A) Corupţie sexuală. Perversiune sexuală. Elemente distinctive.

a) Activitatea inculpatului de a-şi mângâia peste slip de mai multe ori penisul cu mâinile părţii vătămate minore, activitate cu conotaţie sexuală şi cu un caracter obscen executată în prezenţa şi prin implicarea minorei, constituie conţinutul infracţiunii de corupţie sexuală, prev. de art. 202 alin. 1 C. pen., şi nu se examinează prin prisma elementelor infracţiunii de perversiune sexuală, prev. de art. 201 alin. 1 C. pen.

b) Principiul ne bis in idem se opune condamnării inculpatului din punct de vedere penal dacă pentru acelaşi fapt acesta a fost anterior sancţionat contravenţional.

C. pen., art. 202, art. 201, art. 321

Legea nr. 61/1991 R, art. 3 pct. 1

Prin sentinţa penală nr. 427/17 noiembrie 2012, Judecătoria Reghin:

-în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul S. G. de sub acuza comiterii infracţiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. 1, 2 Cod penal.

-în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, l-a achitat pe acelaşi inculpat de sub acuza comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

-în baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, a lăsat soluţionează latura civilă a cauzei.

-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, judecătoria a reţinut că la data de 16 august 2010, în timp ce se afla în incinta ştrandului de apă sărată din Ideciu de Jos, inculpatul S.G. s-a aşezat pe marginea bazinului pentru copii unde se aflau două fetiţe dintre care una era partea vătămată D. D. M.. Aceasta din urmă, susţinută de colac, se juca în apă şi la un moment dat s-a apropiat de inculpat care a intrat în vorbă cu minora, pe care după un timp a luat-o de mâini şi a ridicat-o din apă de mai multe ori. Văzând aceasta, s-au apropiat doi bărbaţi, urmaţi şi de alte persoane, care au tras pe partea vătămată din apropierea inculpatului şi au lovit pe acesta. Dintre persoanele adunate cineva a sunat la serviciul de urgenţă, chemând poliţia care a sosit după un timp, ridicând pe inculpat din ştrand.

Martora F. D. a arătat că martorul C. C. F. a anunţat-o după ce a ajuns la ştrand că este un bărbat care se ţine după fete în ştrand, indicând pe inculpat ca fiind acel bărbat, astfel că martora deşi nu a urmărit pe inculpat a observat că acesta a luat pe partea vătămată de mâini şi a ridicat-o. Martora mai arată că inculpatul, în timp ce ţinea pe partea vătămată de mâini şi-a atins slipul cu mâinile părţii vătămate însă nu a putut preciza de câte ori şi nici cât timp a durat aceasta la fel cum nu a putut preciza în ce mod şi in ce parte a slipului s-a atins inculpatul cu mâinile părţii vătămate. Martora a mai declarat că a fost şocată de cele observate, astfel că nu a putut să strige şi nu a putut preciza care a fost reacţia părţii vătămate deoarece nu a putut să o observe. Pe de altă parte martora G. E. a declarat că a văzut pe inculpat în timp ce se afla în bazinul pentru copii, jucându-se cu sexul lui, fără a putea explica în ce modalitate făcea acest lucru, cu precizarea că iniţial martora a crezut că îşi aranjează slipul de culoare deschisă şi foarte mulat pe care îl purta. Din declaraţia acestei martore rezultă că aceasta nu a observat momentul în care inculpatul a luat de mâini pe partea vătămată ci doar momentul în care un bărbat s-a repezit la inculpat strigând.

Martorul C. C. F. declară că mai multe femei i-au atras atenţia martorului cu privire la inculpat care este mereu în bazinul de copii, astfel că martorul a observat când inculpatul a luat de mâini pe partea vătămată şi a ridicat-o de două - trei ori, moment în care martorul a sărit în apă, a tras la o parte pe minoră şi l-a împins pe inculpat, după care am intervenit şi alte persoane care l-au agresat pe inculpat. Martorul mai declară că în momentul în care a sărit în apă, martora F. D. era pe aceeaşi parte a bazinului pe care se afla şi inculpatul, care se afla pe marginea bazinului de copii, iar martorul nu a văzut ca mâinile minorei să fi atins slipul inculpatului sau să fi ajuns în slipul acestuia, martorul sărind în apă atunci când a văzut că inculpatul o ţine de mâini pe minoră deoarece anterior i s-a spus de către mai multe femei că inculpatul se ocupă cu anumite lucruri.

Coroborând declaraţiile martorilor anterior menţionaţi instanţa a reţinut că inculpatul se afla în incinta ştrandului cu apă sărată din Ideciu de Jos şi purta un slip deschis la culoare si foarte mulat. Inculpatul este o persoană în vârstă, ale cărei gesturi au fost apreciate de unele persoane din ştrand ca fiind de natură a crea îngrijorare în rândurile părinţilor de fete deoarece, acesta a petrecut timp în interiorul şi pe marginea bazinului de copii. De asemenea, din declaraţiile martorelor F. D. şi G. E. rezultă că inculpatul şi-a atins sexul însă declaraţiile acestor martore sunt contradictorii în sensul că acestea declară că inculpatul părea că se scarpină, apoi că îşi aranjează slipul pentru ca în final să declare că se juca cu sexul lui, fără a descrie în ce fel făcea acest lucru, astfel că instanţa se va rezuma la a reţine că inculpatul şi-a atins sexul fără a se putea reţine că aceste atingeri puteau avea o natură sexuală întrucât acest caracter nu rezultă în mod neîndoielnic. În ce priveşte activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului de către procuror, respectiv că acesta a adus mâinile părţii vătămate în contact cu sexul său, instanţa a apreciat că acest aspect nu a fost probat fără dubiu întrucât singura persoană care a declarat în acest sens, martora F. D., potrivit declaraţiilor tuturor martorilor audiaţi în cauză, se afla în spatele inculpatului, de aceeaşi parte a bazinului cu acesta, astfel că nu avea posibilitatea de a observa mâinile inculpatului şi ale minorei, iar martorul C. C. F., care a sărit în apă şi a împins pe inculpat îndepărtând pe partea vătămată de acesta nu a văzut ca inculpatul să fi pus mâinile părţii vătămate pe slipul său, ci martorul a intervenit fiind alertat de alte persoane anterior incidentului.

Instanţa a mai reţinut că, din raportul de evaluare psihologică a minorei, rezultă că aceasta nu a fost afectată de incident, iar amintirile acesteia în legătură cu incidentul se reduc la faptul că a fost luată de ambele mâini, întinse atât la minoră cât şi la inculpat, iar inculpatul nu şi-a îndepărtat slipul, minora arătând psihologului că mama sa i-a spus să spună că inculpatul i-a arătat organele genitale, aspect care potrivit concluziilor psihologului nu se confirmă, minora arătând în mod expres faptul că nu a văzut organele genitale ale inculpatului sau ale vreunui alt bărbat, însă mama sa i-a spus să spună astfel.

De altfel, instanţa a mai reţinut că descrierea activităţii infracţionale a fost modificată în timp, în sensul că dacă în cursul urmăririi penale s-a declarat de către mai multe persoane că inculpatul a fost văzut că se scarpină la organele genitale şi îşi aranjează slipul, pentru ca mai apoi să se joace cu sexul său şi să atingă cu mâinile părţii vătămate sexul său, iar la final că ar fi arătat organele sale genitale minorei. Faţă de aceste variaţii ale descrierii comportamentului inculpatului şi activităţii infracţionale a acestuia cu ocazia incidentului dedus judecăţii, instanţa a apreciat că în cauză fapta ilicită nu a fost probată fără dubiu, în cauză acest dubiu fiind foarte mare şi profitând potrivit legii inculpatului. Astfel instanţa a reţinut că nu poate fi imputat inculpatului faptul că acesta a intrat în bazinul de copii, acest aspect nefiind interzis nici prin lege şi nici în baza unor alte norme, fie acestea şi morale. În ce priveşte gesturile sau atitudinea de care este acuzat inculpatul, astfel cum anterior s-a arătat, instanţa a apreciat că aceste gesturi sau atitudini nu sunt probate în afara oricărui dubiu astfel că acestea nu au fost reţinute, dubiul profitând inculpatului. Instanţa a apreciat, din coroborarea materialului probator administrat în cauză, că inculpatul nu a adus mâinile părţii vătămate în contact cu organele sale sexuale şi nici nu şi-a expus organele genitale privirii minorei.

Analizând starea de fapt reţinută de instanţă pentru a se aprecia dacă aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de perversiune sexuală astfel cum aceasta este definită de art. 201 alin. 1 Cod penal, instanţa a reţinut că potrivit doctrinei (TOADER, TUDOREL Drept penal : partea specială / Tudorel Toader. - Ed. a 2-a, rev. - Bucureşti : Editura Hamangiu, 2007), „elementul material al infracţiunii se realizează prin săvârşirea unor acte de perversiune sexuală, adică a unor acte sexuale nefireşti, de satisfacere a instinctului sexual. În accepţiunea textului de incriminare, consti¬tuie acte de perversiune sexuală, toate celelalte practici sexuale care, fiziologic, nu sunt apte să producă orgasm, cum ar fi mângâierile obscene, fetişismul şi, deci, nu pot fi considerate „acte sexuale” în accepţiunea legii. Soluţionând recursul în interesul legii, declarat cu privire la înţelesul ce trebuie atribuit actelor la care se referă art. 201 din Codul penal, Instanţa Supremă a statuat că prin acte de perversiune sexuală, în accepţiunea prevederilor art. 201 din Codul penal, se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele referitoare la infracţiunile de viol şi actul sexual cu un minor . Deşi textul de lege foloseşte pluralul, referindu-se la actele de perversiune sexuală, infracţiunea există chiar şi atunci când se realizează un singur asemenea act.”

Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că în cauză nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit, cu intenţie, gesturi care să se circumscrie noţiunii de acte sexuale nefireşti sau practici sexuale de satisfacere a instinctului sexual.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanţa a concluzionat că inculpatul nu se face vinovat de comiterea infracţiunii de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. 1, 2 Cod penal şi în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului de sub acuza comiterii acestei infracţiuni apreciind că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală.

În ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, care, de asemenea, a fost reţinută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, instanţa a reţinut, pe de o parte, că, privind definiţia infracţiunii de perversiune sexuală, astfel cum aceasta este prevăzută de art. 201 alin. 1 Cod penal, aceasta absoarbe infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar în speţă, raportat la faptul că actele inculpatului au fost apreciate ca nefiind sub incidenţa dispoziţiilor art. 201 alin. 1, 2 Cod penal nu se poate reţine că inculpatul ar fi comise infracţiunea prevăzută de art. 321 Cod penal. Mai mult, instanţa a reţinut că tulburarea ulterioară, constând în faptul că inculpatul a fost agresat de mai multe persoane, iar persoanele din incinta ştrandului s-au adunat, comentând cele întâmplate, nu este imputabilă inculpatului, din probele administrate nerezultând faptul că persoanele din incinta ştrandului au fost indignate de faptele observate de acestea, indignarea celor prezenţi fiind alimentată de discuţiile purtate între aceştia, respectiv din exagerările inerente în astfel de situaţii, cauzat şi de faptul că inculpatul a fost agresat de câteva persoane care vociferau acuzând verbal pe inculpat de comiterea unor acte de natură a genera oprobriul public, fără însă ca vreuna dintre persoanele prezente să fi observat efectiv şi direct astfel de manifestări.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului de sub acuza comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

În latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că reprezentantul legal al părţii vătămate a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 50.000 lei, reprezentând daune morale. Faţă de temeiurile avute de instanţă la achitarea inculpatului în ce priveşte infracţiunea de perversiune sexuală, văzând şi dispoziţiile art. 346 alin. 4 Cod procedură penală instanţa nu a soluţionat latura civilă a cauzei, reţinând şi faptul că potrivit raportului de evaluare psihologică a minorei aceasta nu a suferit traume în urma evenimentelor şi nu se impune intervenţie de specialitate pentru minoră.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi partea vătămată/civilă.

În motivarea căii de atac promovate, procurorul şi partea vătămată/civilă contestă temeinicia hotărârii primei instanţe de achitare a inculpatului S. G. de sub acuza comiterii infracţiunilor perversiune sexuală şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, subliniind că probele administrate în cauză dovedesc că faptele deduse judecăţii există, că au fost săvârşite de inculpatul S. G. şi au fost comise cu vinovăţia specifică. În plus, partea vătămată/civilă menţionează că sunt îndeplinite condiţiile angajării în procesul penal a răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru suma de 50.000 lei cu care s-a constituit parte civilă.

Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 181/289/2011 al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:

Recursurile promovate în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin şi de partea vătămată/civilă D. D. M., reprezentată legal de D. N. împotriva sentinţei penale nr. 427/17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Reghin sunt fondate, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecinţele casării integrale a sentinţei penale şi rejudecării în recurs a pricinii:

1. Latura penală a litigiului. În fapt, declaraţiile martorilor F. D., G. E., C. C. F., P. A. M., C. N. A., B. I. şi M. G., procesul verbal de constatare a contravenţiei seria AP, nr. 1873898 din 16 august 2010, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit la aceiaşi dată, coroborate, contrazic susţinerile inculpatului şi duc la concluzia că, în data de 16 august 2010, d-l S. G., care se afla în incinta Ştrandului din localitatea Ideciu de Jos, jud. Mureş, în jurul orei 15,30 era aşezat în şezut pe marginea bazinului pentru copii. La un moment dat, a luat-o de mâini pe partea vătămată D. D. M. -pe atunci în vârstă de patru ani şi 8 luni, şi, cu mâinile acesteia, peste slip şi-a mângâiat de mai multe ori penisul. Actele inculpatului au fost întrerupte prin intervenţia a doi bărbaţi care au sărit în apă, au tras-o pe partea vătămată şi l-au împins pe acuzat.

În concret, martora F. D., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de prim grad, a relatat că la data faptelor, inculpatul –aşezat fiind în şezut pe marginea bazinului de copii, a intrat în vorbă cu cele două fetiţe aflate în bazin, una dintre ele fiind partea vătămată. Când aceasta din urmă s-a apropiat de el, inculpatul a prins-o de mâini, a tras-o înspre el şi cu mâinile fetiţei şi-a mângâiat penisul prin slip. Acest gest a fost clarificat de martoră în instanţă, când a arătat că inculpatul şi-a frecat slipul în exterior cu mâinile părţii vătămate. Gesturile inculpatului, chiar dacă au fost executate peste slip, nu sunt unele lipsite de conotaţie sexuală şi au un caracter obscen, deoarece prin efectuarea lor, inculaptul a reuşit să-şi atingă sexul, date fiind croiul chilotului de baie şi faptul că acesta era foarte mulat, a făcut acest lucru în public şi folosindu-se de mâinile minorei.

Depoziţiile martorei au un grad ridicat de claritate, iar împrejurarea că martora nu a mai fost în măsură să indice instanţei anumite detalii este firească, având în vedere natura actelor inculpatului, durata scurtă în care ele s-au petrecut şi că, de la data faptelor şi până la ascultarea ei în prim grad, au trecut aproape nouă luni, timp în care anumite amănunte s-au atenuat în memoria martorei. În aceiaşi ordine de idei, nimic din piesele dosarului nu atrage vreo suspiciune asupra credibilităţii martorei ori asupra faptului că aceasta ar fi declarat sub presiunea zvonului public, iar poziţionarea martoră-inculpat îi permitea primei să observe cele întâmplate. Totodată, singură declaraţia martorei este suficientă, potrivit legii, să fundamenteze o soluţie de condamnare, în condiţiile în care, cum subliniam, nu putem arunca bănuieli de nesinceritate asupra martorei, aceasta a relatat fidel cele observate, iar declaraţia de martor nu este una condiţionată de coroborarea cu celelalte probe existente în cauză. În plus, oricum depoziţiile acestei martore se coroborează cu procesul verbal de constatare a contravenţiei care nu a fost contestat şi demontat în instanţă, cu declaraţiile martorului C. C. F., care a îndepărtat-o pe minoră de lângă inculpat, precum şi cu declaraţiile martorei G. E. care, deşi nu a văzut nemijlocit actele inculpatului descrise mai sus, a fost alertată de gesturile anterioare ale d-lui S. G. care, plimbându-se în incinta ştrandului, nu se rezuma doar la o simplă aranjare a slipului, ci se juca şi îşi scărpina sexul. În acest context, declaraţiile inculpatului sunt singulare şi desprinse de ansamblul probator aflat la dosar. Într-adevăr, raportul psihologic nu confirmă abuzul sexual prin expunerea vizuală a minorei la organele genitale, la autostimularea acestora ori prin atingerea minorei în zonele genitale, dar nu aceste acte i se reproşează inculpatului, mai mult evaluarea psihologică a intervenit la aproape un an de la data faptelor, s-a efectuat asupra unei persoană a cărei dezvoltare psihică şi fizică nu era desăvârşită, ci în curs de formare şi o asemenea evaluare oricum nu aduce informaţii directe asupra faptului principal dedus judecăţii, ci mai curând asupra consecinţelor pe care le-a avut acest fapt asupra victimei.

În drept, a) Activitatea inculpatului, efectuată în data de 16 august 2010 în incinta Ştrandului din Ideciu de Jos, jud. Mureş, de a-şi mângâia peste slip de mai multe ori penisul cu mâinile părţii vătămate minore D. D. M., activitate executată în prezenţa şi prin implicarea minorei, constituie conţinutul infracţiunii de corupţie sexuală, prev. de art. 202 alin. 1 C. pen., şi nu se examinează prin prisma elementelor infracţiunii de perversiune sexuală, prev. de art. 201 alin. 1 C. pen. În aceste circumstanţe, în rejudecare, în temeiul art. 334 C. pr. pen., vom dispune schimbarea încadrării juridice în sensul cerut de reprezentantul Ministerului Public la termenul din 13 iunie 2012.

Cum mâinile minorei nu au ajuns accidental pe slipul inculpatului, ci au fost direcţionate şi poziţionate chiar de către acesta peste slip pe penisul său, actele inculpatului au fost săvârşite cu intenţie directă.

Constatând că fapta de corupţie sexuală există, că a fost săvârşită de inculpatul S. G. şi a fost comisă cu vinovăţia specifică, în cauză sunt îndeplinite condiţiile condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii în discuţie.

La individualizarea pedepsei pe care o vom aplica, vom urmări criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv: -gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, reflectat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de corupţie sexuală, dar şi extrinseci acestuia, cum sunt, în esenţă: natura actelor efectuate, durata acestora, modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat, într-un loc public, asupra unui copil în vârstă de 4 ani şi 8 luni, profitând de imaturitatea părţii vătămate, specifică vârstei; urmările de pericol cauzate, constând în lezarea vieţii sexuale şi a drepturilor părţii vătămate la o dezvoltare fizică şi psihică normală;

-persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, s-a prezentat la chemările autorităţilor, nu a recunoscut şi nu şi-a asumat expres responsabilitatea actelor sale şi a urmărilor acestora. În faţa naturii şi gravităţii infracţiunii comise, comportamentul ireproşabil al inculpatului în familie şi societate nu va fi valorificat prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, dar va determina aplicarea unei pedepse spre minimul special prescris de lege.

-limitele de pedeapsă fixate în art. 202 alin. 1 C. pen.

În raport de aceste criterii, constatăm că o pedeapsă de 8 luni închisoare este proporţională şi satisface în concret şi în mod eficient nevoile reinserţiei sociale şi ale prevenţiei generale.

Datele care caracterizează persoana inculpatului –care provine dintr-o familie închegată, este apreciat în comunitatea în care trăieşte şi, până la vârsta de 67 de ani, nu a mai intrat vreodată pe tărâmul ilicitului penal, întăresc concluzia că aplicarea pedepsei este un avertisment suficient de puternic pentru d-l S. G. în vederea îndreptării, iar scopurile sancţiunii privative de libertate pot fi atinse şi fără ca inculpatul să fie luat din mediul său social şi plasat în mediul carceral. În acest context şi îndeplinite fiind condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., vom dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicate pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen., respectiv 2 ani şi 8 luni.

Vom atrage atenţia inculpatului să se abţină de la săvârşirea altor infracţiuni pe perioada termenului de încercare, în caz contrar, devin incidente dispoziţiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

b) Cât priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la data de 16 august 2010, prin procesul verbal seria AP, nr. 1873898 din 16 august 2010, inculpatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă contravenţională în sumă de 200 lei, pentru că la aceiaşi dată, „în timp ce se afla în ştrandul de apă sărată din Ideciu de Jos a săvârşit în public fapte, acte şi gesturi obscene faţă de copii”. În esenţă, pentru gesturile sale obscene săvârşite în public faţă de partea vătămată D. D.M., în data de 16 august 2010, inculpatul a fost trimis în judecată sub acuza comiterii şi a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen.

Principiul ne bis in idem se opune urmăririi sau sancţionării unei persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care persoana respectivă a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale a statului.

Aşa cum s-a arătat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de procedură penală din textul art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia europeană asupra drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie interpretat în lumina principiilor generale care privesc termenii de acuzaţie penală şi pedeapsă din art. 6 şi 7 ale Convenţiei europene (a se vedea  Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Ruotsalainen împotriva Finlandei). Incidenţa într-o cauză penală a principiului ne bis in idem presupune examenul a trei elemente: determinarea naturii primului set de sancţiuni (dacă acestea se circumscriu sau nu noţiunii de „acuzaţie penală”), identificarea elementului idem (dacă faptele din prima procedură şi cele din a doua procedură sunt identice) şi cercetarea elementului bis (dacă a existat o dublare a procedurilor).

În continuare, vom analiza cele trei elemente în raport de specificul prezentei pricini.

(i) Determinarea naturii primului set de proceduri. Curtea de la Strasbourg a consacrat trei criterii, denumite „criteriile Engel” (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Engel şi alţii împotriva Olandei) care trebuie luate în considerare la stabilirea faptului dacă într-o anumită cauză a fost sau nu vorba de o acuzaţie penală: clasificarea juridică a faptului ilicit, conform legislaţiei naţionale, natura acestui fapt şi gradul de gravitate al pedepsei pe care persoana vizată riscă să o primească. Ultimele două criterii sunt alternative şi nu cumulative în mod necesar.

În dreptul intern, anumite fapte care au o conotaţie penală, datorită gradului scăzut de pericol social nu sunt calificate drept infracţiuni, ci contravenţii.

În categoria acestora se înscrie şi contravenţia incriminată la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (actualul art. 3 pct. 1 din Lege după republicare). Valoarea socială ocrotită prin prevederea acestei contravenţii este dată tocmai de protecţia bunelor moravuri, însemnând acele obiceiuri, deprinderi, comportări care, în raporturile dintre membri unei colectivităţi, sunt compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu observarea decenţei în atitudini şi cuvinte. Obiectul juridic al contravenţiei este identic celui al infracţiunii prevăzute de art. 321 C. pen., valoarea socială ocrotită încadrându-se astfel şi în sfera de protecţie a legii penale. Totodată, norma contravenţională a fost direcţionată către toate categoriile de destinatari şi nu către un grup cu statut special, iar scopul său primar a fost pedepsirea şi sancţionarea, trăsături care sunt caracteristice pedepselor penale.

În consecinţă, natura faptei pentru care inculpatul a fost sancţionat contravenţional prin procesul verbal indicat se încadrează în sfera expresiei de acuzaţie penală, în sensul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană.

(ii) Identificarea elementului idem. Potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (art. 3 pct. 1 după republicarea Legii), „Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

1) săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”

Conform art. 321 alin. 1 C. pen., „fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.

Comparând textul contravenţiei cu cel al infracţiunii rezultă că fapta care a dat naştere amenzii contravenţionale este, în esenţă, similară celei de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru care s-au declanşat procedurile penale împotriva inculpatului (pentru determinarea criteriilor în funcţie de care se evaluează elementul idem, a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Sergey Zolotukhin împotriva Rusiei).

(iii) Cercetarea elementului bis. Scopul art. 4 din protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană este de a interzice repetarea procedurilor care s-au concretizat cu o hotărâre definitivă. Hotărârea este definitivă în sensul acestei prevederi dacă a dobândit autoritate de lucru judecat, adică a devenit irevocabilă, în sensul că nu mai este posibilă exercitarea căilor legale ordinare sau părţile au epuizat aceste căi ori au lăsat să curgă termenele fără a se folosi de căile existente (a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei).

În cauza pendinte, procesul verbal de contravenţie nu a fost atacat în instanţă în termenul de 15 zile de la semnarea lui de către inculpat, astfel că, la expirarea termenului, procesul verbal a devenit irevocabil. Condamnarea administrativă suferită de inculpat a devenit astfel definitivă în înţelesul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană anterior declanşării procedurilor penale împotriva inculpatului.

Fiind realizate în cauză toate cele trei componente ale principiului ne bis in idem şi având în vedere principiul priorităţii tratatelor internaţionale privind drepturile omului în faţa legislaţiei naţionale, principiu consacrat de art. 20 din Constituţie, pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice dedusă judecăţii nu se poate consta decât intervenţia autorităţii de lucru judecat, cauză care lipseşte de obiect acţiunea penală şi atrage, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b cu referire la art. 10 lit. j C. pr. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului S. G. pentru comiterea acestei infracţiuni.

Contrar susţinerilor avocatului inculpatului, nu aceiaşi concluzie se poate trage în cazul infracţiunii de corupţie sexuală, întrucât, în cazul celor două –infracţiunea de corupţie sexuală şi contravenţia pentru care a fost sancţionat inculpatul- nu este realizat elementul idem, obiectul juridic al infracţiunii şi urmarea acesteia fiind esenţial diferite de cele ale contravenţiei. Dacă prin incriminarea infracţiunii de corupţie sexuală sunt ocrotite relaţiile sociale referitoare la viaţa sexuală, care presupun un climat normal de dezvoltare fizică şi psihică a oricărui minor, prin incriminarea contravenţiei, se protejează bunele moravuri. Dacă urmarea actelor de corupţie sexuală constă în crearea unei stări de pericol pentru normala dezvoltare a minorului, urmarea contravenţiei constă în încălcarea normelor de bună convieţuire socială. Singur elementul material al laturii obiective poate să coincidă în cazul infracţiunii şi al contravenţiei, cum este cazul în speţă, dar legea nu se opune ca acelaşi act prin urmările sale diferite să realizeze conţinutul a două infracţiuni ori a unei contravenţii şi a unei infracţiunii distincte, fără ca principiul ne bis in idem să fie înfrânt în ipoteza pronunţării unor condamnări pentru cele două.

2. Latura civilă a litigiului. Prin reprezentantul său legal, partea vătămată D. D.M. s-a constituit parte civilă în proces cu suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, subliniind că, de la data faptei, s-a produs o schimbare în comportamentul său, având dese atacuri de panică şi o reticenţă mai mare decât cea normală în raporturile cu persoane de gen masculin şi de vârsta a treia.

În prezenta pricină, s-a demonstrat existenţa faptei de corupţie sexuală, săvârşirea ei de către inculpatul S. G. şi comiterea acesteia cu vinovăţie. Cu toate acestea, partea civilă nu a probat prejudiciul moral alegat, dimpotrivă raportul psihologic a concluzionat că minora nu prezintă sexualitate comportamentală traumatică, că nu necesită consiliere sau tratament de specialitate, iar aceste concluzii nu au putut fi combătute prin alte dovezi administrate în faţa instanţei. Prin urmare, fapta inculpatului nu a avut consecinţe traumatizante şi de durată asupra psihicului părţii civile, a căror reparare să impună acordarea unei satisfacţii băneşti. Desigur, nu negăm disconfortul psihic pe care minora l-a resimţit la data faptei, prin atingerea care i-a fost adusă vieţii sale sexuale şi normalei dezvoltări fizice şi psihice, dar condamnarea penală a inculpatului reprezintă o justă şi echilibrată reparaţie a suferinţei încercate atunci de victimă.

În considerarea acestor idei, va fi respinsă ca nefondată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în proces.

Domenii speta

Spete similare