Cerere de creanţă. Efectul liberator al plăţii făcute anterior notificării cesiunii.

Cerere de creanţă. Efectul liberator al plăţii făcute anterior notificării cesiunii.

- Cod civil, art. 1395 (anterior modificării)

Stabilirea datei notificării cesiunii de creanţă este important pentru a verifica valabilitatea plăţii efectuate în contul creanţei.

Prin sentinţa 1706/15 iunie 2011, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamantul SC E.A. SRL Zalău împotriva pârâtului Municipiul Miercurea Ciuc pe care l-a obligat să plătească suma de 296.082,96 lei din care 290.658,01 lei preţ, iar 5424,95 lei dobândă legală calculată până la data de 31.03.2011 şi în continuare dobânda calculată asupra sumei de 296.082,96 lei până la plata efectivă a acesteia.

Instanţa de fond a reţinut că SC D.P. Miercurea Ciuc SRL a încheiat cu reclamanta un contract de cesiune de creanţă al cărui obiect îl reprezintă creanţa pe care creditoarea cedentă SC D.P. Miercurea Ciuc SRL o avea faţă de pârâtul Consiliul Local Miercurea Ciuc, că pârâtul nu contestă existenţa creanţei, însă susţine că ea a fost stinsă prin plata efectuată către creditoarea cedentă dar, invocă şi faptul că cesiunea este interzisă de art. 20.1 din contractul pe care îl avea încheiat cu creditoarea cedentă şi care constituie izvorul creanţei.

Tribunalul a constatat că art. 20.1 din contractul care constituie izvorul de drept al creanţei nu interzice cesiunea de creanţă ci cesiunea obligaţiilor şi faţă de conţinutul acestui articol, în cazul în speţă el nu este incident. De asemenea a reţinut că plata creanţei a fost efectuată către creditoarea cedentă prin mai multe ordine de plată emise la 14 şi 15 decembrie 2010, considerând că la fila 14 din dosar se află dovada comunicării prin FAX, la 13 decembrie 2010 a contractului de cesiune. Deoarece plata a fost făcută după notificarea cererii, potrivit art.1395 Cod civil, interpretat per a contrario, plata nu este opozabilă faţă de reclamantă.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâtul Municipiul Miercurea Ciuc, solicitându-se modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantei, invocându-se faptul că instanţa de fond s-a bazat doar pe dovada comunicării prin FAX –ul din 13 decembrie 2010, or, din probatoriul existent la dosar, rezultă că este depusă dovada comunicării legale a contractului de cesiune de creanţă prin notificare cu adresă de confirmare de primire a notificării nr.2485/13.12.2010 ( fila 16) cu semnătura de primire a Municipiului Miercurea Ciuc din data de 16.12.2010.

Recurentul a negat primirea Fax-ului, susţinând că actul de la fila 14 dosar nu dovedeşte că s-a transmis ceva, precizând şi că, în caz contrar nu ar mai fi efectuat plata către creditoarea cedentă la data de 14 şi 15 decembrie 2010, subliniindu-se şi că, contractul de cesiune a fost încheiat cu 24 ore înainte de efectuarea plăţii.

Recurentul a invocat şi textul art.1393 Cod civil, susţinând că obligaţia sa s-a şters prin plata corect efectuată.

Reclamanta intimată SC E.A. SRL  a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului deoarece toate facturile emise de societatea cedentă şi neachitate au avut la bază contractul de lucrări nr.123/2010 şi reprezintă contravaloarea lucrărilor constatate prin situaţiile de lucrări, acceptate la plată şi nedecontate.

Instanţa a susţinut că plata nu s-a efectuat nici ulterior notificării debitoarei asupra cesiunii de creanţă, notificare transmisă prin FAX la 13.12.2010 şi recepţionată de aceasta prin poştă la 16.12.2010, subliniindu-se că cesiunea de creanţă poate fi comunicată debitorului cedat prin orice formă de comunicare permisă de lege, inclusiv prin FAX, iar formalităţile privind notificarea şi acceptarea debitorului în formă autentică nu îşi mai găsesc justificare.

Intimata a mai învederat faptul că recurentul nu mai poate invoca plata făcută către cedent ca fiind liberatorie şi anterioară momentului  notificării cererii ( 13.12.2010) deoarece această plată a fost efectuată la 14-15.12.2010, după ce acesta a avut cunoştinţă de cesiunea de creanţă şi după data convocării la conciliere directă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate şi ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art.304 1 Cod procedură civilă instanţa constată că recursul pârâtului este fondat din următoarele considerente:

Instanţa de fond în mod corect a constatat că art. 20.1 din contractul de lucrări nr. 123/2010 interzice cesiunea cu privire la obligaţiile executantului asumate prin contract, fără acordul scris al achizitorului, deoarece, nu se contestă faptul că aceste obligaţii au fost executate şi ceea ce s-a cesionat prin contractul nr.60/04.12.2010 este creanţa în valoare de 290.658,01 lei pe care o are cedentul faţă de Consiliul Local Miercurea Ciuc, reprezentând contravaloare lucrări nedecontate.

Ceea ce însă a stabilit în mod eronat instanţa de fond, este data notificării cesiunii de creanţă, deoarece actul de la fila 14 dosar fond, în forma şi conţinutul prezentat nu poate constitui o asemenea dovadă de notificare.

Dovada certă a notificării, recunoscută de altfel şi de recurent, este cea de la fila 16 dosar fond, prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 16.12.2010, dată care este ulterioară plăţilor efectuate de recurentul pârât, plăţi care, în contextul celor arătate, sunt valabil a fi efectuate către executantul lucrărilor. De altfel, nu ar avea nici un sens, vreo logică, efectuarea plăţii către SC E.A. SRL a contravalorii facturilor precizate, dacă debitorul obligaţiei de plată ar fi fost notificat la o dată anterioară cu privire la încheierea contractului de cesiune de creanţă, neavând nici un beneficiu că ar fi făcut plata creditorului iniţial nu cedentului.

Potrivit art.1395 Cod civil, în vigoare la data de referinţă, dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar debitorului, acesta plăteşte cedentului, aceasta fiind şi situaţia în cazul dedus judecăţii, liberarea va fi valabilă.

Pentru considerentele arătate, văzând şi prevederile art.312 alin.2 Cod procedură civilă instanţa a admis recursul  Municipiului Miercurea Ciuc şi a modificat în tot hotărârea în sensul că a respins acţiunea reclamantului SC E.A. SRL Zalău.

În baza art. 274 Cod procedură civilă instanţa va obliga intimata reclamantă să plătească recurentului pârât cheltuieli de judecată în cuantum de 4400,13 lei, constând în taxa de timbru şi onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare