Plangere contraventionala

Sentinta civila nr. 371

Sedinta publica din data de  11 martie 2010

Plângere contraventionala

În ceea ce priveste analiza sanctiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede ca aceasta trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite” iar art. 21 alin. 3 din acelasi act normativ prevede ca sanctiunea se aplica „în limitele prevazute de lege si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contraventie”.

Prin plângerea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bals la data de 05.01.2010, sub nr. de dosar 21/184/2010, petentul O. M. a contestat procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 4915732  încheiat la data de 17.02.2009, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna anularea acestui act si exonerarea sa de la plata amenzii.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca  sanctiunea aplicata este nelegala si netemeinica.

Petentul a mai mentionat ca textele legale invocate nu sanctioneaza faptele retinute în sarcina sa si este astfel lovit de nulitate.

Petentul a precizat de asemenea ca sanctiunea aplicata pentru fapta savârsita este prea aspra, sanctiunea avertismentului fiind mult mai adecvata în raport de pericolul social al faptei savârsite.

În continuare, petentul a mai aratat ca la momentul sanctionarii sale conducea un autovehicul care nu era proprietatea sa iar actele sale se aflau în autoturismul proprietatea sa.

 În drept, plângerea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 31 din O.G. 2/2001.

În dovedire, petentul a aratat ca se va folosi de proba cu acte si cu martori.

În conformitate cu dispozitiile art. 112 din Codul de procedura civila,  la cerere a fost atasat procesul-verbal de contraventie seria CC nr. 4915732  încheiat la data de 17.02.2009 în original (fila nr. 6).

Cererea a fost scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozitiile art.36 din O.G. 2/2001, art.15 lit. i din Legea 146/1997 si art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Intimatul, desi a fost legal citat, nu s-a prezentat în fata instantei si nu a formulat întâmpinare, însa la solicitarea instantei de a preciza daca petentul a mai fost sanctionat contraventional anterior, a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratura la data de 11.03.2010, adresa nr. 4494 (filele nr. 21-23).

În sedinta publica din data de 18.02.2010, petentul prin avocat, a învederat instantei ca nu doreste încuviintarea de probe în aparare deoarece petentul recunoaste savârsirea faptei, însa instanta, în baza rolului activ, în conformitate cu dispozitiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila a pus în vedere petentului sa depuna la dosarul cauzei copii de pe permisul de conducere si de pe certificatul de înmatriculare al autovehiculului condus la momentul sanctionarii contraventionale. Petentul nu s-a conformat însa dispozitiei instantei si nici nu a solicitat amânarea judecatii cauzei pentru a depune aceste acte la dosar.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Petentul O. M. a fost sanctionat prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 4915732  încheiat la data de 17.02.2009 cu amenda în cuantum de 360 lei, potrivit art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

 S-a retinut ca petentul a savârsit contraventia prevazuta de art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006, deoarece în data de 17.12.2009 a condus autoturismul marca Dacia, pe DN 65 pe raza comunei Mirila, fara a avea asupra sa permisul de conducere si certificatul de înmatriculare.

Petentul a semnat procesul-verbal de contraventie la rubrica mentiuni specificându-se ca nu are obiectiuni.

Din adresa depusa de intimat la dosarul cauzei (filele nr. 21-23), rezulta ca petentul nu se afla la prima abatere de natura contraventionala acest figurând în evidentele Politiei Rutiere  ca autor al unui numar de 11 fapte prevazute si pedepsite de legislatia rutiera, dintre care 3 fapte sunt de natura penala, savârsite în perioada 16.03.2007 – 22.01.2010.

În conditiile spetei, instanta apreciaza ca devin incidente dispozitiile art. 34 alin.1, art. 5 alin. 5 si art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor precum si dispozitiile art. 101 alin. 1 pct. 18 coroborat cu art. 35 alin. 2 din O.U.G 195/20002 privind circulatia pe drumurile publice si art. 147 pct. 1 din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

În conformitate cu dispozitiile art. 34 din O.G. 2/2001 „instanta competenta sa solutioneze plângerea, dupa ce verifica daca aceasta a fost introdusa în termen, asculta pe cel care a facut-o si pe celelalte persoane citate, daca acestia s-au prezentat, administreaza orice alte probe prevazute de lege, necesare în vederea verificarii legalitatii si temeiniciei procesului-verbal  si hotaraste asupra sanctiunii, despagubirii platite, precum si asupra masurii confiscarii”.

În ceea ce priveste analiza sanctiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede ca aceasta trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite” iar art. 21 alin. 3 din acelasi act normativ prevede ca sanctiunea se aplica „în limitele prevazute de lege si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contraventie”.

Art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile prevede ca reprezinta contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni „nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art. 35 alin. 2”. În cuprinsul art. 35 alin. 2 se arata în acest sens ca „participantii la trafic sunt obligati ca la cererea politistului rutier sa înmâneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus (…) si alte documente prevazute de lege”.

Instanta retine si faptul ca în conformitate cu dispozitiile art. 147 pct. 1 din H.G. 1391/2006, conducatorul de autovehicul sau de tramvai este obligat „sa aiba asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare si, dupa caz, atestatul profesional, precum si celelalte documente prevazute de legislatia în vigoare”.

Analizând situatia de fapt expusa, prin prisma dispozitiile legale incidente în speta, instanta apreciaza plângerea petentului ca fiind neîntemeiata, pentru urmatoarele argumente:

Analizând cuprinsul procesului-verbal de contraventie seria CC nr. 4915732  încheiat la data de 17.02.2009, cu prioritate sub aspectul legalitatii sale, conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanta constata ca acesta a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresa care sa poata fi invocate de instanta din oficiu.

În ceea ce priveste motivul de nulitate invocat de petent referitor la faptul ca textele legale invocate de agentul constatator nu sanctioneaza faptele retinute în sarcina sa, instanta îl apreciaza neîntemeiat având în vedere ca dispozitiile legale incidente în speta au fost în mod corect indicate de agentul constatator prin raportare la situatia de fapt retinuta în sarcina petentului, fapt ce rezulta din continut acestor texte legale relatate mai sus.

Procedând apoi la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta apreciaza ca din probele administrate în cauza rezulta ca situatia de fapt retinuta de agentul contestator corespunde realitatii.

Instanta apreciaza ca în cauza, fapta imputata petentului poate fi calificata drept „acuzatie în materie penala”, conform criteriilor alternative stabilite de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotarârea Ozturk împotriva Germaniei din 21 februarie 1984, hotarârea Engel si altii împotriva Olandei din 8 iunie 1976, hotarârea Lauko împotriva Slovaciei din 2 septembrie 1998, hotarârea Anghel împotriva României din 4 octombrie 2007) si anume: calificarea faptei data în dreptul intern, natura faptei si natura si gradul de gravitate al sanctiunii ce urmeaza a fi aplicata.

Analizând aceste criterii, instanta constata pe de o parte ca dreptul intern nu califica drept „penala” contraventia ce a fost retinuta în sarcina petentului, însa acest aspect nu are decât o valoare relativa.

Pe de alta parte, instanta arata ca dispozitiile legale apreciate a fi încalcate de petent au un caracter general adresându-se tuturor persoanelor carora le impune un anumit comportament, stabilind si o sanctiune pentru a descuraja si a pedepsi.

Instanta are în vedere si natura sanctiunii ce a fost aplicata în urma angajarii raspunderii contraventionale a petentului, respectiv amenda în cuantum de 360 lei ce are caracter punitiv si preventiv.

Instanta apreciaza ca si în situatia în care prezenta cauza este calificata drept „acuzatie în materie penale”, procesul-verbal de contraventie, fiind întocmit de un agent al statului în exercitiul functiunii, poate avea valoarea probatorie sub aspectul constatarii starii de fapt, beneficiind de prezumtia de legalitate si temeinicie.

O astfel de prezumtie, nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie, garantata de prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

 În conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotarârea Salabiaku împotriva Frantei din 7 octombrie 1988 ; hotarârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001; hotarârea Anghel împotriva României, din 4 octombrie 2007),  prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisa si în materie penala, pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont si de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare.

În prezenta cauza, atât miza litigiului (aplicarea unei amenzi în cuantum de 360 lei) cât si faptul ca i-a fost asigurata petentului posibilitatea de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, însa acesta prin avocat a aratat ca nu doreste încuviintarea de probe pentru sustinerea plângerii formulate, îndreptatesc aplicarea prezumtiei de legalitate si de temeinicie a procesului-verbal, având în vedere si faptul ca cele consemnate în procesul-verbal de contraventie au fost percepute în mod personal de agentul constatator.

Constatând legalitatea si temeinicia procesului-verbal contestat, instanta va analiza în continuare sanctiunea aplicata de agentul constatator asa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Sanctiunea pecuniara în cuantum de 360 lei cu aplicarea a 6 puncte amenda a fost aplicata cu respectarea limitelor prevazute de lege, reprezentând minimul legal.

 Astfel, contraventia savârsita este sanctionata cu amenda prevazuta în clasa a III a de sanctiuni, iar art. 98 alin. 4 din O.U.G. 195/2002  prevede ca clasa a III- a de sanctiuni este de la 6 la 8 puncte amenda, un punct amenda reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie (600 lei la momentul sanctionarii contraventionale a petentului), stabilit prin hotarâre a guvernului conform art. 98 alin. 2  din O.U.G. 195/2002.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei savârsite, în conformitate cu criteriile prevazute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanta considera ca sanctiunea aplicata, care reprezinta minimul legal, este proportionala cu gradul de pericol social al faptei savârsite, aceasta putând atrage atentia contravenientului asupra faptei savârsite si putându-l determina sa adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.

Instanta are în vedere faptul ca pericolul social al faptei savârsite de petent nu este neglijabil, fapt ce rezulta din circumstantele personale ale petentului care nu se afla la prima abatere de natura contraventionala acesta figurând în evidentele Politiei Rutiere  ca autor al unui numar de 11 fapte prevazute si pedepsite de legislatia rutiera, savârsite în perioada 16.03.2007 – 22.01.2010, dintre care 3 fapte sunt de natura penala. În aceste conditii instanta retine persistenta petentului în savârsirea faptelor de natura contraventionala si apreciaza ca nu se impune în cauza înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea avertismentului.

În consecinta, instanta va respinge plângerea petentului ca fiind neîntemeiata.

Domenii speta

Spete similare