Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă 58/2013 din 04.02.2013


ROMÂNIA 

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD OPERATOR 2826

DOSAR NR.

 INCHEIERE NR.58/2013

Şedinţa din Camera de consiliu din 04 februarie 2013

Preşedinte :

Grefier :

S-a luat în examinare cauza civilă formulată de petentul D. D. împotriva intimatei A.C. f. u. G., pentru ordonanţă preşedinţială.

La apelul nominal lipsă părţile.

 Procedura de citare legal îndeplinită prin necitarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care se constată că cererea este legal timbrată cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru şi 0,30 lei timbru judiciar.

Instanţa, în baza actelor de la dosar trece la judecată.

J U D E C A T A

Constată că prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la această instanţă la data de 01 februarie 2013, legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru şi 0,30 lei timbru judiciar petentul D.D., domiciliat în …, reprezentând un număr de 35 cetăţeni membri composesori în contradictoriu cu intimatul C. f. u. G. cu sediul în …, a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărâre judecătorească să se dispună convocarea unei şedinţe cu caracter extraordinar a adunării generale a composesoratului, stabilirea datei, a orei, a locului  precum şi a ordinei de zi atât pentru prima întrunire cât şi pentru cea de a doua în caz de lipsă de cvorum la prima şedinţă, numirea unei persoane responsabile pentru îndeplinirea procedurii de convocare a şedinţei, modificarea actului constitutiv precum şi a statutului composesoratului în conformitate cu legislaţia actuală OG 26/2000 şi Legea 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi numirea unei persoane pentru prezidarea adunării generale cu atribuţiile prev. în art.17 din statut.

Motivează reclamantul că majoritatea absolută a membrilor composesori au semnat valabil în tabelul anexat cererii şi au decis convocarea unei şedinţe extraordinare a composesoratului conform art.11 din statut, convocare  care a fost comunicată prin BEJ … dar şi în aceste condiţii cererea nu a fost primită iar pe de altă parte atât mandatul preşedintelui cât şi al Comitetului de conducere s-au încheiat încă din anul 2005 iar Comisia de cenzori aleasă la constituire nu a fost trecută în actul constitutiv.

Prezentul reclamant a mai arătat în cererea sa şi al neregularităţi care vin în contradicţie cu disp.art.27 al.2 şi art.271  precum şi art.6 al.2, 3 din OG nr.26/2000.

Pentru soluţionarea cauzei au fost depuse la dosar sentinţa civilă nr. …/2000 din dosar nr. … al Judecătoriei Ineu, notificarea din 17.01.2013, statutul composesoratului f.7-16, actul constitutiv f.17-21, tabel nominal cu mebrii composesori pentru solicitarea convocării adunării generale f.22-27, tabel nominal cu persoanele cu funcţii de conducere în composesorat f.28, proces verbal din 10.04.2000 f.29-30.

Din coroborarea acestor probaţiuni instanţa reţine în fapt următoarele:

Potrivit art.11 al.2 din statutul composesoratului, adunarea generală ordinară se convoacă de către preşedinte în cursul lunii martie la sediul asociaţiei sau în alt loc din localitate  iar adunarea generală extraordinară se convoacă de comitetul de conducere, de către M. A. P. şi P. M. prin reprezentanţii săi sau de către a cincea parte din membrul composesori prin cerere scrisă în care se arată în mod obligatoriu motivele şi scopul convocării şi această convocare se aduce la cunoştinţa membrilor cu 20 de zile înainte de ziua hotărâtă prin afişare la sediul asociaţiei  sau sediul consiliului local comunal orîşenesc sau municipal pentru cei care îşi au domiciliul în alte localităţi iar în această convocare se va menţiona data, ora şi locul adunării precum şi ordinea de zi a adunării, fiind obligatorie întocmirea unui proces verbal pentru îndeplinirea procedurii de afişare a convocării.

Tot potrivit art.11 al.3 din Statut aceste formalităţi sunt obligatorii sub sancţiunea nulităţii hotărârilor, iar termenul de 20 de zile poate fi mai mic în cazuri urgente pentru adunările generale cu caracter extraordinar dar nu mai mic de 3 zile libere înainte de data fixată.

Demersul făcut de către membrii composesori care doresc convocarea adunării generale extraordinare pentru data de 2.02.2013 s-a concretizat într-un tabel al membrilor composesori în care aceştia au semnat fără a exista dovada cererii scrise existând numai dovada notificării adresată preşedintelui composesoratului, dar deşi se vorbeşte despre numitul D. d. în calitate de reprezentant al membrilor composesori nu există dovada acestui fapt.

Pe de altă parte convocarea adunării generale a composesoratului are o procedură simplă mai sus arătată astfel că în situaţia în care preşedintele, comitetul de conducere sau Ministerul Apelor, Păsurilor şi protecţiei Mediului prin reprezentanţii săi nu fac acest lucru ea poate fi convocată prin cererea scrisă a unui număr de membri composesori care să reprezinte 1/5 parte din numărul total de membri, prin cerere scrisă în care se arată motivele şi scopul convocării, data, ora şi locul adunării precum şi ordinea de zi, procedându-se la afişarea convocării ocazie cu care trebuie întocmit un proces verbal.

Ca urmare a acestui fapt este de observat că nu este de competenţa instanţei judecătoreşti de a convoca această adunare şi de stabili ordinea de zi, data, ora şi locul adunării şi nici nu este posibilă modificarea actului constitutiv şi a statutului de către instanţă sau numirea unei persoane care să prezideze lucrările adunării membrilor composesori, toate aceste fiind reglementate în statutul composesoratului şi fiind foarte uşor de îndeplinit în condiţiile mai sus arătate.

Având în vedere această stare de fapt, văzând în drept disp. art.581 şi urm. C.pr.civilă precum şi dis part.11 şi urm din S. C.f. u. G.autorizat prin sentinţa civilă nr. 296/2000 al Judecătoriei Ineu urmează a respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantul D. D. în reprezentarea unui număr de 35 membri composesori cu toate capetele de cerere arătate în cererea de ordonanţă preşedinţială mai sus expusă.

Pentru aceste motive în numele legii,

H O T A R A S T E, 

Respinge cererea de ordonanţă presedinţiala formulata de petentul D. D., domiciliat în …, reprezentând un număr de 35 cetăţeni membri composesori în contradictoriu cu intimatul C. f. u. G. cu sediul în…, pentru obligaţie de a face constând în convocarea unei şedinţe cu caracter extraordinar a adunării generale a composesoratului, stabilirea datei, a orei, a locului  precum şi a ordinei de zi atât pentru prima întrunire cât şi pentru cea de a doua în caz de lipsă de cvorum la prima şedinţă, numirea unei persoane responsabile pentru îndeplinirea procedurii de convocare a şedinţei, modificarea actului constitutiv precum şi a statutului composesoratului în conformitate cu legislaţia actuală OG 26/2000 şi Legea 1/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi numirea unei persoane pentru prezidarea adunării generale cu atribuţiile prev. în art.17 din statut

Vremelnica si executorie.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu  recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 04 februarie 2013.

Judecator Grefier