Nici o prevedere din hg nr.250/2007 privind normele metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 republicată nu instituie în sarcina persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură a imobilelor ce nu au destinaţia de locuinţă obligaţia de restituir...

Drept civil

Sentinţă civilă

Proprietate privată

Nicio prevedere din HG nr.250/2007 privind normele metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001 republicată nu instituie în sarcina persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură a imobilelor ce nu au destinaţia de locuinţă obligaţia de restituire a sumelor de bani reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse, respectiv a cheltuielilor utile şi necesare.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. civ., sent. nr. 481/21 decembrie 2009)

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul B. P. a solicitat instanţei, în principal, anularea, în parte, a dispoziţiei nr. 1.400/2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului Bistriţa, respectiv a art. 2 alin. 2, 3, în ceea ce priveşte instituirea în sarcina reclamantului a obligaţiei de restituire a sumei de 216.272,88 dolari USD, reprezentând contravaloare investiţii la imobilul restituit în natură şi privind dispoziţia potrivit căreia transferul dreptului de proprietate, înscrierea în evidenţele de carte funciară şi punerea în posesie va avea loc doar după îndeplinirea de reclamant a obligaţiei de plată prevăzute de art. 2 alin. 1, 2 din dispoziţia atacată. În subsidiar, reclamantul a solicitat anularea în parte a dispoziţiei atacate în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor ce ar trebui să le plătească.

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv dispoziţia atacată, înscrisurile ce au fost avute în vedere de pârât la emiterea dispoziţiei, dar şi înscrisurile depuse de părţi în cursul judecăţii, cât şi datele comunicate la adresele formulate, tribunalul reţine următoarele.

Prin dispoziţia nr. 1400/17 iulie 2007 emisă de pârât şi comunicată reclamantului în data de 08 august 2007 s-a stabilit la art.1 calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a reclamantului B. P. pentru cota de 4/5 părţi din imobilul construcţie – corp A şi B – şi teren în suprafaţă de 1599 mp, situat în Bistriţa, str. Al. Odobescu, nr.4, înscris în CF nr.226 Bistriţa, nr. top. 2689/4, 2690, precum şi calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea prin echivalent a reclamantului pentru aceeaşi cotă cu privire la imobilul construcţie demolată – corp C, situat în Bistriţa, str. Al. Odobescu, nr. 4, înscris în CF nr. 226 Bistriţa, nr. top. 2689/4, 2690.

Prin dispoziţia evocată la art. 2 alin. 1 se restituie în natură imobilul menţionat anterior sub condiţia rambursării a sumei de 232.299.940 lei Rol încasată la data de 31 mai 2000 în baza legii nr.112/1995, actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie comunicat de entitatea naţională în domeniul statisticii, de la data încasării până la data plăţii efective. La alin. 2 al art. 2 s-a instituit în sarcina reclamantului obligaţia de restituire a sumei de 216.272,88 dolari USD, reprezentând contravaloare investiţii la imobilul restituit în natură, iar la alin. 3 al art.2 s-a stabilit că transferul dreptului de proprietate, înscrierea în evidenţele de carte funciară şi punerea în posesie va avea loc doar după îndeplinirea de reclamant a obligaţiei de plată prevăzute de art.2 alin.1,2 din dispoziţia atacată.

Art.3 din dispoziţia arătată a prevăzut că reclamantul are obligaţia, potrivit  art. 16 din legea nr.10/2001, menţinerii afectaţiunii pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii dispoziţiei, iar la art. 4 s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile titlului VII din legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcţie demolată.

Tribunalul observă că prin acţiunea civilă înregistrată în acest dosar reclamantul a solicitat anularea doar a art. 2 alin. 2, 3 din dispoziţia evocată, motiv pentru care, având în vedere art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă şi principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, urmează să analizeze doar aceste dispoziţii, ceea ce înseamnă că celelalte prevederi ale dispoziţiei emise de pârât sunt valide şi îşi vor produce consecinţele juridice specifice.

În limita obiectului acţiunii civile formulate, tribunalul observă, din examinarea înscrisurilor de la dosar, că imobilul construcţie şi teren situate în Bistriţa, str. Al. Odobescu, nr. 4, restituit în natură reclamantului, a fost proprietatea tabulară, înscris în CF nr.226 Bistriţa, nr. top. 2689/4, 2690, sub B 2,4, 5, 8, 9, 11, a lui D.O. 1/5 părţi, D. E. 2/5 părţi, D. M. 1/10 părţi, D. E. 1/10 părţi şi D. O. 1/5 părţi, iar petenta iniţială a dovedit calitatea sa moştenitor doar faţă de D. O. 1/5 părţi, D. E. 2/5 părţi, D. O. 1/5 părţi, fiind în consecinţă îndreptăţită pentru cota de 4/5 părţi din imobil, aspecte necontestate, ce nu mi pot fi analizate în acest proces. Imobilul a fost preluat în baza decretului nr. 52/1950 de stat fără plata vreunei despăgubiri.

Prin hotărârile Comisiei judeţene de aplicare a legii nr.112/1995  nr. 187/1998 şi nr.238/2000 s-au stabilit despăgubiri în sumă de 1.065.943.967 lei ROL, iar din declaraţia petentei şi chitanţa depusă reiese că a încasat doar suma de 232.299.940 lei Rol la data de 31 mai 2000.

 La imobilul în discuţie s-au efectuat lucrări în valoare de 216.272,88 dolari USD, investiţie realizată de Ministerul educaţiei şi cercetării, printr-o finanţare primită de la Banca Mondială, potrivit contractului din 15 mai 2001 încheiat cu constructorul SC C. SA Bucureşti, având ca obiect consolidarea şi repunerea în funcţiune a clădirii f.408-434, 474-499, lucrări finalizate în 2002 potrivit procesului verbal de recepţie nr.1703/30aprilie 2002,f.438.

 Este real că în cuprinsul contractului se menţionează că lucrările se efectuează la Liceul C. B. din Bistriţa, iar nu la Liceul de muzică care de fapt este situat şi funcţiona în imobilul în litigiu, dar din examinarea şi a celorlalte înscrisuri relevante, respectiv datele comunicate de Inspectoratul şcolar Bistriţa Năsăud, cât şi a autorizaţiei de construire emisă la data de 16 mai 2001 unde se menţionează şi adresa administrativă a clădirii pentru care s-au autorizat construcţiile de consolidare şi refuncţionalizare, respectiv str. Al. Odobescu, nr.4, coroborată cu datele comunicate  de Inspectoratul şcolar Bistriţa Năsăud, din care reiese neechivoc faptul că în imobilul în litigiu funcţiona la data efectuării construcţiilor Liceul de muzică, cele două unităţi şcolare, respectiv de arte plastice şi de muzică, separându-se din anul şcolar 1997-1998, având sedii diferite, aspect de notorietate în municipiu, astfel că tribunalul statuează că lucrările de consolidare şi refuncţionalizare au fost efectuate la imobilul în litigiu restituit în natură reclamantului.

Rămâne de stabilit dacă suma de 216.272,88 dolari USD, reprezentând cuantumul lucrărilor efectuate, trebuie restituită de reclamant în cadrul procedurii de restituire a imobilului în baza legii nr.10/2001, potrivit art. 48 din legea nr. 10/2001 republicată, HG nr.250/2007 privind normele metodologice de aplicare, ori în virtutea principiului îmbogăţirii fără justă cauză şi a dreptului de retenţie, invocate expres în considerentele dispoziţiei atacate ori această obligaţia instituită în sarcina reclamantului este contrară dispoziţiilor legale evocate.

Potrivit art. 48 din legea nr.10/2001 republicată, în forma în vigoare la data emiterii dispoziţiei atacate, chiriaşii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile utile şi necesare. În cazul în care imobilul care se restituie fost preluat cu titlu valabil, obligaţia de despăgubire revine persoanei îndreptăţite, iar în cazul în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil obligaţia de despăgubire revine statului ori unităţii deţinătoare. Din analizarea acestei dispoziţii legale reţinute cu titlu de temei legal în dispoziţia atacată pentru restituirea de către reclamant a sumei de 216.272,88 dolari USD, reprezentând cuantumul lucrărilor efectuate la imobilul restituit în natură, tribunalul constată că aceasta a fost greşit aplicată, pentru că nu este incidentă în speţă, deoarece imobilul în litigiu a nu a avut chiriaşi persoane fizice şi nici nu are destinaţia de locuinţă, dimpotrivă acesta era folosit cu destinaţia de unitate de învăţământ de Liceul de muzică Bistriţa atât la data depunerii notificării, cât şi la data emiterii dispoziţiei atacate, precum şi în prezent. Trebuie precizat că acest text legal a fost modificat prin legea nr.1/2009, dar în continuare se referă doar la imobilele cu destinaţie de locuinţă şi care au fost folosite de chiriaşi.

Nicio prevedere din HG nr.250/2007 privind normele metodologice de aplicare a legii nr.10/2001 republicată nu instituie în sarcina persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură a imobilelor ce nu au destinaţia de locuinţă obligaţia de restituire a sumelor de bani reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse, respectiv a cheltuielilor utile şi necesare. De altfel nici nu se putea face acest lucru printr-un act normativ cu forţă juridică inferioară legii pentru aplicarea căruia a fost emis, din moment ce nici legea nr.10/2001 nu stabileşte o asemenea obligaţie. Această tăcere a legiuitorului poate fi interpretată în sensul că în condiţiile în care imobilul nu are destinaţia de locuinţă şi a fost folosit de stat ori de alte persoane, în mod gratuit o perioadă de timp îndelungată de la data preluării acestuia în perioada comunistă, cum este şi în cazul de faţă, nu se mai impune restituirea contravalorii acestor îmbunătăţiri pentru că statul a utilizat gratuit un imobil pentru care nici nu a plătit nici o sumă de bani la data preluării prin naţionalizare.

Cu privire la naţionalizarea imobilului în litigiu realizată în baza decretului nr.52/1950, tribunalul observă că a fost făcută prin greşita aplicare a acestui act normativ pentru că proprietarii tabulari D.O.- inginer, D.E. - aviator pilot, D. M. - profesoară, D. E.- sublocotenent şi D. O. - judecător, potrivit înscrisurilor depuse de reclamant f.397-402, nu făceau parte din categoriile prevăzute de art. 1 din decret, fiind exceptate conform art.2, situaţie în care preluarea imobilului a fost realizată fără titlu valabil, raportat la art. 6 din legea 213/1998. 

În ceea ce priveşte ultimul temei legal reţinut de pârât în dispoziţie, respectiv principiul îmbogăţirii fără justă cauză, tribunalul consideră că şi acesta nu este aplicabil în procedura specială reglementată de legea nr.10/2001, iar o acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără just temei ar putea fi introdusă doar pe cale principală, într-un cadru procesual de drept comun, de către persoana juridică care a plătit efectiv suma de 216.272,88 dolari USD, reprezentând cuantumul lucrărilor efectuate la imobilul restituit în natură reclamantului, respectiv de către Ministerul educaţiei şi cercetării, care nu a fost parte în acest proces şi care oricum nu putea fi introdus în acest litigiu, ţinând cont de dispoziţiile speciale impuse de legea nr.10/2001.

 Aşa fiind şi având în vedere şi faptul că pârâtul nu a realizat lucrările de îmbunătăţire, deci nu a suferit o sărăcire a activului patrimonial de care să fi profitat corelativ reclamantul, tribunalul constată că nici în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză nu se putea institui, prin dispoziţia emisă de pârât, în sarcina reclamantului, obligaţia de restituire a sumei de 216.272,88 dolari USD, reprezentând contravaloare investiţii la imobilul restituit în natură, motiv pentru care art.2 alin.2 va fi anulat în întregime, reclamantul neputând fi obligat să restituie suma menţionată în lipsa unei dispoziţii legale exprese în procedura reglementată de legea nr.10/2001.

Referitor la art. 2 alin. 3 din dispoziţia emisă de pârât, prin care s-a stabilit că transferul dreptului de proprietate, înscrierea în evidenţele de carte funciară şi punerea în posesie va avea loc doar după îndeplinirea de reclamant a obligaţiei de plată prevăzute de art.2 alin.1,2 şi a cărui anulare integrală a solicitat-o reclamantul, tribunalul observă că potrivit art. 20 din legea nr.10/2001 republicată, persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile legii nr.112/1995 pot solicita restituirea în natură cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, situaţie aplicabilă în cauză întrucât petenta iniţială D. E., respectiv antecesoarea reclamantului, a încasat suma de 232.299.940 lei Rol la data de 31 mai 2000, caz în care cu privire la această sumă în mod legal s-a dispus ca transferul dreptului de proprietate, înscrierea în evidenţele de carte funciară şi punerea în posesie va avea loc doar după îndeplinirea de reclamant a obligaţiei de plată prevăzute de art.2 alin.1, obligaţie legală care nu constituie o sarcină asupra imobilului restituit în sensul impus de art. 10 de legea nr.10/2001.

Însă cu privire la suma de 216.272,88 dolari USD, reprezentând cuantumul lucrărilor efectuate la imobilul restituit în natură reclamantului, pentru care în mod nelegal reclamantul a fost obligat să o restituie prin dispoziţia dată în procedura specială, după cum s-a explicat anterior, desigur că nu mai poate opera această prevedere, situaţie în care art.2 alin. 3 din dispoziţia nr.1400/2007 emisă de pârât va fi anulată parţial, în sensul că transferul dreptului de proprietate, înscrierea în evidenţele de carte funciară şi punerea în posesie va avea loc doar după îndeplinirea de reclamant a obligaţiei de plată prevăzute de art.2 alin.1 din dispoziţia atacată, respectiv după rambursarea sumei 232.299.940 lei Rol încasată în baza legii nr.112/1995, actualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie de la data încasării până la data plăţii efective.

Având în vedere considerentele anterior reliefate, tribunalul în temeiul art.26 din legea nr.10/2001 republicată, va admite în parte acţiunea formulă de reclamant şi va anula integral art.2 alin.2 şi parţial art.2 alin. 3 din dispoziţia emisă de pârât, în sensul mai sus menţionat. Celelalte prevederi ale dispoziţiei nefiind contestate îşi păstrează întrutotul valabilitatea.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată, din care suma de  2500 lei reprezintă onorariu avocaţial parţial, potrivit chitanţei justificative depuse la dosar, f.525, întrucât chiar dacă reclamantul a achitat cu acest titlu suma de 3.000 lei, dat fiind faptul că acţiunea introductivă a fost admisă doar în parte, suma acordată este justificată şi rezonabilă pentru munca prestată, fiindcă au fost admise pretenţiile principale ale reclamantului, respectiv anularea art.2 alin. 2 din dispoziţia atacată, iar suma de 500 lei reprezintă contravaloarea traducerii contractului depus în limba engleză, traducere realizată pe cheltuiala reclamantului.

Domenii speta

Spete similare