Revendicare

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caracal sub nr. 6420/207/2012  reclamanţii FM, FVI, FAG, FL, FCau chemat in judecată pârâţii  MUNICIPIUL CARACAL-PRIN PRIMAR, CLC, COOPERATIVA UM, COOPERATIVA UM- LA LM, MF, CVR, SC C SRL, SC C SRL-LA CF, SC G SRL-LA SI, SC G SRL, SL, SC MG SNC, SC MG SNC-LA  GM, BP IG, IŞV, MI, MV, DD, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să constate că titlurile pârâţilor asupra spaţiilor comerciale numerotate în evidenţa Municipiului Caracal de la …, nu produc efecte juridice în nici un fel, să fie obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie spaţiile ocupate de aceştia în imobilul situat în Caracal,  ..., identificate ca spaţii comerciale, numerotate în evidenţele mun. Caracal de la ....

In motivarea acţiunii, arată reclamanţii că imobilul teren şi construcţie situat în Caracal, ..., a aparţinut autorului acestora FAşi fusese transmis acestuia de la tatăl său FI, astfel cum rezultă din  cuprinsul testamentului făcut în Slatina, în  baza testamentului din l. apr. l933 făcut la Slatina.

Titlul autorului a fost înscris în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Olt cu nr. 21 din 29. ian. l935, iar în baza Decretului nr. 92/l9ş0, autorul acestora a pierdut posesia imobilului său.

Mai arată reclamanţii, că pârâţii au dobândit proprietatea asupra imobilelor  individualizate ca atare - părţi ale imobilului (teren şi construcţie), situat în ..., prin contractele de vânzare cumpărare nr. 7976/14 aprilie 2000,7975/l4 aprilie 2000, 7973/l4 aprilie 2000, 8806/l8. aprilie 2000, 8999/9 mai 2000, 7021/l4 apr. 2000, 7977/l4. aprilie 2000 şi 7980/l4. aprilie 2000.

Contractele de vânzare cumpărare, au fost încheiate în temeiul hotărârii Cons. Local Caracal nr. l4 din 29. febr. 2000, fiind menţionat expres că ”imobilul situat la…aparţine Domeniului Prival al Consiliului Local al mun. Caracal, în baza documentelor legal doveditoare ce fac parte integrantă din prezentul contract”.

Se mai arată de către reclamanţi că, nici un document apt a configura în persoana Consiliului Local Caracal, calitatea de proprietar asupra imobilului nu este anexat contractelor de vânzare cumpărare, iar contractele au fost încheiate în anul 2000, după intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998, act normativ care stabileşte asupra obligaţiei ambelor părţi contractante de a depune diligenţe în aflarea situaţiei juridice reale a imobilului care urmează a fi înstrăinat. Astfel că, nu poate fi invocată preeminenţa înscrisului  care constituie titlul pârâţilor, deoarece dispoziţiile legii speciale –Legea nr. 10/2001- privesc exclusiv contractele de vânzare cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/199ş, iar spaţiile închiriate, parte a imobilului din Caracal, str. …, au destinaţia de spaţii comerciale şi nu au făcut obiectul Legii nr. 112/199ş. Ele nu au ieşit niciodată din patrimoniul autorilor lor, ci s-a pierdut doar atributul posesiei prin abuzul săvârşit de statul român în anul 19ş0. Deci, titlurile pârâţilor nu produc efecte juridice pentru că ele vizează frauda la lege potrivit principiului „frauda corupe totul”.

Mai arată reclamanţi că, ei sunt moştenitori cu titlu universal ai lui FA, care a fost proprietarul imobilului, iar efectul relativ al dobândirii imobilului - prin preluare abuzivă, potrivit Decretului nr. 92/19ş0 - face ca actele de vânzare cumpărare încheiate ulterior, în mod succesiv, să fie lovite de aceeaşi ineficienţă juridică ca şi actul însuşi al autorului în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară, potrivit criteriilor privind opozabilitatea titlurilor care sunt opuse în pricină. Imobilul se află în posesia pârâţilor care invocă dreptul de proprietate asupra spaţiilor, determinat de încheierea contractelor de vânzare cumpărare cu Primăria Caracal, dar niciodată imobilul nu a aparţinut altcuiva decât autorului lor, iar preluarea abuzivă a a acestuia în anul 1950, nu constituie titlu valabil.

Ipoteza aparenţei imobilului la domeniul privat al Consiliului Local Caracal nu poate fi validată juridic pentru că imobilul a fost întotdeauna în proprietatea autorului lor, titlurile pârâţilor nu există, înscrisurile care atestă în contră sunt în frauda legii, astfel că se impune compararea titlurilor şi să se dea eficienţă titlului care provine de la autorul al cărui titlu este preferabil.

În cadrul acestei comparaţii, consideră reclamanţii că titlul lor este preferabil pentru că provine de la adevăratul proprietar, titlul statului nu a existat şi nici nu există, deoarece nu există o modalitate legală în care acesta să fi fost dobândit, deci titlul pârâţilor nu există, deoarece imobilele nu puteau fi înstrăinate valabil, determinat de destinaţia lor concretă, asumată de către toţi pârâţii: spaţii comerciale.

În drept, reclamanţii îşi întemeiază cererea pe disp. art. 111 C.p.civ., art. 480 – 481 vechiul C. civ., art. ş63 C. civ..

În dovedire, reclamanţi au depus la dosar copii de pe registrul de transcripțiuni, matricola nr. 2, certificatul de moştenitor nr. 14/20.01.2004, certificat de moştenitor nr. 45/12.04.200ş, buletinul oficial nr. 50/20.04.1950, adresa nr. 77/A/24.02.200ş emisă de Guvernul României, adresa nr. 578/4.05.2005 emisă de Direcţia Judeţeană Olt, adresa nr. 2287/28.05.2008 emisă de OCPI Olt, dispoziţia nr. 3569/26.09.200ş, raport de specialitate nr. 13475/23.09.2005, proces verbal de predare primire nr. 19.450/22.12.2005, H.C.L. nr. 14/29.02.2000 şi adresa la HCL.

La termenul din data de 27.11.2012, pârâta mun. Caracal, prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat: excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cele două capete invocate de reclamanţi raportat la decizia civilă nr. 1348/16.11.2009 a Curţii de Apel Craiova şi a prevederilor art. 163 C.p.civ. şi excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor deoarece imobilele ce fac obiectul prezentei cauze au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6.03.194ş – 22.12.1989.

Pe fond, pârâtul solicită respingerea cererii reclamanţilor ca netemeinică şi nelegală.

În dovedire, reclamanţi au depus la dosar copia sentinţei civile nr. 4755/18.11.2008 a Judecătoriei Caracal, decizia civilă nr. 103/19.03.2009 a Tribunalului Olt, decizia civilă nr. 1348/16.11.2009 a Curţii de Apel Craiova, sentinţa civilă nr. 115/8.02.2010 a Tribunalului Olt, sentinţa civilă nr. 153/31.03.2010 a Tribunalului Olt, decizia civilă nr. 112/15.04.2010 a Curţii de Apel Craiova, decizia civilă nr. 1644/23.02.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încheierea din 12.09.2011 a Curţii de Apel Craiova, decizia civilă nr. 304/13.09.2011 a Curţii de Apel Craiova.

La termenul din data de 8.01.2013, pârâţii ÎŞV şi MF au depus întâmpinare prin care au ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii, deşi legali citaţi în instanţă cu menţiunea de a achita provizoriu taxă de timbru în cuantum de 2.965,80 lei, pentru termenele din data de 27.11.2012 şi 8.01.2013, aceştia nu s-au conformat obligaţiei legale ce le revenea.

La termenul din data de 8.01.2013, instanţa a invocat din oficiu, în baza art. 129 alin. ş şi art. 137 al. 1 C.p.civ, raportat la art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţia nelegalei timbrări a acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 122 din data de 15 ianuarie 2013, pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. 6420/207/2012, s-a admis excepţia nelegalei timbrări invocată de instanţă din oficiu.

S-a anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii ca netimbrată şi au fost  obligaţi aceştia în solidar, la plata către: pârâta MF a sumei de 500 lei, către pârâtul ÎŞVa sumei de 500 lei, către pârâtul DD a sumei de 1500 lei şi către pârâta SC C SRL a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor de timbru, iar prezenta cerere fiind evaluabilă în bani se taxează conform art. 2 al. 1 lit. f cu suma de 2.965,80 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În temeiul art. 20 al. 2 din Legea nr. 146/1997, constatând că la primirea dosarului cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată, instanţa a pus în vedere reclamanţilor să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.965,80 lei, sub sancţiunea anulării cererii, fiind acordate în acest sens două termene de judecată, dar reclamanţii nu au făcut dovada achitării acestei taxe invocând în cauză disp. art.1 lir. r din Legea nr. 146/1997.

Instanţa nu a reţinut incidenţa în cauză a disp. art. 1 lit. r din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora „ acţiunile şi cererile, introduse de proprietari sau de moştenitorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6.03.1945 – 22.1.21989, sunt scutite de la plata taxei de timbru” aşa cum susţin reclamanţii, deoarece aceştia revendică imobilele în cauză de la persoane fizice, imobile pe care acestea le-au cumpărat de la stat după decembrie 1989.

Ori,  art. 1 lit. r din Legea nr. 146/1997, nu distinge între temeiul juridic al revendicării, ci are în vedere doar calitatea reclamantului de proprietar sau de moştenitor al proprietarului, precum şi împrejurarea ca imobilul în litigiu să fi fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6.03.194 – 22.1.21989.

Ca atare, legiuitorul a intenţionat să scutească de la plata taxei de timbru numai acţiunile în revendicarea imobilelor care îndeplinesc cele două condiţii, ori în cauza de faţă, imobilele sunt revendicare de la persoane fizice, care le-au cumpărat de la stat după anul 1989, astfel că acţiunea în revendicare întemeiată pe disp. dreptului comun, aşa cum este cazul în speţă, se timbrează la valoare.

Instanţa a  reţinut că, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit al. 3 al aceluiaşi articol, neîndeplinirea obligaţiei de plată se sancţionează cu anularea cererii.

Faţă de aceste considerente, reţinând că până la termenul din data de 8.01.2013, stabilit în acest sens, reclamanţii, deşi citaţi cu menţiunea să achite taxa de timbru sub sancţiunea anulării cererii, nu şi-au îndeplinit această obligaţie, în temeiul art. 20 al. 3 din Legea nr. 146/1997 a admis excepţia nelegalei timbrări, invocată de instanţă din oficiu şi a  anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii FM, FVI, FAG, FL şi FC, solicitând admiterea recursului şi reţinerea cauzei pentru soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Olt.

În motivare au arătat că hotărârea este nelegala pentru ca a fost pronunţata de o instanţa care nu a fost investită cu judecarea pricinii; motivul de recurs tine atât de încălcarea competentei altei instanţe (dispoziţiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ.), cât şi de aceea că prin judecarea unei cereri cu care instanţa nu a fost învestită au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti (dispoziţiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ.);

S-a  mai menţionat că hotărârea este nelegală pentru ca legea (specială) a fost greşit interpretată şi aplicată, neexistând practic o motivare a hotărârii, iar modalitatea de judecată vădeşte preconcepţii grave în legătură cu o categorie de cereri care au creat practică şi a căror modalitate de soluţionare este deja statornicită (dispoziţiile art. 304 pct. 7 pct. 9 C.proc.civ.);

S-a mai precizat că hotărârea este nelegală: pentru că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. (dispoziţii art. 304 pct. 9 C.proc.civ).

În motivare au arătat că au sesizat Tribunalul Olt cu o cerere în revendicare, cererea a fost trimisa prin poştă, adresa menţionată pe plic este cea a Tribunalului Olt, destinatarul menţionat pe plic fiind aceeaşi instanţă si menţiunea de pe prima pagină. este „Către, Tribunalul Olt — Secţia civilă.

S-a mai precizat că din eroare cererea a fost înregistrată  pe rolul Judecătoriei Caracal deşi demersul lor a fost unul determinat întrucât au încercat înregistrarea cererii la Tribunal, prin serviciul Registratură, însă au fost refuzaţi.

S-a mai precizat că aceasta a fost poziţia lor în legătura cu această chestiune încă de la primul termen fixat în vederea judecării pricinii, prin care a  trimis în mod repetat note de şedinţa în care a arătat în mod expres şi explicit intenţia de a sesiza Tribunalul Olt.

S-a mai arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată  de o instanţa care nu a fost investită cu judecarea pricinii; motivul de recurs ţinând atât de încălcarea competentei altei instanţe (dispoziţiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ.), cât şi de aceea că prin judecarea unei cereri cu care instanţa nu a fost investită au fost depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti (dispoziţiile art. 304 pct. 4 C.proc.civ.),

S-au mai invocat şi prevederile art. 93, 94 si art. 95 din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit cu care cererea urma sa fie înaintată pentru a fi înregistrata la instanţa căreia i-a fost adresată, respectiv Tribunalului Olt.

Au mai  arătat şi  s-a susţinut ca orice acţiune în contra constituie o încălcare a dreptului expres consacrat de dispoziţiile de procedură si de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

Cererea este adresată Tribunalului Olt, iar înregistrarea sa pe rolul Judecătoriei Caracal nu poate produce efecte, regula generală a instanţelor este în sensul ca judecătorul aşteaptă procesul, nu îl provoacă. Aşa fiind, câtă vreme instanţa nu este sesizată, instanţa nu poate păşi la judecată.

Dispoziţiile art. 159 indice 1 al. (4) C.proc.civ. impun judecătorului verificarea competentei sale, „consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constata competenta instanţei  sesizate" (subl.sbs.).

In speţă nu există nici demersul impus de dispoziţia (de procedură) si nici încheierea care sa cuprindă elementele indicate în mod expres ca obligatorii.

Încălcarea regulilor imperative care ţin de investirea instanţei se sancţionează — în condiţiile art. 105 C.proc.civ. (în forma sa în vigoare la data formulării cererii) — cu nulitatea actului.

S-a mai arătat că instanţa de fond a  interpretat şi aplicat greşit legea,  neexistând o motivare a hotărârii, iar modalitatea de judecată vădeşte preconcepţii grave în legătură cu o categorie de cereri care au creat practici şi a căror modalitate de soluţionare este deja statornicită (dispoziţiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 C.proc.civ.);

In legătură cu timbrajul s-a menţionat că în temeiul art.15 lit. r din Legea nr.146/1997 sunt scutite de plata taxei de timbru acţiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, introduse de proprietarii sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cererile accesorii şi incidente.

Aşadar, textul legii nu distinge după cum cererea este îndreptată  împotriva statului sau împotriva unor persoane fizice, ci are în vedere: calitatea reclamantului de proprietar sau de moştenitor al proprietarului, precum şi împrejurarea că imobilul în litigiu să fi fost preluat de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

S-a mai arătat că stabilirea  taxei judiciare de timbru s-a dispus fără un criteriu (reclamanţii  nedeterminând nicio valoare a obiectului pretenţiei lor, ci, exclusiv pentru raţiuni care ţin de stabilirea competentei instanţie au arătat ca valoarea — art. 112 al. (1) pct. 3 C.proc.civ. — este una de peste 500.000 lei.

S-a mai precizat că în mod greşit s-a dispus obligarea lor către intimaţi la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 01.04.2013 intimata MCprin primar a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea cererii a arătat că  potrivit prevederilor art. 2 pct.1 1it. b C.pr.civ., Tribunalul judeca. „ procesele şi cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei (RON), cu excepţia cererilor de împărţeală judiciară, a cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani şi a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii, sau, după caz, posesorii, formulate de terţii vătămaţi în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar".

Având în vedere faptul ca obiectul cererii de chemare in judecată este revendicare imobiliară întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 480-481 C civ. şi acţiune în constatare întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 111 C.pr.civ, consideră că sunt incidente prevederile art.1 pct.1 si art.13 C pr.civ., iar soluţionarea celor două acţiuni sunt de competenta teritorială şi materială a Judecătoriei Caracal şi nu a Tribunalului Olt.

In conţinutul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se stipulează, la art. 20 alin.1 ş i alin. 3 că. ,,taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar„ neîndeplinirea obligaţiei de plata până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii „

Stabilindu-se competenta ca instanţa de fond a Judecătoriei Caracal, ţinând cont de prevederile art. 129 alin. 5 C.pr.civ., li s-a pus in vedere recurenţilor reclamanţi, la termenul din 27.11.2012, sub sancţiunea anulării cererii, de a achita taxa de timbru.

La termenul din data de 08.01.2013, nefăcându-se dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanţa de fond, a invocat, din oficiu, excepţia nelegalei timbrări a acţiunii, drept pentru care, ţinând cont de art. 20 alin. 1 Si alin. 3 din Legea nr. 146/1997 precum ş i a art. 137 al.1 C pr.civ a admis excepţia nelegalei timbrări şi a anulat cererea de chemare in judecată, conform Sentinţei civile nr. 122 din 15.01.2013.

 In ceea ce priveşte punctul II din recurs, consideră ca menţiunea cu privire la lipsa motivării sentinţei sunt eronate, întrucât, aşa cum rezultă din sentinţa civilă recurată, motivarea acesteia este cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de a achita taxa judiciară de timbru, instanţa nu a luat în calcul soluţionarea fondului.

Cu privire la punctul III din motivele de recurs, consideră ca instanţa a interpretat şi a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 274 C.pr.civ. care prevede la alin. 1 că ,,Partea care cade in pretenţii va fi obligata, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata”.

In drept, îşi întemeiază acţiunea pe prevederile art. 115 — 118 C.pr.civ.

Intimatul  CLC, reprezentat prin BV— preşedinte, a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate ca titlurile pârâţilor asupra spatiilor situate în Caracal, … -identificate ca spatii comerciale, numerotate în evidentele municipiului Caracal de la 1 la 8 nu produc efecte juridice de nici un fel, invocând aceleaşi apărări ca şi cele expuse de primar prin întâmpinarea formulată de acesta, nemaipunându-se reluarea argumentelor.

La data de 10.04.2013, au formulat întâmpinare intimaţii pârâţi ÎŞV şi MI, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea cererii au arătat că au cumpărat spaţiile comerciale, revendicate, iar sentinţa a fost pronunţată de o instanţă competentă potrivit art. 2 pct.1 lit. b C.p.c

S-a mai învederat că potrivit art. 92 pct.1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară, Tribunalul Olt a primit cererea transmisă prin poştă şi stabilind obiectul acesteia ca fiind revendicare imobiliară, a înaintat cauza spre soluţionare Judecătoriei Caracal, unde a fost înregistrată potrivit dispoziţiilor art. 95 şi următoarele din Regulament.

S-a mai precizat că în mod corect a interpretat instanţa de fond dispoziţiile art.15 lit. r din legea 146/1997 raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind că cererea recurenţilor nu este scutită de plata taxei de timbru în baza acestui temei, recurenţii beneficiind de această scutire în alte litigii care au vizat nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate între ei şi autoritatea publică.

Au mai învederat că în mod corect s-a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul analizând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct.3, 4 7 şi 9 Cod procedură civilă reţine următoarele:

O primă critică priveşte competenţa instanţei de fond privind soluţionarea cererii deduse judecăţii, în raport de faptul că a fost sesizată ca instanţă competentă Tribunalul Olt, faţă de care instanţa reţine următoarele:

Recurenţi reclamanţi au formulat acţiune în revendicare, având ca obiect spaţiile comerciale situate în Municipiul Caracal, strada …. judeţul Olt, cererea de chemare în judecată fiind adresată Tribunalului Olt, prin corespondenţă.

Analizând actele dosarului se constată că această cererea a fost înaintată pe cale administrativă, în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin.1 lit. l din Regulamentul de Ordine Interioară şi a competenţelor pe care Preşedintele secţiei civile, le are de a organiza activitatea administrativ-judiciară a secţiei, spre competentă soluţionare Judecătoriei Caracal, reţinându-se că aceasta a fost din eroare îndreptată către Tribunalul Olt.

Se mai reţine că odată primită această cerere de Judecătoria Caracal a fost repartizată aleatoriu în sistem ecris, primind un număr de înregistrare, unui complet de judecată, care funcţionează în cadrul acestei instanţe.

Odată ce a fost înregistrată cererea de chemare în judecată se constată că această instanţă este cea care a fost învestită să soluţioneze litigiu, iar singura modalitatea în care instanţa se poate dezinvesti este hotărârea de declinare a competenţei şi nu pe cale administrativă aşa cum au solicitat recurenţii reclamanţi.

Astfel că prin prisma celor mai sus expuse apare ca neîntemeiată această critică, având în vedere că singurul argument pe care recurenţii l-au adus în privinţa competenţei, este acela că au adresat cererea Tribunalului Olt şi nu Judecătoriei Caracal, fără a face trimitere la dispoziţiile legale care reglementează competenţa materială a instanţelor judecătoreşti.

O altă critică este aceea a faptului că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art.15 alin.1 lit. r Legea 146/1997, faţă de care tribunalul reţine următoarele:

Din analiza actelor dosarului tribunalul constată că la data primirii cererii de chemare în judecată instanţa de fond a stabilit în sarcina recurenţilor obligaţia de plată a taxei de timbru „provizorie” în cuantum de 2965,80 lei şi timbru judiciar în cuantum de 5 lei, punându-le în vedere recurenţilor reclamanţi prin citaţie să achite această taxă.

Însă la data de 26.11.2012 reclamanţii recurenţi au formulat o cerere prin care au învederat că obiectul cererii nu este unul evaluabil, fiind incidente dispoziţiile art.15 lit. r din legea 146/1997.

Instanţa a soluţionat problema incidenţei dispoziţiilor legale mai sus menţionate prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 08.01.2013, când a acordat cuvântul asupra „excepţiei nelegalei timbrări”, fără însă a pune în discuţie calificarea cererii formulate de recurenţii reclamanţi, calificare de care depindea modalitatea în care urma să procedeze instanţa de fond în privinţa soluţionării incidenţei dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

În lumina celor mai sus expuse tribunalul a constatat că prin cererea  formulată de reclamanţii recurenţi la data de 26.11.2012, s-au formulat critici în legătură cu stabilirea taxei de timbru, specifice unei cereri de reexaminare a taxei de timbru, cerere a cărei soluţionare este supusă dispoziţiilor art. 18 alin.2 din legea 146/2997, potrivit cu care împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate. Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere irevocabilă.

Neprocedând în acest sens tribunalul a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 312 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul la data de 22.05.2013 a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza la  instanţa de fond, pentru rejudecare.

În rejudecare instanţa de fond urmează să pună în discuţia părţilor calificarea cererii formulate la data de 26.11.2012, prin prisma motivelor invocate de recurenţii, reclamanţi, urmând totodată să analizeze incidenţa dispoziţiilor art.15 alin.1 lit. r legea 146/1997 prin prisma calităţii reclamantului de proprietar sau moştenitor al imobilului, precum şi al împrejurării dacă acest imobil a făcut obiectul preluării de către stat sau alte persoane juridice în perioada menţionată, neavând relevanţă în această problemă, calitatea  actualilor deţinători a imobilului revendicat.

Totodată tribunalul  a mai reţinut că pentru verificarea competenţei materiale în temeiul art.159 indice 1 C.p.c, care se impune după soluţionarea problemei  timbrajului, întrucât competenţa nu se poate analiza decât în privinţa unei cereri regulat introduse, ceea ce în speţă presupune analizarea cu întâietate a timbrajului, instanţa de fond va pune în vedere reclamanţilor recurenţi să precizeze valoarea obiectului dedus judecăţii, criteriu faţă de care urmează să se stabilească şi competenţa materială, şi care trebuie să fie avut în vedere şi în stabilirea timbrajului, în situaţia în care instanţa de fond ar ajunge la concluzia că o astfel de cerere se timbrează.

Dosarul a fost înregistrat la data de 11.09.2013 pe rolul Judecătoriei Caracal, sub nr. 6420/207/2012*.

La data de 30.09.2013, reclamanţii FM, FVI, FAG, FL şi FC, au depus la dosar o cerere – notă, prin care au menţionat că estimează după putinţă în condiţiile art.112 pct. 3 Cpc, (în forma sa incidentă, anterioară datei de 15.02.2013), valoarea obiectului cererii la suma de 500.001 lei.

Totodată, raportat la disp. art. 2 pct.1 lit. b Cpc, au solicitat să se constate că este competent să judece prezenta cerere Tribunalul Olt.

  Prin încheierea de şedinţă din data de 1.10.2013, s-a dispus citarea reclamanţilor  cu menţiunea să se prezinte la instanţă sau să comunice dacă cererea depusă cu ocazia primului ciclu procesual, din data de 27.11.2012, în care se invocă dispoz. art.15 lit. r din Legea nr.146/1997, are caracterul unei cereri de reexaminare sau nu, iar în caz afirmativ, să înainteze precizare scrisă în acest sens.

La data de 22.10.2013,  FM, FVI, FAG, FL şi FCau depus prin serviciul registratură o cerere prin care au solicitat reexaminarea taxei de timbru formulată prin cererea  din data de 27.11.2012 în dosarul nr. 6420/207/2012, motiv pentru care în temeiul disp. art.18 alin. 2 din Legea nr.146/1997, Hotărârii C.S.M. nr.143/2012 şi Hotărârii Colegiului de Conducere nr.4/15.03.2012, instanţa  a înainta spre soluţionare această cerere la completul C 6.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2013, instanţa a admis cererea de reexaminare formulată de reclamanţii  FM, FVI,  FAG, FL şi FC, drept pentru care s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2965,80 lei stabilită de către instanţă, în sarcina acestora şi s-a constat conf. art.15 alin.1 lit.r din Legea nr.146/1997 că cererea formulată este scutită de taxa judiciară de timbru.

La termenul din data de 12.11.2013, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Caracal, excepţie ridicată atât de reclamanţi, cât şi de pârâţii MF, ÎŞVşi MI.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei ridicate instanţa reţine că:

Reclamanţii au formulat acţiune în revendicare, având ca obiect spaţiile comerciale situate în Municipiul Caracal, strada …. judeţul Olt, iar la termenul din data de 1.10.2013 au comunicat instanţei că estimează valoarea obiectului cererii la suma de 500.001 lei.

Conform disp art. l37 alin. l din vechiul C.p.c. instanţa este obligată să se  pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b din vechiul C.p.civ., în materie civilă tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Deoarece în speţă este vorba de o acţiune în revendicare a unui imobil pe calea dreptului comun, a cărui valoare este estimată de reclamanţi la peste plafonul de 500.000 lei, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului.

În raport de dispoziţii legale mai sus menţionate, instanţa constată că competent să soluţioneze cererea de revendicare, este Tribunalul Olt – Secţia I Civilă, deoarece reclamanţii şi-au estimat valoarea obiectului cereri la peste 500.000 lei, plafon până la care cererea putea fi soluţionată de judecătorie.

Având în vedere aceste considerente şi disp. art. 158 al. 1, art. 159 al. 2, raportat la art. 2 pct. 1 lit. b din vechiul C.p.civ., instanţa urmează să admită excepţia de necompetenţă materiale a Judecătoriei Caracal şi să decline competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalul Olt – Secţia I Civilă.

Deoarece Judecătoria Caracal nu este instanţă competentă din punct de vedere material să soluţioneze cauza în primă instanţă, urmează ca excepţia inadmisibilităţii şi cea a autorităţii de lucru judecat să fie soluţionate de tribunal, care este instanţă competentă să soluţioneze cauza pe fond.

Postat 30.11.2013

Domenii speta

Spete similare