Exmatriculare unui student cu încălcarea competenţelor legale, stabilite prin Carta Universităţii

Hotărâre 2743/CA/2011 din 26.10.2011


Prin sentinţa nr. 2743/CA/2011 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte cererea formulată de către reclamantul M. M. A. împotriva pârâtei FACULTATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE şi pe cale de consecinţă s-a anulat  Decizia nr. 5.553 / 10.07.2008 emisă de pârâtă. S-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei , ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel , instanţa a reţinut că :

Reclamantul a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie C.J., în perioada 1984 – 1994.

La data de 27.09.1995, reclamantul a fost transferat în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din O., în urma aprobării transferului de către Ministerul Învăţământului, începând cu anul universitar 1995/1996, pe cont propriu valutar, anul de studii urmând a fi stabilit de către pârâtă, în funcţie de actele de studii prezentate şi promovarea examenelor restante de către reclamant.

La înscrierea în facultate, reclamantului i s-a întocmit un referat prin care s-au stabilit examenele de diferenţă pe care reclamantul urma să le susţină, în vederea înmatriculării. Instanţa reţine că referatul, aflat la fila 213 din dosar, nu este semnat nici de comisie , nici de către decan, nu poartă număr de înregistrare, însă el poate fi luat în considerare ca început de dovadă scrisă, provenind de la pârâtă şi nefiind contestat de către reclamant.

Reclamantul a fost înscris în anul III de studii, an universitar 1995/1996, conform fişei de înscriere.

Din adresa nr. 5222/01.07.2008, rezultă o situaţie şcolară incertă a reclamantului, astfel acesta figura în anul IV, în grupa1014, însă nu figura în nici un catalog al anului IV , doar în caiet avea nota 5 la Patologie moleculară. Anul V (2004 – 2005) are nr. Matricol 2208, având note descărcate la Pediatrie sem.I şi II şi ORL, la celelalte discipline fiind absent sau nefigurând nici o notă.

Analizând şi registrele şi cataloagele depuse în instanţă de către pârâtă rezultă aceeaşi situaţie şcolară incertă, cu numeroase examene nepromovate, însă în ciuda acestei situaţii reclamantul este promovat în anii următori.

La data de 10.07.2008, comisia numită pentru a analiza situaţia reclamantului a constatat că în anul III (1995/1996) reclamantul are la Semiologie medicală nota 4 sem. I şi sem. II – fiind declarat repetent. Reclamantul ar fi prezentat o adeverinţă din data de 20.05.2004 de la cursurile Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” Cluj Napoca din  care rezultă că la Semiologie medicală sem I are nota 5 şi la Semiologie medicală sem II are nota 5. se mai constată că acesta poate promova în anul superior cu cele două restanţe, însă se mai arată că din registrul matricol rezultă că studentul nu poate promova în anul IV, comisia concluzionând că studentul trebuia exmatriculat de mult.

În urma acestui raport, Decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie  din cadrul Universităţii O. a dispus exmatricularea reclamantului, în urma hotărârii unanime a Consiliului Profesoral al Facultăţii de Medicină şi Farmacie , prin Decizia nr. 5.553/10.07.2008.

Ulterior , Facultatea de Medicină şi Farmacie a emis o adresă (fila 81) către Rectorul Universităţii, prin care a solicitat să fie de acord cu exmatricularea reclamantului, însă această adresă nu a mai fost urmată de alte acte.

Potrivit art. 72 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, atribuţiile şi competenţele structurilor şi ale funcţiilor de conducere din învăţământul superior sunt stabilite prin Carta universitară a instituţiei , potrivit legii.

Astfel, atribuţii şi competenţe de a dispune înmatricularea şi exmatricularea studenţilor deţine numai rectorul , în conformitate cu prevederile art. 75 alin. 1 lit. b) din Carta Universităţii din Oradea. Înmatricularea şi exmatricularea studenţilor se dispune de către rector în baza hotărârilor Senatului. Consiliul facultăţii şi Decanul nu au competenţe în ceea ce priveşte exmatricularea studenţilor, după cum rezultă din prevederile Cartei Universităţii.

Constatând că decizia de exmatriculare a fost emisă cu încălcarea competenţelor legale, stabilite prin Carta Universităţii din Oradea, instanţa va admite cererea reclamantului în ceea ce priveşte anularea acestei decizii şi va dispune anularea Deciziei nr. 5.553/10.07.2008 emisă de pârâtă. Instanţa nu va face o analiză a situaţiei şcolare a reclamantului privind modul de promovare a examenelor, dat fiind faptul că decizia de exmatriculare se anulează pentru vicii de formă şi nu de fond. Situaţia şcolară a reclamantului urmează a fi lămurită în cadrul facultăţii şi a se dispune apoi măsurile legale care se impun.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa constată că pentru obligarea unei peroane fizice sau juridice la plata de daune morale trebuie a fi îndeplinite condiţiile unei răspunderi civile în sarcina acesteia, respectiv existenţa prejudiciului moral suferit de reclamant, a caracterului ilicit a faptei săvârşite de pârâtă, această faptă să fie săvârşită cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv şi fapta pârâtului.

Instanţa reţine că reclamantului, i s-a creat o stare de  disconfort prin exmatricularea sa, însă nu se poate reţine că acesta a suferit un prejudiciu moral, având în vedere şi modul în care reclamantul a înţeles să urmeze cursurile facultăţii de medicină , atât în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „I. H.” C. N., cât şi în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie din O.. Prejudiciul moral nu se presupune, el trebuie dovedit, reclamantul neaducând nici o dovadă în acest sens.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 998 – 999 C.civ., instanţa va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.

Definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 2692/2012 a Curţii de Apel Oradea