Og nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.233/2002.

Decizie 709 din 19.04.2007


- OG nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.233/2002.

- Potrivit  art.4 din actul normativ privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art.2 din acest act normativ, sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţilor de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi, comunicarea acestora în termenul legal.

 Conform art.5 din actul normativ menţionat, pentru soluţionarea legală a petiţiilor care le sunt adresate, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate, vor dispune măsuri de cercetare şi analizat detaliată a tuturor aspectelor  sesizate.

 În sensul prevederilor art.6 alin.1 şi 2 din cadrul normativ în materie, compartimentele pentru relaţii cu publicul, înaintează petiţiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul petiţiilor, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsurilor către petenţi.

 În aplicarea prevederilor art.11 din cadrul normativ în materie, în cazul  în care prin petiţie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane aceasta nu se soluţionează de persoana în cauză sau de un subordonat al acesteia ci de compartimentul de specialitate, în funcţie de obiectul petiţiei.

 

(Decizia civilă nr.709/19.04.2007 - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal )

 

 

 

 Prin sentinţa civilă nr. 1131/14.02.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal  a fost  respinsă acţiunea formulată de  reclamantul S.Ş. în contradictoriu cu pârâţii M. L. N. - Preşedinte al Tribunalului Bucureşti şi Laura Marina Andrei - Vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti , ca neîntemeiată.

 Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamantul a primit în termenul şi pe calea legală răspuns la sesizările sale înregistrate la Biroul de informaţii şi relaţii publice înfiinţat în cadrul Tribunalului Bucureşti, în concordanţă cu prevederile art.6,8 alin.1 şi art.13 din OG 27/2002 modificată, precum şi faptul că pretenţia sa ca preşedintele acestei instanţe să răspundă sesizărilor sale, personal, nu are nici un temei legal.

 Instanţa a avut în vedere şi faptul că prin sesizările sale, reclamantul a solicitat relaţii care privesc activitatea Tribunalului Bucureşti ca instituţie publică, iar d-na N. M. L. a fost sesizată cu respectivele petiţii, nu în calitate de persoană particulară, ci în calitatea de preşedinte al Tribunalului Bucureşti,  circumstanţă în care are obligaţia legală de a acţiona şi de a respecta dispoziţiile OG 27/2002, modificată respectiv art.4 dar coroborat cu art.5 şi 6 din actul normativ sus menţionat.

 Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1,7 şi 9 Cod procedură civilă.

 În motivarea cererii de recurs a arătat că, art.27 Cod procedură civilă prevede că judecătorul poate fi recuzat când are vreun interes în judecarea pricinii, neputându-se susţine că un subaltern nu are un interes să se pună bine cu şefele de care depinde notarea de serviciu, propunerea de promovare, acordarea unor facilităţi legale.

 Astfel, nici un judecător al Tribunalului Bucureşti nu putea judeca această cauză, fiind obligat de lege să se abţină, iar poziţia Tribunalului Bucureşti are la bază convingerea că în recurs nimeni nu va da câştig de cauză reclamantului pentru că ar însemna ca pârâtele să nu obţină "foarte bine" la notarea de serviciu, deci o notă proastă în circumscripţia Curţii de  Apel Bucureşti .

 Recurentul a mai precizat că din coroborarea textelor legale invocate în sentinţă (art.4,5 şi 6 din OG 27/2002) coroborată cu legea nr.233/2002 rezultă fără echivoc obligaţia pârâtei M. L. N. de a fi "direct răspunzătoare", inclusiv pentru "legalitatea soluţiilor", iar pârâta L. M. A. trebuia să se ocupe de "înregistrarea petiţiei", să o prezinte pârâtei M. L. N., apoi să "expedieze răspunsul".

 S-a arătat că instanţa nu a ţinut cont de art.11 din OG 27/2002 coroborată cu Legea nr.233/2002 în raport de care, singura persoană legal competentă să emită un răspuns este preşedintele Tribunalului Bucureşti, întrucât era criticată nominal vicepreşedinta Tribunalului Bucureşti.

 Referitor la faptul că pârâtele nu au formulat întâmpinare în cauză, recurentul a susţinut că pârâtele erau aşa de sigure de soluţie, că nu s-au mai obosit scriind oarece întâmpinări.

 Faţă de aceste motive, recurentul a solicitat casarea sentinţei ca netemeinică şi nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la alt tribunal.

 Prin cererea de recurs s-a mai solicitat aplicarea dispoziţiilor art.242 şi 148 Cod procedură civilă, s-a făcut referire la art.17 din Legea nr.554/2004 privitor la judecarea cererilor adresate instanţei de  urgenţă şi cu precădere, precum şi la dispoziţiile art.29 din  Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr.760/C/ din 22.04.1999 privind aprobarea Normelor  metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997.

 Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

 Nerespectarea de către judecător a obligaţiei de  abţinere nu afectează valabilitatea hotărârii pronunţate. În situaţia în care s-ar admite că intervine nulitatea hotărârii pentru că judecătorul nu s-a  abţinut, s-ar ajunge la eludarea indirectă a dispoziţiilor legale potrivit cărora, sub sancţiunea decăderii partea trebuie să propună recuzarea într-un anumit  termen.

 Recurentul a făcut referire la obligaţia pârâtei M. L. N. de a fi direct răspunzătoare, inclusiv pentru legalitatea soluţiilor date petiţiilor, obligaţie care rezultă din dispoziţiile art.4,5 şi 6 din OG 27/2002, coroborată cu Legea nr.233/2002.

 Conform art.4 din acest act normativ, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art.2 sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de  primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal.

 Aceasta nu înseamnă însă, că este stabilită în sarcina conducătorilor acestor autorităţi şi instituţii obligaţia de a  răspunde personal la petiţiile adresate.

 În  mod corect a reţinut instanţa de fond că sesizările reclamantului se referă la activitatea Tribunalului Bucureşti că instituie publică, preşedintele acestei instanţe nefiind sesizat în calitate de persoană particulară ci în calitate de conducător al instanţei.  În virtutea acestei calităţi îi revine obligaţia prevăzută de art.5 din acelaşi act normativ, respectiv cea de a dispune măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate, ceea ce nu implică şi obligaţia de a răspunde personal la petiţii.

 Susţinerea recurentului că pârâta L. M. A. trebuia să se ocupe de înregistrarea petiţiei, să o prezinte pârâtei M. L. N., apoi să expedieze răspunsul, va fi analizată prin prisma dispoziţiilor art.6 alin.2 din OG 27/2002, conform cărora, compartimentul prevăzut la alin.1 înaintează petiţiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului.

 Din aceste dispoziţii legale rezultă că după înregistrare, petiţiile se înaintează compartimentelor de specialitate şi nu conducătorului autorităţii sau instituţiei publice.

 Cu privire la susţinerea că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art.11 din OG 27/2002 potrivit căruia, în cazul în care prin petiţie sunt sesizate anumite aspecte din  activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluţionată de  persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia, Curtea reţine că întocmirea răspunsului la petiţie se face de compartimentul de specialitate în funcţie de obiectul acesteia, neputându-se reţine că preşedintele Tribunalului Bucureşti era singura persoană legal competentă să emită un răspuns, având în vedere criticile formulate la adresa vicepreşedintelui Tribunalului Bucureşti.

 Referitor la dispoziţiilor art.1141 Cod procedură civilă invocate în cererea de  recurs, Curtea constată că pentru termenul de judecată din 14.02.2007, pârâtele au fost citate cu menţiunea de a  depune întâmpinare.

 Împrejurarea că în cauză nu a fost formulată întâmpinare nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei recurate, instanţa de fond reţinând în mod corect situaţia de fapt şi aplicând în acelaşi mod dispoziţiile legale  incidente în cauză.

 Faţă de aceste considerente, constatând că nu pot fi reţinute motivele de recurs invocate prevăzute de  art.304 pct.1,7 şi 9 Cod procedură civilă Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

1

Domenii speta