Încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 23.12.2008 sub nr. de dosar 18400/180/2008, reclamantul M.C. a solicitat acestei instanţe obligarea pârâtului B.I.R. la plata sumei de 5778,00 lei, din care 4.900,30 lei cheltuieli service auto, 500,00 lei despăgubiri rezultate din dobânda pe care o plăteşte în urma împrumutului contractat şi 378,00 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.1145/3.02.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.18400/180/2008 a fost admisă în parte acţiunea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4900,30 lei despăgubiri reprezentând cheltuieli service auto şi a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus prima instanţă a reţinut următoarele:

Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, potrivit dispoziţiilor art.998 Cod civil şi 999 Cod civil, se cer a fi întrunite cumulativ patru condiţii : existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, elemente pe care reclamantul trebuie să le dovedească .

În ceea ce priveşte fapta ilicită, în cauză, reclamantul a făcut dovada accidentului produs la data de 17.05.2008. Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de contravenţie , instanţa a reţinut faptul că la data de 17.05.2008, ora 21.30, pârâtul B.I.R. a condus autoturismul în Mun. Bacău, iar la intersecţia cu str. C.E. dirijată prin indicatoare, nu a respectat semnificaţia indicatorului ,, Oprire,, intrând în coliziune cu alt autoturism condus pe drumul prioritar de pe str.C.E. de către reclamant.

În ceea ce priveşte prejudiciul, conform dispoziţiilor art 1084 C. civ. prejudiciul cuprinde două elemente: pierderea suferită si beneficiul nerealizat. Textul este înscris în materie contractuală, dar, prin generalitatea redactării, el acoperă întreaga arie a răspunderii civile, inclusiv cea delictuală. Pierderea patrimonială suferită constă într-o diminuare a valorilor active din patrimoniu, iar beneficiul nerealizat constă în lipsirea activului patrimonial de o sporire care ar fi intervenit dacă nu s-ar fi săvârşit fapta ilicită.

Sarcina dovezii prejudiciului revine celui care solicită despăgubirea şi trebuie să cuprindă atât existenţa prejudiciului suferit cât şi întinderea pagubelor suferite.

În speţa de faţă, prejudiciul suferit de reclamant a constat în cheltuielile efectuate de acesta cu repararea avariilor produse autoturismului proprietate personală.

Reclamantul a făcut dovada existenţei prejudiciului şi a întinderii acestuia. Astfel din actele depuse la dosar, respectiv,  deviz de lucrări, facturile reiese faptul că valoarea cheltuielilor service auto suportate este de 4.900,30 lei, din care manopera 1251 lei şi total piese 3.649,30 lei.

Cea de a treia condiţie a răspunderii civile delictuale o reprezintă raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Cu alte cuvinte, pentru ca obligaţia de dezdăunare sa ia fiinţă, trebuie să se stabilească existenţa unei legături de la cauză la efect între fapta comisă de o persoană şi prejudiciul suferit de cealaltă. Răspunderea civilă constând în reparaţia prejudiciului nu poate exista în lipsa raportului cauzal dintre fapta ilicită şi prejudiciu. În speţa de faţă, instanţa a apreciat că s-a stabilit legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului şi paguba suferită de reclamant; astfel incidentul din data de 17.05.2008 provocat de pârât a determinat avarierea autoturismului proprietatea reclamantului.

 Sub aspectul laturii subiective, având în vedere faptul că s-a stabilit existenţa prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu, precum şi caracterul ilicit al faptei săvârşite, în cauză se pune problema vinovăţiei pârâtului pentru naşterea obligaţiei de reparaţie.

Aprecierea culpei se face pornind de la criteriul obiectiv, adică prin referire la comportamentul unui om normal, abstract, care acţionează cu grijă faţă de interesele societăţii si ale semenilor săi şi care s-ar fi aflat în aceleaşi împrejurări exterioare cu autorul faptei, acest criteriu urmând a fi completat cu unele elemente sau circumstanţe concrete cum sunt infirmităţile fizice grave, condiţiile specifice de timp şi loc în care se acţionează, felul activităţii în cursul căreia a intervenit fapta păgubitoare.

În speţă, faţă de elementele exterioare de comportament deduse din fapta reţinută în procesul verbal de constatare a contravenţiilor şi unitatea dintre latura obiectivă şi subiectivă a răspunderii,instanţa a reţinut ca fiind dovedit şi acest element.

Pe lângă cheltuielile determinate de repararea autovehiculului, reclamantul mai solicită şi obligarea pârâtului la plata sumei de 500,00 lei, reprezentând despăgubiri rezultate din dobânda plătită ca urmare a împrumutului care ar fi fost contractat pentru plata cheltuielilor de reparaţie a autovehiculului, aceste pretenţii fiind respinse de prima instanţă în materia răspunderii civile, stabilirea despăgubirilor, atunci când evaluarea este una judiciară se face de către instanţă de judecată, dar după criteriile stabilite de lege, prin art. 1084-1086 C. civ.

Potrivit acestor criterii, sunt supuse reparării doar daunele interese care sunt o consecinţă directă a faptei ilicite, adică daunele imediate şi directe.

În speţă, reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata dobânzii pe care ar fi plătit-o ca urmare a unui împrumut contractat pentru plata cheltuielilor de reparaţie a autovehiculului, depunând în susţinerea pretenţiilor sale un răspuns al Băncii Raiffeisen Bank - Agenţia Bacău, la solicitarea sa, din care reiese că la data de 26.01.2009 valoarea descoperirii de cont contractată la data de 1.02.2008 (deci anterior producerii accidentului), este de 13800 lei, iar dobânda aferentă acesteia este de 19,9%. Deci, înscrisul depus la dosar atestă doar contractarea de către reclamant la data de 1.02.2008 a unei descoperiri de cont, pentru care se percepe o dobândă, fără a se face însă şi dovada că suma pretinsă de la pârât, de 500,00 lei ca şi dobândă, este o consecinţă directă şi imediată a faptei ilicite.

Împotriva sentinţei civile nr.1145/3.02.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău a declarat recurs pârâtul B.I.R. considerând-o netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

In motivarea recursului se arată următoarele:

- instanţa a încălcat dispoziţiile art.105,106,107 şi 108 Cod procedură civilă deoarece la data soluţionării pe fond a cauzei, nu a verificat legalitatea citării pârâtului pentru termenul de judecată, respectiv dacă au fost respectate dispoziţiile legale privind citarea pârâtului cu o copie după acţiune şi dacă pe procedura de înmânare a citaţiei au fost corect completate rubricile referitoare la modalitatea de comunicare a actului procedural. La primul termen de judecată instanţa , în vederea respectării dreptului la apărare, trebuia să verifice modalitatea în care s-a făcut comunicarea actului de procedură, acesta a reţinut în conţinutul sentinţei un aspect contrar realităţii, respectiv”pârâtul , deşi legal citat, nu a depus întâmpinare şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi face apărări”, deşi din conţinutul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare nu rezultă că s-a înaintat, împreună cu citaţia, un exemplar din cererea de chemare în judecată, semnătura agentului constatator fiind separată de ştampilă, iar semnătura de pe dovada comunicării hotărârii, deşi aparţine aceluiaşi agent procedural, diferă faţă de cea existentă la fia nr.12 dosar de fond, de unde ar rezulta comunicare citaţiei. Mai mult, afişarea s-ar fi făcut pe data de 31.12.2008, aşa cum se arată în actul de procedură, astfel că, documentul afişat putea să fie rupt de către persoanele care se aflau pe stradă în acea perioadă aglomerată.

- instanţa, deşi a constatat în conţinutul sentinţei că cererea nu a fost întemeiată în drept, şi conform normelor procedurale , ar fi trebuit să pună în vedere reclamantului să-şi precizeze temeiul de drept al acţiunii şi să comunice această precizare a acţiunii pârâtului, împreună cu actele depuse în susţinerea cererii, după ce a făcut această constatare, a suplinit din proprie iniţiativă temeiul juridic al acţiunii, motivând în fapt şi în drept inclusiv cererea de chemare în judecată.

Procedând în acest mod, instanţa a încălcat din nou dreptul la apărare al pârâtului, care nu a fost citat nici cu copie după acţiune, căruia nu i s-a comunicat nici un act din înscrisurile considerate, de către instanţă, probe la dosar şi în baza cărora s-a şi admis acţiunea de către instanţă; 

- instanţa a obligat pârâtul la plata unei sume disproporţionale întrucât aşa zisele cheltuieli reprezentând despăgubiri service auto, rezultă dintr-o factură emisă la 9.07.2008, zi în care autoturismul avariat ar fi intrat dar şi părăsit service-ul auto, cu toate reparaţiile efectuate, deşi, pentru o serie din aceste operaţiuni, sunt necesare cel puţin câteva zile, fiind vorba despre operaţiuni de tinichigerie, care impun perioade lungi de timp pentru maturarea straturilor de vopsea aplicate, astfel că era imposibil ca, într-o singură zi, să fie efectuate toate aceste operaţiuni; 

- instanţa a acceptat cu multă uşurinţă că există legătură de cauzalitate între coliziunea constatată prin procesul-verbal şi prejudiciul declarat de către reclamant, aşa cum a fost aceasta înscris în factura emisă în luna iulie 2008, deşi, în autorizaţia de reparaţii eliberată la data de 17.05.2008, sunt prevăzute avarii care nu necesitau o reparaţie capitală a maşinii, aşa cum rezultă din multitudinea lucrărilor înscrise în factură, ce echivalează cu o reparaţie integrală a autovehiculului reclamantului.

- refuzul reclamantului de a efectua o expertiză auto demonstrează reaua credinţă a acestuia în  stabilirea prejudiciului real.

Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare, însă la termenul din 17.06.2009 arată că nu este de acord cu recursul.

Recursul a fost declarat în termen, motivat şi legal timbrat.

In recurs nu s-au administrat probatorii noi.

Analizând sentinţa civilă recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, tribunalul reţine următoarele:

Procesul civil nu se poate desfăşura fără a asigura dreptul la apărare părţilor. Prin drept la apărare în sens material se desemnează ansamblul prerogativelor recunoscute de lege părţilor în scopul susţinerii intereselor lor. In această perspectivă dreptul la apărare include în conţinutul său şi posibilitatea părţilor de a lua la cunoştinţă de toate actele de la dosar.

Potrivit dispoziţiilor art.86 alin.1 Cod procedură civilă „comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se vor face din oficiu, prin agenţii procedurali au instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe, în alte căror circumscripţie se află cel căruia i se comunică actul”.

Instanţa de fond a dispus citarea pârâtului însă nu i-a comunicat şi copii după cererea de chemare în judecată şi după înscrisuri aşa cum rezultă din citativul de la fila 10 ( dosar fond) şi din procesul verbal de la fila 12 ( dosar fond). Astfel pârâtului i-a fost încălcat dreptul la apărare şi prin aceasta dreptul la u proces echitabil prevăzut de art.6 CEDO. 

In ceea ce priveşte nelegala citare recurentul-pârât nu a făcut dovada celor consemnate până la înscrierea în fals. Dovada de îndeplinire a procedurii de citare( fila 12 dosar fond)  conţine toate elementele prevăzute de dispoziţiile art.100 sub sancţiunea nulităţii absolute sau relative.

Susţinerile recurentului-pârât cum că citaţia  afişată ar fi putut fi ruptă de către persoanele care se aflau pe stradă în acea perioadă nu au fost dovedite.

Potrivit art.201 alin.1 Cod procedură civilă când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă să cunoască părerea unor specialişti , va numi din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheieri punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe la termenul în care trebuie să efectueze expertiza …”.

Astfel expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa poate recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

In speţa de faţă se impune efectuarea unei expertize auto pentru a se stabili dacă suma solicitată de reclamant în valoare de 4900,3 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu reparaţia daunelor suferite de autovehiculul reclamantului în urma accidentului ce a fost consemnat în procesul-verbal seria CC nr.0219837/17.05.2008, expertiză ce nu se poate efectua în această fază procesuală.

Instanţa de fond a pus în discuţie necesitatea efectuării unei expertize auto, însă nu a precizat pentru stabilirea cărei situaţii de fapt se impune această expertiză .

Ori, în temeiul dispoziţiilor art.129 alin.5 Cod procedură civilă judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare , chiar dacă părţile se împotrivesc.

Faţă de cele reţinute mai sus, în baza dispoziţiilor art.305 Cod procedură civilă şi art.304 ind.1 Cod procedură civilă coroborate cu dispoziţiile art.312 alin.3 Cod procedură civilă urmează să admită recursul , să caseze sentinţa civilă recurată şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Instanţa la rejudecare va avea în vedere şi celelalte motive de recurs întrucât calificarea juridică şi discuţiile cu privire la motivarea în drept a acţiunii se vor face după comunicarea copiei după cererea de chemare în judecată şi a înscrisurilor şi pârâtului.

Domenii speta

Spete similare