Civil. asigurari sociale de sanatate magistrati

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, reclamanţii PA, CM, PG, RD, BV, AG, BV,  BE, DAM, DR, DAM, GMI, GMV, GI, FS, BM, IE, JC, MF, OM, RI, SV, SMG, SG, ŞM, VG, FC,  MI, RM, BA,  reprezentaţi prin DA au solicitat ca obligarea pârâtelor MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi DIRECŢIA FINANŢELOR PUBLICE la plata de despăgubiri în cuantumul sumelor reţinute pe nedrept cu titlu de contribuţie la asigurări sociale de sănătate, 7% pe perioada 01.01.2000-31.02.2001, reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie.

În motivare,  reclamanţii au arătat că, în calitate de judecători, în perioada menţionată anterior, le-a fost reţinută şi virată cu titlu de contribuţie de asigurare de sănătate cota de 7%, sumă pe care nu o datorează întrucât, potrivit dispoziţiilor art-14 şi 99 din Legea nr.92/1992 modificată şi completată prin Legea nr.148/1999, normele comune nr.318/FB/64/CV99 ale Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii şi personalul auxiliar au beneficiat de gratuitate de asistenţă medicală.

În plus, au arătat că prin decizia nr.140/ 21 aprilie 2005, pentru aprobarea modalităţilor unitare de aplicare a procedurii de restituire a sumelor de la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, emisă de CNAS au fost confirmate reţinerile anterioare, făcute fără just temei astfel încât, în mod greşit s-a calculat, reţinut şi virat contribuţia de asigurări de sănătate pe aceste perioade, făcându-se o plată nedatorată către stat. Am formulat cereri pe cale administrativă, s-au pronunţat sentinţe civile, fiind recunoscute sumele încasate nelegal, dar care nu au fost restituite.

Reclamanţii au menţionat că în cauză nu operează prescripţia fiind  întreruptă prin decizia nr.140/21 aprilie 2005, şi că în plus în materia plăţii nedatorate termenul de prescripţie începe să curgă de la data care solventul a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că plata nu a fost datorată.

Au învederat că fac parte din categoria profesională prev. de HG 409/20.07.1998, act normativ ce prevede la art.1 că „ magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente, proteze, în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate şi ale prezentei hotărâri”.

Alineatul 2 al articolului enunţat precizează că „prevederile alin.1 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi de la parchetele de pe lângă aceste instanţe”. Potrivit art.3 din HO nr.270/1999 prin unităţile sanitare şi prin medicii de unitate din Ministerul Apărării Ordinii Publice Siguranţei Naţionale şi Justiţiei se asigură gratuit asistenţă medicală, iar art.4  menţionează că acordarea asistenţei medicale şi medicamentele gratuite prevăzute la art.3 se asigură din fonduri bugetare.

La rândul său, art.99 din Legea nr.92 republicată precizează că magistraţii beneficiază gratuit de asistenţă medicală, medicamente, etc. Cum prin nicio dispoziţie din legile cu caracter special la care s-a făcut referire nu s-a condiţionat acordarea asistenţei medicale gratuite personalului din ministerul justiţiei reprezentat prin magistraţi şi personal auxiliar, de plata contribuţiei de asigurări sociale sănătate, se reţine că acestor categorii de persoane nu le sunt aplicabile prevederile cu caracter general referitoare la obligativitatea achitării contribuţiei menţionate şi aceasta în mod greşit li s-a calculat, reţinut şi virat contribuţia de asigurări de sănătate pentru perioada 01.01.2000-31.03.2001, făcându-se o plata nedatorată către stat.

Având în vedere cele anterior expuse, în speţă sunt aplicabile disp. Art.992-993 Cod civil, privind plata nedatorată, texte de lege în temeiul cărora urmează ca instanţa să admită acţiunea formulată, să reţină că efectuarea unei plăţi nedatorate naşte obligaţia de restituire a ceea ce s-a primit cu titlu de plată, şi să dispună obligarea pârâţilor să ne restituie sumele de bani achitate cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru perioada anterior menţionată, astfel cum vor fi determinate printr-o eventuală expertiză întocmită în cauză.

În dovedirea acţiunii, au solicitat proba cu o expertiză contabilă care să stabilească sumele cuvenite fiecărui reclamant, relaţii de la serviciul contabilitate din cadrul Tribunalului Buzău, precum şi orice alte probe pe care instanţa le va considera necesare.

În susţinerea cererii, au depus în copie sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea în dosarul.

Legal citaţi, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 1141 alin.2 C.proc.civ., prin care a a solicitat respingerea acţiunii.

În motivarea întâmpinării, pârâţii au invocat, pe cale de excepţie, că Judecătoria Buzău nu are cum să soluţioneze litigiul de faţă, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile art.27.4 teza II din Codul de procedură civilă conform căruia „judecătorul poate fi recuzat dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau care au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător”

Cum în speţa de faţă acţiunea este promovată de către judecători din cadrul Judecătoriei Buzău şi având în vedere că hotărârea ce urmează a se pronunţa să fie dată în condiţii de obiectivitate, apreciază că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art.27.4 teza II din Codul de procedură civilă.

De asemenea, au invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune întrucât sumele ce se solicită se referă la perioada 01.01.2000-31.03.2001, iar potrivit art.1 al Decretului 167/1958 „dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege; odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.” Termenul prescripţiei este de 3 ani.

S-a ridicat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive atât a Ministerului Economiei şi Finanţelor cât şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, întrucât sumele reţinute reprezentând contribuţie de asigurări de sănătate 7% pentru perioada 01.01.2000-31.03.2001, nu rezultă dintr-un act de control emis de aceste instituţii, aceste sume fiind restituite în mod corect de angajatorul reclamanţilor prin serviciul contabilitate, în temeiul Legii92/1992 ce era obligatorie chiar şi pentru funcţionarii ordonatorului principal de credite.

Mai mult decât atât, în temeiul OMFP nr.1644 din 02.12.2003, Ministerul Finanţelor Publice prin organele sale teritoriale a preluat pe baza de protocol activitatea de declarare şi colectare a creanţelor bugetare începând cu data de 01.01.2004.

Sumele reţinute reclamanţilor au avut loc într-o perioada anterioară datei preluării de către MFP a activităţii de declarare şi colectare a creanţelor bugetare şi au avut altă destinaţie, respectiv în fondul special de sănătate care se colecta la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Judeţene; nu în ultimul rând, reclamanţii trebuie să facă dovada reţinerii sumelor menţionate, prin prezentarea înscrisurilor doveditoare.

Pârâţii au arătat că cererea este inadmisibilă, întrucât reclamanţii solicită restituirea unor sume reţinute în mod corect şi legal în temeiul Legii nr.92/1992, a Legii nr.145/1997 prin care nu se face nici o derogarea în favoarea reclamanţilor ci, din contră, aceştia sunt obligaţi la plata contribuţiei ca orice asigurat. Calitatea de asigurat se dobândeşte potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.145/1997 astfel: „din ziua încheierii contractului individual de muncă al salariatului şi se păstrează pe toată durata acestuia. Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine celui care angajează persoane salariate.”

Potrivit  art.53 alin.1 şi 2 din Legea nr.145/1997 actualizată: „Persoanele juridice sau fizice care angajează personal salariat au obligaţia să reţină şi să vireze casei de asigurări de sănătate teritoriale contribuţia pentru sănătate datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului din unitatea respectivă; persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat au obligaţia plăţii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate de 7%, raportat la fondul de salarii. „

Tot legea specială nr.145/1997 prevede la art.6 şi 7 categoriile de persoane exceptate de la asigurarea de sănătate obligatorie, precum şi anumite categorii de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei, iar reclamanţii nu se regăsesc în aceste categorii ca fiind scutiţi:   a) copiii şi tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenţi sau ucenici şi dacă nu realizează venituri din muncă; b) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă sau se află în grija familiei; c) soţul, soţia, părinţii şi bunicii, fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;  d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate şi constituite în prizonieri, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, precum şi persoanelor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege, precum şi cele provenite din pensii, precum  membrii misiunilor diplomatice acreditate în România şi  cetăţenii străini care se află temporar în ţară.

Din interpretarea textelor invocate anterior, rezultă fără putinţă de tăgadă obligaţia reclamanţilor de a contribui în calitate de salariaţi şi asiguraţi la plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, aceştia neregăsindu-se în excepţiile prevăzute în mod expres de legislaţie invocată, motiv pentru care apreciază că cererea reclamanţilor este inadmisibilă.

Pe fond reclamanţii arată faptul că potrivit art.14 şi 99 din Legea nr.92/1992 modificată şi completată prin Legea nr.148/1999, magistraţii şi personalul auxiliar au beneficiat de gratuitate de asistenţă medicală, apreciind că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.992-993 Cod civil privind plata nedatorată, solicitând ca instanţa să dispună obligarea pârâţilor să restituie sumele de bani achitate cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate.

Referitor la susţinerea reclamanţilor pârâţii au precizat că acestea sunt neîntemeiate întrucât dispoziţiile art.14 din Legea nr.92/1992 se referă la organizarea judecătorească :”secţiile tribunalelor şi ale curţilor de apel sunt conduse de către un preşedinte de secţie; preşedintele instanţei repartizează judecătorii pe secţii” iar referirea la Legea nr.148/1999 este incorectă, întrucât acest act normativ se referea la aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.50/1998 pentru modificarea şi completarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.82/1997 privind regimul accizelor şi a altor impozite indirecte.

Susţinerea reclamanţilor referitoare la faptul că nu ar datora contribuţia de 7%  întrucât  în temeiul dispoziţiilor art.99 din Legea nr.92/1992 ar beneficia de gratuitate, sunt inexacte, de natură să inducă în eroare instanţa de judecată întrucât acest articol invocat, prevede expres: „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.”

Mai mult decât atât, potrivit art.100 din Legea nr.92/1992 „magistraţii beneficiază de asigurare realizată din fonduri bugetare, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate.”

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a Deciziei nr.140 din 21.04.2005 emisă de CNAS şi susţinerile de către aceştia că li s-au confirmat reţinerile făcute, că au sentinţe civile prin care li s-au recunoscut aceste sume, învederăm instanţei de judecată faptul că, aflându-se în prezenţa unor titluri ce le recunoşteau aceste drepturi, reclamanţii urmau doar a le pune în executare pentru încasarea lor.

Dacă nu au încasat sume, consideră că aceştia nu s-au încadrat în procedura de restituire a sumelor de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prevăzute de Decizia nr.140 din 21.04.2005 care la art.1 prevede: „sumele care se restituie contribuabililor de la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, sunt cele prevăzute la art.112 alin.1 lit.a-d, f şi h din Ordonanţa Guvernului nr.92(2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările ulterioare”.

Faţă de prevederile art.112 alin.1 din OG nr.92/2003, apreciază că reclamanţii nu se regăsesc în nici una din situaţiile prevăzute expres, motiv pentru care nu sunt îndreptăţiţi l restituire.

Referitor interpretarea reclamanţilor că potrivit  prevederilor HG nt.409/20.07.1998, art.99 din Legea nr.92/1992 şi art.3 din HG 270/1999 aceştia beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente, proteze etc., apreciază că aceasta este eronată întrucât toate textele invocate menţionează expres aceste gratuităţi” numai în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr.145/1997.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamanţilor că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.992-993 Cod civil privind plata nedatorată, au menţionat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile acesteia care, astfel:

1. reţinerea efectuată să fi avut semnificaţia operaţiei juridice a unei plăţi, care să fi fost făcută  cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei;

2. datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dinte părţi;

3. plata să fi fost făcută din eroare.

Potrivit art.992 Cod civil: „cel ce, din eroare sau cu ştiinţă, primeşte ceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”

Potrivit acestei dispoziţii, învederează instanţei de judecată faptul că instituţiile chemate în judecată nu au primit sumele nici din eroare, nici cu ştiinţă întrucât colectarea acestor creanţe revenea altui creditor bugetar respectiv Casei de Asigurări de Sănătate Judeţene, sumele reclamate reprezentând fondul de sănătate în cuantum de 7% ce se reţinea absolut corect, în temeiul legii, de către ordonatorul principal de credite şi angajatorul reclamanţilor prin serviciul contabilitate.

Pârâţii au concluzionat că virarea acestor sume către Casa de Asigurări de Sănătate s-a făcut în mod corect şi legal ţinând cont de dispoziţiile legale reclamanţii trebuind să se îndrepte pentru recuperarea sumelor lor împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Judeţene.

Potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, au solicitat judecarea cauzei chiar şi în lipsă.

La data de 28.02.2008, prin serviciul registratură s-a depus cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientele principale AE şi BR, prin care au solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în cuantumul sumelor reţinute pe nedrept cu titlu de contribuţie la asigurări sociale de sănătate de 7% pe perioada 01.01.2000-31.03.2001, reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie.

În motivarea cererii, au arătat că în perioada menţionată, au fost magistraţi în cadrul Tribunalului Buzău şi din eroare nu au fost trecute în acţiunea principală Intervenientele au precizat că s-au pensionat la cerere la data de 01.01.2006, motiv pentru care beneficiază de drepturile ce formează obiectul litigiului. Au arătat că motivele de fapt şi de drept sunt aceleaşi cu cele din acţiunea principală.

În drept au invocat prevederile art. 50 C.proc.civ. şi au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La solicitarea instanţei, Tribunalul Buzău a înaintat cu adresa ...copia adeverinţelor trimise către CASAOPSNAJ din care rezultă cuantumul sumelor de bani calculate, reţinute şi virate de fiecare dintre reclamanţi cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru perioada 01.01.2000-31.03.2001, precum şi corespondenţa purtată cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti referitor la recuperarea acestor sume. S-a precizat, de asemenea, că pentru d-nele FS şi BA, precum şi pentru d-nul DR nu se pot comunica sumele întrucât nu erau angajaţi în cadrul Tribunalului Buzău în perioada vizată. Cu adresa ...., s-au comunicat aceleaşi relaţii cu privire la interveniente.

Cu adresa ..., Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a comunicat situaţia încasărilor existente pentru Tribunalul Buzău în perioada 01.01.2000-31.03.2001, precum şi copii ale ordinelor de plată pentru sumele anterior menţionate.

În baza art. 167 alin.1 C.proc.civ., instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind ca acestea sunt pertinente, concludente si utile dezlegării pricinii.  Prima excepţie, calificată drept excepţia de recuzare a preşedintelui de complet inţial învestit cu judecarea cauzei, a fost soluţionată potrivit prevederilor din Codul de procedură civilă şi din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

În urma unor cereri de abţinere succesive, cauza a ajuns pe rolul prezentului complet.

Analizând actele dosarului prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi a prescripţiei dreptului material la acţiune,  instanţa se va pronunţa mai întâi asupra acestor excepţii de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor

Pentru început, instanţa subliniază faptul că orice acţiune în justiţie trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care se află şi aceea ca partea, în cazul de faţă reclamanta, să aibă calitate procesuală. Calitatea procesuală presupune  existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi acela care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi acela care este subiect pasiv  al raportului juridice dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). Condiţia calităţii procesuale prezintă o importanţă considerabilă deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu.

Prin definiţie, calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul fixează cadrul procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la părţi, trebuind să justifice atât calitatea sa procesuală, cât şi pe cea a pârâtului. Instanţa are posibilitatea să verifice dacă la data sesizării părţile aveau calitate procesuală. Raportul juridic dedus judecăţii în speţă este un raport obligaţional, în cadrul căruia ambele părţi, atât creditorul, cât şi debitorul sunt determinate.

Faţă de obiectul prezentului dosar, reclamanţii solicitând repararea unui prejudiciu rezultat dintr-o plată nedatorată (sumele fiind virate la bugetul de stat), Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, precum şi Directia Finanţelor Publice sunt ţinute să repare astfel de prejudicii, acţiunea fiind îndreptată împotriva Ministerului Finanţelor în calitate de ordonator principal de credite privind creanţele bugetare, ceea ce le conferă legimare procesuală pasivă, motiv pentru care instanţa urmează să respingă excepţia lipsei calităţii procesule pasive.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune

Art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, statuează, cu titlu de principiu, că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripţie fiind de 3 ani (astfel cum se dispune prin art. 3 alin.1).

Aşadar, în materia drepturilor patrimoniale, regula este prescripţia cererilor şi acţiunilor. Imprescriptibilitatea constituie excepţia, iar potrivit unui principiu esenţial al dreptului, excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis).

Pornind de la aceste reguli de drept, instanţa analizează excepţia ridicată de pârâţi prin întâmpinare, verificând dacă în cazul de faţă acţiunea a fost exercitată în termenul de prescripţie prevăzut de lege.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, corespondenţa purtată între Tribunalul Buzău şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, rezultă că reclamanţii nu au putut să-şi valorifice drepturile pe calea procedurii reglementate de Decizia nr.140/2005 emisă de Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate, întrucât li s-a transmis că ar trebui să aibă anexate un titlu executoriu.

În aceste condiţii, reclamanţii au formulat prezenta acţiune pe calea dreptului comun, întemeiată pe plata nedatorată, iar nu pe dispoziţiile art.3 din Decizia nr.140/2005, conform căruia termenul legal de prescripţie este de 5 ani, începând să curgă de la data la care a luat naştere dreptul la restituire.

Reclamanţii au luat cunoştinţă de plata nedatorată făcută la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.140/21 aprilie 2005, respectiv data de 11 mai 2005 iar cererea a fost adresată instanţei pe data de 23.11.2007, în termenul general de prescripţie de 3 ani prev. de art.3 din Decretul nr.167/1958.

Pentru aceste considerente instanţa urmează să respingă excepţia de prescripţie a dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi prin întâmpinare.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Instanţa apreciază că acţiunea de faţă, întemeiată pe plata nedatorată, este perfect admisibilă, exerciţiul acestei acţiuni nefiind condiţionat de o altă formalitate prealabilă sau de alte cerinţe expres stipulate de vreun act normativ. Motivele invocate de pârâţi în întâmpinare ca fiind de inadmisibilitate a cererii, sunt, în fapt, cauze de netemeinice, urmând să fie analizate în continuare.

Din coroborarea actelor existente la dosaul cauzei, instanţa reţine că dintre reclamanţi, domnul DR, precum şi doamnele FS şi BA nu aveau calitatea de magistraţi în perioada 01.01.2000-31.03.2001, pentru aceştia nefiind incidente prevederile Legii nr. 92/1992. Ceilalţi reclamanţi, în calitate de magistraţi, au virat sume cu titlu de contribuţie la asigurări de sănătate, după cum urmează: PA – 1635 RON, CM – 1449 RON, PG – 1334 RON, R (fostă C) D – 1159 RON, BV – 1325 RON, AG – 1345 RON, BV – 1313 RON, BE – 1493 RON, DAE – 1417 RON, DAM – 1214 RON, GMI – 1314 RON, GMV – 1463 RON, GI – 1346 RON, B (fostă I)M – 1140 RON, IPE – 1514 RON, JC – 1284 RON, MF -1244 RON, OM – 1326 RON, RI – 1338 RON, SV – 1756 RON, SM – 1227 RON, SG -  1265 RON, ŞM– 1230 RON, VG – 1333 RON, FC – 1548 Ron, M (fostă S) I – 1014 RON, RM – 452 RON. În ceea ce priveşte intervenientele principale, şi acestea au contribuit cu următoarele sume: AE cu 1725 RON, iar BR – 1294 RON.

Reclamanţii din prezenta cauză, cu excepţiile anterior arătate, faceau parte, în perioada 01.01.2000-31.03.2001, din categoria profesională prevăzută de HG 409/20.07.1998, act normativ ce prevede art.1 că „magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală, de medicamente şi proteze, în condiţiile legii asiguratorilor sociale de sănătate nr.145/1997 şi ale prezentei hotărâri”.

Alin.2 al articolului anterior enunţat precizează că „prevederile alin.1 se aplică şi personalului auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi de la parchetele de pe lângă aceste instanţe”. Potrivit art.3 din HG nr.270/1999 prin unităţile sanitare şi prin medicii de unitate din Ministerul Apărării Ordini Publice Siguranţei naţionale şi Justiţiei se asigură gratuit asistenţă medicală, iar art.4 menţionează că acordarea asistenţei medicale şi medicamentelor gratuite prevăzute la art.3 se asigură din fondurile bugetare.

La rândul său, art.99 din Legea nr.92, republicată precizează că magistraţii beneficiază gratuit de asistenţă medicală, medicamente, etc. Cum prin nicio dispoziţie din legile cu caracter special la care s-a făcut referire nu s-a condiţionat acordarea asistenţei medicale gratuite personalului din ministerul justiţiei reprezentant prin magistraţi şi personalul auxiliar, de plata contribuţiei de asigurări sociale sănătate, se reţine că acestor categorii de persoane nu le sunt aplicabile prevederile cu caracter general referitoare la obligativitatea achitării contribuţiei menţionate şi că în mod greşit reclamanţilor li s-a calculat, reţinut şi virat contribuţia  de asigurări de sănătate pentru perioada 01.01.2000- 31.03.2001, făcându-se de către aceştia o plată nedatorată către stat.

În hotărârea pronunţată pronunţată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Beian împotriva României, la 06.12.2007, Curtea a subliniat faptul că Înalta Curte de Casaţie, prin pronunţarea de decizii contradictorii date în interpretarea unor texte legale, a stat la originea divergenţelor profunde ce au persistat în timp, Această practică, ce s-a dezvoltat în sânul celei mai înalte autorităţi judiciare a statului, fiind ea însăşi contrară principiului securităţii juridice, principiu ce se deduce implicit din ansamblul articolelor Convenţiei şi care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept. În loc să-şi realizeze rolul şi să stabilească o interpretare de urmat, Înalta Curte a devenit sursă de insecuritate juridică, de natură să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că a existat o violare a articolului 6 par. 1 din Convenţie, totodată şi încălcarea art. 14 din Convenţie ca urmare a faptului că jurisprudenţa contradictorie a condus la tratarea discriminatorie a reclamantului în raport de alte persoane, aflate în situaţii juridice similare şi care s-au bucurat de o interpretare favorabilă a dispoziţiilor Legii nr. 309/2002.

Convenţia europeană a drepturilor omului face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituţia României şi are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală. Instanţa va da eficienţă şi hotărârii Beian c. României analizate anterior, în raport de faptul că şi alte instanţe au pronunţat hotărâri de admitere în cazuri similare - cum este şi sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Râmnicu-Vâlcea în dosarul, definitivă şi irevocabilă la data de 11.12.2007, prin respingerea recursului, depusă de reclamanţi la dosarul cauzei - şi interpretând prevederile Legii nr. 92/1992, au considerat că pentru magistraţi plata contribuţiilor la fondul asigurărilor de sănătate în perioada 01.01.2000-31.03.2001 reprezintă o plată nedatorată, în vederea respectării principiului securităţii juridice, pentru a nu se  ajunge la o tratare discriminatorie a reclamanţilor în raport de alţi magistraţi carora deja li s-a recunoscut dreptul de restituire, instanţa urmează să admită acţiunea.

Prin prisma celor analizate anterior, instanţa constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art.992-993 Cod civil, privind plata nedatorată, texte de lege în temeiul cărora urmează să admită în parte acţiunea formulată, doar pentru reclamnţii care aveau calitatea de magistraţi în perioada respectivă, şi în totalitate cererea de intervenţie principală formulată, reţinând că efectuarea unei plăţi nedatorate naşte obligaţia de restituire a ceea ce s-a primit cu titlu de plată. Pentru acestea, va dispune obligarea pârâţilor să restituie reclamanţilor şi intervenientelor sumele de bani achitate cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate pentru perioada anterior menţionată, astfel cum au fost determinate prin înscrisurile existente în cauză.

Domenii speta

Spete similare