Pretenţii decurgând din contractul de arendă. penalităţi de întârziere – cerere respinsă.

Prin sentinţa civilă nr. 181/11.02.2014 a Jud. Z., pronunţare după casare cu rejudecare, s-a admis acţiunea reclamantei NI împotriva pârâtei SC BM SRL care a fost obligată la c/v arendă şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la plata sumei.

A fost respinsă ca nefondată cererea pentru penalităţile de întârziere şi dobânda anterioară introducerii cererii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din prevederile contractuale anterior menţionate, rezultă că plata arenzii se putea face, fie în produse, fie în bani, fie în produse şi bani. Din adresa din 26.10.2011, trimisă pârâtei cu confirmare de primire (fila 4 dosar nr. 4131/339/2011) rezultă că reclamanta şi-a exprimat opţiunea pentru plata arenzii în bani, ca atare, sub acest aspect, apărarea pârâtei nu subzistă. Mai mult, în cursul judecăţii, reprezentantul pârâtei a arătat că este de acord să achite reclamantei o sumă de bani, cu condiţia de a se prezenta la sediu, astfel, la termenul din 17.12.2013, a arătat că este de acord să îi achite suma de 2200 lei, iar, ulterior, la termenul din 4 februarie 2014, suma de 680 lei.

Recursul declarat de reclamantul NI a fost respins de Trib. T prin decizia nr. 164/02.05.2014, care a reţinut că soluţia de respingere a cererii de acordare a penalităţilor de întârziere pronunţată de instanţa de fond este legală şi întemeiată, judecătorul cauzei având în vedere limitele drepturilor şi obligaţiilor contractuale asumate de părţi în baza contractului de arendă nr. 718/01.09.2006 – fila 19-20 dosar fond primul stadiu procesual. Conform disp. Cap. VII, art. 9 al acestui contract, părţile au convenit plata de penalităţi de întârziere fără însă a face nici o menţiune cu privire la nivelul acestora.

În atare situaţie, recurenta nu se poate prevala de o astfel de clauză care este lipsită de eficienţă juridică. Este adevărat că orice sumă de bani neplătită la termen este producătoare de prejudicii, însă atunci când părţile nu au convenit asupra acestui nivel, se va aplica nivelul dobânzii legale, aceasta acordându-se de la momentul punerii în întârziere; în cauză, punerea în întârziere a operat prin introducerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte dorinţa recurentei de a se cumula penalităţile de întârziere cu dobânda legală, instanţa reţine că  finalitatea celor două instituţii este aceeaşi, respectiv acoperirea prejudiciului încercat de una dintre părţi ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor corelative de către cealaltă parte. În nici un caz creditorul nu poate obţine o plată dublă pentru aceleaşi prejudiciu.

Referitor la momentul punerii în întârziere se reţine că aceasta constă într-o manifestare de voinţă din partea creditorului prin care el pretinde executarea obligaţiei de către debitor şi ea se poate face, fie printr-o notificare adresată debitorului prin executorul judecătoresc, fie prin cererea de chemare în judecată a debitorului prin care se pretinde executarea obligaţiei, cu excepţia cazurilor în care debitorul este de drept în întârziere (de art. 1079 Cod civil).  Pentru a fi de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen, în sensul art. 1079 pct. 2 Cod procedură civilă, este necesar ca prin convenţia încheiată părţile să fi prevăzut o clauză în acest sens.

Astfel fiind, cum recurenta nu a făcut nici o dovadă a punerii în întârziere a intimatului anterior introducerii cererii de chemare în judecată şi nici contractul de arendă nu are inserată o asemenea clauză în mod expres,  soluţia instanţei de fond privind obligarea intimatului numai din momentul învestirii instanţei este legală şi temeinică.

Domenii speta

Spete similare