 din Legea nr. 85/2006, nulitatea absolută a operaţiunilor de stornare având ca obiect suma de 192.284,36 lei aferentă facturii nr. 284/15.06.2010 şi suma de 613.185,58 lei aferentă facturii nr. 283/01.06.2010, operaţiuni consemnate în facturile nr. 306/28.09.2010 şi nr. 307/28.09.2010 emise de P G S I SRL în insolvenţă.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că la data de 17.11.2009, faţă de P G S I SRL, s-a deschis procedura insolvenţei, iar în calitate de administrator judiciar a fost desemnat G G E SPRL. Ulterior, prin încheierea din 15.06.2010, în calitate de administrator judiciar a fost desemnat C I SPRL.

Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin.1 din Legea 85/2006, în afară de cazurile prevăzute la art. 49 sau de cele autorizate de judecătorul-sindic, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.

Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin.1 din Legea 85/2006 : „(1) Pe perioada de observaţie, debitorul va putea să continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează : a) sub supravegherea administratorului judiciar, dacă debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; b) sub conducerea administratorului judiciar, dacă debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. (2) Actele, operaţiunile şi plăţile care depăşesc condiţiile menţionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o şedinţă a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. (3) În cazul propunerilor de înstrăinare a bunurilor din averea debitorului grevate de garanţii, se va ţine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protecţii corespunzătoare creanţei garantate.”

Facturile de storno nr. 306/28,09.2010 şi 307/28.09.2010 emise de debitoare, după deschiderea procedurii insolvenţei, nu au fost autorizate de judecătorul sindic şi nu au fost încheiate în condiţiile art. 49 din lege, fiind lovite de nulitate absolută.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C N A D N R SA, prin care a solicitat, în principal, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, iar în subsidiar, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

I. În motivarea recursului, recurenta a reiterat excepţiile procesuale invocate în faţa primei instanţe.

1. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, principiul rolului activ al judecătorului, consacrat in art.129 Cod Procedura Civila, presupune aflarea adevărului juridic, ceea ce obliga instanţa ca înainte de toate sa asigure calificarea exacta a acţiunii reclamantei.

Instanţa nu este ţinuta de temeiul juridic arătat in cererea de chemare in judecata, ci de obiectul cauzei, respectiv de natura dreptului si scopul urmărit prin exercitarea acţiunii in justiţie.

Facturile fiscale (de stornare) a căror nulitate absoluta se invoca sunt acte emise în cadrul unui contract de achiziţie publica guvernat de prevederile OUG nr.34/2006, cu modificările si completările ulterioare, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Contractul de achiziţie publica menţionat in cererea de chemare in judecata a avut ca obiect „Asigurare paza patrimoniu pe Autostrada A2, Bucuresti-Cernavoda km 9+500-km 160+980, cod CPV 74613000-9.

Contractul nr. 93/10501/02.06.2009 este incheiat intre C N A D N R S.A., in calitate de achizitor si Asocierea dintre S.C. P G S I S.R.L., S.C. T P C S.R.L., S.C. T C S.A., S.C. Z E, S.C. T S S.A. S.R.L., S.C. R G S S.R.L., in calitate de prestator.

Într-o atare situaţie, nulitatea absoluta a facturilor emise de S.C. P G S I S.R.L este guvernată de prevederile OUG nr. 34/2006, si nu de prevederile art. 46, 47 si 49 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Nulitatea absoluta este definita în literatura juridica ca aceea sancţiune de drept civil care are drept cauza nerespectarea la încheierea actului juridic civil a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.

Natura raporturilor juridice dintre parti este data de interesul public pentru a cărui realizare s-au incheiat aceste raporturi juridice si care, in speţa de fata, in mod evident, au natura administrativa, in conformitate cu dispoziţiile Legii nr.554/2004.

In conformitate cu prevederile art. 255 din OUG 34/2006, cu modificările si completările ulterioare, aflata in vigoare la data introducerii acţiunii in instanţa, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Ori reclamanta invoca in cererea sa faptul ca prin adresa 484/28.09.2010 CNADNR SA a transmis direct către debitoarea P G S I solicitarea in ce priveşte stornarea facturilor nr. 283/01.06.2010 si parţial din factura nr. 284/15.06.2010.

De fapt, adresa prin care CNADNR-SA a solicitat debitoarei P G S I SRL stornarea facturilor nr.0283 si nr.0284 este adresa CNADNR SA inregistrata sub nr.92/45288/28.09.2010.

Mai mult, in conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ intrata in vigoare la data de 6 ianuarie 2005, C N A D N R S.A., ca autoritate contractanta, cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit b, intrucat are statut de utilitate publica si este autorizata sa presteze un serviciu public - asa cum rezulta din prevederile Contractului de prestări servicii de paza nr. 93/10501/02.06.2009, care izvoreste dreptul dedus judecaţii se încadrează in dispoziţiile art.2 alin 1 lit. c intrucat este un contract incheiat de o autoritatea contractanta asimilata unei autorităţi publice si are ca obiect executarea lucrărilor de interes public.

C N A D N R - S.A. este potrivit Anexei nr.2 lit.F poziţia 21 din H.G. nr.76/2009 privind organizarea si funcţionarea M T I, cu modificările si completările ulterioare, o instituţie centrala aflata sub autoritatea M T I, care are calitatea de autoritate publica centrala in domeniul transporturilor si infrastructurii in conformitate cu prevederile art.4 din acelaşi act normativ mai sus menţionat.

Cand scopul urmărit de reclamanta C I I.P.U.R.L este de a fi despăgubită, asa cum este cazul in speţa de fata, ca urmare a actului CNADNR SA nr.92/45288/28.09.2009, acţiunea calificata reclamanta ca fiind una nepatrimoniala devine una patrimoniala prin mărirea patrimoniului acesteia cu sumele prevăzute in facturile de stornare.

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările si completările ulterioare este calificata ca fiind norma speciala, aplicandu-se regula de interpretare din dreptul civil conform căreia "legea speciala deroga de la legea generala" (specialia generalibus derogant).

Unul din principiile de drept cu caracter juridic este ca legea specială derogă de la legea generală "lex speciali derogant generalibus, lex generali non derogant specialibus – legea generală nu derogă de la legea specială. Concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale.

Daca acţiunea de anulare a unor facturi sunt solicitate in temeiul unei alte legi decât cea speciala, prezenta cerere de chemare in judecata nu poate fi soluţionata intr-o alta procedura judiciara decât cea aplicabila fondului litigiului, respectiv aplicarea art. 286 alin. (l) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările si completările ulterioare.

Facturile de stornare a căror nulitate absoluta se solicita, nu reprezintă acte juridice, ci doar un mod de calcul a unor sume de bani, pe care S.C. P G S I SRL le datora în baza Contractului de prestări servicii de paza nr. 93/10501/02.06.2009.

De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 1092 şi următoarele Cod civil, doar plata este un act juridic, nu şi facturile emise în acest sens.

Bineînţeles că S.C. P G S I SRL avea dreptul să conteste adresa CNADNR SA nr. 92/45288/28.09.2010, si se putea apăra prin toate mijloacele de probă pe care le considera necesare pentru a dovedi că cele menţionate in adresa CNADNR SA nr. 92/45288/28.09.2010 sunt aspecte ce nu corespund cu realitatea in ce priveşte derularea contractului încheiat intre parti.

Or, S.C. P G S I SRL nu a contestat acest act administrativ al autorităţii contractante CNADNR SA.

Mai mult, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 1017 din 26 martie 2009 pronunţată în recurs de Secţia comercială a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unei facturi fiscale) că, în temeiul prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi ale art. 46 din Codul comercial (potrivit Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, dispoziţiile art. 46 din Codul comercial sunt aplicabile în continuare în raporturile dintre profesionişti până la data intrării in vigoare a noului Cod de procedură civilă), factura fiscală are doar calitatea de document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitatea furnizorului sau a cumpărătorului şi reprezintă un mijloc de probă cu privire la operaţiunea efectuată.

Factura nu poate fi considerată un act juridic care să trebuiască să îndeplinească cerinţele art. 948 C. civ. (art. 1179 din noul Cod civil), nici în situaţia în care probează existenţa unui contract comercial consensual, pentru care părţile nu au întocmit un instrumentum.

Aşadar, nu se poate cere printr-o acţiune în justiţie constatarea nulităţii absolute a facturii pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic, iar eventualele nereguli sau lipsuri din cuprinsul facturii pot fi invocate doar ca apărări vizând forţa probantă a acesteia cu privire la pretenţiile emitentului consemnate în document.

Având in vedere cele mai sus mentionate, se impune admiterea prezentei excepţii si, pe cale de consecinţa, respingerea acţiunii introduse de reclamanta ca inadmisibila.

2. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, prezenta cerere de chemare in judecata este formulata doar de către S.C. P G S I S.R.L. in insolventa, legal reprezentata prin C I I.P.U.R.L., administrator judiciar, in condiţiile in care aceasta societate a participat la procedura de achiziţie publica in cadrul unui acord de asociere asa cum se prevedea la art. 44 din O.U.G. nr. 34/2006, alături de alte societăţi, respectiv S.C. T P C S.R.L., S.C. T C S.A., S.C. Z E, S.C. T S S.A. S.R.L. si S.C. R G S S.R.L.

În dreptul nostru juridic, calitatea procesuala consta in identitatea intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului, precum si intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecaţii; prima poarta denumirea de calitate procesuala activa, iar cea de-a doua calitate procesuala pasiva.

În speţa, asocierea este persoana juridica care are calitate procesual activa si care este parte contractanta si nu reclamantul in nume propriu.

Ţinând cont de faptul ca reclamanta nu face dovada ca exista o împuternicire speciala din partea celorlalţi membrii ai asocierii care au participat la procedura de licitaţie din care sa rezulte ca poate sa formuleze o astfel de cerere de chemare in judecata, potrivit art. 68 coroborat cu art. 161 din Codul de Procedura Civila, instanţa trebuie sa constate ca prezenta acţiune este formulata de o persoana juridica fara calitate, si sa admită excepţia lipsei calităţii procesuale active invocata de societatea noastră.

II. Referitor la fondul cauzei, recurenta a susţinut că soluţia instanţei este greşită.

1. Instanţa de fond s-a pronunţat in cauza fără avea in vedere aspecte esenţiale, prezentate in întâmpinarea formulata de societatea noastră, precum si fara sa tina cont de toate probele depuse la dosarul cauzei.

Instanţa de fond, apreciind greşit probele administrate si înlăturând in tot argumentele societăţii recurente in susţinerea apărărilor sale, a făcut o interpretare eronata a raportului juridic dedus judecaţii, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşita a legii, precum si cu clauzele si legislaţia aplicabila Contractului 93/10501/02.06.2009, drept pentru care consideram ca sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 2. 7. 8 si 9 din Codul de Procedura Civila.

Soluţia astfel pronunţata este fundamentata exclusiv pe motivele din cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta C I I.P.U.R.L, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. P G S I S.R.L., fara ca instanţa de fond sa retina argumentele din apărările recurentei.

Interpretarea deficitara a normei legale statuează încurajarea a insasi încălcării prevederilor sale, imperative pentru orice cetăţean, conform dispoziţiilor constituţionale, drept pentru care reiterează in conţinutul prezentului recurs motivele pe care le-am arătat dinaintea primei instante, cu accent deosebit pe aspectele eludate de catre aceasta.

2. Un alt motiv de recurs prevăzut de art. 304 din Codul de Procedura Civila, la pct. 2 se referă la faptul că hotărârea să fie pronunţată de către judecătorii în faţa cărora au avut loc dezbaterile de fond, cerinţă care vizează atât dispozitivul întocmit cu ocazia pronunţării (conform art. 258 din Codul de procedură civilă), cât şi hotărârea redactată ulterior, care trebuie semnată de acelaşi complet de judecată (potrivit art. 261 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă).

Având în vedere că nu este permis ca un complet de judecată să pronunţe hotărârea şi altul să o redacteze şi să o semneze, sancţiunea aplicabilă este constatarea nulităţii hotărârii astfel pronunţate, în baza art. 304 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

În prezenta cauza, motivarea sentinţei civila pronunţata in fond a fost redactată şi semnată de un alt complet de judecată decât cel care a participat la dezbateri prin judecător I.S., ceea ce încalcă principiul continuităţii, deoarece nu este permis ca un complet să pronunţe hotărâre şi altul să o redacteze şi să o semneze.

3. Un alt motiv de recurs se întemeiază pe pct. 7 al art. 304 din Codul de Procedura Civila care prevede că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Toate cele trei ipostaze se subsumează unui singur motiv, acela de nemotivare a hotărârii, ce constituie o încălcare a imperativelor înscrise in art. 261 pct. 5 Cod procedura Civila, ce impun ca hotărârea sa cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Chiar daca in sentinţa civila recurată exista o motivare sumara, datorita motivelor de fapt si de drept asa cum au fost prezentate in acţiunea reclamantei, nu se poate stabili daca soluţia adoptata de instanţa este juridica.

4. Recurenta a invocat şi pct. 8 al art. 304 din Codul de Procedura Civila, care prevede că interpretarea greşită a actului juridic dedus judecaţii, respectiv schimbarea naturii ori intelesul lămurit si vădit neindoielnic al acestuia.

Instanţa de fond nu trebuia sa treacă peste termenii conveniţi de părţile contractante aşa cum acestea erau prevăzute prin clauzele contractuale din Contractul 93 / 10501 / 02.06.2009, unde părţile contractante au stabilit in mod clar la art. 14 că : “Art. 14.17 In cazul sustragerilor si deprecierilor voite cauzate bunurilor autostrăzii, prestatorul va suporta costul elementelor de patrimoniu deteriorate sau furate si a lucrărilor aferente. Art. 14.18 In cazul in care se distrug sau se fura elemente componente ale sistemului de monitorizare a autostrăzii, prestatorul este obligat ca in termenul cel mai scurt sa repună in funcţiune, pe cheltuiala sa, sistemul de monitorizare. In cazul intreruperii sistemului de monitorizare din cauza furtului sau deteriorării unor ansamble sau subansamble, contractantul este direct răspunzător de evenimentele rutiere apărute in aceasta perioada.”

Rezulta ca pentru furturile constatate de contractant, prin întocmirea de procese verbale de inventariere a obiectivelor de pe Autostrada A 2, conform contractului, proces verbal semnat de ambele parti, si constate lipsa la inventariere, prestatorul va suporta costul elementelor de patrimoniu deteriorate sau furate si a lucrărilor de refacere aferente, conform art.14.17 din contract.

Aceste reţineri se fac pe baza devizelor anexate la procesele verbale intocmite de regionalele care gestionează aceea zona din autostrada, prestatorul fiind instiintat prin adrese semnate de Directorul General al CNADNR SA , unde este precizata suma ce se va retine din valoarea facturilor emise. Acesta este motivul pentru care sumele plătite la valorile certificate de companie sunt mai mici decât suma inscrise in factura.

Aşadar instanţa de fond prin interpretarea regulilor prevăzute de lege nu poate trece peste voinţa clar exprimata a pârtilor, asa cum nici măcar nu s-a motivat in sentinţa recurata.

Unul din principiile esenţiale privitoare la interpretarea contractelor este acela statornicit de art. 977 Cod Civil, potrivit căruia interpretarea contractului se face «dupa intenţia comuna a pârtilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor».

5. Al cincilea motiv se întemeiază pe pct. 9 al art. 304 din Codul de Procedura Civila, respectiv "pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal ori date cu încălcarea greşită a legii".

Instanţa de fond nu a analizat pe fond toate argumentele societăţii noastre formulate in cadrul apararilor si probelor depuse la dosarul cauzei, si este data cu aplicarea greşita a legii, fiind incident si motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de Procedura Civila.

Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat in art. 129 Cod Procedura Civila, presupune aflarea adevărului juridic, ceea ce obliga instanţa ca înainte de toate sa asigure calificarea exacta a acţiunii reclamantei.

Instanţa nu este ţinuta de temeiul juridic arătat in cererea de chemare in judecata, ci de obiectul cauzei, respectiv de natura dreptului si scopul urmărit prin exercitarea acţiunii in justiţie.

Procedura generală prevăzută de Legea nr.85/2006 se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă. Scopul acestei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Textele invocate de reclamantă stabilesc cadrul legal pentru ca reprezentanţii legali ai debitoarei să aibă Ia dispoziţie un mijloc procesual, specific fazei în care se află debitoarea, prin care să recupereze, de la terţi, sumele de bani sau bunurile, în general, înstrăinate după deschiderea procedurii de către foştii reprezentanţi ai debitoarei, în situaţia în care nu li se recunoaşte acestora dreptul de a-si mai conduce activitatea, fie implicit datorită faptului că acesta nu si-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenţia de reorganizare, fie datorită ridicării dreptului de administrare în mod expres de către instanţă, ori prin efectul legii, când se dispune falimentul debitoarei.

Prevederile art. 49 din lege intra în discuţie doar în ceea ce priveşte activităţile pe care debitoarea le desfăşoară dupa deschiderea procedurii insolventei. Textul se refera la plaţi ulterioare deschiderii procedurii.

Este vorba aşadar, fara nici o îndoiala, de acoperirea unor obligaţii născute dupa deschiderea procedurii insolventei, activităţi care se înscriu în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente (plata de utilităţi, aprovizionări de marfa, achitarea unor rate curente bancare, chirii, etc). Spre exemplu, ratele restante cu titlu de credit ori chirie anterioare deschiderii procedurii se înscriu în tabelul preliminar / definitiv, dar cele curente din perioada de observare pot intra sub incidenţa art. 49. Si asta pentru ca alineatul 1 se exprima în sensul ca: "Pe perioada de observaţie, debitorul va putea sa continue desfăşurarea activităţilor curente si poate efectua plaţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, dupa cum urmează".

Este vorba de plaţi în contul acestor activităţi curente. Legiuitorul nu mai face aici alte precizări în privinţa momentului la care s-au născut aceste obligaţii, tocmai pentru ca a rezolvat deja situaţia creanţelor născute înainte de deschiderea procedurii. Noile obligaţii născute ulterior se sting fíe în condiţiile art. 49, fie, daca se intra în faliment si apoi, dupa înscrierea în tabelul suplimentar, pe baza planului de distribuire.

Facturile fiscale de stornare a căror nulitate absoluta se invoca sunt acte emise în cadrul unui contract de achiziţie publica guvernat de OTJG nr.3 4/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

In cazul de fata avem de-a face cu o acţiune privind stornarea unor facturi, iar stornarea nu reprezintă o reflectare fiscală care să vizeze lucrări sau transformări de bunuri, ci o îndreptare a unor înregistrări eronate ori restabilire a unei situaţii reale economico-financiare, înregistrare care se efectuează la ambele societăţi.

Contractul de achiziţie publica menţionat în cererea de chemare in judecata a avut ca obiect Asigurare paza patrimoniu pe Autostrada A2, Bucureşti – Cernavoda km 9+500-km 160+980, cod CPV 74613000-9.

Nulitatea absoluta este definita în literatura juridica ca aceea sancţiune de drept civil care are drept cauza nerespectarea la încheierea actului juridic civil a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.

Natura raporturilor juridice dintre parti este data de interesul public pentru a cărui realizare s-au încheiat aceste raporturi juridice si care, in speţa de fata, in mod evident, au natura administrativa, in conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Or, reclamanta invoca in cererea de chemare in judecata faptul ca prin adresa 484/28.09.2010 CNADNR SA a transmis direct catre debitoarea P G S I solicitarea in ce priveşte stornarea facturilor nr. 283/01.06.2010 si parţial din factura nr. 284 din 15.06.2010.

Cand scopul urmărit de reclamanta C I I.P.U.R.L este de a fi despăgubită, asa cum este cazul in speţa de fata, ca urmare a actului CNADNR SA nr.92/45288/28.09.2009, acţiunea calificata reclamanta ca fiind una nepatrimoniala devine una patrimoniala prin mărirea patrimoniului acesteia cu sumele prevăzute in facturile de stornare.

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările si completările ulterioare este calificata ca fiind norma speciala, aplicandu-se regula de interpretare din dreptul civil conform căreia "legea speciala deroga de la legea generala" (specialia generalibus derogant).

Daca acţiunea de anulare a unor facturi de stornare este solicitata in temeiul unei alte legi decât cea speciala, prezenta cerere de chemare in judecata nu poate fi soluţionata intr-o alta procedura judiciara decât cea aplicabila fondului litigiului, respectiv aplicarea art. 286 alin. (l) din O.U.G. nr. 34/2006.

Toate plăţile făcute de CNADNR SA au fost făcute către S.C. P G S I S.R.L. chiar daca prin prezenta acţiune încearcă sa inducă in eroare instanţa solicitând instanţei sa anuleze doua facturi de stornare emise de către S.C. P G S I S.R.L. conform derulării contractului mai sus menţionat.

Prin urmare, motivele de nulitate in privinţa facturilor emise de către P G S I nu au la baza incalcari ale dispoziţiilor legale, ci obiecţiuni ale reclamantei C I I.P.U.R.L, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. P G S I S.R.L. in legătura cu derularea relaţiilor contractuale dintre Asocierea dintre S.C. P G S I S.R.L., S.C. T P C S.R.L., S.C. T C S.A., S.C. Z E, S.C. T S S.A. S.R.L., S.C. R G S S.R.L, in calitate de prestator si CNADNR SA in calitate de achizitor, obiectiuni care ar impune cel mult sancţiuni legale de executarea contractului iar nu nulitate.

Între CNADNR SA si reclamanta a mai existat un litigiu reprezentat de dosarul nr. 61045/3/2010 finalizat irevocabil de Tribunalul Bucureşti. Dosarul nr. 61045/3/2010 a avut ca obiect : pretenţii formulate de reclamanta, considerând ca suma de 532.234,96 lei este o suma restanta parţiala, fiind evidenţiata conform facturilor : nr. 277/17.05.2010 in cuantum de 447.596,80 lei din suma toata de 593.405,40 lei, nr. 284 din 15.06.2010 in cuantum de 84.638,16 lei, din suma totala de 276.922,52 lei.

In dispozitivul Sentinţei Comerciale nr. 3275 din 23 martie 2011 din dosarul nr.61045/3/2010 se menţionează următoarele: „Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neintemeiata. Admite in parte cererea formulata de creditoarea S.C.P G S I S.R.L., prin administrator judiciar C I I.P.U.R.L, in contradictoriu cu debitoarea C N A D N R S.A. Somează debitoarea, ca in termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri, sa plătească creditoarei : suma de 532.234,96 lei contravaloare prestări servicii, suma de 37.889,71 lei – penalităţi de intarziere.”

Sumele din Sentinţa Civila mai sus menţionata au fost deja achitate.

Prin prezenta acţiune, reclamanta C I I.P.U.R.L, cu buna ştiinţa, incearca prin prezenta acţiune sa inducă in eroare instanţa, nespecificand faptul ca pe rolul instanţei Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civila mai exista un litigiu intre aceleaşi parti, înregistrat sub nr. de dosar nr. 23720/3/2012, aflat pe rol la Secţia a VI-a Civila.

Obiectul acţiunii in dosarul nr. 23720/3/2012 de la Tribunalul Bucureşti este : pretenţii formulate de reclamanta C I I.P.U.R.L, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. P G S I S.R.L. in suma de 800.757.54 lei, considerând ca aceasta suma este o suma restanta parţiala, fiind evidenţiata conform facturilor : nr. 283/01.06.2010 in cuantum de 613.185,58 lei din care s-a stornat suma de 4.712,40 lei rămânând un rest de plata de 608.473.18, nr. 284/15.06.2010 in cuantum de 276.922,52 lei, din care s-a achitat suma de 84.638,16 lei rămânând un rest de plata de 192.284.36.

La data prezentei acest dosar s-a suspendat la termenul de judecata din data de 14.12.2012, in conformitate cu art. 244 alin. 1 pct. l Cod Procedura Civila.

La pronunţarea soluţiei in acest dosar, trebuie avut in vedere si efectele si sancţiunile aplicabile mandatului aparent, respectiv daca un terţ, în baza unei credinţe eronate, îndeplineşte un act cu o persoană care nu avea dreptul sau puterea să-l îndeplinească, aparenţa astfel creată permite recunoaşterea validităţii si opozabilităţii actului respectiv.

Dacă încheierea contractului depăşeşte limitele mandatului acordat mandatarului, contractele încheiate cu terţii de bună credinţă sunt valabile, şi deci opozabile mandantului, deoarece singur acesta este vinovat de a fi încredinţat puterile sale unei persoane care a abuzat de ele. Pe când terţii, de vreme ce n-au cunoscut cauza încetării mandatului, n-au nici o culpă şi nu pot fi prejudiciaţi în interesele lor pentru culpa altora. Condiţiile pentru a se aplica o astfel de teorie sunt îndeplinite şi în aceasta speţa întrucât:

Contractul în cauză are o cauză valabilă şi licită deoarece, potrivit art. 966 – 968 C. civ., existenţa unei cauze valabile şi licite a convenţiilor este prezumată. Sarcina probei revine părţii care susţine inexistenţa sau nevalabilitatea cauzei, această dovadă urmând a fi făcută prin referire la scopul imediat şi mediat al încheierii respectivei convenţii.

Mai mult, va rugam sa observaţi ca potrivit art. 86 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar putea sa denunţe contractul încheiat intre parti, ori acest lucru nu s-a întâmplat, aşa incat orice operaţiuni si plaţi făcute in cadrul contractului sunt perfect valabile.

Totodata, facturile de stornare au fost emise potrivit art.155 ,156 si art.159 din Codul Fiscal. Astfel judecătorul in mod greşit a considerat ca in cauza sunt incidente prevederile Legii 85/2006, cand de fapt erau aplicabile cele din Codul Fiscal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 2, 7, 8 şi 9, art. 3041 şi art. 312 Cod procedură civilă.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele :

Ţinând seama de dispoziţiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ. 1865, aplicabil în cauză, Curtea va analiza, cu prioritate, motivul de recurs ce vizează excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată şi în faţa primei instanţe.

Prin cererea iniţială, reclamanta debitoare, prin lichidator judiciar, a solicitat anularea facturilor nr. 306 din 28.09.2010 şi 307 din 28.09.2010 emise de debitoare.

În mod greşit, prima instanţă a reţinut că obiectul cererii l-a reprezentat constatarea nulităţii operaţiunilor juridice constatate de aceste înscrisuri.

În faţa primei instanţe s-a invocat de către pârâta recurentă excepţia inadmisibilităţii cererii, raportat la obiectul acesteia, excepţie de ordine publică, care nu a fost soluţionată de prima instanţă.

Apreciind că analiza unei excepţii procesuale reprezintă o parte a motivării hotărârii, Curtea va analiza în limitele stabilite de prezentul recurs, temeinicia excepţiei invocate.

Factura fiscală nu este decât un document justificativ, care stă la baza înregistrărilor în contabilitate furnizorului sau prestatorului şi a cumpărătorului, respectiv beneficiarului, ea fiind un mijloc de probă cu privire la operaţiunea facturată, neavând calitatea de act juridic, nici chiar atunci când probează existenţa unui contract pentru care părţile nu au confecţionat un alt înscris constatator.

Faţă de natura juridică  a facturii, aşa cum este aceasta precizată în Legea nr. 82/1991 şi în legislaţia fiscală, în general, precum şi în art. 46 Cod comercial, nu se poate cere pe cale de acţiune în justiţie constatarea nulităţii absolute a acesteia pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic, astfel că o astfel de cerere nu poate fi primită.

Având în vedere această concluzie, sentinţa este nelegală, respectiv excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect anularea facturilor era întemeiată şi trebuia să fie admisă.

În consecinţă, Curtea apreciază că nu mai este necesar a se pronunţa cu privire la celelalte motive de recurs invocate.

Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. 1 – 3 C.proc.civ., Curtea a admis recursurile, a dispus modificarea, în tot, a sentinţei, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare