Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere voluntară. Cale de atac

Din economia Legii nr. 85/2006 rezultă că, de lege lata, pentru contestarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței la cererea debitorului, legiuitorul a instituit o cale de atac specială, derogatorie de la dreptul comun – reprezentat în materie de insolvență de dispoziţiile art. 8.

În condiţiile în care cererea debitorului de a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 are o fizionomie juridică proprie, distinctă de cea a altor cereri necontencioase, este evident că acestei reglementări legale aparte nu-i pot fi aplicate, în completare, alte reguli din dreptul comun, fiind inadmisibil ca aceeaşi hotărâre judecătorească să fie supusă la două tipuri de căi de atac, existând pericolul ca în aceeaşi cauză să se pronunţe hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Prin încheierea civilă nr. 781 din 9 aprilie 2012 pronunţată în dosarul nr. 2535/30/2012 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiş a admis cererea debitoarei S.C. D S.R.L. Timişoara, deschizând faţă de aceasta procedura simplificată de insolvenţă, cu toate consecinţele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri, în calitate de lichidator judiciar desemnând practicianul în insolvenţă S.C.P.  I S.P.R.L. Timişoara.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul C.A., în calitate de creditor şi de administrator statutar al debitoarei S.C. D S.R.L. Timişoara, solicitând, în principal, casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea hotărârii, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Prin decizia civilă nr. 1716 din 17 octombrie 2012 Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de petentul C.A., în calitate de creditor şi de administrator statutar al debitoarei S.C. D S.R.L. Timişoara, împotriva încheierii civile nr. 781 din 9 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2535/30/2012 în contradictoriu cu creditoarea intimată S.C. H Austria şi lichidatorul judiciar S.C.P. I S.P.R.L. Timişoara.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art. 32 din Legea nr. 85/2006, modificată, dacă cererea debitorului corespunde condiţiilor prevăzute la art. 27, judecătorul-sindic va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declaraţia făcută conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul îşi arată intenţia de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) şi h) la termenul prevăzut la art. 28 alin. (2) ori se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2), judecătorul va pronunţa o încheiere de deschidere a procedurii simplificate. Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va ţine, în termen de 5 zile, o şedinţă la care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile. Admiţând opoziţia, judecătorul-sindic va revoca încheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioară a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data apariţiei stării de insolvenţă.

Din economia prevederilor legale anterior citate, rezultă că, de lege lata, pentru contestarea hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței la cererea debitorului, legiuitorul a instituit o cale de atac specială, derogatorie de la dreptul comun – reprezentat în materie de insolvență de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată.

Prin urmare, împotriva hotărârii de deschidere a procedurii la cererea debitorului – în temeiul art. 27 alin. (1) şi  (2) din Legea nr. 85/2006 – nu se poate declara recurs în condiţiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 sau art. 336 Cod procedură civilă. O atare concluzie este justificată de împrejurarea că, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile Legii insolvenţei se completează cu cele ale Codului de procedură civilă numai în măsura compatibilităţii lor. Or, în condiţiile în care cererea debitorului de a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 are o fizionomie juridică proprie, distinctă de cea a altor cereri necontencioase, este evident că acestei reglementări legale aparte nu-i pot fi aplicate, în completare, alte reguli, din dreptul comun. Că este aşa, o dovedeşte şi împrejurarea că ar fi inadmisibil ca aceeaşi hotărâre judecătorească să fie supusă unor căi de atac diferite – una sub forma opoziţiei, reglementată de art. 32 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, modificată, şi alta sub forma recursului, reglementat de art. 336 Cod procedură civilă –, pericolul unei asemenea situaţii fiind unul evident, şi anume riscul pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii în una şi aceeaşi cauză.

Prin urmare, atât recursul formulat de petentul C.A. în calitate de creditor al debitoarei S.C. D S.R.L. Timişoara, cât şi recursul declarat de acesta în considerarea calităţii sale de administrator social al debitoarei, se impun a fi respinse ca inadmisibile, cel dintâi – întrucât apare ca fiind exercitat omisso medio (fără a fi fost exercitată, în prealabil, opoziţia), iar cel din urmă – dat fiind faptul că debitoarea nu are la îndemână o cale de atac împotriva hotărârii prin care s-a deschis procedura insolvenței la cererea sa. De altfel, sub acest din urmă aspect, recursul nu îndeplineşte nici condiţia – de admisibilitate – a interesului, câtă vreme în primă instanţă debitoarei i s-a admis cererea, astfel cum a fost ea formulată.

Domenii speta

Spete similare