Societate comercială. Anularea hotărâre aga. Motive

Chestiunile de oportunitate exced limitelor controlului judecătoresc, iar un eventual control de oportunitate sau de profitabilitate ar echivala cu un amestec în administrarea societăţii, instanţa fiind ţinută să verifice numai legalitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor.

Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale, exprimând voinţa socială, care decide în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii, obligativitatea hotărârii adoptate de către aceasta fiind un corolar al principiului majorităţii, care guvernează formarea voinţei sociale a oricărei societăţi comerciale, hotărârea, exprimând voinţa societară, dedusă din votul majoritar, neputând fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv.

Câtă vreme în cazul societăţilor pe acţiuni, nerespectarea dispoziţiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, atrage nulitatea hotărârii, era imperios necesar, pentru a se aplica o asemenea sancţiune şi în cazul altor forme de societate, să existe o prevedere expresă în acest sens.

Prin sentinţa civilă nr. 174/PI din 20 martie 2012 pronunţată în dosarul nr. 8449/30/2011 Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de reclamantul K.Z. în contradictoriu cu pârâtele S.C. W S.R.L. Timişoara şi S.C. A S.R.L. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute, respectiv anularea hotărârii adoptate la data de 15.11.2011 de către adunarea generală a asociaţilor S.C. W S.R.L. Timişoara, constatând caracterul nelegal al acestui act.

Prin decizia civilă nr. 1611 din 3 octombrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul reclamantului.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. 304 pct. 9 vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept. O hotărâre este lipsită de temei legal atunci când, din modul cum este redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, lipsa de temei legal netrebuind a fi confundată cu violarea legii sau cu nemotivarea. Lipsa de bază legală a hotărârii înseamnă absenţa unei norme juridice care să poată constitui premisa majoră a silogismului judiciar faţă de soluţia dată. Cu alte cuvinte, urmează a se constata, pe de o parte, că hotărârea nu este motivată în drept (dacă ea este motivată, dar greşit, atunci viciul constă în violarea legii, cu nuanţele ei – greşita interpretare sau aplicare a legii), iar pe de altă parte, că nu există în legislaţia în vigoare o normă juridică aplicabilă ca premisă majoră pentru concluzia la care s-a ajuns în cauză, ipoteze care nu se regăsesc în speţă.

De asemenea, nu este incident nici cazul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304, instanţa neinterpretând greşit actul juridic dedus judecăţii şi neschimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs urmăreşte desfiinţarea hotărârii judecătoreşti atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969 din Codul civil, în sensul că judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniţi de părţi în contract, stabilind alte drepturi ori obligaţii, interpretând greşit actul de voinţă al părţilor sau atribuindu-i un alt înţeles decât cel voit de părţi ori denaturând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, tribunalul, prin interpretarea regulilor prevăzute de lege, netrecând peste voinţa clar exprimată a părţilor, în condiţiile în care unul dintre principiile esenţiale privitoare la interpretarea contractelor este acela statornicit de art. 977 din acelaşi cod, potrivit căruia interpretarea se face „după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor”, ceea ce, evident, nu este cazul în litigiul pendinte.

În esenţă, reclamantul recurent consideră că hotărârea adunării generale a asociaţilor S.C. W S.R.L. Timişoara este nelegală, impunându-se, fie constatarea nulităţii acesteia, fie anularea ei, pe motiv că reprezentantul asociatului majoritar, pârâta intimată S.C. A S.R.L. Bucureşti, s-ar fi aflat în conflict de interese, deţinând şi calitatea de administrator al intimatei S.C. W S.R.L. Timişoara, împrejurare sancţionată de art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 cu nulitatea absolută. Pe de altă parte, invocă faptul că reprezentantul asociatului majoritar nu a deţinut o procură specială pentru această adunare generală, în sensul de a vota ordinea de zi propusă pentru şedinţa din 15.11.2011, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 15.3 din actul constitutiv al S.C. W S.R.L. Timişoara şi art. 125 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare. Nu în ultimul rând, afirmă că hotărârea adunării generale a asociaţilor atacată ar fi contrară interesele societăţii, afectând grav şi implicit interesele asociatului minoritar, prin aceea că şedinţa a fost stabilită în alt loc decât cel permis de lege, raportat la prevederile actului constitutiv, coroborate cu art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, obiecţiunile reclamantului fiind ignorate în mod nejustificat, asociatul majoritar acţionând în interes personal, prin adoptarea acestei hotărâri impunând o politică păguboasă asupra activelor societăţii, ce poate conduce la paralizarea activităţii comerciale.

Curtea constată că niciuna dintre aceste critici nu poate fi primită.

Într-adevăr, art. 125 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, prevede că acţionarii pot participa şi vota în adunarea generală prin reprezentare, în baza unei împuterniciri acordate pentru respectiva adunare generală. Acţionarii care nu au capacitate de exerciţiu, precum şi persoanele juridice pot fi reprezentaţi/ reprezentate prin reprezentanţii lor legali care, la rândul lor, pot da altor persoane împuternicire pentru respectiva adunare generală. Procurile vor fi depuse în original cu 48 de ore înainte de adunare sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancţiunea pierderii exerciţiului dreptului de vot în acea adunare, ele urmând să fie reţinute de societate, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal. Membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.

Însă, acest text este situat în Secţiunea a II-a – Despre adunările generale – a Capitolului 4 – Societăţile pe acţiuni – al Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, iar legiuitorul nu a prevăzut nicio normă de trimitere care să determine aplicarea lui şi în cazul altor forme de societate comercială, cum ar fi societăţile cu răspundere limitată, aşa cum este şi intimata S.C. W S.R.L. Timişoara. Atunci când s-a dorit ca anumite dispoziţii din materia societăţilor pe acţiuni să se aplice şi societăţilor cu răspundere limitată, în lege s-a prevăzut în mod expres acest lucru [a se vedea în acest sens, art. 196, art. 197 alin. (3), art. 201 alin. (2) etc.]. Or, câtă vreme în cazul societăţilor pe acţiuni, nerespectarea dispoziţiilor art. 125 alin. 5 din lege atrage nulitatea hotărârii, era imperios necesar, pentru a se aplica o asemenea sancţiune şi în cazul altor forme de societate, să existe o prevedere expresă în acest sens.

Nici a doua critică, care vizează lipsa unei procuri speciale a reprezentantului asociatului majoritar, contrar art. 15.3 din actul constitutiv al S.C. W S.R.L. Timişoara, nu poate fi primită, pentru că acest text nu face altceva decât să preia ad literam alin. (1) al art. 125 din Legea societăţilor comerciale. Or, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 441/2006, norma legală statua că acţionarii nu vor putea fi reprezentaţi în adunările generale decât prin alţi acţionari, în baza unei procuri speciale, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 102 alin. (2) şi (3), când procura specială putea fi dată şi altui coproprietar.

Se poate observa cu uşurinţă că actuala formulare prezintă două elemente de noutate: a) s-a înlăturat interdicţia ca reprezentarea să se poată realiza doar prin alţi acţionari sau coproprietari, după caz; b) textul nu mai utilizează termenul de „procură specială”. Această schimbare de terminologie, care se aplică şi asociaţilor intimatei S.C. W S.R.L. Timişoara, ca urmare a preluării normei legale în cuprinsul actului constitutiv al societăţii, impune concluzia că prezentarea procurii autentificate sub nr. 276/26.04.2010 de către B.N.P. I.P. din Bucureşti, prin care dl. D.C.P., în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. A S.R.L. Bucureşti, l-a împuternicit pe dl. P.L.I. în vederea îndeplinirii, în numele şi pe seama sa, a atribuţiilor de participare la adunările generale ale asociaţilor/acţionarilor societăţilor în care S.C. A S.R.L. Bucureşti deţine calitatea de asociat/acţionar, este una aptă justifice că şi această cerinţă a fost satisfăcută, în condiţiile în care legiuitorul român dă dreptul acţionarilor persoane juridice să fie reprezentaţi în adunările generale prin reprezentanţi legali, care nu mai au nevoie de nicio împuternicire specială, sau prin terţe persoane, dacă le-au acordat un mandat în acest sens, pentru că altfel s-ar ajunge la consecinţe absurde, respectiv ca acţionarul majoritar să nu poată fi reprezentat în adunările generale de propriul său reprezentant, ceea ce nu poate fi acceptat.

În fine, Curtea apreciază că nici critica referitoare la locul adunării, care nu a fost sediul social al intimatei S.C. W S.R.L. Timişoara, ci sediul asociatului majoritar din Bucureşti, nu poate determina modificarea soluţiei tribunalului, pentru simplul motiv că legea-cadru nu prevede vreo sancţiune pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 110 alin. (2), potrivit căruia, când actul constitutiv nu dispune altfel, adunările generale se vor ţine la sediul societăţii şi în localul ce se va indica în convocare. Nici actul constitutiv al intimatei S.C. W S.R.L. Timişoara nu stabileşte vreo interdicţie în această privinţă (aşa cum a fost cazul în litigiul soluţionat de instanţa supremă, invocat ca şi precedent judiciar, unde actul constitutiv prevedea ca loc de convocare numai sediul social, după cum o recunoaşte şi reclamantul), ceea ce a condus la anularea hotărârii AGA În speţă, art. 13.4 din actul constitutiv stabileşte doar că convocarea va cuprinde locul şi data adunării, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării. Or, convocatorul pentru şedinţa adunării generale a asociaţilor S.C. W S.R.L. Timişoara respectă toate aceste cerinţe, simpla împrejurare că recurentul nu este de acord cu decizia adoptată nefiind aptă a determina constatarea/anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor din data de 15.11.2011. Pe de altă parte, nu trebuie omis faptul că prin hotărârea contestată nu s-a decis decât menţinerea garanţiei reale mobiliare constituită de către intimata S.C. W S.R.L. Timişoara în favoarea Băncii C, prin contractul de garanţie din 4 noiembrie 2010.

Celelalte argumente invocate de asociatul recurent nu reprezintă motive pentru anularea hotărârii AGA, fiind chestiuni de oportunitate, asupra cărora instanţa nu poate statua, excedând limitelor controlului judecătoresc, ştiut fiind faptul că un eventual control de oportunitate sau de profitabilitate ar echivala cu un amestec în administrarea societăţii, raportat la prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, instanţa fiind ţinută să verifice numai legalitatea adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaţilor. Aceasta, şi în considerarea faptului că adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale, exprimând voinţa socială, care decide în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii, obligativitatea hotărârii adoptate de către aceasta fiind un corolar al principiului majorităţii, care guvernează formarea voinţei sociale a oricărei societăţi comerciale, hotărârea, exprimând voinţa societară, dedusă din votul majoritar, neputând fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv.

Domenii speta

Spete similare