Infractiunile savârsite de inculpat în februarie 2006 si aprilie 2006 sunt comise în stare de recidiva postcondamnatorie, desi la dosar s-a depus o hotarâre judecatoreasca prin care s-a constatat intervenirea reabilitarii de drept.
Astfel, inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr.6045/13.12.2001 a Judecatoriei Iasi (mentinuta si ramasa definitiva prin decizia penala nr. 668/29.05.2003 a Tribunalului Iasi) la pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru savârsirea cu intentie a unor infractiuni asemanatoare, executarea pedepsei fiind suspendata conditionat pe un termen de încercare de 3 ani si 6 luni, care a început sa curga de la ramânerea definitiva a hotarârii, respectiv de la 29.05.2003.
Potrivit art. 83 din Codul penal, daca în termenul de încercare condamnatul a savârsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa pentru noua infractiune. In cauza, inculpatul în termenul de încercare al suspendarii conditionate a savârsit mai multe infractiuni, pentru care se va dispune o condamnare, care va atrage revocarea suspendarii executarii pedepsei. Descoperirea savârsirii infractiunilor a avut loc de asemenea, potrivit art. 83 alin. 2 Cod penal în cursul termenului de încercare.
Desi inculpatul a fost reabilitat de drept prin sentinta penala nr.4941/2006 a Judecatoriei Iasi, totusi, acest fapt nu împiedica revocarea suspendarii conditionate; este adevarat ca dispozitiile Codului penal nu prevad institutia anularii reabilitarii de drept ci doar a celei judecatoresti; însa Codul penal prevede posibilitatea revocarii suspendarii conditionate si în cazul în care condamnarea survine dupa împlinirea termenului de încercare; rezulta ca o hotarâre de constatare a intervenirii reabilitarii de drept ramâne fara efecte atunci când ulterior împlinirii termenului de reabilitare si constatarii intervenirii ei, se descopera o noua infractiune savârsita în termenul de încercare pentru care inculpatul este condamnat; la momentul pronuntarii hotarârii de constatare a reabilitarii, desi savârsirea infractiunii era descoperita iar actele de cercetare erau în lucru, judecatorul care a pronuntat hotarârea nu putea avea cunostinta de condamnarea ce urma sa intervina. Din aceste motive, constatarea intervenirii reabilitarii de drept produce efecte nu doar prin simpla împlinire a termenului de încercare, ci si sub conditia ca pâna la împlinirea acestui termen, sa nu se fi savârsit vreo infractiune, sau, daca s-a savârsit totusi o infractiune, aceasta sa nu fie descoperita decât dupa expirarea termenului. În consecinta, cum instanta urmeaza a dispune revocarea suspendarii executarii conditionate a pedepsei si cum aceasta revocare împiedica, potrivit dispozitiilor art. 86 din Codul penal, reabilitarea de drept, instanta urmeaza a retine starea de recidiva postcondamnatorie, urmând a schimba în acest si încadrarea juridica data faptelor retinute prin rechizitoriu.
Judecătoria Bicaz
Reabilitare judecătorească. Analizarea dispoziţiilor art. 137 Cod penal
Judecătoria Tulcea
Reabilitare
Judecătoria Sectorul 5 București
reabilitare judecatoreasca
Judecătoria Rupea
Penal - cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.)
Curtea de Apel Ploiești
1. REABILITARE. CONDIŢII. ÎNŢELESUL EXPRESIEI “BUNĂ CONDUITĂ”, CE CONSTITUIE UNA DIN CERINŢELE CE SE CER A FI, ÎNTRUNITE CUMULATIV PENTRU ADMITEREA CERERII, REGLEMENTATĂ DE ART. 137 ALIN.1 LIT.C C.P. PROCEDURA ÎN ASTFEL DE SITUAŢII.