Inadmisibilitatea acţiunii în revendicare introdusă după apariţia legii 10/2001.

Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 7742/110/2012, reclamantul D.E.D. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Roman Reprezentant Prin M.F., R.N.P.R., D.S. Bacău, O.S. Bacău, solicitând obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 262,6 ha pădure şi poieni  cunoscută sub denumirea de L., situată pe raza comunei R., judeţul Bacău şi plata cheltuielilor de judecată.

În  motivarea acţiunii, reclamantul arată că:

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13739/1922 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat şi transcris sub nr.45096/1922 la Tribunalul Bacău tatăl său, I.D., a dobândit in indiviziune împreuna cu H.S. şi A.S., "întregul domeniu F., sol, subsol si pădure, cu tot materialul lemnos în picioare sau doborât, cu toate acaretele şi construcţiile azi în fiinţa în starea în care se găsesc, cu toate sădirile sau plantaţiile în fiinţă, mai puţin terenul expropriat".

Domeniul era situat in judeţul Bacău, Plasa R., comunele F. şi C. şi avea o întindere aproximativa de 3380 ha.

Printr-un act de împărţeala din 1926 H.S. şi A.S. au împărţit 2/3 din domeniul F., cumpărat împreuna cu D.D. In baza acestui act H.S. a ajuns sa deţină 2/3 din proprietate (1/3 dobândita prin cumpărare si 1/3 de la S. prin actul de împărţeala).

Prin actul de împărţeala autentificat de Tribunalul laşi Secţia a lll-a sub nr.2799/1927 H.S. si I.D. au ieşit din indiviziunea asupra domeniului F., com. C. si R., jud. Bacău.

Reclamantul arată că în baza acestui act tatălui său, I.D., i-au revenit următoarele suprafeţe:o treime din terenul de pădure sau poeni si cioate din întreaga suprafaţa de împărţit, la aceasta suprafaţa se adaugă 40 ha pădure sau poeni din totalul ce s-ar cuveni D-lui H.G.S., iar dacă pe aceasta suprafaţă va fi mai puţin de o treime de teren cu cioate din totalul cioatelor existente şi nevândute, de comun acord prin acte deja autentificate cât i se cuvine lui I.D.D., atunci convenim de comun acord să se adauge lui I.D.D. la lotul care i se cuvine , din lotul H.G.S. o suprafaţa de pădure netăiată sau poieni după cum va fi, socotindu-se pentru 3 ha cioate lipsa, un hectar de pădure netăiată sau poiana.

Porţiunea descrisa la punctele a, b si c ce urmează a se defalca de inginer şi care va constitui lotul D.lui. I.D.D., va urma un singur trup cu următoarele megieşii: pe trei laturi si anume la răsărit, amiaza si apus cu însăşi megieşiile domeniului arătat în planul de exploatare mai sus citat, iar la miazănoapte cu pârâul R. şi o linie mobila ce se va determina de inginerul măsurător, linie care se va porni din pârâul R. spre hotarul D. sau D. după necesitate... "

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3.01.1928 sub nr.99 la Tribunalul Ilfov Secţia Notariat, tatăl său a vândut către M.M. (50%), F.G. (25%), A.S. (25 %) din pădurea F. numita F. R. (C. F. jud.Bacău). "Aceasta porţiune are suprafaţa de 492 patru sute nouăzeci şi doua hectare, 3980 (trei mii noua sute optzeci) ari şi este cuprinsa între următoarele megieşii.....: La Nord şi Nord-Vest, proprietatea S. şi...x.. La Sud moşia G.. La Apus cu C., proprietatea D-lui I., o porţiune din F., proprietatea ţăranilor,........."

Prin sentinţa nr.207/1933 I. D. a redevenit proprietar în indiviziune cu S. S., A.S. şi M.M. asupra suprafeţei de 492,40 ha.

Prin procesul-verbal din 23 noiembrie 1940 se preia pădurea F.le, lotul L.ului, proprietatea indiviza a domnilor S.S., A.S., M.M., evrei si I.D., roman, situata in comuna Gh.B. Judeţul Bacău, cu o suprafaţa de 460,46 ha pădure si 32 ha poieni.

Reclamantul invocă de asemenea că în anul 1946 tatăl său a vândut prin 22 de contracte de vânzare-cumpărare o suprafaţa de 38 ha de pădure mai multor cetăţeni.

Din Extrasul de pe statistica pădurilor din judeţul Bacău anul 1946 reiese ca la numărul curent 47 figurează I.D., S. şi alţii în calitate de proprietari ai pădurii L. situate în comuna R. cu o suprafaţa totala de 639 ha din care 607 ha pădure si 32 ha poem.

Tatăl său a decedat la 7 septembrie 1947 eu fiind unicul sau moştenitor.

La Recensământul agricol şi al populaţiei din ianuarie 1948 reclamantul figurează cu o suprafaţa de 412 ha 2400 m.p. teren în judeţele laşi, Bacău, P., Dorohoi.

Reclamantul mai precizează că în afară de suprafaţa de pădure de pe raza judeţului Bacău, care se învecina cu fostul judeţ P., a mai deţinut suprafaţa de 98 ha teren în comuna C., plasa C., jud. laşi care i-a fost preluată în anul 1949 după cum reiese din formularul pentru evaluarea şi inventarierea patrimoniului pe care l-a anexat în copie şi o cota indiviza de 1/7 (51.4 ha) din moştenirea după G.S., compusa din 120 ha teren si 240 ha pădure după cum reiese din certificatul nr.83/14.01.1947 eliberat de Primăria comunei M., jud. Dorohoi.

Suprafaţa de pădure şi poieni pe care a deţinut-o pe raza judeţului Bacău este de aproximativ 262,6 ha, iar suprafaţa exacta deţinuta precum şi amplasamentul exact urmează sa fie stabilite prin expertiza.

In drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art.563 cod civil, art.44, 11 si 21 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale, art.6. din Convenţia Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale şi art. 274 cod procedura civila.

În dovedire, a depus copii după: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13739/1922 de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat si transcris sub nr.45096/1922 la Tribunalul Bacău in copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; actul de împărţeală din 1926 dintre H.S. si A.S. în copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; actul de împărţeală autentificat de Tribunalul laşi Secţia a lll-a sub nr.2799/1927 dintre H.S. si I.D. în copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3.01.1928 sub nr.99 la Tribunalul Ilfov Secţia Notariat in copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; procesul-verbal din 23 noiembrie 1940 Bacău in copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; procesul-verbal din 20 decembrie 1940 Bacău în copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; extrasul de pe statistica pădurilor din judeţul Bacău anul 1946 in copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; certificatul nr.83/14.01.1947 eliberat de Primaria comunei M., jud. Dorohoi ; Recensământul agricol si al populaţiei din ianuarie 1948 in copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; din formularul pentru evaluarea si inventarierea patrimoniului proprietate D.D., comuna C., jud. laşi in copie conforma eliberata de Arhivele Naţionale; certificat naştere D.E.D. in copie legalizata; extras din Registrul Stării Civile pentru morti pe anul 1947 privind decesul tatălui meu, I. D. în copie legalizată.

Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia netimbrării acţiunii, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca fiind netemeinică:

Necesitatea timbrării acţiunii, in funcţie de petitul acesteia, se impune având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a  imobilului revendicat  de către stat.

Pârâta mai arată că : potrivit art. 6 alin.1 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publica, „ Fac parte din domeniul public sau privat al Statului,..., bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat", astfel încât faţă de acest text de lege şi în lipsa unei hotărâri judecătoreşti ( data in baza art.6 alin.3 din acelaşi act normativ) care să stabilească cu titlu irevocabil nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului in discuţie, acţiunea este netemeinica şi nelegală.

Imobilul revendicat face parte din domeniul public al statului( anexa la Legea nr.213/1998) iar bunurile care sunt cuprinse în acest inventar au un caracter inalienabil, insesizabil si imprescriptibil.

Având în vedere argumentele invocate , solicită respingerea acţiunii ca netemeinică si nelegală.

In drept, pârâtul şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115 C.p.c.

Pârâtul RNP R. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, având în vedere că reclamantul înţelege sa formuleze o acţiune in revendicare întemeiata pe  prevederile art. 547-550 /Noul Cod civil in condiţiile in care, pentru suprafaţa revendicata exista legislaţie speciala - legile fondului funciar ( Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 247/2005) , care reglementează modul in care terenurile agricole si forestiere confiscate de regimul comunist în perioada 1945-1948 pot fi retrocedate.

 Reclamantul a uzitat de prevederile legilor fondului funciar, solicitând aceeaşi suprafaţa în temeiul Legii 247/2005, insa cererea sa a fost invalidata de Comisia judeţeană Bacău prin Hotărârea nr. 11438/09.10.2007. Plângerea sa îndreptata împotriva hotărârii Comisiei judeţene a fost respinsa definitiv si irevocabil prin decizia nr.1004/14.11.2008 a Tribunalului Bacău, pronunţata in dosarul 13238/180/2007.

Excepţia netimbrării acţiunii a fost respinsă de către instanţă pentru considerentele cuprinse în încheierea din 22.04.2013.

Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, instanţa reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul D.E.D., în calitate de descendent gradul I al autorului său D. D.I. revendică suprafaţa de 262,6 ha pădure şi poieni  cunoscută sub denumirea de L., situată pe raza comunei R., judeţul Bacău.

Instanţa reţine că restituirea proprietăţii reclamate de parte având în vedere categoriile de teren revendicate este supusă procedurii speciale funciare, procedură  care, astfel cum a susţinut şi partea în cuprinsul notelor de concluzii scrise (fila 112 dosar) s-a finalizat prin respingerea cererii persoanelor îndreptăţite (sentinţa civilă nr.  737 din 30.01.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul civil nr. 13238/180/2008, rămasă irevocabilă prin Decizia Tribunalului Bacău nr.1004/R/2008 de respingere a recursului).

Având în vedere că legile de reparaţie în materia fondului funciar au un caracter special, derogatoriu de la normele de drept comun aplicabile acţiunii în revendicare, instanţa apreciază că reclamantul nu mai are deschisă calea acţiunii în justiţie pe temeiul dreptului comun fără a fi încălcate principiile specialia generalia derogant, securităţii raporturilor juridice şi precum şi regula electa una via.

Reclamantul nu are alegerea între procedura specială funciară şi calea dreptului comun a acţiunii în revendicare.

Concursul dintre aplicarea normelor speciale şi a celor generale în materia restituirii imobilelor preluate abuziv a fost tranşat  prin Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007 şi Decizia nr.33 din 9.06. 2008, pronunţate de  Înalta Curte Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, considerentele cărora mutandis mutandi îşi găsesc o deplină valabilitate şi aplicabilitate şi în prezenta cauză şi  conduc spre această soluţie.

În considerentele Deciziei nr. 33/2008, Înalta Curte Casaţie şi Justiţie a reţinut că au deschisă calea acţiunii în revendicare a bunului litigios numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr.10/2001, precum şi cele care, din motive independente voinţa lor, nu au putut să  utilizeze această procedură în termenele legale, ipoteze inaplicabile situaţiei reclamantului, care nu a invocat şi dovedit motive relevante din această perspectivă.

În jurisprudenţa sa, Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut la par. 118 :”În ceea ce priveşte acţiunea în revendicare întemeiată pe prevederile civile de drept comun, Curtea apreciază că respingerea sa motivată de necesitatea de a asigura aplicarea coerentă a legilor de reparaţie nu relevă, în sine, o problemă din perspectiva dreptului de acces la o instanţă garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, cu condiţia ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să fie privită ca o cale de drept efectivă (Faimblat, § 33).”

Curtea a constatat (§ 144) că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 şi nr. 10/2001 şi mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.

De asemenea, în cauză, nu se poate susţine că s-ar încălca exigenţele art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, deoarece jurisprudenţa Curţii Europene lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative pe care le găseşte de cuviinţă pentru restituirea proprietăţilor preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.

În cauza Păduraru împotriva României, s-a reţinut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenţiei.

Dacă Convenţia nu impune statelor obligaţia de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii.

Incertitudinea - fie legislativă, administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorităţi - este un factor important, ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziţia statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat şi suficient pentru a respecta asigurarea obligaţiilor pozitive ce îi revin.

Totodată, Tribunalul apreciază că, în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, judecătorul naţional nu poate înlătura legea specială de reparaţie sub pretextul că nu corespunde Convenţiei europene, ci este obligat să aplice legea existentă în lumina principiilor degajate din blocul de convenţionalitate.

Pe cale de consecinţă, instanţa constatând că, în aplicarea cadrului legislativ în vigoare, persoana căreia în urma parcurgerii procedurii speciale de reparaţie (inclusiv etapa jurisdicţională) i-au fost respinse cererile privind restituirea imobilelor nu mai are deschisă calea dreptului comun reprezentată de acţiunea în revendicare pentru obţinerea aceloraşi bunuri, va admite excepţia inadmisibilităţii cererii introductive de instanţă şi va respinge acţiunea în temeiul acestei excepţii.

Domenii speta

Spete similare