Limitele sesizării instanţei. Condamnare pentru o infracţiune pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată. Recurs

Decizie 658/R din 05.12.2013


În condiţiile în care, cu toate că în partea descriptivă a rechizitoriului s-a făcut referire şi la o infracţiune de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, prev. de art. 27 din legea nr. 365/2002 pretins săvârşită de inculpat, referitor la această infracţiune, nu a fost începută urmărirea penală, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu au fost extinse cercetările, potrivit art. 238 C. pr. Pen. şi nu a format nicicând în faza prealabilă judecăţii obiectul ascultării inculpatul, această infracţiune nu putea să formeze obiectul trimiterii în judecată. De aceea, absenţa acestei infracţiuni din dispozitivul rechizitoriului nu este întâmplătoare şi, tocmai pentru că instanţa nu a fost sesizată şi cu infracţiunea de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, o complinire a actului de sesizare în faţa instanţei pe tărâmul art. 300 alin. 1 C. pr. Pen. nu este posibilă.

Prin sentinţa penală nr. 219/4 septembrie 2013, Judecătoria Reghin, între altele:

-în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul  S. A. M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  furt calificat,  prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, şi art.  320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală.

-l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  furt calificat,  prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, şi art.  320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală.

-l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  furt calificat,  prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,e cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, art. 75 lit. c cod penal, şi art.  320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală.

-l-a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, prevăzută şi pedepsită de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, şi art.  320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală.

-în temeiul art. 33 lit. a şi 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

-în baza art. 61 alin. 1 cod penal a revocat liberarea condiţionată privind pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 204/12.05.2011 a Judecătoriei Reghin, şi a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară, de 522 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare, inculpatul executând pedeapsa de 3 ani, 5 luni şi 7 zile.

-în temeiul art. 88 Cod penal a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive de la data de 06.06.2013 la data de 04.09.2013.

-în baza art. 350 cod procedură penală a menţinut starea de arest a inculpatului.

-în temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a - II-a şi b Cod penal.

-în temeiul art. 346 alin. 1,  Cod procedură penală a constatat că părţile vătămate B. I. F. şi S. I. M. prin reprezentanţi legali S. Z. Şi M., nu s-au constituit părţi civile în cauză.

-în baza art. 14 şi art. 346 cod procedură penală, raportat la art. 1349 şi următoarele cod civil a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 1000 lei  către partea civilă Ş. V., constând în contravaloarea telefonului mobil, suma de  70 euro şi 150 lei. 

-în baza art. 191 al. 2 Cod procedură penală,  l-a obligat pe inculpat la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, judecătoria a reţinut că în data de  31.03.2013 în jurul orelor  10,00, inculpatul  S. A. M. a pătruns  prin efracţie în locuinţa  părţii vătămate  Ş. V.  care este  preot paroh  la Biserica ortodoxă din satul S. de unde a sustras un telefon mobil  marca ,,Nokia C3,, în valoare de 394,93 lei .

Partea vătămată a reclamat că din locuinţă i s-au mai sustras sumele de 70 euro şi 100 lei, cauzându-i un prejudiciu în valoare de  950 lei.

Inculpatul nu  a recunoscut  iniţial fapta în cursul urmăririi penale  însă cu ocazia  prezentări materialului de urmărire penală şi apoi în faţa instanţei şi-a schimbat declaraţia, recunoscând fapta în împrejurările descrise. De altfel vinovăţia îi este demonstrată şi prin declaraţia  martorei C. C. T. din care rezultă  că  la data de 31.03.2013, în jurul orelor  10-10,30 s-a întâlnit cu inculpatul pe raza satului S. care a întrebat-o unde se află casa parohială,  aceasta  indicându-i  direcţia de urmat .

Declaraţia  martorei  se coroborează cu  harta  cuprinzând cartelele SIM  şi perioadele în care au  fost utilizate  în terminalul  mobil cu seria IMEI 35906604604761 aparţinând părţii vătămate Ş. V.,  rezultând că a fost introdusă  la data de 31.03.2013 , ora 12,03 cartela  telefonică Orange cu numărul 074xxx aparţinând inculpatului  S. A. M.

La data de  21.04.2013, în jurul orelor  10,00 inculpatul S. A. M. a pătruns prin efracţie  în locuinţa  părţii vătămate  B. I. F.  situată în xxx de unde a sustras un telefon mobil marca ,,Samsung Star 3,, cu încărcătorul aferent .

După comiterea furtului  inculpatul a oferit telefonul  martorului M. G. în schimbul sumei de 30 lei şi trei telefoane mobile valoarea tranzacţiei  fiind estimată la  suma de 150 lei.

Prejudiciul cauzat părţii vătămate B. I. F.  are o valoare de 350 lei care s-a recuperat  prin  restituirea telefonului şi astfel nu se mai constituie  parte civilă în cauză.

Inculpatul a recunoscut  fapta.

La data de  17.05.2013, în jurul orelor 13,00 în timp ce inculpatul  L. F. se afla  împreună  cu inculpatul  minor H. P.  pe raza municipiului Reghin s-au întâlnit cu inculpatul  S. A. M.  care i-a rugat  să se  intereseze  de nişte băieţi  care deţin  sume de bani  întrucât  intenţionează  ,,să îi facă de bani”  iar  profitul  astfel obţinut să îl împartă  între aceştia .

Inculpatul H. P. i-a spus inculpatului că are un coleg de clasă la Liceul tehnologic P. M. care deţine  sume de bani  asupra lui şi un card  bancar al cărui cod PIN îl cunoaşte.

Astfel, la data de  20.05.2013 în timp ce  inculpatul  S. A. M.  se afla împreună cu inculpaţii H. P. şi L. F.  în Parcul Tineretului din municipiul Reghin s-au întâlnit  cu partea vătămată S. I. M., minor în vârstă de 15 ani . Inculpatul S. A. M. i-a cerut părţii vătămate suma de 30 lei iar apoi  portmoneul care conţinea  un card bancar şi suma de 100 lei pretextând că  doreşte să îl privească .

După ce  a intrat în posesia  lui inculpatul S. A. M.  împreună cu  inculpatul minor H. P.  s-au deplasat în jurul orelor 15,00 la Agenţia B. C. C. situată pe strada R. iar de la ATM-ul acesteia au sustras  suma de  460 lei pe baza codului PIN al cardului bancar pe care îl cunoştea  inculpatul minor H. P..

Pe parcursul cercetărilor partea vătămată S. I. M. cu încuviinţarea  tatălui şi-a retras plângerea pe care a formulat-o  împotriva  inculpatului S. A. M.  sub aspectul  comiterii infracţiunii de abuz  de încredere, nemaiavând nici o pretenţie  civilă în cauză.

Fapta  inculpatului  S. A. M. de a sustrage  prin efracţie un telefon mobil din locuinţa părţii vătămate Ş. V. în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art.  208 al. 1, 209 al. 1 lit. i cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.

Fapta inculpatului S. A. M. de a sustrage  prin efracţie un telefon mobil din locuinţa părţii vătămate B. I. F. în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte  elementele  constitutive  ale  infracţiunii de furt  calificat, prev. de art. 208 al.1  209 al. 1 lit. i  cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.

Fapta inculpatului S. A. M. şi a inculpatuluiu minor H. P. de a retrage din loc public  o sumă de bani din ATM-ul  unei agenţii  bancare cu ajutorul codului PIN al cardului bancar  aparţinând părţii vătămate  S.  I. M., în scopul însuşirii pe nedrept, întruneşte elementele constitutive  ale infracţiunii  de furt calificat , prev. de art.  208 al. 1 , 209 al.1 lit. a, e  cu aplicarea  art. 37 lit. a C.p. pentru  inculpatul S. A. M. , cu aplicarea art. 99 al.3 C.p. pentru  învinuitul  minor H. P.

Întrucât inculpaţii S. A. M. şi a inculpatul minor H. P. au folosit cardul fără consimţământul proprietarului, instanţa apreciază că fapta acestora întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului,  prevăzută şi pedepsită de art. 27 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a cod penal, şi art.  320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală.

În faţa instanţei, în inculpatul a uzat de procedura simplificată.

La individualizarea judiciară a pedepselor stabilite în sarcina inculpatului S. A. M., prima instanţă s-a orientat după criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., subliniind, în particular antecedenţa acestuia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S. A. M.

În motivarea căii de atac promovate, este contestată temeinicia hotărârii judecătoriei, inculpatul susţinând că pedeapsa de 3 ani, 5 luni şi 7 zile închisoare care i-a fost aplicată este prea grea în raport cu gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite şi persoana sa. În plus, faţă de atitudine adoptată pe durata procedurilor, consideră că este în drept să beneficieze de circumstanţe atenuante judiciare.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 2198/289/2013 al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a susţinerilor şi concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

Recursul promovat în cauză de inculpatul S. A. M. împotriva sentinţei penale nr. 219/4 septembrie 2013 a Judecătoriei Reghin este fondat, iar aspectele pe care le vom expune în continuare determină, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării parţiale a sentinţei penale şi rejudecării în recurs a pricinii, în următoarele limite:

a) Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată a inculpatului S. A. M. pentru săvârşirea a trei infracţiuni de furt calificat, primele două prevăzute de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. şi a treia prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.

În partea descriptivă a rechizitoriului s-a făcut referire şi la o infracţiune de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, prev. de art. 27 din legea nr. 365/2002 pretins săvârşită de inculpat. Referitor la această infracţiune, nu a fost începută urmărirea penală, nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu au fost extinse cercetările, potrivit art. 238 C. pr. Pen. şi nu a format nicicând în faza prealabilă judecăţii obiectul ascultării inculpatul. De aici rezultă că faţă de infracţiunea în discuţie nu s-a efectuat în cauză o urmărire penală, aşa încât, pornind de la dispoziţiile art. 263 C. pr. Pen., nici nu putea să formeze obiectul trimiterii în judecată. De aceea, absenţa acestei infracţiuni din dispozitivul rechizitoriului nu este întâmplătoare şi, tocmai pentru că instanţa nu a fost sesizată şi cu infracţiunea de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, o complinire a actului de sesizare în faţa instanţei pe tărâmul art. 300 alin. 1 C. pr. Pen. nu este posibilă.

În acelaşi timp, remediul propus de procuror în prim grad, de extindere a cadrului procesual, nu este prevăzut de legea procesual penală. Totodată, procedeul utilizat de prima instanţă, de extindere a procesului penal pentru alte fapte, dincolo de împrejurarea că nu a respectat procedura prevăzută de art. 336 C. pr. Pen., nici nu îndeplineşte o condiţie esenţială stipulată de acest text –ca, din probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, noua faptă să fi fost descoperită în cursul judecăţii. Aceasta, întrucât inculpatul a uzat de procedura abreviată, astfel că în cauză nu s-a desfăşurat o cercetare judecătorească în prim grad. În aceeaşi ordine de idei, nici recurgerea la procedura prevăzută de art. 334 C. pr. Pen. nu este adecvată în cauză, întrucât schimbarea încadrării juridice are loc dintr-o infracţiune în una sau mai multe infracţiuni în al căror conţinut constitutiv intră elementul material al infracţiunii din care s-a schimbat încadrarea juridică. Sub nicio formă prin schimbarea încadrării juridice nu se poate deghiza o extindere a procesului penal pentru fapte care din punct de vere al elementului material al laturii obiective nu au nimic în comun cu infracţiunea care formează obiectul acuzei.

În concluzie, prima instanţă nu a fost legal sesizată cu infracţiunea de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002. Cu toate acestea, judecătoria a dispus o soluţie de condamnare a inculpatului şi pentru comiterea acestei infracţiuni. Neregula poate fi remediată în al doilea grad, în rejudecare, prin înlăturarea din hotărârea recurată a dispoziţiilor vizând condamnarea inculpatului S. A. M. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizare a unui instrument de plată fără consimţământul titularului instrumentului, prev. de art. 27 din legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C. pr. Pen.

Judecătoria a procedat identic şi în cazul d-lui H. P. a cărui pedeapsă rezultantă a fost suspendată sub supraveghere. Pentru el hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare la data de 16 septembrie 2013, de la care a început să curgă termenul de încercare de 3 ani şi 3 luni. În aceste circumstanţe, în privinţa lui H. P., hotărârea primei instanţe nu mai poate fi corectată în al doilea grad, întrucât o extindere a efectelor recursului inculpatului S. A. M. şi la H. P. atrage curgerea unui nou termen de încercare al suspendării sub supraveghere de la data pronunţării prezentei decizii, ceea ce i-ar produce celui din urmă o situaţie mai grea, ceea ce este în contradicţie cu art. 3857 C. pr. Pen. 

b) În urma revocării liberării condiţionate în privinţa restului de 522 de zile închisoare rămas de executat dintr-o pedeapsă anterioară de 2 ani şi 6 luni închisoare, judecătoria a contopit acest rest cu rezultanta parţială de 2 ani închisoare, aplicând inculpatului S. A. M. o pedeapsă de 3 ani, 5 luni şi 7 zile închisoare. Durata pedepsei principale aplicate la care s-a ajuns prin hotărârea de condamnare reflectă faptul că, în realitate, instanţa de prim grad nu a contopit, ci a cumulat aritmetic 522 zile cu 2 ani închisoare, contrar prevederilor art. 61 alin. 1 C. pen.

Această neregulă, la rândul ei, poate fi corectată în recurs, urmând ca, în rejudecare, mai întâi, potrivit art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. cu referire la art. 33 lit. a C. pen., să contopim pedepsele stabilite de judecătorie pentru infracţiunile de furt calificat, cu care a fost legal sesizată, respectiv: 2 ani închisoare (stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. şi art. 3201 alin. 7 C. pr. Pen.), 2 ani închisoare (stabilită în prim grad pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. şi a art. 3201 alin. 7 C. pr. Pen.) şi 2 ani închisoare (stabilită în prim grad pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a şi e C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. şi a art. 3201 alin. 7 C. pr. Pen.) şi să aplicăm o rezultantă provizorie de 2 ani închisoare.

Apoi, în baza art. 61 alin. 1 C. pen., vom contopi pedeapsa de 2 ani închisoare fixată prin prezenta decizie, cu restul de 522 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 204/12 mai 2011 a Judecătoriei Reghin şi vom aplica inculpatului S. A. M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă care este proporţională şi satisface în concret şi în mod eficient nevoile reinserţiei sociale şi prevenţiei generale.

În acest context, mai facem trimitere la reiterarea comportamentului infracţional, faptul că inculpatul nu a recuperat voluntar prejudiciile cauzate părţilor vătămate prin comiterea infracţiunilor de furt calificat deduse judecăţii, precum şi împrejurarea că prin reducerea cu o treime a pedepselor stabilite, în urma aplicării art. 3201 alin. 7 C. pr. Pen., s-a dat oricum eficienţa cuvenită conduitei sincere adoptate de d-l . A. M. pe parcursul procedurii. Aceste aspecte privind persoana inculpatului anterior şi ulterior faptelor sunt tot atâtea argumente pentru care nu vom da curs cererii inculpatului vizând  acordarea circumstanţelor atenuante judiciare.

Măsuri preventive. Inculpatul a fost reţinut la data de 6 iunie 2013 şi, prin încheierea penală nr. 38/CC/2013 a judecătorului delegat de la Judecătoria Reghin, arestat preventiv la 7 iunie 2013. Ulterior măsura privativă de libertate a fost menţinută succesiv de către instanţa de judecată până la acest moment al procedurilor.

Întrucât temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării arestării preventive nu au dispărut şi nici nu au suferit modificări până în prezent şi pentru a asigura executarea pedepsei aplicate inculpatului, potrivit art. 38516 alin. 2 C. pr. Pen. coroborat cu art. 381 C. pr. Pen., îl vom menţine în stare de arest, deducând din pedeapsa aplicată şi perioada scursă din 4 septembrie 2013, de pronunţare a sentinţei recurate, la zi.

Cheltuielile judiciare în recurs. Având în vedere soluţia principală adusă recursului, conform art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul S. A. M., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.